Crăciunul lui Mollá Moustafá din Trapezunt

Crăciunul lui Mollá Moustafá din Trapezunt

Pemptousia.ro

Despina n-avea treizeci de ani când îl pierdu pe Savva, bărbatu-său, şi rămase văduvă cu un copil de nici trei ani, Nikos. Răposatul fusese om bun şi gospodar cu mâini de aur. Din cele două lire (216 groşi) pe care le primea salar, trăiau şi femeia şi copilaşul, fără să le lipsească nimic. El fiind econom, iar femeia, gospodină, se descurcau aşa de bine, încât vecinii îi ţineau de bogaţi.

Fuseseră căsătoriţi vreme de şase ani. În seara când ar fi trebuit să sărbătorească aniversarea căsătoriei, pe Savva l-au adus acasă mort. Pe când îi plătea zarzavagiului fructele pe care le cumpărase, a îngenuncheat brusc şi şi-a dat sufletul în mijlocul străzii. Au alergat oamenii şi-au adus doctor, dar a fost de prisos. Făcuse atac, iar medicul n-a mai putut face nimic.

În ziua următoare l-au îngropat la Eleoúsa (Milostiva).

Cu cei 216 groşi pe care-i aducea Savva acasă lună de lună, le fusese cu neputinţă să pună ceva deoparte. Pe de altă parte, fusese tânăr şi voinic, şi nu putuse să se gândească vreun moment la moarte. Iar pe-atunci nu existau diversele soiuri de asigurări sociale şi ajutoare pe care o familie săracă le poate obţine cu chiu, cu vai, atunci când capul familiei moare şi dispare, astfel, principala sursă de venit; văduva şi orfanul rămaseră aşadar, pe neaşteptate, să trăiască de pe o zi pe alta, fără vreun mijloc de trai.

Când se terminară toate rânduielile legate de înmormântare şi ultima vecină săritoare plecă din casa lovită de soartă, Despina rămase singură cu copilul, care deja adormise, cugetând la tragedia care tocmai începuse pentru ea şi pentru pruncul ei.

Şi cu adevărat tragică era soarta nefericitei. În Trapezunt, unde locuiau, n-aveau nici o rudă, nici din partea ei, nici din partea răposatului. Orfani fiind amândoi, şi unul şi celălalt plecaseră din satul lor, de undeva de pe lângă Arghirópolis, pe când erau copii. Cu vremea, până şi puţinele rude rămase, mai îndepărtate, îi uitaseră cu totul, la fel cum nici ei nu-şi mai aminteau de ele.

Soarta i-a făcut să se cunoască în acest mare oraş. S-au iubit şi s-au luat.

Patronul răposatului, din lărgime de inimă, plăti toate cheltuielile cu înmormântarea sărăcăcioasă, iar femeia lui, pe când se întorceau de la cimitir, o trase deoparte pe Despina şi-i dădu trei sute de groşi.

–      Ăştia, i-a zis, sunt din câştigu` lu` fie iertat. Ţi-i trimete bărbat-miu.

În realitate, era milostenie, pentru că salariul pe luna respectivă fusese deja plătit.

Văduva nu ieşi afară din casă, după obişnuinţa locului, până în vremea parastasului de patruzeci de zile. Patruzeci de zile !

În tot timpul acesta, o supărase grija de cum va avea să trăiască copilul ei, cum o să-l crească şi cum o să-i dea o educaţie, aşa cum voise şi visase şi taică-său, dar şi ea. Ar fi putut să lucreze în casă străină, dar cu cine să lase copilul ?

Din fericire, ştia „broderie”, ştia să împletească, ba chiar şi să coasă. Avea chiar şi maşina ei de cusut. Se hotărî să lucreze acasă, aproape de copil.

În felul acesta, Despina văduva, muncind 15-20 de ore pe zi sau pe noapte, l-a crescut pe Nikos al ei. Era bucuria, mândria şi mângâierea ei.

N-au lipsit întâmplările cu noroc şi ocaziile, căci Despina era frumoasă şi pricopsită. În primii ani, avu destui peţitori. Unul dintre ei, un văduv, întors din Rusia foarte bogat, o cerea insistent, dar Despina nu voia ca fiul ei să aibă tată vitreg, şi nici nu mai putua să-şi dea nici măcar o mică fărâmă din inima şi din viaţa ei altcuiva. Totul era numai pentru preascumpul ei.

Trecură zece ani. Munca încordată şi îndelungă, nopţile nedormite şi lipsa celui mai elementar repaus au îmbătrânit-o înainte de vreme. Acul începuse să-i scape din mână, sau oprea maşina de cusut pentru că mâna îi era prea slăbită să mai învârtă de mica roată lucioasă. O ajuta Nikos la asta, dacă se găsea prin preajmă.

A început să se neliniştească nefericita mamă. Vedea şi ea că nu mai muncea ca la început. Veniturile au început să scadă., iar plăţile au început să îi covârşească, căci copilul crescuse şi ea nu voia să-i lipsească ceva… CONTINUAREA aici