Arhivă

Arhivă pentru ‘PATRIARHIA SERBIEI’ Categoria

PATRIARHUL PAVEL al Serbiei – Patriarhul simplităţii şi al smereniei

noiembrie 15th, 2017 4 comentarii

PATRIARHUL PAVEL AL SERBIEI – UN SFÂNT CARE PĂŞEA PÂNĂ ACUM PE PĂMÂNT DE ACUM PĂŞEŞTE ÎN CERURI 

„Voi ieşi în stradă să cerşesc milostenie pentru săracii mei fraţi”

Când eram seminarist în anul I Domnul m-a învrednicit să primesc binecuvântare de la acest fericit şi sfânt patriarh care binecuvânta România cu prezenţa şi cu smeritele, matinalele, dar nu mai puţin dumnezeieştile şi patriarhalele Sale Liturghii.
Peste ani, când deja eram monah, Domnul mi-a dat să-l întâlnesc din nou şi în Serbia, la Palatul Patriarhal din Belgrad şi în Catedrala Mitropolitană unde asista la vecernie. Cinsteam taina întâlnirii noastre providenţiale în tăcere şi admiraţie. Acum – la naşterea sa în cer – mă simt dator să scriu ceva despre Sanctitatea Sa, ca mai mulţi oameni să-l cunoască, să-l iubească, să-i cinstească pomenirea şi să se bucure de binecuvântarea Sa, de acum din înălţimile cereşti.
În şedinţa Sfântului Sinod al Bisericii Serbiei pentru alegerea patriarhului (01.12.1990), conform Constituţiei Bisericii Serbiei, trebuia ca toţi episcopii electori „să îi însemneze cu semnul crucii” pe cei trei candidaţi, care trebuiau să întrunească cel puţin 13 voturi. În prima rundă au fost aleşi doar doi.
Al treilea, episcopul Pavel, din cauza insuficienţei de voturi (11) a rămas în afară şi doar la a noua rundă a fost ales prin 20 de voturi şi a intrat în triada candidaţilor.
A urmat faza finală a alegerii prin sorţi, adică printr-un mod apostolic: egumenul Mănăstirii Tronossa, după o rugăciune, scoate din cartea Evangheliei cele trei plicuri sigilate cu numele celor trei candidaţi, le amestecă şi extrage unul, pe care îl înmânează preşedintelui, cel mai mare arhiereu, care, stând înaintea Uşilor Împărăteşti, arată plicul sigilat, îl deschide şi comunică: „Arhiepiscop de Peci, Mitropolit de Belgrad şi Karlovaţ şi Patriarh al Serbiei este Episcopul de Rasca şi Prizren Pavel!”.
Comentând evenimentul, după 15 ani de la alegere, Mitropolitul Amfilohie de Muntenegru scria: „Unicul om, care într-adevăr n-a vrut să fie patriarh, a fost Patriarhul Pavel!”.
După alegere, adresându-se Sfântului Sinod, Patriarhul Pavel avea să spună:
„Puterile mele sunt mici şi voi o ştiţi. Eu nu nădăjduiesc în ele. Nădăjduiesc în ajutorul vostru şi repet, în ajutorul lui Dumnezeu, cu care El m-a sprijinit până astăzi. Să fie spre slava lui Dumnezeu şi spre folosul Bisericii Sale şi a poporului nostru încercat în aceste vremuri dificile”.
În ziua următoare, a întronizării în Catedrala Mitropolitană, a adus la cunoştinţă programul său în foarte puţine cuvinte:
„Urcându-mă ca al 44-lea patriarh al Serbiei în tronul Sfântului Sava nu am niciun program personal pentru misiunea patriarhală. Programul meu este Evanghelia lui Hristos sau frumosul ei mesaj despre Dumnezeu care este cu noi şi despre Împărăţia Lui dinăuntrul nostru – atâta vreme cât prin credinţă şi prin iubire Îl primim”.
A luat asupra sa îndatoririle patriarhale într-una din cele mai dificile perioade ale istoriei sârbe: în vremea războaielor, a presiunilor şi a şantajelor puternicilor lumii, a tulburărilor interne şi a sărăciei, în vremea contestării lucrurilor sfinte şi cuvioase.
S-a împotrivit răului ori din ce parte ar fi venit, chemând la înţelepţire şi pe compatrioţi şi pe străini. Accentua că :
„Sub soare există destul spaţiu pentru toţi”
şi că :„De pace au nevoie la fel toţi oamenii, precum noi, aşa şi vrăjmaşii noştri”. De multe ori, cita texte din poezia sârbă populară, în care se zice: „Mai bine să ne pierdem capul, decât să ne pierdem sufletul”. Prin următoarele cuvinte ne învaţă că „avem obligaţia ca şi în cea mai dificilă situaţie să ne comportăm ca oameni şi că nu există interes, nici naţional, nici personal, care ar putea să constituie o justificare pentru a nu fi oameni”.
Aceste continuu repetate cuvinte ale sale – „să fim oameni” – au ajuns chiar şi la urechile copiilor, care l-au numit „afectuos”, „Pavel-Pavel, să fim oameni”. Toţi au auzit aceste cuvinte, însă mulţi nu au vrut să asculte de ele. Printre aceştia, şi cei care în patria sa (actuala Croaţie), în perioada războiului din anii ’90, au dărâmat o biserică ortodoxă numai şi numai pentru faptul că în ea s-a botezat Patriarhul sârbilor! Aceasta s-a întâmplat deşi pe o rază de 40 km de biserică nu aveau loc lupte.
Patriarhul Pavel era neobosit în săvârşirea îndatoririlor sale pastorale. Astfel,  în toamna celui de-al 91-lea an al vieţii sale,  când a hotărât să viziteze Australia – printre altele pentru a sfinţi un teren de 87 de hectare, pe care l-a cumpărat Biserica Sârbă pentru a construi acolo Colegiul „Sfântul Sava”, unde împreună cu copiii sârbi să înveţe şi copii ruşi, greci şi de alte naţiuni – unii episcopi au încercat să-l întoarcă din drum, spunându-i că o călătorie de o aşa durată este peste rezistenţa sa. Patriarhul i-a contrazis: „Pentru mine nu este greu, dar cum o vor scoate la capăt aceştia?” (arătând spre delegaţie). S-a dus în Australia încercând ca vizita de două săptămâni s-o prefacă în vizită misionară, cât mai cuprinzător ar fi fost cu putinţă. Când s-a întors la Belgrad, s-a dus direct la priveghere, chiar dacă timp de 22 de ore călătorise cu avionul şi imediat, dimineaţa, a pornit spre Moscova.
Aflând toate acestea, gazda sa, Patriarhul Rusiei, Alexei al II-lea, glumind, l-a întrebat:
„Sanctitate, aţi făcut o aşa mare călătorie, aţi ajuns până şi aici. Nu cumva vreţi să vizitaţi şi noua Zeelandă, deoarece şi acolo există lume de-a noastră, ortodoxă?…”.
Patriarhul sârb a răspuns:
„Sanctitate, de data aceasta nu am făcut-o, dar cu siguranţă o voi face în următorii 90 de ani!”.
Patriarhul Pavel, în pofida multelor sale îndatoriri, a trăit şi o autentică viaţă monahală. În fiecare dimineaţă, în Paraclisul Patriarhiei slujea Sfânta Liturghie şi se împărtăşea, iar în fiecare seară era prezent în Catedrala Mitropolitană la slujba Vecerniei.
Înainte de a săvârşi Dumnezeiasca Liturghie, nu pleca sub nici un motiv nicăieri.
Prin drumul vieţii lui, începând din locul naşterii şi continuând cu locurile unde a studiat până la acelea unde a slujit, a devenit un simbol unionist pentru Biserica Sârbă. De asemenea, prin viaţa sa şi prin rolul său în lumea ortodoxă, el este şi unul din simbolurile Ortodoxiei universale.
Când odată în anii războaielor recente, a văzut în drum din apartamentul său din Palatul Patriarhiei un grup de refugiaţi în ploaie, s-a coborât şi a deschis marea uşă de lemn de stejar a Patriarhiei şi i-a chemat să intre pentru a se adăposti de ploaie. Când colaboratorii i-au atras atenţia că exista posibilitatea să intre şi vreun rău-intenţionat – era în timpul războiului – le-a răspuns:
„Cum aş fi putut eu să dorm acolo sus, la cald, iar aceşti copii să stea în ploaie afară?!”.
Şi aceste cuvinte cutremurătoare sunt tot ale sale:
„Dacă aş putea reuşi – Dumnezeu Cel Înviat îmi este martor – aş sta înaintea bisericilor, a spitalelor şi înaintea ţărilor civilizate prin recepţii şi demonstraţii la modă şi personal aş fi cerşit milostenie pentru fraţii şi copiii noştri încercaţi. Fiecare dintre noi ar trebui printr-un mod activ să se ruşineze pentru toate acele ostentative lăcomii, care există în atâtea spaţii publice, nu doar să ne scandalizăm simplu şi să deznădăjduim, că nesimţirea, neruşinarea, cinismul s-au generalizat în jurul nostru”.
Un bătrân monah din Sfântul Munte, care a fost coleg cu Patriarhul Pavel la Facultatea de Teologie din Atena (unde acesta şi-a făcut studiile post-universitare între 1955-1957) povestea că Patriarhul Pavel în timpul şederii sale în Grecia, ori de câte ori circula cu autobuzul, iar acesta trecea pe lângă o biserică, viitorul Patriarh se ridica în picioare, drept, pentru a se însemna cu semnul crucii. Când monahul din Muntele Athos l-a întrebat de ce procedează aşa, i-a răspuns: „Dar soldaţii când îşi întâlnesc superiorul se ridică drepţi. Cu atât mai mult noi creştinii când Îl întâlnim pe Stăpânul Hristos, Care se află cu Trupul în Chivotele Bisericilor noastre”. Stareţul athonit amintea de această întâmplare ca grăitoare pentru evlavia şi adânca simţire duhovnicească pe care o avea fericitul Părinte Pavel.
Patriarhul se îngrijea singur în toate. La vârsta de 92 de ani, încă îşi gătea singur, conform regimului său: aproape toată durata anului era post pentru el. De obicei, mânca legume fierte, ulei adăuga doar la sărbători, foarte rar peşte, iar carne niciodată. Băutura sa favorită era sucul de roşii, iar mâncarea sa preferată erau urzicile. Când nu postea, mânca lactate. Hainele şi le cosea singur, le aranja şi le spăla el însuşi, după cum îşi repara şi îşi lustruia şi pantofii.
În afară de acestea, lua aminte şi la ceea ce se întâmpla în jurul său. La Patriarhie supraveghea şi se îngrijea ca toate să funcţioneze cât mai bine cu putinţă. Când orarul de muncă se termina şi toţi plecau, atunci Patriarhul venea şi stingea luminile pe care angajaţii le uitau aprinse.
Foarte des, singur, repara instalaţiile sanitare, ferestrele, blocajele…
Avea grijă pretutindeni unde era nevoie şi asupra lucrurilor pământeşti, chiar dacă accentua că adevărata noastră patrie este „sus”. De aceea, amintea că trebuie să fim atenţi :
„Într-o zi, când ne vom înfăţişa înaintea strămoşilor noştri, să nu ne fie ruşine de ei, nici lor să le fie ruşine de noi”.
De acolo de sus, să te rogi pentru noi, Sfinte Ierarhe!
Odihnă cu drepţii şi înviere frumoasă, batiuşca!
(Pelerin Ortodox)

Pavel al Serbiei, un patriarh sfânt

noiembrie 15th, 2017 Fără comentarii

Un prunc de 95 de ani

care „s-a întâmplat” să devină şi patriarh:

Pavel al Serbiei, un patriarh sfânt


Sfinţenia nu-şi face publicitate, şi totuşi este recunoscută. Nu sună din trâmbiţă, dar se impune într-un mod tainic. Nu se descrie, ci se trăieşte.
Toţi aceia care au avut binecuvântarea să-l întâlnească pe Patriarhul Pavel al Serbiei s-au bucurat de „fericita întâmplare” a dobândirii unor picături din sfinţenia acestui om, prin vederea, dar şi prin cuvântul său.
Cu câţiva ani înainte s-a organizat în Patmos mari festivităţi prilejuite de împlinirea a 1900 de ani de la scrierea Apocalipsei de către Sfântul Ioan Teologul, festivităţi la care au participat conducătorii bisericeşti şi politici din întreaga lume. Cu toate acestea, cel care a atras privirile şi interesul celor mai mulţi jurnalişti a fost smeritul patriarh Pavel al Serbiei. În fiecare zi slujea Dumnezeiasca Liturghie, fapt care a constituit cauza adunării  a sute de creştini care alergau să ia binecuvântarea sa.
Un alt fapt, pe de o parte lipsit de importanţă, dar în acelaşi timp mişcător era modul în care Patriarhul Pavel şi-a luat micul dejun, după Dumnezeiasca Liturghie praznicală prilejuită de încununarea festivităţilor. La masă stăteau Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, patriarhi, arhiepiscopi, episcopi, politicieni şi între ei Patriarhul Pavel. Jurnaliştii şi camerele se îmbulzeau să redea evenimentul. Singurul care rămăsese netulburat, în mijlocul zgomotului provocat de aglomeraţia cooperărilor, era Patriarhul Pavel, care îşi înmuia un biscuite în ceai. Chipul său netulburat şi pacea sa blândă iradiau ceea ce se numeşte sfinţenie.

În zilele grele ale războiului din Iugoslavia, Patriarhul Pavel a fost chemat să-i întărească pe credincioşi şi să înveţe drept cuvântul Adevărului, într-un mediu al minciunii, al răutăţii şi al crimelor.

Atunci, iarăşi dintr-o „fericită întâmplare” l-am întâlnit pe Patriarhul Pavel la Belgrad, pentru un scurt interviu pentru postul de televiziune de altădată „Logos”. Desigur că în afara sfintei personalităţi a patriarhului, am întâlnit şi un cuvânt deosebit de cutremurător, nu fără legătură cu cuvântul fericitului Arhiepiscop Hrisostomos I. Patriarhul mult nevoitor a citat printre altele şi un proverb sârbe, dar pur ortodox: „Eroismul înseamnă să mă apăr de duşman, dar onestitatea înseamnă să-mi apăr duşmanul de mine însumi”. Fără naţionalisme, fără cuvinte mari, fără frică – chiar atunci când drumurile erau pline cu anunţuri de decese, oameni care fuseseră  ucişi în război – îndrăznea să impună chintesenţa cuvântului: „Cele ale lui Dumnezeu lui Dumnezeu şi cele ale Cezarului Cezarului”. Dar una este eroismul, care pretinde război, ucideri, viclenii şi cu siguranţă jertfe. Şi altceva este onestitatea, care pretinde sfinţenia vieţii, iubire, care atinge şi pe vrăjmaş, iar în cele din urmă ajunge până la sacrificiul de sine.Una este statul şi autoritatea, care sunt bune numai atunci când se limitează la ritmarea vieţii sociale şi oferă siguranţă. Dar altceva este viaţa în Hristos care – fără canoane şi norme, fără presiuni religioase, ci numai cu puterea iubirii – îl conduce pe om în rai şi la adevărata fericire.

Cu câteva zile în urmă Biserica Serbiei a sărbătorit prin cei 95 de ani ai Patriarhului Pavel Dumnezeiasca Liturghie. Acesta fiind încă bolnav, era îngrijit la un centru medical din Belgrad. Evenimentul nu a trecut neobservat în întreaga Biserică Ortodoxă. Dumnezeiasca Liturghie a fost slujită de Mitropolitul Amfilohie de Muntenegru şi Litoral, însoţit de Episcopul Constantin al Europei Centrale şi de Episcopul Atanasie de Hvostanis. În ziua sa de naştere l-au vizitat pe patriarh Preşedintele Serbiei, Boris Tadici, şi Prim-ministrul Mirko Zvetkovici, care i-au urat patriarhului grabnică însănătoşire.
Patriarhul Pavel s-a născut pe 11 septembrie 1914 în satul Kućanci din Slavonia (actualmente aparţine Croaţiei). A rămas orfan de ambii părinţi la o vârstă fragedă. A studiat la Facultatea de Teologie din Belgrad. După Al Doilea Război Mondial s-a dus din nou la Belgrad, ca refugiat şi a avut diferite slujbe pentru a supravieţui (a muncit chiar şi ca zidar). În 1948 a fost tuns monah, iar până în 1955 a aparţinut Mănăstirii Raţia. În 1954 a fost hirotonit ieromonah, iar în 1957 a fost hirotesit arhimandrit. Din 1955 până în 1957 şi-a făcut studiile postuniversitare la Universitatea din Atena. Întorcându-se în ţară, a fost ales Episcop de Raska şi Prizren, în Kosovo. A fost ales Arhiepiscop de Peci, Mitropolit de Belgrad şi Karlovaţ şi Patriarh al Serbiei pe 1 decembrie 1990 printr-o modalitate apostolică, adică prin tragerea la sorţi din trei persoane alese.

Modul alegerii sale în Tronul Patriarhal al Serbiei este poate unic, de vreme ce el însuşi a fost singurul dintre mitropoliţi care nu dorea să fie ales patriarh. S-a întrunit Sfântul Sinod al Bisericii Serbiei şi episcopii electori trebuiau să însemneze cu semnul crucii trei candidaţi, pentru a se completa triada celor trei candidaţi. Condiţia era întrunirea a cel puţin 13 voturi pentru a fi aleşi. La prima rundă au fost aleşi doar doi. Episcopul Pavel a primit 11 voturi şi a rămas pe dinafară. S-au repetat rundele de alegere şi abia la cea de-a noua rundă a fost ales cu 20 de voturi şi astfel a intrat în triada candidaţilor. A urmat faza finală a alegerii, adică tragerea la sorţi, practică pe care au urmat-o şi apostolii. Şi sorţul a căzut pe Arhiepiscopul Pavel de Peci. După alegere, Patriarhul Pavel, adresându-se Sfântului Sinod, a spus:

„Puterile mele sunt mici şi voi o ştiţi. Eu nu nădăjduiesc în ele. Nădăjduiesc în ajutorul vostru şi în ajutorul lui Dumnezeu, prin care El m-a susţinut până astăzi. Să fie spre slava lui Dumnezeu şi spre folosul Bisericii Lui şi a încercatului nostru popor în aceste dificile vremuri”.

În ziua întronizării sale, a declarat:

„Suindu-mă ca al 44 patriarh al Serbiei în Tronul Sfântului Sava, nu am niciun program pentru misiunea patriarhală; programul meu este Evanghelia lui Hristos, frumoasa ei vestire despre Dumnezeu care este cu noi şi despre Împărăţia Lui care este înăuntrul nostru atâta vreme cât Îl primim prin credinţă şi prin iubire”.

(traducere din elină de http://acvila30.ro cf. ΠΟΛΙΤΗΣ – 20/09/2009)
Categories: PATRIARHIA SERBIEI Tags:

15 nov. 2016: 7 ANI DE LA STRĂMUTAREA LA CEREŞTILE LOCAŞURI A PATRIARHULUI PAVLE AL SERBIEI

noiembrie 15th, 2017 Fără comentarii

Citeşte şi: 

Mărturia despre Patriarhul Liturghiei a Părintelui Luka  Hovakovici

Este greu să vorbeşti despre slujirea mea la Patriarhul Pavle fără să sune că mă laud. Cunoaşterea patriarhului era privilegiul oricui, nu numai celor care erau în preajma lui în administraţie. Oricum era un om foarte simplu, oricine putea să-l vadă mergând prin Belgrad sau mergând cu tramvaiul. Cel care mergea cu el devenea indignat: Preafericite, aveţi o maşină! Însă oricând era posibil, el folosea transportul public. Citeşte mai departe…

Categories: Mari duhovnici, PATRIARHIA SERBIEI Tags:

Interviu cu Patriarhul Pavle al Serbiei

noiembrie 15th, 2017 Fără comentarii
Interviu cu Patriarhul Pavle al Serbiei

Interviu cu Patriarhul Pavle al Serbiei

Toată lumea cunoaşte această expresie a Preafericirii Voastre: „Cuvintele să vă fie blânde, iar argumentele puternice.” (De fapt aceste cuvinte, citate des de Patriarhul Pavle, sunt ale Sfântului Grigorie Teologul). Aşa îi învăţaţi pe fiii voştri duhovniceşti, pe cei care au crescut în preajma voastră şi care vă stau astăzi alături?

– Da, aşa este. Când este vorba de chestiunile cele mai intime, cele mai profunde şi vitale, nu trebuie niciodată să impui ceva. Multe secte se arată adesea agresive şi se luptă din răsputeri „să ne împingă în Rai”, cum zic chiar ei. Or, libertatea de care dispune omul nu îndreptăţeşte în nici un fel un asemenea mod de a acţiona. In faţa celuilalt, datoria noastră este ca, prin viaţa noastră, prin credinţa noastră, prin cuvintele şi faptele noastre, să-L înfăţişăm şi să-L mărturisim pe Hristos şi Evanghelia Sa.

Cine are urechi de auzit să audă; cine are ochi de văzut să vadă. Dacă aceasta este voia Lui, cine nu doreşte s-o împlinească, nu va putea să spună pe urmă: „N-am ştiut!” Va avea de dat răspuns, va fi răspunzător, fiindcă libertatea nu poate fi despărţită de responsabilitate. O altfel de purtare nu este vrednică de om. Iar responsabilitatea fără libertate este nevrednică de Dumnezeu. Nu credem într-un destin atotputernic, noi credem în Pronia dumnezeiască. Avem datorii de împlinit, pe care Dumnezeu le-a pus înaintea noastră şi a vremurilor în care trăim, dar fără constrângere, aşa cum ne învaţă Evanghelia. Cărturarii şi fariseii au respins planul pe care Dumnezeu îl avea pentru ei, în vreme ce Sfântul Ioan Botezătorul a acceptat deplin ceea ce îngerul i-a spus că Dumnezeu aştepta de la el. A primit deplin acest plan, şi-a dat viaţa, capul şi l-a pus pentru el. Cele două alegeri s-au făcut de bunăvoie, dar unul a dus la pierzare, iar celălalt, la mântuire.

Citeşte mai departe…

DESPRE AFLAREA MOAȘTELOR ÎNTREGI ALE SFÂNTULUI MARDARIE USKOKOVICI (PHOTO)

septembrie 27th, 2017 Fără comentarii

agios mandarinos

Nestricate au fost găsite moaștele Sfântului Mardarije Uskokovic!

 

Vineri, 12 mai 2017

 

Cu binecuvântarea Episcopului Longhin de New Gracanica şi America Centrală şi de Vest, a fost deschisă cripta cu moaștele Sfântului Mardarije Uskokovic, care au fost găsite în biserica Mănăstirii „Sfântul Sava” din Illinois, după adormirea lui în decembrie 1935.

Citeşte mai departe…

Categories: Moaşte, PATRIARHIA SERBIEI Tags:

15 iunie: ÎNCHINARE NOILOR MUCENICI DIN SERBIA. ORTODOXIA ESTE ÎN ESENŢA EI MARTIRICĂ

iunie 15th, 2017 Fără comentarii

ORTODOXIA ESTE IN ESENTA EI MARTIRICA

Ortodoxia nu este nici o religie între alte religii, nici o confesiune între alte confesiuni. Ortodoxia este pur şi simplu BISERICA; unica Biserică despre care a vorbit Dumnezeul-Om Hristos – Întemeietorul şi Capul ei, şi despre care ne-a asigurat că nici “porţile iadului (adică “gurile ereticilor”) nu o vor birui” (Matei 16:18). Citeşte mai departe…

Exemplu de dialog între ortodocși și catolici. Sfințenia Sfântului Nicolae Velimirovici pusă la îndoială de către Arhiepiscopul romano-catolic, Stanislav Hocevar

noiembrie 25th, 2016 Fără comentarii

stanislav-hocevar-1

Arhiepiscopul romano-catolic Stanislav Hocevar

Comunicatul Sfântului Sinod al Episcopilor Bisericii Ortodoxe Sârbe cu privire la declarațiile Arhiepiscopul romano-catolic de Belgrad, Stanislav Hočevar

„Împărțind cu tot poporul sârb ortodox, precum și cu alți ortodocși și, de asemenea, cu mulți creștini non-ortodocși din întreaga lume, închinarea în rugăciune către personalitatea Sfântului episcop de Žica și Ohrid, Nicolae Velimirovici, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Sârbe simte datoria de a-și exprima în mod public indignarea prilejuită de declarațiile nepotrivite și răuvoitoare ale Arhiepiscopului [romano-catolic, n. tr.fr.] de Belgrad, Monsenior Stanislav Hocevar, date ziarului belgrădean „Politika”, pe 28 octombrie, anul acesta, prin care, acesta din urmă și-a luat libertatea după criterii de el cunoscute, de a pune la îndoială sfințenia noului Gură de Aur [a Sf. Nicolae Velimirovici, n. tr. fr.], mergând până să-l compare cu cardinalul Stepinac [beatificat de Papa Ioan-Paul al II-lea în oct. 1998 n.tr.], sau chiar să-l proclame echivalentul sârb al acestuia. Citeşte mai departe…

Categories: PATRIARHIA SERBIEI Tags:

MITROPOLITUL AMFILOHIE AL MUNTENEGRULUI: NATO UMPLE EUROPA ȘI LUMEA DE SÂNGE!

noiembrie 2nd, 2016 Fără comentarii

maurobouniou amfilocios

Mitropolitul Amfilohie al Muntenegrului:

„NATO umple Europa şi lumea de sânge”

 

Marţi, 1 noiembrie 2016

 „Biserica lui Dumnezeu este împotriva NATO”, a declarat de la amvon, astăzi, Mitropolitul Muntenegrului, ÎPS Amfilohie, repetând încă o dată poziţiile sale pe această temă.

ÎPS Amfilohie a subliniat totodată că „Biserica Sârbă este împotriva violenţei la adresa omului, este împotriva tuturor celor care înrobesc şi umilesc demnitatea umană, şi pe cea trupească, şi pe cea spirituală”.

 „NATO este continuatorul fascismului, deoarece creează un sistem cu totul criminal în interiorul Europei”, a adăugat caracteristic Mitropolitul Muntenegrului.

De asemenea, ÎPS Amfilohie s-a referit şi la regiunile lovite de bombele NATO, care au distrus clădiri şi poduri în Belgrad şi în alte locuri, în special în Kosovo şi Metohia, dărâmarea caselor şi crearea a mii de răniţi şi de familii dislocate din căminele lor. 

La final, Ierarhul Bisericii Ortodoxe Sârbe a subliniat încheind că NATO umple Europa şi lumea de sânge.

TRADUCERE: acvila30.ro

Categories: ATITUDINI, PATRIARHIA SERBIEI Tags:

PATRIARHIA SERBIEI: DACĂ NU LUAȚI ÎN CALCUL ÎMPOTRIVIRILE, VOM PLECA! (gr & en)

iunie 16th, 2016 Fără comentarii

serbia

Γράφει ο Αιμίλιος Πολυγένης


„Η Εκκλησία μας θέλοντας να συμβάλει την ενότητα των Ορθοδόξων Εκκλησιών συμμετέχει στις εργασίες της Αγίας και Μεγάλης Συνόδου της Κρήτης, ωστόσο θα πρέπει να ληφθούν υπόψη οι ενστάσεις όλων των Εκκλησιών και όχι μόνο της Εκκλησίας της Σερβίας” αναφέρει μεταξύ άλλων η Ιερά Σύνοδο της Εκκλησίας της Σερβίας, σε νέο ανακοινωθέν που εξέδωσε για την συμμετοχή της τελικά στις εργασίες της Αγίας και Μεγάλης Συνόδου.

Επίσης η Σερβική Εκκλησία υπογραμμίζει ότι „προς την κατεύθυνση της ενότητας οφείλουμε όλοι να ενσκύψουμε στα προβλήματα και τις ενστάσεις όλων των Εκκλησιών, ώστε να λυθούν από τις εργασίες της Αγίας Συνόδου.”

„Στην περίπτωση που οι Εκκλησίες που θα λάβουν μέρος στην Αγία και Μεγάλη Σύνοδο δεν λάβουν υπόψη τις ενστάσεις των άλλων Εκκλησιών και θεωρούν ότι είναι απλά απούσες, μόνο για να μποϊκοτάρουν την Σύνοδο, τότε και το Πατριαρχείο Σερβίας θα αποχωρησει από τις εργασίες” προσθέτει χαρακτηριστικά το Πατριαρχείο Σερβίας.

ΠΑΤΗΣΤΕ ΕΔΩ ΓΙΑ ΝΑ ΔΕΙΤΕ ΤΗΝ ΑΝΑΚΟΙΝΩΣΗ ΣΤΑ ΕΛΛΗΝΙΚΑ:

ΔΕΙΤΕ ΤΗΝ ΣΧΕΤΙΚΗ ΑΝΑΚΟΙΝΩΣΗ:

THE HOLY SYNOD OF BISHOPS OF THE SERBIAN ORTHODOX CHURCH
Syn. No. 840

15th June 2016

C O M M U N I Q U E

In brotherly love, while with responsibility and hopes preparing for the participation in the Holy and Great Council of the Orthodox Church, which, God willing, is to be held at the Orthodox Academy at Crete around the Pentecost, from 17 until 26 June 2016, the Holy Synod of Bishops in its broader composition at its session held at the Serbian Patriarchate in Belgrade, on June 15, 2016, regarding the situation created after the ordinary convocation of the Holy Assembly of Bishops of the Serbian Orthodox Church, passes the following decision:

First of all, having in mind the importance and significance of the Council, our Church wants, in a spirit of ecclesial upbuilding, to contribute in the way that also this Holy and Great Council fulfills criteria and the measure of true Councils in the history of the Orthodox Church and justifies its title.

On the other hand, our Church requests that problems and matters not only of the Serbian Orthodox Church, but also of the other most Holy Churches that cancelled their participation in the Council, be considered at that Council.

With this aim in mind, the Holy and Great Council should last as long as these questions have not been considered, and it cannot be a hostage of in advance layed out and accepted rules. Exclusively with the full consensus the Council can be considered as Holy and Great Council.

At last, our Church insists that the gathering on the island of Crete be a beginning of a Conciliar process, that the matters in question should be solved during its working process, but in the spirit of synodic tradition of the Church of Christ.

In case that the Churches present at the Council, with the Ecumenical Patriarchate at head, persist in the position that the absent Churches without a real reason boycott the work of the Council, and in case that the already present Churches reject to take into consideration all the matters in question, problems and disagreements, the representatives of the Serbian Orthodox Church at the Council will be, regretfully, forced to leave the sessions of that Council and in that way join the Churches that are already absent.

This is by no means a threat or ransom, but a consequent implementation of the position and decisions of the Holy Assembly of Bishops of the Serbian Orthodox Church held in May 2016.

In the spirit of our ecclesial and pastoral responsibility, we present these positions hoping in the illuminating action of the All-Holy Spirit.

Archbishop of Pec, Metropolitan of Belgrade – Karlovci
and Serbian Patriarch
President of the Holy Assembly of Bishops
sign. I R I N E J

source: romfea.gr

‘NU’ SINODULUI PANORTODOX ȘI DIN PARTEA SERBIEI! (ro & gr)

iunie 9th, 2016 Fără comentarii