Acasă > Cuvinte de folos > Cuviosul Sofronie Saharov: DESPRE ASCULTARE

Cuviosul Sofronie Saharov: DESPRE ASCULTARE

Cuviosul Sofronie Saharov:

DESPRE ASCULTARE

 

Duhovniceasca ascultare este de trebuinţă în viaţa de zi cu cu zi. Mai mult să doriţi voia celuilalt, decât a voastră. Primiţi cu o atitudine pozitivă fiecare cerinţă a duhovnicului vostru, a unui frate sau a unei surori. Astfel se va înfăptui puţin câte puţin în voi şi în jurul vostru o atmosferă în care inima va deveni foarte gingaşă, foarte simţitoare faţă de toată mişcarea lăuntrică, de toate schimbările duhovniceşti.

Când ne adunăm împreună, fiecare să se roage lui Dumnezeu să ne dea duhul ascultării voii Sale şi să ne binecuvânteze pe toţi. Fie că este cel mai tânăr sau cel mai bătrân, ascultaţi pe celălalt cu inima, pentru a pricepe când vorbeşte prin el Duhul lui Dumnezeu. În vremea celui Dintâi Sobor a Toată Lumea din anul 325, cel ce a sugerat cuvântul homousios pentru a arăta legătura între Tatăl şi Fiul în Treime a fost un diacon ce avea doar douăzeci de ani, Sfântul Athanasie, iar nu patriarhii, episcopii şi alţi mucenici. Însă pentru a ajunge la aceasta este nevoie de muncă. Numai prin ascultare o putem dobândi. Prin ascultare inima se face din ce în ce mai simţitoare la viaţa celorlalţi, la suferinţele lor, la înaintarea lor şi la nevoile lor.

(Arhimandrit Sofronie, Din viaţă şi din Duh, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2014, p. 43)

* * *

Prin ascultare, duhul nostru se poate afla curat înaintea lui Dumnezeu.

„De va iubi cineva pe tatăl său, pe mama sa, pe fiii săi mai mult decât pe Mine, nu va putea urma Mie”. Pentru oamenii lumeşti nu este nimic mai cumplit decât aceste cuvinte. Cu toate acestea, trebuie să ajungem a depăşi tot ce ne leagă de făpturile cele mai apropiate. Altminteri, nu vom ajunge niciodată la dragostea universală şi absolută a lui Dumnezeu.

Ascultarea este o desăvârşită lepădare a propriei voi. Este calea ce trebuie să o urmăm spre a ne face slobozi, spre a auzi glasul Sfântului Duh în inima noastră. Câtă vreme va rămâne în noi o patimă, viaţa noastră va fi tragică, fără ieşire. Nu putem afla pacea decât părăsind deplin propria voie. Numai când ne vom slobozi de propriile gânduri şi idei, de propria voie, vom putea vieţui, întru toată curăţia, în „atmosfera” lui Dumnezeu.

A face ascultare înseamnă a-ţi tăia voia individuală. În viaţa zilnică înseamnă a înclina spre lepădarea propriilor idei, pentru a ne slobozi de lupta dureroasă şi jalnică pe care o ducem împotriva patimilor. Odată încheiat acest război, suntem de-acum înaintea porţilor veșniciei.

(Arhimandrit Sofronie, Din viaţă şi din Duh, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2014, pp. 44-45)

 * * *

În epistolele către Balfour explică înţelesul ascultării faţă de părinte, dar şi comportamentul monahului în lipsa părintelui. între altele, prezintă cele trei feluri de ascultare: prima este tăierea voii, care se reuşeşte prin ascultare de episcop sau de fraţii din mănăstire; al doilea fel este tăierea voii trupeşti, ca­re se dobândeşte prin cunoaşterea lucrărilor ascetice ale Sfinţilor Părinţi, iar al treilea fel de ascultare este ascultarea faţă de bătrân sau faţă de duhovnic şi mai ales faţă de primul cuvânt al duhovnicului. Ascultarea de duhovnic are un scop anume, precum ne şi spune:

„Uite de ce este folositor părintele:

a) pentru a tăia în ucenicul ascultător orice manifestare a voii personale păcătoase, trupeşti, îndrumându-l către voia lui Dumnezeu;

b) pentru a-l conduce prin îndrumările, prin sfaturile sale pe ucenic de la gradele cele mici către cele mari, pentru a-l introduce în asceza conformă vârstei duhovniceşti şi puterilor acestuia.”

(Hierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos și Sfântul Vlasie, Cunosc un om în Hristos: Părintele Sofronie de la Essex, traducere din limba greacă de pr. Șerban Tica, Editura Sophia, București; Editura Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2011, p. 167)

  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.