Arhivă

Arhivă pentru ‘Canoane de rugăciune’ Categoria

CANON DE RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL APOSTOL CARP, UNUL DIN CEI ŞAPTEZECI (26 MAI)

mai 25th, 2019 Fără comentarii

SfApCarp

CANON DE RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL APOSTOL CARP, UNUL DIN CEI ŞAPTEZECI

Troparul Sfântului Apostol Carp, unul din cei şaptezeci, glasul al 3-lea:

Apostole Sfinte Carp, roagă pe milostivul Dumnezeu, ca să dăruiască iertare de greşeli sufletelor noastre.

 Cântarea 1, glasul al 4-lea

Irmosul: Cânta-voi Ţie Doamne Dumnezeul meu, că ai scos pe popoare din robia Egiptului şi ai acoperit pe Faraon cu căruţele lui şi puterea lui.

Stih: Sfinte Apostole Carp, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe cei ce cu dragoste săvârşesc purtătoarea de lumină, sfinţită şi prealăudată şi preacinstită pomenirea ta, umple-i de dumnezeiasca lumină prin rugăciunile tale apostole.

Stih: Sfinte Apostole Carp, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind dat cu totul Stăpânului, ai păzit nevătămate legile Lui cele cinstite şi pe cei fărădelege i-ai învăţat buna lege, apostole.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Iubind mintea cea mai presus de gând, preasfinţite, ţi-ai luminat mintea cu privire tainică şi lumea o ai luminat, preafericite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Născut-ai Fecioară în chip de negrăit şi înnoind legile firii, te-ai făcut Maică pururea Fecioară; pentru aceea te fericim. Citeşte mai departe…

Categories: Canoane de rugăciune, Rugăciuni Tags:

17 mai: Pomenirea sfinţilor apostoli Andronic şi Iunia (Viaţa, Canonul)

mai 16th, 2019 Fără comentarii

 Pomenirea sfinţilor apostoli Andronic şi Iunia

17 mai

Acest apostol al Domnului, ca şi cum ar fi fost cu aripi a înconjurat toată Iumea, smulgând toată înşelăciunea nebuniei idoleşti din rădăcină, şi propovăduind pe Hristos. El a avut dimpreună următoare lui pe mult-minunata Iunia, care era moartă pentru lume, şi vieţuia numai pentru Hristos Mântuitorul.

Şi trăgând spre dumnezeiasca cunoştinţă pe mulţi, au stricat capişti idoleşti şi au zidit dumnezeieşti biserici în toate părţile; şi gonind duhuri necurate de la oameni şi tămăduind boli fără de leac, şi-au plinit şi ei ca nişte oameni obşteasca datorie a firii, şi prin moarte s-au mutat la viaţa cea veşnică. De aceştia pomeneşte şi marele apostol Pavel, în Epistola către Romani (XVI, 7), zicând: „Spuneţi închinăciune lui Andronic şi Iuniei, rudelor mele şi soţilor mei în robie, care sunt vestiţi între apostoli, care şi mai înainte de mine au fost în Hristos”. Citeşte mai departe…

16 mai: SF. TEODOR SFINŢITUL (Viaţa, Canonul)

mai 15th, 2019 Fără comentarii

TROPARUL ŞI VIAŢA SF. TEODOR SFINŢITUL

16 MAI

Pomenirea preacuviosului părintelui nostru Teodor sfinţitul, ucenicul preacuviosului Pahomie cel Mare.

Fericitul acesta îndeletnicindu-se cu legea lui Dumnezeu şi tot curat făcându-se şi arătându-se vas ales şi sfinţit, s-a învrednicit şi de numirea cea adevărată şi mare, dimpreună-locuitor şi asemenea la chip făcându-se marelui Pahomie. Pentru aceea locaşurile etiopienilor, după dumnezeiescul Avacum a zice spăimântând, şi ca în uimire capetele acestora tăind, a trecut la darurile răsplătirii cu sudorile bunei fapte, alungând toată boala şi toată slăbiciunea de la oameni. Citeşte mai departe…

CANON DE RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL CUVIOS PAHOMIE CEL MARE (15 mai)

mai 14th, 2019 Fără comentarii

sf-pahomie-cel-mare-15-mai

ORNAM1

CANON DE RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL CUVIOS PAHOMIE CEL MARE

Troparul Sfântului Cuvios Pahomie cel Mare, glasul al 8-lea:

Arătatu-te-ai mai mare turmei Păstorului celui mare, în dreptând turmele sihastrilor la staulul cel ceresc, părinte Pahomie, şi schima cea de acolo, cuvioase, pustnicilor deprin zând, şi pe aceasta iarăţi o ai învăţat; şi acum împreună cu aceia te bucuri şi te veseleşti în cereştile locaşuri. 

Cântarea 1, glasul al 2-lea

Irmos: Întru adânc a aşternut…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Pahomie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nădăjduindu-mă bunătăţii obiceiurilor tale, prea cu osârdie, precum se cuvine, cânt cântare; dar tu, dumnezeiescule, luminează cugetul meu cu străluciri dătătoare de lumină, prin rugăciunile tale, preaalesule Pahomie.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Pahomie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind cuprins, părinte, cu căldură de dragostea nepătimirii, ai veştejit pricinuirile cele materialnice ale patimilor, Pahomie, şi întraripându-te prin dragoste, ai apucat toată lumina cea din izvorul Dumnezeirii, preafericite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

De multă bucurie ai umplut cetele cele cereşti, cunoscând pe Ziditorul a toată făptura. Căci fiind prins în temniţă, ai cunoscut puterea Lui cea de negrăit, învăţându-te dogma credinţei, purtătorule de Dumnezeu.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Mai aleasă eşti preacurată decât toată zidirea cea văzută şi cea nevăzută, căci ai născut pe Ziditorul, pururea Fecioară, precum bine a voit a Se întrupa în pântecele tău; Căruia roagă-te cu îndrăzneală să mântuiască sufletele noastre.  Citeşte mai departe…

Categories: Canoane de rugăciune, Rugăciuni Tags:

9 mai: SFÂNTUL HRISTOFOR (Viaţa, Canonul)

TROPARUL ŞI VIAŢA SF. HRISTOFOR

9 mai

Luînd cu nedreptate împărăţia Romei, prearăul Dechie, la anul de la Hristos 108 şi, punînd ajutător la ocîrmuirea împărăţiei pe Valerian, îndată a pornit prigoană mare contra creştinilor, pe care istoricii o numără a opta. El a pornit această prigoană, cum zic unii din istorici, din pizma ce o avea asupra lui Filip, cel mai înainte de dînsul, care iubea pe creştini şi îi cinstea; unii zic că Filip s-ar fi făcut chiar creştin. Dechie, atît s-a îndrăcit cu luptarea contra lui Dumnezeu şi atît de aspru şi cumplit s-a ridicat asupra creştinilor, încît a scris cărţi şi porunci nelegiuite şi nedrepte către toţi ighemonii şi stăpînitorii cei de sub stăpînirea lui, care erau păgîni ca şi dînsul. El le-a poruncit ca, cu mare groază, să silească pe cei drepţi şi binecredincioşi robi ai lui Hristos, să jertfească idolilor şi să mănînce bucate din cele spurcate cu sîngele dobitoacelor jertfite; iar cîţi nu vor să se lepede de Hristos, mai întîi să-i pedepsească şi să-i bată cu felurite răni şi să le pună asupra lor nenumărate munci; iar după aceea, să-i omoare cu nemilostivire. Deci, toţi stăpînitorii şi ighemonii ţărilor şi cetăţilor se sîrguiau cu toată puterea să se arate bineplecaţi şi supuşi către împăratul, avînd păgînii multă îndrăzneală, iar cei credincioşi erau prigoniţi şi munciţi păgîneşte. Citeşte mai departe…

VIAŢA ŞI PARACLISUL CUVIOSULUI FILOTEI DIN PAROS (8 mai)

mai 7th, 2019 2 comentarii

VIAŢA ŞI PARACLISUL CUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU

FILOTEI DIN PAROS


Alcătuit în Sfântul Munte al Athonului  în anul 1993 de către
ieromonahul Atanasie Simonopetritul, imnograful Sfintei şi Marii Biserici a lui Hristos
Tropar
Glasul I, Locuitor pustiului…
Iubind pe Hristos, părăsit-ai Laconia şi prin povăţuirile părinteşti ale dumnezeiescului Nectarie în Paros te-ai sălăşluit, înţelepte; arătatu-te-ai luminător al monahilor, iar cetele celor ce în lume petrec plăcut lui Dumnezeu le-ai adus la mântuire. Slavă lui Dumnezeu celui ce te-a slăvit pe tine, slavă Celui ce te-a dăruit cu har pe tine, slavă, Filotee cinstite, Celui ce nouă ni te-a dăruit.
Condac
Glasul al VIII-lea, Apărătoare Doamnă…
Pe tine ca pe un prieten adevărat al tuturor sfinţilor şi de aceiaşi dumnezeiască râvnă cu proorocul Ilie, iar al Maicii lui Dumnezeu fiu iubit, care ai vieţuit cu iubire de Dumnezeu în Paros şi ai urmat petrecerii cuvioşilor, întru cunoştinţă îţi strigăm: bucură-te părinte Filotee!
Megalinaria
Bucură-te slujitorule cinstite al Născătoarei de Dumnezeu, iubitorule de Hristos, iubite al tuturor sfinţilor dumnezeiescule următor al lui Ilie Tesviteanul, de trei ori fericite Filotee, în grădina Parosului. Citeşte mai departe…

6 mai: CANON DE RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL ŞI DREPTUL IOV

iov2

ORNAM1

CANON DE RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL ŞI DREPTUL IOV (6 mai)

Troparul Sfântului și Dreptului Iov, glasul 1:

Bogăţia virtuţilor lui Iov văzând-o vrăjmaşul drepţilor, a uneltit a o fura, şi rupând turnul trupului, vistieria duhului nu o a furat; căci a aflat întrarmat sufletul celui fără prihană, iar pe mine şi golindu-mă m-a robit. Deci mai înainte de sfârşit întâmpinându-mă, izbăveşte-mă de cel viclean, Mântuitorule, şi mă mântuieşte.

Cântarea 1, glasul al 4-lea.

Irmos: Cetele israeliteneşti…

Stih: Sfinte și Dreptule Iov, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Văzând Biserica lui Hristos cu ochii cei înţelegători pe diamantul cel suferitor, împodobit cu cununa răbdării, prăznuieşte cu veselie cântând: Să cântăm Dumnezeului nostru că S-a preaslăvit.

Citeşte mai departe…

Categories: Canoane de rugăciune Tags:

5 mai: SFÂNTA MUCENIŢĂ IRINA (Viaţa, Acatistul, Canonul)

SFÂNTA MUCENIŢĂ IRINA 

5_mai_Sf_M_Mc_Irene[2]

În vremile acelea, când poporul trăia în întuneric şi în umbra morţii, prin închinarea la idoli păgâneşti, a început a străluci lumina sfintei credinţe prin propovăduirea apostolilor. Atunci era un împărat cu numele Liciniu, care vieţuia în cetatea ce se numea Maghedon. Acela avea împărăteasă de un nume cu sine, pe Licinia, care a născut o fiică şi a numit-o Penelopi. După ce a început a veni în vârstă, ca de şase ani, s-a arătat foarte frumoasă la faţă, încât pe multe fecioare le întrecea cu frumuseţea ei. Deci, tatăl ei a zidit pentru ea un stâlp, afară din cetate, departe, într-un loc frumos şi deosebit, care avea diferite camere, toate împodobite cu toată bunăcuviinţa şi îndestulate cu multă bogăţie, în care erau: scaune, mese, sfeşnice, paturi şi toate vasele ferecate cu aur.

Citeşte mai departe…

Categories: Acatiste, Canoane de rugăciune Tags:

3 mai: SF. TIMOTEI ŞI MAVRA (Viaţa, Canonul)

TROPARUL ŞI VIAŢA SF. TIMOTEI ŞI MAVRA

3 mai

Pomenirea sfinţilor mucenici Timotei şi Mavra, soţia sa.

Acest sfânt Timotei aflându-se în chipul clericilor, în Egipt, fiind anagnost, învăţa poporul din satul Penapeon sfintele cuvinte. După aceea luându-şi femeie pe Mavra, şi nelocuind cu dânsa nici douăzeci de zile, a fost pârât, şi l-au dus la Arian, guvernatorul Tebaidei. Acesta i-a poruncit să-şi aducă cărţile pe care le citea creştinilor, el însă n-a voit să facă aceasta, ci încă a zis guvernatorului că el îşi ţine cărţile în loc de copii, şi cu acestea se întăreşte şi de îngeri este păzit, când îi cheamă într-ajutor prin puterea dumnezeieştilor cuvinte ce erau scrise în cărţi; şi că nimeni nu-şi va da de bunăvoie copiii săi spre moarte. Pentru aceasta i-au băgat prin urechi piroane de fier arse, din care i s-au vătămat luminile ochilor, şi i s-au scurs. Citeşte mai departe…

Canon de rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu la Praznicul Izvorului Tămăduirii

Canon de rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu la

Praznicul Izvorului Tămăduirii 

m-tirea_sihastria_putnei1

Cântarea 1, glasul 1.

Irmosul:

Izvorăşte-mi acum, Izvorule, Fecioară de Dumnezeu Născă­toare, dându-mi darul cuvântu­lui, ca să laud izvorul tău, care izvorăşte viaţă şi har credincioşilor; că tu ai izvorât pe Cuvântul Cel într-un ipostas.

Stih: Hristos a Înviat din morţi!

Locaş de tămăduire mai presus de fire se arată tuturor biserica ta cea sfântă, Fecioară! Că din moarte vădită ridică lămurit pe credincioşii care aleargă la dânsa şi izvorăşte tuturor mângâierea cea din belşug.

Citeşte mai departe…

Categories: Canoane de rugăciune Tags: