PELERIN ORTODOX

Părintele Teoclit Dionisiatul – sfaturi duhovniceşti

Urmand traditiei patristice, in viziunea Sfantului Marcu nu exista nimic din intelegerea abstracta si juridica a Sfintelor Taine. Acestea nu sunt pentru el obiect de speculatie filosofica. Nici un concept de tipul „ex opere operato”, „ex opere operans”, distinctia dintre acci­dent si esenta in prefacerea painii si vinului in Trupul si Sangele lui Hristos, etc. nu gasim la el. Pentru Sfant, tainele nu se dezvaluie celor ce le iscodesc, cum canta Biserica soborniceasca[2], ci celor care se pleaca inaintea lor cu frica si cutremur. Cand vorbim de cele duhovnicesti, nimic lumesc sau pamantesc sa nu fie in sufletele noastre. Toate cele pamantesti sa fie scoase din mintea noastra si sa ne facem ascultatori numai ai cuvintelor dumnezeiesti. Avem nevoie de multa frica, caci sunt vrednice de frica cele ce s-au spus, si infricosate sunt Tainele Bisericii”[3]. Sfintele Taine sunt un act sinergic*, ο impreuna lucrare a omului cu Dumnezeu. De altfel, intreg procesul mantuirii este un act sinergic. Dar si relatia dintre creatie si Creator este tot un act sinergic. Citeşte mai departe…

Sterghios Sakkos:

MESAJUL UNUI SFÂNT – MARCU EVGHENICUL 

PREDICA MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA POMENIREA SFÂNTULUI ATANASIE CEL MARE (18 ianuarie):

LUPTE ŞI PERIPEŢII PENTRU ACRIVIA ORTODOXIEI

Să-i împletim laude? Suntem prea mici. Acela este gigant şi înălţimea lui naşte teamă. Cine citeşte viaţa lui se simte ameţit în faţa fizionomiei sale. Cu toate acestea vom gânguri puţine cuvinte în cinstea sa.

***

Sfântul Atanasie s-a numit mare, deoarece în epoca sa s-a luptat singur pentru a păstra credinţa ortodoxă. Ortodoxia era în pericol atunci. Se ivise o erezie, erezia lui Arie, care spunea despre Hristos că „a fost un timp când nu era”; cu alte cuvinte exista o perioadă de timp când n-ar fi existat.
Aceasta era o idee blasfemiatoare la adresa dumnezeirii Logosului şi a veşniciei lui Dumnezeu-Cuvântul. Aceasta, adică faptul că „a fost un timp când nu ar fi fost (nu ar fi existat)”, putem să o spunem despre toţi şi despre toate, dar nu despre Hristos. Pentru că nu a existat niciodată vreo perioadă de timp în care n-a existat Hristos. Este fără început, veşnic, supra-veşnic. Împotriva lui Arie s-a nevoit Marele Atanasie şi cu argumente din Scriptură l-a ruşinat. Pentru că Scriptura o ştia pe dinafară. Astăzi, noi creştinii, cu foarte mici excepţii, nu citim Scriptura, ca Marele Atanasie. Aşadar, a biruit prin credinţa sa, dar şi prin profunda cunoaştere a interpretării Sfintei Scripturi. Citeşte mai departe…

SFÂNTUL ANTONIE CEL MARE: ÎNTÂMPLĂRI DIN VIAŢA SA

Sursa: 

Astăzi Biserica noastră îl sărbătoreşte pe Antonie cel Mare. Vom spune câteva învăţături din viaţa lui.

***

Sfântul Antonie s-a născut în secolul al III – lea d.Hr., în epoca Marelui Constantin, în Alexandria. Avea părinţi evlavioşi, dar şi bogaţi, care murind l-au lăsat moştenitor al unei mari averi. N-a vrut însă să înveţe carte.

Încă de tânăr se ducea la biserică. Într-o duminică a auzit în Evanghelie că Hristos spune acelui om bogat care căuta desăvârşirea: „Dacă voieşti să fii desăvârşit, mergi, vinde ale tale şi dă-le săracilor” (Matei 19, 21), adică să îţi vinzi averile şi să le împarţi nevoiaşilor. Şi noi am auzit acest cuvânt de multe ori, dar nu ne impresionează prea mult. El a auzit acest cuvânt pentru prima oară şi nu a fost nevoie să-l mai audă o dată. Imediat a spus: „Acest cuvânt se referă la mine”. Şi imediat ce a ieşit din biserică, a luat eroica hotărâre şi a mers mai departe: a vândut toate cele moştenite – 300 de ţarini alese, a dat banii săracilor, iar după ce  s-a îngrijit de mica sa soră orfană, s-a dus şi a ieşit din cetate spre pustie. Acolo a trăit mulţi ani, peste 85. Cine poate să istorisească aspra sa luptă de acolo împotriva demonilor?

Citeşte mai departe…

  13. Vederea de Dumnezeu a Sfântului Ioan Botezătorul

Vederea de Dumnezeu a Cinstitului Înaintemergător a fost mare. În vieţile sfinţilor, întâlnim adesea experienţe ale contemplării slavei Sfintei Treimi în Persoana lui Hristos, dar Sfântul Ioan Botezătorul a fost învrednicit nu numai de vederea Cuvântului, ci şi de auzirea vocii Tatălui şi de vederea Duhului Sfânt. Această contemplare nu a fost o vedere a simţurilor, deşi omul vede şi cu ochii trupeşti, care mai înainte se transfigurează spre a putea suporta vederea de Dumnezeu. Faptul că a fost vorba despre o revelaţie suprafirească şi despre apariţia Sfintei Treimi reiese din frazele folosite de Sfinţii Evanghelişti atunci când prezintă cele petrecute. Evanghelistul Matei spune: îndată cerurile s-au deschis (Matei 3, 16), iar Evanghelistul Marcu afirmă: a văzut cerurile deschise (rupte) (Marcu 1, 10). Aşadar, cerurile s-au deschis şi s-au sfâşiat. Citeşte mai departe…

12. Arătarea Duhului Sfânt ca un porumbel

  La arătarea Dumnezeului Treimic la râul Iordan a participat şi Duhul Sfânt, care este cea de-a treia Persoană a Sfintei Treimi, dar nu mai prejos decât celelalte două, pentru că este de o fiinţă cu Tatăl şi cu Fiul. Sfântul Ioan Botezătorul a văzut Duhul Sfânt…pogorându-Se ca un porumbel şi venind peste El (Matei 3, 16). Peste El se referă la Hristos în clipa în care Sfântul Duh S-a pogorât în chip de porumbel şi a rămas deasupra lui Hristos, s-a auzit mărturisirea Tatălui.
  De-a lungul timpului , au existat mai multe apariţii ale Sfântului Duh. Uneori, Se arăta în chip de adiere sau de tunet, iar alteori, sub formă de limbi de foc. Aici El Se arată ,,ca un porumbel’’. Nu era porumbel, ci părea a fi de forma porumbelului, pentru că Sfântul Duh nu este zidit, ci nezidit, la fel ca şi celelalte Persoane ale Sfintei Treimi. Citeşte mai departe…

 MITROPOLITUL AUGUSTIN DE FLORINA LA BOTEZUL DOMNULUI: 

ASCULTĂM DE HRISTOS? 

Ateii şi materialiştii ne întreabă: Ce a făcut Hristos de la doisprezece până la treizeci de ani ai Săi? Unii, în chip samavolnic spun că în această perioadă, după cum tinerii se duc acum în afară la studii, aşa şi Hristos S-a dus undeva să studieze. Şi îşi închipuie că S-a dus în India şi acolo a învăţat arta fachirilor. Ce vom răspunde acestora? Lucrurile, potrivit cu Textele Sfinte, sunt foarte simple. Menţionez un singur exemplu. Eu sunt originar dintr-un mic sat din Ciclade. Dacă vă duceţi în satul meu şi întrebaţi, vă vor spune şi detalii din copilăria mea. Apoi, vă vor spune: a plecat din sat, s-a dus la şcoala primară, apoi la gimnaziu, apoi la universitate şi a studiat şi de atunci n-a mai venit… Le ştiu pe toate. Bătrânii urmăresc evoluţia copiilor satului. Ce vreau să spun? Hristos nu S-a născut într-un mare oraş, într-o metropolă. S-a născut într-un mic sat, Bethleem, şi a crescut în Nazaret – de aceea, se numeşte Nazarinean. Acolo a locuit. Dacă ar fi plecat, primii care ar fi ştiut-o ar fi fost compatrioţii Săi. Însă ei mărturisesc că Hristos nu a plecat nicăieri. Ne spune Evanghelia. Când S-a dus în satul Său, Nazaret, şi i-a învăţat, i-a surprins: cum cunoştea El atâtea lucruri, dacă nu a mers la şcoală – „carte… nefiind învăţat” – zice textul sfânt (Ioan 7, 15). Nu ar fi rămas uimiţi, dacă Hristos ar fi studiat în şcoli străine. În felul acesta se demolează imaginaţia necredincioşilor. Răspunsul la întrebarea acestora este că în perioada celor optsprezece ani, Hristos a trăit în anonimat, ca smerit tâmplar. Lucra în atelierul lui Iosif şi mânuia tesle şi fierăstraie. Era primul muncitor şi a sfinţit lucrul cu mâinile, salahoria, care era dispreţuită în lumea antică. Aşadar, lucra şi trăia în anonimat.  Citeşte mai departe…

Icoană a Sfântului Simeon cu cinstitele sale moaşte

Acesta încă din copilărie simţi chemare pentru viaţa monahală, căci vedea pe părinţii duhovniceşti care călcau pragul familiei sale. Odată, părintele Corneliu, monah la Mănăstirea Kripeţk, rămas peste noapte în casa lor şi dormind în camera tânărului, îi spuse:

– Vei fi monah, vei fi stareţ mare.

Pe când avea 10 ani, însufleţit de povestirile despre sfântul Serafim de Sarov, încercă şi el să se roage precum dânsul: găsi pe câmp o piatră mare şi începu a se ruga pe ea.

Spunând părinţilor dorinţa sa de a intra în monahism, tatăl său se mânie încercând a-l îndupleca să se căsătorească. Din această pricină petrecu o parte a tinereţii sale în casa părintească.

Izbutind în cele din urmă să calce pragul Mănăstirii Peşterilor din Pskov, intră în monahism, primind ascultare să ajute pe părinţii care construiau arhondaricul. Petrecu astfel vreme de 5 ani, ziua dăruindu-se muncii ostenitoare, iar noaptea cel mai adesea adormind la masă în faţa cărţii. Când era invitat de părinţi să meargă pe munte, în livadă, acesta refuza sub diferite pretexte nedorind să poarte convorbiri deşarte. Primi tunderea în monahism cu numele Vasian.

După o destulă vreme, fu hirotonit ierodiacon, iar mai apoi ieromonah, iar după aceea fu numit econom la mănăstirea Snetogorsk, unde viaţui 4 ani, până la revoluţie. Întorcându-se la mănăstirea de metanie, fu iară trimis la altă proprietate a mănăstirii: Mustoşcevo, unde petrecu câţiva ani în multe greutăţi. Întorcându-se în mănăstirea sa, primi ascultarea de proestos. Văzând că această ascultare este mai presus de puterile sale, ceru marea schimă pe care în cele din urmă o primi cu numele Simeon, fiind mutat într-o chilie murdară, întunecoasă, umedă, cu pereţii uzi şi aerul umed. Mult se osteni cuviosul părinte să o transforme într-o încăpere de locuit. Citeşte mai departe…

 „În timpul verii se vor cânta cântece de Paşti” – s-a spus odinioară în Sarov

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

Citeşte mai departe…