Arhivă

Arhivă pentru ‘COMENTARII PATRISTICE’ Categoria

Bucurați-vă pururea! de PROTOIEREU ALEKSANDR ŞARGUNOV

octombrie 18th, 2017 Fără comentarii

Bucurați-vă pururea!

La celebrarea praznicului plin de veselie al Sfântului Nicolae, care vesteşte apropiata sărbătoare a Naşterii lui Hristos, Biserica ne aminteşte ca întotdeauna să ne bucurăm: „Bucuraţi-vă pururea!” Anume, astfel scrie Sfântul Apostol Pavel şi parcă, temându-se să nu fie neînţeles, adaugă: „Şi iarăşi spun: bucuraţi-vă!” Nu mă îndoiesc că, auzind aceste cuvinte, unii vor crede că Apostolul Pavel a fost puţin naiv ori că a fost entuziasmat cumva de o anumită stare în acea zi când a scris aceste cuvinte.

Pentru că este cu neputinţă să ne bucurăm întotdeauna.

Este cu neputinţă deoarece viaţa nu ne bucură întotdeauna, pentru că cele care ni se întâmplă ne fac uneori să plângem, pentru că ni se întâmplă adeseori să avem parte de înfrângeri, să fim răniţi, zdrobiţi, înşelaţi, săgetaţi pur şi simplu. Din acest motiv nu ne bucurăm, ci ne întristăm.

Citeşte mai departe…

Evanghelia după Sfântul Luca – Nikolaos Matsoukas

octombrie 18th, 2017 Fără comentarii

Evanghelia după Sfântul Luca

Evanghelia lui Luca, cu toate că presupune ca unul din izvoarele sale Evanghelia după Marcu, are o particularitate vizibilă între Evangheliile sinoptice. Luca însuşi, care scrie Evanghelia după toată probabilitatea în Efes după anul 70 d.Hr. ca însoţitor al Apostolului Pavel, joacă un rol important în transmiterea creştinismului, având legături serioase cu personalităţi din lumea păgână. Felul în care este relatată Evanghelia vădeşte un scriitor dotat cu capacităţi interpretative în domeniul evenimentelor istorice şi cu o evidentă erudiţie. De aceea limba lui este foarte îngrijită, cu cuvinte greceşti care se apropie de nivelul clasic. Astfel, simplitatea şi eleganţa exprimării lui Luca sunt răpitoare, fără ca aceasta să însemne că Matei şi Marcu nu-l concurează în exprimare fermecătoare.

Citeşte mai departe…

Invitație la cina macabră – Comentariu la Apocalipsa de Savvas Agouridis

octombrie 17th, 2017 Fără comentarii

Invitație la cina macabră

Invitatie la cina macabra

Din pricina armamentului ceresc al lui Mesia nu mai este necesară descrierea luptei. Nimicirea oastei adversarului este sugerată, chiar înainte de începerea luptei, de „glasul puternic” al îngerului care „stă” în soare sau lângă soare (este vorba de îngerul din 18, 1) şi care cheamă păsările care consumă cadavre şi care zboară spre înaltul cerului să se adune la cina pe care le-a pregătit-o Dumnezeu din trupurile „împăraţilor, ale căpeteniilor de oşti şi ale celor puternici, ale cailor şi călăreţilor”, în plus, „trupurile” fie ale celor liberi fie ale sclavilor, fie că aparţin unei clase sociale mai mari fie mai mici. Evident, această cină este prezentată în contrast cu cina nunţii pe care o oferă Mielul celor drepţi (19, 9). Toate categoriile de oameni din dezastrul înfăţişat în cap. 6, 15 (în afară de cei mai mici şi mai mari) sunt reprezentate şi aici. Felul acesta de moarte, prin a fi mâncaţi de păsări, este cel mai înjositor din cele câte există. Şi această imagine este luată de la proorocul Iezechil 39, 4, 17-20, unde avem războiul împotriva lui Gog. Profetul Ioan insistă asupra următorului fapt: Toate profeţiile îşi găsesc împlinirea la sfârşitul timpurilor. Altfel, de ce ar fi fost scrise? Ioan le adună pe toate! „Cădea-vei (…) tu şi toate oştirile tale şi popoarele cele ce sunt cu tine; şi te voi da spre mâncare la tot felul de păsări de pradă şi fiarelor câmpului… spune la tot felul de păsări şi tuturor fiarelor câmpului; adunaţi-vă şi mergeţi … la jertfa Mea, pe care o voi înjunghia Eu pentru voi, la jertfa cea mare din munţii Israelului, şi veţi mânca acolo carne şi veţi bea sânge… şi veţi mânca grăsimi până vă veţi sătura… şi vă veţi sătura la masa mea de cai şi de călăreţi, de războinici şi de tot felul de ostaşi”.

Citeşte mai departe…

Păcatele împotriva dragostei către aproapele – ARHIMANDRIT SERAFIM ALEXIEV

septembrie 20th, 2017 Fără comentarii

Păcatele împotriva dragostei către aproapele

”Într-adevăr, înfricoşătoare sunt păcatele împotriva dragostei de Dumnezeu şi de aproapele! Şi încă şi mai înfricoşătoare sunt urmările lor! Ieşirea este una singură – să nu dăm voie diavolului să ne facă potrivnici dragostei, căci cel ce urăşte pe aproapele său şi îi face lui rău, îşi urăşte sufletul său!

Pacatele impotriva dragostei catre aproapele

Dumnezeu doreşte să-L iubim nu numai pe El, Izvorul dragostei, ci şi pe aproapele nostru, zidit asemenea nouă, după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, şi aşezat în legătură cu noi, ca să ne nevoim împreună în virtute şi dragoste frăţească. Sfântul Antonie cel Mare a spus: „De (legătura ta cu) aproapele atârnă viaţa şi moartea ta. Dacă dobândim pe fratele, vom dobândi pe Dumnezeu; dar dacă smintim pe fratele, vom păcătui împotriva lui Hristos”. Aceasta se tâlcuieşte: Dumnezeu a aşezat viaţa noastră veşnică şi fericirea în legătură cu dragostea către aproapele. Pe cât iubim pe aproapele nostru, pe atâta dăm sens existenţei noastre pământeşti. Pe cât ne jertfim pentru cei din jur, pe atâta intrăm în fericită părtăşie cu Hristos, Cel Ce Şi-a jertfit viaţa Sa pentru noi.

Citeşte mai departe…

Categories: COMENTARII PATRISTICE, ORTODOXIE Tags:

Dumnezeu Și-a dorit o desfrânată- Sfântul Ioan Gură de Aur

august 21st, 2017 Fără comentarii

Dumnezeu Și-a dorit o desfrânată

Dumnezeu Si-a dorit o desfranata

Dumnezeu Și-a dorit pentru Sine o desfrânată.

Cum, Dumnezeu Și-a dorit o desfrânată? Da, o desfrânată. Despre firea noastră vorbesc.

O desfrânată Și-a dorit Dumnezeu? Omul dacă își dorește o desfrânată este condamnat, iar Dumnezeu Își dorește o desfrânată!?

Și încă foarte mult! Omul își dorește o desfrânată ca să devină desfrânat, în timp ce Dumnezeu Își dorește o desfrânată ca să o preschimbe în fecioară. Dorința omului este pierzanie, în timp ce dorința lui Dumnezeu este mântuire pentru cea dorită…

Unul ca Acesta Și-a dorit o desfrânată!? Învață așadar cele ale dumnezeirii și înțelepțește-te în cele ale dumnezeirii. Află cine era și cine a devenit pentru tine, și nu încurca lucrurile… El era înalt, ea smerită; înalt nu cu statura, ci cu firea. Neprihănit era, nepieritoare ființa Lui, nestricăcioasă Îi era firea, neajuns cu gândul, nevăzut, de necuprins cu mintea, de nepătruns, pururi fiind, același fiind, biruind orice gând, întrecând orice cugetare, cu neputință a-L vedea, ci numai a crede. Îl văd îngerii și se cutremură. Heruvimii se acoperă cu aripile lor, la vederea feței Lui toate se tem și se înfricoșează. De Își aruncă privirea Sa spre pământ, îl face de se cutremură. De Se îndreaptă către mare, marea se face uscat. El face să apară râuri în pustiu…

Citeşte mai departe…

21 iulie: Talcuire la vedenia prorocului Iezechiel – Sfantul Nicolae Cabasila

iulie 21st, 2017 Fără comentarii

Talcuire la vedenia prorocului Iezechiel

Talcuire la vedenia prorocului Iezechiel

Explicarea sensului ei in marturia Dumnezeiestilor Scripturi

1. Toata prorocia si vedenia au fost icoane ale venirii Mantuitorului. De aceea zice Domnul: „Toti prorocii au prorocit pana la Ioan.” (Mt 11,13), aratand ca tema a prorocilor este El insusi. Dar si de altundeva din cuvintele Scripturii se arata ca toata Scriptura se primeste pentru Mantuitorul, caci El zice: „Cercetati Scripturile, pentru ca in ele veti gasi viata vesnica.” (In 5, 39) numind „viata vesnica” cunoasterea Lui. „Caci aceasta e viata vesnica – zice Domnul catre Tatal – sa Te cunoasca pe Tine, Singurul Dumnezeu adevarat si pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis” (In 17, 3).

De altfel toata Scriptura se spune ca se primeste pentru mantuirea oamenilor, iar mantuirea oamenilor e Hristos insusi. „Caci mantuirea, zice El, vine de la iudei.” (In 4, 22). „Si a zis sufletului meu: Mantuirea ta Eu sunt.” (Ps 34,3). Iar „mantuitor” si „mantuire” Scriptura (cf. Lc 2, 30; 3, 60 etc) numeste in general pe Hristos, si numai El e adevarata mantuire. Lucru evident, fiindca nimeni nu s-ar fi mantuit daca n-ar fi venit Mantuitorul. Caci zice Apostolul: „Toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu, mantuindu-se in dar prin harul Lui.” (Rm 3, 23), aratand prin aceasta harul Botezului.

Citeşte mai departe…

Veşnicia va fi moştenită când credinţa va fi trăită – Fericitul Augustin Comentarii patristice

iunie 15th, 2017 Fără comentarii

Veşnicia va fi moştenită când credinţa va fi trăită

Când credinţa noastră este trăită şi ajunge să fie adevărul, atunci veşnicia va stăpâni moartea noastră de acum schimbată.

(In. 17, 3) Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis.

Citeşte mai departe…

Categories: COMENTARII PATRISTICE, ORTODOXIE Tags:

Cunoaşterea deplină aduce slavă deplină – Fericitul Augustin Comentarii patristice

iunie 15th, 2017 Fără comentarii

Cunoaşterea deplină aduce slavă deplină

Dacă cunoaşterea lui Dumnezeu este viaţa cea veşnică, cu cât creştem în această cunoaştere, cu atât facem progrese măreţe în viaţă.

Dacă cunoaşterea lui Dumnezeu este viaţa cea veşnică, cu cât creştem în această cunoaştere, cu atât facem progrese măreţe în viaţă. Şi nu vom muri în viaţa cea veşnică care trebuie să vină. Pentru că atunci, când acolo va fi lipsa morţii, cunoaşterea lui Dumnezeu va fi desăvârşită. Apoi, Dumnezeu va fi pe deplin preaslăvit, pentru că atunci va fi preaslăvirea deplină, aşa cum este exprimată în greacă prin cuvântul doxa… Dar preaslăvirea a fost definită de antici ca slavă și laudă la un loc. Dar, dacă slava cuiva depinde de ceea ce se spune despre el, cum va fi Dumnezeu preaslăvit când El Însuşi va fi văzut? Şi aşa este scris în Scriptură, Fericiţi sunt cei ce locuiesc în casa Ta. Te vor lăuda în vecii vecilor (Psalmul 83, 5). Acolo unde va fi deplină cunoaşterea de Dumnezeu, lauda Lui va continua și fără sfârşit. Pentru că dacă cunoaşterea este deplină, atunci și lauda va fi de asemenea deplină şi desăvârşită.

(Fericitul Augustin, Tratat la Evanghelia după Ioan 105, 3, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)

https://doxologia.ro/biblioteca/comentarii-patristice

Categories: COMENTARII PATRISTICE, ORTODOXIE Tags:

Luarea-aminte: Jean-Claude Larchet

iunie 9th, 2017 Fără comentarii

Luarea-aminte

În urma păcatului, omul a ajuns la o cunoaştere confuză a binelui şi răului, stabilind drept criterii ale acestora plăcerea şi, respectiv, durerea, în loc de a avea drept criteriu unic împlinirea voii lui Dumnezeu.

Luarea-aminte

Prin păcat puterea de cunoaştere omenească a devenit bolnavă. Înstrăinându-se de Dumnezeu şi îndreptându-se spre realităţile sensibile, omul a ajuns să nu mai ştie de Dumnezeu, să nu-L mai cunoască nici pe El, nici adevărata natură a făpturilor create. Abia la capătul nevoinţelor, adică după ce se va curaţi de toate patimile sale, va ajunge omul să se tămăduiască de această îndoită neştiinţă: mai întâi, cea legată de raţiunile duhovniceşti ale făpturilor, iar atunci îşi va redobândi înţelepciunea (acosta); apoi va ajunge la cunoaşterea lui Dumnezeu , primită prin darul Sfântului Duh, potrivit vredniciei sale. Atunci îşi va recăpăta omul sănătatea deplină a puterii sale de cunoaştere.

Dar în lucrarea sfintelor nevoinţe ale desăvârşirii, încă de la început, omul trebuie mai întâi să-şi recapete buna folosire a facultăţilor de cunoaştere, de care are nevoie în împlinirea ei; iar dreapta şi cuvenita folosire a puterii de cunoaştere se manifestă în primul rând în virtutea numită de Sfinţii Părinţi „luare-aminte”.

Citeşte mai departe…

Virtuțile timpului vieții

aprilie 13th, 2017 Fără comentarii

Virtuțile timpului vieții

Virtuţile timpului vieţii sunt cele care ne fac sa nu trăim cu strâmtorare în această lume, ci să putem oarecum să scăpăm de legăturile şi robia timpului. Puţin mai înainte am spus frumoasa şi, cu siguranţă, cunoscuta nouă, tuturor, rugăciune a Sfântului Efrem [Sirul], Doamne şi Stăpânul vieţii mele… Astfel, această rugăciune spune într- un punct al ei: duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei dăruieşte-l mie, slugii Tale. Cu alte cuvinte, ne-am rugat ca să ne dea Dumnezeu duhul, dispoziţia şi gândirea celor patru virtuţi la care tocmai ne-am referit. Astă-seară, dintre acestea alegem răbdarea. Răbdarea este prima virtute din familia virtuţilor timpului.

Răbdarea. De multe ori, noi nu avem răbdare, dar nici nu înţelegem ce este răbdarea. Şi, cu toate acestea, este o mare virtute! Am auzit în Evanghelia din Lunea cea curată54, rostită la Pavecerniţă, că este descris sfârşitul lumii, sfârşitul istoriei, adică ceea ce numim A Doua Venire (pericopa se află atât în Evatighelia după Sfântul Evanghelist şi Apostol Matei, cât şi în Evanghelia după Sfântul Evanghelist şi Apostol Luca). În aceste istorisiri, Sfinţii Evanghelişti prezintă foarte frumos, cu puţine cuvinte, dar în imagini expresive, cum se va petrece sfârşitul lumii.

Citeşte mai departe…