Acasă > ORTODOXIE > Cuvântul Patriarhului României de la Liturghia de Anul Nou

Cuvântul Patriarhului României de la Liturghia de Anul Nou



Cuvântul Patriarhului României de la Liturghia de Anul Nou


Cuvântul Patriarhului României de la Liturghia de Anul Nou

În toate lăcaşurile de cult din Patriarhia Română s-a sărbătorit astăzi, 1 ianuarie, Tăierea împrejur cea după Trup a Domnului, Sfântul Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei şi Anul Nou civil. La Catedrala Patriarhală din Bucureşti slujba Sfintei Liturghii a Sfântului Vasile cel Mare, în ziua sa de pomenire, a fost săvârşită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

La finalul citirii pericopei evanghelice Preafericirea Sa a ţinut şi un cuvânt de învăţătură credincioşilor prezenţi prin care a evidenţiat importanţa celor trei sărbători.

Pentru început Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a vorbit despre sărbătoarea Tăierii împrejur după Trup a Domnului Hristos.

„Biserica noastră Ortodoxă sărbătoreşte trei sărbători: Tăierea împrejur a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pomenirea Sfântului Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei şi Anul Nou civil. Tăierea împrejur a Domnului şi Mântuitorului Iisus Hristos la opt zile după naştere are o semnificaţie deosebită şi anume, Mântuitorul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu făcut Om din iubire pentru oameni se supune Legii vechi pentru ca să arate ascultare şi smerenie. În acelaşi timp El se supune Legii Vechi pentru ca să poată să aducă Legea cea Nouă a Noului Testament sau a Noului Legământ după ce a arătat că a asumat, a interiorizat Legea cea veche fiindcă şi în Legea Veche era o lucrare a lui Dumnezeu de pregătire a omenirii pentru a primi pe Hristos. De aceea, Sfântul Apostol Pavel numeşte Vechiul Testament ca fiind călăuză către Hristos. Mântuitorul Hristos prunc fiind la opt zile este dus la Templu şi este tăiat împrejur. Această tăiere împrejur era săvârşită de către preoţii Legii Vechi pentru amintirea izbăvirii poporului evreu din robia Egiptului. Era şi un semn al credinţei celei adevărate în Dumnezeu. Deodată cu tăierea împrejur pruncul primea şi un nume ori Mântuitorul primeşte un nume deja prestabilit fixat mai înainte. Alegerea numelui de Iisus nu a fost o întâmplare şi nici o simplă voinţă a Maicii Domnului sau a Dreptului Iosif. Ei au fost înştiinţaţi că Pruncul Care Se va naşte va avea numele de Iisus. Acest nume a fost spus Maicii Domnului de către îngeri înainte de a se fi zămislit Pruncul în pântecele ei. Numele de Iisus vine de la Ieşua şi înseamnă ‘Dumnezeu mântuieşte’. Noi punem nume copiilor care arată legătura lor cu Dumnezeu şi cu sfinţii Săi. De aici trebuie să învăţăm că numele pe care îl purtăm trebuie să fie un nume sfânt şi trebuie să punem nume de sfinţi copiilor. Mai învăţăm din Evanghelia de astăzi că Pruncul Iisus a crescut nu numai fizic, ci mai mult a crescut duhovniceşte. ‘Copilul creştea şi se întărea cu Duhul’, spune Evanghelia, iar la sfârşit aflăm din Evanghelia de astăzi că acest Prunc ‘sporea cu înţelepciunea, cu vârsta şi cu harul’ înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor. Înţelepciunea şi vârsta, care sunt daruri ale lui Dumnezeu, sunt susţinute de Harul lui Dumnezeu. Creşterea aceasta duhovnicească depăşeşte creşterea fizică astfel încât la 12 ani când merge cu Fecioara Maria şi Dreptul Iosif la Ierusalim la întoarcere nu S-a întors cu ceilalţi copii, ci a rămas în Templu. Şi L-au căutat trei zile în Ierusalim şi L-au găsit în Templu stând de vorbă cu cei mai învăţaţi oameni ai Israelului din vremea aceea. Evanghelia spune că Iisus îi asculta şi adresa întrebări şi toţi se mirau de priceperea şi de răspunsurile lui. La 12 ani cunoştea toată Scriptura deoarece El era Dumnezeu-Cuvântul Care S-a făcut om. Acest Dumnezeu-Cuvântul a inspirat cuvintele Scripturii. Ceea ce în Scriptură se vorbeşte despre Mesia a fost inspirat de Dumnezeu-Cuvântul prin lucrarea Duhului Sfânt. El tâlcuieşte cuvintele Scripturii ca fiind Dumnezeu-Cuvântul Care a produs Scriptura. Scriptura a fost scrisă de oameni sfinţi, dar inspirată de Dumnezeu, ori Dumnezeu-Cuvântul i-a inspirat şi i-a făcut să scrie sau să prevestească chiar şi amănunte din viaţa lui Mesia Care va veni. Când Maica Domnului L-a găsit pe Iisus în templu s-a mirat şi a zis: ‘De ce ne-ai făcut nouă aceasta? Eu şi tatăl Tău, adică Dreptul Iosif, Te căutăm de atâta vreme’. Şi a venit răspunsul neaşteptat: ‘Nu se cuvenea oare să fiu întru cele ale Tatălui Meu?’ Dar ei n-au înţeles ce a vrut să spună copilul. Şi Maica Domnului medita la aceste cuvinte, spune Sfântul Evanghelist Luca. Aceste cuvinte se refereau la Tatăl Cel din Ceruri. La vârsta de 12 ani avea cunoştinţă că nu Iosif este Tatăl Său, ci Dumnezeu-Tatăl din Ceruri, iar Templul era Casa lui Dumnezeu-Tatăl Care reprezenta umanitatea lui Dumnezeu-Fiul, Templul prefigurat de Hristos. Şi se afla în Templu Cel la Care se referea Templul şi se referea la umanitatea Lui. De aceea va spune ‘Dărmaţi acest Templu şi în trei zile Îl voi zidi, adică Îl voi învia’. Legătura dintre Hristos şi Templu este legătura dintre chip şi arhetip, dintre simbol şi realitate. Templul era un simbol, un semn al Tainei lui Hristos în care trupeşte locuieşte plinătatea dumnezeirii. Vedem cât de mult a crescut cu duhul, adică duhovniceşte Hristos Domnul. La vârsta de 12 ani un copil nu poate şti în mod firesc atâtea taine despre Dumnezeu. Şi părinţii se miră de această înţelepciune a Lui şi marii învăţători de Lege. De aici învăţăm că vârsta fizică poate să fie adesea însoţită de o maturitate mai avansată şi un om poate creşte în timp puţin foarte mult duhovniceşte. De aceea, sunt adesea oameni foarte înţelepţi, deşi nu au o vârstă prea înaintată. Avem în viaţa Bisericii o mulţime de duhovnici care la vârsta de 30-40 de ani au ajuns foarte învăţaţi şi foarte înţelepţi încât se mirau şi bătrânii de 80 de ani câtă înţelepciune poate fi, de pildă, în Sfântul Ioan Scărarul pe care îl numeau bătrânul cel tânăr sau tânărul ce înţelept, cel care a scris Scara virtuţilor, ca un manual pentru viaţa monahală”, a spus Preafericirea Sa, după cum ne informează Radio TRINITAS.

În continuare, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a elogiat personalitatea Sfântului Vasile cel Mare.

„Un alt om care a arătat că într-un timp scurt de păstorire a lucrat foarte mult cu multă înţelepciune şi cu râvnă a fost tocmai Sfântul pe care îl prăznuim astăzi, Sfântul Vasile cel Mare care a fost doar şapte ani arhiepiscop al Cezareei Capadociei într-o vreme în care erau foarte multe erezii, foarte multă indisciplină a clerului, foarte multă tulburare a poporului şi foarte mare tensiune între bogaţi şi săraci în vreme de secetă, în vreme de necazuri. Biserica şi-a menţinut unitatea dreptei credinţe. Lui i se datorează cel mai mult contribuţia lămuririi dogmei Preasfintei Treimi. El a făcut distincţia dintre fiinţă şi persoană în Sfânta Treime şi a arătat că unitatea Sfintei Treimi este dată nu numai de Fiinţa dumnezeiască unică, ci şi de faptul că Tatăl este izvorul dumnezeirii şi unitatea aceasta este şi comuniune a Persoanelor Sfintei Treimi. Teologia lui profundă se vede în cartea Hexaimeronul care înseamnă explicarea celor şase zile sau etape ale creaţiei. Deja în secolul al IV-lea se spune că aceste zile ale creaţiei sunt etape în timp. Şi mai vedem în cartea respectivă cum el citeşte înţelepciunea lui Dumnezeu în creaturile lui Dumnezeu, în modul cum universul este organizat şi de la artă se ridică duhovniceşte la artist, de la creaţie se ridică la Creator. Sfântul Vasile cel Mare, de asemenea, a apărat nu numai dumnezeirea Fiului, a lui Iisus Hristos, ci şi dumnezeirea Duhului Sfânt împotriva ereziei care nega dumnezeirea Duhului Sfânt. Şi această carte se numeşte ‘Despre Duhul Sfânt’. De la el avem rugăciunile importante ale Liturghiei pe care o săvârşim astăzi şi care îi poartă numele şi care se săvârşeşte de 10 ori pe an şi o mulţime de epistole publicate acum mai nou în trei volume. Studiile lui l-au făcut să înţeleagă mai bine credinţa creştină şi să o prezinte lumii păgâne într-o formă foarte erudită şi elevată. Sfântul acesta este şi un om practic. El a înfiinţat primele orfelinate, case de bătrâni, pentru bolnavi, călători, săraci, toate unite într-un orăşel lângă oraşul Cezareea Capadociei şi acesta s-a numit Vasiliada. Avea Biserica în mijloc şi toate celelalte instituţii filantropice se luminau din Sfânta Liturghie care este numită Filantropia, Dragostea lui Dumnezeu faţă de oameni şi se revărsau spre lume, spre oameni ca iubire a lui Dumnezeu manifestată prin mâinile credincioşilor harnici şi darnici şi milostivi ca şi Dumnezeu Cel milostiv. Sfântul Vasile cel Mare reprezintă păstorul model care în timp scurt a lucrat mult, care era înţelept deşi era destul de tânăr. El s-a născut în anul 330 şi a murit în anul 379 şi a păstorit ultimii nouă ani din viaţa pământească. Iată, nu contează atât de mult numărul anilor, cât numărul faptelor bune atunci când trecem prin viaţă. Nu contează numărul anilor şi nici funcţia, ci contează lumina pe care o răspândim în jurul nostru cât trăim pe pământ. Nicolae Iorga spunea ‘Toţi oamenii mor şi se prefac în ţărână, dar nu toţi au lăsat aceeaşi lumină în timpul vieţii lor pe pământ’. Unii au luminat, alţii au fumegat. Depinde de trăirea duhovnicească a fiecăruia în relaţie cu Dumnezeu şi cu semenii, cât de mult au iubit pe Dumnezeu în rugăciune şi cu semenii în fapte bune atâta lumină au lăsat în jurul lor şi au adunat în interiorul sufletului lor lumina pe care o vor lua atunci când se întâlnesc cu Lumina lumii. Vedem că Sfântul Vasile cel Mare este pentru noi rugător împreună cu noi mai ales atunci când săvârşim Sfânta Liturghie care îi poartă numele. Este rugător pentru noi şi mare învăţător şi dascăl al lumii şi ierarh. Sfântul acesta este foarte drag nouă românilor şi de aceea avem peste 300 000 de români care îi poartă numele şi pentru că el a avut o legătură specială cu teritoriul ţării noastre, cu Dobrogea şi cu Ţara Românească, pentru că a trimis aici misionari şi avea rude pe teritoriul Daciei care se creştina încetul cu încet. Când am serbat în 2009 Anul Sfinţilor Capadocieni am făcut pomenirea acestor legături ale Sfântului Vasile cel Mare cu mulţi dintre creştinii care au trăit pe teritoriul ţării noastre în secolul al IV-lea. Aşa se ştie că el a fost rudă cu Sfântul Sava de la Buzău şi a cerut ca moaştele lui să fie duse în Capadocia”.

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a vorbit şi despre Anul Nou civil care este sărbătorit în fiecare an la 1 ianuarie.

„A treia sărbătoare pe care o prăznuim astăzi este Anul Nou civil. Noi avem şi Anul Nou bisericesc la 1 septembrie, dar Anul Nou civil este fixat pentru societate ca un moment de trecere de la un an la altul la 1 ianuarie. Numele lunii ianuarie vine de la zeul Romanianus care avea două feţe sau două frunţi. O frunte orientată spre trecut şi una spre viitor. Noi ne gândim la începutul anului nou civil ce am făcut în anul care a trecut, şi bine şi rău, şi ce dorim să facem ca bine pentru anul ce urmează. Este anul bilanţurilor, dar pentru noi creştinii nu atât contează bilanţul câştigurilor sau pierderilor financiare, ci bilanţul vieţii duhovniceşti. Dacă în anul 2010 am fost mai buni decât în 2009 sau nu şi dacă în anul în care am intrat dorim să progresăm, să fim mai buni, să ajutăm mai mult, să ne întărim mai mult în credinţă, în rugăciune şi fapte bune. Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca timpul pe care îl folosim să fie timpul mântuirii noastre, timpul creşterii noastre duhovniceşti în înţelepciune şi în har, în legătura noastră cu Dumnezeu şi în legătura noastră de binefacere, de ajutorare a semenilor. Tuturor vă dorim ani mulţi şi binecuvântaţi cu rodire de fapte bune şi cu întărire de la Dumnezeu ca să putem trece prin toate necazurile şi ispitele, pentru că numai când suntem uniţi cu Dumnezeu putem fi puternici. Dacă încercăm singuri să trecem prin toate încercările nu reuşim”.

Categories: ORTODOXIE Tags:
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.