Arhivă

Arhivă pentru ‘Cuvinte de folos’ Categoria

Paştile ţin şapte zile ca una, NU trei! Sfintele CANOANE pecetluite de Sf. Sinoade Ecumenice cer ÎMPĂRTĂŞIRE ZILNICĂ în SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ celor care nu se află sub epitimie.

aprilie 27th, 2019 Fără comentarii

Paştile ţin şapte zile ca una, NU trei! Sfintele CANOANE pecetluite de Sf. Sinoade Ecumenice cer ÎMPĂRTĂŞIRE ZILNICĂ în SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ celor care nu se află sub epitimie.

 

 

 

Legături:

 

de Marian Maricaru

Sfintele CANOANE cer IMPARTASIRE ZILNICA in SAPTAMANA LUMINATA. Nu exista dublu standard preot-laic in problema pregatirii pentru Euharistie. Dupa cum veti vedea, Sinodul Trulan sau „in Trullo”, ori „Quinisext” adica „Cinci-Sase Ecumenic” se exprima in acest sens la sfarsitul secolului VII d. Hr. (691), prin canonul 66. Hotararile sale sunt primite si de Sinodul VII Ecumenic, cu un secol mai apoi (787 d. Hr.). Prin urmare, nu este vorba de perioada primara a Bisericii (pentru cei care sustin retorica lui „aceasta se facea numai in Biserica primara” etc), ci de plin Ev Mediu. Iar canonul a fost dat ca sa fie tinut de intreaga Biserica si nu a fost abrogat niciodata.

In plus, Saptamana Luminata este toata O SINGURA ZI. Pastile nu tin trei zile, cum gresit tot repeta unii si a patruns si in calendarele bisericesti! Fiecare zi a Saptamanii Luminate este mai mult decat o Duminica. Se canta in fiecare zi toata slujba din noaptea privegherii Pastilor Invierii (Pastile Crucii sunt Vinerea Mare). Singurele lucruri care difera sunt:

1. faptul ca nu se ia si lumina (de la candela / lumanare) la inceput si nu se citeste Evanghelie in pridvorul bisericii, ci se ia doar Lumina  (si Adevaratul Miel Pascal) de la sfarsit, adica Sf. Impartasanie!  Citeşte mai departe…

Arhim. Gheorghios Kapsanis: DOMNUL CEL RĂSTIGNIT ŞI ÎNVIAT UMPLE DE SENS VIAŢA NOASTRĂ

aprilie 27th, 2019 Fără comentarii

DOMNUL CEL RĂSTIGNIT ŞI ÎNVIAT UMPLE DE SENS VIAŢA NOASTRĂ

eldergeorgios

de Prea Cuviosul Părinte Arhimandrit Gheorghe Kapsanis,
stareţul Sfintei Mănăstiri a Cuviosului Grigorie din Sfântul Munte Athos

Ce importanţă poate să aibă Crucea şi Învierea lui Hristos pentru lumea noastră astăzi? Pentru lumea care trăieşte drama războiului din Irak. Pentru lumea nedreptăţii, a terorismului celor mari şi puternici şi a terorismului celor mici şi neputincioşi care se împotrivesc celor puternici prin acte sinucigaşe. Pentru lumea care omoară sufletele tinerilor cu depravarea, ateismul şi şomajul, iar trupurile cu drogurile. Pentru întreaga lume care este ameninţată din ce în ce mai mult de catastrofa ecologică şi de „age”.
Această lume L-a răstignit pe Hristos, pe Fiul lui Dumnezeu şi Fiul Omului. Dar şi pentru această lume S-a răstignit Hristos. Această lume a venit să mântuiască Hristos. Hristos S-a răstignit şi pentru răstignitorii Săi. Aceasta o arată şi rugăciunea Sa în momentul în care Îl răstigneau: „Părinte, iartă-le lor, căci nu ştiu ce fac”.
Situaţia lumii de atunci şi de astăzi arată cât de necesar era să intervină Dumnezeu ca să dea celor care vor prilej de eliberare de sub stăpânirea celui rău.
Există o mulţime de oameni care de-a lungul veacurilor L-au urmat pe Hristos. Ei nu au vrut să-i răstignească pe semenii lor pentru a limita răul, nici nu au primit (sloganul) că „scopul sfinţeşte mijloacele”, dar au vrut să răstignească răul care exista înlăuntrul lor.
Această luptă au dus-o Apostolii, Mucenicii, Sfinţii Ierarhi, Mărturisitorii, Pustnicii şi smeriţii creştini care trăind în mijlocul lumii aduceau dragostea lui Hristos semenilor lor sacrificându-se pe ei înşişi.
Societatea noastră este bolnavă. Ar fi fost însă şi mai bolnavă, dacă n-ar fi existat creştini care împreună-să-se-răstignească cu Hristos. Citeşte mai departe…
Categories: Cuvinte de folos Tags:

Pr. Nicolae Steinhardt: Întru aceasta să ne dovedim creştini, păstrând viu în noi, în tot cursul anului, duhul credinţei în Învierea Domnului

aprilie 27th, 2019 Fără comentarii

Pr. Nicolae Steinhardt: Întru aceasta să ne dovedim creştini, păstrând viu în noi, în tot cursul anului, duhul credinţei în Învierea Domnului 

Zilele de sfârşit ale Mântuitorului aşa ni se înfăţişează, ca o linie sinusoidală care începe în punctul superior al Duminicii Floriilor când e aclamat cu osanale şi numit împărat şi Fiu al lui David; punctul următor e al înfrângerii din vinerea îngrozitoarei răstigniri; îi succede un nou punct superior, maxim: al Învierii! Şi el urmat de momentul chenozei probatorii în Duminica Tomei (Iisus trebuie să-şi dovedească dumnezeirea chiar ucenicilor Săi), după care vine momentul atotintegrator al Înălţării care pune capăt liniei sinusoidale şi mişcării pendulate. Citeşte mai departe…

Categories: Cuvinte de folos Tags:

SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR: Sâmbăta Mare – Biruința asupra morții

aprilie 26th, 2019 Fără comentarii

Sâmbăta Mare: Biruința asupra morții 

Astăzi Domnul nostru s-a pogorât la Iad. Astăzi a zdrobit porțile de aramă și zăvoarele de fier ale acestuia. Observați exprimarea precisă: nu a spus că a deschis porțile, ci că le-a zdrobit, pentru a pierde cu totul închisoarea sufletelor. Nu a deschis zăvoarele, ci le-a sfărâmat, pentru ca închisoarea să rămână neputincioasă. Bineînțeles, acolo unde nu există nici o încuietoare sau poartă, dacă cineva intră, nu este împiedicat să iasă. Deci, atunci când Hristos nimicește ceva, nimeni nu poate să refacă acel lucru.

invierea_domnului.1

Împărații nu fac ceea ce a făcut Hristos atunci când vine vorba de eliberarea de prizonieri, ci dau porunci și lasă la locul lor atât porțile cât și gărzile, arătând prin aceasta că este posibil să intre din nou înăuntru aceia care au fost eliberați sau alții în locul lor. Dar Hristos nu procedează în acest fel. Dorind să arate că strică moartea cu totul, a zdrobit porțile de aramă ale acesteia. Și le-a numit de aramă, nu pentru că erau făcute din cupru, ci mai degrabă pentru a arăta duritatea și intransigența morții. Și ca să se știe despre cupru și fier că exprimă rigiditatea și duritatea, ascultați ce se spune despre cineva încruntat: “Nervii tăi sunt de fier și gâtul și fruntea de aramă”. Și s-a spus astfel nu pentru că ar fi avut, literal, nervii de fier sau fruntea de aramă, ci pentru a arăta cum este să fii aspru, încruntat și dur.

Vreți să aflați cât de aspră, rigidă și nepăsătoare este moartea? Niciodată nu a izbutit cineva să elibereze vreun prizonier al morții, până când nu a venit Domnul Îngerilor și a silit-o. În primul rând, a prins și a închis moartea și pe urmă i-a luat acesteia ceea ce îi aparținea. De aceea adaugă: “Comorile care se află în întuneric sunt ascunse și nu se văd”. Cu toate că se referă la un singur lucru, are două înțelesuri. Adică, există locuri întunecate, care pot fi luminate dacă punem în ele sfeșnic și lumină.

Întinderile Iadului au fost foarte întunecate și mohorâte, nepătrunzând în ele niciodată raze de lumină, de aceea le-a numit întunecate și nevăzute. În realitate, au fost întunecate până în momentul în care a coborât asupra lor Soarele Dreptății și cu lumină strălucitoare le-a luminat și a făcut din Iad, Cer. Deoarece, acolo unde se află Hristos, locul acela se transformă în cer. Este firesc să numească Iadul o comoară întunecată de mare preț, fiindcă acolo este adunată multă bogăție.

În realitate, tot neamul omenesc, care forma avuția lui Dumnezeu, a fost prădat de către diavol, care l-a înșelat pe cel Întâi zidit și l-a supus morții. Despre faptul că neamul omenesc era avuția lui Dumnezeu, ne arată și Sfântul Apostol Pavel atunci când spune că:  “Domnul este bogat în îndurare pentru toți cei ce-L cheamă”.

La fel precum un rege, care prinde un hoț care a tâlhărit și a luat tot ce se găsea prin orașe, ascunzându-se în peșteri, unde a strâns averea furată, așa a făcut și Hristos: l-a prins, l-a închis, l-a pedepsit și i-a luat comoara. Prin moartea Lui, Domnul a închis pe tâlhar și pe cel legat, adică pe diavol și pe moarte, și a adus toată comoara, adică Neamul omenesc, în vistieriile Împărătești. Același lucru ne spune și Sfântul Apostol Pavel: “Domnul nostru ne-a izbăvit din robia noastră, din întuneric, și ne-a adus în Împărăția iubirii Lui”.

De admirat este faptul că Însuși Împăratul s-a îngrijit de acest lucru, pe când nici un alt rege nu a găsit de cuviință să facă ceva asemănător, poruncind slujitorilor lui să elibereze pe cei întemnițați. Aici, însă nu s-a întâmplat așa, a venit Însuși Împăratul la cei închiși în temniță și nu s-a rușinat nici de închisoare, nici de cei întemnițați, pentru că era cu neputință să se rușineze Creatorul.

A zdrobit porțile și a sfărâmat zăvoarele, a pus stăpânire pe Iad și a făcut nevăzută toată straja și, fiindcă a supus și moartea, a revenit apoi la noi. Tiranul a fost luat prizonier și legat strâns. Însăși moartea și-a aruncat armele sale, a alergat neînarmată și s-a supus Împăratului.

Ați văzut ce victorie strălucită? Ați văzut biruințele Crucii? Îngăduiți-mi să vă spun ceva mult mai admirabil. Dacă veți afla cum a învins Hristos, admirația voastră va deveni mai mare. Cu armele cu care diavolul biruia, cu aceleași a fost el supus de către Hristos. După ce l-a prins (Hristos), cu armele lui, cu acelea l-a și învins.

Și ascultați cum: Fecioara, lemnul și moartea au fost simbolurile înfrângerii noastre. Fecioară a fost Eva, deoarece nu cunoscuse încă pe bărbatul ei. Lemn a fost Pomul [cunoștinței binelui și răului], și moarte, pedeapsa lui Adam. Dar, iată că, Fecioara, lemnul și moartea, simbolurile înfrângerii, au devenit simboluri ale biruinței. Pentru că în locul Evei este Maria, în locul lemnului cunoștinței binelui și răului este lemnul Crucii, iar în locul morții, pedeapsa lui Adam – moartea lui Hristos. Vedeți cum diavolul a fost învins cu armele cu care altădată a biruit el?

continuare la http://www.pemptousia.ro/2013/05/sambata-mare-biruitorul-mortii/

Sâmbăta Mare, ziua de trecere

aprilie 26th, 2019 Fără comentarii

Sâmbăta Mare, ziua de trecere 

Unde-ti este moarte, boldul? Unde-ti este iadule, biruința?

sambata_mare_ziua_de_trecere Constatăm cu tristețe că, astăzi, Sâmbăta din Săptămâna Patimilor este privită ca o „pauză” între doliul zilei de vineri și bucuria sfântă din duminica Paștilor. O percepție cu totul greșită. Ea contrazice legătura primordială dintre cele două zile. Ziua de sâmbătă este veriga indispensabilă ce face legătura între Moartea și Învierea lui Hristos. În Sâmbăta Mare sărbătorim înfrângereamorții de către Hristos, Învierea fiind mărturie a acestui fapt. Aceasta este o zi tainică, al cărui înțeles nu poate fi tălmăcit de mintea omenească. Hristos zace mort, cu trupul în mormânt. Cu toate acestea, în acest moment al unei aparente înfrângeri asupra Vieții, moartea este cea care a fost învinsă. Sufletul lui Hristos s-a pogorât la iad, precum se întâmpla cu toate celelalte până la acea vreme. Însă sufletul său nu e ca toate celelalte. El este Dumnezeu și Om. Iadul nu are putere asupra Sa. Încearcă să Îl rețină, ca pe restul sufletelor de la Adam și Eva, dar nu izbutește. Viața din Iisus Domnul de Viață Dătător luminează negura Iadului precum luminează lumânarea cămara mică și întunecată. Puterea iadului este distrusă nu numai prin Hristos ci și prin următorii săi credincioși, adică fiecare dintre noi. Antiteza dintre trupul lui Hristos zăcând în mormânt și conștiința că prin aceasta a învins moartea, creează un sentiment de tristețe îmbinat cu bucurie (unic în ortodoxie) care să tacaă tot trupul omenesc și să stea cu frică și cu cutremur, și nimic pământesc întru sine să nu gândească, căci Împăratul împăraților și Domnul domnilor merge să se junghie și să se dea spre mâncare credincioșilor (Heruvic din Sâmbăta Mare).

Categories: Cuvinte de folos Tags:

IEROM. PETRU PRUTEANU: IARĂŞI DESPRE ÎMPĂRTĂŞIREA LA MARILE SĂRBĂTORI

aprilie 26th, 2019 Fără comentarii

12-1

Mai multă lume, din diferite colţuri ale Republicii Moldova, mi s-au plâns că preotul lor n-a vrut să-i împărtăşească la slujba Naşterii Domnului, chiar dacă aceştia au ţinut tot postul de 40 de zile şi s-au pregătit pentru împărtăşire. Exact acelaşi scenariu se întâmplă şi la slujba de Paşti. Motivul principal invocat de preoţi este că, în ziua respectivă, cei care s-au împărtăşit, vor dori să mănânce carne şi alte bucate „de dulce”, ceea ce, zic ei, ar fi interzis! Oare…? Citeşte mai departe…

Categories: Cuvinte de folos Tags:

Paştile nu este ceva, ci este Cineva

aprilie 26th, 2019 Fără comentarii

sfintire-pasca

…Spun asta, pentru că încă multă lume pretins-ortodoxă consideră că paştele („pascha” – în greacă şi slavonă) este fie pâinea binecuvântată şi înmuiată în vin, fie cozonacul cu brânză „sfinţit” de preot în dimineaţa de Paşti. Citeşte mai departe…

Categories: Cuvinte de folos, ORTODOXIE Tags:

Comentarii patristice la Intrarea Domnului în Ierusalim

aprilie 19th, 2019 Fără comentarii
intrarea-in-ierusalim

Duminica a 6-a din Post (Ev.: Ioan 12, 1-18)

Intrarea Domnului în Ierusalim

12, 1 La casa lui Lazăr în Betania

Mielul fără pată

(In. 12, 1) Deci, cu şase zile înainte de Paşti, Iisus a venit în Betania, unde era Lazăr, pe care îl înviase din morţi.

Mijlocitorul dintre Dumnezeu şi om, omul Iisus Hristos(1 Timotei 2, 5), Care a venit pe pământ din cer pentru a suferi pentru mântuirea lumii, pe când timpul pătimirilor Sale se apropia, a dorit să se retragă în împrejurimile locului de pătimire. Chiar şi prin aceasta, avea să fie limpede că El nu va suferi fără voie, ci din proprie voinţă… A dorit să vină cu cinci zile înainte de Paşti (Ioan menţionează că erau şase zile înainte de Paşti şi că Hristos ar fi plecat spre Ierusalim în ziua următoare, după cina cu Lazăr – n.tr.)… pentru ca prin aceasta să le poată arăta încă odată că El era Mielul cel nevinovat care ridică păcatele lumii. S-a poruncit ca mielul pascal, prin a cărui jertfire oamenii din Israel au fost eliberaţi din sclavia Egiptului, să fie ales cu cinci zile înainte de Paşti, adică în a zecea zi a lunii (Ieşirea 12,3) şi jertfit în cea de-a paisprezecea zi a lunii.

Citeşte mai departe…

Categories: Cuvinte de folos Tags:

Despre un om care a murit de două ori, trăind trei vieți

aprilie 19th, 2019 Fără comentarii

Despre un om care a murit de două ori, trăind trei vieți

arhim. Mihail Daniliuc 

Lazăr nu s-a reîntors printre cei vii cu puterea sa, ci Iisus, Stăpânul Vieții, l-a readus la existenţa biologică, supusă din nou bolii și pierzării. Aşadar, potrivită ar fi denumirea de reanimare, revenire la viața firească oricărui pământean. Când vorbim de Învierea Domnului, lucrurile stau cu totul altfel: Hristos S-a ridicat din moarte prin forțe proprii, iar viața de după înviere era una nouă, duhovnicească, nepieritoare.

lazar_1

 

 Cu pași repezi ne apropiem de sâmbăta lui Lazăr, rânduită de Biserică înaintea Duminicii Floriilor. Cele două sărbători constituie de fapt limita, dar și liantul, ce unește Postul Păresimilor cu Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului Hristos. Împreună alcătuiesc o preafrumoasă prevestire a bucuriei și luminii neînserate a praznicului celui mare al Învierii Mântuitorului. Despre minunata întâmplare a învierii lui Lazăr nu se pomeneşte decât în Postul Mare ori în unele biserici când, deși tipicul nu prevede, la rânduiala de înmormântare se adaugă fragmentul din Evanghelia de la Ioan unde se relatează înfricoșătoarea minune. De Lazăr, cel a patra zi ieşit din mormânt, ne amintim la toate slujbele de pomenire pentru cei adormiți, căci în formula de încheiere, numită apolis, preotul pomenește și pe fericitul mort înviat, care a cunoscut iarăși moartea și va învia la sfârşitul veacurilor, împreună cu noi toți. Se cuvine să facem o precizare foarte importantă: între învierea lui Lazăr și cea a Domnului există o deosebire fundamentală. Pe amândouă le numim folosind același substantiv, însă ele se diferențiază esențial. Lazăr nu s-a reîntors printre cei vii cu puterea sa, ci Iisus, Stăpânul Vieții, l-a readus la existenţa biologică, supusă din nou bolii și pierzării. Așadar, potrivită ar fi denumirea de reanimare, revenire la viața firească oricărui pământean.
Categories: Cuvinte de folos Tags:

Sâmbăta lui Lazăr – Ultima zi din Post în care se fac pomeniri pentru cei adormiţi

aprilie 19th, 2019 Fără comentarii

sabbato-tou-lazarou-i-anamnisi-enos-thaumatos

Sâmbăta care precede sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim este ultima zi din Postul Sfintelor Paşti în care se mai fac pomeniri de obşte pentru cei adormiţi. Această sâmbătă este cunoscută în tradiţia creştină ca Sâmbăta lui Lazăr.

Biserica a hotărât să se facă pomenirea celor plecaţi din lumea aceasta, mijlocind pentru odihna şi pentru iertarea păcatelor lor. Pomenirea celor care nu mai sunt printre noi este o dovadă de iubire nemărginită, care trece prăpastia morţii. Prin rugăciunile noastre se realizează comuniunea aceasta cu cei plecaţi la Domnul. Îi pomenim, îi aducem în faţa lui Dumnezeu, mijlocim pentru ei, îi includem într-un dialog al rugăciunii cu Dumnezeu, dialog care revarsă foloase şi asupra lor. Citeşte mai departe…

Categories: Cuvinte de folos, ORTODOXIE Tags: