Acasă > PATRIARHIA ANTIOHIEI, PATRIARHIA ROMÂNIEI > CUVÂNTUL PREAFERICITULUI IOAN AL X-LEA LA SLUJBA DE TEDEUM, BUCUREŞTI, 28 NOIEMBRIE, 2014

CUVÂNTUL PREAFERICITULUI IOAN AL X-LEA LA SLUJBA DE TEDEUM, BUCUREŞTI, 28 NOIEMBRIE, 2014

CUVÂNTUL PREAFERICITULUI IOAN AL X-LEA LA SLUJBA DE TEDEUM, BUCUREŞTI, 28 NOIEMBRIE, 2014

PREAFERICIREA VOASTRĂ,

PREAIUBIŢI FRAŢI ŞI SURORI ÎN DOMNUL,

”Iată acum ce este bun şi ce este frumos, decât numai a locui fraţii împreună”

La o simplă privire retrospectivă prin paginile istoriei Bisericii noastre antiohiene, vom regăsi evenimente similare celui de azi, când patriarhii şi strămoşii noştri au vizitat ţările Valahiei. Şi iată-ne… şi noi astăzi… aidoma lor, călătorim pe urmele paşilor strămoşilor noştri, împlinind această fericită tradiţie prin binecuvântata vizită irenică, vizitând ţările valahe sau „Ţările Creştinilor”, aşa cum o regăsim numită de Patriarhul Macarie Al III-lea în secolul al XVII-lea. Iar această numire, nu ne spune decât câtă evlavie şi râvnă apostolică a văzut Macarie în timpul acela, evlavie care străluceşte şi astăzi pe feţele şi în inimile acestui popor bine-credincios, care n-a fost învins de încercările trecutului şi nici de ispitele prezentului.

Preafericirea Voastră!

Suntem deosebit de bucuroşi de a fi cu voi şi între voi! Bucuroşi să fim aici unde suntem acum, separaţi din cauza distanţelor geografice, dar uniţi prin Sfântul Potir în care dispar toate diferenţele lingvistice, istorice şi etnice dizolvându-se intr-o sevă de credinţă şi o râvnă apostolică care curge în venele credincioşilor noştri, fie în Antiohia, fie în România.

Caracteristicile istorice şi geografice unice au atribuit celor două Biserici, Biserica României şi Biserica Antiohiei un rol deosebit de-a lungul vremii până în prezent. Biserica Ortodoxă Română constituind locul de convergenţă dintre Biserica Ortodoxă Răsăriteană şi cea Catolică. De asemenea, şi Biserica Antiohiei este locul de convergenţă între culturile şi civilizaţiile greacă şi siriaca.

România este locul de întâlnire între limba occidentului şi credinţa răsăritului, de aceea a fost numită LATINITAS ORIENTALIS. Din această cauză Biserica Română a avut un rol esenţial în dialogul ortodoxo-catolic, fiind un pod de comunicare între cele două părţi ale lumii, fără să-şi piardă identitatea ei răsăriteană şi seminţele credinţei sale, totodată, ci dimpotrivă, a irigat aceste seminţe crescându-le prin mănăstiri, monahism, acestea rodind duhovnici şi păstori renumiţi, cuvintele şi învăţăturile lor duhovniceşti ajungând până în Antiohia.

De asemenea, şi Antiohia a fost un punct de întâlnire intelectuală între cultura greacă şi cea siriacă, lucru care s-a vădit în mai multe domenii printre care, de pildă dar fără a se limita, imnografia, cu remarcabilii ei exponenţi Sfinţii Roman şi Cosma Melodul, loan Damaschinul şi Andrei Arhiepiscopul Cretei, precum şi mulţi alţi sfinţi ai Bisericii noastre Ortodoxe Antiohiene care au tradus, sau mai bine spune au întrepătruns duhul siriac şi cel grecesc, rezultatul s-a concretizat în cunoscutele imne duhovniceşti care au împodobit şi împodobesc cărţile liturgice până în zilele noastre, având un loc aparte în inimile tuturor ortodocşilor în lumea întreagă.

Legăturile puternice între cele două Biserici, cea Română şi cea Antiohiană n-au putut fi afectate de distanţa geografică nici de vremurile grele. Observăm cum vizita patriarhul Antiohiei, Macarie al III-lea care a vizitat România în 1653 şi a sfinţit Catedrala Patriarhală din Bucureşti, a deschis calea pentru alte vizite ce s-au repetat în timpul lui Atanasie al IV-lea şi Silvestru în secolul al XVIII-lea creând o legătură care s-a continuat până în zilele noastre. Iar aici sunt foarte Semnificative cuvintele străbunului nostru Atanasie care descriu, într-un mod remarcabil, sentimentele Antiohiei faţă de sora ei din România la începutul secolului al XVIII-lea. Deci, la introducerea liturghierului tipărit în România în 1701, Atanasie se adresează fraţilor săi de credinţă cu mare recunoştinţă, cerând de la fiecare preot antiohian să se roage pentru fraţii milostivi din România, prin aceste cuvinte: „Sfântul Pavel în Epistola către Timotei spune: Te rog înainte de toate să faci cereri şi rugăciuni pentru toţi oamenii, adică şi pentru cei credincioşi şi pentru cei necredincioşi: prieteni, rude şi străini. Iar Biserica noastră Cea Sfântă după această poruncă apostolică, se roagă, înainte de orice, lui Dumnezeu pentru pacea a toată lumea, şi pentru bună starea sfinţilor lui Dumnezeu Biserici, şi pentru unirea tuturor prin credinţa cea ortodoxă în Dumnezeu. Deci, dacă suntem nevoiţi să ne rugăm lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii, cerând pentru necredincioşi şi duşmanii noştri ca să fie miluiţi de Domnul, atunci cu cât este mai necesar şi mai degrabă să cerem Lui şi să ne rugăm pentru credincioşi şi prieteni, mai ales când sunt milostivi, dăruind nouă daruri mari care mântuiesc sufletele”.

Şi este demn de menţionat aici că primele cărţi liturgice în limba arabă au fost făcute şi tipărite cu efortul Sfântului Antim Ivireanul, iar primele tipografii au fost dăruite Antiohiei ortodoxe din partea Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu, la începutul secolului al XVIII-lea.

Iată! Până în prezent, Biserica Ortodoxă Română încă oferă ajutor frăţesc Bisericii noastre continuând tradiţia înaintaşilor. Spre exemplu, mulţi dintre părinţii noştri au beneficiat de bursele de studiu teologic, fiind absolvenţi ai Facultăţii de Teologie din Bucureşti, hrănindu-se din duhul Bisericii Ortodoxe Române, care, prin persoana Preafericirii Voastre, mai oferă şi ocrotire duhovnicească parohiei noastre antiohiene de aici din Bucureşti, căreia ne adresăm cerând lui Dumnezeu să o păzească întotdeauna.

Preafericirea Voastră,

Venim astăzi cu durere sufletească adâncă pentru ceea ce se întâmplă în pământul Antiohiei. Dar această durere o sufocăm cu strălucirea nădejdii noastre în Domnul, iar valurile întunericului prezent le pătrundem cu ancora puterii şi profunzimea credinţei fermentate în inimile credincioşilor noştri. De mai mult de trei ani, Siria plăteşte cu sângele fiilor ei preţul demnităţii şi al suveranităţii ei. Ea, Siria, nu pretinde că este o ţară perfectă, dar nici o ţară în lumea această nu poate pretinde perfecţiunea, oriunde. Iar noi, am afirmat şi mai afirmăm că soluţia în Siria vine numai prin dialogul politic şi paşnic. Ne-am săturat de sloganurile îndulcite. Singurul deziderat trebuie să fie recuperarea păcii în toată Siria, şi ştim că acest lucru nu este imposibil, pentru că ne amintim foarte bine de cum era ţara aceasta, o patrie a păcii, înainte de 2011.

Nu dorim să vedem ţara noastră ca pe un pământ al terorismului transfrontalier. Nu s-a cunoscut până acum nici în Siria şi nici într-o altă ţară din Orientul Mijlociu cultura takfirului, a răpirii şi nici a deportării populaţiei creştine şi necreştine. Cei doi mitropoliţi ai Alepului care sunt răpiţi de mai mult de un an şi jumătate, n-au fost decât ambasadori ai păcii pentru lumea aceasta şi dezbaterile ei, căutând să aducă pace prin Cuvântul lui Dumnezeu. Ce face acum lumea? Se preocupă ea în toate aceste conferinţe de această problemă? De ce comunitatea internaţională păstrează tăcerea în ceea ce priveşte soarta lor? Cum se raportează şi ce măsuri se iau faţa de ceea ce se întâmplă în tot Orientul Mijlociu cu toate suferinţele şi durerile lui al căror început n-a fost criza Siriei, şi sfârşitul lor nu va fi distrugerea Irakului, şi manipularea cu stabilitatea Libanului.

Noi am venit aici dorind să vă transmitem o imagine a durerii noastre pentru ceea ce se întâmplă în Siria, Liban, Irak şi tot Orientul Mijlociu. Avem o mare durere şi pentru Liban şi pentru tot ce se întâmplă în el, pentru blocarea funcţionării instituţiilor constituţionale, ce sunt legate prin acorduri externe, care nu mai pot să se ocupe de binele cetăţeanului, ce primează în faţa oricărui bine. Însă, durerea această dispare faţa de încrederea noastră în Domnul cerului şi al pământului sub a cărui Cruce dătătoare de viaţă punem toate durerile noaste primind bucuria Slăvitei Sale învieri. Îmi ridic rugăciunile în aceste zile binecuvântate pentru pacea lumii. Iar mă rog în mod special pentru ca Dumnezeu să păzească pe Preafericirea Voastră împreună cu toţi fraţii noştri români. Mă rog să păzească Domnul acest pământ şi pe toţi cei care au grijă de el. Să păzească de asemenea Siria, Libanul şi Orientul Mijlociu. Iar Pruncul peşterii să fie un izvor al mângâierii vouă şi nouă, după cum spunem: „Că la Tine este izvorul vieţii şi intru lumina Ta vom vedea lumină”, căci a Lui este toată slava şi cinstea şi mărirea, acum şi pururea şi în vecii vecilor, Amin.

  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.