Cu aproape jumătate de secol în urmă, pe șesul Bahluiului, în dreapta căii ferate de acum ce duce spre Gara internaţională Nicolina, pe un loc dăruit de către domnitorul Petru Șchiopul, se înălţa o mănăstire din iniţiativa şi pe cheltuiala hatmanului Melentie Balica, un om de încredere al domnitorului. În lipsa pisaniei și a altor documente, edificiul a fost datat în acest interval, plecând de la faptul că hatmanul Balica a revenit în Moldova din pribegie în 1583 (după revenirea pe tron a lui Petru Șchiopul). Suntem la finele secolului al XVI-lea, o perioadă istorică destul de tulbure, dacă ne referim la conducerea politică a acelor timpuri, aşa cum o găsim descrisă în letopiseţe şi cronici.

Mănăstirea Balica este cunoscută în izvoarele documentare și narative din secolul al XVII-lea, cât a funcționat ca mănăstirea, și sub numele de „Galata de jos” sau „Galata din vale”. A nu se confunda cu Mănăstirea Galata din vale, zidită înainte de aceasta de Petru Șchiopul pe terenul de pe malul pârâului Galata, mănăstire care s-a surpat în scurt timp, fiind construită o altă biserică pe locul în care se află și astăzi. În anul 1603, mănăstirea era întâlnită sub  numele de „Sinai”, iar în anul 1606, ea era numită „Sinaitică”. De asemenea, un alt nume al mănăstirii a fost „Balicova”, după numele primului ei ctitor.

Starea vremurilor, radiografiată în Cronica lui Grigore Ureche

Balica a îndeplinit dregătoriile de hatman şi paharnic. Descendent din marea familie a boierilor Buzești din Țara Românească, fiu al pitarului Gherghina Buzescu și al Mariei, fiica lui Petru Rareș și rudă cu Movileștii. El este menționat în cronica lui Grigore Ureche, alături de boierii Movilești, cu care a fugit din țară în timpul domniei lui Iancu Sasul (1579-1582).

Iată o mică radiografie a vremurilor, surprinsă de marele cronicar: „Multe lucruri spurcate și nedumnezeiești făcea Iancul vodă în domniia sa, că de răutățile lui toată țara și boierii să oțărâia, că legea creștinească nu o iubiia, la avuție lacom și prădătoriu, țara cu dările o îngreuia. Acéstea toate neputându suferi boierii, mai vârtos Movileștii, vlădica Gheorghie, Erimiia vornicul, carile mai apoi au fostu și domnu și frati-său Simion păharnicul, Balica hatmanul, s-au sfătuit pre taină ca să pribegească. Carii întăi ș-au făcut prileju cu voia lui, ca să margă să sfințească mănăstirea Suceviții și apoi cu toții au trecut la Țara Leșască, alții la turci, alții la munténi, alți printr-alte părți. Mergându décii jalbă la împărăție de răsipa țării, i-au luat domniia și au dat-o lui Pătru vodă Șchiopul. După mazilirea lui Iancu Sasul în 1583, în urma jalbelor trimise sultanului de către boieri, a fost așezat ca domnitor, pentru a treia oară, Petru Șchiopul. Astfel, boierii pribegi s-au reîntors în Moldova, unde au primit dregătoriile avute anterior. Auzindu déciia pribégii carii era fugiți pintr-alte țări de nevoia Iancului vodă, cu dragoste s-au întorsu la domnu său, Pătru vodă. Pre carii i-au miluit iară cu boieriile lor.”

Biserica hatmanului Balica, închinată Mănăstirii „Schimbarea la Față“ din Muntele Sinai

Mănăstirea ctitorită de hatmanul Balica și de soția sa, Ana, avea hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” şi va fi atestată documentar pentru prima dată într-un hrisov din 10 aprilie 1587, prin care Petru Șchiopul dăruiește mănăstirii de la Muntele Sinai șase fălci de vie de la Cotnari ale hatmanului Balica, care murise între timp. După un obicei al vremii, biserica ctitorită de hatmanul Balica a fost închinată Mănăstirii „Schimbarea la Față” din Muntele Sinai.

Mai târziu, un urmaș al său, Isac Balica, mare vistiernic și apoi hatman al Moldovei, decapitat de Ștefan Tomșa al II-lea) după bătălia de la Cornul lui Sas din 1 iulie 1612, va înfrumuseţa ctitoria înaintaşului său. Documentele de înzestrare a mănăstirii și de închinare a ei au fost îngropate în pământ de către călugări în toamna anului 1615, în timpul luptelor pentru domnie dintre Alexandru Movilă și Ștefan Tomșa, putrezind şi nerămânând nicio dovadă cu privire la acest lucru.

Sursa: doxologia.ro