PELERIN ORTODOX

,,Fie binecuvântat! Oricâte aș pătimi, sunt puține…”

În anii prigoanelor pentru martiri lucrurile erau așa cum le știm, iar în veacurile care au urmat pentru anahoreți deasemenea. În vremurile noastre viața este cum ne-o facem așadar tu alegi locul și cum vei trăi, fie că vei merge să viețuiești în pustiu, la mânăstire, sau îți vei întemeia o familie. Oriunde ne-am afla, însă, toți vom trece prin lucruri asemănătoare cu cele de care am pomenit și tot parcursul nostru va fi între limite. Toate acestea sunt inevitabile, cu voia sau fără voia noastră ele vor veni. Adică, nu vom pătimi doar câteva necazuri, acum că suntem pe calea lui Dumnezeu, ci El va îngădui să ni se întâmple mai multe. Este un adevăr mărturisit și în această însemnare.

Am spus și altă dată, referindu-ne la femeia cananeancă, că Hristos nu S-ar fi purtat cu altă femeie, așa cum S-a purtat cu cananeanca, pentru că știa că n-ar fi îndurat. Pe cananeancă aproape a călcat-o în picioare. A numit-o neam de câine, și ea a primit mărturisind, confesându-se Domnului: ,,Da, sunt o cățea, dar și câinii mănâncă din fărimiturile care cad de la masa stăpânilor lor!”  Și Domnul i-a zis: ,,o, femeie, mare este credința ta, fie ție după cum voiești!” 
Multi sunt cei care n-ar rezista acestor cuvinte. Deseori realizez că ar fi multe de spus unui suflet sau altuia: ,,De ce faci asta? De ce spui așa? De ce iei lucrurile în felul acesta?” 

Citeşte mai departe…

Bătrânul Codrat de la Caracalu (1859-1940) şi omul aflat în deznădejde

Bătrânul Codrat de la Caracalu

Pe când încă trăia Gheronda Codrat de la Mănăstirea Caracalu, un mirean a venit în Muntele Athos ca să-și spovedească păcate mari. S-a dus acela la Karyés, la părintele Averchie, care avea rucodelie împletirea de metaniere și i-a cerut cu stăruință un duhovnic.

Părintele Averchie a socotit de cuviință să-l trimită la Mănăstirea Cutlumuș, care se află în apropiere de Karyés. Era acolo un duhovnic bun, dar aspru în ce privește canoanele, pe care le aplica fără nici o ezitare.

Omul s-a dus la Cutlumuș și s-a spovedit. S-a întors însă de acolo “ca o trestie bătută de vânt”, fără nici un fel de chef, plin de tristețe și mâhnire.

– Ce-ai făcut? Te-ai spovedit? l-a întrebat părintele Averchie.

– Da, părinte, dar…

Părintele Averchie l-a privit. Pelerinul era trist, foarte palid, stăpânit de o tristețe care nu era de la Dumnezeu, ci o aduce diavolul, spre a atrage într-o cursă ucigătoare sufletele oamenilor.

– Ce ai? Spune-mi! Ce-i cu tine?

– Părinte, nu mai există pentru mine viață. Nu trebuie să mai trăiesc. Ar trebui să mă înec, a spus pelerinul cu o durere otrăvită.

Citeşte mai departe…

 Sfântul Simeon Izvorâtorul de mir şi Sfânta Anastasia, soţia sa

Marele Ştefan Nemania, ale cărui cuvinte pline de putere toţi le ascultau, şi în faţa căruia tremurau oameni şi popoare, s-a făcut monah şi a fost pildă monahilor din Sfântul Munte Athos, prin slujirea lui către fraţi, prin blândețea, bunătatea şi evlavia lui. Chiar moartea lui a fost aceea a unui drept şi a unui povăţuitor de suflete.

El s-a îmbolnăvit în ziua de 7 februarie. Atunci l-a chemat pe Sfântul Sava, fiul lui, şi-a pus mâinile peste el, l-a binecuvântat şi i-a spus: „Fiul meu iubit, lumina ochilor mei, mângâierea şi sprijinul bătrâneților mele! Iată timpul plecării mele a sosit. Iată Stăpânul mă slobozeşte cu pace. Iar tu, fiul meu, să nu plângi la această despărţire a noastră. Căci despărţirea este soarta noastră a tuturor, pe acest pământ. Căci aici pe pământ ne despărţim, dar ne vom întâlni în ceruri, unde nu ne vom mai despărţi niciodată.”

În ziua de 12 februarie Sfântul Simeon i-a cerut fiului lui Sava să îl îmbrace în rasa de înmormântare, să aştearnă pe jos o rogojină, şi pe aceea să-l întindă, iar sub cap să-i pună o piatră. Apoi a cerut să vină fraţii şi le-a cerut iertare. În zorii zilei de 13 februarie, pe când obştea cânta Slujba Utreniei în biserică iar cântarea vocilor ajungea până la chilia bătrânului Simeon care murea, faţa lui străluci tare încă o dată şi Sfântul îşi dădu sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Proloagele de la Ohrida, vol. I (ianuarie-iunie), traducere Mihaela Grosu, Editura Egumeniţa, 2005, p. 57)

Fraţii mei, până când vom fi nesimţitori? Până când nu ne vom gândi la veşnicie?

„La vreme potrivită te-am ascultat”. Într-o carte veche am citit că în anii de demult era un împărat care avea următorul principiu. Oriunde îşi extindea împărăţia cu oştirea (armata) sa, avea două steaguri, unul alb şi unul negru. Când se apropia de o cetate, înălţa steagul alb care însemna: atâta timp cât este înălţat acesta, nu-i este permis soldatului să se atingă de nimic, nici măcar să-și sufle nasul; şi aveau dreptul toţi să-i ceară ce voiau. Acesta era un termen. Trecea termenul? Cobora steagul alb, ridica steagul negru şi atunci plângeţi mamelor! Asupra oamenilor, caselor, ogoarelor începea să cadă toporul şi focul… Mă înţelegeţi? Hristosul nostru, bunul Împărat al lumii, ridică acum steagul alb deasupra lumii, cinstita Lui cruce. Veniţi păcătoşilor, vino lume, cât e timp: „La vreme potrivită…”! Va veni vremea în care va coborî steagul iubirii şi al milostivirii şi atunci se vor închide uşile. Vei veni într-o zi şi vei găsi uşa bisericii închisă; vei bate, dar preot și dascăl nu vor fi. Stelele şi soarele se vor stinge, râurile vor seca. Va fi vremea judecăţii şi a dreptăţii.

Fraţii mei! Cât timp trăim în lumea aceasta deşartă, să ne pocăim, să plângem, să cerem mila lui Dumnezeu. Şi să ne învrednicească Dumnezeu ca restul vieţii noastre să-l petrecem „în pace şi întru pocăinţă”, pentru mijlocirile Născătoarei de Dumnezeu şi ale tuturor sfinţilor. Amin.

(Fragment din predica la Duminica a 16-a după Rusalii)

DUMINICA A XVI-A DUPĂ RUSALII (Matei 25, 14-30) 

 (Mt. 25, 14) Şi mai este ca un om care, plecând departe, şi-a chemat slugile şi le-a dat pe mână avuţia sa.

Acest om, plecând departe, şi-a chemat slugile şi le-a dat pe mână arginții săi, cu cuvinte curate. Cu adevărat,cuvintele Sale sunt cuvinte curate, argint lămurit în foc, curăţat de pământ, curăţat de şapte ori (Ps. 11, 6).

(Origen, Comentariu la Matei 65, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

***

 (Mt. 25, 14) Şi mai este ca un om care, plecând departe, şi-a chemat slugile şi le-a dat pe mână avuţia sa.

Cine este acest om care pleacă departe, dacă nu Răscumpărătorul nostru Care s-a ridicat la cer cu trupul pe care Și L-a luat? Pământul este locul cuvenit trupului, dar pleacă cu el departe atunci când îl duce pe acesta în ceruri.

(Sfântul Grigorie cel Mare, Patruzeci de Omilii la Evanghelii 9.1, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)  Citeşte mai departe…

Comentarii patristice la Evanghelia despre Zaheu vameșul 

Duminica a 32-a după Rusalii (Ev. Luca 19, 1-10) 

 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR – REFORMATORUL

Astăzi, iubiţii mei, este sărbătorit corifeul sfinţilor predicatori din toate veacurile. Este sărbătorit Sfântul Ioan Gură de Aur.
Multe sunt laturile din care poate fi cercetată viaţa şi propovăduirea acestuia. Una din aceste laturi o voi expune iubirii voastre. Şi aceasta este: Ioan Gură de Aur – reformatorul.

***

Sfântul Ioan Gură de Aur îşi dorea o societate ideală. O societate în care să predomine cu desăvârşire voinţa Părintelui ceresc, o societate – împărăţie a lui Hristos. Nu a spus cum auzi azi: o, frate, cu mine se va schimba lumea? El credea că până şi un singur om, când are în el foc, poate să contribuie la îndreptarea societăţii. Şi se lupta inflexibil.

Arma lui era cuvântul lui Dumnezeu, sabia Duhului. Stabilise diagnosticul şi a început terapia. Nu de la frunze şi de la ramuri. A descoperit rădăcinile şi s-a aplecat asupra lor. Şi care sunt rădăcinile societăţii? Citeşte mai departe…

Filocalia – comoara ortodoxă de la Sfinții Vasile cel Mare și Grigorie Teologul

Din bogata predanie a creștinismului neîmpărțit, Ortodoxia a moștenit – și o păstrează până astăzi ca pe o „sumă” a năzuinței după desăvârșire – o colecție unică în felul ei de scrieri patristice asupra posibilitătii, a pericolelor care o pândesc și a cerințelor adevăratei vieți duhovnicești.

Concepută de către Sfinții Vasile cel Mare și Grigorie de Nazianz ca o antologie de texte antiariene de spiritualitate și lectură biblică, ea și-a precizat treptat și mai mult fizionomia de comoară ortodoxă de rugăciune și de înalte experiențe duhovnicești. Sunt redate aici, după diferiți autori răsăriteni, reflecții despre frumusețea naturii umane și cosmice covârșite de har, dar și diagrama îndelungatelor nevoințe. Citeşte mai departe…