Arhivă pentru ‘in English’ Categoria


ianuarie 24th, 2020 Fără comentarii

Sf Grigorie Teologul2


Απολυτίκιο Αγ. Γρηγορίου του Θεολόγου


Patria Sfîntului Grigorie, Cuvîntătorul de Dumnezeu (Teologul), era a doua parte a Capadociei, cetatea Nazianz, de unde se numeşte şi Nazianz. Părinţii lui erau de bun neam şi cinstiţi, tatăl său avea acelaşi nume de Grigorie, iar maica lui se numea Nona. Însă tatăl său era mai înainte în necredinţă, fiind născut de părinţi necredincioşi, din tată elin şi din maică evreică, şi amîndurora le urma în parte, atît cu rătăcirea elinească, cît şi cu necredinţa iudeilor, precum este credinţa cea rea a ipsistarilor. Citeşte mai departe…


octombrie 5th, 2019 Fără comentarii

Bukovina, Ukraine, September 25, 2019



The Holy Synod of the Romanian Orthodox Church met on February 21, discussing, among other things, the ongoing Ukrainian church crisis. In their report, the hierarchs noted that they are especially concerned about the 127 Romanian-speaking parishes in Bukovina, neighboring Romania, and the preservation of their ethnicity and language.

To this end, the Synod decided that “it is necessary to obtain written guarantees from the Church authorities that … they will have the opportunity to organize into a Romanian vicariate and to cultivate their spiritual connection with the Romanian Patriarchate,” noting that a Ukrainian vicariate has operated in Romania since 1990.

The Synod did not explicitly state if it was referring to the authorities of the canonical Ukrainian Church under His Beatitude Metropolitan Onuphry of Kiev and All Ukraine, or those of the schismatic “Orthodox Church of Ukraine” (OCU) under “Metropolitan” Epiphany Dumenko, or both, but the schismatics were quick to jump on the opportunity, announcing in early March that they were prepared to create such a vicariate.

The Synod of Bishops of the OCU resolved on July 27 to create this vicariate, though, to date, it does not include a single one of the 127 Romanian parishes. The schismatics are planning to change that, however, with the help of their usual tactics.

A source in the Romanian Orthodox Church told the Ukrainian outlet Vesti that “the OCU is putting strong pressure on the priests and laity to fill up the Romanian vicariate, and it could lead to the creation of rival Romanian-speaking structures in Ukraine.” Citeşte mai departe…

Categories: BISERICA UCRAINEI, in English Tags:


octombrie 5th, 2019 Fără comentarii
Serafim Kythira


Kythira, Greece, September 24, 2019

The granting of autocephaly to the so-called “Orthodox Church of Ukraine” (OCU) was lawlessly done under the pressure of geopolitical interest and deeply split not only the Ukrainian people, but also the Local Orthodox Churches, the Holy Mountain, and the Synod of the Greek Orthodox Church, His Eminence Metropolitan Seraphim of Kythira and Antikythera of the Greek Orthodox Church believes, as he wrote in a statement published on the Greek site

As he has publicly said before, the wisest solution to the Ukrainian debacle created by Constantinople’s ill-conceived and clumsy interference there would be to entrust the issue to a pan-Orthodox council of primates and representatives of the Local Churches. Met. Seraphim is in good company, as Synods, primates, and hierarchs from throughout the entire Orthodox world have continually called for a pan-Orthodox council to be called, though Patriarch Bartholomew has continually refused to hear the entreaties of his brother bishops.

Met. Seraphim has also called on his brother hierarchs in the Greek Church not to concelebrate with hierarchs and clergy from the schismatic OCU, as several hierarchs of the Greek Church have already done, lawlessly, as the Greek Synod has not entered into communion with the nationalist schismatics from Ukraine. Citeşte mai departe…

REPENTANCE CANNOT BE REPLACED OR ANNULLED – A Letter to the Holy Synod of Greece About the Ukrainian Schismatic Church

septembrie 24th, 2019 1 comentariu

DemetriosTselengidis is professor of dogmatic theology at the University of Thessaloniki. The Greek original of this letter is available here and a Romanian translation is available here. The English translation has been published by Orthodox Synaxis.


SUBJECT: Regarding the institutional legitimization of the schismatic church of Ukraine

Most Blessed Primate,

Reverend Holy Hierarchs,

With regard to the upcoming convocation of the Holy Synod of Hierarchs, as the least member of our local Church, but also as professor of the Church’s Dogmatic Theology, I would like—with a sense of responsibility—myself humbly to put into Your view some Dogmatic-Ecclesiological dimensions, as well as some soteriological ramifications of unconditionally accepting the schismatic Church of Ukraine into ecclesiastical-sacramental communion, in the event, of course, of an eventual Synodal decision by You to recognize its “autocephaly”.

The first and most important issue is, in this case, the Ecclesiological issue, which is relevant to the “ecclesiastical construct” in question. First of all, it should be examined whether this “construct” fulfills the conditions of an Ecclesiastical Community. If, on the contrary, its “autocephaly” is recognized, then the ecclesiastical “legitimacy” of the Schismatic Church is automatically recognized.

As is well-known, there has previously been Pan-Orthodox condemnation of the Schismatic Church of Ukraine with defrocking and excommunication. This Pan-Orthodox condemnation has not been revoked. Finally, with the Ecumenical Patriarchate’s Tomos of Autocephaly (January 6, 2019), an institutional overreach of a spiritual and ecclesiological character occurred, which raises reasonable questions about its ecclesiastical legitimacy. And this is because, at least as far as we know, the fundamental patristic and spiritual conditions were not met, something that raises reasonable objections to the canonicity of the terms and conditions of the Patriarchal Praxis, so long as there has not been public repentance and renunciation of Schism. What we are saying in the case in question does not mean that we are calling into question the institutional competence of the Ecumenical Patriarchate to grant Autocephaly with the consent, of course, of the entire of body of the Church expressed synodally. Here only the issue of the valid conditions for issuing the Tomos in question is being raised.

According to scriptural testimonies (Matthew 4:17, 1 Corinthians 5:1-5 and 2 Corinthians 2:6-8), as well as according to the Patristic and Spiritual tradition of the Church, the integration or reintegration into the one and indivisible body of the Church in any case presupposes a profound experience and sincere expression of repentance on the part of the member or wider community being integrated or reintegrated.

The condition of expressing repentance is not invalidated or annulled by any institutional person or institutional ecclesiastical body. There exists no Ecclesiastical Economy that can replace or annul repentance. Repentance itself constitutes the fundamental condition and spiritual “key” to receiving and possessing the Economy of salvation, as well as the “key” to activating or reactivating it, in accordance with the testimony of Scripture: Repent, for the kingdom of heaven is at hand (Matthew 4:17).

For precisely this reason, the Meletian Schism in the ancient Church was restored after not only expression of repentance, but also the anathematization of the Schism by the Schismatics themselves. And, as St Theodore the Studite characteristically notes, “anathematizing their own schism, as they say, they are received into the Catholic Church” (Letter 40 to Naukratios, PG 99 1053C). Only then did there follow the synodal Pan-Orthodox restoration at the First Ecumenical Council.

In the case of the Schismatic Church of Ukraine, as it appears, no repentance was sought or expressed. Here, in practice, repentance was annulled, even though it is an explicit commandment of the Lord and the age-old practice of the Church. There can be no talk of Ecclesiastical Economy for this. In fact, this is a flagrant ecclesiastical transgression, which makes salvation impossible, not only for the Schismatics, but also for those who sacramentally commune with them, since they too become excommunicates (see Canon 2 of the Council of Antioch, which was validated by the Fifth, Sixth and Seventh Ecumenical Councils).

From the above, it becomes clear that the issue in question is essentially Ecclesiological-Dogmatic, with inevitable soteriological ramifications, as has already been very rightly expressed in the Letter of the Hagiorite Elders to the Sacred Community of the Holy Mountain (March 2019).

For this reason it is also essential that the Holy Synod of the Hierarchy decide on the identity of the Schismatic Church of Ukraine and to demand the application of the age-old ecclesiastical conditions for its reintegration. That is, repentance and the anathematization of the Schism. This spiritual responsibility is fully within the competence of the Hierarchy about to recognize the “Autocephaly” in question, which of course has other parameters of Canonicity, so long as it does not take into account the existence of the Canonical Church in the same country, under Metropolitan Onufry of Kyiv, the Canonical Church from which it split. That is to say, “Autocephaly” has, in this case, been granted to unabashed schismatics. And this unprecedented matter, which is logically, canonically and spiritually unthinkable, is now being asked to occur with the Synodal consent of our Church.

With the “rationale” for accepting the Tomos of “Autocephaly” of the Schismatic Church of Ukraine, we are in danger of possibly also being led in the future to the sacramental acceptance of Papism and other heresies without the fundamental conditions of repentance and the renunciation of their dogmatic delusions, something that Ecumenism attempts today, not only in theory but already in practice. So we wonder, essentially, whether the spiritual institutions within our Church have begun to “function” devoid of their spiritual foundation. We wonder whether in recent decades a “new ethos” has been introduced with the hidden aspiration to become the habitual ethos also in customary law, which will undermine the Canonical Tradition of the Church. Historically, we know that when such a mentality was consolidated in the West, the Western Church was led to Papism– with all its dogmatic deviations– and ended up cut off from the One and only Church.

To summarize, we note that any eventual decision about the “Autocephaly” of the Schismatic Church of Ukraine cannot be unconditional. Because then– indirectly but clearly– it would mean in practice an illegal ecclesiastical-institutional “legalization” of the existing Schism, something that has no historical precedent in the Ecclesiastical Tradition of the Holy Fathers. Most importantly, the eventual recognition without spiritual conditions gravely harms the unity of the entire Church, something than which there is nothing more precious. The danger is clear– that of creating Schisms throughout the entire Church on account of your eventual assent to recognizing the “Autocephaly” of the Schismatic Church of Ukraine, something that we wish to avoid with all our heart.

Finally, the spiritual solution to the current ecclesiastical problem is repentance. And unfortunately, at the moment this is lacking. Nevertheless, there is realistic hope. Those of us who love the Church in Christ, let us ourselves take the cleansing and deifying medicine of repentance and then Christ will give healing to the sick, according to the testimony of the Holy Fathers [see St Nicholas Cabasilas: “everyone marvels at God’s goodness, though no one escapes an illness when someone else takes the medicine, seeking to be released from chastisement while others suffer” On the Life in Christ, Part 7, PG 150 700C) Here some may marvel at the goodness of God. No one can be rid of illness without taking the medicine. Can someone be rid of the consequences of sin when others do the work for them?]

With the deepest respect,

Demetrios Tselengidis
Professor at the Aristotle University of Thessaloniki

Dr. Demetrios Tselengidis



august 30th, 2019 Fără comentarii


31 august

Aidan, episcop de Lindesfarne

Tropar (Glas 5)
O, sfinte Episcop Aidan, Apostol al Nordului si lumina a Bisericii Celte, maret in smerenie, nobil in nevoie, rivnitor calugar si iubitor misionar, mijloceste pentru noi nevrednicii pentru ca Hristos Dumnezeul nostru sa miluiasca sufletele noastre.

Sfintul Aidan s-a nascut in Irlanda in ultima parte a secolului al VI-lea. A fost tuns calugar la Iona (in Scotia) in comunitatea creata mai devreme de Sf. Columba ca un ostrov sfint si pamint neintinat pentru evanghelizarea Britaniei.

Sfintul Aidan a fost ales sa evanghelizeze Northumbria datorita felului sau daruit si blind de a invata pe altii. A fost hirotonit episcop si trimis in Northumbria. A sosit la Lindesfarne in anul 635, facind din locul acesta un al doilea ostrov sfint pe coasta opusa a Britaniei, care deveni resedinta sa episcopala. A crestinat pe pagînii locului. Uneori intilnea ganguri rivale de tineri gata sa se ia la bataie. Le propovaduia Evanghelia intru Pace si ei isi lasau jos armele, erau botezati si se faceau manastiresti. Citeşte mai departe…

Categories: in English, Pagini de Sinaxar Tags:


iunie 9th, 2019 Fără comentarii

Απολυτίκιο των Αγ. Αλεξάνδρου, Αντωνίνης – 10ΙΟΥΝΙΟΥ




Într-o vreme, fiind prigonire contra credincioşilor şi mulţi dintre ei fiind ucişi cu diferite feluri de munci pentru credinţa în Hristos, după multe zile s-a prins şi s-a adus la Fist, nemilostivul ighemon, o fecioară creştină, cu numele Antonina, de neam din cetatea ce se numea Crodamna. Ea, petrecîndu-şi viaţa sa în dreapta credinţă şi în fapte bune, Domnul a învrednicit-o de nevoinţa mucenicească, pentru ca astfel să ruşineze şi să biruiască pe îndrăzneţul şi potrivnicul diavol.

Deci, această fecioară, fiind adusă înaintea lui Fist, cumplitul ighemon, a început a o amăgi cu cuvinte viclene, zicîndu-i: „Doamnă Antonino, fiindcă eşti fecioară cinstită şi înţeleaptă de tot, voiesc să te pun preoteasă zeiţei Artemida, să-ţi dau daruri şi cinste şi să fii mai mare în casa mea”.

Ea a tăcut multă vreme, apoi a răspuns: „O, Fiste, pentru ce-mi făgăduieşti daruri deşarte? Mai bine, fă-te şi tu părtaş al bogăţiilor mele, încît, crezînd în Domnul meu Iisus Hristos, să cîştigi vrednicia şi visteria veşnicilor bunătăţi”. Fist a zis: „Să nu fie aceea ce zici tu şi să mă ferească zeii ca să cred într-un Dumnezeu ca Acela Care zici că a fost om şi Care a fost pironit şi spînzurat pe cruce”. Antonina a grăit: „Nu tăgăduiesc nici eu că Domnul nostru Iisus Hristos a fost pironit pe cruce şi pus în mormînt, dar şi aceasta o mărturisesc despre Dînsul; că a treia zi a înviat din morţi şi acum şade de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl, precum este scris în cărţile noastre: Zis-a Domnul Domnului meu, şezi de-a dreapta mea, pînă ce voi pune pe vrăjmaşii tăi aşternut picioarelor tale„. Citeşte mai departe…

18 mai: Pomenirea sfinţilor mucenici Petru, Dionisie (Denis), Andrei, Pavel şi Hristina (Cristina) fecioara (ROMANIAN, GREEK, ENGLISH)

mai 17th, 2019 Fără comentarii

 Pomenirea sfinţilor mucenici Petru, Dionisie (Denis), Andrei, Pavel şi Hristina (Cristina) fecioara

CristinaDintre aceştia sfântul Petru era din oraşul ce se cheamă Lampsac. Adunându-se la Dacno, domnul cetăţii evridinilor, a silit pe sfântul Petru ca să jertfească Afroditei, şi nevrând acesta să se supună, ci mărturisind pe Hristos Dumnezeu, i-au zdrobit tot trupul cu legături, cu lemne şi cu roate. Pentru aceasta în timpul chinurilor şi-a dat duhul şi a luat de la Dumnezeu cununa nevoinţei. Iar Pavel şi Andrei se trăgeau cu neamul din Mesopotamia, şi fiind ostaşi sub zisul Dacno, s-au dus la Atena cu el. Şi fiind prinşi acolo Dionisie şi Hristina, Pavel şi Andrei i-au luat asupra lor să-i păzească, dar mai apoi ei au poftit pe sfânta Hristina, care era fecioară şi frumoasă şi în vârstă de nuntă, ca să se împreune cu dânşii spre păcat. Iar ea neînduplecându-se nici de cum, în loc să o silească ei şi-au schimbat gândul datorită învăţăturilor ei, şi au crezut în Hristos. Pentru aceasta Pavel, Andrei şi Dionisie au fost ucişi şi îngropaţi de mulţimea pietrelor azvirlite asupra lor; iar sfânta Hristina aruncându-se peste ei, i s-a tăiat capul.

Citeşte mai departe…

17 mai: Pomenirea sfinţilor apostoli Andronic şi Iunia (Viaţa, Canonul)

mai 16th, 2019 Fără comentarii

 Pomenirea sfinţilor apostoli Andronic şi Iunia

17 mai

Acest apostol al Domnului, ca şi cum ar fi fost cu aripi a înconjurat toată Iumea, smulgând toată înşelăciunea nebuniei idoleşti din rădăcină, şi propovăduind pe Hristos. El a avut dimpreună următoare lui pe mult-minunata Iunia, care era moartă pentru lume, şi vieţuia numai pentru Hristos Mântuitorul.

Şi trăgând spre dumnezeiasca cunoştinţă pe mulţi, au stricat capişti idoleşti şi au zidit dumnezeieşti biserici în toate părţile; şi gonind duhuri necurate de la oameni şi tămăduind boli fără de leac, şi-au plinit şi ei ca nişte oameni obşteasca datorie a firii, şi prin moarte s-au mutat la viaţa cea veşnică. De aceştia pomeneşte şi marele apostol Pavel, în Epistola către Romani (XVI, 7), zicând: „Spuneţi închinăciune lui Andronic şi Iuniei, rudelor mele şi soţilor mei în robie, care sunt vestiţi între apostoli, care şi mai înainte de mine au fost în Hristos”. Citeşte mai departe…

13 mai: Mucenicii ucişi de catolici la Mănăstirea Iviron din Sfântul Munte Athos (Ro, Gr, En)

mai 12th, 2019 Fără comentarii

Mucenicii ucişi de catolici

la Mănăstirea Iviron din Sfântul Munte Athos



–  13 mai –

Călugării din Georgia au început să se stabilească în Muntele Athos în mijlocul veacului al X-lea, iar mănăstirea georgiană Iviron a fost întemeiată nu mult după aceea.

În acea vreme armate străine invadau Muntele Athos. În veacul al XIII-lea, cruciaţii romano-catolici făceau ravagii prin regiune, iar între 1259-1306 armata personală a papei a devastat Muntele Athos de multe ori. Călugării din mănăstirile Zografu, Vatopedi şi Protaton au fost martirizaţi pentru credinţa ortodoxă, iar călugării din mănăstirea Iviron au avut aceeaşi soartă. Citeşte mai departe…


Sfântul Alexie Toth



Legătură: Despre Sfântul Cuvios Alexis Toth

Alexie Toth (fiu al părintelui Gheorghe şi al preotesei Cecilia Toth) s-a născut pe data de 18 martie 1854, în apropiere de Epeyis, Ungaria (Slovacia de azi). El a studiat în seminarii romano-catolice şi bizantine, şi în cele din urmă a absolvit Universitatea din Preşov, cu doctoratul în teologie. S-a căsătorit cu Rozalia Mihalici curând după absolvire. Alexie a fost hirotonit preot în anul 1878 în cadrul Bisericii greco-catolice uniate. A slujit timp de doi ani ca preot paroh, înainte de a fi numit de episcopul său în calitate de administrator de eparhie. Prezbitera Rozalia a adormit curând în Domnul, ca şi unicul copil al familiei Toth.

În anul 1881, părintele Alexie a devenit directorul Seminarului din Preşov, unde a predat dreptul canonic şi istoria Bisericii în următorii opt ani. În anul 1889, părintele Alexie a fost trimis în America pentru a sluji acolo ca preot misionar. El şi-a început slujirea sa în America la Minneapolis, la noua Biserică greco-catolică-ortodoxă rusească „Sfânta Maria”. Credincioşii de la Sf. Maria erau imigranţi din Munţii Carpaţi ai Galiţiei austriece. Aceşti imigranţi din Munţii Carpaţi erau cunoscuţi sub numele de carpato-ruşi, urgro-ruşi, galiţieni şi ruteni. În satele Carpaţilor, strămoşii lor fuseseră ortodocşi dintru începuturi, dar Biserica oficială de stat a Imperiului austro-ungar era Biserica romano-catolică, şi, în acest chip, oamenii au fost obligaţi să se unească cu Roma.

În calitate de uniaţi sau catolici bizantini, li s-a îngăduit să urmeze mai degrabă ritualurile bisericeşti. Biserica romano-catolică din America era pe atunci într-o stare de permanente conflicte lăuntrice. Citeşte mai departe…

Categories: in English, Pagini de Sinaxar Tags: