Arhivă

Arhivă pentru ‘Mari duhovnici’ Categoria

4 august: Părintele Ioannis Kalaidis

august 3rd, 2020 Fără comentarii

Părintele Ioannis Kalaidis

 de Gheorghios Trapenzalídis

Ucenicii Domnului şi, în sens larg, toţi creştinii care doresc să trăiască după cuvântul dumnezeiesc, sunt numiţi de Domnul, în Evanghelia după Matei, „lumina lumii” şi „sarea pământului”, dar şi cetate zidită pe vârf de munte care se vede de pretutindeni. Tot acolo Domnul întăreşte dimensiunile mântuitoare – pentru fiecare astfel de om, dar şi pentru lumea întreagă – ale unui asemenea mod de viaţă care se împlineşte prin unirea vieţii omului cu viaţa dumnezeiască şi care este rod al voinţei libere şi al împreună-lucrării omului cu Atoatelucrătorul Dumnezeu, Cel în Trei ipostasuri – Care îl face pe om asemenea cu El şi din muritor îl preschimbă în dumnezeu după har, aşa încât creştinii, prin această dumnezeiască părtăşie a lor şi prin strălucita lor viaţă virtuoasă şi plină de fapte bune, să se facă magnet care atrage oamenii de la înşelare la adevăr, de la întunericul păcatului la lumina vieţii, încât să se întoarcă către adevărata viaţă şi să dea o dreaptă slăvire singurului Dumnezeu adevărat. Citeşte mai departe…

Categories: Mari duhovnici, ORTODOXIE Tags:

MITROPOLITUL AUGUSTIN DE FLORINA: „Nu foloseşte să ai mâinile şi trupul curate; trebuie ca şi gândul să fie de cristal…”

august 1st, 2020 Fără comentarii

CitateMA6

PREDICĂ LA SFÂNTUL PROOROC ILIE TESVITEANUL (Mitropolitul Augustin de Florina)

iulie 19th, 2020 2 comentarii

27 DE ANI DE LA NAŞTEREA ÎN CERURI A ARHIMANDRITULUI SOFRONIE SAHAROV: Când harul e cu tine, nu mai vezi defectele altora.

iulie 10th, 2020 4 comentarii

27 DE ANI DE LA NAŞTEREA ÎN CERURI

A ARHIMANDRITULUI SOFRONIE SAHAROV

 

Nimenea pe acest pământ nu poate fugi de suferinţe; şi deşi suferinţele trimise de Domnul nu sânt mari, oamenii şi le închipuie mai presus de puterile lor şi sânt zdrobiţi de ele. Aceasta se întâmplă din pricină că nu-şi smeresc sufletul şi nu se încredinţează voii lui Dumnezeu. Însă Domnul Însuşi îi călăuzeşte cu harul Său pe cei ce se predau voii lui Dumnezeu şi duc toate cu tărie, pentru Dumnezeul pe Care atâta l-au iubit şi împreună cu Care pururea se proslăvesc. Cu neputinţă este a scăpa de necaz pe lumea aceasta, însă cel ce se predă voii lui Dumnezeu duce cu uşurinţă necazul, văzându-l; ci punându-şi în Domnul credinţa, aşa trece necazul său.

„Pentru ca cineva sa faca misiune in mod ortodox trebuie sa aiba inaun­trul lui pe Duhul Sfant. Dar trebuie sa detina si cultura locului in care se gaseste. Atunci se poate darui celorlalti.”

„Trei lucruri nu înţeleg: 1) o credinţă adogmatică, 2) un creştinism nebisericesc, 3) un creştinism fără nevoinţă. Şi aceste trei: Biserica, dogma şi ascetica (adică nevoinţa creştină) sunt pentru mine un tot al vieţii.” – Scrisoare către D. Balfour, 21 August 1945.

„Dacă este să lepezi Simbolul Credinţei ortodoxe şi experienţa nevoinţei agonisită prin veacuri de viaţă în Hristos, atunci din cultura ortodoxă nu mai rămâne decât grecescul [glas] minore şi tetrafonia rusă.” – Scrisoare către D. Balfour.

O trasatura a dragostei celei mari catre Hristos este aceea ca nu poate coexista cu desfatarile trupesti in general si, mai intai de toate, cu cele mai puternice decat toate, cele erotice. Mintea omului, sub actiunea dragostei celei catre Dumnezeu, se desprinde de pamant si renunta la orice imagine pamanteasca, in timp ce legatura trupeasca raneste profund sufletul tocmai prin aceste imagini. Cunoastem ca multi abordeaza acest subiect intr-un mod cu totul diferit. Dar oare cuvantul Scripturii: „Nu va ramane Duhul meu pururea in oamenii acestia, pentru ca sunt numai trup” (Fac. 6, 3) nu se refera la ei?”

Din „Asceza si contemplatie” Sf. Man. a Cinstitului Inaintemergator, Essex -Anglia, 1996, pg 66)

„(Multi) ignora insa adevarata esenta a crestinismului. Crestinismul implica suferinta; dar prin suferinta patrundem in tainele fiintei. Suferinta face cu putinta intelegerea umanitatii si libertatii noastre. Curajul (duhovnicesc) se naste dintr-o credinta statornica in Hristos-Dumnezeu. Aruncarea noastra in necunoscut inseamna a avea incredere in Dumnezeu, parasirea nadejdii in mai-marii pamantului si hotararea de a pleca in cautarea unei vieti noi in care locul cel dintai sa-I fie dat lui Hristos.

Numai printr-o masura inca si mai coplesitoare a harului, aratata in iubirea de vrajmasi, devine mintea noastra inrudita cu Dumnezeu. Rugaciunea e ca o mana puternica ce se tine cu tarie de haina lui Dumnezeu, in tot timpul si in tot locul: in zarva multimii, in clipele placute de odihna, in ragazurile de singuratate. Este vital sa ne salasluim in rugaciune spre a contracara influenta distructiva si persistenta a lumii exterioare.”

 

Legături:

Viaţa Arhimandritului Sofronie Saharov

sofronie1Există fiinţe care, încă de la naştere, sunt mistuite de setea de absolut. Aceasta este o taină a persoanei umane şi a preştiinţei lui Dumnezeu. Născut la Moscova în 1896, într-o familie ortodoxă numeroasă, Părintele Sofronie este, cu siguranţă, una dintre acestea. Încă din fragedă vârstă a fost tulburat de marile întrebări metafizice. Foarte curând avea să conştientizeze caracterul tragic al existenţei umane, prin intermediul marii literaturi ruse şi de asemenea, prin intermediul istoriei care îmbrăca formele absurde ale Războiului şi ale eshatologiei sângeroase a Revoluţiei din Octombrie. Deşi ofiţer în trupele de geniu, părintele Sofronie nu a mers pe front. Avea să fie închis însă, de două ori, de poliţia bolşevică la închisoarea moscovită Liubianka. Citeşte mai departe…

6 iulie: POMENIREA PĂRINTELUI NICODIM MĂNDIŢĂ – Să iubim cartea sfântă, începând cu Sfânta Scriptură

iulie 5th, 2020 1 comentariu

Protosinghelul Nicodim MăndițăProtosinghelul Nicodim Mandita a fost un iscusit aparator al Ortodoxiei si un calugar misionar fara egal in monahismul nostru contemporan. Acest prea cuvios parinte s-a nascut in satul Bunesti, judetul Arges, din parinti credinciosi. Intre anii 1916-1918 a luat parte la primul razboi mondial, iar in anul 1920 a intrat in nevointa monahala la schitul Magura-Bacau. In vara aceluiasi an s-a invrednicit de darul preotiei.

Intre anii 1921-1923 a fost preot misionar in satul schitul Frumoasa-Bacau. Apoi inca doi ani a fost duhovnic la Minastirea de maici Giuergeni-Roman. Intre anii 1925-1935 a slujit ca preot misionar la Transilvania, in satele Piclisa-Alba, Harmasul Ciceului si Leurda Girboului-Cluj.

Intre anii 1935-1945 a fost duhovnic la Minastirea Agapia. Apai, inca 17 ani, duhovnic la Minastirea Varatec. Ultimii ani, 1962-1975, i-a petrecut la Agapia in liniste si rugaciune, savirsindu-se cu pace in virsta de 86 ani.

Fapte si cuvinte de invatatura

1. Acest cuvios parinte, de mic avea o aleasa traire duhovniceasca, iubind cel mai mult rugaciunea, postul si citirea sfintelor carti. Pentru aceea toti se foloseau de intelepciunea lui.

2. Cind a intrat in schitul Magura-Tg. Ocna, staretul vazind ascultarea lui, indata l-a facut calugar. Apoi, vazindu-l blind si priceput in Sfinta Scriptura, l-a facut preot si pastor de suflete. Si invata asa de frumos pe credinciosi, incit veneau de departe sa-l vada si sa primeasca de la el cuvint de mingiiere.

3. Satul schitul Frumoasa-Moinesti era un sat mic, lipsit de preoti si dezbinat de secte. Timp de trei ani cit a fost paroh aici, parintele Nicodim a schimbat profund viata duhovniceasca a credinciosilor. Mai intii a intors la Ortodoxie pe toti cei dezbinati. Apoi a combatut cu multa putere imoralitatea, betia si certurile in familie, desfiintind cârciumile si intarind unitatea, buna-credinta si omenia intre toti. Si acestea toate le-a savarsit prin trei cai: printr-o viata personala exemplara, prin slujbe frumoase la biserica si prin predicarea vie si permanenta a cuvintului lui Dumnezeu. Citeşte mai departe…

Categories: Mari duhovnici Tags:

Cuviosul Porfirie Kavsokalivitul, un pustnic în inima oraşului: Cele două iubiri

iulie 4th, 2020 Fără comentarii

Cuviosul Porfirie Kavsokalivitul (1906-1991)

Cuviosul Porfirie Kavsokalivitul (1906-1991), un pustnic în inima oraşului 

Thanásis Papathanasíou

Cele două iubiri

După cum am spus mai devreme, Gheronda Porfirie era pe deplin încredinţat că focul luminează, iar lumina face să dispară întunericul. Cu alte cuvinte, esenţa vieţii creştine este lucrarea dragostei. Dragostea este elementul de bază al vieţii creştine, pe când, celelalte componente ale ei (oricât de minunate şi excepţionale ar fi), capătă valoare doar atunci când există dragostea ca element de bază[1]. După umila mea părere, consider că este vizibil cu ochiul liber, că dragostea constituia coloana vertebrală a vieţii şi a teologiei părintelui Porfirie, şi, în sprijinul acestei idei (dacă îmi este permis) impresionante sunt mărturiile şi povestirile celor care l-au cunoscut îndeaproape, care depăşesc mulţimea minunilor de tot felul, a vederii-înainte, nu însă şi pe cea a dragostei! Sau, în mod asemănător, mărturiile care, pe de-o parte, vorbesc despre dragostea sa, dar care o enumeră ca [fiind], cât se poate de simplu, una dintre virtuţile sale, având, ca punct culminant, harisma vederii-înainte!

O întâmplare neobişnuită pe care a povestit-o Gherontisa Eufimia din Kerkira, arată tocmai această orientare dominantă a părintelui către dragoste. Cuviosul Porfirie nutrea un respect deosebit pentru viaţa liturgică şi pentru puterea sfinţitoare a Tainelor. Cu toate acestea, cu un tertip de-a dreptul copilăresc, şi-a exprimat cândva dezacordul faţă de Sfântul Andrei Criteanul şi opera sa imnografică principală, Canonul cel Mare, fiindcă, în acest text predomină un anumit sentiment de tristeţe, de jale şi de amărăciune, singura perspectivă imediată fiind cea a iadului şi a morţii, pe când, părintele Porfirie prefera să ,,privească” spre dragostea Lui Hristos. Atunci când interlocutoarea sa [Gherontisa Eufimia] i-a menţionat un exemplu de canon opus celui pe care l-a scris Sfântul Andrei Criteanul pentru Sfântul Ignatie Teoforul, atunci, Gheronda Porfirie, cu mult entuziasm a spus: ,,O, acesta nu este canon, este foc! La canonul acesta, imnograful n-a mai ştiut de el! L-a făcut Sfântul Ignatie să se piardă cu totul![2]”. Reamintesc că Sfântul Ignatie Teoforul a spus acele cutremurătoare cuvinte: ,,Pentru dragostea noastră se jertfeşte […]. Pâine din cer doresc, care este trupul Lui Iisus Hristos […], şi băutură vreau sângele Lui, care este dragoste nestricată[3]”.

Pentru Gheronda Porfirie, dragostea este una şi aceeaşi: dragostea de Dumnezeu nu poate fi despărţită de dragostea pentru oameni. Citeşte mai departe…

25 iunie: POMENIREA CUVIOSULUI NICON DE LA OPTINA: Ca să suportăm mai uşor necazurile, trebuie să avem credinţă puternică, dragoste fierbinte către Dumnezeu…

iunie 24th, 2020 2 comentarii

CUVIOSUL NICON DE LA OPTINA

(1888-1931)

25 iunie

 

Citiţi şi: Din însemnările Sfântului Nicon de la Optina

 

 

Ca să suportăm mai uşor necazurile, trebuie să avem credinţă puternică, dragoste fierbinte către Dumnezeu…

A. Viaţa

Cuviosul stareţ de la Optina, Nicon mărturisitorul (în lume Nicolae Mitrofanovici Beliaev), s-a născut la 16 septembrie 1888, la Moscova. Copilăria şi-a petrecut-o într-o mare şi unită familie de negustori. De la părinţi a moştenit dragostea pentru Biserică, puritatea şi stricteţea morală. Odată cu trecerea anilor, lui Nicolae şi fratelui său mai mic Ivan li s-a trezit şi a început să se întărească în ei aspiraţia conştientă către viaţa duhovnicească. Ei au hotărât să plece la mânăstire, însă nu ştiau în care anume. Au tăiat în bucăţele înşiruirea numelor mânăstirilor ruseşti şi, rugându-se, au scos bucăţica de hârtie pe care era scris: “Sihăstria Optina”. Citeşte mai departe…

Categories: Mari duhovnici Tags:

Cuviosul sfârşit al Părintelui Evsevios Iannakakis (+19 iunie 1995)

iunie 18th, 2020 Fără comentarii

Cuviosul sfârşit al Părintelui Evsevios Iannakakis  (+ 19 iunie 1995)

Viața sfântă a lui Gheronda Evsevios i-a pecetluit întru totul sfârșitul său creștinesc, pe care l-a şi cunosut dinainte. A întâmpinat boala dureroasă a cancerului cu răbdare și slăvind pe Dumnezeu. Având dureri îngrozitoare, dar neîncetat slăvea pe Dumnezeu: ”Slavă Ție Dumnezeule! Slavă Ție Dumnezeule! Îți mulțumesc Doamne! Miluiește-mă Doamne și mă Iartă!” A avut mintea limpede până la sfârșit.

În fiecare zi ajungeau la mănăstirea Sfântului Ioan Teologul în Egio, acolo unde locuia, fii săi duhovnicești veniţi din toate părţile Greciei și din străinatate, să ia ultima binecuvântare. Au venit Arhierei, preoți, monahi și monahii. Cu toate că avea dureri insuportabile, îi primea pe toți.

Binecuvânta și îndruma părintește, ierta din inimă, cerea primul iertare și mulțumea: ”Le mulțumesc tuturor. Mă voi ruga pentru toți care vor veni la Mănăstire”. Pe maici le îndemna să aibă unitate și dragoste. Unsprezece zile s-a făcut în continuu priveghere la Mănăstire, iar Părintele Evsevios aștepta, de fiecare dată, cu nerăbdare, Sfânta Împărtășanie.

Citeşte mai departe…

MITROPOLITUL IEROTEI DE NAVPAKTOS: O TEOLOGHISIRE PATRISTICĂ LA PRAZNICUL CINCIZECIMII

iunie 6th, 2020 Fără comentarii

CINCIZECIMEA

Înainte de a Se urca la cer, Hristos le-a poruncit ucenicilor ca, după Înălţarea Sa, aceştia să se întoarcă la Ierusalim şi să aştepte acolo până ce vor fi înveşmântaţi cu putere din cer. Aşadar, El le-a făgăduit ucenicilor că vor lua Duh Sfânt, despre Care a vorbit în timpul vieţii Sale.

Făgăduinţa lui Hristos s-a împlinit la cincizeci de zile după Paşte şi la zece zile după Înălţarea Sa la ceruri. Atunci, Biserica prăznuieşte Cincizecimea, prin care este cinstită Sfânta Treime, după care, în ziua următoare, este sărbătorit şi slăvit Duhul Sfânt. Prin urmare, praznicul Cincizecimii este o sărbătoare a Sfintei Treimi. Citeşte mai departe…

30 mai 2019: CA ASTĂZI, ÎN 1924, SE NĂŞTEA LA BOGDĂNEŞTI-SUCEAVA EPISCOPUL-ASCET GHERASIM PUTNEANUL. VEŞNICA LUI POMENIRE! (file de jurnal)

mai 29th, 2020 Fără comentarii

 

Luni, 30 mai 1994 

            Cu ajutorul lu Dumnezeu astăzi am împlinit 70 de ani, precum spune Psalmistul: ,,zilele omului sunt şaptezeci de ani, de va fi în putere optzeci de ani şi ce este mai mult, este osteneală şi durere”. N-am crezut c-o să ajung la această vârstă. Socot că este darul lui Dumnezeu. Ceea ce este mai greu este că n-am sporit duhovniceşte cu nimic. În general se spune că la bătrâneţe omul se pocăieşte, îşi caută de suflet. Aşa s-ar cuveni, dar iată că fiecare vârstă are ispitele ei. Când eşti tânăr, ai forţă, ai vârtute şi uşor le faci pe toate. Dar când eşti în vârstă e greu de făcut ceva. Singurul avantaj din punct de vedere duhovnicesc că ispitele trupeşti mai slăbesc, dar gândurile rămân, pofta de asemenea continuă în inimă, în minte şi mai ales aducerile aminte de păcatele făcute; numai că  nu-ţi pare rău că le-ai făcut, ci te îndulceşti cu gândul care este transmis trupului. Rare sunt momentele când te poţi reculege. Doar atunci când vezi oameni scăpătaţi, necăjiţi şi vezi că tu eşti scutit de toate acestea. Ce poate face un bătrân? De toţi este neglijat. Singura mângâiere, dacă poţi să te rogi liniştit.

Marţi, 7 iunie 1994 

            Ştiut este că monahul în permanenţă este luptat de diavol cu fel de fel de ispite pe măsura vârstei, funcţiei etc. Am rămas uimit de data asta când am constatat că cel mai bun prieten, de ani de zile, uită de prietenie, de adevăr; orişice i-ai spune el o ţine pe a lui. Aşa s-a întâmplat acum cu Vlădicul meu, pe care îl socoteam om cu adevărat bun şi fără părtinire în tot ceea ce face. Dar m-am înşelat, deşi am fost avertizat că nu-i aşa cum cred, ci cu totul altfel. De când ne-am cunoscut, şi mai ales la Mănăstirea Putna cât am stat împreună 9 ani, nicidecum nu puteam să-i reproşez ceva, chiar dacă ar fi greşit. Dar iată, acum, când suntem împreună, şi la o vârstă înaintată, să aibă tupeul şi să spună că de ce mă amestec în nişte treburi, în care am căutat să intervin sau să scot la iveală adevărul. De aici se vede că mărirea îţi schimbă firea.  Citeşte mai departe…