Acasă > Mari duhovnici, PATRIARHIA ROMÂNIEI > CONFUZIA TRADIŢIILOR. LECŢIA PĂRINTELUI GHEORGHE CALCIU

CONFUZIA TRADIŢIILOR. LECŢIA PĂRINTELUI GHEORGHE CALCIU

CONFUZIA TRADIŢIILOR. LECŢIA PĂRINTELUI GHEORGHE CALCIU

Legături:
Părintele Gheorghe Calciu nu se lasă nici mort. Mai avea să ne certe de ceva. Aşa văd eu recentele întâmplări legate de  Petru-Vodă, ca o lecţie despre tradiţii, farisei, fraieri, naivi şi credinţă autentică.

După moarte începe o nouă viaţă, oricât ar părea de incredibil. Pe această axiomă stau toate cutumele legate de tratamentul trupului după moarte prezente mai ales în  religiile  care impun ritul inhumării. Cazul părintelui Calciu relevă confuzia nefericită a unor tradiţii diferite păstrate până în ziua de azi. Este vorba de tradiţia păgână, tradiţia românească (tot păgână dar asimiliată de creştinism) şi tradiţia creştină. Să le luăm pe rând.

    Tradiţia păgână

În tradiţia păgână exista un cult al morţilor destul de extins. Atunci când primii creştini au dărâmat capiştile idoleşti au găsit în interiorul idolilor cranii umane şi oseminte, ceea ce înseamnă că idolii nu erau doar simple opere de artă reprezentând pe zei, ci uneori aveau şi ceva ,,omenesc”. Osemintele proveneau probabil de la sacrificiile umane practicate din neolitic până în primele vremuri creştine. Arheologii au găsit,  sub unele vetre neolitice, oseminte de copii care în urma analizelor antropologice s-a  constatat că fuseseră ucişi în chinuri groaznice.

Tradiţia păgână a oaselor de mort s-a transmis în  practicile vrăjitoreşti. Reţinem din această tradiţie că ,,ucigă-l toaca” are un interes duşman  nu doar pentru om, ci şi pentru rămăşiţele lui.  Să ne ferească Dumnezeu de asemenea lucruri!

    Tradiţia românească

În tradiţia românească s-a păstrat până în ziua de azi, în Moldova şi Ţara Românească,  ritualul reinhumării rituale la şapte ani. La origine, obiceiul era păgân dar aşa cum filosofi antici şi sibile sunt zugrăviţi pe pereţii bisericilor ortodoxe deoarece au prevăzut prin darul Duhului Sfânt o vreme a răscumpărării în Hristos, aşa şi acest obicei a fost preluat pentru că are anumite accente creştine. Oricum, strămoşii românilor, pe oricare tradiţie ai merge, practicau incineraţia. Prin urmare inhumaţia la români este consecinţa  creştinării.  De pildă, la şapte ani, osemintele erau spălate cu vin ca o prefigurare a sfintei împărtăşanii şi acoperite cu o pânză albă ca simbol al hainei curate de nuntă. Se făcea parastas mare şi familia dăruia toate necesare unei case noi: mobilier, vase, haine, semn al trecerii în locaşurile veşnice. Se reinhumau toate ale mortului. Nu era voie să se păstreze nimic, nici măcar un obiect. Nu era voie să se piardă sau rătăcească nimic, nici măcar un dinte. In timpul comunismului tradiţia s-a pierdut şi acolo unde s-a practicat a fost interpretată ca o economie de spaţiu funerar, ceea ce la origine nu era aşa. Pentru ţărani era mare ruşine să îşi lase părinţii cu ,,ţărâna în gură”. Iar, practica avea şi o latură pedagogică. Sf. Ioan Gură de Aur ne sfătuieşte să mergem la morminte ca să luăm înţelepciune. Moartea ne învaţă multe. Dacă vrem să învăţăm, evident! Sunt arheologi care au cercetat sute de morminte şi tot neterminaţi au rămas.

Păstrarea acestei tradiţii a avut şi o consecinţă aplicată, concretă. S-a observat că nu toate trupurile putrezesc, ceea ce  contravene legilor naturii. In mod natural trupul trebuie să se dezlege întru cele ale sale. Pământul este un laborator perfect.  Nu este natural ca un trup să stea în pământ şi să rămână neputrezit (nici chiar dacă ar fi îmbălsămat de americani). Pentru astfel de cazuri nenaturale  s-a hotârât să se săvârşească 40 de liturghii, după care  trupul era reinhumat.

          Tradiţia creştină

Tradiţia creştină prevedea inhumarea şi pecetluirea gropii până la Judecata de Apoi, când toate trupurile, nu doar sufletele vor învia.  Insă, în primele veacuri creştine, în timpul prigoanelor, o parte dintre mărturisitori sau martiri, (cele două cuvinte sunt sinonime) mureau în timpul martirajului devenind mucenici (cuvântul mucenic, de origine slavă, are rădăcina ,,muc,, care se traduce prin chinuri groaznice, insuportabile, chinurile iadului, chinurile creaţiei). Trupurile lor erau  îngropate în taină sau ascunse, uneori împotriva deciziei autorităţilor. De multe ori, deasupra acestor morminte se ridicau biserici pentru că se constata că trupurile lor, prin puterea lui Dumnezeu, făceau minuni, atât pentru creştini cât şi pentru păgâni, ceea ce ridică o problemă dogmatică, aceea a credinţei. Dar, din sutele de mii de sfinţi doar o mică parte au moaşte păstrate şi asta pentru că de la bun început Biserica a fost prudentă în a admite ca moaşte sfinte şi rămăşiţele pământeşti ale altor categorii de nevoitori fie ei martiri, cuvioşi,  monahi, sihaştri şi simpli mireni. Reticenţa era de înţeles. Majoritatea nevoitorilor ajung după moarte în Rai împreună cu drepţii unde se odihnesc, doar sfinţii ajung în Impărăţia Cerurilor cu îngerii, unde continuă să se roage pentru lume şi prin rugăciunile lor să mijlocească pentru noi. Locul  pe care îl capătă sufletul după moarte hotărăşte statutul osemintelor sale pământeşti şi nu invers. Trebuie multă vigilenţă în această chestiune pentru a nu cădea în idolatrie.

Sminteala din cazul părintelui Calciu s-a produs pentru că s-a lucrat fără binecuvântarea stareţului şi fără acceptul familiei, absolut obligatorii în cazul tradiţiei româneşti. Vreau să cred că bieţii părinţi au acţionat din dragoste faţă de memoria părintelui şi pentru respectarea tradiţiei româneşti şi nu împinşi de curiozitatea de a afla moaşte, aşa cum au fost acuzaţi.  Dar dacă tot s-a produs deshumarea şi s-a constatat descompunerea parţială a trupului trebuiau săvârşite cele 40 de liturghii, conform tradiţiei, pentru că părintele a fost martir şi nu mucenic (intre cele două categorii există totuşi o diferenţă). După care trebuia respectată dorinţa părintelui lăsată cu limbă de moarte, aceea de a fi îngropat într-un alt loc.

LECŢIA PĂRINTELUI GHEORGHE

 Dumnezeu ştie de ce a îngăduit ispita asta, în postul Crăciunului, prin chiar părintele Calciu.  Pentru că ispită a fost de vreme ce  nici tradiţia românească nu s-a respectat,  nici tradiţia creştină nu s-a aplicat şi nici dorinţa părintelui Calciu nu s-a împlinit. Poate pentru a ne dovedi că nici tradiţia românească nu o ştim, nici creştineşte nu gândim şi nici ascultători de cuvântul părintelui nu ne dovedim. Şi, asta cu toţii, de la vlădică până  la opincă. Iar, dacă stau bine şi mă gândesc această lecţie este chiar în tonul părintelui. Să-i lase să slujească, aşa ca fraierii, la un mormânt gol în timp ce trupul lui stătea  în chilia părintelui Iustin. Il încălzea bietul Teodot cu aeroterma.  Ce mai, le-a făcut-o părintele Gheorghe! Dacă prin moaştele  părintelui s-ar fi vindecat un bolnav, poate că m-aş fi îndoit că e sfânt, dar după întâmplarea aceasta sunt convinsă că e sfânt. Dar, tradiţia creştină trebuie respectată şi trupul reinhumat într-un alt loc, aşa cum a cerut. Nu e pentru vremurile noastre. Dacă ne mai dă o lecţie se fărâmă mănăstirea.

Sursa: http://emiliacorbu.ro

  1. Pr Andrei
    decembrie 21st, 2013 la 23:29 | #1

    Amintiti de niste descoperiri arheologice ale unor ramasite de copii, ucisi ritualic in chinuri, din neolitic, ramasite ale caror analize antropologice au fost facute, va rog indicati-mi unele surse bibliografice sau de pe internet.
    Multumesc, Doamne ajuta !

  2. catalin
    decembrie 22nd, 2013 la 15:32 | #2

    Multi bagatori in seama isi dau si ei cu parerea….
    „Majoritatea nevoitorilor ajung după moarte în Rai împreună cu drepţii unde se odihnesc, doar sfinţii ajung în Impărăţia Cerurilor cu îngerii, unde continuă să se roage”
    ” De pildă, la şapte ani, osemintele erau spălate cu vin ca o prefigurare a sfintei împărtăşanii ”
    ” O parte dintre mărturisitori sau martiri, (cele două cuvinte sunt sinonime) mureau în timpul martirajului devenind mucenici ”
    ” pentru că părintele a fost martir şi nu mucenic ”

    Iertati-mi indrazneala!

  3. Emilia
    decembrie 30th, 2013 la 10:51 | #3

    Părintelui Andrei,
    Este vorba despre cercetările arheologice din mai multe situri neolitice. Cele mai apropiate de locul în care mă aflu sunt cele de la Hărşova (jud. Constanţa) şi Borduşani (jud. Ialomiţa). Au fost publicate în urmă cu aproape 15 ani în revistele de specialitate şi în rapoartele arheologice. Nu există publicaţii speciale în care să se prezinte doar acele vetre, ci rapoarte arheologice sau antropologice în care se prezintă toată seria de descoperiri. Eu am reţinut pentru mine aceste date şi le-am aprofundat în discuţiile cu arheologii care le-au descoperit. Dacă vă trebuie o bibliografie necesară vreunei lucrări, atunci îmi voi face timp să caut rapoartele vechi de la Borduşani şi Hârşova de prin anii 1994, 1995 etc.
    Doamne ajută!
    Emilia

  4. Emilia
    decembrie 30th, 2013 la 11:12 | #4

    Pt. Cătălin,
    Dacă te-a deranjat ceva la acele fraze, te rog să te argumentezi. Eu am dovezi pentru ce am scris. Dacă tot te-ai băgat în seamă, explică-te pentru că eu nu înţeleg ce vrei să spui.
    Eu nu m-am băgat în seamă, cum crezi. Am fost solicitată să îmi spun părerea. Am luat binecuvântare de la duhovnic, după care am scris. Sau trebuia să îţi cer ţie voie?
    Emilia

  5. catalin
    decembrie 31st, 2013 la 00:01 | #5

    @Emilia

    Buna seara Doamna Emilia si la multi ani!

    Sa nu se tulbure si sa nu se intristeze inima Domniei Voastre, caci nu am vrut sa va necajesc, dar daca nu ar fi fost textul Dumneavoastra, eu, nu as fi stiut ca Raiul e una, iar Imparatia cerurilor alta. Nu as fi stiut ca Nevoitorii si Dreptii nu sunt uniti prin rugaciune cu Dumnezeu, ci ca se afla intr-o stare de apatie/odihna in rai (cu toate astea chiar Scriptura marturiseste ca Raiul nu este si nu a fost dintru inceput un loc doar al odihnei: Adam a fost pus de Domnul Dumnezeu sa lucreze in gradina Raiului, Fc 2, 15).
    O adoua idee ce m-a bulversat este cea referitoare la spalarea cu vin a osemintelor. In opinia Dumneavoastra ea este o “prefigurare” a Euharistiei, dar Euharistia nu mai este “prefigurata” ci ea este/exista in mod real prin Dumnezeiasca Liturghie. E drept ca a fost prefigurata prin jerfele de multumire din Vechiul Testament (singurele jertfe la care se aducea Artos-paine dospita, si despre care Sfantul Prooroc Maleahi marturiseste ca aceasta este jerfa care se va aduce neincetat de catre neamuri lui Dumnezeu Mal 1,11). Mai degraba aceasta spalare cu vin ar trebui sa ne duca cu gandul la proorocia lui Iezechiel facuta asupra oaselor uscate, Iez cap 37, la cuvintele psalmului 50 “stropi-ma-vei cu isop si ma voi curati” , pe care le rosteste preotul in slujba inmormantarii atunci cand stropeste cu vin trupul repausatului. In concluzie aceasta stropire/spalare cu vin simbolizeaza, nu “prefigureaza” credinta noastra in inviere si nu are nicio legatura cu cine stie ce traditie pagana precrestina.
    O ultima observatie: nu exista nicio diferenta din punct de vedere al intelesului intre martir si mucenic, cei doi termeni sunt sinonimi. Diferenta este data de provenienta celor doi termeni. Martir vine din limba greaca si l-am primit in romana prin bunavointa limbii latine (in romana avem cuvantul martor ce provine din aceiasi radacina lexicala) Mucenic vine din limba salvona si desemneaza acelasi lucru: persoana care a suferit chinuri si a fost ucisa pentru credinta ei. Marturisitorul este in schimb, potrivit limbajului bisericesc persoana care a suferit chinuri pentru credinta dar care supravietuieste (Sf Maxim Marturisitorul de ex.) Potrivit acestei “incadrari” bisericesti Parintele Calciu a fost cu siguranta un Marturisitor al Bisericii noastre. Desigur Parintele poate fi considerat si martir, dar intr-un sens mai larg al acestui cuvant.
    Ps. Sa nu considerati ca binecuvantarea Duhovnicului ne ofera automat o stare de infailibilitate!

  6. Emilia
    ianuarie 6th, 2014 la 10:06 | #6

    @Catalin,
    Doamne ajută, Cătălin!

    Evident că binecuvântarea vine de la duhovnic şi greşelile de la noi. Nici nu m-am gândit că textul meu poate fi infailibil.
    1. Din tot ce am citit până acum reiese că Raiul şi Impărăţia Cerurilor sunt două locuri diferite. Nici nu mai încape discuţie, sunt prea multe texte din care reiese diferenţa dintre ele. Impărăţia Cerurilor a existat dinainte de Rai care a fost creat pentru om, ca o grădină în care acesta să trăiască. In acest Rai cobora Dumnezeu şi îngerii pentru a vorbi cu omul. Dar Dumnezeu nu locuia în Rai. Omul din Rai era viu, dar nu era duh. In Impărăţia Cerurilor au fost şi sunt doar duhuri. Omul era singura creaţie a lui Dumnezeu care îngloba şi materia şi era firesc să fie aşezat într-un loc special.
    Din Împărăţia Cerurilor a căzut ceata îngerilor lui Satan. Locul lor este luat de sfinţi, adică de acei oameni care îşi depăşesc condiţia de om. De aceea doar cei care se silesc ajung în Impărăţia Cerurilor. Aşa ne învaţă Scriptura.

    2. Cunosc interpretarea pe care o dai tu cuvântului martir. Mi-a fost adusă la cunoştinţă de cineva mai documentat decât mine. Insist însă înterpretarea pe care o dau eu şi să îţi spun şi de ce:
    a) martir în limba română este un neologism. Noi aveam doar cuvintele mucenic şi mărturisitor.
    b)Eu cred că acest cuvânt martir vine din limba latină, aşa cum spui şi dumneata dar care a dat în limba greacă cuvântul martir şi în limba română pe cel de mărturisitor, ambele însemnând acelaşi lucru, adică mărturie. In română, cuvântul şi-a păstrat sensul iniţia dat de etimologia sa. In greacă, unde exista un alt cuvânt pentru mărturie, a căpătat sensul de martir-mucenic. In limba română cuvântul martir a ajuns mult mai târziu pe filieră franceză şi a fost preluat nu cu sensul de mărturisitor, aşa cum era firesc, ci su sensul de mucenic. De ce s-a făcut aceasta? Probabil pentru incercarea prostească a latinistilor de a scăpa de slavismele din limba română. Cuvântul martir nu aparţine limbajului bisericesc. Nu îl găsim în nici un tropar. Dovadă că a pătruns pe filiera latiniştilor şi nu a bisericii greceşti.
    De aceea mă încăpăţînez să consider neologismul martir egal cu marturisitor aşa cum îl arată rădăcina şi să păstrez cuvântul mucenic cu sensul lui unic, păstrat în toată tradiţia bisericească.
    3. In privinţa spălării cu vin a osemintelor în tradiţia deshumării rituale la 7 ani, posibil ca interpretarea ta să fie corectă, dar aceasta ar însemna să fie prezentă şi în tradiţiile ebraice vechi de care nu ştiu. Stiu doar că evreii din ziua de azi nu au nici o practică a reinhumării rituale.

    Toate cele binecuvântate,
    Emilia

  7. AURICA
    februarie 2nd, 2014 la 02:45 | #7

    astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2014/02/manastirea-petru-voda-recunoaste.html Manastirea Petru Voda recunoaste oficial ca parintele Calciu are sfinte moaste Ca urmare a unor interventii publice pe anumite bloguri, manastirea Petru Voda recunoaste in mod oficial sub forma de comunicat ca, in cazul ramasitelor pamantesti ale parintelui Gheorghe Calciu, avem de-a face cu sfinte moaste. Redam mai jos intregul comunicat: Precizări legate de Prea-cucernicul Mărturisitor al lui Hristos, Părintele Gheorghe Calciu

  8. AURICA
    februarie 2nd, 2014 la 02:47 | #8

    http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2014/01/scrisoarea-parintelui-gheorghe-calciu.html

    “Scrisoarea parintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa nu are valoare testamentara” spune parintele Eftimie Mitra

    In scrisoarea catre parintele Iustin Parvu, parintele Gheorghe Calciu, nu scrie ca nu doreste sa fie dezgropat, ci chiar dimpotriva, mentioneaza ca: “daca din diferite ratiuni voi fi dezgropat”…

    Scrisoarea e un act de smerenie profunda in duhul Sfintilor Parinti ai Bisericii Ortodoxe.

  9. MIHAI
    februarie 2nd, 2014 la 15:26 | #9

    http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2014/02/manastirea-petru-voda-recunoaste.html Manastirea Petru Voda recunoaste oficial ca parintele Gheorghe Calciu are sfinte moaste Ca urmare a unor interventii publice pe anumite bloguri, manastirea Petru Voda recunoaste in mod oficial sub forma de comunicat ca, in cazul ramasitelor pamantesti ale parintelui Gheorghe Calciu, avem de-a face cu sfinte moaste. Redam mai jos intregul comunicat: Un comentariu: Anonim 2 februarie 2014, 14:13 In comunicatul „disparut” , dar preluat de alte situri, se aduceau acuze celor 4 „infractori” ca sunt agenti ai SRI. Prin aceasta direct sau indirect intelegem ca dezgroparea parintelui Calciu a fost facuta de oamenii SRI-ului. Pana in prezent nu a aparut nici o dezmintire din partea parintelui staret Hariton si nici din partea parintelui Filoteu, semnatarul acelui comunicat. Ma bucur ca se recunoaste oficial existenta sfintelor moaste, dar nu inteleg de ce cand vine vorba canonizarii atat parintele Hariton, cat si obstea manastirii evita discutia in mod elegant spunand ca aceasta e de competenta sinodului BOR. La randul sau sinodul ne spune ca este o chestiune de timp si tot asa de la Ana la Caiafa, in timp ce sfintii din inchisori raman necanonizati. Imi pun intrebarea de ce in presa a aparut ca cei 4 „infractori” au avut binecuvantarea pr staret Hariton, in timp ce au fost pedepsiti pt fapta lor. De ce au fost pedepsiti daca initial au avut binecuvantare? De ce ulterior staretul Hariton n-a mai recunoscut acest lucru? Răspundeţi

    Citeste mai mult: adev.ro/mxnsht

  10. Emilia
    februarie 3rd, 2014 la 09:10 | #10

    Doamne ajută!
    Mă bucur că mănăstirea Petru-Vodă a ajuns la un consens în privinţa părintelui Gheorghe Calciu.
    Cei patru au recunoscut public că au avut o binecuvântare neoficială din partea stareţului Hariton. După mintea mea nu există binecuvântare oficială şi neoficială, de aceea eu înţeleg că nu au avut binecuvântare pentru deshumare, ci aşa cum s-a şi scris stareţul ar fi zis să se facă voia Domnului. Cei patru aveau binecuvântare de la regretatul părinte Iustin.
    In povestea de tot râsul, Filoteu versus SRI, s-a dat o dezminţire din partea SRI, care a scris negru pe alb că cei doi ,,lunatici,, Gabriel şi Teodot nu fac parte din rândurile lor. Răspunsul SRI îl găsiţi pe site-ul micuţului Roncea, care cred că a regizat toată sceneta. din frăţie pentru Filoteu.
    Din păcate există două canonizări. Una neoficială, făcută de popor, care vedem că recunoaşte sfinţii care au mărturisit în timpul comunismului şi una oficială care cade în sarcina Sf. Sinod al BOR. Canonizarea oficială vine după şi pe baza canonizării neoficiale. Această problemă s-a ridicat cu acuitate şi în mod public d-abia în ultimii ani. Până atunci au fost voci disparate ale unor grupuri mai mari sau mai mici. De aceea nu vreau să acuz pe nimeni. Nădăjduim în Bunul Dumnezeu că Sf. Sinod va răspunde curând acestei probleme. Chiar şi aseară am ascultat la Radio Trinitas un mic reportaj realizat la mănăstirea de la Aiud.
    Doamne ajută!
    Emilia

  11. Mihaela
    februarie 4th, 2014 la 17:25 | #11

    Scandalul cel mare s-a declansat cand monahul Filoteu a postat pe siteul manastirii Petru Voda ca cei ce l-au dezgropat pe pr Calciu au fost securisti. Sa fim seriosi!!!
    Daca ne-am lua dupa povestile lui Filoteu si Roncea am deduce ca SRI ar avea interesul sa scoata in evidenta ca preotii care au suferit in inchisori au fost sfintii. Nu cred asta. Chiar dimpotriva, SRI are tot interesul sa ascunda sfintenia martirilor din inchisori. Din pacate multe siteuri au preluat stirea cu SRI-ul. Cei care au preluat aceasta stire sunt tocmai prietenii monahului Filoteu, Victor Roncea si cei de la Monitorul de Neamt. Aceste stiri au fost preluate si de alte siteuri.

  1. Nici un trackbacks momentan.