Arhivă

Arhivă pentru ‘Schismatici’ Categoria

Capul „Bisericii Muntenegrului” a declarat că structura sa va primi Tomosul

ianuarie 21st, 2020 Fără comentarii

Mihail Dedeici

„Mitropolitul” Mihail Dedeici este convins că fără structura bisericească pe care o conduce cu „proprietatea sa seculară” Muntenegru nu va fi un stat integru.

Liderul schismaticilor muntenegreni, „mitropolitul” Mihail Dedeici a numit legea cu privire la libertatea religioasă adoptată de autoritățile muntenegrene „punct de cotitură istoric decisiv” și a declarat că „Biserica Ortodoxă Muntenegreană” (BOM) necanonică va primi în curând recunoașterea deplină din partea Constantinopolului, transmite Sputnik Србијa.

Potrivit lui Dedeici, Muntenegru nu poate exista ca stat integru fără BOM cu „proprietatea sa seculară”.

„Ei (Biserica Ortodoxă Sârbă – n.ed.) doresc să ia în mâinile lor totul ce am făcut noi până în anul 1920 după eliberarea de sub ocupația turcă. Acest lucru nu este posibil. Dacă bisericile și mănăstirile nu se întorc în Muntenegru și apoi la Biserica Ortodoxă Muntenegreană, atunci Muntenegru nu va exista ca stat”, a menționat el.

Ierarhul a adăugat că recunoașterea autocefaliei BOM care, din spusele sale, „prin natura sa și datorită unității dintre stat și biserică în trecut, a fost întotdeauna autocefală și în mare măsură a fost recunoscută de alții de-a lungul istoriei”, în prezent constituie o „problemă arzătoare”.

Publicația sârbă informează că Dedeici și-a exprimat convingerea că „Biserica Muntenegreană” va primi în curând recunoașterea deplină din partea Patriarhiei Constantinopolului.

„Patriarhul Constantinopolului Bartolomeu, al cărui preot eu am fost, mi-a zis că va studia istoria Balcanilor și că autocefalia trebuie acordată altor Biserici Ortodoxe, iar acest lucru se referă și la Biserica Ortodoxă Muntenegreană și Biserica Ortodoxă Macedoneană”, a menționat el.

În august 2019 Dedeici s-a evedențiat prin faptul că a lovit de două ori o femeie în etate care i-a stat în cale.

Sursa: https://spzh.news/

Categories: PATRIARHIA SERBIEI, Schismatici, ŞTIRI Tags:

Filaret Denisenko: Fanarioţii la negocieri au întrebat ce vor avea de câştigat?

ianuarie 21st, 2020 Fără comentarii

Filaret Denisenko a menționat că Patriarhia Constantinopolului a dorit să-și mărească numărul de păstoriţi în detrimentul Ucrainei.

Liderul BOU-PK Filaret Denisenko într-un interviu acordat canalului de televiziune ZIK a vorbit despre obiectivele stabilite de Patriarhia Constantinopolului la momentul acordării Tomosului de „autocefalie” a BOaU.

La întrebarea jurnalistului dacă s-a întâlnit cu Patriarhul Bartolomeu după obţinerea Tomosului, Filaret Denisenko a răspuns că această întâlnire „nu va aduce nici un folos”.

Potrivit „patriarhului Kievului”, „Patriarhul Constantinopolului și-a pus un scop concret – creșterea turmei sale de păstotriţi”. Filaret a declarat că Fanarul în Turcia „are doar 10.000 de credincioși”. În plus, Denisenko a amintit că „există credincioși ai Patriarhiei Constantinopolului în nordul Greciei și pe Insulele Dodecanese, și în diaspora”.

El a subliniat că Patriarhia Constantinopolului „are un număr mic de păstoriţi și doreşte să păstorească un număr mai mare de credincioşi. Și acum, în detrimentul Bisericii ucrainene, el intenţionează să-și mărească turma”.

Filaret a menționat că în procesul negocierilor reprezentanții Patriarhului Constantinopolului au ridicat întrebarea: „ce vom avea din aceasta?”. Potrivit lui Filaret, această întrebare sugerează deja ideea că fanarioții ar fi vrut să obţină un beneficiu: „Care? O parte din turma noastră să fie oferită Fanarului”.

Liderul BOU-PK Filaret Denisenko a mai declarat că a fost de acord cu aceste condiții „în numele Tomosului”. Dar dacă ar fi ştiut care va fi Tomosul, nu ar fi acceptat: „şi atunci nu ar mai fi avut loc acest sinod, şi aveam acum marea Patriarhie a Kievului. Unit și puternic, dar fără Tomos”

Sursa: https://spzh.news/

Categories: BISERICA UCRAINEI, Schismatici Tags:

Un „ierarh” al BOaU şi-a numit structura sa Mitropolie a Constantinopolului!

ianuarie 16th, 2020 Fără comentarii

Adrian Starinav

„Ierarhul” de Bogorodsk din jurisdicţia BOaU, care cuprinde Moscova și regiunea Moscovei, în adresarea sa către Epifanie a numit BOaU Mitropolie a Constantinopolului.

La 7 ianuarie 2020, felicitându-l cu sărbătoarea Crăciunului pe liderul Bisericii Ortodoxe a Ucrainei Epifanie Dumenko, „mitropolitul” Adrian de Bogorodsk i-a dorit tărie duhovnicească şi trupească „spre binele vechii Biserici Ortodoxe Ruse din Mitropolia Kievului a Patriarhiei Constantinopolului”. Această adresare a „ierarhului” BOaU a fost publicată pe pagina sa de Facebook.

Potrivit schismaticului, în 1686 Mitropolia Kievului a Patriarhiei Constantinopolului a fost ocupată de „Biserica Ortodoxă Rusă a Patriarhiei Moscovei”. Citeşte mai departe…

Patriarhul Bartolomeu intenționează să ofere Tomosul schismaticilor macedoneni

ianuarie 16th, 2020 Fără comentarii

PAtriarhul Bartolomeu cu autorit macedonene

Patriarhul Bartolomeu intenționează să rezolve problema autocefaliei Bisericii Macedoniene, care nu este recunoscută în Ortodoxie.

„Patriarhia ecumenică a confirmat oficial că nu a renunțat la dorința de a rezolva problema autocefaliei Bisericii Ortodoxe Macedonene, în pofida opoziției din partea Bisericilor Ortodoxe Sârbe și Ruse”, a informat publicația online macedoneană „Religija”.

Autorii site-ului au declarat că Întâistătătorul Fanarului a susținut și a acceptat procedura de apel a Bisericii Ortodoxe Macedonene schismatice.

„În timpul conversaţiei au fost ridicate subiectele din discuţiile anterioare, inclusiv cererea Bisericii [BOM – n.ed.] de a reveni la denumirea canonică, şi anume Arhidieceza de Ohrida, în conformitate cu cererea actuală de recurs”, citim pe site-ul publicaţiei.

Actualmente pe teritoriul statului Macedoniei de Nord există Eparhia canonică de Ohrida a Bisericii Ortodoxe Sârbe și Biserica Ortodoxă Macedoneană care s-a desprins de la ea anterior.

UJO  a scris despre disponibilitatea premierului Macedoniei de a-i plăti Patriarhului Bartolomeu pentru Tomosul Bisericii Macedonene care nu este recunoscută în lumea Ortodoxă.

În iulie 2019 premierul a anunțat că guvernul macedonean lucra deja cu Patriarhul Bartolomeu la problema acordării autocefaliei și că era gata să „facă o donație în bani cash” pentru șeful Fanarului în schimbul Tomosului pentru Biserica Macedoneană.

La 13 ianuarie Patriarhul Constantinopolului Bartolomeu i-a acordat o audienţă premierului Macedoniei de Nord Oliver Spassovsky, predecesorului și asistenților săi, şi au discutat despre problemele Bisericii din Macedonia de Nord.

Sursa: spzh.news, foto romfea.gr

Categories: PATRIARHIA ECUMENICĂ, Schismatici Tags:

Un ierarh sârb: Autocefalia se hotărăște la Sinodul Ecumenic!

ianuarie 16th, 2020 Fără comentarii
Antonie, sarb

Episcopul Antonie (Pantelici) de Moravice

Un ierarh sârb:  Autocefalia se hotărăște la Sinodul Ecumenic!

Episcopul de Moravice: Patriarhul ecumenic este primul în cinstire, dar nu în putere, iar temele serioase – ca autocefalia – trebuie discutate colectiv de Bisericile Ortodoxe.

Biserica Ortodoxă Sârbă și-a declarat net poziția: problema acordării autocefaliei BOaU urma să fie hotărâtă printr-o decizie unanimă a Sinodului Ortodox Ecumenic. Vicarul Patriarhului sârb Irineu, episcopul Antoniei (Pantelici) de Moravice a declarat acest lucru într-un interviu acordat publicației sârbe Novosti.

Ierarhul a menționat că Patriarhul Constantinopolului nu poate fi „Papa de Răsărit”, deoarece Bisericile Ortodoxe sunt independente și au proprii lor patriarhi.

„Bartolomeu poate fi doar primul între egali, primul în cinstire, dar nu și în putere”, a subliniat ierarhul.

„Nu vom face alegerea „sau/sau”. Poziția Bisericii noastre este clară cu privire la o problemă atât de importantă ca autocefalia: Decizia trebuia luată la Sinodul tuturor Bisericilor Ortodoxe prin consens, în unanimitate”, a declarat episcopul Antonie de Moravice.

Potrivit episcopului, Biserica Ortodoxă Sârbă nu intenționează „să se certe și să strice relațiile” cu Patriarhiile de la Constantinopol și de la Alexandria, precum și cu Biserica Ortodoxă a Greciei, care au recunoscut BOaU, dar a explicat cu claritate că respectă canoanele și consideră că BOaU nou creată este schismatică.

Totodată, în opinia ierarhului sârb, Patriarhului Bartolomeu al Constantinopolului nu îi este ușor să recunoască greșeala, dar acest lucru este în interesul Ortodoxiei și ar contribui la încheierea conflictului din Ucraina.

Amintim că mai devreme episcopul Antonie de Moravice a declarat că Biserica Ortodoxă Sârbă recunoaște în Ucraina exclusiv Biserica Ortodoxă Ucraineană canonică și episcopatul acesteia, iar șeful structurii bisericeşti recent formate Epifanie Dumenko și liderul BOU-PK Filaret Denisenko sunt nişte schismatici.

Sursa: spzh.news /Photo: novosti.rs

A fost atacată Mitropolia ierarhului grec care s-a opus recunoașterii BOaU

decembrie 3rd, 2019 Fără comentarii

Niște indivizi necunoscuți au aruncat cu pietre și sticle în reședința Mitropoliei Pireului, condusă de mitropolitul Serafim, care s-a opus recunoașterii BOaU.

La 26 noiembrie 2019 a fost săvârșit un atac asupra reședinței Mitropoliei Pireului a Bisericii Ortodoxe a Greciei, informează Romfea.

Incidentul s-a produs devreme dimineața: atacatorii au aruncat cu pietre și sticle în reședința mitropolitană.

Presa raportează că a fost afectat chipul lui Iisus Hristos care împodobește fațada clădirii, și teritoriul Mitropoliei.

Comentând incidentul, Mitropolitul Serafim al Pireului a spus: „Regret comportamentul unora dintre frații noștri, care au cutezanța să se comporte astfel cu sfânta noastră credință. Mă rog pentru pocăința și mântuirea lor”.

Șeful poliției Pireului, generalul de brigadă Panagiotis Georgopoulos, a sosit la fața locului. Ancheta se află în curs de desfășurare.

UJO a informat că mai devreme ierarhii Bisericii Ortodoxe Elene, Mitropolitul Serafim al Pireului și Mitropolitul Serafim de Kythira, au scris o scrisoare comună prin care s-au adresat Întâistătătorilor tuturor Bisericilor Ortodoxe Locale in vederea convocarii unui Sinod Panortodox cu privire la „problema ucraineană”.

Sursa: https://spzh.news

Mitropolitul Atanasie de Limasol: „Primisem asigurarea că nu va fi pomenit Epifanie”

noiembrie 18th, 2019 1 comentariu

Mitropolitul Atanasie de Limasol:

 „Primisem asigurarea că nu va fi pomenit Epifanie”

atanasie lemesou

16/11/2019

Autor: Emilios Polyghenis

Confirmarea deplină a Agenției de știri bisericești Romfea.gr este dată astăzi de către Înaltpreasfințitul Mitropolit Atanasie de Limasol prin luarea sa de poziție.

Înaltpreasfințitul a luat poziție în legătură cu recenta pomenire a lui Epifanie al Kievului la Limasol de către Papa și Patriarhul Teodor al Alexandriei.

Din primul moment al sosirii Patriarhului Alexandriei în Cipru, un episcop al Sfintei Arhiepiscopii, în comunicarea pe care a avut-o cu el, l-a asigurat că într-o convorbire pe care a avut-o cu Preafericitul Patriarh Teodor al II-lea al Alexandriei a primit promisiunea și asigurarea că Patriarhul Alexandriei nu-l va pomeni pe  Epifanie în cadrul Sfintei Liturghii, ci îl va pomeni doar pe Preafericitul Arhiepiscop al Ciprului, a declarat, printre altele, ÎPS Atanasie, confirmând cele publicate anterior de Romfea.gr.

 

URMEAZĂ LUAREA DE POZIȚIE A ÎNALTPREASFINȚITULUI:

Mitropolitul Atanasie de Limasol își delimitează poziția sa de pomenirea numelui lui  Epifanie ca Mitropolit al Kievului de către Preafericitul Patriarh Teodor al II – lea al Alexandriei în timpul Sfintei Liturghii Patriarhale din Limasol. Citeşte mai departe…

NOI INFORMAȚII ÎN LEGĂTURĂ CU POMENIREA SCHISMATICULUI EPIFANIE ÎN CIPRU

noiembrie 14th, 2019 Fără comentarii

papas_mnimoneusi

Legături:

Cu mult fast a fost sărbătorită pe 12.11.2019 pomenirea Sfântului Ioan cel Milostiv, Arhiepiscopul Alexandriei, ocrotitorul şi protectorul Limasol-ului.

În biserica Sfântul Ioan cel Milostiv a fost oficiată Sfânta Liturghie Patriarhală, care a fost prezidată de Patriarhul Teodor al Alexandriei şi al întregii Africi.

Este demn de menţionat faptul că Sfânta Liturghie Patriarhală nu a fost transmisă de postul de televiziune, cum se întâmpla de obicei, dar nici de postul de radio al Sfintei Mitropolii.

În ultimele 24 de ore a existat teama că Patriarhul Teodor îl va pomeni pe schismaticul Epifanie în cadrul Sfintei Liturghii, deși i s-a cerut politicos să nu o facă.

Însuşi Patriarhul, la întrebarea RIK (nota trad. RIK este postul naţional de radioteleviziune din Cipru) legată de problema pomenirii, a declarat că „trebuie mai întâi să discut cu Preafericitul (Hrisostom, Arhiepiscopul al Ciprului)”.

Potrivit informaţiilor, la început se hotărâse să se facă doar pomenirea Patriarhului Ecumenic şi a Arhiepiscopului Ciprului.

În cele din urmă Patriarhul Alexandriei, în timpul Sfintei Liturghii Patriarhale, l-a pomenit pe schismaticul Epifanie ”al Kievului”.

Mai exact, la momentul Vohodului Mare, patriarhul Teodor a ieșit pe solee, iar episcopii au rămas în altar, așa cum prevede tipicul. Imediat ce altarul s-a golit de preoți, diaconi și paraclisieri, trei episcopi africani ai Tronului alexandrin s-au apropiat în fugă de mitropolitul locului Atanasie (fost ucenic al Sf. Paisie Aghioritul) și au început să-i povestească ceva cu multă agitație și emoţie. Citeşte mai departe…

PATRIARHUL TEODOR AL ALEXANDRIEI L-A POMENIT IN LIMASSOL (CIPRU) PE SCHISMATICUL EPIFANIE AL KIEVULUI!

noiembrie 12th, 2019 Fără comentarii

Dupa ce Teodor l-a pomenit pe Epifanie, au fost printate imaginile de mai jos, cea cu Teodor imbratisandu-l pe Onufrie si fragment din fresca Sarutul lui Iuda si au fost impartite clericilor din altar.Teodor este Iuda

Situația este următoarea: Patriarhul Teodor al Alexandriei, fără să ţină seama de rugăminţile clerului cipriot, l-a pomenit personal la Liturghie pe schismaticul Epifanie al Kievului la Limassol. După aceasta, toţi episcopii şi preoţii au primit un plic, in care era această imagine cu inscrisul in limba greaca: Onufrie – Mitropolit, Epifanie – schismatic, Teodor – Iuda. Episcopii şi o parte din preoţi au primit plicurile chiar în altar. Reacţia a fost foarte specifică: Episcopul, care a sosit cu Patriarhul Teodor, s-a aratat indignat. Pe stradă, preotul principal din delegatia Patriarhului Alexandriei a rupt aceasta imagine şi le-a aruncat-o în faţă protestatarilor, la care a auzit că nu este preot şi că L-a vândut pe Hristos, după care a fugit imediat, ca să evite sa fie vazut de mulţime.

jos

Mulţi preoţi ciprioţi au mulţumit, au spus că totul s-a făcut extrem de corect, că sunt la curent cu tema problemei şi ca nu îl sprijină pe patriarhul Teodor. În general, fapta lui Teodor este in mod deschis una mitocănească, întrucât arhiereul locului i-a cerut să nu-l pomeneasca pe Epifanie. Şi încă ceva: ieri, la vecernie, au fost în jur de 50 de preoţi, dar azi au venit să slujească cu el la Liturghie în jur de 15. De asemenea, se ştie că unii episcopi au refuzat să slujească impreuna cu patriarhul Teodor după ce au aflat că i-a recunoscut pe schismatici.

8 nov. 2019 – Patriarhul Alexandriei a recunoscut pe falsul mitropolit al Kievului, Epifanie!

noiembrie 11th, 2019 Fără comentarii

Patriarhul Alexandriei

 a recunoscut pe falsul mitropolit al Kievului, Epifanie

alexandria-1024x545

Patr. Alexandriei: De astăzi Patriarhia noastră a înscris în Diptice Biserica Autocefală a  Ucrainei (video)

Conform informațiilor confirmate de la Cairo, Preafericitul Părinte Teodor al II – lea, Patriarh al Alexandriei și al întregii Africi, astăzi, în timpul Sfintei Liturghii Patriarhale, în biserica care-și serbează hramul Sfinților Arhangheli din Daher, din capitala egipteană, l-a pomenit pentru prima dată pe ”Mitropolitul” Epifanie al Kievului și al întregii Ucraine, ca Întâistătător al Bisericii Autocefale a Ucrainei. Textul recunoașterii a fost citit de Mitropolitul Gheorghe de Guineea.

Comunicatul:

Lunile trecute, ne-am încredințat de dispoziția Sfinților Frați Ierarhi pentru recunoașterea acordării Autocefaliei Bisericii Ucrainene prin tomosul sinodal emis de către Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic.

După cum este cunoscut tuturor, Sfânta noastră Biserică Ortodoxă Universală funcționează conform sistemului sinodal de conducere, așa cum a moștenit aceasta prin tradiție și prin Sfintele Sinoade Ecumenice. Conform acestuia, Președinții Sinoadelor Bisericilor Locale constituind principiul constitutiv și executiv al dispoziției Sfinților Frațil Ierarhi, am pomenit în Dipticele Bisericii Ortodoxe Universale pe Întâistătătorul Bisericii Autocefale a Kievului și a întregii Ucraine, Preafericitul Mitropolit Epifanie, rugându-ne fierbinte pentru pacea și buna statornicie a Bisericilor noastre Ortodoxe.

Traducere: http://acvila30.ro/ , sursa: aktines.blogspot.com
Copyright
Această traducere ne aparţine şi este protejată de Legea Drepturilor de Autor, legea nr. 8/1996. Ea poate fi citată parţial [fragmentar] pe alte bloguri sau site-uri cu precizarea sursei sau link către pagina de unde provine [ http://acvila30.ro ], dar nu poate fi preluată de mass-media fără un acord scris.
Nu aveţi voie să copiaţi această traducere fără voia sau ştirea http://acvila30.ro.
Dacă aveţi nevoie sau vreţi să folosiţi în scopuri proprii această traducere, vă rugăm să ne contactaţi şi vom stabili atunci condiţiile.