Arhivă

Arhivă pentru ‘Predici’ Categoria

„PĂCATUL ESTE UN FALIMENT ECONOMIC”: PREDICA MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA DUMINICA FIULUI RISIPITOR (Luca 15, 11 – 32)

februarie 22nd, 2019 1 comentariu
Kiriakodromion-cop-1

PĂCATUL ESTE UN FALIMENT ECONOMIC 

„Şi acolo şi-a risipit averea trăind în dezmierdări” (Luca 15, 13)

Astăzi, iubiţii mei creştini, astăzi este sărbătoarea noastră. Astăzi este sărbătoarea fiului risipitor; şi deoarece toţi suntem fii risipitori, de aceea zic că toţi sărbătorim. Să sărbătorim deci, pentru că nu se cuvine să îl imităm doar până într-un punct pe cel risipitor, ci trebuie să-l imităm până la capăt.

Risipitorul păşea pe drumul cel rău, şi când a ajuns deja pe  marginea prăpastiei şi era gata să cadă în haosul iadului, un gând l-a mântuit. Ce valoare are în lume un gând! De la gând pornesc toate crimele (căderile), dar şi minunile virtuţii. Aşadar, un singur gând a fost suficient, ca un fulger, şi în ultima clipă a făcut o mântuitoare cotitură; a schimbat direcţia, a schimbat drumul, de acolo unde mergea spre iad, s-a întors spre cer.

Tema parabolei risipitorului este nemărginită. Ne prezintă două puteri: o putere este păcatul, iar alta este braţul cel puternic al Domnului, care îl prinde pe păcătos, îl ridică şi îl face copil al lui Dumnezeu şi moştenitor al Împărăţiei Lui. Din toată această minunată parabolă vreau să luaţi aminte doar la un singur lucru.Fiul risipitor_ Citeşte mai departe…

ARHIM. IOIL KONSTANTAROS: LECTURA APOSTOLICĂ DIN DUMINICA FIULUI RISIPITOR (I Corinteni 6: 12 -20)

februarie 22nd, 2019 Fără comentarii

fiul-risipitor1

ORNAM1

Între multele teme  pe care  le dezbate Apostolul neamurilor (în Epistolele) către Corinteni se află şi tema foarte serioasă a trupului omenesc. Şi aceasta, pentru că existau unii care,  evident marcaţi de viaţa lor de mai înainte, credeau că erau „liberi” să trăiască cum vor, cu consecinţa ca trupul să şi-l transforme în obiect al cochetăriei şi al exploatării păcatului.

Însă să vedem textul apostolic în traducere şi apoi să ne concentrăm atenţia asupra unui punct foarte serios, pentru că după cum se pare şi în acest caz istoria se repetă:

„12. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de ceva.

13. Bucatele sunt pentru pântece şi pântecele pentru bucate şi Dumnezeu va nimici şi pe unul şi pe celelalte. Trupul însă nu e pentru desfrânare, ci pentru Domnul, şi Domnul este pentru trup.

14. Iar Dumnezeu, Care a înviat pe Domnul, ne va învia şi pe noi prin puterea Sa.

15. Au nu ştiţi că trupurile voastre sunt mădularele lui Hristos? Luând deci mădularele lui Hristos le voi face mădularele unei desfrânate? Nicidecum!

16. Sau nu ştiţi că cel ce se alipeşte de desfrânată este un singur trup cu ea? „Căci vor fi – zice Scriptura – cei doi un singur trup”.

17. Iar cel ce se alipeşte de Domnul este un duh cu El.

18. Fugiţi de desfrânare! Orice păcat pe care-l va săvârşi omul este în afară de trup. Cine se dedă însă desfrânării păcătuieşte în însuşi trupul său.

19. Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri?

20. Căci aţi fost cumpăraţi cu preţ! Slăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul vostru şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.” Citeşte mai departe…

Categories: Predici Tags:

Sfântul Grigorie Palama: Omilie la parabola evanghelică a vameşului şi a fariseului

februarie 21st, 2019 Fără comentarii

Omilie la parabola evanghelică a vameşului şi a fariseului

1. Izvoditorul a toată răutatea, cel ce lesne năs­coceşte răul, este în stare să zdruncine dintru înce­put, prin deznădejde şi necredinţă, chiar temeliile virtuţii aşezate în suflet; de asemenea, este în stare să atace zidurile înălţate ale casei virtuţii, prin delă­sare şi nepăsare. Ba mai mult, el poate dărâma, prin mândrie şi nechibzuinţă, acoperişul deja clădit al faptelor celor bune. Dar opriţi-vă, nu vă înfricoşaţi! Căci este mai născocitor în fapte bune cel cucernic şi virtutea are îndestul de multă tărie pentru a se îm­potrivi răului, ca una ce se îmbogăţeşte de Sus cu darurile şi cu legământul Aceluia Care are putere peste toate şi Care dăruieşte tărie, prin bunătatea Sa, tuturor celor ce îndrăgesc virtutea, astfel încât să rămână nu numai nezdruncinată virtutea de relele uneltiri de multe feluri pregătite de către cel potriv­nic, dar să şi poată scula şi întoarce pe cei ce au că­zut în prăpastia relelor, ca apoi să-i aducă în chip lesnicios la Dumnezeu, prin pocăinţă şi smerenie.

2. Pildă şi înfăţişare îndestulătoare a acestora es­te că vameşul [din parabola evanghelică] fiind strângător de dăjdii şi petrecându-şi viaţa oarecum în străfundul păcatului, s-a făcut părtaş numai prin cu­vânt celor ce vieţuiau în virtute, şi aceasta în scurt timp. El este astfel uşurat şi se înalţă şi calcă peste toată răutatea, fiind trecut în ceata celor drepţi, în­dreptăţit de către însuşi Judecătorul cel nemitarnic. Şi chiar dacă fariseul s-a fost osândit prin cuvânt, totuşi el fiind fariseu, şi socotindu-se pe sine că este cineva, dar nefiind drept cu adevărat, grăieşte cu în­drăzneală puzderie de vorbe, dintre care nu puţine au stârnit mânia lui Dumnezeu. Citeşte mai departe…

PREDICA MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA POMENIREA SFÂNTULUI EVSTATIE (21 februarie): ADEVĂRUL VA STRĂLUCI

februarie 20th, 2019 Fără comentarii

Sf Eustatie

ADEVĂRUL VA STRĂLUCI

Iubiţii mei, cei care merg regulat la biserică şi urmăresc Dumnezeiasca Liturghie aud Crezul. În vremurile de demult Crezul nu-l spunea doar cântăreţul, ci îl spunea toată Biserica, iar în Biserica Rusă până astăzi, când spun Crezul, toţi îngenunchează. Este unul din cele mai sfinte momente ale Dumnezeieştii Liturghii. Este ca şi cum s-ar înălţa în clipa aceea steagul Bisericii. Şi steagul ei este Crezul. Prin Crez mărturisim credinţa noastră în Treimea-Dumnezeu: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, şi ne delimităm de toate celelalte religii, dar şi de biserica papistaşă (romano-catolică), care a adăugat în Crez cuvinte care nu existau în original. Crezul acesta se aude de veacuri în Biserica Ortodoxă şi se va auzi până la sfârşitul veacurilor. Crezul are o istorie. S-a scris în anul 325 d.Hr. S-a scris de către Sfinţii Părinţi şi Dascăli ai Bisericii, care s-au adunat la cel dintâi Sobor Ecumenic de la Niceea, în Asia Mică, şi au condamnat pe Arie. Acest eretic nega dumnezeirea lui Hristos şi negându-l pe Hristos, nega şi Sfânta Treime, iar învăţătura lui sfârşea în idolatrie.

Crezul l-au scris 318 Sfinţi Părinţi. Între ei erau şi Sfântul Nicolae, Sfântul Spiridon, Sfântul Atanasie şi alţi Sfinţi Părinţi, care în anii prigoanelor fuseseră întemniţaţi pentru Hristos şi suferiseră înfricoşătoare chinuri din partea prigonitorilor credinţei. Între Sfinţii Părinţi care au semnat Crezul a fost şi Sfântul Evstatie, care este sărbătorit pe 21 februarie. Sfântului Evstatie deci îi vom închina această predică. Citeşte mai departe…

Categories: Predici Tags:

PREDICA MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA DUMINICA VAMEŞULUI ŞI A FARISEULUI: CE DAI?

februarie 15th, 2019 Fără comentarii

143689_vamesul-si-fariseul

ORNAM1

ORNAM1

CE DAI?

„… Dau zeciuială din toate câte câştig” (Luca 18, 12)

“Astăzi, în toate lăcaşurile Bisericii Ortodoxe, se citeşte Evanghelia care conţine „Pilda Vameşului şi a Fariseului”. Pilda este cunoscută tuturor. Vemeşul şi fariseul s-au dus la Templu şi s-au rugat. Dar Dumnezeu îl găseşte drept pe vameş, iar pe fariseu îl osândeşte. Rugăciunea vameşului este primită, dar rugăciunea fariseului nu este primită.

Dar ce rău a făcut fariseul, încât să nu-i fie ascultată rugăciunea? Fariseul, aşa cum arată şi cuvântul, se considera un om drept, un om sfânt. Respecta poruncile lui Dumnezeu. Postea şi făcea milostenie. Dar postul şi milostenia sunt virtuţi, cine poate să le osândească? Da, sunt virtuţi, dar când se fac aşa cum vrea Dumnezeu. După cum şi în cea mai bună mâncare, dacă arunci câteva picături de otravă, mâncarea nu mai este potrivită pentru hrană, aşa şi cu virtutea: oricât de strălucită şi de mare ar fi, dacă nu se face din dragoste de Dumnezeu, ci de paradă şi slavă, atunci virtutea aceasta îşi pierde valoarea. Apostolul Pavel spune undeva: Şi dacă cineva şi-ar împărţi toată averea în milostenii, dar nu face asta din dragoste faţă de aproapele, cu nimic nu se foloseşte (vezi I Corinteni 13, 3). Citeşte mai departe…

Arhim. Ioil Konstantaros: Lectura apostolică din Duminica Vameşului şi a Fariseului

februarie 15th, 2019 Fără comentarii

D Vamesului si a fariseului

Arhimandritul Ioil Konstantaros: 

Lectura apostolică din Duminica Vameşului şi a Fariseului 

(II Timotei 3: 10-15)

Şi anul acesta, iubirea lui Dumnezeu ne-a învrednicit să intrăm în binecuvântata perioadă a Triodului. Iar perioada Triodului este binecuvântată pentru toţi credincioşii, pentru că este o perioadă de pocăinţă şi de umilinţă. Dimpotrivă, pentru oamenii din lume, Triodul se transformă în anti-Triod şi sfârşeşte şi decade prin concursul diavolului în perioadă de chefuri, de dansuri şi distracţii ruşinoase care îl degradează pe omul care este icoană a lui Dumnezeu.
Desigur, creştinii ortodocşi cu adevărat credincioşi nu sunt influenţaţi şi nu trebuie să fie influenţaţi de lumea care stă departe de Dumnezeu, ci să rămână statornici pe calea pocăinţei şi a sfinţirii. Exact despre această statornicie vorbeşte Apostolul Pavel ucenicului său Timotei.
Să vedem în traducere versetele textului sfânt şi în continuare să ne oprim asupra unui punct foarte important: „10. Tu însă mi-ai urmat în învăţătură, în purtare, în năzuinţă, în credinţă, în îndelungă răbdare, în dragoste, în stăruinţă, 11. În prigonirile şi suferinţele care mi s-au făcut în Antiohia, în Iconiu, în Listra; câte prigoniri am răbdat! şi din toate m-a izbăvit Domnul. 12. Şi toţi care voiesc să trăiască cucernic în Hristos Iisus vor fi prigoniţi. 13. Iar oamenii răi şi amăgitori vor merge spre tot mai rău, rătăcind pe alţii şi rătăciţi fiind ei înşişi. 14. Tu însă rămâi în cele ce ai învăţat şi de care eşti încredinţat, deoarece ştii de la cine le-ai învăţat, 15. Şi fiindcă de mic copil cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să te înţelepţească spre mântuire, prin credinţa cea întru Hristos Iisus”. Citeşte mai departe…
Categories: ORTODOXIE, Predici Tags:

Predică a Sfântului Ignatie Briancianinov la Duminica Vameșului și Fariseului: DESPRE FELUL DE A FI AL VAMEŞULUI ŞI CEL AL FARISEULUI

februarie 15th, 2019 Fără comentarii

139428_vamesul-si-fariseul

ORNAM1

Iubiţi fraţi! În Evanghelia care s-a citit astăzi, am auzit pilda Domnului nostru Iisus Hristos despre vameş şi fariseu. Din ce pricină a spus Domnul această pildă? El a spus-o pentru oamenii care, amăgiţi şi înşelaţi de părerea de sine, se întemeiază şi nădăjduiesc în dreptatea lor, în faptele lor bune, privesc spre ceilalţi oameni de la înălţimea părerii lor de sine şi amăgirii lor de sine, îi defăima – adică au o părere proastă despre ei, îi dispreţuiesc, îi osândesc, îi vorbesc de rău atât în taină, în sufletul lor, cât şi la arătare, înaintea oamenilor. Din ce pricină a rânduit Sfânta Biserică să se citească această Evanghelie înainte de intrarea în arena Postului Mare? Ca să ne păzească de părerea de sine şi defăimarea aproapelui, care nu lasă nicidecum simţământul pocăinţei să fie însuşit de inimă, iar dacă postul nu e împodobit cu rodul pocăinţei, nevoinţa postirii rămâne deşartă. Şi nu numai atât: ea ne aduce vătămare, întărind în noi părerea de sine şi încrederea în sine. Aşa sunt toate nevoinţele trupeşti şi faptele bune cele văzute. Dacă socotim că săvârşindu-le aducem jertfă lui Dumnezeu, nu că îi plătim dintr-o datorie cu neputinţă de plătit, faptele bune şi nevoinţele noastre devind în noi părinţi ai trufiei pierzătoare de suflet. Citeşte mai departe…

PREDICA SFÂNTULUI NICOLAE VELIMIROVICI LA DUMINICA CANANEENCEI: Evanghelia stăruinței ȋn rugăciune

februarie 9th, 2019 Fără comentarii

Evanghelia stăruinței ȋn rugăciune (Matei 15, 21-28)

Viaţa de zi cu zi ne învaţă stăruinţa. Soldatul stăruitor câştigă bătălia; meşteşugarul stăruitor îşi desăvârşeşte iscusinţa; negustorul stăruitor se îmbogăţeşte; un preot stăruitor îşi aduce pe calea cea dreaptă enoriaşii; un rugător ajunge, prin stăruinţă, la sfinţenie; un artist stăruitor arată frumuseţea lumii; un savant stăruitor descoperă legile firii. Nici cel mai isteţ copil n-are să înveţe vreodată să scrie dacă nu deprinde scrisul prin stăruinţă; şi poate să aibă cineva cea mai frumoasă voce din lume, n-are să ajungă un bun cântăreţ dacă nu exersează. Nu este zi în care să nu ni se aducă aminte, şi să nu amintim şi noi altora, câta nevoie este de perseverenţă în orice lucru. Perseverenţa este, am putea spune, singura faptă bună de care nu se îndoieşte nimeni, pe care o recomandă oricine. Dar stăruinţa aceasta în lucrare, atât de lăudată şi de pomenită, e doar o şcoală a stăruinţei pe tărâm duhovnicesc. Toată stăruinţa dinafară întru a înfrumuseţa şi cultiva lucruri, întru a strânge avere, ştiinţă şi iscusinţă, e doar o icoană a minunatei stăruinţe pe care trebuie să o avem în a ne înfrumuseţa şi cultiva inima, în a ne îmbogăţi sufletul, fiinţa noastră lăuntrică, nemuritoare.

Citeşte mai departe…

Predică la Sfântul Mucenic Haralambie a Mitropolitului Augustin de Florina: CREDINŢA FĂCĂTOARE DE MINUNI

februarie 9th, 2019 Fără comentarii

OMILIE A MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA

POMENIREA SFÂNTULUI MUCENIC HARALAMBIE

Sursa: „Ne vorbeşte Părintele Augustin, Mitropolitul de 103 ani”

prima-coperta

Credinţa făcătoare de minuni  

În această predică, iubiţilor, vom vorbi despre un mare mucenic al credinţei noastre, care ne aduce în memorie locurile cele sfinţite ale Asiei Mici, acolo unde vreme de veacuri, până în 1922, a existat o întreagă lume creştină.

Asia Mică, ţara de neuitat! Oriunde ar săpa cineva, va afla oseminte de eroi, moaşte de sfinţi, cruci şi iconiţe şi ruine ale bisericilor şi mănăstirilor. Acum, toate s-au pierdut şi cei care sunt originari din acele părţi şi au venit în Elada, îşi amintesc cu emoţie de patria pierdută, care a născut atâţia eroi şi martiri ca nicio altă ţară creştină. Unul din aceşti martiri este şi Sfântul Haralambie, pe care îl sărbătorim pe 10 februarie. Despre el vom vorbi, pentru că viaţa lui arată cât de mare este puterea credinţei pe care o învaţă Evanghelia.

xaralampos

Sfântul Haralambie a trăit în veacul al II – lea după Hristos.

S-a născut într-o cetate din Asia Mică, Magnisia, care nu este foarte departe de mult-regretata Smirna. Creştinii cetăţii îl preţuiau pe Sfântul Haralambie pentru caracterul lui curat, pentru marea lui credinţă şi l-au ales preot.

Lumea astăzi aude cuvântul „preot” şi nu-i dă nicio importanţă. „Popă”, spune altul şi copiii auzindu-i pe cei mari vorbind despre preoţi cu dispreţ nu vor să devină preoţi când se fac mari. Şi preotul peste câţiva ani va fi ceva rar. Citeşte mai departe…

Mitropolitul Augustin de Florina: PREDICĂ LA DUMINICA A 17-A DUPĂ RUSALII – “Doamne, şi eu, nenorocita femeie, un căţel sunt. Cer dragostea Ta. Dă-mi o firimitură şi ajunge…”

februarie 9th, 2019 4 comentarii

MITROPOLITUL AUGUSTIN DE FLORINA

PREDICĂ LA DUMINICA A 17-A DUPĂ RUSALII

Sursa: „KIRIAKODROMION AUGUSTINIAN” (92 predici la duminici ale Mitropolitului Augustin de Florina)

Kiriakodromion-cop-1

“Doamne, şi eu, nenorocita femeie, un căţel sunt. Cer dragostea Ta. Dă-mi o firimitură şi ajunge…” 

Legături:

* * *

„…Hristos, binefăcător. Hristos, marele doctor. Doctor unic. Doctor fără de arginţi, care n-a luat nicio răsplată. Singura Lui răsplată era ca oameniisă creadă în adevăratul Dumnezeu, să facă voia Lui cea sfântă şi să devină copiii Lui iubiţi. În felul acesta, faima Lui s-a întins pretutindeni. Toţi vorbeau despre Hristos. Toţi doreau să-L vadă. Toţi doreau să-L audă.Toţi doreau să-i ducă pe bolnavii lor la Hristos. Doreau foarte mult să-L întâlnească pe Iisus Hristos. Hristoase, suntem păcătoşi şi bolnavi. Când vei trece prin satul nostru, ca să ne înveţi, să ne dai iertare, să ne mângâi, să ne faci bine bolnavii?
Şi Hristos – neobosit – se ducea pretutindeni. Călătorind, a ajuns şi în părţile Tirului şi ale Sidonului, adică a ajuns la marginile Iudeii, la graniţe. Dincolo, locuiau cananeii, oameni care nu credeau în adevăratul Dumnezeu. Cananeii erau idolatri. Trăiau în întuneric. Credeau în vrăjitori. Prin vrăji îi chemau pe demoni. Erau demonolatri (închinători la demoni). Necredincioşii sfârşesc în demonolatrie. Cine nu crede în adevăratul Dumnezeu, va sfârşi în a-l avea dumnezeu pe diavolul. Va ajunge să tremure de vrăjitori şi vrăjitoare şi să-i plătească pentru a-i face vrăji. Ce lume nefericită! Citeşte mai departe…