Acasă > Cuvinte de folos > Dăruind vei dobândi!

Dăruind vei dobândi!

Dăruind vei dobândi!

 

Cum oare am putut gândi măcar o clipă – necum ani de zile – că Hristos doreşte să dăm din ce avem: prisosul, puţinul, totul! Mare ispravă, destoinică scofală! prea omenească, sărmană, jalnică treabă.

 

 

Dând ce nu avem, dobândim prin ricoşeu ceea ce – cu nemaipomenită sfruntare – ne-am încumetat a dărui altuia. Lecţia e valabilă pentru orice creştin, cleric sau mirean. Pentru monah îndeosebi. Să nu se îngrijoreze, să nu se sperie, să nu se frământe călugărul care îşi simte lăuntrul deşart, bântuit de neîncredere şi slăbiciune, cuprins de întuneric şi secetă; să nu ia câtuşi de puţin aminte la acestea toate. Ispite ale deznădejdii, netrebnice şiretenii ale celui rău şi uscat. Să dea celor care vin la el – în chilia lui, în grădina mănăstirii, pe cerdacul arhondaricului, la uşa altarului ca să afle credinţă, întărire, lumină şi o brumă de speranţă – ceea ce ei aşteaptă de la el şi ceea ce el prea bine ştie că în clipa aceea se poate întâmpla să nu aibă. Să le dea. Şi dându-le se vor răsfrânge şi asupră-i, se va milui şi el din pomana făcută altuia.  

„Dând lumina pe care nu o ai, o vei avea şi tu.” Nu cumva prin cuvintele lui Micliaux ni se lămureşte mai în adâncime textul de la Matei 25 despre Înfricoşata Judecată? Nu cumva cei buni au dat însetatului din apa de care şi ei duceau lipsă; înfometatului din hrana pe care nu o aveau; celui gol, haina după care şi ei jinduiau?…

Secretul vieţii călugăreşti se arată a fi: să îndrăzneşti a da ceea ce vremelnic se întâmplă să-ţi lipsească. Iată paradoxul creştin în toată plinătatea, splendoarea şi virtutea lui. Dar iată şi făgăduinţă uluitoare: dând ceea ce nu ai, dobândeşti ce ai ştiut să dai din golul fiinţei tale. Darul suprafiresc se reflectă asupră-ţi, se întoarce la tine ca un bumerang, ca o rază de lumină proiectată de oglindă – şi te înavuţeşte, te împlineşte, te covârşeşte.

Desigur. Nici că se putea altminteri! Cum oare am putut gândi măcar o clipă – necum ani de zile – că Hristos doreşte să dăm din ce avem: prisosul, puţinul, totul! Mare ispravă, destoinică scofală! prea omenească, sărmană, jalnică treabă. Altceva ni se cere: ce pare a fi cu neputinţă. Altceva ni se făgăduieşte: ceea ce nu-i de conceput şi de necrezut!

(Nicolae Steinhardt, Dăruind vei dobândi, Editura Dacia, p. 78-79)

 Sursa: http://www.doxologia.ro

  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.