Arhivă

Arhivă pentru ‘Predici’ Categoria

CUVÂNT TEOLOGIC al Părintelui Dumitru Stăniloae la Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim)

septembrie 6th, 2013 Fără comentarii

În Hristos, omul devine fiu al lui Dumnezeu după har

 

CUVÂNT TEOLOGIC al Părintelui Dumitru Stăniloae:

Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim)

 
Capacitatea dată omului de Fiul lui Dumnezeu Creatorul de a se uni cu el până a se face şi El însuşi om S-a arătat în modul cel mai înalt în faptul că S-a făcut şi om, sau persoană a firii omeneşti, dintr-o reprezentantă a neamului omenesc, ca Fecioara (Mt. 1, 2-3; Is. 7, 14; Lc. 1, 35).

Dacă nu s-ar fi născut Hristos ca om din Fecioară, nu ar fi fost Dumnezeu şi n-ar fi adus lumii o lumină mai presus de ea, arătând pe om destinat veşniciei, ci ar fi lăsat lumea şi omenirea închise în grăuntele ei. S-ar fi dovedit încadrat în legile acestei lumi şi n-ar fi putut ridica omenirea într-un plan superior de veşnică viaţă fericită. Născut ca orice om, ar fi şi murit ca orice om, fără să poată învia nici El şi fără să poată învia nici pe oamenii a căror fire a asumat-o.

Crucea Lui n-ar fi fost mântuitoare dacă s-ar fi născut cu păcatul care l-ar fi supus morţii ca pe toţi oamenii, deci n-ar fi acceptat moartea de bunăvoie pentru ceilalţi oameni, ca să o poată birui, ci ar fi suportat-o, fără voie, pentru vina lui, ca o lege căreia i-ar fi fost şi El supus. N-ar fi adus nimic nou în lume. Grupările neoprotestante sunt consecvente când, respingând naşterea lui Hristos din Fecioară, resping şi crucea Lui, ca suportată pentru oameni cu puterea de a învinge moartea primită prin ea. Numai aşa Hristos S-a arătat prin cruce Mântuitor, deci ca lumină ce ne ridică din întunericul morţii, pentru că S-a arătat ca Dumnezeu Mântuitor prin naşterea din Fecioară. Numai aşa îi putem cere lui Hristos la Liturghie: „Spală, Doamne, păcatele celor ce s-au pomenit aici, cu cinstit sângele Tău“. Numai aşa putem spune, tot în Sfânta Liturghie: „Iată, a venit prin cruce bucurie la toată lumea“. Am spus înainte că Fiul lui Dumnezeu S-a coborât la om, înălţându-l la nivelul Său prin har. Cel mai mult a făcut-o aceasta cu Cea pe care a făcut-o Născătoare a Sa, Născătoare de Dumnezeu sau, prin ea, ne-a ridicat pe toţi la El, care credem în El ca Dumnezeu şi în ea ca Născătoare de Dumnezeu, din legea morţii definitive, fără sens. Aceasta s-a făcut prin faptul că S-a născut din ea ca Fecioară, desigur ţinând seama şi de cuvântul ei: „pod care ne trece cu adevărat de la moarte la viaţă“ (Acatistul Maicii Domnului). Numai născându-Se din ea ca Fecioară, ea a fost făcută „scară cerească prin care S-a pogorât la noi Domnul“. Ea a fost făcută „Maica luminii“. […] Citeşte mai departe…

Categories: Predici Tags:

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș: Predică la nașterea Maicii Domnului (8 septembrie 2013)

septembrie 6th, 2013 Fără comentarii

Predică la nașterea Maicii Domnului

 Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

nasterea Maicii Domnului

Iubiții mei,

azi e începutul bucurie întregii lumi!

A bucuriei mântuirii noastre.

Pentru că din părinți sterpi s-a născut cea care poartă pe Purtătorul a toate.

Astăzi s-a născut Împărăteasa și Doamna întregii creații, cea mai curată și mai cuprinzătoare decât cerurile.

S-a născut Prea Curata Fecioară Maria, Maica lui Dumnezeu, cea care a fost găsită vrednică pentru a fi casă a Stăpânului.

Căci dacă ar fi fost predestinată și instrumentalizată de către Dumnezeu pentru ca El să Se nască din ea, am fi avut un Dumnezeu, Care încalcă voința omului, Care face ce vrea cu omul, pentru ca să îl mântuiască pe om. Adică un Dumnezeu, Care îl mântuiește cu forța pe om.

Iar Fecioara ar fi fost doar un pântece indiferent față de marea taină a întrupării Fiului lui Dumnezeu.

Însă El a binevoit să Se nască din Fecioara Maria pentru că Fecioara s-a păstrat fără de păcat și s-a dăruit cu totul lui Dumnezeu.

Toată asceza ei, toată viața ei plină de vederi mistice, toată curăția ei fără asemănare ar fi anulată de o astfel de perspectivă instrumentalistă asupra alegerii.

Pentru că El nu a ales-o în mod discreționar, ci pentru că ea L-a ales pe El în mod deplin. Citeşte mai departe…

Categories: Predici Tags:

PREDICA ÎPS TEODOSIE AL TOMISULUI LA TĂIEREA CAPULUI SFÂNTULUI IOAN BOTEZĂTORUL

septembrie 1st, 2013 Fără comentarii

PREDICĂ LA TĂIEREA CAPULUI SFÂNTULUI IOAN BOTEZĂTORUL

 

AUDIO

*

*            *

 

taierea capului Sf. Ioan BotezatorulÎn numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin!

,, Nu-ţi este îngăduit să ţii pe femeia fratelui tău!”

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi, 
Preacuvioasă Maică Stareţă,
Preacuvioase Maici,
Iubiţi credincioşi, 

 

Ne aflăm la o sărbătoare mare, la sărbătoarea celui mai mare sfânt, după Maica Domnului, Sfântul Ioan Botezătorul. Şi noi îi pomenim şi naşterea, şi soborul, dar îi cinstim în mod deosebit sfârşitul său mucenicesc, căci Sfântul Ioan Botezătorul este cel care L-a arătat lumii pe Mântuitorul Hristos, este cu adevărat apostolul pocăinţei; de la el au învăţat şi primii apostoli cum se poate apropia cineva de Mântuitorul lumii. El i-a avut ucenici pe Petru şi pe Andrei, pe Iacob şi Ioan, şi i-a învăţat ce însemnează pocăinţa. Şi el le-a arătat ucenicilor săi pe Mântuitorul lumii şi le-a spus: ,, Acesta trebuie să crească iar eu să mă micşorez!” şi după aceea le-a spus mai clar: ,, Eu de aceea am venit, ca să-L arăt pe Cel ce a venit să aducă lumina lumii, şi nu-L ştiam, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a spus: Peste care vei vedea Duhul pogorându-se şi rămânând peste El, Acela este care botează cu Duhul Sfânt. Şi eu am văzut aceasta, şi mărturisesc că Acesta este Fiul lui Dumnezeu.”

Iubiţi credincioşi, viaţa fiecărui om este pusă sub semnul unei meniri pe pământ, menire pe care ne-o hărăzeşte Dumnezeu. După Maica Domnului, Sfântul Ioan Botezătorul a avut menirea cea mai înaltă, aceea de a-L boteza pe Mântuitorul. Nu L-a botezat cum ne botezăm noi, spre iertarea păcatelor, ci L-a botezat spre arătarea Preasfinei Treimi. De aceea, el mărturiseşte credinţa în Sfânta Treime. De asemenea, Sfântul Ioan Botezătorul are cea mai pilduitoare viaţă. Viaţa sa se deosebeşte de a tuturor oamenilor, tocmai de aceea fost vrednic să boteze pe Mântuitorul lumii, căci viaţa sa a fost o jertfă şi o asceză perpetuă. El a rămas orfan la un an de mama sa, Elisabeta, care l-a salvat de la moarte suindu-se cu el în munte, şi când soldaţii lui Irod se auzeau ropotind şi apropiindu-se de Elisabeta care a fugit în munte să-şi ocrotească pruncul, Elisabeta s-a sfâşiat de durere şi a strigat: ,, Doamne, mi-ai dat acest prunc la bătrâneţe; mare mi-a fost durerea că nu am avut copii, dar mai mare îmi va fi durerea dacă pruncul meu va fi ucis.” Şi întorcându-se spre stânca muntelui, a strigat: ,, Doamne, de voieşti ca pruncul acesta, aşa cum s-a proorocit de el, să fie lumină înaintea Domnului, să rămână, deschide stânca să intru cu pruncul şi să-l ocrotesc!” Şi apoi iarăşi s-a rugat: ,, Închide stânca, să rămân după stâncă, unde nu mai pot veni duşmanii pruncului meu!” Aşa s-a făcut, şi iată, Elisabeta a mai trăit puţine zile, căci soţul său, Zaharia, a fost ucis mai înainte, cerându-i-se pruncul, şi a fost ucis între templu şi altar, aşa cum spune Sfânta Evanghelie. Citeşte mai departe…

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș: Predică la Duminica a 10-a după Rusalii (2013)

august 31st, 2013 Fără comentarii

Predică la Duminica a 10-a după Rusalii

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

inceputul predicarii Domnului

Iubiții mei,

La mulți ani!

La mulți ani pentru noul an bisericesc, care începe azi, pentru anul bisericesc 2013-2014.

Pentru că anul bisericesc începe la 1 septembrie și noi ne rugăm ca Domnul să binecuvinteze „cununa anului”, adică tot acest ciclu de zile de până la 1 septembrie al anului viitor.

Pentru că numai El binecuvintează și numai de la El e toată binecuvântarea noastră. Tot începutul și cuprinsul și împlinirea bună. Durabilă. Reală.

Însă putem trăi începutul unui an sau începutul a ceva anume cu bucurie, dacă ea lipsește din noi?

Poate ceva anume să compenseze lipsa noastră de bucurie?

Și răspunsul e negativ: nu, nimeni nu poate înlocui bucuria care ne vine de la Dumnezeu!

Pentru că începutul e bucurie.

Bucuria începe o nouă viață. Bucuria înseamnă praznic, înseamnăîntâlnire, înseamnă dragoste, înseamnă noutate.

Nu vin la Biserică pentru ca să îmi provoc bucuria ci să o trăiesc împreună cu alții. Dar o pot trăi dacă o am în mine.

Dacă o trăiesc permanent…și nu doar la Biserică!

Dacă am fost înviat din morți de Dumnezeu. Dacă am fost ridicat din păcatele mele. Dacă am fost umplut de bucurie, de ardoarea de a fi cu El.

De aici sentimentul de blazare, de plictiseală, de fugă din Biserică…al celor care nu au bucurie în ei, care nu au noutate harică.

Da, fără doar și poate, din Biserică ne vine izvorul harului…Dar nu ne vine doar pentru că venim la slujbă, ci pentru că viața noastră, de fiecare clipă e o slujbă. Citeşte mai departe…

Categories: Predici Tags:

CUVÂNT TEOLOGIC al Părintelui Dumitru Stăniloae la Duminica a zecea după Rusalii (Vindecarea lunaticului)

august 30th, 2013 Fără comentarii

Îngerii căzuţi şi rolul lor în căderea omului şi în susţinerea răului în lume

CUVÂNT TEOLOGIC al Părintelui Dumitru Stăniloae:

Duminica a zecea după Rusalii (Vindecarea lunaticului)

[…] Mărimea răului din lume şi din om nu s-ar putea explica numai din libertatea umană. Dacă vrem o explicaţie, care ţine seama de mărimea răului, dar nu-l vede ca pe un atribut al realităţii, care copleşeşte orice speranţă a omului de a scăpa de el prin libertate, trebuie să admitem ca origine suplimentară a răului libertatea unor spirite mai puternice decât spiritul uman, capabile de un rău cu mult mai mare; dar, totuşi, nu o origine a răului în libertatea spiritului divin atotputernic, căci aceasta n-ar mai face posibilă mântuirea lumii de rău şi Dumnezeu nu ar mai fi Dumnezeu.

Deşi sunt unii oameni care reuşesc să nu fie subiecte ale răului, în practică, mulţi din ei rămân subiecte ale lui. Ni se pare un fapt incontestabil că acest rău e mai mare decât suma relelor pe care şi le fac oamenii, că există nişte amplificatori mai presus de oameni ai răului făcut de oameni, în aşa măsură că ei nu pot scăpa de el numai prin ei înşişi. Firele de rău cu care se leagă oamenii unii pe alţii sunt răsucite şi îngroşate până la a alcătui un complex de legături de nedesfăcut.

Cu alte cuvinte, răul manifestă proporţii şi puteri care nu pot fi explicate numai din libertatea noastră. Dar, pe de altă parte, omul poate ţine în frâu răul şi se poate izbăvi de el aproape în în-tregime, ca subiect care îl săvârşeşte, dar nu numai prin eforturile sale, ci prin eforturile sale ajutate de puterea lui Dumnezeu. Deci răul nu se dovedeşte de neînvins de către om în calitatea de subiect făptuitor al lui.

Chiar câtă vreme este stăpânit de rău, omul aproape totdeauna mai păstrează în el resturi de bine, rezistente împotriva răului, puteri de întoarcere spre bine, puteri de frânare a răului şi de căinţă pentru el. Credinţa creştină consideră că numai duhurile demonice nu mai păs-trează în ele nici un rest de bine. Răul le-a devenit „o a doua natură“. Dar chiar răul produs de duhurile mai puternice apare ca având totuşi originea în libertatea, şi nu în fiinţa lor, ca unul ce este consimţit neîncetat de libertatea lor. Aceasta ne dă să înţelegem că, chiar dacă toţi oamenii ar înceta să devină subiecte ale răului, răul tot ar sufla asupra vieţii lor din alte izvoare voluntare mai presus de ei. Dar putinţa oamenilor de a se elibera de calitatea de subiecte ale răului arată în acelaşi timp că răul de care ar suferi nu ţine de esenţa realităţii, ci vine din libertatea unor fiinţe mai puternice.
Citeşte mai departe…

Categories: Predici Tags:

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș: Predică la tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul (2013)

august 29th, 2013 Fără comentarii

Predică la tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul 

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Iubiții mei,

bucuria de răul altuia e bucuria prostului!

E o bucurie facilă…pentru că e o bucurie demonică.

Pentru că numai demonii se bucură prostește de căderile noastre, de durerile noastre…de neîmplinirile noastre.

Numai că se bucură devreme.

Prea devreme…

Tot la fel întristarea de binele altuia…e o bucurie prostuță. O bucurie puerilă. De om necopt la minte…

Pentru că în ambele situații presupunem că celălalt…e neajunsulnostru. E neîmplinirea noastră.

Dacă îl minimalizăm pe el, ni se pare că ne înălțăm pe noi, când adevărata înălțare, în fața lui Dumnezeu și a oamenilor, e pocăința șiviața trăită în har.

Adevărata înălțare e lacrima.

Adevărata înălțare e schimbarea sfântă, totală a noastră.

Adevărata înălțare e demnitatea plină de bunătate.

Căci azi îl cinstim pe Dumnezeiescul Ioan Botezătorul cu post pentru că pocăința e ceea ce facem din noi când tăiem răul din noi. Când ne abținem de la a ne bucura și a ne întrista prostește.

Pentru că celălalt nu e o pagubă pentru noi ci o imensă oportunitate.

Reprezintă o imensă ocazie să ieșim din prostie, din blazare, din autosuficiență, din ridicol. Citeşte mai departe…

Categories: Predici Tags:

Pr. James Thornton: Predică la Apostolul din Duminica a noua după Rusalii

august 24th, 2013 Fără comentarii

Pr. James Thornton:

Predica la Apostolul din Duminica a noua dupa Rusalii

 

 

“Din Apostol Citire….”, Pr. James Thornton

Ed. Egumenița, Trad.: Radu Hagiu

 

“Împreună-lucrători cu Dumnezeu”

 

1 Corinteni 3, 9-17

În decembrie 1988, un cutremur uriaş a lovit ceea ce se numea atunci Armenia Sovietică. Mulţi poate vă amintiţi de această întâmplare tragică. În acel dezastru au murit peste 50.000 de oameni, au dispărut familii întregi, au fost şterse de pe faţa pământului oraşe întregi, şi, în unele locuri, chiar generaţii întregi – în decursul câtorva clipe. În acea vreme, eram apropiat de un membru al Congresului Statelor Unite (acum retras), cu care obişnuiam să fac schimb de idei şi de informaţii pe diverse teme. Congresmenul a vizitat Armenia la scurt timp după cutremur, în cadrul unei delegaţii americane de susţinere şi, la întoarcere sa, am reuşit să port cu el, o scurtă discuţie. A remarcat faptul că, aproape peste tot, clădirile ce fuseseră înălţate în perioada sovietică  s-au năruit de îndată ce a început cutremurul, pe când vechile construcţii din epoca ţaristă au supravieţuit, în foarte multe locuri, deşi erau pe atunci vechi de cel puţin şaptezeci de ani sau, uneori, de câteva secole. Construcţiile vechi, care nu au supravieţuit cutremurului, au izbutit măcar să rămână în picioare îndeajuns timp ca oamenii din ele să poată scăpa.

Problema a fost că clădirile din epoca sovietică, deşi adesea aveau pe dinafară un aspect plin de măreţie, erau construite atât de prost pe dinăuntru, încât s-au năruit de îndată ce au fost supuse unui şoc puternic. Ca şi alte lucruri în comunism, treaba făcută de mântuială era o regulă ascunsă. Faţadele erau uneori strălucite, însă structura de rezistenţa era o ruşine pentru artă şi pentru arhitectură. Clădirile începeau să se surpe chiar înainte de a fi terminate. O astfel de nepăsare criminală şi înşelătorie, după cum se ştie, era ceva firesc în sistemul sovietic. De la depărtare, lucrurile puteau părea uneori impresionante, însă o privire de aproape a dezvăluit mereu că totul era doar o faţadă propagandistă, o mascaradă. În exemplul dat, al cutremurului din Armenia, vedem incompetenţa ridicată la nivel de ideologie. Ideea este că, pentru ca structurile să reziste la şocuri şi la uzura de zi cu zi, trebuie să fie clădite temeinic. Citeşte mai departe…

Categories: Predici Tags:

Sf. Ioan Gură de Aur: Omilie la Apostolul din Duminica a noua după Rusalii

august 24th, 2013 Fără comentarii

Sf. Ioan Gură de Aur:

Omilie la Apostolul din Duminica a noua după Rusalii

 

 

 

„Comentariile sau Tâlcuirea Epistolei Întâi către Corinteni „

1 Corinteni 3, 9-17

 

9. Căci noi împreună-lucrători cu Dumnezeu suntem; voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu, zidirea lui Dumnezeu.
10. După harul lui Dumnezeu, cel dat mie, eu, ca un înţelept meşter, am pus temelia; iar altul zideşte. Dar fiecare să ia seama cum zideşte;
11. Căci nimeni nu poate pune altă temelie, decât cea pusă, care este Iisus Hristos.
12. Iar de zideşte cineva pe această temelie: aur, argint, sau pietre scumpe, lemne, fân, trestie.
13. Lucrul fiecăruia se va face cunoscut; îl va vădi ziua (Domnului). Pentru că în foc se descoperă, şi focul însuşi va lămuri ce fel este lucrul fiecăruia.
14. Dacă lucrul cuiva, pe care l-a zidit, va rămâne, va lua plată.
15. Dacă lucrul cuiva se va arde, el va fi păgubit; el însă se va mântui, dar aşa ca prin foc.
16. Nu ştiţi, oare, că voi sunteţi templu al lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?
17. De va strica cineva templul lui Dumnezeu, îl va strica Dumnezeu pe el, pentru că sfânt este templul lui Dumnezeu, care sunteţi voi.

Cât de slut esle păcatul, şi cu ce se aseamănă. Şi despre cei lacomi

Nimic nu este atât de dobitocesc lucru ca păcatul, nimic nu este atât de prostesc şi de primejdios. Păcatul toate le răstoarnă pe dos, toate le tulbură şi le nimiceşte oriunde s-ar strecura. Scârbavnic este a-l vedea, greoi şi de nesu­ferit. Şi dacă vreun zugrav şi-ar închipui vreodată chipul păcatului, cred că nu ar greşi dacă şi l-ar închipui ca o pocitanie barbară, suflând foc pe nări, scârbavnică, neagră, întocmai aşa după cum poeţii îşi închipuie pe Scila din mi­tologie. Păcatul se agaţă de cugetul nostru cu mii de mâini, şi pe neaşteptate străbate în sufletul omului, şi toate le răstoarnă pe dos, ca şi câinii care muşcă pe furiş. Dar pentru ce mai trebuie să-l zugrăvim, şi să nu aducem aici la mij­loc pe cei care-l fac şi sunt stăpâniţi de dânsul?

Pe cine voiţi mai întâi să zugrăvim? Pe lacom şi pe răpitor? Dar ce poate fi mai neruşinat ca ochii acestora? Ce poate fi mai fără ruşine şi mai cinic ca aceştia? Nu atât de neruşinat este câinele ca unul din aceştia, când răpeşte cele ale altora. Ce poate fi mai spurcat ca mâinile acestora? Ce poate fi mai nesă­ţios ca gura lor, care toate le înghite şi niciodată nu se mai satură? Nu te uita la faţa şi la ochii lor, că sunt de om, căci ochii omeneşti nu văd astfel de lu­cruri. Lacomul şi răpitorul nu vede pe oameni ca oameni, nu vede cerul ca cer, nu ridică capul în sus către stăpânul a toate, ci totul crede că este ban. Ochii omeneşti obişnuiesc a vedea pe săraci doborâţi de sărăcie, şi se mişcă spre milă, pe când ochii acestora, când văd pe săraci, se înfurie ca ai fiarelor săl­batece. Ochii omeneşti nu văd cele străine ca ale lor, ci şi pe ale lor ca străine; nu poftesc pe cele ale altora, ci şi pe ale lor le dau altora, pe când ochii acestora nu pot suferi, dacă nu vor răpi şi pe cele ale altora, căci ei nu au ochi de om, ci de fiară sălbatică. Ochii omeneşti nu pot suferi să vadă trupul lor gol, căci este al lor, şi nici chiar pe al altora – pe când ochii acestora dacă nu vor vedea pe toţi dezbrăcaţi şi dacă nu vor vedea toate cele străine strânse acasă la dânşii, niciodată nu vor fi mulţămiţi, şi mai bine zis, nici atunci nu sunt mulţămiţi. Pentru aceea, mâinile lor nici cu labele fiarelor sălbatice nu le-ar putea asemăna cineva, căci sunt mult mai răpitoare şi mai grozave ca ale acelora. Urşii şi lupii după ce s-au săturat, se dezgustă pe urmă de prada lor şi se de­părtează, pe când aceştia niciodată au saţ. Dumnezeu ne-a făcut mâinile ca să ajutăm pe alţii, iar nu ca să-i dezbrăcăm, şi dacă ar urma ca noi să le folosim la aceasta, apoi este mai bine a le tăia şi a rămâne fără ele. Citeşte mai departe…

Categories: Predici Tags:

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș: Predică la Duminica a 9-a după Rusalii [2013]

august 24th, 2013 Fără comentarii

Predică la Duminica a 9-a după Rusalii 

 Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Iubiții mei,

Evanghelia de azi [Mt. 14, 22-34] o continuă pe cea de duminica trecută.

Și ea ne spune că după ce oamenii mănâncă cuvântul lui Dumnezeu, după ce oamenii Îl mănâncă pe Hristos euharistic, după ce oamenii se satură de har dar și de hrană trupească, trebuie să se retragă în singurătate pentru rugăciune.

Căci asta face Domnul: concediază mulțimile sătule, dă drumul Ucenicilor cu corabia dar El…„S-a urcat întru munte, de unul singur, pentru a se ruga” [Mt. 14, 23, GNT].

Pentru că trebuie să aprofundăm ceea ce primim în Biserică!

De aceea ne retragem în rugăciune, de aceea e nevoie de liniște și de privire în interiorul nostru, pentru ca să mărim/ să lățim în noi bucuria înțelegerii Lui, a primirii Lui, a coexistenței Lui cu noi.

Pentru că împărtășindu-ne cu Hristos nu mai suntem singuri ci cu Împăratul slavei.

Iar a fi cu El înseamnă a avea stabilitate interioară…în mijlocul instabilităților de tot felul.

Da, bucuria este foarte învolburată uneori, năprasnică, clocotitoare…și ne dă dureri de inimă! Dar dacă e bucurie duhovnicească e stabilă în adâncul ei. Citeşte mai departe…

Categories: Predici Tags:

Predica Preafericitului Patriarh Chiril al Rusiei la catedrala „Înălțarea Domnului” în or. Novosibirsk: CEL MAI IMPORTANT SUNT NU PEREŢII, CI OAMENII VII

august 24th, 2013 Fără comentarii

Predica Preafericitului Patriarh Chiril al Rusiei la catedrala „Înălțarea Domnului” în or. Novosibirsk

 

La 23 august 2013, după sosirea la Novosibirsk, Preafericitul Patriarh al Moscovei și al întregii Rusii Chiril a vizitat catedrala „Înălțarea Domnului”. În numele episcopatului, clerului și mirenilor, mitropolitul de Novosibirsk și Berdsk Tihon l-a salutat pe Preafericitul Patriarh. Întâistătătorul Bisericii Ruse s-a adresat către cei prezenți cu o predică.

Înaltpreasfinția Voastră stăpâne mitropolit! Înaltpreasfințiile și Preasfințiile Voastre! Înalți reprezentanți ai puterii de stat! Dragi părinți, frați și surori!

Vă salut cordial pe toți și îmi exprim deosebita bucurie în legătură cu faptul că s-a realizat intenția mea de demult și astăzi am posibilitatea să pășesc pe pământul Novosibirskului.

Prima dată am vizitat acest oraș în depărtatul an 1971. Îmi apare în memorie acea biserică din lemn, care se afla pe acest loc. Țin minte ce se petrecea atunci în acest oraș, cum trăiau oamenii, cum aveau nevoie de susținere duhovnicească, cât de puține biserici erau și abia de mai pâlpâia viața bisericească. În ultimii 25 de ani, noi știm, s-au produs multe schimbări, inclusiv și aici, pe pământul Novosibirskului.

Aș vrea să-mi exprim recunoștința Dumneavoastră, stăpâne mitropolit Tihon, și tuturor celor care împreună cu Dumneavoastră trudesc, pentru tot ce s-a făcut în ultimii ani. Acum sunt multe din cele ce putem vedea. Cu toate că mai este încă o lungă cale de parcurs și de făcut multe pentru normalizarea deplină a situației religioase în regiunea Novosibirsk, noi cu mulțumire lui Dumnezeu remarcăm cele realizate.

Dar cel mai important, dragii mei, sunt nu pereții, dar sunt oamenii vii. Cea mai mare împodobire a bisericii sunt nu frescele și iconostasul frumos, dar oamenii, care o umplu. Citeşte mai departe…

Categories: PATRIARHIA MOSCOVEI, Predici Tags: