Acasă > Mari duhovnici > Darul duhovnicesc al Părintelui Porfirie către un creştin din Occident

Darul duhovnicesc al Părintelui Porfirie către un creştin din Occident

Darul duhovnicesc al Părintelui Porfirie către un creştin din Occident

 

Marianne Boesen, Lector la Universitatea Aarhus, Danemarca

Acest cuvânt al meu are la bază cartea Viaţa şi cuvintele Părintelui Porfirie Kafsokalivitul. Când prima oară am citit-o în urmă cu doi ani, după atâţia ani de studii de teologie academică, am simţit o mare mângâiere că l-am cunoscut pe Gheronda Porfirie. Era ca şi cum m-aş fi întors acasă, în Biserica Apostolică, la rădăcinile mele în Hristos. Eram ca vrăjită de viaţa şi de cuvintele lui.

geron-porfyrios

Gheronda vorbea în inimă, cu mare simplitate şi dragoste, şi acest lucru pe toate le face simple. Cred cu tărie că Gheronda Porfirie este un om după asemănarea lui Hristos.

Multe aspecte ale duhovniciei lui prezintă mare interes şi însemnătate, dar eu mă voi mărgini la patru dintre acestea: la dragostea în Hristos, la lupta duhovnicească, la harismele lui şi la Rugăciunea lui Iisus.

Socotesc că dragostea în Hristos este axul central al cărţii, adică temeiul vieţii şi înţelepciunii Părintelui Porfirie. De mic copil s-a lăsat cucerit de Hristos şi dragostea aceasta l-a îndemnat să meargă în Sfântul Munte şi să ducă o viaţă de călugăr.

Ceea ce numesc eu viaţă în Hristos este o teologie cu mare putere, dar în acelaşi timp simplă: Dumnezeu este dragoste – esenţa creştinismului (Ioan 1:3-4), să iubeşti pe Dumnezeu şi pe aproapele tău – cea mai înaltă poruncă a lui Hristos (Matei 22:57-40); crede în Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu – Întruparea (Ioan 1:14-3:16) – acesta este desăvârşirea asemănării cu Dumnezeu, îndumnezeirea. Gheronda vorbeşte despre erosuldumnezeiesc, adică despre dorul unirii cu Hristos ca Dumnezeu.

Gheronda Porfirie ne spune iar şi iar că menirea omului este să Îl primească pe Hristos şi – prin dumnezeiescul har – Hristos să trăiască înlăuntrul lui (Galateni 2:20). Este nevoie totdeauna să avem gânduri de dragoste şi gânduri bune faţă de ceilalţi, spune Gheronda – aceasta trebuie să fie dispoziţia permanentă a inimii noastre. Iar secretul dragostei de Dumnezeu este dragostea pentru fratele nostru. Este atât de simplu – şi totuşi atât de greu, pentru că mişcarea aceasta a dragostei este potrivnică alipirii de sinele nostru, este opusă egoismului. Sfântul Apostol Pavel a trăit această luptă lăuntrică, dar predându-se pe sine întreg şi tot mai mult dragostei şi adorării lui Dumnezeu, a reuşit să vieţuiască în Hristos. Mintea i s-a transfigurat prin înnoirea săvârşită de dragostea lui Dumnezeu (Romani 12:2).

Pocăinţa este un cuvânt-cheie. Smerenia, de asemenea; înseamnă să-ţi laşi sinele în mâinile lui Dumnezeu cu încredere absolută. Atunci voinţa liberă a omului se face una cu voinţa lui Dumnezeu. Şi asta este adevărata libertatea. Însă, a-şi părăsi omul sinele sau, mai bine zis, sinele omului ”vechi” din el şi a se îmbrăca cu cel nou, cu ”sinele omului nou, în Hristos”, poate fi foarte greu pentru un om al epocii de azi, mai ales din Europa Occidentală, unde avem ca moştenire ideile Iluminismului secolului al XVIII-lea. Filosofii francezi au făcut din om scop al omului şi acest lucru a devenit punctul de plecare al secularizării. Să sperăm că acesta nu este însă un drum fără întoarcere!

Asta ne duce cu gândul la spusele lui Gheronda Porfirie despre lupta duhovnicească, spuse pe care le socotesc un adevărat balsam pentru conştiinţa omului contemporan doborât de suferinţă, tocmai pentru că sunt atât de simple. Omul nu poate face nimic singur, ci doar prin harul lui Hristos (Ioan 15:5). De vreme ce a fost creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, cu voinţă liberă şi judecată, poate, în funcţie de propria-i alegere, să îndrepte către bine sau rău puterea pe care i-a dat-o Dumnezeu, ignorând atacurile celui rău şi întorcându-şi îndată sinele cu dragoste către Hristos, precum un copilaş către mama sa. Atunci când nu dai atenţie răului, el dispare. Potrivit Sfântului Athanasie cel Mare, Părinte al Bisericii: ”Răul nu este nimic”.

Dar ce putem să facem? Gheronda Porfirie recomandă drumul cel simplu al dragostei de Hristos şi al umplerii de Duhul Sfânt prin taina Botezului, iar apoi dă sfaturi practice în acest sens: să citim Psalmii, Scripturile, să cântăm imne, să repetăm Rugăciunea, să cercetăm cuvintele Părinţilor şi să citim vieţile Sfinţilor. Toate acestea îndreaptă gândirea noastră către Hristos şi deschid o fereastră pe unde va intra Lumina Lui şi ne va umple mai mult şi mai mult: astfel, nu va mai exista loc pentru întuneric.

Potrivit Părintelui Porfirie, omul este rob, fie al binelui, fie al răului. Sfântul Apostol Pavel spune acelaşi lucru altfel: ”Căci nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc, pe acela îl săvârşesc” (Romani 7:19). Trebuie, prin urmare, să încercăm să fim înrobiţi de bine. Dar cum? Făcând un pas către Dumnezeu, deschizându-ne ”radioul”, ca să prindă semnalele lui Dumnezeu, spune Gheronda în felul lui pedagogic cunoscut. Ceea ce putem să facem este să întoarcem spatele răului şi să alergăm în braţele lui Hristos şi să ne lăsăm înrobiţi de El. Încredere în Dumnezeu şi în dragostea Lui. Dragostea este libertate – dimpotrivă, teama este robie. Sursa şi continuarea: pemptousia.ro

  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.