PELERIN ORTODOX

 ACATISTUL SFINTEI CRUCI

După obişnuitul început, se zice:

Troparul, glasul 1:

Mântuieşte, Doamne, poporul Tău și binecuvintează moştenirea Ta; biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte şi cu Crucea Ta păzeşte pe poporul Tău.

Condacele şi Icoasele

Condac 1:

O, de trei ori fericită şi Preacinstită Cruce, ţie ne închinăm credincioşii şi te mărim, veselindu-ne de dumnezeiasca ta înălţare; ci ca o pavăză şi armă nebiruită, ocroteşte şi acoperă cu darul tău pe cei ce cântă: „Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creştinilor!” Citeşte mai departe…

PREDICĂ LA NAŞTEREA MAICII DOMNULUI (2011)

          Iubiţi fraţi şi surori în Hristos,

În calitatea noastră de creștini ortodocși, noi venerăm ca sfânt tot ceea ce ţine de viaţa pământească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Ţara în care S-a născut şi a trăit o numim Ţara Sfântă. Apa râului Iordan, în care Mântuitorul lumii a fost botezat de către Înaintemergătorul, este încă considerată a fi sfințită. Noi arătăm mare respect și dragoste pentru fiecare picior de pământ pe care a călcat Iisus.

Simțim o atracție negrăită pentru țărmul Mării Galileei, numită și Marea sau Lacul Tiberiadei, orășelul Nain, cetatea Capernaum, fântâna lui Iacob din Samaria, drumul către Emmaus, lacul Vitezda, drumul spre Ierihon, Muntele Schimbării la Față, Grădina Ghetsimani – atât de mult încât simpla menționare a acestor lucruri aduce o licărire de bucurie „din afara acestei lumi” în inima discipolului devotat al lui Hristos.

Ce s-ar putea spune despre Crucea pe care El a murit și a cărei Înălțare o vom celebra în șase zile de acum? E necesar să vă reamintesc cât de sfânt este pentru noi lemnul care L-a purtat pe Domnul spre moarte? Ce-ar trebui să spunem despre Mormântul în care a fost înmormântat, spre a intra acolo unde stăpânea Moartea, locul de unde a înviat triumfal a treia zi, după Scripturi? Dacă cugetați asupra acestor lucruri sfinte, ar fi greu pentru cineva să nu creadă că ele vă deschid porțile sufletului, lăsând harul Sfântului Duh să pătrundă și să reverse în ființa voastră intimă o bucurie inefabilă. Citeşte mai departe…

”Ilie n-a murit precum noi, care mergem în pământ. Este unul dintre cei doi oameni din Vechiul Testament care nu a avut o moarte fizică. Pe când umbla pe lângă Iordan şi vorbea cu ucenicul său Elisei, un car de foc l-a luat şi l-a înălţat la cer şi acolo este. S-a arătat iarăşi, precum îl vom vedea la praznicul Schimbării la Faţă, alături de Hristos, vorbind cu el.

* * *

 Am încheiat, fraţii mei, dar vreau să ştiţi că potrivit profeţiilor Scripturii şi tâlcuirii Părinţilor Bisericii, profetul Ilie va reveni pe pământ. Nu vă cutremuraţi? Eu sunt păcătos şi mă cutremur. Va reveni şi va găsi pământul de mii de ori mai rău decât era în epoca lui. Va vedea toate relele. Şi Ilie nu este ca noi; el ţine trăsnet şi sabie şi secure.

Citeşte mai departe…

PREDICĂ LA DUMINICA A TREIA DUPĂ CINCIZECIME

          Moto: „Nu puteți să slujiți lui Dumnezeu și lui Mamona… Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, și toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei, 6:24; 33)

          Iubiți frați și surori în Hristos,

În urmă cu câțiva ani, un grup de turiști a vizitat cascada Niagara. Li s-a oferit un tur al noii dezvoltări hidroelectrice de pe fluviul Niagara. Ghidul le-a explicat turiștilor că în uriașa turbină există patru sute de milioane de piese care produc curentul electric cu ajutorul apelor care curg violent. După aceea, spre uimirea turiștilor, el a adăugat: „Inginerul rezident știe unde merge fiecare din cele patru sute de milioane de piese și ce trebuie să facă.” Dacă un inginer specialist în hidrocentrale poate ști toate aceste lucruri, de ce am fi noi surprinși că Dumnezeu știe absolut totul despre fiecare ființă umană?! Citeşte mai departe…

Moartea mucenicească a Părintelui Mathiás Pavlídis

Părintele Mathiás Pavlídis s-a născut în 1878 în satul Ghípsou din Cipru. La vârsta de 17 ani a plecat la Ierusalim, unde a intrat în obștea părinților de la Locurile Sfinte și s-a înscris la Școala Teologică a Sfintei Cruci. În 1903 și-a terminat studiile, iar un an mai târziu avea să fie hirotonit diacon. În anul 1910 avea să fie hirotonit preot, iar apoi, arhimandrit.

Părintele Mathiás Pavlídis

Din motive care țineau de viața bisericească și politica tulbure din vremea aceea, în aprilie 1917 a părăsit Sfintele Locuri și s-a mutat în orașul Nazillí din Asia Mică (azi, Turcia) unde a fost profesor de religie pentru comunitatea greacă de acolo.

În acest oraș, în luna iunie a anului 1919, Părintele Mathiás a pătimit chinuri și moarte mucenicească, fiind tras în țeapă de către un grup de soldați turci.

Sursa: K. Kokkinóftas, Arhimandritul Mathiás Pavlídis (1878-1919), Vestitorul Bisericesc 4 (1992) pp. 113-116.

http://www.pemptousia.ro/

Ce duhuri intervin în disputa ”nepomenitorilor”?

Urmăresc cu multă durere toată această controversă din jurul Sinodului din Creta. Dar nu disputa în sine mă mâhneşte. E firesc ca în Biserică să fie dezbateri vii. Încă de la începuturi s-au iscat discuţii pe probleme de credinţă. Să ne amintim de episodul relatat în capitolul 15 al cărţii Faptele Apostolilor când, în pofida opiniei unor creştini proveniţi „din eresul fariseilor” (v. 5) şi după „multă vorbire” (v. 7), sinodul apostolic de la Ierusalim a decis că cei ce cred în Hristos Domnul nu trebuie să se taie împrejur sau să păzească Legea lui Moise. Au fost multe alte sinoade de-a lungul istoriei şi multe polemici teologice. Dar întotdeauna soluţia a constituit-o dialogul şi argumentarea, în duh de răbdare şi, mai ales, în rugăciune. E dureros când, în loc de aceste arme duhovniceşti, se apelează la ultimatumuri, se dau sentinţe fără drept de apel şi, cel mai grav dintre toate, se rupe comuniunea cu Biserica prin întreruperea pomenirii ierarhului. Sunt cel puţin două mari consecinţe negative ale acestei atitudini extreme. Prima e că, în loc de a-şi susţine poziţia din interiorul Bisericii, „nepomenitorii” pierd şansa de a mai conta. O gafă de strategie care îi transformă din jucători activi în simpli chibiţi, ca să vorbim în termeni sportivi. A doua mare problemă, general valabilă pentru toţi cei ce se rup de Biserică, indiferent de motiv, este faptul că orice rupere este uşor de provocat; revenirea în sânul Bisericii se face însă cu anevoie. Şi nu pentru că Biserica nu ar avea capacitatea de a reintegra un schismatic care se pocăieşte, ci pentru că unul ca acesta tare greu va birui demonul mândriei şi va accepta că a greşit când s-a rupt de Trupul lui Hristos.

Citeşte mai departe…

Viața Cuviosului Iosif Isihastul. Cei dintâi ucenici

Deşi nu şi-a propus întemeierea unei obşti, totuşi, ca unul care a cunoscut din experienţă durerea de a nu avea un părinte duhovnicesc experimentat dar în acelaşi timp şi capabil de a îndruma pas cu pas spre desăvârşire pe cei aflaţi la începutul luptei ascetice, Stareţul Iosif a început să primească ucenici (mireni şi monahi), însă, deşi îi primea pe toţi cei care doreau… isihia şi viaţa duhovnicească…, nimeni nu putea să rămână lângă stareţ dacă nu devenea cu desăvârşire mort pentru această viaţă. Acesta e motivul pentru care obştea nu a devenit niciodată mare.

Primul ucenic a fost Ioan, din Epirul de Nord[1], de meserie cărbunar, pe care l-a tuns schimonah, cu numele Ioan. Acesta le-a rămas alături până la mutarea acestora la Schitul Sfânta Ana Mică, el preferând să se nevoiască în continuare la Sfântul Vasile. Apoi, în 1933, s-a adăugat obştii Nicolae[2], fratele cel mai mic al Stareţului, care va primi la călugărie numele de Atanasie. Tot aici, în pustia de la Sfântul Vasile, au venit şi alţi ucenici, care nu au putut rămâne alături de Stareţ, din cauza neputinţei lor trupeşti şi sufleteşti[3]. Printre aceştia s-au numărat atât oameni simpli, fără educaţie, ca monahul Ermolae, precum şi învăţaţii monahi Atanasie Valsamakis (farmacist), Gherasim Menaghias[4], Athanasie Kabanaos[5], precum şi Efrem, duhovnicul din Volos[6]. Deşi nu au rămas până la sfârşit în obştea inspiratului Stareţ, totuşi cu toţii s-au folosit într-o mare măsură de felul de vieţuire, de sfaturile şi de rugăciunea acestuia, cu unii dintre ei păstrând o bogată corespondenţă.

Citeşte mai departe…

27 aprilie – Sfântul Simeon ruda Domnului, Episcopul Ierusalimului

Potrivit Tradiției Bisericii, Sfântul Simeon a fost unul dintre cei patru fii pe care i-a avut Sfântul Iosif Logodnicul Maicii Domnului din căsătoria anterioară și din acest motiv era supranumit, după uzanţele iudaice ale epocii, “fratele Domnului”. După martiriul Sfântului Iacov (€ 62) și după cucerirea Ierusalimului de către romani (70 d.Hr.), creștinii refugiați în Pella l-au pus urmaş pe Simeon în locul lui Iacov pe tronul Maicii Bisericilor, adică Ierusalimul. După ce a devenit el însuși templu al Sfântului Duh, cu râvnă dumnezeiască a distrus templele idolilor și i-a condus pe iudei și pe localnici la lumina cunoştinţei de Dumnezeu, neţinând seamă de primejdii și persecuții.

Citeşte mai departe…

Pomenirea noilor mucenici din Serbia – 22 aprilie

Imediat după cel de-al Doilea Război Mondial, 1946, Serbia a trecut sub jugul comuniştilor şi mulţi au fost cei care s-au opus până la sânge la constrângerile ateilor de a dezrădăcina credinţa poporului şi de a o desfiinţa. Unii dintre aceşti mărturisitori sunt cinstiţi deja de către popor. Citeşte mai departe…