Ajungând odată, împreună cu un părinte, la Atena, unde aveam ceva treburi, ne-am dus și până la Mănăstirea Sfântului Patapie, unde se află moaștele sfântului. Mănăstirea se află mai sus de Lutraki. Ajungând spre seară, am fost primiți să rămânem acolo peste noapte. Ducându-ne să ne închinăm în biserică, maica de acolo ne-a zis: „Închinați-vă și la capul fintei Ipomoni, să vedem dacă simțiți ceva”.Citeşte mai departe…
Sfântul Ioan Rusul tămăduiește un medic necredincios
În localitatea Limnos din Insula Evia trăia și profesa un medic care se numea Mantzoros.
Ca medic era foarte bun, însă nu credea în Hristos și nici nu voia să audă discuții referitoare la credință și suflet. Se pronunța împotriva religiei și punctele lui de vedere erau foarte dure asupra subiectului Creștinismului.Citeşte mai departe…
Rugăciunile soției i-au adus tămăduire din patima beției
Fiind constructor, m-am deprins să beau zdravăn. Odată, după salariu, împreună cu toţi prietenii am băut şi am adormit pe schelă, la locul de muncă. Era frig. Ca prin minune însă nu am îngheţat şi nu am murit. Am adormit. Deodată am simţit că cineva mă atinge peste umăr. Deşteptându-mă, am văzut o femeie înaltă, frumoasă, în haine albe, strălucitoare, purtând o pelerină care îi acoperea capul. Aceasta mi-a spus: „Du-te repede acasă, căci te aşteaptă soţia, care acum se roagă!”.
Icoana Maicii Domnului „Potirul Nesecat
În iarna anului 1994, mi s-a întâmplat ceva neobişnuit. Fiind constructor, m-am deprins să beau zdravăn. Odată, după salariu, împreună cu toţi prietenii am băut şi am adormit pe schelă, la locul de muncă. Era frig. Ca prin minune însă nu am îngheţat şi nu am murit. Am adormit. Deodată am simţit că cineva mă atinge peste umăr. Deşteptându-mă, am văzut o femeie înaltă, frumoasă, în haine albe, strălucitoare, purtând o pelerină care îi acoperea capul. Aceasta mi-a spus: „Du-te repede acasă, căci te aşteaptă soţia, care acum se roagă!”. Era în jurul orei trei dimineaţa. M-am întrebat de unde putea să vină acea femeie pe şantier. Când am vrut să o întreb cine este, nu am mai văzut nimic în jurul meu. Rebegit de frig, m-am întors acasă şi i-am povestit totul soţiei. În acel timp, soţia mea mergea la biserică şi se ruga Maicii Domnului înaintea icoanei sale „Potirul nesecat”.
Biserica Ortodoxă va prăznui Izvorul Tămăduirii, o sărbătoare care este închinată Maicii Domnului şi care datează din secolul al V-lea. Praznicul face referire la vindecarea unui orb care şi-a recăpătat vederea, după ce glasul Maicii Domnului i-a spus împăratului Leon cel Mare să-l ducă să se spele cu apa dintr-un izvor din apropierea Constantinopolului.Citeşte mai departe…
Minuni ale Sfântului Athanasie Patellarios, Patriarhul Constantinopolului
Mitropolitul Macarie al Kenyei
Din mai multe surse rusești aflăm despre multele minuni ale Sfântului Atanasie Patellarios. În anul 1813, o prințesă din Rusia suferea de o boală incurabilă pentru acea vreme. Într-o noapte, sfântul i-a apărut în somn și i-a spus cum să ajungă la locul unde se găseau moaștele lui. În ziua de 25 mai, aceasta a ajuns la locul unde se găseau cinstitele moaște ale sfântului ierarh, a stat la Dumnezeiasca Liturghie și s-a rugat cu multă evlavie, cerând ajutorul lui Dumnezeu pentru a-i curma suferința sa. Nu a plecat acasă după slujbă, ci a rămas acolo, iar seara s-a întors iarăși în biserică pentru slujba vecerniei. Din pricina vârstei înaintate, dar și a paraliziei de care suferea, era purtată cu mare greutate dintr-un loc în altul. Însă, spre mirarea, tuturor, spre seară, femeia a ajuns singură în biserică, după ce mai întâi s-a ridicat din pat și a început să meargă fără ajutorul nimănui. După aceea, ea a mers și s-a spovedit cu pocăință la egumenul mănăstirii, spunându-i că a ajuns acolo la îndemnul sfântului care i s-a arătat de trei ori în vis. Egumenul i-a arătat mănăstirea și locul unde se găseau moaștele sfântului, care trecuse la cele veșnice în scaunul său arhieresc. După ce a dorit să afle și mai multe lucruri despre mănăstire, prințesa a continuat să vină foarte des la mănăstire, până ce s-a vindecat complet.
Știi mămică, de ce îmi place să merg și să mă închin la Capul lui de multe ori? Pentru că miroase frumos și miroase altfel de cum miroase icoana Maicii Domnului de aici”.
Stareța de la Sfânta Mănăstire Makrimallis, unde se păstrează cea mai mare parte a cinstitului Cap al Sfântului Partenie, obișnuiește să spună: „Sfântul este viu și își face de multe ori simțită prezența vie în mănăstirea noastră. Închipuiți-vă – ne spune – că poate să vină un grup să cânte sfântului Paraclisul, și acesta să răspândească o mireasmă vie.
Foarte deosebită a fost mireasma care s-a revărsat de la sfânt în vara lui 1993, când a fost vizitată mănăstirea noastră de un ieromonah de la Sinai. Încă de când urca mașina care-l aducea aici, și pe măsură ce se apropia, o mireasmă puternică s-a răspândit din biserică. A umplut biserica, a umplut curtea bisericii și nu numai, s-a revărsat și dincolo de curte, ca să-l întâmpine pe ieromonah. Maicile mănăstirii au simțit această mireasmă sfântă. Însă nu numai ele, ci și pelerinii vizitatori ai mănăstirii. Și, firește, unii se întrebau: «Dar cu ce parfumuri ați dat de miroase așa frumos peste tot?» – și răspunseră atunci, și cam în același fel răspund de fiecare dată când li se pun întrebări de acest fel despre mireasma specifică a sfântului: «Noi nu numai că nu stropim cu parfumuri, dar și substanțele pe care le folosim, ca să curățim sfintele vase din biserică nu se simt chiar așa pentru parfumul lor, ci dimpotrivă». Mireasma aceea plăcută a ținut cât a stat călugărul la mănăstire și când a plecat, s-a stins încet-încet”.
Cât de marea este cinstea dată în ceruri Sfântului Simeon, Primitorul de Dumnezeu, care a ținut în brațele sale pe Mântuitorul lumii, este dovedită clar de momentul relatat în viața Sfântului Petru Atonitul, prăznuit pe 12 iunie.
Călugărul Petru din muntele Athos, de neam grec, a trăit în Constantinopol, fiind comandant în armata imperială. În anul 667, fiind trimis la război în Siria, Petru a fost luat prizonier și a fost închis într-o fortăreață din orașul Samaria, aflată pe râul Eufrat. Citeşte mai departe…
În Rusia, Sfântul Trifon este considerat patron al păsărilor deoarece, după cum se povesteşte, odată țarul Ivan cel Groaznic a ieşit la vânătoare, iar îngrijitorul șoimului său a scăpat din neatenţie pasărea preferată a ţarului. Țarul i-a pus în vedere acestui îngrijitor, pe nume Trifon Patrikeev, să găsească șoimul în trei zile ‒ altfel va fi condamnat la moarte.
Bietul Trifon a căutat pasărea prin toată pădurea, dar fără nici un rezultat. În cea de-a treia zi, sfârşit de oboseală după atâta căutare, îngrijitorul s-a întors la Moscova, în Crângul Marinaia. Întinzându-se ca să se odihnească, s-a rugat Sfântului Mucenic Trifon, patronul său, chemându-l în ajutor. În vis, a văzut un tânăr pe un cal alb, care ţinea pe mână şoimul ţarului. Acesta i-a spus: „Ia-ți pasărea pierdută, du-o ţarului şi nu te mai necăji”.Citeşte mai departe…
Părintele Dimitrios Gagastáthis s-a născut în satul Vánia (Plátanos) din Tríkala la 1 august 1902. Părinţii lui erau evlavioşii Hrístos şi Ecaterina Gagastáthis. Pe data 10 aprilie 1921 s-a înrolat pentru luptele din Asia Mică, slujind ca ostaş şi în diferite regiuni din Macedonia. Pe 18 iunie 1924 s-a eliberat din armată. S-a căsătorit cu Elisabeta Koutsimpíris din Vánia în februarie 1928. În acelaşi an a fost hirotesit citeţ de Mitropolitul Policarp de Tríkka. Pe 24 mai 1931 devine diacon, iar pe 26 ale aceleiaşi luni este hirotonit preot de acelaşi episcop.
Din căsătorie a dobândit 9 fiice. A slujit ca paroh al satului său natal vreme de 42 de ani până pe 1 octombrie 1973, când s-a retras din motive de sănătate. De atunci a trăit în casa ca un cuvios, rugându-se neîncetat şi slăvind şi mulţumind lui Dumnezeu pentru crunta încercare a bolii. Sfântul suflet şi l-a predat în mâna Dumnezeului celui viu pe 29 ianuarie 1975, în pace…
Sfânta Xenia din Petersburg
24 ianuarie, Rusia, sec. al XVIII-lea
Troparul, glas 4 Deşertăciunea celor pământeşti lepădând, crucea vieţii rătăcitoare şi fără de adăpost ai luat, şi de strâmtorări, lipsuri şi batjocura oamenilor nu te-ai spăimântat, dragostea lui Hristos ştiind. Acum în ceruri de această dragoste îndulcindu-te, fericită şi de Dumnezeu înţelepţită Xenia, roagă-te să se mântuiască sufletele noastre.
Xenia Grigorievna s-a născut pe la 1730 într-o familie bună, probabil din mica boierime. S-a măritat pe la vârsta de douăzeci de ani. Ea şi soţul ei, un capelmaistru imperial pe nume Col. Andrei Teodorovici, s-au bucurat de câţiva ani de căsnicie laolaltă, trăind îndestulat şi fericiţi, având o viaţă lipsită de griji în oraşul-capitală al Rusiei, Sankt Petersburg.
Apoi, într-o noapte, la o beţie, soţul Xeniei, tânăr şi deplin sănătos, a murit pe neaşteptate. Întreaga ei lume s-a prăbuşit. Nu numai că fusese lipsită într-un mod aşa de neaşteptat de iubitul ei soţ, dar exista primejdia ca el să fi murit fără a se căi de păcatele lui. Căci tânăra pereche fusese mai curând lumească, neîngrijindu-se în chip deosebit de viaţa bisericească, iar el murise fără a fi avut parte de Sfintele Taine ale Mărturisirii şi împărtăşaniei.
Spre uimirea prietenilor şi rudelor, Xenia a început a-şi da toate bunurile. Banii şi lucrurile personale le-a dat săracilor, iar casa a lăsat-o unei prietene apropiate, Paraschiva Antonova.
Rudele au hotărât că, desigur, şi-a ieşit din minţi din pricina şocului pierderii soţului. Ei s-au adresat epitropilor în grija cărora fusese lăsată, spre a cerceta dacă Xenia era în stare să dispună de averea ei în mod conştient. Epitropii au chemat-o şi au aflat-o cu totul întreagă la minte, având tot dreptul să facă ce voia cu averea ei. Apoi Viaţa ei spune: „Dându-şi seama că nu poate fi adevărată fericire pe pământ şi că averile lumeşti sunt doar piedici în calea dobândirii adevăratei fericiri în Dumnezeu, scăpând de acele piedici, Xenia a dispărut subit din Petersburg vreme de opt ani. Se spune că în aceşti ani a trăit la o sihăstrie, într-o obşte de sfinte nevoitoare, învăţând despre rugăciune şi viaţa duhovnicească de la un stareţ.”
"Cuvintele noastre ortodoxe sunt ca armele care îi apără pe ai noştri şi îi lovesc pe eretici. Aceste cuvinte nu îi lovesc pentru a-i doborî, ci pentru a-i ridica după ce au căzut. Acesta este scopul luptei noastre: să îi ajutăm şi pe vrăşmaşii noştri să se mântuiască."(Sf. Ioan Gură de Aur).
Comentarii recente