Arhivă

Arhivă pentru ‘Mari duhovnici’ Categoria

ÎN AMINTIREA PĂRINTELUI IOANICHIE BĂLAN († 22 noiembrie 2007)

noiembrie 21st, 2017 Fără comentarii

ÎN AMINTIREA PĂRINTELUI IOANICHIE BĂLAN

(† 22 noiembrie 2007)

 (Interviu preluat din arhiva revistei „FORMULA AS”)

 paul_mecet_26Protosinghelul Ioanichie Bălan, portret realizat de Paul Mecet, Manastirea Sihăstria, pictura pe lemn în ulei 1999, 35 x 60 cm.

Alte articole:
O viata pentru Hristos Barbat din stirpea aleasa a „soldatilor” lui Hristos, Parintele Ioanichie respira prin toti porii forta duhovniceasca si blandete. Chipul sau, parca cioplit in piatra, si cuvantul sau hotarat si transant, te intimidau daca nu-l cunosteai. Dar, pe masura ce patrundeai intelesul adanc al vorbelor sale, te invaluia o blandete asemeni unei seri de vara tarzie. Parintele era un moldovean sfatos, pe care stiinta inalta de carte nu-l clintise o iota din plamada sa de taran. N-a facut niciodata figura de profesor pedant ci, mai ales in ultimii ani, parea un bunic care ti-l aducea aievea de mana pe Hristos, langa tine. Impreuna cu Parintele Cleopa era stalp de foc al Bisericii, in creierul Muntilor Neamtului. A fost iubit si cautat de mii de romani, care luau drumul Sihastriei, daca nu sa i se spovedeasca, macar sa-l vada si sa-i ceara cuvant de folos. In ultimul timp, Avva Ioanichie nu i-a mai putut primi. Il lovise o boala grea, Dumnezeu facand din sfintia sa vasul in care a mai ars din pacatele noastre, ale tuturor.
S-a nascut la 10 februarie 1930, in Stanita, judetul Neamt, primind la Botez numele de Ioan. Parintii s-au gandit sa-l formeze intr-o meserie banoasa si l-au trimis la Liceul Comercial din Roman, pe care l-a absolvit in anul 1949. Dar tanarul Ioan era cuprins de dorul pentru Imparatul vietii vesnice, caruia ascultandu-I indemnul: „Daca vrea cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie” (Matei 16, 24), I s-a dedicat, intrand in manastirea Sihastria la varsta de 19 ani. A fost tuns in monahism si a urmat Institutul Teologic Universitar din Bucuresti (1971 – 1975), apoi a fost hirotonit ieromonah (1979), opt ani mai tarziu protosinghel, iar in anul 1992 a devenit arhimandrit. Si-a inmultit talantii daruiti de la Domnul, impletind armonios slujirea in altar cu lucrarea scriitoriceasca. A scris carti fundamentale pentru ortodoxie, care au fost traduse in mai multe limbi: „Patericul romanesc” (Bucuresti, 1980), „Vetre de sihastrie romaneasca” (Bucuresti, 1981), „Convorbiri duhovnicesti” (vol. I, Ed. Episcopiei Romanului, 1984; vol. II, aceeasi editura, 1988), „Marturii romanesti la locurile Sfinte” (Ed. Episcopiei Romanului, 1986), „Calauza ortodoxa in biserica” (Iasi, 1992), „Calauza ortodoxa in familie” (Iasi, 1993), „Randuiala Sfintei Spovedanii si a Sfintei Impartasanii” (Iasi, 1993), „Parintele Paisie duhovnicul” (Iasi, 1993), „Parintele Cleopa duhovnicul” (Iasi, 1994), „Convorbiri cu teologi ortodocsi straini” (Iasi, 1994). Citeşte mai departe…

ÎN AMINTIREA PĂRINTELUI GHEORGHE CALCIU DUMITREASA (†21 noiembrie 2006)

noiembrie 20th, 2017 Fără comentarii

MĂRTURISITORI PR. GHEORGHE CALCIU DUMITREASA

trecut la Domnul în data de 21 noiembrie 2006

pr-_gheorghe_calciu

 

 Citiţi şi:

Ii asculti vorba hotarata si stii ca in fata ta se afla un luptator. Si nu orisicare, ci unul care a trait vreme indelungata in apa rece ce se scurgea ca o imensa cascada de lacrimi pe peretii din piatra ai inchisorilor. Un om care zeci de ani a simtit in spatele sau ochiul dusmanos al Securitatii. Un slujitor al lui Dumnezeu: parintele Gheorghe Calciu.

Pe chipul duios al parintelui nu prea vezi urme de riduri. Si nici intristare. Are 80 de ani. Dar cine sa observe noianul de ani ce s-au tot adunat? Poate doar parul alb si barba lunga ca de bunic sa ne aminteasca de timpul ce s-a scurs de cand copilul Gheorghe de odinioara se nastea intr-o familie cu 11 copii, fericiti si zburdalnici, in localitatea Mahmudia, Tulcea. Numai sa-i fi vazut pe toti adunati in jurul mesei scunde, cu tot felul de merinde pregatite de mama, incaltati in opinci din piele de vaca si ciorapi de lana impletiti de bunica si nu ti-ai fi imaginat vreodata chinul ce avea sa-l infrunte, inca de cand era pe bancile facultatii, cel mai mic membru al familiei. Citeşte mai departe…

ÎN AMINTIREA CUVIOSULUI IACOV TSALIKIS (†21 NOV. 1991)

noiembrie 20th, 2017 Fără comentarii

25 DE ANI DE LA INTRAREA ÎN BISERICA TRIUMFĂTOARE A

CUVIOSULUI IACOV TSALIKIS

( † 21 NOV. 1991)

Parintele Iacov Tsalikis
Legături:

Parintele Iacov Tsalikis (1920-1991), staretul Sfintei Manastiri a Cuviosului David, a fost un ieromonah contemporan, inspirat de Dumnezeu, inzestrat cu multe virtuti si cu nenumarate daruri dumnezeiesti. Doi mari parinti duhovnicesti ai Ortodoxiei contemporane, parintele Porfirie (+1991) si cuviosul Paisie Aghioritul(+1994), l-au caracterizat pe parintele Iacov, cel dintai, ca fiind „unul dintre cei mai mari sfinti ai secolului nostru”, iar cel de-al doilea ca avand „harismele Sfantului Ierarh Nectarie de Eghina”.

Parintele Iacov Tsalikis – Viata

Parintele Iacov s-a nascut pe 5 noiembrie 1920, in satul grecesc Libisi din Asia Mica. Nas de botez i-a fost chiar bunicul sau, Gheorghe Cremmida, si a primit numele celuilalt bunic al lui, Iacov Tsalikis din Rodos. Mama fericitului staret Iacov se numea Tudora iar tatal, Stavros. Tatal sau era mai tot timpul plecat, impreuna cu doi ucenici cositorea vase de arama si lucra ca zidar in satele turcesti. Citeşte mai departe…

17 noiembrie: POMENIREA CUVIOSULUI MUCENIC DANIIL (SANDU TUDOR), CARE ÎN TEMNIŢA AIUDULUI S-A SĂVÂRŞIT

noiembrie 16th, 2017 1 comentariu

MITROPOLITUL  ANDREI  ANDREICUŢ DESPRE PĂRINTELE DANIIL TUDOR

S-a scris mult despre Miscarea „Rugul Aprins” si despre mentorul ei, Parintele Daniil Tudor. Inalt Prea Sfintitul Dr. Antonie, Mitropolitul Transilvaniei, i-a consacrat o carte intreaga.

Eu voi veni cu cateva note din dosarul Parintelui Daniil, note ce ne intaresc convingerea ca elita duhovniceasca a Bisericii Ortodoxe a avut de suferit in perioada comunista. Cuvantul Mantuitorului s-a implinit: „Daca M-au prigonit pe Mine, si pe voi va vor prigoni; daca au pazit cuvantul Meu, si pe al vostru il vor pazi.”(Ioan 15, 20).

Daniil Sandu Tudor s-a nascut in 1896 si se numea, in mirenie, Alexandru Teodorescu. Pseudonimul literar era Sandu Tudor. Barbat frumos si elegant, casatorit de trei ori, cu o personalitate puternica, era atras de substratul tainic al lucrurilor. Cult si imprastiat, orientat inspre literatura patristica si mistica vietii calugaresti, ii placea sa se invarta printre oamenii Bisericii.

Prieten cu o elita de oameni invatati, de exemplu cu Alexandru Mironescu, ii va determina pe acestia la o viata religioasa profunda. El insusi avea studii universitare, dar neispravite, si era pasionat de publicistica. A colaborat la Revista „Gandirea”, iar mai apoi, prin anii 1930, scoate doua reviste: „Credinta” si „Floarea de foc „. La aceste reviste ii va avea colaboratori principali pe Zaharia Stancu, Al. C. Constantinescu, Cicerone Teodorescu, Eugen Jebeleanu si altii. Citeşte mai departe…

Categories: Mari duhovnici Tags:

PATRIARHUL PAVEL al Serbiei – Patriarhul simplităţii şi al smereniei

noiembrie 15th, 2017 4 comentarii

PATRIARHUL PAVEL AL SERBIEI – UN SFÂNT CARE PĂŞEA PÂNĂ ACUM PE PĂMÂNT DE ACUM PĂŞEŞTE ÎN CERURI 

„Voi ieşi în stradă să cerşesc milostenie pentru săracii mei fraţi”

Când eram seminarist în anul I Domnul m-a învrednicit să primesc binecuvântare de la acest fericit şi sfânt patriarh care binecuvânta România cu prezenţa şi cu smeritele, matinalele, dar nu mai puţin dumnezeieştile şi patriarhalele Sale Liturghii.
Peste ani, când deja eram monah, Domnul mi-a dat să-l întâlnesc din nou şi în Serbia, la Palatul Patriarhal din Belgrad şi în Catedrala Mitropolitană unde asista la vecernie. Cinsteam taina întâlnirii noastre providenţiale în tăcere şi admiraţie. Acum – la naşterea sa în cer – mă simt dator să scriu ceva despre Sanctitatea Sa, ca mai mulţi oameni să-l cunoască, să-l iubească, să-i cinstească pomenirea şi să se bucure de binecuvântarea Sa, de acum din înălţimile cereşti.
În şedinţa Sfântului Sinod al Bisericii Serbiei pentru alegerea patriarhului (01.12.1990), conform Constituţiei Bisericii Serbiei, trebuia ca toţi episcopii electori „să îi însemneze cu semnul crucii” pe cei trei candidaţi, care trebuiau să întrunească cel puţin 13 voturi. În prima rundă au fost aleşi doar doi.
Al treilea, episcopul Pavel, din cauza insuficienţei de voturi (11) a rămas în afară şi doar la a noua rundă a fost ales prin 20 de voturi şi a intrat în triada candidaţilor.
A urmat faza finală a alegerii prin sorţi, adică printr-un mod apostolic: egumenul Mănăstirii Tronossa, după o rugăciune, scoate din cartea Evangheliei cele trei plicuri sigilate cu numele celor trei candidaţi, le amestecă şi extrage unul, pe care îl înmânează preşedintelui, cel mai mare arhiereu, care, stând înaintea Uşilor Împărăteşti, arată plicul sigilat, îl deschide şi comunică: „Arhiepiscop de Peci, Mitropolit de Belgrad şi Karlovaţ şi Patriarh al Serbiei este Episcopul de Rasca şi Prizren Pavel!”.
Comentând evenimentul, după 15 ani de la alegere, Mitropolitul Amfilohie de Muntenegru scria: „Unicul om, care într-adevăr n-a vrut să fie patriarh, a fost Patriarhul Pavel!”.
După alegere, adresându-se Sfântului Sinod, Patriarhul Pavel avea să spună:
„Puterile mele sunt mici şi voi o ştiţi. Eu nu nădăjduiesc în ele. Nădăjduiesc în ajutorul vostru şi repet, în ajutorul lui Dumnezeu, cu care El m-a sprijinit până astăzi. Să fie spre slava lui Dumnezeu şi spre folosul Bisericii Sale şi a poporului nostru încercat în aceste vremuri dificile”.
În ziua următoare, a întronizării în Catedrala Mitropolitană, a adus la cunoştinţă programul său în foarte puţine cuvinte:
„Urcându-mă ca al 44-lea patriarh al Serbiei în tronul Sfântului Sava nu am niciun program personal pentru misiunea patriarhală. Programul meu este Evanghelia lui Hristos sau frumosul ei mesaj despre Dumnezeu care este cu noi şi despre Împărăţia Lui dinăuntrul nostru – atâta vreme cât prin credinţă şi prin iubire Îl primim”.
A luat asupra sa îndatoririle patriarhale într-una din cele mai dificile perioade ale istoriei sârbe: în vremea războaielor, a presiunilor şi a şantajelor puternicilor lumii, a tulburărilor interne şi a sărăciei, în vremea contestării lucrurilor sfinte şi cuvioase.
S-a împotrivit răului ori din ce parte ar fi venit, chemând la înţelepţire şi pe compatrioţi şi pe străini. Accentua că :
„Sub soare există destul spaţiu pentru toţi”
şi că :„De pace au nevoie la fel toţi oamenii, precum noi, aşa şi vrăjmaşii noştri”. De multe ori, cita texte din poezia sârbă populară, în care se zice: „Mai bine să ne pierdem capul, decât să ne pierdem sufletul”. Prin următoarele cuvinte ne învaţă că „avem obligaţia ca şi în cea mai dificilă situaţie să ne comportăm ca oameni şi că nu există interes, nici naţional, nici personal, care ar putea să constituie o justificare pentru a nu fi oameni”.
Aceste continuu repetate cuvinte ale sale – „să fim oameni” – au ajuns chiar şi la urechile copiilor, care l-au numit „afectuos”, „Pavel-Pavel, să fim oameni”. Toţi au auzit aceste cuvinte, însă mulţi nu au vrut să asculte de ele. Printre aceştia, şi cei care în patria sa (actuala Croaţie), în perioada războiului din anii ’90, au dărâmat o biserică ortodoxă numai şi numai pentru faptul că în ea s-a botezat Patriarhul sârbilor! Aceasta s-a întâmplat deşi pe o rază de 40 km de biserică nu aveau loc lupte.
Patriarhul Pavel era neobosit în săvârşirea îndatoririlor sale pastorale. Astfel,  în toamna celui de-al 91-lea an al vieţii sale,  când a hotărât să viziteze Australia – printre altele pentru a sfinţi un teren de 87 de hectare, pe care l-a cumpărat Biserica Sârbă pentru a construi acolo Colegiul „Sfântul Sava”, unde împreună cu copiii sârbi să înveţe şi copii ruşi, greci şi de alte naţiuni – unii episcopi au încercat să-l întoarcă din drum, spunându-i că o călătorie de o aşa durată este peste rezistenţa sa. Patriarhul i-a contrazis: „Pentru mine nu este greu, dar cum o vor scoate la capăt aceştia?” (arătând spre delegaţie). S-a dus în Australia încercând ca vizita de două săptămâni s-o prefacă în vizită misionară, cât mai cuprinzător ar fi fost cu putinţă. Când s-a întors la Belgrad, s-a dus direct la priveghere, chiar dacă timp de 22 de ore călătorise cu avionul şi imediat, dimineaţa, a pornit spre Moscova.
Aflând toate acestea, gazda sa, Patriarhul Rusiei, Alexei al II-lea, glumind, l-a întrebat:
„Sanctitate, aţi făcut o aşa mare călătorie, aţi ajuns până şi aici. Nu cumva vreţi să vizitaţi şi noua Zeelandă, deoarece şi acolo există lume de-a noastră, ortodoxă?…”.
Patriarhul sârb a răspuns:
„Sanctitate, de data aceasta nu am făcut-o, dar cu siguranţă o voi face în următorii 90 de ani!”.
Patriarhul Pavel, în pofida multelor sale îndatoriri, a trăit şi o autentică viaţă monahală. În fiecare dimineaţă, în Paraclisul Patriarhiei slujea Sfânta Liturghie şi se împărtăşea, iar în fiecare seară era prezent în Catedrala Mitropolitană la slujba Vecerniei.
Înainte de a săvârşi Dumnezeiasca Liturghie, nu pleca sub nici un motiv nicăieri.
Prin drumul vieţii lui, începând din locul naşterii şi continuând cu locurile unde a studiat până la acelea unde a slujit, a devenit un simbol unionist pentru Biserica Sârbă. De asemenea, prin viaţa sa şi prin rolul său în lumea ortodoxă, el este şi unul din simbolurile Ortodoxiei universale.
Când odată în anii războaielor recente, a văzut în drum din apartamentul său din Palatul Patriarhiei un grup de refugiaţi în ploaie, s-a coborât şi a deschis marea uşă de lemn de stejar a Patriarhiei şi i-a chemat să intre pentru a se adăposti de ploaie. Când colaboratorii i-au atras atenţia că exista posibilitatea să intre şi vreun rău-intenţionat – era în timpul războiului – le-a răspuns:
„Cum aş fi putut eu să dorm acolo sus, la cald, iar aceşti copii să stea în ploaie afară?!”.
Şi aceste cuvinte cutremurătoare sunt tot ale sale:
„Dacă aş putea reuşi – Dumnezeu Cel Înviat îmi este martor – aş sta înaintea bisericilor, a spitalelor şi înaintea ţărilor civilizate prin recepţii şi demonstraţii la modă şi personal aş fi cerşit milostenie pentru fraţii şi copiii noştri încercaţi. Fiecare dintre noi ar trebui printr-un mod activ să se ruşineze pentru toate acele ostentative lăcomii, care există în atâtea spaţii publice, nu doar să ne scandalizăm simplu şi să deznădăjduim, că nesimţirea, neruşinarea, cinismul s-au generalizat în jurul nostru”.
Un bătrân monah din Sfântul Munte, care a fost coleg cu Patriarhul Pavel la Facultatea de Teologie din Atena (unde acesta şi-a făcut studiile post-universitare între 1955-1957) povestea că Patriarhul Pavel în timpul şederii sale în Grecia, ori de câte ori circula cu autobuzul, iar acesta trecea pe lângă o biserică, viitorul Patriarh se ridica în picioare, drept, pentru a se însemna cu semnul crucii. Când monahul din Muntele Athos l-a întrebat de ce procedează aşa, i-a răspuns: „Dar soldaţii când îşi întâlnesc superiorul se ridică drepţi. Cu atât mai mult noi creştinii când Îl întâlnim pe Stăpânul Hristos, Care se află cu Trupul în Chivotele Bisericilor noastre”. Stareţul athonit amintea de această întâmplare ca grăitoare pentru evlavia şi adânca simţire duhovnicească pe care o avea fericitul Părinte Pavel.
Patriarhul se îngrijea singur în toate. La vârsta de 92 de ani, încă îşi gătea singur, conform regimului său: aproape toată durata anului era post pentru el. De obicei, mânca legume fierte, ulei adăuga doar la sărbători, foarte rar peşte, iar carne niciodată. Băutura sa favorită era sucul de roşii, iar mâncarea sa preferată erau urzicile. Când nu postea, mânca lactate. Hainele şi le cosea singur, le aranja şi le spăla el însuşi, după cum îşi repara şi îşi lustruia şi pantofii.
În afară de acestea, lua aminte şi la ceea ce se întâmpla în jurul său. La Patriarhie supraveghea şi se îngrijea ca toate să funcţioneze cât mai bine cu putinţă. Când orarul de muncă se termina şi toţi plecau, atunci Patriarhul venea şi stingea luminile pe care angajaţii le uitau aprinse.
Foarte des, singur, repara instalaţiile sanitare, ferestrele, blocajele…
Avea grijă pretutindeni unde era nevoie şi asupra lucrurilor pământeşti, chiar dacă accentua că adevărata noastră patrie este „sus”. De aceea, amintea că trebuie să fim atenţi :
„Într-o zi, când ne vom înfăţişa înaintea strămoşilor noştri, să nu ne fie ruşine de ei, nici lor să le fie ruşine de noi”.
De acolo de sus, să te rogi pentru noi, Sfinte Ierarhe!
Odihnă cu drepţii şi înviere frumoasă, batiuşca!
(Pelerin Ortodox)

15 nov. 2016: 7 ANI DE LA STRĂMUTAREA LA CEREŞTILE LOCAŞURI A PATRIARHULUI PAVLE AL SERBIEI

noiembrie 15th, 2017 Fără comentarii

Citeşte şi: 

Mărturia despre Patriarhul Liturghiei a Părintelui Luka  Hovakovici

Este greu să vorbeşti despre slujirea mea la Patriarhul Pavle fără să sune că mă laud. Cunoaşterea patriarhului era privilegiul oricui, nu numai celor care erau în preajma lui în administraţie. Oricum era un om foarte simplu, oricine putea să-l vadă mergând prin Belgrad sau mergând cu tramvaiul. Cel care mergea cu el devenea indignat: Preafericite, aveţi o maşină! Însă oricând era posibil, el folosea transportul public. Citeşte mai departe…

Categories: Mari duhovnici, PATRIARHIA SERBIEI Tags:

MITROPOLITUL IEROTEI VLAHOS: IMPORTANŢA ÎNVĂŢĂTURILOR SFÂNTULUI GRIGORIE PALAMA

noiembrie 13th, 2017 Fără comentarii

Importanţa învăţăturilor Sfântului Grigorie Palama 

În zilele noastre există multe ediţii ale operelor Sfântului Grigorie Palama, precum şi multe studii dedicate vieţii şi învăţăturilor sale. Aceasta reprezintă binecuvântarea cu totul specială a lui Dumnezeu faţă de epoca în care trăim.

ag-grigorios-pal-3

Cu toate că Sfântul Grigorie a trăit în secolul al XIV-lea, el are încă multe de spus vremurilor noastre, întrucât, aşa cum ştim, aceleaşi curente filosofice, teologice şi chiar sociale care prevalau pe vremea sa, predomină şi acum. Secolul al XIV-lea are trăsături comune cu secolul al XX-lea. De aceea, discuţiile ce au avut loc între Sfântul Grigorie Palama şi filosofii acelor vremi sunt de un mare interes şi acum. Sfântul Grigorie are foarte multe lucruri pe care omul contemporan le poate învăţa de la el. Suntem în măsură să stabilim marea importanţă a învăţăturilor Sfântului Grigorie Palama pentru triumful adevăratei credinţe, pentru monahism şi, mai ales, pentru Sfântul Munte.

1. În apărarea Ortodoxiei

Se poate observa destul de uşor marea semnificaţie a învăţăturilor sale pentru Ortodoxie în ceea ce priveşte problema atât de importantă a epistemiologiei. Citeşte mai departe…

ARHIMANDRITUL EFREM VATOPEDINUL: CALEA SPRE SFINŢIRE A SFÂNTULUI GRIGORIE PALAMA [1]

noiembrie 13th, 2017 Fără comentarii

CALEA SPRE SFINŢIRE A SFÂNTULUI GRIGORIE PALAMA[1]

de Arhimandritul Efrem, Egumenul Sfintei Mănăstiri Vatopedi

 Prea Sfinţite, iubiţi fraţi în Hristos, 

În seara aceasta, în această sinaxă latreutică ni se prilejul să comentăm anumite întâmplări, după cum sunt relatate de Sfântul Filotei Kokkinos, Patriarhul Constantinopolului, care a scris Viaţa acestui mare Părinte al Bisericii noastre Ortodoxe, Sfântul Grigorie Palama, să le comparăm cu realitatea contemporană spre problematizare şi să identificăm elementele cele mai importante care au făcut posibilă calea spre sfinţire a lui Palama. Citeşte mai departe…

Categories: Mari duhovnici, ORTODOXIE Tags:

PREDICĂ LA PRĂZNUIREA SFÂNTULUI GRIGORIE PALAMA A VLĂDICĂI AUGUSTIN DE FLORINA: „PACE VOUĂ…”

noiembrie 13th, 2017 Fără comentarii

agios-gregorios-palamas-485
ORNAM1

ORNAM1

PREDICĂ A MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA

PRĂZNUIREA SFÂNTULUI GRIGORIE PALAMA:

„PACE VOUĂ…”

În a doua Duminică din Post (din Postul Mare), este sărbătoarea Sfântului Grigorie Palama. Dar, în afară de această zi cu dată schimbătoare, Sfântul Grigorie este prăznuit şi la o dată fixă, pe 15 noiembrie (în calendarul Bisericii Ortodoxe Române pe 14 noiembrie – n. tr.).

Cine este Sfântul Grigorie Palama? S-au scris despre el cărţi întregi, dar noi să spunem câteva cuvinte. 

* * *

Ne aflăm în anul 1335 d.Hr. În Biserica Ortodoxă era pace. Pace! Există altceva mai dulce decât pacea? Pace în case, pace în societate, pace între popoare, pace în Biserică. Şi pentru că pacea este un bun foarte preţios şi cu totul necesar, de aceea şi Biserica noastră se roagă continuu ,,pentru pacea a toată lumea”.

Aşadar, era pace atunci în Biserica lui Hristos. Dar deodată Biserica s-a tulburat. Aşa cum, atunci când un vânt puternic suflă în larg, marea se tulbură şi ridică valuri sălbatice, tot aşa atunci când apare o erezie Biserica lui Hristos e tulburată, iar valurile spumegânde ale ereticilor lovesc corabia dumnezeiască şi caută să o scufunde. Erezia este una din cauzele care tulbură Biserica. Ereticii fac o mare stricăciune în Biserică. Îi despart pe creştini, pricinuiesc un război intern. Citeşte mai departe…

Categories: Mari duhovnici, Predici Tags:

Sfântul Arsenie Capadocianul i s-a arătat Cuviosului Paisie Aghioritul

noiembrie 10th, 2017 Fără comentarii

Sfântul Arsenie Capadocianul i s-a arătat Cuviosului Paisie Aghioritul

Această apariţie a sfântului l-a cutremurat pe Stareţ. După aceasta, Stareţul a făcut portretul sfântului în creion, după care maicile de la Suroti au pictat o icoană.

La 21 februarie 1971, Stareţul Paisie stătea în curtea Colibei sale şi corecta manuscrisul cu viaţa Cuviosului Arsenie.

„Mai erau două ore până la apusul soarelui, scria Stareţul, şi în timp ce citeam manuscrisul, m-a cercetat Cuviosul Arsenie. Şi, precum învăţătorul îl mângâie pe elevul care a scris bine lecţia, tot astfel a făcut şi cuviosul. Vederea lui mi-a lăsat în inimă o dulceaţă negrăită şi o bucurie cerească, pe care nu am putut-o suporta. Am început să alerg în jurul Colibei ca un nebun şi îl strigam, deoarece credeam că îl voi găsi”.

Această apariţie a sfântului l-a cutremurat pe Stareţ. După aceasta Stareţul a făcut portretul sfântului în creion, după care maicile de la Suroti au pictat o icoană. Dar aşa cum spunea Stareţul, „prima icoană nu semăna prea bine cu cuviosul. De aceea am stat lângă ele tot timpul cât au pictat a doua icoană a cuviosului şi le-am spus: «Aşa şi aşa să o faceţi»”. Şi astfel a fost pictată cunoscuta icoană a Cuviosului Arsenie, care redă pe deplin trăsăturile lui.

Citeşte mai departe…

Categories: Mari duhovnici, Minuni, ORTODOXIE Tags: