PELERIN ORTODOX

Părintele Ioannis Kalaidis

 de Gheorghios Trapenzalídis

Ucenicii Domnului şi, în sens larg, toţi creştinii care doresc să trăiască după cuvântul dumnezeiesc, sunt numiţi de Domnul, în Evanghelia după Matei, „lumina lumii” şi „sarea pământului”, dar şi cetate zidită pe vârf de munte care se vede de pretutindeni. Tot acolo Domnul întăreşte dimensiunile mântuitoare – pentru fiecare astfel de om, dar şi pentru lumea întreagă – ale unui asemenea mod de viaţă care se împlineşte prin unirea vieţii omului cu viaţa dumnezeiască şi care este rod al voinţei libere şi al împreună-lucrării omului cu Atoatelucrătorul Dumnezeu, Cel în Trei ipostasuri – Care îl face pe om asemenea cu El şi din muritor îl preschimbă în dumnezeu după har, aşa încât creştinii, prin această dumnezeiască părtăşie a lor şi prin strălucita lor viaţă virtuoasă şi plină de fapte bune, să se facă magnet care atrage oamenii de la înşelare la adevăr, de la întunericul păcatului la lumina vieţii, încât să se întoarcă către adevărata viaţă şi să dea o dreaptă slăvire singurului Dumnezeu adevărat. Citeşte mai departe…

PREDICA MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA SĂRBĂTOAREA

SFÂNTULUI PROOROC ILIE TESVITEANUL

PROOROCUL ILIE RÂVNITORUL

20 iulie

’’Cu râvnă am râvnit pentru Domnul Atotţiitorul’’(III Regi 19,10 )

Predici:

• Predici AUDIO/VIDEO la Sfântul Prooroc Ilie (20 iulie)
• Predica Părintelui Ilie Cleopa la Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul ( 20 iulie )
• Predica Preafericitului Patriarh Daniel la pomenirea Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul (2011)
• 20 IULIE: Pomenirea suirii la cer cea de foc purtatoare a Sfântului, Maritului Prooroc Ilie Tesviteanul
• Idei de predici ale PS Ioan Mihălţan la sarbatoarea Sf. Ilie Tesviteanul
• Sfântul Ilie și soldatul ce înjura de cele sfinte
• Slava la Vecernia Sfântului Mare Prooroc Ilie Tesviteanul
• 20 iulie: Predică la pomenirea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul a Părintelui Dorin Picioruş
• Pr. Constantin Sturzu: O ÎNTÂLNIRE CU SFÂNTUL PROOROC ILIE

* * *

Iubiţii mei, astăzi este sărbătorit un erou al credinţei şi al virtuţii, unul din cei mai mari bărbaţi ai lumii antice, ai epocii Vechiului Testament, Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul. Citeşte mai departe…

27 DE ANI DE LA NAŞTEREA ÎN CERURI

A ARHIMANDRITULUI SOFRONIE SAHAROV

„Nimenea pe acest pământ nu poate fugi de suferinţe; şi deşi suferinţele trimise de Domnul nu sânt mari, oamenii şi le închipuie mai presus de puterile lor şi sânt zdrobiţi de ele. Aceasta se întâmplă din pricină că nu-şi smeresc sufletul şi nu se încredinţează voii lui Dumnezeu. Însă Domnul Însuşi îi călăuzeşte cu harul Său pe cei ce se predau voii lui Dumnezeu şi duc toate cu tărie, pentru Dumnezeul pe Care atâta l-au iubit şi împreună cu Care pururea se proslăvesc. Cu neputinţă este a scăpa de necaz pe lumea aceasta, însă cel ce se predă voii lui Dumnezeu duce cu uşurinţă necazul, văzându-l; ci punându-şi în Domnul credinţa, aşa trece necazul său.„

„Pentru ca cineva sa faca misiune in mod ortodox trebuie sa aiba inaun­trul lui pe Duhul Sfant. Dar trebuie sa detina si cultura locului in care se gaseste. Atunci se poate darui celorlalti.”

„Trei lucruri nu înţeleg: 1) o credinţă adogmatică, 2) un creştinism nebisericesc, 3) un creştinism fără nevoinţă. Şi aceste trei: Biserica, dogma şi ascetica (adică nevoinţa creştină) sunt pentru mine un tot al vieţii.” – Scrisoare către D. Balfour, 21 August 1945.

„Dacă este să lepezi Simbolul Credinţei ortodoxe şi experienţa nevoinţei agonisită prin veacuri de viaţă în Hristos, atunci din cultura ortodoxă nu mai rămâne decât grecescul [glas] minore şi tetrafonia rusă.” – Scrisoare către D. Balfour.

„O trasatura a dragostei celei mari catre Hristos este aceea ca nu poate coexista cu desfatarile trupesti in general si, mai intai de toate, cu cele mai puternice decat toate, cele erotice. Mintea omului, sub actiunea dragostei celei catre Dumnezeu, se desprinde de pamant si renunta la orice imagine pamanteasca, in timp ce legatura trupeasca raneste profund sufletul tocmai prin aceste imagini. Cunoastem ca multi abordeaza acest subiect intr-un mod cu totul diferit. Dar oare cuvantul Scripturii: „Nu va ramane Duhul meu pururea in oamenii acestia, pentru ca sunt numai trup” (Fac. 6, 3) nu se refera la ei?”

Din „Asceza si contemplatie” Sf. Man. a Cinstitului Inaintemergator, Essex -Anglia, 1996, pg 66)

„(Multi) ignora insa adevarata esenta a crestinismului. Crestinismul implica suferinta; dar prin suferinta patrundem in tainele fiintei. Suferinta face cu putinta intelegerea umanitatii si libertatii noastre. Curajul (duhovnicesc) se naste dintr-o credinta statornica in Hristos-Dumnezeu. Aruncarea noastra in necunoscut inseamna a avea incredere in Dumnezeu, parasirea nadejdii in mai-marii pamantului si hotararea de a pleca in cautarea unei vieti noi in care locul cel dintai sa-I fie dat lui Hristos.

Numai printr-o masura inca si mai coplesitoare a harului, aratata in iubirea de vrajmasi, devine mintea noastra inrudita cu Dumnezeu. Rugaciunea e ca o mana puternica ce se tine cu tarie de haina lui Dumnezeu, in tot timpul si in tot locul: in zarva multimii, in clipele placute de odihna, in ragazurile de singuratate. Este vital sa ne salasluim in rugaciune spre a contracara influenta distructiva si persistenta a lumii exterioare.”

Legături:

• Cartea Amintiri despre Stareţul Sofronie de la Essex
• Părintele Sofronie Saharov: „Nu există carieră în viața duhovnicească”
• Părintele Sofronie Saharov: „SĂ AVEM PENTRU CEILALŢI O INIMĂ DE MAMĂ”
• STAREŢUL SOFRONIE SAHAROV CĂTRE ÎPS IEROTEI, MITROPOLIT DE NAVPAKTOS: DOGMA SFINTEI TREIMI ARE LEGĂTURĂ CU VIAŢA NOASTRĂ
• ARHIM. SOFRONIE SAHAROV: RUGĂCIUNEA DE DIMINEAŢĂ
• Rugăciune la revărsatul zorilor
• Cuviosul Sofronie Saharov despre razboaie si oamenii zdrobiti ai vremii noastre

Viaţa Arhimandritului Sofronie Saharov

Există fiinţe care, încă de la naştere, sunt mistuite de setea de absolut. Aceasta este o taină a persoanei umane şi a preştiinţei lui Dumnezeu. Născut la Moscova în 1896, într-o familie ortodoxă numeroasă, Părintele Sofronie este, cu siguranţă, una dintre acestea. Încă din fragedă vârstă a fost tulburat de marile întrebări metafizice. Foarte curând avea să conştientizeze caracterul tragic al existenţei umane, prin intermediul marii literaturi ruse şi de asemenea, prin intermediul istoriei care îmbrăca formele absurde ale Războiului şi ale eshatologiei sângeroase a Revoluţiei din Octombrie. Deşi ofiţer în trupele de geniu, părintele Sofronie nu a mers pe front. Avea să fie închis însă, de două ori, de poliţia bolşevică la închisoarea moscovită Liubianka. Citeşte mai departe…

Cuviosul Porfirie Kavsokalivitul (1906-1991)

Cuviosul Porfirie Kavsokalivitul (1906-1991), un pustnic în inima oraşului 

Thanásis Papathanasíou

Cele două iubiri

După cum am spus mai devreme, Gheronda Porfirie era pe deplin încredinţat că focul luminează, iar lumina face să dispară întunericul. Cu alte cuvinte, esenţa vieţii creştine este lucrarea dragostei. Dragostea este elementul de bază al vieţii creştine, pe când, celelalte componente ale ei (oricât de minunate şi excepţionale ar fi), capătă valoare doar atunci când există dragostea ca element de bază[1]. După umila mea părere, consider că este vizibil cu ochiul liber, că dragostea constituia coloana vertebrală a vieţii şi a teologiei părintelui Porfirie, şi, în sprijinul acestei idei (dacă îmi este permis) impresionante sunt mărturiile şi povestirile celor care l-au cunoscut îndeaproape, care depăşesc mulţimea minunilor de tot felul, a vederii-înainte, nu însă şi pe cea a dragostei! Sau, în mod asemănător, mărturiile care, pe de-o parte, vorbesc despre dragostea sa, dar care o enumeră ca [fiind], cât se poate de simplu, una dintre virtuţile sale, având, ca punct culminant, harisma vederii-înainte!

O întâmplare neobişnuită pe care a povestit-o Gherontisa Eufimia din Kerkira, arată tocmai această orientare dominantă a părintelui către dragoste. Cuviosul Porfirie nutrea un respect deosebit pentru viaţa liturgică şi pentru puterea sfinţitoare a Tainelor. Cu toate acestea, cu un tertip de-a dreptul copilăresc, şi-a exprimat cândva dezacordul faţă de Sfântul Andrei Criteanul şi opera sa imnografică principală, Canonul cel Mare, fiindcă, în acest text predomină un anumit sentiment de tristeţe, de jale şi de amărăciune, singura perspectivă imediată fiind cea a iadului şi a morţii, pe când, părintele Porfirie prefera să ,,privească” spre dragostea Lui Hristos. Atunci când interlocutoarea sa [Gherontisa Eufimia] i-a menţionat un exemplu de canon opus celui pe care l-a scris Sfântul Andrei Criteanul pentru Sfântul Ignatie Teoforul, atunci, Gheronda Porfirie, cu mult entuziasm a spus: ,,O, acesta nu este canon, este foc! La canonul acesta, imnograful n-a mai ştiut de el! L-a făcut Sfântul Ignatie să se piardă cu totul![2]”. Reamintesc că Sfântul Ignatie Teoforul a spus acele cutremurătoare cuvinte: ,,Pentru dragostea noastră se jertfeşte […]. Pâine din cer doresc, care este trupul Lui Iisus Hristos […], şi băutură vreau sângele Lui, care este dragoste nestricată[3]”.

Pentru Gheronda Porfirie, dragostea este una şi aceeaşi: dragostea de Dumnezeu nu poate fi despărţită de dragostea pentru oameni. Citeşte mai departe…

CUVIOSUL NICON DE LA OPTINA

(1888-1931)

25 iunie

Citiţi şi: Din însemnările Sfântului Nicon de la Optina

Ca să suportăm mai uşor necazurile, trebuie să avem credinţă puternică, dragoste fierbinte către Dumnezeu…

A. Viaţa

Cuviosul stareţ de la Optina, Nicon mărturisitorul (în lume Nicolae Mitrofanovici Beliaev), s-a născut la 16 septembrie 1888, la Moscova. Copilăria şi-a petrecut-o într-o mare şi unită familie de negustori. De la părinţi a moştenit dragostea pentru Biserică, puritatea şi stricteţea morală. Odată cu trecerea anilor, lui Nicolae şi fratelui său mai mic Ivan li s-a trezit şi a început să se întărească în ei aspiraţia conştientă către viaţa duhovnicească. Ei au hotărât să plece la mânăstire, însă nu ştiau în care anume. Au tăiat în bucăţele înşiruirea numelor mânăstirilor ruseşti şi, rugându-se, au scos bucăţica de hârtie pe care era scris: “Sihăstria Optina”. Citeşte mai departe…

Cuviosul sfârşit al Părintelui Evsevios Iannakakis  (+ 19 iunie 1995)

CINCIZECIMEA

Înainte de a Se urca la cer, Hristos le-a poruncit ucenicilor ca, după Înălţarea Sa, aceştia să se întoarcă la Ierusalim şi să aştepte acolo până ce vor fi înveşmântaţi cu putere din cer. Aşadar, El le-a făgăduit ucenicilor că vor lua Duh Sfânt, despre Care a vorbit în timpul vieţii Sale.

Făgăduinţa lui Hristos s-a împlinit la cincizeci de zile după Paşte şi la zece zile după Înălţarea Sa la ceruri. Atunci, Biserica prăznuieşte Cincizecimea, prin care este cinstită Sfânta Treime, după care, în ziua următoare, este sărbătorit şi slăvit Duhul Sfânt. Prin urmare, praznicul Cincizecimii este o sărbătoare a Sfintei Treimi. Citeşte mai departe…

Luni, 30 mai 1994 

            Cu ajutorul lu Dumnezeu astăzi am împlinit 70 de ani, precum spune Psalmistul: ,,zilele omului sunt şaptezeci de ani, de va fi în putere optzeci de ani şi ce este mai mult, este osteneală şi durere”. N-am crezut c-o să ajung la această vârstă. Socot că este darul lui Dumnezeu. Ceea ce este mai greu este că n-am sporit duhovniceşte cu nimic. În general se spune că la bătrâneţe omul se pocăieşte, îşi caută de suflet. Aşa s-ar cuveni, dar iată că fiecare vârstă are ispitele ei. Când eşti tânăr, ai forţă, ai vârtute şi uşor le faci pe toate. Dar când eşti în vârstă e greu de făcut ceva. Singurul avantaj din punct de vedere duhovnicesc că ispitele trupeşti mai slăbesc, dar gândurile rămân, pofta de asemenea continuă în inimă, în minte şi mai ales aducerile aminte de păcatele făcute; numai că  nu-ţi pare rău că le-ai făcut, ci te îndulceşti cu gândul care este transmis trupului. Rare sunt momentele când te poţi reculege. Doar atunci când vezi oameni scăpătaţi, necăjiţi şi vezi că tu eşti scutit de toate acestea. Ce poate face un bătrân? De toţi este neglijat. Singura mângâiere, dacă poţi să te rogi liniştit.

Marţi, 7 iunie 1994 

            Ştiut este că monahul în permanenţă este luptat de diavol cu fel de fel de ispite pe măsura vârstei, funcţiei etc. Am rămas uimit de data asta când am constatat că cel mai bun prieten, de ani de zile, uită de prietenie, de adevăr; orişice i-ai spune el o ţine pe a lui. Aşa s-a întâmplat acum cu Vlădicul meu, pe care îl socoteam om cu adevărat bun şi fără părtinire în tot ceea ce face. Dar m-am înşelat, deşi am fost avertizat că nu-i aşa cum cred, ci cu totul altfel. De când ne-am cunoscut, şi mai ales la Mănăstirea Putna cât am stat împreună 9 ani, nicidecum nu puteam să-i reproşez ceva, chiar dacă ar fi greşit. Dar iată, acum, când suntem împreună, şi la o vârstă înaintată, să aibă tupeul şi să spună că de ce mă amestec în nişte treburi, în care am căutat să intervin sau să scot la iveală adevărul. De aici se vede că mărirea îţi schimbă firea.  Citeşte mai departe…