Acasă > Cuvinte de folos, SFÂNTUL MUNTE ATHOS > CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL: DESPRE VIAŢA CE VA SĂ FIE

CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL: DESPRE VIAŢA CE VA SĂ FIE

–    Părinte, am adus dulciuri să le împărţiţi.

–    Uită-te cum se bucură! În cealaltă viată vom spu­ne: „De ce lucruri neînsemnate ne bucuram! Cât de mult ne emoţionau acelea!”. În timp ce acum ne tre­saltă inima văzându-le.

–    Părinte, cum vom putea înţelege aceasta încă de acum?

–    Dacă o veţi înţelege de acum, nu o veţi spune în cealaltă viată. Oricum, cei care se află acolo sus o duc bine. Ştii ce lucru de mână fac ei acolo sus în cer? Slavoslovesc pe Dumnezeu.

–    Părinte, de ce trupului mortului i se mai spune şi „rămăşiţe pământeşti”?

–  Deoarece este ceea ce rămâne de la om aici pe pământ, după moartea lui. Căci adevăratul om, care este sufletul, se suie la cer. La Judecata de Apoi Dum­nezeu va învia şi trupul, deoarece cu el a trăit şi a păcătuit. în cealaltă viată toţi vor avea acelaşi trup – trup duhovnicesc – aceeaşi înălţime şi cei scunzi şi cei înalţi, aceeaşi vârstă şi tinerii şi bătrânii şi pruncii, deoarece sufletul este acelaşi. Adică va exista o vârstă îngerească.

–  Părinte, în cealaltă viată cei care vor fi în iad îi vor vedea pe cei care vor fi în Rai?

–  Ascultă, aşa cum în vreme de noapte cei care sunt afară în întuneric îi văd pe cei care sunt înlăuntrul unei camere luminate, tot astfel şi cei care se află în iad îi văd pe cei care sunt în Rai. Iar aceasta va fi pen­tru ei un iad şi mai mare. Şi iarăşi, precum cei care în timpul nopţii se află în lumină şi nu-i văd pe cei care sunt afară în întuneric, tot astfel cei care se vor afla în Rai nu-i vor vedea pe cei care sunt în iad. Fiindcă de i-ar vedea pe cei osândiţi ar suferi, s-ar întrista pentru chinurile acelora şi astfel nu s-ar desfăta de Rai, căci acolo „nu este durere…”. Şi nu numai că nu-i vor vedea pe aceia, dar nici măcar nu-şi vor aduce aminte că au avut frate sau tată sau mamă, dacă nu-i va vedea pe aceia în Rai. „în ziua aceea vor pieri toate gândurile lui” spune psalmistul. Pentru că de şi-ar aduce amin­te, cum ar mai fi Rai? Pe lângă aceasta, cei care sunt în Rai vor crede că nu mai există alţi oameni, şi nici nu-şi vor mai aduce aminte de păcatele pe care le-au făcut. Fiindcă de-şi vor aduce aminte de păcatele lor, din multa lor mărime de suflet nu vor putea suferi gân­dul că L-au mâhnit pe Dumnezeu.

Iar cantitatea de bucurie a fiecărui suflet din Rai va fi diferită. Unul va avea un degetar de bucurie, altul un pahar, iar altul un bazin întreg. însă cu toţii se vor simţi deplini şi niciunul nu va cunoaşte mărimea bucuriei şi a veseliei celuilalt. Bunul Dumnezeu le-a rânduit astfel pentru că, dacă ar cunoaşte unul că celălalt are mai multă bucurie, atunci nu ar fi Rai, deoarece ar exista nemulţumirea: „De ce acela să aibă mai multă bucurie, iar eu mai putină?”. Adică în Rai fiecare va vedea slava lui Dumnezeu potrivit cu curăţia ochilor sufletului său. Iar măsura în care fiecare va vedea slava lui Dum­nezeu nu va fi hotărâtă de El, ci va depinde de propria curăţie.

–    Părinte, unii nu cred că există iad şi Rai.

–    Nu cred că există iad şi Rai? Atunci cum este cu putinţă ca morţii să rămână în inexistentă, de vreme ce sunt suflete? Dumnezeu este nemuritor, dar şi omul este nemuritor după har. Prin urmare, nemuritor va fi şi în iad. Pe lângă aceasta. Raiul şi iadul le trăieşte sufletul într-un anumit grad încă din această viată, potrivit cu starea în care se află. Când cineva are mustrări de conştiinţă şi simte frică, tulburare, nelinişte, desnădejde sau este stăpânit de ură, invidie, etc, atunci trăieşte iadul. în timp ce, dacă înlăuntrul său există dragoste, bucurie, pace, blândeţe, bunătate, etc, atunci trăieşte Raiul. Totul este sufletul, deoarece el este cel care simte şi bucu­ria şi durerea. Iată, mergi la un mort şi spune-i cele mai plăcute lucruri, de pildă: „A venit fratele tău din Ame­rica”, etc, şi vei vedea că nu va înţelege nimic. Chiar dacă i-ai rupe mâinile şi picioarele, tot nesimţitor va rămâne. Prin urmare sufletul este cel care simte. Toate acestea nu le creează probleme de conştiinţă? Sau să presupunem că ai un vis frumos şi de aceea te bucuri, inima simte o negrăită dulceaţă şi nu vrea să se mai termine. Te trezeşti şi te mâhneşti pentru că te-ai tre­zit. Sau ai un vis urât, în care se face că îţi rupi picioarele şi de durere plângi. Din pricina agoniei pe care o ai, te trezeşti cu lacrimi în ochi, dar văzând că nu ai păţit nimic, spui: „Bine că a fost numai un vis!”. Adică sufletul participă şi la bucurie şi la durere. Omul suferă mai mult din pricina unui vis urât decât atunci când acel lucru s-ar petrece în realitate. Tot astfel şi bolnavul, suferă mai mult noaptea decât ziua. La fel se întâmplă şi atunci când moare omul, va fi foarte dureros dacă va merge în iad. Gânditi-vă să trăiască cineva un coşmar fără sfârşit şi să se chinuiască veşnic. Aici nu poţi suporta un vis urât nici măcar pen­tru câteva minute. Cum dar vei putea suferi să fii veşnic – Doamne fereşte? – în mâhnire? De aceea este mai bine să nu mergem în iad. Voi ce spuneţi?

–    Părinte, de atâta vreme ne nevoim să nu mergem în iad, şi oare acolo să sfârşim?

–    Dacă nu avem minte, acolo vom merge. Eu mă rog ca să meargă ori toţi în Rai, ori niciunul în iad. Nu spun bine? Este foarte dureros ca, după atâtea pe care le-a făcut Hristos pentru noi oamenii, să mergem în iad şi astfel să-L mâhnim. Dumnezeu să păzească ca nu numai om, dar nici măcar pasăre să nu meargă în iad.

Bunul Dumnezeu să ne dea pocăinţă adevărată pentru a ne găsi moartea într-o stare duhovnicească bună şi astfel să ne sălăşluim în Împărăţia Lui cea cerească. Amin.

sursa: Cuviosul Paisie Aghioritul, „Viata de familie”

Citiţi şi:

* * *

* * *

* * *

* * *

  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.