PELERIN ORTODOX

Απολυτίκιο του Αγ. Λεοντίου - 18 ΙΟΥΝΙΟΥ

*

*

*

Pe vremea împărăţiei lui Vespasian, era în Roma un oarecare bărbat din rînduiala senatorilor, cu numele Adrian. Acesta era cumplit la obicei, muncitor nemilostiv şi aflător de toate răutăţile. Deci, auzind de creştini că se îngreţoşează de mulţimea zeilor şi de jertfele idoleşti şi hulesc pe zeii ce se cinstesc de romani şi de elini şi spun că Unul este Hristos, adevăratul Dumnezeu, şi pe mulţi îi aduc la credinţa lor, s-a umplut de rîvnă pentru zeii cei spurcaţi şi, ducîndu-se la împărat, a cerut putere de la dînsul asupra creştinilor ca să-i silească la închinarea de idoli, iar pe cei ce nu vor voi să se închine idolilor să-i muncească şi să-i omoare. Împăratul i-a dat îndată acea putere şi l-a trimis ca ighemon în ţara Feniciei, ca să gonească de acolo pe toţi cei care cred în Hristos. Ieşind el din Roma şi apropiindu-se de Fenicia, a aflat în cetatea ce se numea Tripoli un oarecare începător de oaste cu numele Leontie, că ocărăşte pe zeii cei vechi şi întoarce pe oameni de la dînşii, învăţîndu-i să nu le aducă jertfă, nici să li se închine, şi că strică legile părinteşti şi mulţi îl ascultă. Ighemonul Adrian îndată a trimis în Tripoli pe un tribun cu mulţi ostaşi, cu numele Ipatie, ca să prindă pe Leontie şi să-l ţină sub strajă pînă la venirea lui. Citeşte mai departe…

17 iunie: VIAŢA SF. MANUEL, SAVEL ŞI ISMAEL

*

Sfinţii Mucenici Manuil, Savel şi Ismail au fost fraţi de o mamă. Patria lor a fost Persia; părinţii lor nu erau de o credinţă, căci tatăl lor ţinea de păgînătatea persienească, iar maica lor de credinţa creştinească. Aceasta, hrănindu-şi pe fiii săi cu laptele său ca o adevărată maică şi, adăpîndu-i pe ei din tinereţe cu credinţa creştinească, i-a crescut în frica lui Dumnezeu. Fericitul Evzoic, preotul, i-a creştinat prin baia Sfîntului Botez şi i-a învăţat dumnezeieştile cărţi. După aceea, au venit la creşterea învăţăturii, au fost număraţi în rînduiala ostăşească şi slujeau cu trupul împăratului Persiei, iar cu duhul slujeau Împăratului ceresc, Domnului nostru Iisus Hristos, păzind sfintele Lui porunci şi plăcînd Lui cu toate lucrurile cele bune. Citeşte mai departe…

Απολυτίκιο του Αγ. Τύχωνος – 16 ΙΟΥΝΙΟΥ

Troparul şi Viaţa Sf. Tihon

16 iunie

*

Sfîntul Tihon se trăgea din oraşul Amatunda, cetate în insula Cipru, din părinţi binecredincioşi şi iubitori de Hristos. El a învăţat din tinereţe a cunoaşte pe Hristos Dumnezeu şi sfintele Lui Scripturi. El s-a numărat în clerul Bisericii şi s-a rînduit ca să citească poporului dumnezeieştile cuvinte în biserică. Apoi, pentru curăţia vieţii lui, a fost hirotonisit diacon de Sfîntul Memnon, episcop al aceleiaşi cetăţi Amatunda. Episcopul Memnon, ducîndu-se către Domnul, prin alegere, a fost ridicat la scaunul episcopal Sfîntul Tihon şi a fost sfinţit arhiereu de marele Epifanie, arhiepiscopul Ciprului.

În acea vreme era încă în insula Cipru, mulţime de popor necredincios, care se ţinea de rătăcirea închinării la idoli. Deci, multă osteneală a suferit Tihon, arhiereul lui Hristos, întorcînd la credinţă pe oamenii care piereau în păgînătatea elinească, aducîndu-i de la înşelăciunea idolească la Hristos Dumnezeu. Domnul i-a ajutat în ostenelile lui, căci, scoţînd turma cea cuvîntătoare din dinţii lupilor răpitori şi drăceşti, a adus-o în ograda Bisericii celei soborniceşti şi din capre a făcut oi ale lui Hristos. El a sfărîmat toţi idolii care erau împrejurul Amatundei şi drăceştile locuinţe, iar capiştile lor le-a stricat. Citeşte mai departe…

Απολυτίκιο του Προφήτου Ελισσαίου - 14 ΙΟΥΝΙΟΥ

*

Sfîntul Prooroc Elisei era de neam din cetatea Avelmeula şi fiul lui Safat, care se trăgea din seminţia lui Ruvim. El, de la naştere s-a arătat mare făcător de minuni; pentru că la naşterea lui era o juncă de aur în Siloam, căreia israelitenii, care se întorseseră spre închinarea de idoli, îi aduceau jertfele lor şi i se închinau ca unui Dumnezeu; acea viţeluşă fiind fără de suflet, în ceasul naşterii lui Elisei a mugit aşa de tare, încît s-a auzit pînă la Ierusalim glasul ei.

De acest lucru minunîndu-se toţi foarte mult, un preot oarecare, fiind plin de Duhul Sfînt, a zis: “Astăzi s-a născut un mare prooroc al lui Dumnezeu, care va strica pe idolii cei ciopliţi şi va sfărîma pe cei puternici”. După ce Elisei s-a făcut bărbat desăvîrşit, îşi petrecea viaţa sa în curăţia fecioriei, pentru a fi mai plăcut lui Dumnezeu. El a fost chemat la proorocie în acest fel: “Elisei ara pămîntul cu douăsprezece perechi de boi, iar Sfîntul Prooroc Ilie era la Horeb, vorbind cu Dumnezeu. Şi i-a poruncit lui Ilie să se ducă şi să facă prooroc în locul său pe Elisei. Sfîntul Ilie, ducîndu-se, a găsit pe Elisei arînd, şi, punînd cojocul său pe dînsul, i-a spus voia Domnului, adică să fie prooroc în locul său. Deci, i-a poruncit să meargă după dînsul; şi Elisei, lăsînd îndată toate, a urmat cu osîrdie Sfîntului Ilie, proorocul lui Dumnezeu; dar l-a rugat să-i dea voie să se ducă acasă, ca să se binecuvinteze de tatăl şi de maica sa. Şi Ilie i-a dat voie să se ducă. El, ducîndu-se, a luat o pereche de boi cu care ara singur şi, înjunghiindu-i, a tăiat şi plugul de lemn şi făcînd foc cu el, a fript carnea şi a pus-o înaintea oamenilor şi a prietenilor care s-au întîmplat acolo şi, ospătîndu-i, a luat binecuvîntare de la tatăl său şi de la mama sa; apoi a alergat în urma lui Ilie şi-i slujea, învăţînd de la dînsul vederea multor taine ale lui Dumnezeu. Citeşte mai departe…

CONDACUL ŞI VIAŢA SF. METODIE, PATRIARHUL CONSTANTINOPOLULUI

*

Metodie, arhiereul lui Hristos, era din părţile Sicheliei. Din tinereţe a primit viaţa călugărească şi a sporit în multe fapte bune. Pe vremea împărăţiei lui Leon Armeanul, luptătorul de icoane, scaunul patriarhiei Constantinopolului fiind ocupat de Prea Sfinţitul Nichifor, Sfîntul Metodie avea rînduiala de apocrisarie. El a fost trimis de patriarh la episcopul Romei pentru trebuinţele bisericeşti şi a zăbovit acolo cam mult; deoarece Leon, rău credinciosul împărat, a izgonit de pe scaun pe Prea Sfinţitul Nichifor, iar în locul lui a ridicat pe cel de un gînd cu dînsul, pe ereticul Teodot mincinosul, cel cu porecla Casiter.

Însă, după ce au murit, atît împăratul Leon cît şi mincinosul patriarh Teodot, Sfîntul Metodie s-a întors din Roma cea veche în Roma cea nouă şi, avînd rînduiala preoţiei, slujea Domnului întru cuvioşie şi dreptate, luptîndu-se totdeauna împotriva eresului luptării de icoane, care într-acea vreme se întinsese foarte mult. După Leon Armeanul a luat împărăţia Mihail, supranumit Valvos sau Travlos, de acelaşi eres cu dînsul, iar scaunul patriarhiei din Constantinopol se ţinea de cei necredincioşi.
Deci, fericitul Metodie suferea multă osteneală, luptîndu-se cu ereticii, dovedindu-le şi înfruntîndu-i; de aceea era chinuit în legături şi în temniţă de răucredinciosul împărat. Despre aceasta încredinţează grecul Zonara, care spune că Mihai Travos, măcar că la începutul împărăţiei sale s-a arătat bun, căci pe mulţi părinţi care au fost surghiuniţi de Leon Armeanul pentru cinstirea icoanelor, i-a iertat de pedeapsă şi din legături le-a dat drumul; însă, nu după multă vreme, lepădînd acea făţarnică facere de bine, şi-a dat pe faţă răutatea sa şi a început a prigoni pe cei dreptcredincioşi şi, afară de mulţi alţii care au fost munciţi, s-a sculat cu mînie şi contra Sfîntului Metodie şi a lui Eftimie, arhiepiscopul Sardicei. Deci, pe Eftimie l-a izgonit, pentru că cinstea sfintele icoane, iar pe Metodie l-a închis în temniţa din Crit. Citeşte mai departe…

Απολυτίκιο της Αγ. Ακυλίνης - 13 ΙΟΥΝΙΟΥ

*

*

În cetatea Palestinei, care se numeşte Vivlos, vieţuiau nişte creştini care învăţaseră credinţa cea în Hristos de la Sfinţii Apostoli. Unul dintre aceia cu numele Evtolmie, petrecînd cu plăcere de Dumnezeu în cinstita însoţire, Domnul i-a dat binecuvîntarea Sa şi femeia lui, zămislind în pîntece, a născut o pruncă, pe care a numit-o Achilina.

Cînd prunca era de patru luni, maica ei, luînd-o, a dus-o la episcopul Evtalie; iar acela, însemnînd pe acea copilă cu semnul Sfintei Cruci în numele Domnului nostru Iisus Hristos, i-a pus numele Achilina şi, după două luni, a luminat-o cu Sfîntul Botez. Cînd era de un an, tatăl ei, Evtolmie, s-a mutat din cele pămînteşti la cele cereşti, iar maica creştea pe pruncă după obicei. Deci, fiind de şapte ani, a învăţat-o toate obiceiurile care se cuvin creştinilor. Acea copilă, cu cît înainta cu anii în vîrstă, cu atît mai mult se umplea de Duhul Sfînt şi se înfrumuseţa cu darul lui Hristos, în care a sporit atît de mult, încît, în puţinii şi nesăvîrşiţii ani ai tinereţilor sale, a călcat poruncile păgînilor împăraţi, cele pentru închinarea idolilor, puse înaintea tuturor, le-a răsturnat cu bărbăţie şi le-a batjocorit, precum se va arăta în cuvîntul ce urmează:

Cînd fecioara era de zece ani, chema neîncetat pe Dumnezeu în rugăciuni şi, în al şaptelea an al împărăţiei lui Diocleţian, un oarecare Volusian, fiind născut mai mult sataniceşte decît omeneşte, a luat antipatia laturii Palestinei. El, neştiind pe adevăratul Dumnezeu făcătorul a toate, a început cu toată răutatea a prigoni pe dreptcredincioşii închinători ai adevăratului Dumnezeu. Citeşte mai departe…

CÂNTĂRI LA PRAZNICUL ÎNĂLŢĂRII DOMNULUI

.

***

***

***

***

CONDACUL ŞI VIAŢA SF. PETRU ATHONITUL

*

Cuviosul Petru a fost de neam grec, cu rînduiala ostaş şi voievod. El a venit la călugărie în acest chip: Ca voievod, fiind trimis cu multe oşti la război în Siria, s-a întîmplat ca oştile greceşti să fie biruite de potrivnici; deci, a fost dus în robie cu mulţi alţi ostaşi în cetatea Samara din ţinutul Arabiei, care era lîngă rîul Eufratului. Acolo a fost aruncat în temniţă cu lanţuri grele de fier. Petru, şezînd în lanţuri, îşi cerceta ştiinţa sa, şi şi-a adus aminte că de multe ori se gîndea să se facă monah. Deci, a cunoscut că, de aceea a dat Dumnezeu asupra lui acea pătimire şi robie, deoarece nu s-a sîrguit ca scopul său cel bun să-l aducă degrabă la îndeplinire. De aceea plîngea şi se tînguia mult, blestemîndu-şi lenevirea sa şi ocărîndu-se singur că pătimeşte unele ca acestea după vrednicie.

Deci, şezînd mult timp în temniţă şi neavînd nici o nădejde de scăpare din lanţuri, a început a se ruga cu căldură spre Atotputernicul Dumnezeu, Cel ce poate, cu judecăţile Sale cele neştiute, să-l elibereze pe el din legături, precum a scos pe Adam din iad şi pe Apostolul Petru din temniţa lui Irod, chemînd întru ajutor şi mijlocirea cea mult puternică spre Dumnezeu, a marelui făcător de minuni, Sfîntului Ierarh Nicolae, grabnicul ajutător al celor ce sînt în primejdii. El avea de mult spre dînsul mare credinţă şi dragoste, adeseori se ruga lui cu nădejde, punînd în rugăciune tare făgăduinţă că, de se va izbăvi de legături, nu se va mai întoarce în lume, nici nu va mai merge la casa sa; ci îndată se va duce acolo unde Dumnezeu îl va povăţui spre nevoinţa monahicească. El mai gîndea şi aceasta: că de l-ar scăpa pe el Dumnezeu, apoi s-ar duce la Roma şi acolo la mormîntul Sfîntului şi marelui Apostol Petru şi-ar fi lepădat perii săi împreună cu lepădarea de lume. Citeşte mai departe…

Απολυτίκιο Αγ. Ονουφρίου, Πέτρου - 12 ΙΟΥΝΙΟΥ

*

*

Împăratul Persiei, numit de istorici Narsita, a trăit pe vremea cînd în Roma împărăţea prea păgînul împărat Diocleţian. Acesta se cunoaşte din fapte, că ori era cu totul creştin, ori că nu era departe de creştinătate. Însă se ştie din istorie că au fost în acest fel unii din împăraţii Persiei. Acest împărat, trăind cu împărăteasa multă vreme şi neavînd copii de parte bărbătească, dorea foarte mult şi se ruga cu dinadinsul lui Dumnezeu să le dăruiască un fiu. Dumnezeu, ascultîndu-i rugăciunea, după mulţi ani împărăteasa a zămislit pe acest mare plăcut al lui Dumnezeu şi mare vieţuitor de pustie, pe prea fericitul Onufrie.

Iar diavolul, care urăşte neamul omenesc, prevăzînd binele ce avea să fie după oarecare semne şi voind a face împiedicare, s-a închipuit în felul unui om străin; şi, venind la împărat, i-a zis: “Împărate, să ştii că pruncul ce s-a zămislit în pîntecele împărătesei tale nu este de la tine, ci de la unul din supuşii tăi. Dacă voieşti să cunoşti adevărul, să faci ceea ce-ţi voi spune, adică: Cînd se va naşte pruncul, să porunceşti să se facă un foc mare şi să arunci pe prunc într-însul, şi de nu va arde, acesta va fi semnul că fiul este al tău cu adevărat; iar de va arde, atunci să fii încredinţat că este născut din desfrînare”.

Împăratul, încredinţîndu-se foarte mult acestor cuvinte diavoleşti, s-a mîniat pe împărăteasa sa, însă ascundea în sine şi se ţinea ca să nu se cunoască pînă la vremea ce se cădea. Deci, împlinindu-se vremea naşterii împărătesei şi născînd un prunc de parte bărbătească, tatăl, în loc să se bucure de naşterea fiului său celui dăruit de Dumnezeu, s-a umplut de mîhnire şi de întristare, a aprins un foc mare şi a aruncat pe prunc în foc. Citeşte mai departe…

Απολυτίκιο των Αγ. Αλεξάνδρου, Αντωνίνης - 10ΙΟΥΝΙΟΥ

 *

*

*

Într-o vreme, fiind prigonire contra credincioşilor şi mulţi dintre ei fiind ucişi cu diferite feluri de munci pentru credinţa în Hristos, după multe zile s-a prins şi s-a adus la Fist, nemilostivul ighemon, o fecioară creştină, cu numele Antonina, de neam din cetatea ce se numea Crodamna. Ea, petrecîndu-şi viaţa sa în dreapta credinţă şi în fapte bune, Domnul a învrednicit-o de nevoinţa mucenicească, pentru ca astfel să ruşineze şi să biruiască pe îndrăzneţul şi potrivnicul diavol.

Deci, această fecioară, fiind adusă înaintea lui Fist, cumplitul ighemon, a început a o amăgi cu cuvinte viclene, zicîndu-i: “Doamnă Antonino, fiindcă eşti fecioară cinstită şi înţeleaptă de tot, voiesc să te pun preoteasă zeiţei Artemida, să-ţi dau daruri şi cinste şi să fii mai mare în casa mea”.

Ea a tăcut multă vreme, apoi a răspuns: “O, Fiste, pentru ce-mi făgăduieşti daruri deşarte? Mai bine, fă-te şi tu părtaş al bogăţiilor mele, încît, crezînd în Domnul meu Iisus Hristos, să cîştigi vrednicia şi visteria veşnicilor bunătăţi”. Fist a zis: “Să nu fie aceea ce zici tu şi să mă ferească zeii ca să cred într-un Dumnezeu ca Acela Care zici că a fost om şi Care a fost pironit şi spînzurat pe cruce”. Antonina a grăit: “Nu tăgăduiesc nici eu că Domnul nostru Iisus Hristos a fost pironit pe cruce şi pus în mormînt, dar şi aceasta o mărturisesc despre Dînsul; că a treia zi a înviat din morţi şi acum şade de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl, precum este scris în cărţile noastre: Zis-a Domnul Domnului meu, şezi de-a dreapta mea, pînă ce voi pune pe vrăjmaşii tăi aşternut picioarelor tale“. Citeşte mai departe…