Arhivă

Arhivă pentru ‘Cuvinte de folos’ Categoria

Uşile pocăinţei deschide-ne nouă…

februarie 14th, 2019 Fără comentarii

186022input_file0090207_w700_h661_q100

Uşile pocăinţei deschide-ne nouă…

Diac. Ciprian Bâra

Duminica Vameşului şi a fariseului, denumită astfel după Evanghelia rânduită a se citi la Sfânta Liturghie, deschide timpul liturgic al Triodului, un timp al efortului ascetic susţinut, o şcoală anuală a pocăinţei în care nădăjduim să învăţăm smerenia şi să ne adâncim credinţa. Toate acestea pentru a recunoaşte în noi curăţia dobândită la luminarea baptismală, iar cu fiecare ceas al slujbelor să înţelegem că sărbătoarea Învierii care ne întâmpină la finalul acestui minunat pelerinaj este mult mai mult decât una dintre sărbători, mult mai mult decât o comemorare anuală a unui eveniment trecut. Este Marele Praznic în care ne întâmpină însuşi Hristos cel Înviat.

Perioada liturgică a Triodului este o perioadă de adâncă invitaţie la asceză, căinţă şi rugăciune şi de redescoperire a felului ortodox de a fi, şi se deschide cu o vreme pregătitoare pentru Postul Mare alcătuită din Duminicile Vameşului şi a fariseului, a Fiului risipitor, a Înfricoşătoarei Judecăţi şi a Izgonirii lui Adam din Rai. Citeşte mai departe…

Categories: Cuvinte de folos Tags:

13 Februarie: Bătrânul Codrat de la Caracalu (1859-1940) şi omul aflat în deznădejde

februarie 12th, 2019 Fără comentarii

Bătrânul Codrat de la Caracalu (1859-1940) şi omul aflat în deznădejde

Pe când încă trăia Gheronda Codrat de la Mănăstirea Caracalu, un mirean a venit în Muntele Athos ca să-și spovedească păcate mari. S-a dus acela la Karyés, la părintele Averchie, care avea rucodelie împletirea de metaniere și i-a cerut cu stăruință un duhovnic.

Imagini pentru 13 Februarie: Bătrânul Codrat de la Caracalu (1859-1940) şi omul aflat în deznădejde

Părintele Averchie a socotit de cuviință să-l trimită la Mănăstirea Cutlumuș, care se află în apropiere de Karyés. Era acolo un duhovnic bun, dar aspru în ce privește canoanele, pe care le aplica fără nici o ezitare.

Omul s-a dus la Cutlumuș și s-a spovedit. S-a întors însă de acolo “ca o trestie bătută de vânt”, fără nici un fel de chef, plin de tristețe și mâhnire.

– Ce-ai făcut? Te-ai spovedit? l-a întrebat părintele Averchie.

– Da, părinte, dar…

Părintele Averchie l-a privit. Pelerinul era trist, foarte palid, stăpânit de o tristețe care nu era de la Dumnezeu, ci o aduce diavolul, spre a atrage într-o cursă ucigătoare sufletele oamenilor.

– Ce ai? Spune-mi! Ce-i cu tine?

– Părinte, nu mai există pentru mine viață. Nu trebuie să mai trăiesc. Ar trebui să mă înec, a spus pelerinul cu o durere otrăvită.

Citeşte mai departe…

13 Februarie: Sfântul Simeon Izvorâtorul de Mir (Viaţa, Acatistul, Cuvinte de folos)

februarie 12th, 2019 Fără comentarii

Viaţa Sfântului Cuvios Simeon, izvorâtorul de mir 

sfantul_simeon_izvoratorul_de_mir_2

 

ORNAM1

Sfântul Cuvios Simeon, Izvorâtorul de Mir, numit mai înainte Ştefan Nemanja, este un sfânt de origine sârbă, care a trăit între anii 1113-1199. Viaţa acestuia poate fi împărţită în două mari perioade: prima, domnească, în care a fost mare jupan al sârbilor, iar a doua, monahală, în care a ctitorit Mănăstirea Hilandar şi s-a călugărit, sub numele de Simeon. El este prăznuit de Biserica Ortodoxă în ziua de 13/26 februarie. 

Ştefan Nemanja, un domnitor sfânt

La începutul secolului al XII-lea, sârbii locuiau în câteva state separate. Tatăl lui Ştefan Nemanja, anume prinţul Zavida de Zahumlje, se trăgea din dinastia conducătoare a statului Raska, cel mai de seamă stat sârb. După un conflict cu fratele său, Zavida a fost trimis în principatul Duklja, un stat sârb de mică importanţă. Se crede că Zavida era fiul lui Uros I, sau al lui Vukan.

Citeşte mai departe…

Categories: Acatiste, Cuvinte de folos Tags:

ARHIMANDRIT SIMEON KRAIOPOULOS LA DUMINICA CANANEENCEI: ,,Fie binecuvântat! Oricâte aş pătimi, sunt puține…”

februarie 10th, 2019 Fără comentarii

,,Fie binecuvântat! Oricâte aș pătimi, sunt puține…”

În anii prigoanelor pentru martiri lucrurile erau așa cum le știm, iar în veacurile care au urmat pentru anahoreți deasemenea. În vremurile noastre viața este cum ne-o facem așadar tu alegi locul și cum vei trăi, fie că vei merge să viețuiești în pustiu, la mânăstire, sau îți vei întemeia o familie. Oriunde ne-am afla, însă, toți vom trece prin lucruri asemănătoare cu cele de care am pomenit și tot parcursul nostru va fi între limite. Toate acestea sunt inevitabile, cu voia sau fără voia noastră ele vor veni. Adică, nu vom pătimi doar câteva necazuri, acum că suntem pe calea lui Dumnezeu, ci El va îngădui să ni se întâmple mai multe. Este un adevăr mărturisit și în această însemnare.

Am spus și altă dată, referindu-ne la femeia cananeancă, că Hristos nu S-ar fi purtat cu altă femeie, așa cum S-a purtat cu cananeanca, pentru că știa că n-ar fi îndurat. Pe cananeancă aproape a călcat-o în picioare. A numit-o neam de câine, și ea a primit mărturisind, confesându-se Domnului: ,,Da, sunt o cățea, dar și câinii mănâncă din fărimiturile care cad de la masa stăpânilor lor!”  Și Domnul i-a zis: ,,o, femeie, mare este credința ta, fie ție după cum voiești!” 
Multi sunt cei care n-ar rezista acestor cuvinte. Deseori realizez că ar fi multe de spus unui suflet sau altuia: ,,De ce faci asta? De ce spui așa? De ce iei lucrurile în felul acesta?” 

Citeşte mai departe…

Categories: Cuvinte de folos Tags:

CUVANT LA DUMINICA A 17-A DUPĂ RUSALII (a Cananeencei): Cananeeanca, o credință vie într-o smerenie desăvârșită

februarie 9th, 2019 Fără comentarii

Imagini pentru cananeencei

Cananeeanca, o credință vie într-o smerenie desăvârșită

Pr. Prof. Dr. Constantin Rus

Duminica a 17-a după Rusalii (a Cananeencei) Matei 15, 21-28

În vremea aceea a venit Iisus în părțile Tirului și ale Sidonului. Și, iată, o femeie cananeeancă, din acele ținuturi, ieșind striga, zicând: Miluiește-mă, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este rău chinuită de diavol. Iisus însă nu i-a răspuns nici un cuvânt; și, apropiindu-se, ucenicii Lui Îl rugau, zicând: Dă-i drumul, că strigă în urma noastră. Iar El, răspunzând, a zis: Nu sunt trimis decât către oile cele pierdute ale casei lui Israel. Iar ea, venind, s-a închinat Lui, zicând: Doamne, ajută-mă! El însă, răspunzând, i-a zis: Nu este bine să iei pâinea copiilor și s-o arunci câinilor. Dar ea a zis: Da, Doamne, dar și câinii mănâncă din fărâmiturile ce cad de la masa stăpânilor lor. Atunci, răspunzând, Iisus i-a zis: O, femeie, mare este credința ta; fie ție după cum voiești! Și s-a tămăduit fiica ei din ceasul acela.

A fost odată un tânăr chemat să aibă grijă de un bătrân bolnav și, uneori, foarte dificil, care era pe moarte. Acest tânăr nu avea experiență în astfel de cazuri, dar căuta cu nerăbdare să-l ajute pe bătrân, încercând întotdeauna să-și păstreze bunăvoința și îngrijorarea în inima sa pentru cel muribund. Într-o zi, când bătrânul se apropia de moarte, acesta a început să fie deosebit de agresiv verbal, aproape aducându-l pe tânăr în pragul disperării. Într-un moment de neînțelegere, cel mai vârstnic a început să îl mustre pe tânăr până la lacrimi, aproape lovindu-l. Tânărul a fugit, simțind că a avut loc o mare nedreptate. După ce a plâns timp de vreo oră, revenindu-și din șoc, tânărul și-a dat seama că nu era cu putință să „câștige”. Bătrânul avea nevoie de ajutor și singurul mod în care putea să-l ajute în continuare era să-i ceară iertare și să-l accepte ca atare. Citeşte mai departe…

Categories: Cuvinte de folos Tags:

Pr. Constantin Sturzu: Cina la care s-au întâlnit cananeeanca, vameşul şi fiul risipitor

februarie 9th, 2019 Fără comentarii

144059_cina_cea_de_taina

ORNAM1

Cina la care s-au întâlnit cananeeanca, vameşul şi fiul risipitor

pr. Constantin Sturzu
 

Adică împărtăşania nu se dă celui cuminte şi moraliceşte impecabil, dar cu pretenţia că „i se cuvine”, ci se dă celui ce este în permanentă stare de pocăinţă, care are conştiinţa că a „cheltuit în păcate viaţa lui” şi care, la fiecare Sfântă Liturghie, reface traseul fiului risipitor, de la chinuitoarele roşcove ale unei existenţe (încă) în afara lui Dumnezeu, la negrăita veselie a Cinei la care se jertfeşte „viţelul cel îngrăşat”.

Continuăm a comenta, în lumina anului omagial euharistic (2014), pericopele lunii februarie, după ce, într-un articol anterior, am sesizat înţelesuri ale sfintei spovedanii şi ale sfintei împărtăşanii plecând de la cele patru lecturi evanghelice duminicale din luna ianuarie. Prima duminică a lunii februarie ne-a amintit de insistenta rugăciune pe lângă Domnul a unei femei de alt neam decât iudeii (cf. Matei 15, 21-28). Femeia aceasta – cananeeancă – cerea lui „Iisus, fiul lui David” ca fiica sa să fie izbăvită de demonul care o chinuia. Strigătul ei rămâne o vreme fără un răspuns din partea Domnului, Care Îşi continuă drumul „prin părţile Tirului şi ale Sidonului”. Abia când intervin apostolii, Mântuitorul vorbeşte, dar nu direct către ea, ci către ucenici, însă astfel încât răspunsul să fie auzit şi de către această mamă disperată…

La fel se întâmplă şi în taina spovedaniei. Avem în duhovnic un ucenic al Domnuluicare poartă strigătul nostru de implorare a milei. Duhovnicul este, dacă e să ne exprimăm în termenii moderni, o adevărată „interfaţă” între noi şi Dumnezeu, cel care face posibilă comunicarea noastră cu El. De aceea se şi cere să primim orice cuvânt de la spovedanie ca de la Dumnezeu, căci doar aşa el poate deveni lucrător în viaţa noastră (asta, evident, după ce ne-am ales cu grijă acel povăţuitor în care să avem încredere că ne poate ghida spre mântuire). Citeşte mai departe…

Categories: Cuvinte de folos Tags:

SFÂNTUL ISIDOR PELUSIOTUL DESPRE IUBIREA DE ARGINŢI

februarie 3rd, 2019 Fără comentarii

30

ORNAM1

Boala cea cumplită şi anevoie de vindecat a iubirii de câştig nu se curmă altfel decât dacă cel stăpânit de ea se depărtează de gândul că va găsi câştig acolo unde i se pare lui… fiindcă, de fapt, va găsi foarte mare pagubă. Iar dacă cineva nu crede ce spun eu, are tot temeiul să creadă ceea ce spune Dumnezeiescul Judecător, Care a zis: Ce folos este omului dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? (Mt. 16, 26). Dacă va înceta, puţin câte puţin, să adune şi va începe să împartă altora, se va întoarce la sănătatea desăvârşită. 

(Cuviosul Isidor Pelusiotul, Cum să biruim iubirea de arginți, Editura Sophia, București, 2013, p. 105)

Dacă, văzând că te îneci în bogăţia nedreaptă, te vei socoti fericit, iar pe cei ce filosofează, văzându-i că se luptă cu sărăcia cum s-ar lupta cu o fiară cumplită, să ştii că ceea ce crezi despre ei păţeşti de fapt tu. Iar dacă nu simţi așa, nu este de mirare, fiindcă și îndrăciții, făcând în nebunia lor ceea ce fac, se fericesc pe sine, iar pe cei sănătoşi îi batjocoresc.

Toţi cei ce pun deoparte şi strâng bogăţii sunt săraci, şi chiar mai rău decât toți săracii, fiindcă vor fi aruncaţi în mormânt goi ca hoiturile aruncate în drum. 

(Cuviosul Isidor Pelusiotul, Cum să biruim iubirea de arginți, Editura Sophia, București, 2013, p. 128)

Dintre oamenii iubitori de agonisire şi asupritori, unii ştiu că păcătuiesc, pe când alţii habar nu au că păcătuiesc fară vindecare. Fiindcă a nu simţi boala de care eşti cuprins este o mare nesimţire, care se încheie prin nesimţirea și omorârea sufletească desăvârşită. De aceea, pentru aceştia trebuie mai ales să ne pară rău, fiindcă a face răul este lucru mai vrednic de jale decât a îndura răul. Cei ce fac răul sunt ameninţaţi de cea mai mare primejdie, pe când paguba celor ce-l suferă priveşte numai averea. Pe lângă asta, cei ce fac răul nu simt îndoita lor omorâre, fiindcă înţelegerea lor este nedesăvârşită, pruncească. Copiii foarte mici nesocotesc lucruri cu adevărat de speriat, vârându-şi adesea mâinile în foc; în schimb, văzând o mască goală, o nălucă, se înspăimântă şi se cutremură. Ceva asemănător se întâmplă şi cu iubitorii de agonisire: temându-se de sărăcie, care nu este de temut, ci mai degrabă slujeşte drept prilej pentru paza gândurilor şi cugetarea smerită, pun mare preţ pe bogăţia nedreaptă, care e mai cumplită decât focul, fiindcă preface în pulbere şi gândurile, şi nădejdile celor care o au. 

(Cuviosul Isidor Pelusiotul, Cum să biruim iubirea de arginți, Editura Sophia, București, 2013, p. 104)

Aproape oricare altă patimă îşi are treapta vârstei sale depline, ca să zic aşa; cunoaşte şi o vreme a împuţinării puterilor, cunoaşte şi saţ, ajunge singură la sfârşit — însă cumplita dragoste de multa agonisire, nefiind înnăscută, ci adusă în suflet de undeva din afară, nu cunoaşte istov, nu ştie de veselie, nu i se împuţinează puterile, nu se satură, ci întotdeauna se străduie să devină mai tânără şi mai samavolnică. Întrucât, nu cu alte patimi, ci cu sine însăşi se întrece, şi se sileşte să se biruie pe sine. Mai degrabă va atinge cineva ceea ce este de neatins decât să simtă saturare această patimă; tocmai de aceea, socotind câştigul – nu ştiu de ce – drept împuţinare şi micşorare, înteţeşte foc tot mai mare, care, zic unii, s-a atins şi de sufletul tău. Aşadar, stinge-l mai repede — iar dacă nu-l vei stinge, şi aici vei duce viață care nu seamănă a viață, și dincolo vei fi tras la grea răspundere.

(Cuviosul Isidor Pelusiotul, Cum să biruim iubirea de arginți, Editura Sophia, București, 2013, p. 121)

NIMENI NU APĂRĂ ASTĂZI TINERETUL!… SĂ FIȚI CERBERI! … DAȚI COPIILOR SFÂNTA SCRIPTURĂ!

ianuarie 27th, 2019 Fără comentarii

aaa

Tinerii noştri, care ar merita un viitor mai bun, sunt expuși amenințării. Nimeni nu apără astăzi tineretul; nici politicienii, nici cadrele didactice, nici păstorii, nici miniştrii, nici procurorii, nici poliţia, nici conducătorul suprem. O, îngeri ai lui Dumnezeu, coborâţi pe pământ şi cu aripile voastre ocrotiţi-i voi pe copiii de astăzi, de vreme ce nimeni altcineva nu-i ocroteşte. Părinţilor, vă rog în numele sfintei noastre credinţe, să fiţi cerberi, să fiți foarte severi. Nu mă ascultaţi pe mine. Ascultaţi-l pe apostolul Pavel. Aprindeţi un foc şi ardeţi orice tipăritură contagioasă.

Citeşte mai departe…

Categories: Cuvinte de folos Tags:

Sfântul Isaac Sirul despre excesul de râvnă : „NU FI ZELOS CU UN ZEL RĂU CARE AGITĂ SUFLETUL TĂU“

ianuarie 27th, 2019 1 comentariu

Sfântul Isaac Sirul despre excesul de râvnă:

„NU FI ZELOS CU UN ZEL RĂU CARE AGITĂ SUFLETUL TĂU“

isaak

ORNAM1Adrian Agachi

În fiecare parohie există creştini mai avansaţi din punct de vedere spiritual sau aflaţi abia la începutul căii duhovniceşti a desăvârşirii personale. Desigur, progresul duhovnicesc este unul extrem de lent de obicei, iar experienţa războiului nevăzut se dobândeşte după ani de zile de „confruntări” dificile.

Una dintre patimile care însoţeşte, însă, constant, un creştin, este dorinţa de a pune ordine în viaţa altor semeni care, din nebăgare de seamă sau dintr-o aşezare spirituală diferită, nu doresc să urmeze întotdeauna anumite precepte ascetice considerate ca fiind esenţiale de cei dintâi. Sfântul Isaac Sirul ne oferă câteva recomandări extrem de utile…
La început suntem smeriţi…

De regulă, atunci când o persoană decide că viaţa sa spirituală se află sub orice limită din cauza unor alegeri greşite făcute în trecut (renunţarea la slujbele liturgice, pierderea credinţei în Dumnezeu etc.), el va face tot posibilul să se revanşeze. Aşadar, va trece de la o extremă la cealaltă. Citeşte mai departe…

Categories: Cuvinte de folos Tags:

Sfântul Isaac Sirul: Omul care rabdă tot cuvântul aspru

ianuarie 27th, 2019 Fără comentarii

Sf Isaac Sirul

ORNAM1

Rabdă de bună voie mustrare şi umilinţă, ca să ai îndrăzneală către Dumnezeu. Omul care rabdă tot cuvântul aspru cu ştiinţă, fără să facă niciun rău aceluia care îl spune, îşi pune acum cunună de spini pe cap; dar este fericit, fiindcă într-o clipă pe care n-o ştie el, încununat va fi cu neveştejita cunună. 

Cel ce cu ştiinţă fuge de slava cea deşartă, acela a şi simţit veacul viitor în suflet. Cel ce spune că s-a lepădat de lume, dar se luptă cu oamenii pentru trebuinţa lui, ca să nu-i lipsească nimic pentru odihna lui, acela a căzut într-o desăvârşită robie. Fiindcă el cică a părăsit trupul său în întregime, dar se războieşte şi se luptă pentru un singur mădular al său. Când fuge cineva de odihna lumei acesteia, mintea lui vede veacul cel viitor, iar când un om este legat cu iubirea de agoniseală, el este rob al patimilor. Şi să nu crezi că numai câştigarea de aur şi de argint este iubire de agoniseală, ci orice lucru de care atârnă voinţa ta. 

Să nu lauzi pe cel ce suferă trupeşte, dar este slab cu simţurile; cu auzul, adică, cu gura căscată şi nestăpânită, şi cu ochii privind încoace şi încolo. Şi să ştii, că a ierta greşalele celor ce ne-au greşit, este o faptă a dreptăţii. Atunci vei vedea liniştea peste tot strălucind în mintea ta. Şi când te vei sui în calea dreptăţii atunci cu adevărat vei fi liber în toate lucrurile tale.  Citeşte mai departe…

Categories: Cuvinte de folos, ORTODOXIE Tags: