Acasă > ORTODOXIE > Comentarii Patristice la Duminica a 6-a după Paști (Vindecarea orbului din naştere)

Comentarii Patristice la Duminica a 6-a după Paști (Vindecarea orbului din naştere)

 Comentarii Patristice la Duminica a 6-a după Paști

(Vindecarea orbului din naştere)

 

Şi noi ştim că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi; dar de este cineva cinstitor de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acesta îl ascultă. Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere. De n-ar fi Acesta de la Dumnezeu n-ar putea să facă nimic.  

Duminica a 6-a după Paști (Ev.: Ioan 9, 1-38)

Ioan 9, 1

Semnificaţia orbirii din naştere

(Ioan 9, 1) Şi trecând Iisus, a văzut un om orb din naştere.

Ai auzit acea istorie din Evanghelie unde ni se spune că Domnul Iisus, trecând pe cale, a văzut pe un om care era orb din naştere. De vreme ce Domnul nu l-a trecut cu vederea, nu vrea ca nici noi să trecem cu vederea istoria acestui om, pe care Domnul l-a considerat vrednic de atenţia Lui. În particular, trebuie să observăm faptul că el a fost orb din naştere. Acesta este un punct important.

Există, într-adevăr, un fel de orbire, de obicei adusă de o boală gravă, care întunecă vederea omului, dar care poate fi vindecată, în timp. Şi există un alt fel de orbire, cauzată de cataractă, care poate fi remediată de un chirurg. El poate îndepărta cauza şi aşa orbirea este vindecată. Trageţi singuri concluzia: acest om, care de fapt s-a născut orb, nu a fost vindecat de meşteşugul chirurgical, ci de puterea lui Dumnezeu.

(Sfântul Ambrozie de Mediolanum, Scrisori, 67.1-2, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

Iisus îl vede pe cel orb

(Ioan 9, 1) Şi trecând Iisus, a văzut un om orb din naştere.

Este clar că ieşind din templu, El face asta intenţionat pentru a săvârşi minunea, din faptul că a fost El cel care l-a văzut pe omul orb, nu orbul a venit la El. Așadar, Iisus a privit în mod intenţionat la el, încât şi ucenicii şi-au dat seama.

(Sfântul Ioan Hrisostom, Omilii la Evanghelia după Ioan, 56.1, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

A restaurat ceea ce natura a lăsat cu lipsă

(Ioan 9, 1) Şi trecând Iisus, a văzut un om orb din naştere.

Noi tocmai am auzit că Iisus a dăruit vederea unui om care era orb din naştere. Vă minunaţi? Iisus este Mântuitorul. El a făcut ceva în conformitate cu numele Lui, căci prin bunătatea Sa, a restaurat ceea ce dăduse într-un mod imperfect în pântece [vederea – n.red.]. Acum, când El a făcut ochii lui mai puţin puternici, desigur că nu a făcut o greşeală, ci  a amânat aceasta pentru minune. Iată de ce Hristos a întârziat când a făcut ochii mai puţin puternici în pântece. Să nu credeţi că părinţii acelui om orb nu aveau păcat şi că omul orb însuşi, când a fost născut, nu avea păcatul strămoşesc; căci din cauza păcatului originar, toţi copiii mici sunt botezaţi. Totuşi, acea orbire nu se datora păcatului părinţilor orbului, ci pentru ca slava lui Dumnezeu să fie făcută arătată întru el. Căci când suntem născuţi, noi toţi avem păcatul strămoşesc şi totuşi nu suntem toţi născuţi orbi fizic. Acel orb a fost pregătit ca un medicament pentru neamul omenesc. El a fost trupeşte întors la lumină, pentru ca văzând minunea lui, să ne luminăm în inimi.

(Fericitul Augustin, Predici, 172.1, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

De ce întreabă ucenicii?

(Ioan 9, 2) Şi ucenicii Lui L-au întrebat, zicând: Învăţătorule, cine a păcătuit; acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb?

Ei au fost conduşi să întrebe această întrebare pentru că Domnul nostru a spus mai sus, când l-a vindecat pe slăbănog: Vezi, te-ai făcut sănătos. Să nu mai păcătuieşti! Gândind de aici că omul a fost paralizat din cauza păcatelor lui, ei spun: Celălalt om a fost paralizat din cauza păcatelor lui, dar ce spui despre acest om? A păcătuit el? Cum poţi spune aceasta, de vreme ce este orb de la naşterea lui? Au păcătuit oare părinţii lui? Nici acest lucru nu se poate spune, căci copilul nu suferă pedeapsă din cauza părinţilor lui. În acelaşi fel, noi întrebăm cum poate fi aceasta când vedem un copil suferind, aşa au vorbit aici ucenicii, nu atât cerând informaţii, ci fiind uimiţi.

(Sfântul Ioan Hrisostom, Omilii la Evanghelia după Ioan, 56.1, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

Suferinţa ca exerciţiu

(Ioan 9, 2) Şi ucenicii Lui L-au întrebat, zicând: Învăţătorule, cine a păcătuit; acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb?

Exista o anumită filosofie printre cei vechi că tulburarea vine din păcat pentru că ei erau încrezători că Dumnezeu nu este responsabil pentru nici un rău. Noţiunea că oamenii suferă ca un exerciţiu pentru ca ei să perceapă puterea lui Dumnezeu la sfârşit – aceasta nu era cunoscută deloc pentru că ei mai degrabă s-ar fi gândit că Dumnezeu dă răsplătiri bune celor drepţi atunci, şi nu suferinţă îndelungată pentru a câştiga viaţa veşnică. Pentru că el era un om orb din naştere, le-a părut potrivit ucenicilor să întrebe. Pentru că nimeni nu poate păcătui înaintea naşterii lui, ei şi-au dat cu părerea că părinţii erau de vină. Dar Domnul spune că orbirea nu s-a întâmplat din cauza vreunui păcat, ci pentru slava lui Dumnezeu, care avea să fie arătată când puterea lui Dumnezeu va fi descoperită prin restaurarea neaşteptată a vederii.

(Apolinarie de Laodiceea, Fragmente la Ioan, 49, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

Trebuie să fie un motiv

(Ioan 9, 2) Şi ucenicii Lui L-au întrebat, zicând: Învăţătorule, cine a păcătuit; acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb?

Nu a fost neobişnuit ca ucenicii să întrebe aceste fel de întrebări despre tot ceea ce se întâmpla cu Domnul, pentru ca ei să poată învăţa acele lucruri care duc la sfinţenie. Într-adevăr, deoarece ei au lăsat toate şi s-au dat pe ei înşişi deplin Domnului pentru ca să înveţe de la El sfinţenia şi pietatea, este lăudabil că au profitat de oportunitatea a ceea ce s-a întâmplat în jurul lor ca să Îl întrebe asemenea întrebări. Când  au văzut pe acest om orb, care înainte de a putea păcătui, a avut această infirmitate, şi căruia acest defect al ochilor i-a apărut când el era încă în pântecele maicii lui,  au fost trişti în felul lor omenesc pentru acest lucru, încercând să-l lege de credinţa lor. Ei au gândit că există un motiv pentru un asemenea accident şi că asemenea suferinţă s-a întâmplat nu fără o cauză dreaptă, pentru că  ştiau că Dumnezeu ocârmuieşte toate lucrurile omeneşti.

Ei nu puteau să înţeleagă ceea ce se întâmplase în vreun alt fel, datorită slăbiciunii lor omeneşti, atribuind motivul acestei orbiri fie părinţilor lui, fie chiar orbului însuşi. Nu era ca şi cum el ar fi fost pedepsit pentru că  ar fi păcătuit deja; într-adevăr, cum ar fi putut păcătui când încă nu era născut?

Dar [poate gândeau ei], pentru că el va fi comis păcate în viitor, Dumnezeu, în atotştiinţa Sa, l-a pedepsit cu această infirmitate. Ei gândeau, cu dreptate şi cu pietate, că păcatele oamenilor sunt cauza tuturor relelor.

Dar pentru că, din cauza slăbiciunii lor omeneşti,  nu puteau înţelege nimic mai mult prin ei înşişi [prin rațiune proprie – n.red.], ei s-au gândit că motivul acestei infirmităţi poate fi atribuit doar orbului însuşi sau părinţilor lui; ca şi cum fiul a primit această pedeapsă pentru păcatele lor, sau el ar fi fost cauza acestei nefericiri, deoarece a primit pedeapsă pentru păcatele lui viitoare.

(Teodor de Mopsuestia, Comentariu la Ioan, 4.9.1-2, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

Ioan 9, 3

El n-a păcătuit niciodată?

(Ioan 9, 3) Iisus a răspuns: Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu.

Era el născut oare fără păcatul originar, sau el nu a comis nici un păcat în viaţa sa? … Deopotrivă acest om şi părinţii lui au păcătuit… dar păcatul însuşi nu a fost motivul pentru care el s-a născut orb… Domnul nostru ne dă motivul … Pentru ca prin el să se facă cunoscute lucrările lui Dumnezeu.

(Fericitul Augustin, Tratat la Evanghelia după Ioan, 44.3, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

Suferă el pentru slava lui Dumnezeu?

(Ioan 9, 3) Iisus a răspuns: Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu.

Aici din nou este altă dificultate, dacă este adevărat că nu este posibil ca slava lui Dumnezeu să fie arătată fără pedepsirea omului acestuia. În mod sigur, nu era imposibil, căci era posibil. Dar s-a întâmplat pentru ca slava lui Dumnezeu să fie făcută evidentă chiar şi în acest om. Cineva ar putea întreba, totuşi El a suferit din greşeală pentru slava lui Dumnezeu? Spune-mi mie ce a făcut rău. Căci ce-ar fi fost dacă Dumnezeu n-ar fi vrut să-l facă deloc?

Dar eu afirm că el chiar a primit răsplată pentru orbirea lui. Căci el şi-a recăpătat vederea ochilor dinlăuntru. Ce câștig aveau iudeii cu ochii lor? Ei îşi agoniseau mai grea pedeapsă, fiind orbi chiar dacă vedeau. Şi ce rană avea omul acesta din cauza orbirii lui? Căci prin orbirea sa,  şi-a recăpătat vederea. Aşa cum, deci, relele din lumea aceasta nu sunt rele, tot aşa nici cele bune nu sunt bune. Păcatul singur este răul, dar orbirea nu este un rău. Şi Cel care l-a adus pe om de la nefiinţă la fiinţă, are de asemenea puterea să îl lase pe el aşa cum era.

(Sfântul Ioan Hrisostom, Omilii la Evanghelia după Ioan, 56.1, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

Diferite motive pentru suferinţe

(Ioan 9, 3) Iisus a răspuns: Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu.

O lovitură cade asupra păcătosului numai pentru pedeapsă, nu pentru întoarcere. Alta are loc pentru corectare. Alta se întâmplă nu pentru a corecta păcate trecute, ci pentru prevenirea viitoarelor păcate. Mai mult, eliberarea neaşteptată care urmează unei lovituri slujeşte să deştepte o iubire mai adâncă pentru bunătatea Mântuitorului.

(Sfântul Grigorie cel Mare, Capete morale despre Cartea lui Iov, Prefaţă, 5.12, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

Care este cauza suferinţei?

(Ioan 9, 3) Iisus a răspuns: Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu.

Noi nu credem că sufletul a existat mai înainte; nici nu credem că a păcătuit înainte de trup, căci cum ar putea cineva păcătui dacă nu a fost încă născut? Dar dacă nu există păcat sau greşeală înainte de suferinţă, de unde este aşadar cauza suferinţei? Într-adevăr, minţile noastre nu pot înţelege aceste lucruri care ne depășesc cu mult. Şi trebuie să sfătuiesc pe cei prudenţi şi pe mine însumi deasupra tuturor să se abţină de la a dori să cerceteze aceasta în profunzime. Căci noi toţi trebuie să ne amintim ceea ce am primit poruncă (Ecclesiast 3, 21-22) şi să nu examinăm cu curiozitate ceea ce este prea adânc sau să cercetăm cele ce sunt prea grele şi să încercăm în mod imprudent să descoperim acele lucruri care sunt ascunse numai în sfatul dumnezeiesc şi negrăit. Ci, îngrijindu-ne de aceste lucruri, trebuie cu evlavie să înţelegem că aceste lucruri sunt anumite lucruri minunate pe care Dumnezeu singur le poate înţelege. În acelaşi timp, trebuie să stăruim şi să credem că, de vreme ce Dumnezeu este fântâna a toată dreptatea, Dumnezeu nu va determina ceva vreodată în lucrările omeneşti sau în restul creaţiei care este nepotrivit lui Dumnezeu sau diferă vreun pic de  adevărata dreptate a adevărului.

Şi pentru că este potrivit pentru noi să gândim în acest fel, spun că Domnul nu vorbeşte dogmatic când spune “pentru ca lucrările lui Dumnezeu să fie arătate întru el”. Ci El spune aceasta pentru a redirecţiona pe întrebător în altă direcţie şi pentru a ne conduce pe noi de la lucrurile prea adânci, la unele mai potrivite.

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia după Ioan, 6.1., traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

Nimic nu se întâmplă fără un scop

(Ioan 9, 3) Iisus a răspuns: Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu.

Domnul îi învaţă pe ucenici că există multe motive pentru toate aceste evenimente şi că ele sunt tainice şi inexplicabile. Şi aşa, noi întotdeauna ne plângem de evenimente ale căror cauze le ignorăm, dar apoi  de asemenea învăţăm că nimic nu se întâmplă în zadar. Această cunoaştere va fi dată nouă în lumea viitoare, pentru că ceea ce este ascuns, ne va fi descoperit .

(Teodor de Mopsuestia, Comentariu la Ioan, 4.9.3, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

Ioan 9, 4

Lucrarea lui Hristos şi a Tatălui este aceeaşi

(Ioan 9, 4)Trebuie să fac, până este ziuă, lucrările Celui ce M-a trimis pe Mine; că vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze.

El spune aici Trebuie să mă descopăr pe Mine oamenilor şi să fac acele lucruri care să arate că Eu fac aceleaşi lucruri ca Tatăl – nu lucruri similare, ci aceleaşi. Aceasta este o expresie care arată o mare invariabilitate şi care este folosită de cei care nu fac diferența nici chiar puţin. Cine deci, după aceasta, va fi împotriva Lui când vede că El are aceeaşi putere cu Tatăl? Căci nu numai că El creează şi deschide ochii; El dăruieşte şi darul vederii. Aceasta este dovada că El a suflat și în suflet. Dacă acel suflet nu ar fi fost lucrător, ochiul, deşi desăvârşit, nu ar fi putut să vadă nimic. El a dat deopotrivă energia, care este din suflet, şi a dat şi membrul (ochiul), având toate, şi artere, şi nervi, şi vene, şi toate lucrurile din care este compus trupul.

(Sfântul Ioan Hristostom, Omilii la Evanghelia după Ioan, 56, 2, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

Dincolo de viaţă nu este nici credinţă, nici lucrare, nici pocăinţă

(Ioan 9, 4)Trebuie să fac, până este ziuă, lucrările Celui ce M-a trimis pe Mine; că vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze.

Cât este ziuăînseamnă că Eu trebuie să lucrez cât oamenii pot încă să creadă în Mine adică atâta timp cât durează viaţa. Vine noaptea, adică viitorul în care nimeni nu poate să lucreze. El nu a spus când nu pot să lucrez, ci când nimeni nu poate să lucreze, adică atunci când nu mai este nici credinţă, nici lucrare, nici pocăinţă. Pentru a arăta că El numeşte credinţa o lucrare,  răspunde Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu, pentru ca lumea să creadă în Cel ce M-a trimis. De ce nimeni nu poate face acest fel de lucrare în lumea viitoare? Pentru că acolo nu mai este credinţă, ci toţi, fie cu voie sau fără voia lor, se vor supune.

(Sfântul Ioan Hrisostom, Omilii la Evanghelia după Ioan, 56.2, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

Dumnezeu preferă lucrare sfântă decât speculaţie leneşă

(Ioan 9, 4)Trebuie să fac, până este ziuă, lucrările Celui ce M-a trimis pe Mine; că vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze.

Aici Iisus spune de ce întrebaţi lucruri care e mai bine să rămână nespuse? Sau de ce, lăsând ceea ce sunt potrivite acestui timp, vă grăbiţi să învăţaţi lucruri dincolo de posibilitatea oamenilor?

Nu este vremea pentru o asemenea curiozitate, spune El, ci pentru lucrare intensă. Cred că este mai potrivit să lăsăm un asemenea fel de întrebări şi să îndeplinim zelos poruncile lui Dumnezeu.

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia după Ioan, 6.1, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

După Înviere vine noaptea pentru necredincioşi

(Ioan 9, 4)Trebuie să fac, până este ziuă, lucrările Celui ce M-a trimis pe Mine; că vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze.

După învierea celor vii şi a celor morţi, când El va spune celor puşi de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii Părintelui Meu, moşteniţi Împărăţia, şi celor de-a stânga: Duceţi-vă de la mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este pregătit diavolului şi îngerilor lui (Matei 25, 34, 41), atunci va fi noapte, când nimeni nu poate să lucreze, ci numai să se întoarcă la ceea ce a făcut înainte. Este o vreme pentru lucrare, alta pentru răsplată; căci Domnul va da fiecăruia după lucrarea lui (Matei 16, 27). Cât trăieşti, fă ceva dacă este să faci ceva cât de puţin. Căci atunci, noaptea groaznică va veni să acopere pe cei vicleni cu vălurile ei. Dar chiar şi acum, fiecare necredincios, când moare, este primit în acea noapte: nu există nici o lucrare de făcut acolo. În acea noapte ardea omul bogat şi cerea o picătură de apă de pe degetul cerşetorului (Luca 16, 24-28). O, om nefericit! Când trăiai, atunci era vremea pentru lucrare. Acum, eşti deja în noaptea în care nimeni nu poate să lucreze.

(Fericitul Augustin, Tratat la Evanghelia după Ioan, 44.6, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

Ioan 9, 5

Lumina sufletelor şi a orbilor

(Ioan 9, 5)Atât cât sunt în lume, Lumină a lumii sunt.

El se numeşte pe Sine Lumină pentru că El luminează sufletele celor care cred şi pentru că  era pe cale să deschidă ochii celui care era orb din naştere.

(Teodor de Heracleea, Fragmente la Ioan, 71, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

Lumina luminează în întunericul pământului

(Ioan 9, 5)Atât cât sunt în lume, Lumină a lumii sunt.

Lumina a ţâşnit din pământ, aşa cum a fost la început, când umbra cerurilor era prezentă.Căci întunericul era întins peste toate (Facere 1, 2-3). El a poruncit lumină, şi s-a născut lumina dintru întuneric. Tot aşa şi aici, El a făcut lut din scuipat şi a adus la plinire ceea ce lipsea din creaţie, care era dintru început, pentru a arăta că lucrarea mâinii Sale era să aducă la plinire ceea ce lipsea în firea omenească.

(Sfântul Efrem Sirul, Comentariu la Diatessaronul lui Tațian, 16.28, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

Lumina durează până la sfârşitul lumii

(Ioan 9, 5)Atât cât sunt în lume, Lumină a lumii sunt.

Ce este noaptea în care, când va veni, nimeni nu poate să lucreze? Ascultaţi ceea ce este ziua, şi apoi veţi înţelege ce este noaptea. Dar cum putem auzi ce este ziua? Să ne spună chiar El: Câtă vreme sunt în lume, Eu sunt Lumina lumii. Vedeţi, El Însuşi este Ziua. Ziua naturală este plinită de circuitul soarelui şi conţine doar câteva ore. Ziua prezenţei lui Hristos va dura până la sfârşitul lumii, căci El Însuşi a zis: iată, sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.(Matei 28, 20).

(Fericitul Augustin, Tratat la Evanghelia după Ioan, 44.5-6, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

Strălucirea orbitoare a Domnului

(Ioan 9, 5)Atât cât sunt în lume, Lumină a lumii sunt.

Credeţi câtă vreme lumina este cu voi(Ioan 12, 36),a spus El către ceilalţi. De ce atunci Pavel numeşte viaţa aceasta noapte, şi cealaltă ziuă­­? El nu se opune lui Hristos zicând acest lucru, chiar dacă nu exact în  aceleaşi cuvinte, deşi sensul este acelaşi. Căci el spune de asemenea Noaptea este pe sfârşite, ziua este aproape (Romani 13, 12). El numeşte timpul prezent noapte datorită celor care şedeau în întuneric, sau pentru că el compară aceasta cu acea zi care va veni. Hristos numeşte viitorul noapte pentru că păcatul nu are putere să lucreze acolo, dar Pavel numeşte viaţa prezentă noapte pentru că cei care continuă în viclenie şi necredinţă sunt în întuneric. Adresându-se el însuşi către cei credincioşi, spune:Noaptea este pe sfârşite, ziua este aproape, pentru că ei trebuie să se bucure de lumină. Şi el numeşte viaţa cea veche noapte. Să lepădăm – spune el – lucrarea întunericului.

Vedeţi că el le spune că este noapte? De aceea  spune Să umblăm cinstit ca ziua, pentru ca să ne bucurăm de lumină. Căci dacă această lumină este atât de bună, gândiţi-vă ce va fiacea lumină. Aşa cum lumina soarelui este mai strălucitoare decât flacăra sau decât candela, tot aşa mult mai mult este lumina aceea decât aceasta. Şi vorbind despre aceasta, Hristos spune că Soarele se va întuneca. Din cauza preaplinului de strălucire, nici măcar soarele nu va mai putea fi văzut.

(Sfântul Ioan Hrisostom, Omilii la Evanghelia după Ioan, 56.3, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

Ioan 9, 6

Iisus îşi completează lucrarea de Creator

(Ioan 9, 6) Acestea zicând, a scuipat jos şi a făcut tină din scuipat, şi a uns cu tină ochii orbului.

El a vindecat pe alţii doar cu cuvântul… Dar Domnul a dăruit vederea celui care era orb din naştere, nu prin cuvânt, ci printr-o acţiune exterioară. El a făcut aceasta nu din întâmplare, nici pentru că aşa s-a nimerit.  A făcut în acest fel pentru a arăta că este aceeaşi mână a lui Dumnezeu aici ca şi cea care a creat pe om la început. Şi deci, când ucenicii L-au întrebat de ce s-a născut orb, dacă din vina lui sau a părinţilor lui, Iisus a spus Nici acest om, nici părinţii lui nu au păcătuit, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu. Lucrarea lui Dumnezeu este, în cele din urmă, crearea omului. El a făcut aceasta printr-o acţiune exterioară, aşa cum spune Scriptura: Şi Domnul a luat ţărână din pământ şi a făcut pe om(Facere 2, 7). Observaţi aici cum Domnul a scuipat pe pământ şi a făcut lut şi a uns cu tină ochii lui, arătând cum a fost făcută întreaga creaţie. El a făcut clară aceasta celor care pot înţelege, căci aceasta era aceeaşi mână a lui Dumnezeu prin care omul a fost făcut din ţărână. Căci ceea ce Cuvântul creator nu a făcut în pântece,  a făcut deschis aici. El a făcut aceasta pentru ca lucrările lui Dumnezeu să fie evidente în Sine şi pentru ca noi să nu căutăm acum vreo altă mână prin care umanitatea a fost creat. Nu trebuie să căutăm nici un alt Tată, ştiind că mâna lui Dumnezeu care ne-a creat în început şi ne formează în pântece, în vremurile de pe urmă ne-a căutat pe noi, cei pierduţi. El şi-a recăpătat oaia cea pierdută şi a pus-o pe umerii Săi şi a adus-o cu bucurie în păşunea vieţii.

(Sfântul Irineu de Lugdunum, Contra ereziilor, 5.15.2, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

Ungerea ochilor cu lut

(Ioan 9, 6) Acestea zicând, a scuipat jos şi a făcut tină din scuipat, şi a uns cu tină ochii orbului.

Cred că s-a făcut aceasta pentru a stabili că saliva lui Hristos are calitatea de a vindeca. Chiar dacă omul orb nu a cerut el însuşi să primească vederea, totuşi el este vrednic de cinstire pentru că se dă pe sine pentru ca Iisus să-I ungă ochii cu tină şi să facă fără ezitare ceea ce i-a cerut, chiar dacă că Iisus nici măcar nu i-a spus că va primi vederea. Să spălăm şi noi tina de pe ochii noştri cu apa din izvorul lui Iisus, Care a fost trimis pentru ca noi după aceasta să ne recăpătăm vederea. Dar vei înţelege prin lut începutul rămăşiţelor proorociilor lui Dumnezeu, conform cărora noi, ca şi copii, suntem hrăniţi cu lapte. Dar când lucrurile copilăreşti s-au terminat şi  putem mânca hrană solidă, noi spălăm lutul, pentru ca să ne întoarcem la Iisus ca oameni care văd.

(Origen, Fragmentul 63 despre Evanghelia după Ioan, Traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

Dovedirea faptului că Iisus este Creatorul

(Ioan 9, 6) Acestea zicând, a scuipat jos şi a făcut tină din scuipat, şi a uns cu tină ochii orbului.

El a scuipat pe pământ şi a făcut tină din saliva Sa şi a uns cu tină ochii orbului. Dorea să arate cu tina că El Însuşi a fost Cel care l-a făcut pe Adam din pământ. Afirmaţia Lui că Eu sunt cel care fac acestea, pare să în facă pe ascultători ostili Lui. Dar, arătând că El este acesta, prin lucrarea pe care a făcut-o, aceasta, în cele din urmă, nu produce ofensă.

De aceea, El mai degrabă a creat ochii, decât i-a vindecat. Și nu doar a făcut ochii sau numai i-a deschis, ci le-a dăruit şi abilitatea de a vedea. Aceasta este dovada faptului că El Însuşi a suflat suflet în Adam. Căci acesta nu ar fi văzut niciodată, chiar dacă ochii ar fi fost desăvârşiţi, dacă Duhul de viaţă dătător care a suflat în Adam n-ar fi lucrat.

(Ammonius, Fragmente despre Ioan, 317, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

Lege şi Har, pământ şi salivă

(Ioan 9, 6) Acestea zicând, a scuipat jos şi a făcut tină din scuipat, şi a uns cu tină ochii orbului.

Prin pământ noi înţelegem Legea, şi Harul este desemnat prin salivă. Ce efect are legea fără har? Ce poate face pământul fără saliva lui Hristos? Ce face legea fără har, decât că-i face pe oameni încă şi mai vinovaţi. De ce? Pentru că legea ştie cum să asculte, dar nu cum să ajute; legea poate arăta cu degetul păcatul, dar nu poate lua păcatul de pe oameni. De aceea, să lăsăm saliva lui Hristos să cadă pe pământ şi să strângă pământul împreună. Cel ce a făcut pământul să-l refacă, şi Cel care l-a creat să-l reformeze şi să-l recreeze. Tot, aşa, prin salivă se înţelege Cuvântul lui Dumnezeu, Trupul Lui real omenesc pe pământ. Din acest motiv, să lăsăm ca saliva lui Hristos să cadă pentru ca Legea să fie împlinită. El a făcut tină din salivă. Ce este saliva amestecată cu pământ, dacă Cuvântul cel întrupat? Acel om orb este de fapt chipul întregului neam omenesc, şi de aceea saliva s-a amestecat cu pământul, şi omul cel orb a fost făcut să vadă: Cuvântul S-a întrupat şi lumea s-a luminat.

(Cezar de Arles, Predici, 172.3, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

De ce nu apă în locul salivei?

(Ioan 9, 6) Acestea zicând, a scuipat jos şi a făcut tină din scuipat, şi a uns cu tină ochii orbului.

Şi de ce n-a folosit apă în locul salivei pentru tină? El voia să-l trimită pe om la Siloam. Dar pentru ca să nu fie atribuită vreo putere fântânii, ci ca tu să înţelegi că puterea vine din gura Lui, aceeaşi care a format şi a deschis ochii omului, El a scuipat pe pământ. Şi apoi, pentru ca tu să nu gândeşti că a fost pământul cel care l-a vindecat,  i-a poruncit să se spele.

(Sfântul Ioan Hrisostom, Omilii la Evanghelia după Ioan, 57.1., traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

Vindecarea nu a avut loc în prezenţa lui Iisus

(Ioan 9, 6) Acestea zicând, a scuipat jos şi a făcut tină din scuipat, şi a uns cu tină ochii orbului.

Dar să-l vindece în absenţă, să îi spună să meargă şi să se spele şi să dovedească minunea numai după ce s-a spălat, aceasta este lucrarea unui om care dorea să fie sigur că nimeni nu va fi neştiutor despre minunea ca a avut loc. Căci aşa cum a poruncit slăbănogului să îşi ia patul în ziua când nu era legal să facă aceasta – pentru ca fiecare om care l-ar fi acuzat de încălcarea legii să înveţe măreţia minunii sale – în acelaşi fel, El a poruncit acestui om, care era la distanţă de scăldătoare, să meargă acolo şi să se spele.

(Origen, Fragmentul 63 despre Evanghelia după Ioan, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

Spălarea renaşterii

(Ioan 9, 6) Acestea zicând, a scuipat jos şi a făcut tină din scuipat, şi a uns cu tină ochii orbului.

Aşa cum, deci, suntem formaţi în pântece de către Cuvântul, acelaşi Cuvânt a format vederea în cel care a fost orb din naştere. În acest fel, El a arătat deschis cine este Cel care ne crearea în taină, de vreme ce acum Cuvântul Însuşi a fost descoperit lumii. El a făcut cunoscută şi creaţia veche a lui Adam şi cum a fost făcut el, şi prin ce mână a fost creat, indicând întregul creaţiei lui Adam, prin arătarea unei părți din ea. Căci Domnul care a creat vederea este Cel care a creat întreaga persoană şi făcând aceasta, a îndeplinit voia Tatălui.

Dar în ceea ce priveşte crearea care s-a petrecut în bărbaţi şi femei, care a avut loc după Adam, când umanitatea a căzut în păcat, era nevoie de o spălare a renaşterii. De aceea, Domnul a spus omului căruia îi dăruise vederea: Mergi la Siloam şi te spală. În acest fel, el dovedeşte deopotrivă realcătuirea fizică şi renaşterea lui, care vine din această spălare. Şi de aceea, când s-a spălat, el a venit văzând. El a cunoscut pe Creatorul Său şi umanitatea Îl va cunoaşte pe Cel care este Dăruitorul vieţii.

(Sfântul Irineu de Lugdunum, Împotriva ereziilor, 5.15.3, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

Şi tu vino la Siloam

(Ioan 9, 6) Acestea zicând, a scuipat jos şi a făcut tină din scuipat, şi a uns cu tină ochii orbului.

Din nou te întreb: Ce încearcă să ne spună  scuipând pe pământ, amestecând saliva Lui cu pământul şi punându-l pe ochii orbului, spunând: Mergi şi te spală la scăldătoarea Siloamului (care se tâlcuieşte trimis). Care este înţelesul acţiunii Domnului în aceasta? Desigur, una de mare însemnătate, pentru că persoana atinsă se Iisus primeşte mai mult decât vederea .

Într-o clipă,  vedem deopotrivă puterea dumnezeirii Lui şi forţa sfinţeniei Lui. În calitate de lumină dumnezeiască, El l-a atins pe acest om şi l-a luminat. Ca Preot, printr-o lucrare care simbolizează Botezul,  a sădit în el lucrarea Lui de mântuire. Singura raţiune pentru amestecarea pământului cu saliva şi ungerea cu ea a ochilor este aceea că El a creat pe primul om din pământ şi că acest pământ, care este carnea noastră, poate primi lumina vieţii veşnice prin Taina Botezului.

Şi tu trebuie să mergi la Siloam, adică, la Cel care a fost trimis de Tatăl, aşa cum spune în Evanghelie: Învăţătura Mea nu este a Mea, ea vine de la Cel care M-a trimis pe Mine. Lasă-L pe Hristos să te spele, şi atunci vei vedea. Vino şi te botează, este vremea. Vino repede şi  vei putea să spui: Am mers şi m-am spălat. Şi tu vei putea spune: Am fost orb şi acum văd. Şi cum a spus omul cel orb când ochii lui au început să primească lumina, şi tu poţi să spui: Noaptea este pe sfârşite, ziua este aproape.

(Sfântul Ambrozie de Mediolanum, Scrisori, 67.4-6, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

Puterea Cuvântului lui Dumnezeu

(Ioan 9, 6) Acestea zicând, a scuipat jos şi a făcut tină din scuipat, şi a uns cu tină ochii orbului.

Nu scăldătoarea Siloamului i-a deschis ochii orbului, aşa cum nu apele Iordanului l-au curăţit pe Neeman (2 Regi 5, 14). A fost porunca Domnului care a lucrat. Tot aşa, nu apa pocăinţei ne curăţeşte. Ci numele pronunţate asupra ei (ale Sfintei Treimi) ne dăruiesc mântuirea.

(Sfântul Efrem Sirul, Comentariu la Diatessaronul lui Tațian, 16.29, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

Ioan 9, 8

Spălându-se, a întâlnit harul

(Ioan 9, 8) Iar vecinii şi cei ce-l văzuseră mai înainte că era orb ziceau: Nu este acesta cel ce şedea şi cerşea?

După ce a mers şi s-a spălat, el a întâlnit harul. Şi totuşi, vecinii săi şi cei care erau cu el când  cerşea nu au ajuns cu toţii la aceeaşi concluzie cu el. Erau unii care spuneau că el era într-adevăr omul cel orb, dar alţii, pentru că minunea s-a petrecut cu el, spuneau că nu este el, ci unul care seamănă cu el. El totuşi, spunea că este el, nu pentru că evenimentul însuşi îl obliga, ci pentru că  era nerăbdător să proclame înaintea tuturor ceea ce se întâmplase.

(Teodor de Mopsuestia, Comentarii la Ioan, 4.9.8, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

Iisus vindecă chiar şi pe cerşetori

(Ioan 9, 8) Iar vecinii şi cei ce-l văzuseră mai înainte că era orb ziceau: Nu este acesta cel ce şedea şi cerşea?

Caracterul uimitor al acestei minuni îi face pe unii să fie necredincioşi. Vecinii şi cei care l-au văzut că era orb spuneau: Este acesta cel care şedea şi cerşea? Ce minunată milostivire şi îndurare a lui Dumnezeu! Cu cât de mare bunătate El vindecă chiar şi cerşetorii! În acest fel, El închide gurile iudeilor, pentru că nu i-a făcut pe cei mari, iluştri şi nobili, ci pe cei mai săraci şi mai sărmani, subiecte ale providenţei Sale. Într-adevăr, E

(Sfântul Ioan Hrisostom, Omilii la Evanghelia după Ioan, 57.1, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

Ioan 9, 9

Lungul drum până la scăldătoare face posibilă recunoaşterea

(Ioan 9, 9) Unii ziceau: El este. Alţii ziceau: Nu este el, ci seamănă cu el. Dar acela zicea: Eu sunt.

De ce nu l-a spălat pe el imediat, în loc să-l trimită la Siloam? În primul rând,  probabil pentru ca toți să-l vadă plecând, având lut pe ochii Săi. Caracterul uimitor al acestei privelişti ar fi atras probabil atenţia tuturor asupra lui, deopotrivă a celor care-l cunoşteau şi a celor care nu, şi fiecare voia să-l privească de aproape. Şi pentru că nu este uşor să recunoşti un orb care şi-a recăpătat vederea, Iisus în primul rând îl trimite la această distanţă mai lungă, pentru ca  să fie văzut de mulţi martori. Acest spectacol bizar al unui om mergând cu noroi pe faţă îi făcea pe martori încă şi mai atenţi pentru ca nimeni să nu poată spune: Acesta nu e el.

(Sfântul Ioan Hrisostom, Omilii la Evanghelia după Ioan, 57.1, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

Ioan 9, 10

Orbul îl conduce pe orbi la vedere

(Ioan 9, 10)Deci îi ziceau: Cum ţi s-au deschis ochii?

Acei ai căror ochi erau deschişi înafară erau conduşi de omul orb, care putea să vadă în interior. Căci omul cel orb era condus într-un fel tainic de cei  ai căror ochi erau deschişi, dar  erau orbi în interior. Omul cel orb a spălat lutul de pe ochii lui şi s-a văzut pe sine. Ceilalţi şi-au spălat orbirea din inimile lor şi au fost primiţi. Când Domnul nostru a deschis ochii unui om orb în mod public cu acea ocazie, El a deschis ochii multor oameni orbi în taină.

Căci acel om orb era într-adevăr orb. El a fost ca o sursă de câştig pentru Domnul nostru, căci a câştigat mulţi orbi prin el, vindecându-i pe ei de orbirea inimii.

(Sfântul Efrem Sirul, Comentariu la Diatessaronul lui Tațian, 16.30, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

Ioan 9, 11

Încă neştiutor despre Cine este Iisus

(Ioan 9, 11)Acela a răspuns: Omul care se numeşte Iisus a făcut tină şi a uns ochii mei; şi mi-a zis: Mergi la scăldătoarea Siloamului şi te spală. Deci, ducându-mă şi spălându-mă, am văzut.

El pare să fie încă neştiutor că Mântuitorul este prin fire Dumnezeu, căci altfel nu ar fi vorbit despre el în vreun mod nepotrivit. El probabil gândea  că este un om sfânt, formându-şi opinia din zvonurile care circulau prin Ierusalim.

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia lui Ioan, 6.1, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

Minunea descrisă din perspectiva omului orb

(Ioan 9, 11)Acela a răspuns: Omul care se numeşte Iisus a făcut tină şi a uns ochii mei; şi mi-a zis: Mergi la scăldătoarea Siloamului şi te spală. Deci, ducându-mă şi spălându-mă, am văzut.

Observaţi cât de precis este el. El nu spune cum a fost făcut lutul pentru că nu putea să fi văzut că Domnul a scuipat pe pământ. Nu spune ceea ce nu ştie. El nu l-a văzut pe Iisus cum a scuipat pe pământ, dar a putut simţi cum s-a răspândit noroiul pe ochii lui. Şi el a zis către mine: Mergi şi te spală la scăldătoarea Siloamului. Aceasta de asemenea putea să o menţioneze pentru că a auzit-o. Căci L-a auzit pe Domnul nostru în conversaţie cu ucenicii Săi şi ştia glasul Lui. Şi chiar după toate acestea, totuşi, nu putea să spună cum a fost vindecat. Acum, dacă credinţa este trebuincioasă în lucrurile care țin de simţuri, cu cât mai mult în ceea ce este nevăzut?

(Sfântul Ioan Hrisostom, Omilii la Evanghelia lui Ioan, 57.2, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

Evanghelistul orb

(Ioan 9, 11)Acela a răspuns: Omul care se numeşte Iisus a făcut tină şi a uns ochii mei; şi mi-a zis: Mergi la scăldătoarea Siloamului şi te spală. Deci, ducându-mă şi spălându-mă, am văzut.

Vedeţi cum a devenit el un vestitor al harului. Vedeţi cum propovăduieşte Evanghelia. Vedeţi cum, odată ce îi este dăruită vederea, el devine un martor. Acel om orb mărturisea şi cei necredincioşi erau tulburaţi în inimile lor pentru că nu aveau în inimile lor ceea ce vedeau în el.

(Fericitul Augustin, Tratat la Evanghelia lui Ioan, 44.8, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

Ioan 9, 12

El nu ştia pentru că era orb

(Ioan 9, 12) Zis-au lui: Unde este Acela? Şi el a zis: Nu ştiu.

Ei l-au întrebat: Unde este el? Răspunsul lui a fost că nu ştie, pentru că nu-L văzuse, deoarece în cel moment [al întâlnirii cu Iisus]era orb.

(Teodor de Mopsuestia, Comentariu la Ioan, 4.9.12, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

Ochii deschişi mărturisesc mai târziu

(Ioan 9, 12) Zis-au lui: Unde este Acela? Şi el a zis: Nu ştiu.

Saliva Domnului a devenit deci o cheie pentru ochii închişi. El a vindecat deopotrivă ochiul şi pupila prin apă. Din apă El a făcut noroi şi a adus întregire celor invalide. El a făcut aceasta pentru ca atunci când ei vor scuipa în faţa Lui (Matei 26, 67), acei ochi ai orbului pe care El i-a deschis cu saliva Lui să aducă mărturie împotriva lor.

(Sfântul Efrem Sirul, Comentariu la Diatessaronul lui Tațian, 16.32, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

Ioan 9, 13 -14

Încălcarea Legii de către Iisus

(Ioan 9, 13-14) L-au dus la farisei pe cel ce fusese oarecând orb. Şi era sâmbătă în ziua în care Iisus a făcut tină şi i-a deschis ochii.

Evanghelistul remarcă faptul că era sâmbătă pentru ca să descopere planul lor real, care era acela de a-L acuza de încălcarea Legii şi astfel să îi minimalizeze minunea.

(Sfântul Ioan Hrisostom, Omilii la Evanghelia lui Ioan, 57.2, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

Ioan 9 15

 (Ioan 9, 15) Deci iarăşi îl întrebau şi fariseii cum a văzut. Iar el le-a zis: Tină a pus pe ochii mei, şi m-am spălat şi văd.

Aici, este ca şi cum omul ar spune: Vă voi dovedi că puterea Vindecătorului nu a fost folosită în zadar. Nu voi nega darul pe care l-am primit, căci eu am acum ceea ce am dorit atâta timp. Eu, care am fost orb din naştere şi neputincios din pântece, fiind uns cu noroi, sunt vindecat şi văd. Asta e, nu numai că nu vă arăt ochii mei deschişi, ascunzând întuneric în adâncul lor, ci văd cu adevărat. De acum sunt capabil să privesc lucruri despre care înainte nu puteam decât să aud. Priviţi! Lumina strălucitoare a soarelui străluceşte în jurul meu. Priviţi! Frumuseţea unor lucruri străine înconjoară ochii mei. Cu puţină vreme înainte de-abia ştiam cum este Ierusalimul. Acum văd Templul lui Dumnezeu strălucind în el şi privesc în mijlocul lui preacinstitul altar. Şi dacă stau în afara porţii, acum pot să văd ţara Iudeii şi să recunosc un lucru ca fiind deal, iar altul ca fiind copac. Şi când vremea trece spre seară, ochiul meu nu va rămâne neputincios să observe cerul nopţii şi însoţirea strălucitoare a stelelor şi lumina de aur a lunii. Şi când văd acestea, mă minunez de înţelepciunea Celui care le-a făcut pe ele, de măreţia şi frumuseţea celor zidite(Înţelepciunea lui Sol 13, 5). Şi eu împreună cu ceilalţi recunosc pe Marele Creator.

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia lui Ioan, 6.1, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

Ioan 9, 16

Ţinerea carnală şi spirituală a Sabatului

 (Ioan 9, 16) Deci ziceau unii dintre farisei: Acest om nu este de la Dumnezeu, fiindcă nu ţine sâmbăta. Iar alţii ziceau: Cum poate un om păcătos să facă asemenea minuni? Şi era dezbinare între ei.

Acei farisei, care nici nu văzuseră şi nici nu fuseseră unşi, au spus: Acest om nu este de la Dumnezeu, pentru că nu ţine sâmbăta. Din contra, El o ţinea pentru că era fără de păcat; ţinerea spirituală a sâmbetei înseamnă să nu ai păcat. Şi cu aceasta ne avertizează când porunceşte sabatul, spunând: Să nu faci muncă servilă (Levitic 23, 8). Domnul nostru ne spune despre ce este munca servilă: Oricine săvârşeşte păcatul este robul păcatului (Ioan 8, 34). Dar aceşti oameni, care nici nu au văzut, nici nu au fost unşi, respectau sabatul trupeşte, dar îl profanau spiritual.

(Fericitul Augustin, Tratat la Evanghelia lui Ioan, 44.9, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

Iosua nu a ţinut Sabatul la Ierihon

(Ioan 9, 16) Deci ziceau unii dintre farisei: Acest om nu este de la Dumnezeu, fiindcă nu ţine sâmbăta. Iar alţii ziceau: Cum poate un om păcătos să facă asemenea minuni? Şi era dezbinare între ei.

Iudeii îl admirau pe vechiul erou Iosua, care a cucerit Ierihonul în zi de sabat (Iosua 6, 15) şi a poruncit strămoşilor acestora să facă lucrurile obişnuite pentru cuceritori – şi Iosua însuşi în niciun fel nu a respectat odihna sabatului. Totuşi, cei care îl admiră cu stăruință pe Iosua, Îl atacă pe Hristos. Răutatea lor personală împotriva lui Hristos îi face nu numai să încerce să ia de la El slava datorată lui Dumnezeu, ci să îi răpească și cinstea datorată unui om sfânt.

Şi vorbind fără minte prin răutatea lor, au pus asupra Lui o acuză de impietate, împotriva Celui care a venit la noi de la Tatăl şi care îndreptează lumea.

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia lui Ioan, 6.1, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

Dar despre minunea însăşi?

(Ioan 9, 16) Deci ziceau unii dintre farisei: Acest om nu este de la Dumnezeu, fiindcă nu ţine sâmbăta. Iar alţii ziceau: Cum poate un om păcătos să facă asemenea minuni? Şi era dezbinare între ei.

Trecând minunea în tăcere, ei dădeau cât de multă importanţă puteau aşa-zisei încălcări a legii. Nu Îl acuză de vindecare în zi de sabat, ci de neținerea sabatului. Alţii replică într-un mod mai degrabă slab: Cum poate un om care este păcătos să facă asemenea minuni? Ei erau impresionaţi de minuni, dar numai într-un mod palid şi nestatornic. Căci fiind divizaţi asupra faptului dacă sabatul a fost încălcat sau nu, încă nu aveau nici o idee de faptul că El era Dumnezeu. Ei nu ştiau că era Domnul Sâmbetei cel care a săvârşit minunea. Şi niciunul dintre ei nu îndrăznea să spună deschis care erau sentimentele sale, ci  vorbeau ambiguu – pe de o parte, pentru că ei credeau că faptul însuşi este improbabil, pe de alta, din dragoste față de statutul lor. Aceasta înseamnă că era dezbinare între ei. Adică, oamenii erau dezbinaţi, şi apoi conducătorii lor.

(Sfântul Ioan Hrisostom, Omilii la Evanghelia lui Ioan, 57.2, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

Ioan 9, 17

Omul cel orb ca arbitru al dezbinării lor

(Ioan 9, 17) Au zis deci orbului iarăşi: Dar tu ce zici despre El, că ţi-a deschis ochii? Iar el a zis că prooroc este.

Pe când discutau acestea, ei s-au întors la omul orb din nou, ca şi cum l-ar fi ales pe el ca pe arbitrul lor, şi i-au spus: Ce spui despre El? Căci ţi-a deschis ochii? Să Îl admirăm pentru lucrarea pe care a săvârşit-o? Sau este el un păcătos, pentru că a încălcat Sabatul? Aşa că despre Cel care a deschis ochii tăi, adică, pentru că ţi-a deschis ochii tăi, ce trebuie să spunem despre El? Care este opinia ta? Orbul însă răspunde cu înţelepciune la această întrebare, spunând: Că este prooroc, adică acesta este respectul pe care îl am pentru El, şi în aceste cuvinte se află ascuns ceea ce cred despre lucrarea pe care a săvârşit-o. Când au văzut minunea însăşi, deja au văzut puterea vindecătorului şi că omul orb a descoperit deschis harul pe care l-a primit şi a proclamat măreţia ajutătorului lui, ei au început să se îndoiască dacă omul care a fost vindecat era într-adevăr orbul sau altul. Şi aşa că au fost obligaţi să îi cheme pe părinţii lui.

(Teodor de Mopsuestia, Comentariu la Ioan, 4.9.13–18, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

Mărturisirea lui era adevărată, dar incompletă

(Ioan 9, 17) Au zis deci orbului iarăşi: Dar tu ce zici despre El, că ţi-a deschis ochii? Iar el a zis că prooroc este.

Era dezbinare între ei aşa cum ziua e împărțită între lumină şi întuneric… Ei căutau o cale să-l denigreze pe om şi să îl dea afară din sinagogă (deşi el avea să fie găsit de Hristos). Totuşi, el declară deschis ceea ce gândeşte. Căci spune: Este prooroc. Nefiind încă uns în inimă, el nu a putut să mărturisească că este Fiul lui Dumnezeu. Cu toate acestea, nu greşeşte în ceea ce spune, pentru că Domnul nostru a spus despre Sine: Nici un prooroc nu este bine primit în patria sa (Matei 13, 57).

(Fericitul Augustin, Tratat despre Evanghelia lui Ioan, 44.9, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

Ioan 9, 18

O încercare ratată de a anula minunea

(Ioan 9, 18) Dar iudeii n-au crezut despre el că era orb şi a văzut, până ce n-au chemat pe părinţii celui ce vedea.

Stă în natura adevărului să fie întărit de către cursele care sunt puse împotriva lui de către oameni… Minciunile se distrug pe ele însele prin chiar mijloacele pe care le folosesc împotriva adevărului, făcându-l să apară chiar mai strălucitor, aşa cum este cazul acum. Căci argumentul care, de altfel, putea fi făcut forțat – adică faptul că vecinii nu ştiau nimic sigur şi doar ghiceau pe baza faptului că omul orb semăna cu cel care a fost vindecat – întregul argument este distrus prin aducerea părinţilor care puteau, desigur, să mărturisească despre propriul fiu. Fariseii, fiind neputincioşi prin intimidare să îl facă pe orb să îşi retragă proclamarea binefăcătorului lui, încearcă să anuleze minunea prin părinţi.

(Sfântul Ioan Hrisostom, Omilii la Evanghelia lui Ioan, 58.1, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

Ioan 9, 19

Două întrebări care să aducă negarea

(Ioan 9, 19) Şi i-au întrebat, zicând: Acesta este fiul vostru, despre care ziceţi că s-a născut orb? Deci cum vede el acum?

Aducându-i pe părinţi în mijlocul adunării, pentru a-i intimida, ei au început cu furie un interogatoriu aspru: Este acesta fiul vostru? Observaţi, ei nu spun care s-a născut orb, cidespre care voi ziceţi că s-a născut orb. Ce fel de tată ar fi spus asemenea lucruri despre fiul său dacă n-ar fi fost adevărat? De ce nu au spus dintr-odată pe care l-aţi făcut orb? Ei încercau două căi de a-i face să nege minunea, spunând despre care voi ziceţi că s-a născut orb, şi apoi prin adăugarea cuvintelor cum vede el acum.

(Sfântul Ioan Hrisostom, Omilii la Evanghelia lui Ioan, 58.1–2, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

Ioan 9, 21

Părinţii îl expun pe fiul lor unei posibile lovituri

(Ioan 9, 21) Dar cum vede el acum, noi nu ştim; sau cine i-a deschis ochii lui, noi nu ştim. Întrebaţi-l pe el; este în vârstă; va vorbi singur despre sine.

În afară că au vorbit fals, ei au comis un alt păcat, expunându-şi fiul  la o lovitură. Dar eu cred că şi aceasta are un motiv. Când Mântuitorul nostru a deschis ochii omului orb, El nu i-a deschis ochii de copil, ci ochii de om matur, pentru ca el să vadă ca un adult.

Dar aşa a fost cazul şi cu alţi orbi care au primit vederea. Totuşi, este adevărat că el, fiind în vârstă matură, poate vorbi despre sine, şi în special atunci când Iisus îi dăruieşte lumina Sa. Căci nu are nevoie de altcineva să negocieze pentru el.

(Origen, Fragmentul 67 despre Evanghelia lui Ioan, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

Nu este nevoie să vorbească pentru un om matur

(Ioan 9, 21) Dar cum vede el acum, noi nu ştim; sau cine i-a deschis ochii lui, noi nu ştim. Întrebaţi-l pe el; este în vârstă; va vorbi singur despre sine.

Părinţii răspund: noi am fi putut fi obligaţi să vorbim pentru el când era copil şi când nu putea vorbi pentru sine însuşi… dar chiar dacă ştim că a fost născut orb, ştim că el putea vorbi de multă vreme.

(Fericitul Augustin, Tratat la Evanghelia lui Ioan, 44.10, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

Ioan 9, 22-23

Necredinţa căpeteniilor

(Ioan 9, 22-23) Acestea le-au spus părinţii lui, pentru că se temeau de iudei. Căci iudeii puseseră acum la cale că, dacă cineva va mărturisi că El este Hristos, să fie dat afară din sinagogă. De aceea au zis părinţii lui: Este în vârstă; întrebaţi-l pe el.

Acest rău îi stăpânea pe căpetenii, care nu numai că au devenit infirmi prin necredinţă, ci şi prin ameninţările lor au închis calea mântuirii celorlalţi oameni.

(Teodor de Heracleea, Fragmente despre Ioan, 82, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

Voi daţi afară, Hristos primeşte înăuntru

(Ioan 9, 22-23) Acestea le-au spus părinţii lui, pentru că se temeau de iudei. Căci iudeii puseseră acum la cale că, dacă cineva va mărturisi că El este Hristos, să fie dat afară din sinagogă. De aceea au zis părinţii lui: Este în vârstă; întrebaţi-l pe el.

Dar nu era nici un dezavantaj să fii dat afară din Sinagogă, pentru că pe cel pe care l-au dat ei afară, Hristos l-a primit.

(Fericitul Augustin, Tratat la Evanghelia lui Ioan, 44.10, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

Ioan 9:24

Sub masca religiei

(Ioan 9, 24) Deci au chemat a doua oară pe omul care fusese orb şi i-au zis: Dă slavă lui Dumnezeu. Noi ştim că Omul Acesta e păcătos.

Părinţii l-au trimis la farisei pe omul vindecat, aşa că ei l-au interogat a doua oară. Ei nu spun deschis acum: Zi că Hristos nu te-a vindecat. Ci în locul acestor cuvinte, ei își ascund scopul după masca religiei. Ei spun: Dă slavă lui Dumnezeu, adică, mărturiseşte că acest om Iisus nu are nimic de-a face cu minunea.

(Sfântul Ioan Hrisostom, Omilii la Evanghelia lui Ioan, 58.2, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

Huleşte pe Dumnezeu

(Ioan 9, 24) Deci au chemat a doua oară pe omul care fusese orb şi i-au zis: Dă slavă lui Dumnezeu. Noi ştim că Omul Acesta e păcătos.

Ei i-au spus să nege ceea ce a primit. Aceasta nu este nicidecum să dea slavă lui Dumnezeu, ci mai mult să-L hulească pe El.

(Fericitul Augustin, Tratat la Evanghelia lui Ioan, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

Ioan 9, 25

Un alt răspuns prudent

(Ioan 9, 25) A răspuns deci acela: Dacă este păcătos, nu ştiu. Un lucru ştiu: că fiind orb, acum văd.

El spune, într-adevăr, nu vreau să declar ceea ce nu ştiu; nici nu pot să rămân tăcut sau să ascund ceea ce ştiu. Eu într-adevăr nu ştiu dacă El este ceea ce spuneţi voi că e. De fapt, nu L-am cunoscut ca păcătos. Eu eram orb, şi prin speranţa mea am primit vederea. Ştiu aceasta mai mult decât toate. Depinde de voi să judecaţi dacă un păcătos poate face aceasta, pentru că voi afirmaţi că este păcătos.

El a dat un răspuns prudent, cu vorbe moderate pentru ca să nu apară a fi în dezacord cu cei care-l interogau. Prin tăcerea lui, cu toate acestea, el a sugerat că Iisus nu ar fi putut să facă ceea ce a făcut dacă ar fi fost păcătos.

(Teodor de Mopsuestia, Comentariu la Ioan, 4.9.25, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

Ioan 9, 27

Îndrăzneala credinţei

(Ioan 9, 27)Le-a răspuns: V-am spus acum şi n-aţi auzit? De ce voiţi să auziţi iarăşi? Nu cumva voiţi şi voi să vă faceţi ucenici ai Lui?

Vedeţi cu câtă îndrăzneală vorbeşte cerşetorul cu cărturarii şi cu fariseii? Aceasta arată cât de puternic este adevărul şi cât de slabă este minciuna. Adevărul, chiar dacă atinge doar oameni obişnuiţi, îi face să apară plini de slavă; minciuna, chiar dacă este printre cei puternici, îi arată pe ei să fie slabi. Ceea ce spune el este aceasta: voi nu sunteţi atenţi la cuvintele mele, de aceea, eu nu voi mai vorbi sau răspunde vouă când mă interogaţi continuu fără nici un scop. Voi nu vreţi să ascultaţi pentru a învăţa, ci pentru ca să găsiţi insulte în cuvintele mele.

(Sfântul Ioan Hrisostom, Omilii la Evanghelia lui Ioan, 58.2, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

Orbul nu mai tolerează orbirea

(Ioan 9, 27) Le-a răspuns: V-am spus acum şi n-aţi auzit? De ce voiţi să auziţi iarăşi? Nu cumva voiţi şi voi să vă faceţi ucenici ai Lui?

El era indignat de încăpăţânarea iudeilor. Acum că nu mai era el însuşi orb, nu mai putea tolera nici orbirea lor.

(Fericitul Augustin, Tratat despre Evanghelia lui Ioan, 44.11, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

Deja era ucenic

(Ioan 9, 27) Le-a răspuns: V-am spus acum şi n-aţi auzit? De ce voiţi să auziţi iarăşi? Nu cumva voiţi şi voi să vă faceţi ucenici ai Lui?

El descoperă starea minţii sale, că era nu numai dornic să devină, ci a şi devenit deja un ucenic al lui Iisus.

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia lui Ioan, 6.1, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

Ioan 9, 28-29

Un compliment, dar nu intenţionat

(Ioan 9, 28-29) Şi l-au ocărât şi i-au zis: Tu eşti ucenic al Aceluia, iar noi suntem ucenici ai lui Moise. Noi ştim că Dumnezeu a vorbit lui Moise, iar pe Acesta nu-L ştim de unde este.

Un asemenea rău să nu fie spus despre noi şi despre copiii noştri! Cu alte cuvinte, era un lucru rău să spui că eşti ucenic al lui Hristos din punctul lor de vedere, dar nu e rău dacă te gândeşti la cuvintele înseşi. Ei spun:noi suntem ucenici ai lui Moise. Noi ştim că Dumnezeu a vorbit lui Moise, iar pe Acesta nu-L ştim de unde este. Dar dacă voi, fariseilor, ştiţi că Dumnezeu a vorbit cu Moise, atunci ar fi trebuit să știți și că Dumnezeu a vestit despre Domnul nostru prin Moise, după ce aţi auzit ceea ce El a spus: Dacă aţi fi crezut în Moise, atunci aţi fi crezut în Mine, căci despre Mine a scris acela. Deci voi urmaţi un slujitor şi îi întoarceţi spatele Domnului? Dar voi nici măcar nu urmaţi slujitorului, căci el v-ar fi călăuzit către Domnul.

(Fericitul Augustin, Tratat la Evanghelia lui Ioan, 44.12, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

Ioan 9, 30

Minunea este evidenţa incontestabilă

(Ioan 9, 30-31) A răspuns omul şi le-a zis: Tocmai în aceasta stă minunea: că voi nu ştiţi de unde este şi El mi-a deschis ochii.

El aduce minunea pretutindeni ca evidenţă pentru că ei nu puteau să o invalideze. Şi el îşi trage toate argumentele din aceasta. În primul rând, el spune: De este păcătos sau nu, eu nu ştiu. El nu are nici o îndoială că Iisus nu era păcătos. Şi astfel, când are o oportunitate, le întoarce propriile cuvinte împotriva lor şi îl apără pe Iisus: Noi ştim că Dumnezeu nu îi ascultă pe păcătoşi.

(Sfântul Ioan Hrisostom, Omilii la Evanghelia lui Ioan, 58.3, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

Ioan 9, 31

Este adevărat că Dumnezeu nu îi ascultă pe păcătoşi?

(Ioan 9, 31-32) Şi noi ştim că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi; dar de este cineva cinstitor de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acesta îl ascultă. Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere.

Dar dacă o atât de importantă învăţătură este adevărată, că păcătosul nu este ascultat de Dumnezeu, nu ar fi fost trecută în tăcere şi ar fi fost vestită de unul vrednic de crezare, de către slujitorul Moise sau de unul dintre profeţi. Dar cum, dacă Dumnezeu nu ascultă un păcătos, au fost învăţaţi păcătoşii să spună Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Pe cine ascultă Dumnezeu deci? El îi ascultă pe cei care se întorc către El în pocăinţă, chiar dacă nu au încetat să fie păcătoşi. Dacă Dumnezeu nu i-ar fi ascultat pe păcătoşi, Mântuitorul nostru nu ar fi mâncat şi băut cu vameşii şi cu păcătoşii. Dar dacă cei care au trebuinţă de doctor pentru că sunt bolnavi nu ar fi fost auziţi, El nu i-ar fi vindecat. Deci, ca şi cum rugăciunea celor care au păcătuit dar nu mai păcătuiesc îşi atinge scopul, este spus: De te vei uita la fărădelegi, Doamne, cine va putea suferi(Psalmul 129, 3). Dar poate omul orb vorbeşte nu despre  lucruri obişnuite, ca rugăciunea păcătosului, ci de felul de lucruri măreţe pe care le face Iisus. Căci când lui Dumnezeu Îi este cerut un asemenea lucru măreţ, atunci El nu îi ascultă pe păcătoşi.

(Origen, Fragmentul 70 despre Evanghelia lui Ioan, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

 

Ioan 9, 33-34

Faptele dovedesc că Iisus nu este păcătos

(Ioan 9, 33-34) De n-ar fi Acesta de la Dumnezeu n-ar putea să facă nimic. Au răspuns şi i-au zis: În păcate te-ai născut tot, şi tu ne înveţi pe noi? Şi l-au dat afară.

Deci, Iisus trebuie să fie admirat, spune omul care fusese orb, ca unul care este superior gândirii umane. În timp ce voi nu ştiţi de unde este El, minunea împlinită arată deschis puterea Lui asupra mea.

Voi nu ştiţi cine este şi aveţi nevoie de mărturie de la alţii dacă nu aveţi nici o idee despre puterea Lui. Dar dacă minunile Lui arată că este un Om mare, voi tot nu ştiţi de unde este sau cine este El, este evident, deopotrivă din măreţia minunilor lui şi din nebunia voastră, că El este dincolo de înţelegerea omenească.

Şi din aceste fapte, este clar El nu poate fi numit un păcătos. Desigur, Dumnezeu nu împlineşte cererile păcătoşilor, dar ascultă vocea celui care arată comportament cinstit şi face cu credincioșie voia Lui. Într-adevăr, El a vindecat un om născut orb, şi noi ştim că aceasta nu s-a mai făcut înainte, nici chiar de către Moise, pe care voi îl cinstiţi.

(Teodor de Mopsuestia, Comentariu la Ioan, 4.9.30-32, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

Înţelegerea credinţei

(Ioan 9, 33-34) De n-ar fi Acesta de la Dumnezeu n-ar putea să facă nimic. Au răspuns şi i-au zis: În păcate te-ai născut tot, şi tu ne înveţi pe noi? Şi l-au dat afară.

Cel care a primit vederea şi care a fost în mod minunat eliberat de vechea lui orbire a fost mai rapid în înțelegerea adevărului decât cei care au fost instruiţi de către Lege. Vedeţi cum prin numeroase şi înţelepte argumente, el demonstrează inferioritatea absolută a opiniei fariseilor.

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia lui Ioan, 6.1, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

Ioan 9, 35

Hristos obţine o mărturisire a credinţei

(Ioan 9, 35-38) Şi a auzit Iisus că l-au dat afară. Şi, găsindu-l, i-a zis: Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?

Când omul a fost deja vindecat şi a suferit îndepărtarea din sinagogă, Domnul i-a pus întrebarea: Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? Aceasta a fost pentru ca să-l salveze de gândul că a pierdut totul fiind dat afară din sinagogă. I-a dat lui siguranţa că mărturisirea adevăratei credinţe l-a restaurat pe el la starea de nemurire. Când omul, cu sufletul încă neluminat, a răspuns: Cine este, Doamne, ca să cred în El?, Domnul i-a răspuns: L-ai văzut, căci cel ce vorbeşte cu tine Acela este.

Căci scopul lui era să îndepărteze necunoașterea omului a cărui vedere fusese restaurată şi pe care acum îl îmbogăţeşte cu cunoaşterea unei credinţe atât de pline de slavă.

Domnul cere de la acest om, cum a cerut de la cei care i-au cerut să-i vindece, o mărturisire de credinţă ca răsplată a vindecării lor? Desigur că nu! Căci omul orb putea vedea deja când i s-a adresat. Domnul a întrebat pentru a primi răspunsul: Cred, Doamne! Credinţa despre care vorbea în acest răspuns era pentru a primi nu vedere, ci viaţă.

(Ilarie de Poitiers, Despre Treime, 6.48, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

Iisus Însuşi este Siloamul

(Ioan 9, 35-38) Şi a auzit Iisus că l-au dat afară. Şi, găsindu-l, i-a zis: Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?

Desigur, Dumnezeu ascultă pe păcătoşi. Dar omul care a spus asta nu îşi spălase încă faţa inimii sale în Siloam. Taina avusese deja loc în ochii lui, dar răsplătirea harului nu fusese încă primită în inima sa.

Când şi-a spălat omul cel orb faţa inimii sale? Când, după ce a fost aruncat afară de către iudei, Domnul l-a adus pe el înăuntru, întru Sine. Vedeţi, îl găseşte şi spune către el, aşa cum am auzit: Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? Şi el răspunde: Cine este Doamne, ca să cred în El? El îl putea vederea, desigur, cu ochii lui, dar cu inima lui? Încă nu. Aşteaptă, el va vedea într-o clipă.

Iisus îi răspunde: Eu sunt, Cel ce vorbesc cu tine. Ezită el oare? El îşi spală faţa imediat. Mai mult decât orice, Siloamul vorbeşte cu el, care se tâlcuieşte Cel trimis. Cine este Cel trimis dacă nu Hristos, care afirmă frecvent: Eu fac voia Tatălui, Care M-a trimis (Ioan 4, 34). Deci, El era Siloamul. Omul orb în inimă s-a apropiat, a auzit, a crezut, s-a închinat, şi-a spălat faţa şi a văzut.

(Fericitul Augustin, Predici, 136.2, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

Ioan 9, 36-37

El Îi recunoaşte vocea

(Ioan 9, 36) El a răspuns şi a zis: Dar cine este, Doamne, ca să cred în El?

Omul orb, recunoscându-i vocea – amintiţi-vă că nu-L văzuse încă – a spus: Şi cine este, Doamne, ca să cred în El? Cu bun motiv a crezut că Cel care i-a dăruit vederea, chiar dacă fusese mai presus de orice speranţă, ar fi putut de asemenea să-i arate pe Fiul lui Dumnezeu.

(Teodor de Mopsuestia, Comentariu la Ioan, 4.9.34-37, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

O mărturisire de credinţă a unui începător

(Ioan 9, 36) El a răspuns şi a zis: Dar cine este, Doamne, ca să cred în El?

Pentru că nu putea încă spune Cred, ci în neştiinţă a răspuns Dar cine este, Doamne, ca să cred în El, acesta era deci la limită, adică, între credinţă şi necredinţă.

(Origen, Fragmentul 71 la Evanghelia lui Ioan, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

Ioan 9, 38

Închinarea urmează credinţei

(Ioan 9, 38) Iar el a zis: Cred, Doamne. Şi s-a închinat Lui.

Închinarea urmează credinţei, şi credinţa este confirmată de putere. Dar dacă spui că cei credincioşi de asemenea ştiu, ei ştiu ceea ce ei cred; şi viceversa, ei cred din ceea ce ştiu. Noi ştim pe Dumnezeu din puterea Lui. Noi de aceea credem în El, pe care-L ştim, şi ne închinăm Lui, în Care credem.

(Sfântul Vasile cel Mare, Scrisori, 234.3, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

Sursa: http://www.doxologia.ro/biblioteca/comentarii-patristice/duminica-6-dupa-pasti-comentarii-patristice-0

Categories: ORTODOXIE Tags:
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.

%d bloggers like this: