PELERIN ORTODOX

„Părintele Dionisie era o mărturie vie a roadelor duhovniceşti ale ascultării”

După cum în viaţa fiecărui om există lucruri pe care le aude şi nu le uită niciodată, aşa îmi aduc şi eu aminte de un cuvânt al Părintelui Dionisie, un cuvânt simplu, dar puternic şi cu miez: Cugetul smerit este temelia întregii vieţi de nevoinţă. Oricâte lucruri bune ai face, fără cuget smerit toate sunt zadarnice. 

„Părintele Sofronie Saharov a fost marea revelație a vieții mele” – Înaltpreasfințitul Ierótheos Vlachos

Sofronie Saharov a fost marea revelație a vieții mele. L-am trăit foarte intens în timpul Liturghiei. M-am simțit în preajma părintelui ca și cum aș fi participat la Cina cea de Taină și la rugăciunea din Ghetsimani, m-am bucurat de discuțiile teologice pe care le-am avut cu el, era un călăuzitor cu experiență în ceea ce privește rugăciunea inimii, am simțit binecuvântarea sa în timpul spovedaniilor pe care le-am făcut la el. Era un părinte mistagogic iubitor și cu discernământ și era de asemenea înaintevăzător, avea darul înaintevederii. Mi-a spus de multe ori lucruri care s-au dovedit apoi a fi adevărate.

Citeşte mai departe…

Arhimandritul Ioachim Spețiéris de la Nea Skiti

Bunicul Părintelui Ioachim a fost preot de mir și se numea Ioan. Când s-a născut părintele Ioachim, după numele de botez Ioan, bunicul i-a profețit că va deveni preot. La o asemenea virtute ajunsese bătrânul, încât și-a cunoscut dinainte și sfârșitul vieții. După terminarea Sfintei Liturghii, stând înaintea Porților Împărătești, bunicul le-a spus credincioșilor aflați în Biserică: aceasta este ultima mea Liturghie. Apoi a mers și la fiica sa, care era căsătorită și, oferindu-i aceasta o cafea, i-a spus: este ultima cafea pe care o beau…

***

Părintele Ioachim, după numele său de mirean Ioan Spețiéris, se trăgea după neam din Kefaloniá. Tatăl său, țăran de profesie, era un om foarte duhovnicesc. În timp ce lucra pământul, psalmodia diverse tropare. Îi plăceau, mai cu seamă, sfintele cântări ale Înălțării Cinstitei Cruci: „Crucea, păzitoare a toată lumea … iar demonilor rană”. Într-o noapte, psalmodiind aceasta cântare, s-a mâniat vrăjmașul atât de tare, încât l-a lovit la picior. Fără să se îmbolnăvească, tatăl părintelui Ioachim a chemat un duhovnic și după ce s-a spovedit, i-a spus: „În ziua cutare să vii să mă împărtășești, pentru că voi muri”. Așadar, și-a prevăzut cu trei zile mai înainte sfârșitul. Pentru că părintele Ioachim nu se afla acasă, rudele sale au vrut să-l înștiințeze, însă tatăl său s-a opus: Nu-l mai chemați, nu are timp să ajungă…

Citeşte mai departe…

Viaţa părintelui Ilarion Felea Mărturisitorul

Autor: Pr. Tudor Demian
Părintele Ilarion Felea este destul de puţin cunoscut în vremea noastră. El a fost un propovăduitor al Evangheliei foarte apreciat, atât de popor cât şi de intelectualitate, la jumătatea secolului trecut. Profesor la Academia Teologică din Arad, părintele a scris multe lucrări teologice, cea mai importantă fiind Spre Tabor, lucrare pe care părintele Justin Pârvu o consideră „cea mai bună operă a Ortodoxiei româneşti de până acum. Părintele Ilarion Felea este un adevărat geniu liturgic al teologiei ortodoxe, al Bisericii Ortodoxe. (…)

Opera Spre Tabor este a doua, după acest tezaur al Ortodoxiei care se cheamă Filocalia, fiind o desăvârşită tâlcuire a Filocaliei” . Despre înalta sa trăire duhovnicească, părintele Stăniloae a mărturisit: „Părintele Ilarion Felea m-a depăşit”. Chiar dacă textul care urmează nu reuşeşte să ofere o imagine completă a personalităţii părintelui Ilarion, îl oferim cititorilor, nădăjduind ca, în viitorul apropiat, când jurnalul părintelui Ilarion va vedea lumina tiparului să putem înţelege mai multe despre acest smerit mărturisitor al lui Hristos, mort în temniţele Aiudului, care acum se bucură cu toţi sfinţii mucenici în Împărăţia Cerurilor.

Preotul profesor Ilarion Virgil Felea, autorul acestui valoros volum, s-a născut la 21 martie 1903 în comuna Valea Bradului, judeţul Hunedoara, unde tatăl său era preot. A urmat şcoala primară în comuna natală (1910-1914), iar cursurile liceale la Liceul „Avram Iancu” din Brad (1914-1920) şi la Liceul „Moise Nicoară” din Arad (1920-1922), unde şi-a luat bacalaureatul.

Citeşte mai departe…

Legături:

• Pr. Dr. Dorin-Octavian Picioruş: Predică la tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul [29 august 2012]
• Predica Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la sărbătoarea „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul”
• Sf. Teofan Zăvorâtul: CUVÂNT LA TĂIEREA CAPULUI SF. IOAN BOTEZĂTORUL
• Patriarhul României: SFÂNTUL IOAN BOTEZĂTORUL REPREZINTĂ CONŞTIINŢA DREPTĂŢII, A CURĂŢIEI VIEŢII, A SFINŢNIEI ÎNTR-O LUME DECĂZUTĂ (2011)
• Pr. Gheorghe Calciu Dumitreasa – Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul (Audio)
• PARACLISUL SFÂNTULUI IOAN BOTEZĂTORUL
• PREDICI AUDIO LA TĂIEREA CAPULUI SF. IOAN BOTEZĂTORUL
• Sfântul Ioan Botezătorul este dascăl al rugăciunii neîncetate
• CÂNTĂRI LA SLUBA TĂIERII CAPULUI SF. IOAN BOTEZĂTORUL (Audio)
• Arhim. Melchisedec, Măn. Putna – PREDICĂ LA TĂIEREA CAPULUI SF. IOAN BOTEZĂTORUL (29 August)
• Pr. Ioan Valentin Istrati: 29 august – taina iubirii ucise

PREDICA MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA

TĂIEREA CAPULUI SFÂNTULUI IOAN BOTEZĂTORUL

 * * *

–29 august –

Marcu 6, 14-30:

În vremea aceea a auzit regele Irod vestea despre Iisus, căci numele lui Iisus se făcuse cunoscut, şi zicea că Ioan Botezătorul s-a sculat din morţi şi de aceea se fac minuni prin el. Alţii însă ziceau că este Ilie şi alţii că este prooroc, ca unul din prooroci. Iar Irod, auzind zicea: Este Ioan căruia eu am pus să-i taie capul; el s-a sculat din morţi. Căci Irod, trimiţând, l-a prins pe Ioan şi l-a legat, în temniţă, din pricina Irodiadei, femeia lui Filip, fratele său, pe care o luase de soţie. Căci Ioan îi zicea lui Irod: Nu-ţi este îngăduit să ţii pe femeia fratelui tău. Iar Irodiada îl ura şi voia să-l omoare, dar nu putea, căci Irod se temea de Ioan, ştiindu-l bărbat drept şi sfânt, şi-l ocrotea. Şi ascultându-l, multe făcea şi cu drag îl asculta. Şi fiind o zi cu bun prilej, când Irod, de ziua sa de naştere, a făcut ospăţ dregătorilor lui şi căpeteniilor oştirii şi fruntaşilor din Galileea, şi fiica Irodiadei, intrând şi jucând, a plăcut lui Irod şi celor ce şedeau cu el la masă. Iar regele a zis fetei: Cere de la mine orice vei voi şi îţi voi da. Şi s-a jurat ei: Orice vei cere de la mine îţi voi da, până la jumătate din regatul meu. Şi ea, ieşind, a zis mamei sale: Ce să cer? Iar Irodiada i-a zis: Capul lui Ioan Botezătorul. Şi intrând îndată, cu grabă, la rege, i-a cerut, zicând: Vreau să-mi dai îndată, pe tipsie, capul lui Ioan Botezătorul. Şi regele s-a mâhnit adânc, dar pentru jurământ şi pentru cei ce şedeau cu el la masă, n-a voit s-o întristeze. Şi îndată trimiţând regele un paznic, a poruncit a-i aduce capul. Şi acela, mergând, i-a tăiat capul în temniţă, l-a adus pe tipsie şi l-a dat fetei, iar fata l-a dat mamei sale. Şi auzind, ucenicii lui au venit, au luat trupul lui Ioan şi l-au pus în mormânt. Şi s-au adunat apostolii la Iisus şi I-au spus Lui toate câte au făcut şi au învăţat.

 LEUL CARE DOARME CONTINUĂ SĂ STRIGE PRIN PREDICILE SALE:

„ŞI VOI , EPISCOPI, LOVIŢI CU CÂRJELE VOASTRE ŞI ÎNĂLŢAŢI-VĂ GLASUL!” 

DEPRAVAREA MORAVURILOR

„În vremea aceea…”. Aşa începe, iubiţii mei, Evanghelia pe care aţi auzit-o, ca aproape toate citirile evanghelice.

          Expresia „În vremea aceea” îndată ce o aud unii, îşi bat joc – poate aţi auzit şi voi asta – şi zic cu dispreţ „În vremea aceea!… ”, în sensul că Evanghelia s-a învechit deja, este antică, şi că astăzi avem nevoie de o altă „Evanghelie”. Cu toate acestea expresia „În vremea aceea…” îşi are locul ei. Aşa cum vom vedea, Evanghelia nu s-a învechit. Este o carte care nu se învecheşte. Este ca soarele. Este soarele duhovnicesc al omenirii. Soarele, stelele, galaxiile, aşa cum zice Scriptura (vezi Evrei 1, 11-12 [Psalmul 101, 27], Apocalipsa 6, 14) şi confirmă ştiinţa, vor trece. Într-o zi soarele se va stinge cum se stinge o candelă când nu mai are ulei.

          A zis-o Domnul: „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece” (Matei 24, 35). Evanghelia este veşnică. Citeşte mai departe…

Legături:

• MITROPOLITUL AUGUSTIN DE FLORINA: …Lucru rar să vedeţi doi preoţi plini de iubire, doi episcopi plini de iubire…

• PREDICĂ LA SFÂNTUL IUSTIN MARTIRUL ŞI FILOZOFUL: „UN CREŞTIN FILOSOF” ( a vlădicăi Augustin de Florina)
• „DUMNEZEU NE CHEAMĂ LA POCĂINŢĂ PE TOŢI: PREOŢI, EPISCOPI, PATRIARHI, MICI ŞI MARI!” – Predică la Duminica Samarinencei a Mitropolitului Augustin de Florina
• Mitropolitul Augustin de Florina: ŞI COPIII TREBUIE SĂ POSTEASCĂ?
• MITROPOLITUL AUGUSTIN DE FLORINA: În copacul veșnic al Ortodoxiei noastre cântă privighetori!
• PREDICA MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA POMENIREA SFÂNTULUI EVSTATIE (21 februarie): ADEVĂRUL VA STRĂLUCI
• „PĂCATUL ESTE UN FALIMENT ECONOMIC”: PREDICA MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA DUMINICA FIULUI RISIPITOR (Luca 15, 11 – 32)

Mitropolitul Florinei, părintele Augustin Kandiotis:

CU LACRIMI ŞI DURERE VĂ ROG

RUGAŢI-VĂ PENTRU BISERICĂ, PENTRU SLUJITORII EI ŞI – DACĂ EXISTĂ VREUN RĂGAZ, RUGAŢI-VĂ ŞI PENTRU BĂTRÂNUL EPISCOP AUGUSTIN

Să vă rugaţi, să vă rugaţi pentru toţi. În încheiere, vreau să vă fac o fierbinte recomandare, cu lacrimi şi cu mare durere: Să vă rugaţi pentru Sfânta noastră Biserică şi pentru slujitorii ei şi – dacă există vreun răgaz, faceţi rugăciune şi pentru bătrânul vostru episcop, care este încovoiat de povara celor 85 de ani. 

Citeşte mai departe…

Domnul dă după inima celui care cere

Sfântul Ioan de Kronstadt

Când te rogi, să nu uiţi niciodată că Domnul dă după inima celui ce cere

Bucură-te ori de câte ori ai ocazia să oferi mângâiere aproapelui, ca un adevărat creştin, care se străduieşte să agonisească cât mai multe fapte bune şi mai cu seamă comori de iubire. Nu te bucura când ţi se dă ţie mângâiere şi iubire, socotindu-te pe bună dreptate nevrednic de acestea. Arată-te iubitor, cu simplitate, dezinteresat, fără gând de viclenie, fără să-ţi faci calcule mărunte, egoiste, ţinând seama că iubirea este Dumnezeu însuşi. Nu uita că Domnul te urmăreşte în toate căile tale, îţi ştie gândurile şi mişcările inimii.

Nu scăpa prilejul să te rogi pentru cineva, atunci când îţi cere, sau îţi cer rudele, prietenii, admiratorii sau cunoştinţele aceluia. Domnul caută cu bunăvoinţă la rugăciunea făcută cu dragoste şi cu îndrăznire. În afară de aceasta, când se roagă pentru alţii, rugătorul îşi face sieşi folos. O asemenea rugăciune curăţă inima, întăreşte credinţa şi speranţa în Dumnezeu, încălzeşte dragostea de Dumnezeu şi de aproapele. Când te rogi, spune: „Doamne! Dacă îţi este cu putinţă, fă asta, sau asta, pentru robul Tău, fă-i lui ceea ce cere, fiindcă numele Tău este Cel bun, Cel atotputernic. „Deci dacă noi, răi fiind, ştim să dăm daruri bune – nu numai celor de-un neam cu noi, ci şi străinilor – cu atât mai mult Tu – Atotputernice – vei da cele bune celor ce cer de la Tine” (cf. Matei 7, 11).

Citeşte mai departe…

Puțini se vor mântui și mulți se vor pierde?

„Dacă nu ne iubim vrăjmaşii, suntem încă departe de duhul mânturii.”

Care este învăţătura Părintelui Sofronie despre mântuirea oamenilor în general? Se spune în Evanghelie: „Strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt care o află.” Contemplăm zidirea omului şi măreţia gândului lui Dumnezeu de a-l mântui pe om pentru veşnicie. Cum se împacă acestea cu faptul că puţini află calea cea îngustă care duce la viaţă? Versetul pe care l-am citat ne spune oare că puţini se vor mântui şi mulţi se vor pierde? Iar dacă este aşa, atunci cum se potriveşte aceasta cu măreţia gândului lui Dumnezeu pentru om?

Dacă vă spun ce credea Părintele Sofronie despre aceasta, probabil că vă va duce la deznădejde, aşa cum şi pe mine mă duce uneori la deznădejde. El mărturiseşte că a trăi creştineşte este cu neputinţă, creştineşte se poate numai muri. Aceeaşi idee o întâlnim şi la Sfântul Apostol Pavel care spunea că moare în fiecare zi pentru ca Hristos să rămână viu înlăuntrul său. De asemenea, Părintele obişnuia să-l citeze pe Sfântul Siluan care zicea: „Dacă nu ne iubim vrăjmaşii, suntem încă departe de duhul mânturii.”

Citeşte mai departe…

Război împotriva somnului

Arhim. Efrem Filotheitul

Stareţul Iosif se lupta cu asprime împotriva somnului, deoarece vedea din experienţă că nici o altă nevoinţă nu aduce atâtea binecuvântări pentru lucrarea Rugăciunii minţii, precum lipsirea de somn.

Ne mărturisea adeseori că în tinereţe îl lupta mult somnul. Acest război îl îngreuna mai ales iarna, fiindcă nu putea noaptea să se mişte puţin afară din chilia sa, deoarece era ger.

Războiul somnului nu era adus doar de pricini fireşti, ci şi de diavolul care se porneşte cu o ură nestăpânită împotriva celui care priveghează întru cunoştinţă cu lucrarea niptică. De multe ori cei doi Stareţi, Iosif şi Arsenie, pentru a birui somnul, îşi făceau metaniile desculţi în zăpadă.

Citeşte mai departe…