PELERIN ORTODOX

Mireasma Sfântului Partenie, Episcopul Lampsacului

Știi mămică, de ce îmi place să merg și să mă închin la Capul lui de multe ori? Pentru că miroase frumos și miroase altfel de cum miroase icoana Maicii Domnului de aici”.

Foarte deosebită a fost mireasma care s-a revărsat de la sfânt în vara lui 1993, când a fost vizitată mănăstirea noastră de un ieromonah de la Sinai. Încă de când urca mașina care-l aducea aici, și pe măsură ce se apropia, o mireasmă puternică s-a răspândit din biserică. A umplut biserica, a umplut curtea bisericii și nu numai, s-a revărsat și dincolo de curte, ca să-l întâmpine pe ieromonah. Maicile mănăstirii au simțit această mireasmă sfântă. Însă nu numai ele, ci și pelerinii vizitatori ai mănăstirii. Și, firește, unii se întrebau: «Dar cu ce parfumuri ați dat de miroase așa frumos peste tot?» – și răspunseră atunci, și cam în același fel răspund de fiecare dată când li se pun întrebări de acest fel despre mireasma specifică a sfântului: «Noi nu numai că nu stropim cu parfumuri, dar și substanțele pe care le folosim, ca să curățim sfintele vase din biserică nu se simt chiar așa pentru parfumul lor, ci dimpotrivă». Mireasma aceea plăcută a ținut cât a stat călugărul la mănăstire și când a plecat, s-a stins încet-încet”.

Citeşte mai departe…

Cât de marea este cinstea dată în ceruri Sfântului Simeon, Primitorul de Dumnezeu, care a ținut în brațele sale pe Mântuitorul lumii, este dovedită clar de momentul relatat în viața  Sfântului Petru Atonitul, prăznuit pe 12 iunie.

În Rusia, Sfântul Trifon este considerat patron al păsărilor deoarece, după cum se povesteşte, odată țarul Ivan cel Groaznic a ieşit la vânătoare, iar îngrijitorul șoimului său a scăpat din neatenţie pasărea preferată a ţarului. Țarul i-a pus în vedere acestui îngrijitor, pe nume Trifon Patrikeev, să găsească șoimul în trei zile ‒ altfel va fi condamnat la moarte.

Bietul Trifon a căutat pasărea prin toată pădurea, dar fără nici un rezultat. În cea de-a treia zi, sfârşit de oboseală după atâta căutare, îngrijitorul s-a întors la Moscova, în Crângul Marinaia. Întinzându-se ca să se odihnească, s-a rugat Sfântului Mucenic Trifon, patronul său, chemându-l în ajutor. În vis, a văzut un tânăr pe un cal alb, care ţinea pe mână şoimul ţarului. Acesta i-a spus: „Ia-ți pasărea pierdută, du-o ţarului şi nu te mai necăji”. Citeşte mai departe…

Bătrânul Dimitrios Gagastathis

Părintele Dimitrios Gagastáthis s-a născut în satul Vánia (Plátanos) din Tríkala la 1 august 1902. Părinţii lui erau evlavioşii Hrístos şi Ecaterina Gagastáthis. Pe data 10 aprilie 1921 s-a înrolat pentru luptele din Asia Mică, slujind ca ostaş şi în diferite regiuni din Macedonia. Pe 18 iunie 1924 s-a eliberat din armată. S-a căsătorit cu Elisabeta Koutsimpíris din Vánia în februarie 1928. În acelaşi an a fost hirotesit citeţ de Mitropolitul Policarp de Tríkka. Pe 24 mai 1931 devine diacon, iar pe 26 ale aceleiaşi luni este hirotonit preot de acelaşi episcop.

Din căsătorie a dobândit 9 fiice. A slujit ca paroh al satului său natal vreme de 42 de ani până pe 1 octombrie 1973, când s-a retras din motive de sănătate. De atunci a trăit în casa ca un cuvios, rugându-se neîncetat şi slăvind şi mulţumind lui Dumnezeu pentru crunta încercare a bolii. Sfântul suflet şi l-a predat în mâna Dumnezeului celui viu pe 29 ianuarie 1975, în pace…

Citeşte mai departe…

Sfânta Xenia din Petersburg
24 ianuarie, Rusia, sec. al XVIII-lea

Troparul, glas 4
Deşertăciunea celor pământeşti lepădând, crucea vieţii rătăcitoare şi fără de adăpost ai luat, şi de strâmtorări, lipsuri şi batjocura oamenilor nu te-ai spăimântat, dragostea lui Hristos ştiind. Acum în ceruri de această dragoste îndulcindu-te, fericită şi de Dumnezeu înţelepţită Xenia, roagă-te să se mântuiască sufletele noastre.

Xenia Grigorievna s-a născut pe la 1730 într-o familie bună, probabil din mica boierime. S-a măritat pe la vârsta de douăzeci de ani. Ea şi soţul ei, un capelmaistru imperial pe nume Col. Andrei Teodorovici, s-au bucurat de câţiva ani de căsnicie laolaltă, trăind îndestulat şi fericiţi, având o viaţă lipsită de griji în oraşul-capitală al Rusiei, Sankt Petersburg.

Apoi, într-o noapte, la o beţie, soţul Xeniei, tânăr şi deplin sănătos, a murit pe neaşteptate. Întreaga ei lume s-a prăbuşit. Nu numai că fusese lipsită într-un mod aşa de neaşteptat de iubitul ei soţ, dar exista primejdia ca el să fi murit fără a se căi de păcatele lui. Căci tânăra pereche fusese mai curând lumească, neîngrijindu-se în chip deosebit de viaţa bisericească, iar el murise fără a fi avut parte de Sfintele Taine ale Mărturisirii şi împărtăşaniei.

Spre uimirea prietenilor şi rudelor, Xenia a început a-şi da toate bunurile. Banii şi lucrurile personale le-a dat săracilor, iar casa a lăsat-o unei prietene apropiate, Paraschiva Antonova.

Rudele au hotărât că, desigur, şi-a ieşit din minţi din pricina şocului pierderii soţului. Ei s-au adresat epitropilor în grija cărora fusese lăsată, spre a cerceta dacă Xenia era în stare să dispună de averea ei în mod conştient. Epitropii au chemat-o şi au aflat-o cu totul întreagă la minte, având tot dreptul să facă ce voia cu averea ei. Apoi Viaţa ei spune: „Dându-şi seama că nu poate fi adevărată fericire pe pământ şi că averile lumeşti sunt doar piedici în calea dobândirii adevăratei fericiri în Dumnezeu, scăpând de acele piedici, Xenia a dispărut subit din Petersburg vreme de opt ani. Se spune că în aceşti ani a trăit la o sihăstrie, într-o obşte de sfinte nevoitoare, învăţând despre rugăciune şi viaţa duhovnicească de la un stareţ.”

Citeşte mai departe…

VIAŢA CUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU MAXIM KAVSOKALIVITUL

Scrisă de ucenicul său – Sfântul Teofan, egumenul Mănăstirii Vatoped

Cuviosul părinte Maxim, care a trăit la anul 1320, era din Lampsac, din părinţi de neam bun, binecredincioşi şi îmbunătăţiţi, care fiindcă erau lipsiţi de fii, rugau totdeauna pe Dumnezeu cu lacrimi ca să le dea un fiu; şi, ascultîndu-le Dumnezeu rugămintea lor, le-a dat pe fericitul Maxim, pe care din Sfîntul Botez l-au numit Manuil.

Apoi, socotindu-l părinţii lui ca pe un dar al lui Dumnezeu, cum era cu adevărat, îl creşteau cu multă dragoste şi sîrguinţă, şi-l învăţau sfintele cărţi. Cînd a ajuns copilul în vîrstă, l-au adus şi l-au băgat în biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Rămînînd Manuil în biserica aceasta, cînta cu dulce glas şi cu dor dumnezeiesc, rugînd pe Născătoarea de Dumnezeu cu multă umilinţă pentru mîntuirea lui. Citeşte mai departe…

Sfântul Theofan (dreapta, sus), martor al minunii săvârșite de Cuviosul Maxim Kavsokalivitul – frescă din Kyriakonul Schitului Kavsokalivia, 1820

Sfântul Theofan a fost egumen al Sfintei Mănăstiri Vatopedi, fiind ucenicul Cuviosului Maxim Kavsokalivítul (+ 1365), a cărui viaţă a și scris-o.

În această minunată biografie, redată în greacă nouă de Cuviosul Nicodim Aghioritul, Sfântul Theofan scrie în acest sens: „Şi eu însumi, martor în Domnul, nu vreau să ascund cele văzute la Cuviosul fiindcă m-am cunoscut şi eu cu acesta şi am avut legături strânse şi într-o zi, pornind de la Mănăstirea Vatopedi împreună cu încă cineva, şi mergând către coliba cuviosului şi negăsindu-l mă mâhneam şi mă uitam în jur ca să-l văd pe cel pe care-l căutam.

Şi urcând puţin în spatele colibei sale şi privind către drumul lui kir Isaia, iată că-l şi văd la balta lui Aghelarios, la o distanţă de două mile, drumul acesta fiind stâncos şi greu de străbătut şi drum mai lin nu este.

Şi, o minune! Îl văd pe sfânt înălţându-se de la pământ sus în aer şi asemenea unui vultur înaripat zburând deasupra pădurii şi deasupra stâncilor şi venind acolo unde mă găseam eu. Şi pe când îl priveam zburând în acest chip, m-am înspăimântat şi am strigat „Mare eşti Doamne!” şi de teamă m-am tras puţin îndărăt şi într-o clipită a sosit şi sfântul acolo unde stăteam psalmodiind. Şi ce cânta? De uimire nu am înţeles. Însă, întâmpinându-l am căzut la picioarele sale. Citeşte mai departe…

Mănăstirea Diveevo – casa Sfântului Serafim de Sarov

Citeşte mai departe…

VIAŢA SFÂNTULUI CUVIOS SIMON IZVORÂTORUL DE MIR, CTITORUL MĂNĂSTIRII SIMONO-PETRA

Sfântul Simon a strălucit în Grădina Maicii Domnului în timpul veacului al XIII-lea, în vremea în care Imperial Bizantin era dezbinat şi slăbit din cauza celei de-a patra cruciade (1204), când capitala lui se mutase la Niceea (până în 1261).

Fugind de deşertăciunile acestei lumi, Simon s-a îndreptat către Sfântul Munte, ca să lucreze acolo la mântuirea sufletului său, pe lângă un părinte duhovnicesc. A ales un Bătrân încercat în nevoinţe, aspru şi exigent, căruia i s-a supus cu trup şi suflet, ca lui Dumnezeu însuşi. Ascultarea sa pilduitoare, smerenia, iubirea pentru părintele său duhovnicesc, care nu se ferea să-l mustre cu vorba şi chiar cu toiagul, l-au ridicat iute la o mare înălţime a virtuţii. S-a făcut minunat în ochii multor călugări athoniţi şi chiar Bătrânul său, în cele din urmă, nu l-a mai privit ca pe un ucenic, ci ca pe un frate de arme în războiul duhovnicesc. Însă nu se cuvenea ca cel care alesese să urmeze smereniei şi patimii lui Iisus să primească aceste semne de cinstire; aşa ca a dobândit, prin stăruinţă, binecuvântarea de a trăi în singurătate. După multe căutări, şi-a ales că sălaş o peştera mică, umedă, situată în partea de vest a Athosului, la înălţimea de peste trei sute de metri deasupra mării.

Citeşte mai departe…

Un tânăr pătimea cumplit, fiind muncit de un diavol care îl izgonea prin munţi şi prin pustietăţi, trântindu-l în foc şi în apă ca să-l piardă, aruncându-l de pe înălţimile munţilor în prăpăstiile văilor, bătând şi sfărâmând tot trupul lui, încât acum l-ar fi pierdut pe el, de nu ar fi păzit Dumnezeu zidirea Sa de pierderea cea desăvârşită. Căci El înfrânează toată puterea vrăjmaşului cea cu totul înrăutăţită. Odată, ducându-l diavolul pe tânărul acela spre ţărmurile mării, cu mare pornire, pentru ca să-l arunce în noian şi să-l înece, a întâlnit în drum pe Cuviosul Patapie care, prin porunca lui Dumnezeu, ieşea din colibă sa ca să libereze făptura cea zidită după chipul Lui, din robia vrăjmaşului.

Iar diavolul, văzând de departe pe fericitul, a început a se apropia către dânsul sărind, întorcându-şi ochii, spumegând, scrâşnind din dinţi şi îngrozindu-l cu ucidere. Apoi, apropiindu-se de Sfântul Patapie, a strigat: „O, nevoie! O, primejdie, ce este aceasta? Şi aici iarăşi este omul acesta? Ce voi face, unde mă voi duce, unde voi mai vieţui de acum, mult ostenindu-mă şi abia aflându-mi locaşul acesta? Iată acum cu nevoie mă izgoneşte dintr-însul; cu adevărat înfricoşat eşti Nazarineanule, cu adevărat înfricoşat şi pretutindeni peste toţi este stăpânirea Ta. Deci unde mă voi duce, ori în pustie, ori în cetate, sau unde Tu nu eşti de faţă, că numai cu semnul Crucii şi prin numele Tău mă izgoneşti; căci sunt biruit şi izgonit”.

Acestea zicând necuratul, arunca pe tânărul în sus. Iar făcătorul de minuni Patapie, făcând semnul Crucii cu mâna în văzduh, a certat duhul, zicând: „Ieşi, duh necurat, ieşi, du-te departe în pustie! Hristos îţi porunceşte aceasta prin mine, a cărui putere chiar şi nevrând ai mărturisit-o”. Acestea zicând sfântul, diavolul a aruncat pe tânăr la pământ şi a ieşit dintr-însul pe gură ca un fum. Iar tânărul, viindu-şi în simţiri, plângea de bucurie şi mulţumea mai întâi lui Dumnezeu, apoi şi Cuviosului Patapie, pentru izbăvirea să de duhul cel necurat. Citeşte mai departe…