Arhivă

Arhivă pentru ‘Muzică psaltică’ Categoria

Părintele Spiridon Mikraghiannanitul, psaltul aghiorit (+ 10 mai 2015)

Părintele Spiridon Mikraghiannanitul, psaltul aghiorit (+ 10 mai 2015)

spyridon_mikragian in

În zorii zilei în care Biserica îi prăznuia pe cei doi frați din Tesalonic și luminători ai slavilor, Sfinții Chiril și Metodie, orașul Tesalonic se despărțea de un fiu de-al său cu care, pe bună dreptate, se mândrește. Vocea dulce-glăsuitoare a părintelui Spiridon Aghiannanitul de la Coliba Gherasimilor de la Sfânta Ana, de acum încolo va cânta, lăudând pe Dumnezeu, împreună cu cetele Bisericii celei din ceruri.

Vrednicul de pomenire Gheronda Spiridon s-a născut la Tesalonic din părinți de origine din Asia Mică, numele său civil fiind Gheórghios Rahónis. La Tesalonic a urmat cursurile școlii primare și gimnaziale, iar între 1968 și 1969 a urmat cursurile Athoniadei. După numai un an avea să fie tuns în monahism în obștea părintelui Gherasim Imnograful de la Schitul Sfânta Ana Mică, coliba Adormirii Maicii Domnului.

Citeşte mai departe…

PARACLISUL SFÂNTULUI EFREM CEL NOU DE LA NEA MAKRI (AUDIO)

Părintele Panaretos Filotheitul

decembrie 6th, 2016 Fără comentarii

Părintele Panaretos Filotheitul

Panaretos IN 0

Uneori, în anumite situații, trimite bunul Dumnezeu anumiți oameni deosebiți în societatea și în viața noastră. De cele mai multe ori însă ei trec neobservați, după ce, desigur, și-au lăsat asupra noastră pecetea ajutorului lor, fie prin cuvintele lor, fie prin faptele lor. O pecete și o sămânță care crește după ani și abia atunci o înțelegem și, în funcție de greutățile vieții, fie o primim, fie o respingem… Unul dintre acești oameni deosebiți a fost și dascălul de muzică bizantină, cel care mai târziu avea să devină călugăr la Mănăstirea Filotheou din Sfântul Munte, Părintele Panaretos Makriánnis.

Părintele Panaretos era de loc dintr-un sat de munte, Sudenéika, în Kalávrita, și împreună cu frații săi a venit în Patra fiind deja mărișor, pentru a deschide inițial o mică tavernă împreună cu ei, undeva aproape de Sfânta Varvara, dacă am fost bine informați, pe care au închis-o însă la scurtă vreme.

Citeşte mai departe…

PSALTICHIE PENTRU ÎNCEPĂTORI

februarie 7th, 2014 Fără comentarii

PSALTICHIE PENTRU ÎNCEPĂTORI

 

Pentru cei ce doresc să învețe muzică psaltică punem la dispoziție pe această pagină exercițiile de paralaghie din Cursul de Muzică Psaltică al lui Nicolae Severeanu în interpretarea protopsaltului Dimitrie Voicescu.

N. Severeanu – Curs de Muzica Bisericeasca 1900descarca prin click.

.

.

CONTINUARE 

.

Sursa: Psalții Catedralei Patriarhale

Categories: Muzică psaltică Tags:

Cântarea bizantină între Răsărit şi Apus

ianuarie 17th, 2014 Fără comentarii

Cântarea bizantină între Răsărit şi Apus


aidonidis kai oikonomou in

 

Muzica bizantină, în pofida multor încercări, pericole şi diferite influenţe pe care le-a întâmpinat de-a lungul timpului, a rămas neschimbată şi constituie singura muzică liturgică bisericească din Biserica Ortodoxă.

Cântarea bizantină a constituit şi constituie o experienţă vie, sădită de veacuri în sufletele creştinilor ortodocşi. Cu statornicie şi eforturi neîntrerupte, Biserica Ortodoxă a înfruntat şi înfruntă cu seriozitate şi eficienţă toate schimbările şi pericolele ce au apărut, începând cu secolul al IV-lea d. H. şi până în zilele noastre.

Şi totuşi, în această lungă perioadă de timp, firesc era să primească influenţe din alte culturi muzicale, sub formă de împrumut, în principal din Răsărit, dar şi din Apus. Consider, însă, că acest adevărat edificiu al muzicii noastre bisericeşti are un fundament solid şi o structură bine definită şi nu este receptivă la schimbările exterioare care îi pot denatura sensul şi scopul.

Nu se mai poate vorbi acum – în ceea ce priveşte muzica psaltică – de pericolul influenţelor venite din legături cu alte culturi muzicale. Muzica bizantină a fost supusă încercărilor de schimbare timp de aproape două secole şi, nu doar că nu a decăzut, dar continuă să aibă strălucirea aceea pe care o avea în perioada bizantină şi să constituie şi astăzi frontispiciul Bisericii Ortodoxe.

Singurul pericol real pe care îl are de înfruntat astăzi muzica bisericească provine din interiorul ei. Cei mai mari duşmani ai ei sunt chiar cei care o promovează şi o cântă.

„Specialişti”, dar şi „cunoscători” (care se găsesc din belşug în zilele noastre), „studiază” cu un interes enorm şi se ocupă în mod teoretic cu această muzică, şi, nu doar că emit păreri, dar mai şi încearcă, prin orice mijloace, absolut arbitrare şi exagerate, de a promova şi a impune aceste opinii. Alţii, care se consideră pe ei înşişi „mari interpreţi de muzică psaltică”, nu doar că nu se sfiesc să „comercializeze” şi să „vândă” sfânta noastră muzică bisericească, ci, mai mult, introduc şi folosesc în cadrul slujbelor, în biserică, instrumente muzicale electronice care imită isonul psalţilor. Nu lipsesc, deasemenea, multe şi felurite neorânduieli. Până  şi cântări  necanonice se aud la sfintele strane, cântându-se până şi psaltotrágouda (cântări cu texte profane şi linie melodică bizantină uşor stilizată), precum şi paralaghii (Pa, Vu, Ga, Di) ori polielee pe 8 glasuri care aduc mai mult cu muzica lumească, decât cu ceea ce trebuie să auzim în biserică.

CONTINUARE

*

Sursa : http://www.pemptousia.ro/2013/10/cantarea-bizantina-intre-rasarit-si-apus/#sthash.RdInY7x4.dpuf

ASOCIAŢIILE DE CÂNTĂREŢI BISERICEŞTI

octombrie 5th, 2013 Fără comentarii

ASOCIAŢIILE DE CÂNTĂREŢI BISERICEŞTI

 

DSC_0945_2

 

De indiferenţa capilor bisericeşti şi a autorităţilor superioare faţă de starea precară, fie materială sau instructivă, atât de dăunătoare prestigiului credinţei noastre strămoşeşti, cei dintâi sezizaţi au fost înseşi psalţii, din toate unghiurile ţării.

De aceea la primul apel, lansat de psaltul Pană Brăneanu, se instituie, în Bucureşti, în principiu, la 22 Iunie 1888, Socie­tatea cântăreţilor bisericeşti din România, cu numele de „Ioan Cucuzel”, care la 27 Decembrie acelaşi an, se constituie după toate formele statutare, iar abia, după 16 ani, la 16 Februarie 1904, e recunoscută, prin decretul regal No.584, ca persoană morală şi juridică, în limitele statutelor, care cuprind 82 articole şi sunt publicate în statistica Cassei Bisericei, creată în 1904.

Alături de societatea „I. Cucu­zel”, la 30 Septembrie 1910, se pun bazele societăţii cântăreţilor biseri­ceşti „Ieromonahul Macarie”, alegându-şi comitetul conducător în frunte cu profesorul I. Popescu- Pasărea. Tot în acest timp, în Bucureşti, fiinţează societatea cân­tăreţilor „Crucea”. Se vede că din cauza prea multelor veleităţi demnitare, se uitase scopul primordial, pentru care se înfiinţase asociaţia în 1888; de aceea, însăşi au­toritatea bisericească, mitropolia Ungro-Vlahiei, conştientă de foloasele unei asemenea societăţi, constituită pe baze serioase, cu ordinul 6528 din 16 Decembrie 1910, hotărăşte trecerea şi unificarea societăţii „Crucea” cu societatea „ Ioan Cucuzel”, ca una ce e recunoscută ca persoană morală.

Cele două asociaţii rămase, „Macarie” şi „Cucuzel”, igno­rând totuşi cauza principală, care ar fi trebuit să le unească, cu idei antagoniste, propagate în cele două reviste „Glasul Stra­nei” şi Cucuzel”, infiltrează, tot mai mult, ura şi intriga, între membrii acelor două asociaţii. De aceea, la 1 Ianuarie 1915, în urma unei înţelegeri prealabile între comitetele celor două societăţi din Bucureşti, se hotărăşte, în principiu, unirea celor două societăţi într’o singură societate cu numele de „Ma­carie”, încetarea apariţiei buletinului „Glasul Stranei” şi recu­noaşterea, ca organ cultural, revista „Cultura”.

Evenimentele cauzate de războiul realizării idealului na­ţional, au întârziat definitivarea hotărîrii provizorii din 1915, şi abia la 23 Septembrie 1920, în Bucureşti, prin o prealabilă înţelegere între cei doi preşedinţi ai societăţilor „Macarie” şi „Cucuzel”, se hotăreşte şi se admite, de adunările generale, con­topirea lor în ,.Asociaţia generală a cântăreţilor bisericeşti din România Cucuzel”, sub preşedinţia d-lui Popp-Vica, inspec­tor general în Ministerul Cultelor şi Artelor, care după un an de­misionează, urmându-i la preşidenţie I. Popescu-Pasărea.

Pentru binele cântăreţilor, pentru progresul lor cultural şi profesional, se tranşează definitiv chestiunea unirii, care…

CONTINUARE

Sursa: Psalții Catedralei Patriarhale

Categories: Muzică psaltică, ORTODOXIE Tags:

Muzica bizantină ca ” Artă a Muzicii si Artă a Terapiei „

octombrie 4th, 2013 Fără comentarii

Muzica bizantină ca  ” Artă a Muzicii si Artă a Terapiei „

 

De Stylianos Gerasimos , Teolog – Muzician

anastasimatar

Muzica bizantină este o artă a rugăciunii, o artă a spiritualității, deoarece este o componentă a cultului Bisericii și astfel un element spiritual în viața unui creștin, un mod prin care dăm slavă Lui Dumnezeu.

Pentru a cinsti începerea Triodului , ar fi bine să fie subliniată importanța muzicii bizantine ca mijloc de terapie pentru oamenii atât obișnuiți cu această perioadă, cât și pentru cei care o consideră una specială.

” Carnavalul ” este, de asemenea, un obicei  în care omul dă frâu liber distracției, gândindu-ne că muzica și cântecele îl ajută să-și curețe sufletul de problemele care-l apasă. Și , ca să fie clar , nu mă refer la muzica tradițională care face parte din cult , având în vedere că după fiecare sărbătoare bisericească , urmează o sărbătoare cu muzică tradițională și dansuri tradiționale ce exprimă într-o mare măsură evlavia poporului , ci mă refer la acele cântece și dansuri care îi îndepărtează pe oameni de Biserică și cultură.

” Cântarea bisericească dă strălucire sărbătorilor, prin ea se întipăresc învăţăturile mai bine în sufletele oamenilor.” (Sf.Vasile cel Mare)

Această problemă este abordată caracteristic de către Sfântul Vasile cel Mare  în predica sa pentru tineri , unde spune :

Pentru a vorbi la modul general și totodată pe măsura nevoilor voastre,  puritatea sufletului face referire la aceste lucruri : disprețuirea plăcerilor senzuale , refuzul de a bucura ochii cu lucruri ce îndeamnă la pasiune și plăcere a simțurilor și astuparea urechilor în cazul melodiilor care alterează gândirea. Patimile, ce înrobesc și umilesc sufletul,  sunt produsul acestui tip de muzică din urmă.

Trebuie să ne folosim de muzica ce este mai bună în sine și care ne îndeamnă la lucruri mai bune, precum cea a psalmistului David.

Se spune că atunci când Pitagora s-a aflat pe lângă niște petrecăreți beți, a poruncit celui ce cânta la flaut  să schimbe tonul și să ia un aer mai Doric, care până la urmă i-a dezmeticit și i-a făcut (pe unii dintre ei )să se întoarcă rușinați acasă. Alții au devenit furioși și revoltați. Cât de mare poate fi diferenta între o muzică sănătoasă urechilor și una vicioasă. ” (Cuvântare adresată tinerilor referitor la folosirea corectă a literaturii grecești)

În pasajul de mai sus,  Sf.Vasile cel Mare subliniază importanța muzicii bizantine, considerând -o ca un mijloc prin care sufletul omului poate fi purificat și prin care poate primi tratament . Aceasta muzică, care a fost cântată de David, calmează pe om și-l conduce către starea sa naturală, care este nimeni alta decât relația lui cu Dumnezeu .

În ceea ce privește valoarea psiho-educațională și terapeutică a acestui tip de muzică, punctul de vedere al Sf. Vasile cel Mare se bazează pe faptul că fiecare mod al muzicii bizantine are anumite caracteristici și efecte  asupra psihicului uman. Fiecare mod creează un sentiment diferit – uneori doxologie , uneori bucurie – tristețe , uneori devotament , uneori implorare  și uneori doliu . În acest fel, omul comunică într-un mod natural, sănătos cu Dumnezeu , deoarece rugăciunea nu este o condiție mecanică , ci se exprimă diferit . Această varietate de sentimente este creată de muzica bizantină , asigurând practic pacea sufletului , precum și purificarea .

Primul mod creează în om un sentiment de doxologie . Acesta este modul care definește muzica drept artă, așa cum Ioan Damaschin spune : ” Dintre toate ( modurile ), aveți în primul victoria „.  Primul mod insuflă în om speranța pentru mântuirea sa , deoarece creează un sentiment de vigilență și evlavie .

Al doilea mod creează în om un sentiment de mulțumire , deoarece ” muzica înmoaie oasele și place inimii ca cea mai dulce miere . ” Ascultând acest mod, omul devine blând și calm, o componentă-cheie de comunicare naturală cu Dumnezeu și cu creația .

Al treilea mod este caracterizat ca fiind ” lipsit de eleganță , simplu și bărbătesc . ” Acesta este motivul pentru care creează în om o bucurie de nedescris și speranța secretă . Acesta este un mod de marș .

Al patrulea mod este unul de ” sărbătoare și dans ” . Muzica creează în om sentimentul de sărbătoare . Nu este o coincidență faptul că în cele două mari sărbători ale anului bisericesc , Înălțarea Sfintei Cruci (14 septembrie) și în Duminică cinstirii Sfintei Cruci ( Postul Mare ) , care sunt zile pur festive, Doxologia este cântată în modul patru. De Buna Vestire ( 25 martie ) și Intrarea Maicii Domnului în Ierusalim (23 noiembrie) a noua cântare este cântată, de asemenea,  în al patrulea mod .

Modul plagal al întâiului este caracterizat ca un mod de îndurerare . Se creează în om o stare de doliu cu bucurie și un sentiment de rugăciune către Dumnezeu . Atunci când o persoană aude acest mod simte puternic în inimă sentimentul de bucurie – durere , precum și o ”înviere” personală . Acesta este motivul pentru care nu doar imnul ” Hristos a înviat ” , ci și imnele din Duminica Paștilor sunt cântate în modul plagal al întâiului, pentru a sublinia trecerea de la Cruce la Înviere , de la doliu la bucurie .

Modul plagal al celui de-al doilea ” aduce o doză dublă de plăcere . ” Acest mod se caracterizează prin dulceața speranței . Este un mod mistagogic . Se creează în om sentimentul de iubire pentru Dumnezeu . Acesta este un mod care umilește și îndulcește inima și regenerează spiritual pe om .

Modul grav este simplu. Intervalele diatonic e îl caracterizează drept ” grav ” sau ” greu ” . Se creează în om starea de luptă pe calea spirituală . Acesta este motivul pentru care Ioan Damaschin îl caracterizează ca ” o melodie ce amintește de un convoi militar . „

Modul plagal al celui de-al patrulea este , de asemenea, un mod festiv și de marș .

 

Observăm, astfel, caracterul mântuitor al artei bisericești cunoscută sub numele de muzică bizantină . Aceasta muzică acoperă toate aspectele vieții umane . Și, desigur, aceasta reprezintă bogăția artei religioase, care are întotdeauna ca obiectiv principal regenerarea și restabilirea omului . Dumnezeu ne-a lăsat această moștenire pentru a umple inimile noastre , pentru a ne simți în siguranță și nu trebuie să alegem alte forme muzicale ce duc la degradarea spirituală .

 

Source: Ekklesiastiki Paremvasi, „Η ΒΥΖΑΝΤΙΝΗ ΜΟΥΣΙΚΗ ΩΣ ‘ΤΕΧΝΗ ΜΕΛΟΥΡΓΟΣ ΚΑΙ ΤΕΧΝΗ ΘΕΡΑΠΕΥΤΙΚΗ'”, February 2005.

English translation by John Sanidopoulos   – http://www.johnsanidopoulos.com/

Traducere:  ACVILA30

Categories: Muzică psaltică Tags:

Emanuil și Ioan Zmeu – protopsalți și dascăli de psaltichie

octombrie 2nd, 2013 Fără comentarii

Emanuil și Ioan Zmeu – protopsalți și dascăli de psaltichie

 

Membru al unei cunoscute familii de slujitori ai altarului şi ai stranei româneşti, Emanuil era fiul preotului Gheorghe Zmeu, de la biserica Uspenia din Botoşani, coleg cu Dimitrie Suceveanu la Şcoala de cântăreţi bisericeşti a psaltului Gheorghe Paraschiadis. Fiul său, Ioan, va deveni peste ani unul dintre cei mai importanţi protopsalţi şi profesori de psaltichie români.

       manolache  Manolache, cum i se mai spunea, s-a născut în anul 1822, la Iaşi. Deja în 1840 era la perfecţionare în Grecia, revenind în ţară pe postul de cântăreţ bisericesc la Paraclisul domnesc din Iaşi al Domnitorului Mihalache Sturdza (1840-1852), cu slujba în limba greacă. Devine apoi protopsalt la biserica tatălui său, unde rămâne până la moarte, survenită în 1907.

         A fost dascăl de psaltichie la Şcoala de cântăreţi de pe lângă biserica Uspenia din Botoşani peste 50 de ani, cei mai cunoscuţi elevi ai săi fiind marii protopsalţi Ioan Zmeu, fiul său, S. Volcinski – cântăreţ la biserica Vovidenia din Botoşani, şi Neculai Săvescu, de la Catedrala din Dorohoi.

         A fost un compozitor talentat, unele din piesele sale fiind tipărite de Ierom. Amfilohie Iordănescu (Apărătoare Doamnă, gl. VIII, în Buchet de muzică, Bucureşti, 1934, p. 146) şi de Ioan Zmeu (Treimnul de duminică dimineaţă, glas. II, în Anastasimatar practic, Bucureşti, Tipografia Cărţilor Bisericeşti, 1903, p. 281; Fericit bărbatul, Prochimene săptămânale, Prochimenele din Săptamâna Luminată, Polilee, Cântările Acatistului, Catavasiile Praznicelor ÎmpărăteştiDoxologia agem sirian, Cântările Pavecerniţei mari, Câţi în Hristos, Heruvice în glasul VI şi VII, Axioane în  glas IV, V şi VI, Pre Stăpânul,Doamne, femeia ceea ce căzuse în Utrenier şi Liturgier, Buzău, Tipografia Alessandru Georgescu, 1892)

 

 


line

IMG_6017Ioan Zmeu, cântăreţ bisericesc, profesor de muzica religioasă şi compozitor (30.1. 1860, Botoşani —28. IV. 1922, Curtea de Argeş). A studiat cu tatăl său, Emanoil Zmeu, la Şcoala de muzica bisericeasca din Botoşani. S-a perfectionat la Constantinopol, Atena şi Ierusalim. Protopsalt şi profesor de muzica vocală la Şcoala de cintăreţi bisericeşti din Rimnicu Vilcea (1882-1886), la Curtea de Argeş (1886-1894) şi la Mitropolia din Bucureşti (din 1894). In 1901, revine la Curtea de Argeş.

Originar din Botoşani, născut pe la 1860. De mic a fost crescut într-un mediu muzical prielnic carierei sa­le. Influenţat de desăvârşita muzicalitate a tatălui său, Manolache Zmău, îşi însu­şeşte temeinic cultura musichiei, după care e angajat ca protopsalt la biserica familiei boiereşti Balş din Dumbrăvenii – Botoşanilor.

De aci, în 1881, trece la episcopia din Râmnicu-Vâlcea ca protopsalt şi profesor la seminar şi unde, pe la 1884, e compozitorul unei serii de imne religioase.

In anul 1888 trece la episcopia Curţii de Argeş, ca unul ce era apreciat de episcopul Ghenadie Petrescu. Acesta devenind mitropolit Primat, îl ia cu sine ca psalt al Mitropoliei. Cuvântul dat, însă, întru în­temeierea unei familii, îl recheamă la Curtea de Argeş, unde căsătorindu-se cu o fiică de preot din Argeş, rămâne ca pro­topsalt, profesor la şcoala de cântăreţi, şi la seminar până la sfâr­şitul vieţii sale, întâmplată în 1922.

Compozitor de monodie psaltică de merit. După cum afirmă în Catavasierul-musical din 1907, e autorul a 5 volume de psaltichie tipărite, în afară de manuscrisele aflate în posesiunea familiei sale din Argeş. Aci, apreciat fiind, ajunge titular al stranei drepte şi director al şcoalei de cântăreţi unde funcţio­nează între anii 1894 şi 1902.

Continuare

Sursa: Psalții Catedralei Patriarhale

Categories: Muzică psaltică Tags: