DESPRE PRIETENIE ȘI FALSA PRIETENIE – DIN “LUMINA SFINTELOR SCRIPTURI – ANTOLOGIE TEMATICĂ DIN OPERA SFÂNTULUI IOAN GURĂ DE AUR”

 DESPRE PRIETENIE

.

DIN “LUMINA SFINTELOR SCRIPTURI – ANTOLOGIE TEMATICĂ DIN OPERA SFÂNTULUI IOAN GURĂ DE AUR”

.

.

PRIETENIA (naşterea prieteniei)

„Cu cinstea unul pe altul mai mare făcând. Numai astfel vine prietenia şi dragostea, şi odată venită în acest mod, rămâne pentru totdeauna. Nimic nu face prietenia mai uşoară, ca a căuta cineva să biruiască cu cinstea pe aproapele său. De aici se naşte nu numai dragostea, ci şi o cinste mai mare. Cele vorbite mai înainte vin din dragoste, însă dragostea vine din cinstea şi valoarea acordată aproapelui, precum şi cinstea vine din dragoste.” (Omilii la Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, omilia XXI, p. 412)

*

PRIETENIA (necesitatea prietenilor)

,,A făcut (Dumnezeu – n.n) astfel încât să avem trebuinţă unii de alţii.”  (Comentariile sau Tâlcuirea Epistolei întâi către Corinteni, omilia XXXIV, p. 364)

„Şi în ce fel crinii şi trandafirii dau mirosul cel frumos în tot locul cu floarea frumuseţii lor, aşa şi prietenii măcar în orice loc ar merge dăruiesc darul dragostei; mai bine este să umble omul în întuneric decât să nu aibă prieteni, că nu arde fierbinţeala frigului trupurile, precum aprinde darul prietenilor sufletele prietenilor când se desparte unul de altul, că aşa este pofta dragostei celei adevărate nu numai la cei de faţă, ci şi la cei ce lipsesc de mai multă vreme, de multe ori şi în visuri îi vedem şi-i auzim şi vorbim cu dânşii şi ne sărutăm cu dragoste fără de saţiu şi numai cu pomenirea prietenului se bucură şi se veseleşte cineva.” (Din vol. Mărgăritarele Sfântului Ioan Gură de Aur, p. 62)

*

PRIETENIA (cu Dumnezeu)

„Că după cum dacă El ne este duşman, chiar de ne-ar fi toţi oamenii prieteni, nu avem nici un folos, tot aşa şi dacă El ne este prieten, chiar de am avea pe toţi oamenii duşmani, nici o pagubă nu vom avea. Nu mă voi teme, zice, ce-mi va face mie omul?” (Comentariile sau Explicarea Epistolei către Evrei, omilia XXXIII, p. 378)

*

PRIETENIA (criteriul alegerii prietenilor)

„Prieteniile de la ospeţele la care se bea şi se mănâncă peste măsură sunt mai groaznice decât duşmăniile; că de pe urma duşmanilor, dacă voim, putem chiar să câştigăm, să ne folosim; dar de pe urma prietenilor de la chefuri şi beţii nu putem avea decât pagubă. Nu ţine, dar, lângă tine prieteni care sunt dascălii pagubei tale! Nu ţine lângă tine prieteni care îndrăgesc mai mult masa ta decât prietenia ta! Că toţi aceştia termină şi cu prietenia odată ce au terminat masa şi petrecerea; ceilalţi însă, prietenii de dragul virtuţii, rămân veşnic lângă tine, îndură alături de tine toate durerile şi toate necazurile tale. Prietenii de masă şi de beţii, neamul paraziţilor, de multe ori se răzbună pe tine şi-ţi fac nume prost. Cunosc mulţi oameni vrednici care au căpătat o faimă proastă, făcută tocmai de prietenii lor de chefuri şi beţii; au spus despre dânşii că sunt nişte şarlatani, nişte desfrânaţi care strică casele altora, nişte corupători de copii. Şi lumea le dă crezare, crede că trăiesc cu copiii, odată ce nu se ocupă cu nimic şi-şi irosesc viaţa fără rost”. (Omilii la Matei, omilia XLVIII, VII, în col. PSB, vol. 23, p. 565)

„… nici nu ne întărim cu dragostea cea după Dumnezeu, ci căutăm alte pricini de prietenie: unii neamurile, alţii obişnuinţa, alţii tovarăşii de slujbă, alţii vecinii; orice altă pricină, afară de credinţa în Dumnezeu; şi ar trebui ca numai credinţa în Dumnezeu să lege pe prieteni. Lucrurile însă se petrec cu totul dimpotrivă; suntem prieteni cu iudeii şi cu păgânii, şi nu suntem prieteni cu fiii Bisericii”. (Omilii la Matei, omilia LIX, V, în col. PSB, vol. 23, p. 692)

,,… nu umblăm după acele prietenii de pe urma cărora putem să tragem folos, de pe urma cărora suntem poftiţi la masă, de pe urma cărora dobândim sprijin, ci căutăm a ne face prieteni pe aceia care pot să ne pună în bună rânduială totdeauna sufletele noastre, să ne dea sfaturi bune, să ne mustre când păcătuim, să ne arate când greşim, să ne ridice când cădem, să ne îndrepte spre Dumnezeu, ajutându-ne cu sfatul şi cu rugăciunile. (Cuvânt la calende, în vol. Omilii la săracul Lazăr. Despre soartă şi Providenţă…, p. 16)

„Nimic nu te ajută mai mult să dobândeşti prieteni decât vorbirea frumoasă sufletul smerit.” (Din vol. Problemele vieţii, p. 374)

*

PRIETENIA (duhovnicească)

„Pentru că oamenii se unesc între ei pe temeiul acestor pricini trecătoare, de aceea nici prieteniile dintre ei nu sunt nici călduroase, nici nu dăinuiesc. Se întrerupe dragostea de se iscă între ei insulte, pagube de bani, invidie, dragoste de slavă deşartă şi altele la fel cu acestea. Se întrerupe dragostea, că nu are rădăcină duhovnicească. Dacă ar fi avut o astfel de rădăcină, nici o pricină lumească n-ar fi stricat dragostea duhovnicească. Dragostea de aproapele întemeiată pe dragostea de Hristos este trainică, nestricată, nebiruită, nesfărâmată. N-o pot sfărâma nici calomniile, nici primejdiile, nici moartea, nici altceva asemănător. Orice ar pătimi un om care iubeşte aşa pe aproapele său nu va înceta niciodată a-l iubi, pentru că se uită la pricina dragostei sale, la Hristos. Dar cel care iubeşte pentru că e iubit şi el la rândul său, o termină repede cu dragostea dacă prietenul său îl supără cu ceva; dimpotrivă, cel legat de semenul său cu lanţul dragostei de Hristos niciodată nu va pune capăt prieteniei”. (Omilii la Matei, omilia LX, III, în col. PSB, vol. 23, p. 702)

„Prietenii adevăraţi covârşesc pe părinţi şi pe fii, vorbesc de prietenii cei după Hristos.” (Comentariile sau Explicarea Epistolei I către Tesaloniceni, omilia II, în vol. Comentariile sau Explicarea Epistolei către Coloseni, I şi II Tesaloniceni, p. 179)

*

PRIETENIA (îndatoririle unui bun prieten)

„Din ziua în care am îndrăgit prietenia ta, mi-am pus această lege: să nu te silesc niciodată să te dezvinovăţeşti de supărările ce mi-ai face. (Vasile – n.n.). (Tratatul despre preoţie, cartea întâi, cap. 4, în vol. Despre preoţie, p. 37)

„Când un prieten al nostru a fost calomniat că e un îngâmfat, că ocărăşte pe toată lumea şi era în mare primejdie, atunci tu, fără să te fi chemat cineva şi fără să te fi rugat cel primejduit, te-ai aruncat în mijlocul primejdiilor. Asta a fost fapta (…) Când unii te ţineau de rău pentru purtarea ta, iar alţii te lăudau şi te admirau, tu le-ai spus celor ce te ţineau de rău: Ce să fac? Nu ştiu să iubesc altfel, decât să-mi dau sufletul când trebuie să scap pe un prieten de primejdie! Ai rostit, cu alte cuvinte, dar cu acelaşi înţeles, cele spuse de Hristos ucenicilor Săi, când a definit dragostea desăvârşită: Nimeni nu are o dragoste mai mare decât aceasta, ca să-şi pună cineva sufletul pentru prietenii săi (Ioan 15, 13). Aşadar, dacă o dragoste mai mare decât aceasta nu se poate găsi, atunci tu ai ajuns la capătul ei; iar prin cele ce ai făcut şi prin cele ce-ai spus, te-ai suit pe culmile ei.” (Tratatul despre preoţie, cartea a doua, cap. 6, în vol. Despre preoţie, p. 56)

Nu este în lume nimic vrednic prietenului credincios; că de vede pe prietenul său se bucură şi se veseleşte şi se roagă pentru dânsul ca şi pentru el. Eu ştiu pe cineva care se ruga lui Dumnezeu şi sfinţilor să-l ajute pe prietenul său şi apoi se ruga pentru sine, dar ştiu şi pe fericitul Pavel că, cu multă poftă şi făgăduinţă voia să fie în iad pentru prietenii săi; pentru aceea, cel ce iubeşte nu trebuie să stăpânească, ci alţii să-l stăpânească pe el.” (Din vol. Mărgăritarele Sfântului Ioan Gură de Aur, p. 63)

*

PRIETENIA („Când mă laudă vreun vrăjmaş al meu, nici nu primesc, iar pe prieten când mă ceartă, îl iubesc”)

Că şi eu îl iubesc pe cel ce mă iubeşte, iar când mă mustră şi mă huleşte pentru îndreptarea unei greşeli, atunci mai mult îmi pare că mă iubeşte, că cel ce laudă pe prietenul său de ar face ori rău ori bine, acela nu este prieten adevărat, ci înşelător şi făţarnic; când laudă cineva pe cel ce face lucruri bune sau îl mustră pe cel ce face cele rele, şi-l mustră în taină, adică să fie numai ei amândoi, atunci este lucru de prieten credincios şi iubit; şi când mă laudă vreun vrăjmaş al meu, nici nu primesc, iar pe prieten când mă ceartă, îl iubesc şi dragi îmi sunt rănile lui, precum zice cuvântul filosofic. Mai credincioase sunt rănile prietenului, decât sărutarea cea de bună voie a vrăjmaşului, pentru că vrăjmaşul, ori cu dreptate ori cu strâmbătate de ocărăşte şi mustră pe om, nu spre folosul lui o face, ci ca să-i facă ruşine.” (Din vol. Mărgăritarele Sfântului Ioan Gură de Aur, p. 62)

*

PRIETENIA (dovada prieteniei)

,,… şi noi când ne facem prieteni, aceasta o numim ca dovadă de prietenie câtre dânşii, să nu spunem tainele nimănui mai înainte de dânşii.” (Comentariile sau Tâlcuirea Epistolei întâi către Corinteni,  omilia VII, p. 63)

*

PRIETENIA (folosul adevăratei prietenii)

„Nimic nu este egal cu unirea şi buna înţelegere; prin ea un om izolat devine partea unui mare întreg. Dacă două sau zece persoane sunt unite împreună din inimă, fiecare din ele nu mai este decât una singură; în acestea zece voi nu veţi afla decât una şi în una veţi afla zece. Dacă ei au un duşman, precum atunci nu este atacată numai una, ci cele zece, trebuie ca duşmanul să cedeze, pentru că el nu este respins de una singură, ci de zece. Dacă unul ar fi lipsă, el nu este pentru aceea în pericol; el este bogat prin partea cea mare, prin ceilalţi nouă; şi partea care cade este astfel susţinută, cea mai slabă, prin cel mai puternic. Fiecare din ei are douăzeci de mâini, douăzeci de ochi şi la fel douăzeci de picioare; el nu mai merge singur prin picioarele sale, ci şi prin cele ale celorlalţi; el nu lucrează numai prin mâinile sale, ci şi prin ale celorlalţi. Fiecare din ei are zece suflete; fiindcă nu are numai el unul singur grijă de lucrurile sale, ceilalţi au la fel. Şi dacă ar fi aşa o sută uniţi împreună, va fi la fel şi puterea se va adăuga în proporţie cu numărul.
Nu vedeţi fraţii mei frumuseţea iubirii? Ea îl face pe om de neînvins, ea îl multiplică, dintr-unul singur ea face mai mulţi. Cum va putea un singur om să fie şi în Persia şi în Roma? Ceea ce nu poate natura, iubirea o poate; o parte din el este aici şi cealaltă este acolo şi totul întreg aici. Dar dacă el are o mie sau zece mii de prieteni, gândiţi-vă care va fi puterea lui, care va fi tăria lui. Vedeţi ce putere de multiplicare are iubirea? În sfârşit, ca unul să devină o mie, este un lucru uimitor şi admirabil. Pentru ce nu ne câştigăm o aşa de mare iubire şi putere şi nu ne punem în siguranţă? Aceea valorează mai mult decât orice demnitate şi bogăţii şi sănătate şi chiar mai mult decât lumina. Este izvorul bucuriei. Până când vom limita noi iubirea noastră la unul sau la doi?” (Comentariu la Evanghelia de la Ioan, omilia LXXVIII, 4, pp. 408-409)

„Nu i se poate întâmpla nimic rău celui ce este înconjurat de atâţia; gărzile chiar, care veghează la siguranţa împăratului, nu au nici atâta vigilenţă, nici atâta atenţie. Aceştia îl păzesc pe regele lor din nevoie, aceia îl păzesc pe prietenul lor din iubire şi din afecţiune. Ori, iubirea are mai multă putere şi forţă decât frica. Regele este în teamă faţă de gărzile sale, prietenul se încrede prietenului mai mult decât în sine însuşi şi cu acest ajutor el nu se teme de cursele nimănui.” (Comentar la Evanghelia de la Ioan, omilia LXXVIII, 4, p. 409)

„Pentru mine, cu adevărat, eu aş vrea aceasta, ca să putem trăi toţi împreună şi ca iubirea să se păstreze în toată forţa şi puterea ei.” (Comentar la Evanghelia de la Ioan, omilia LXXVIII, 4, p. 410)

Chiar de ai spune de mii de tezaure, totuşi nimic nu ar fi mai de preţ ca un prieten adevărat. Şi mai întâi să spunem despre prietenie, câtă plăcere şi mulţumire are în sine. Te bucuri văzând pe prietenul tău, te înveseleşti, şi sufletul tău având o mulţumire nespusă se contopeşte cu dânsul, şi chiar de ţi-ai aminti numai de el, cugetul tău tresare şi se înaripează. Vorbesc aici despre prietenii adevăraţi, despre prietenii de un suflet şi de un cuget, despre prietenii care preferă să şi moară, despre prietenii care iubesc cu căldură, şi nu înţelegem pe prietenii simpli, pe cei ce iau parte pe la mesele noastre şi-i credem de prieteni în urma laudelor ce ne aduc, să nu credeţi, zic, că vorbesc despre aceştia. Dacă cineva are vreun prieten aşa precum spun eu, va înţelege desigur cuvintele mele. Chiar de l-ar vedea în fiecare zi, el totuşi nu se satură; aceasta o doreşte atât pentru sine, cât şi pentru acela. Am cunoscut eu pe cineva, care se ruga de sfinţi pentru prietenul său şi le zicea, ca mai întâi să facă rugăciuni lui Dumnezeu pentru dânsul (prietenul lui – n.n.) şi apoi pentru sine. Astfel este prietenul adevărat, încât nici timpul, nici locul nu-l pot împiedica de a iubi şi a fi iubit.” (Comentariile sau Explicarea Epistolei I către Tesaloniceni, omilia II, în vol. Comentariile sau Explicarea Epistolei către Coloseni, I şi II Tesaloniceni, p. 178)

„Cu adevărat că prietenul sincer este cu mult mai dorit decât chiar lumina. Şi să nu miri că zic aceasta, pentru că mai bine ne-ar fi dacă s-ar stinge soarele, decât a fi lipsiţi de prieteni adevăraţi; mai bine ne-ar fi de a trăi în întuneric decât de a fi fără prieteni. Şi cum este aceasta, eu vă voi spune. Mulţi văzând soarele, sunt în întuneric, pe când dacă sunt înconjuraţi de prieteni, nu ar suferi nici o scârbă. Eu vorbesc de prietenia cea duhovnicească şi de prietenii duhovniceşti, care nimic nu preferă înaintea prieteniei.” (Comentariile sau Explicarea Epistolei I către Tesaloniceni, omilia II, în vol. Comentariile sau Explicarea Epistolei către Coloseni, I şi II Tesaloniceni, p. 179)

„Prietenul adevărat este mai plăcut decât chiar viaţa prezentă, căci mulţi după încetarea din viaţă a unor asemenea prieteni, nu mai doresc să trăiască. Cu un asemenea prieten cineva poate suferi şi exilul, iar fără prieten nu poate trăi nici în propria sa ţară. Cu un asemenea prieten chiar şi sărăcia este suportabilă, iar fără dânsul şi sănătatea şi bogăţia sunt de nesuferit. În persoana unui asemenea prieten el are pe un al doilea eu.” (Comentariile sau Explicarea Epistolei I către Tesaloniceni, omilia II, în vol. Comentariile sau Explicarea Epistolei către Coloseni, I şi II Tesaloniceni, p. 181)

„Nu ne apără atât nici venitul averilor, nici armele, nici zidurile, nici şanţurile, nici alte nenumărate maşini de război, cât o prietenie adevarată. Aceasta-i zid, aceasta-i tărie, aceasta-i avere, aceasta-i desfătare, aceasta ne face să petrecem şi viaţa de aici cu voioşie, şi ne dăruieşte şi viaţa ce va să fie”. (Cuvântări împotriva anomeilor, cuv. X, în vol. Cuvântări împotriva anomeilor. Către iudei, p. 168)

„Ce este altceva mai dulce şi mai fericit în toată lumea, ca prietenii buni şi iubiţi?” (Din vol. Mărgăritarele Sfântului Ioan Gură de Aur, p. 7)

„Nu este în lumea toată mai bună tocmire decât dragostea şi unirea, pentru că unul singur este înmulţit, adică arată pe mulţi prin dragoste, că de sunt doi într-un suflet şi iubiţi, între zece nu este unul ci fiecare din ei, ca şi când s-ar lupta cu cei zece, că fiecare are câte douăzeci de mâini şi douăzeci de ochi şi câte douăzeci de picioare, iar suflete are zece, iar de ar fi şi o sută, tot în acest fel ar fi. Şi singur cel ce ar fi în Persia poate să fie şi la Roma şi ce nu poate să facă firea omenească, dragostea poate să facă. De va avea cineva o sută ori două de prieteni, socoteşte ce ajutor are şi aceasta este mai minunat să se facă dintr-unul o mie. Iar de vreme ce este atât de bună dragostea, de ce nu câştigăm şi noi ajutorul dragostei?” (Din vol. Mărgăritarele Sfântului Ioan Gură de Aur, p. 62)

„Decât această viaţă trecătoare mai dulce este prietenul, că mulţi oameni după moartea prietenilor nu mai vor nici ei să vieţuiască în lumea aceasta, că mai bun îi este prietenul decât lumina soarelui şi a ochilor; mai bine ne este nouă să nu ne lumineze soarele, decât să ne lipsim de prieteni, că dacă are omul prieteni nici o voie rea nu are.” (Din vol. Mărgăritarele Sfântului Ioan Gură de Aur, pp. 63-64)

*

PRIETENIA („Dacă ochiul tău cel drept te sminteşte pe tine, scoate-l şi aruncă-l de la tine … dacă mâna ta cea dreaptă te sminteşte, tai-o şi  arunc-o de la tine” )

„- Pentru ce deci, Hristos a vorbit de ochiul drept şi a mai adăugat şi mâna? (Matei 5, 30).
– Ca să afli că nu e vorba de mădularele trupului, ci de cei care sunt în strânsă legătura cu noi, cu prietenii noştri. Hristos îţi spune: Dacă iubeşti pe cineva atât cât îţi iubeşti ochiul cel drept sau socoteşti că-ţi este tot atât de folositor cât de folositoare ţi-i mâna, tai-o, dacă-ţi vatămă sufletul! Uită-te la tăria cuvintelor Lui.  N-a spus: Îndepărtează-te, ci vrea o despărţire totală. De aceea spune: Scoate-l şi-l aruncă de la tine! Apoi, pentru că porunca Sa este neîndurătoare, arată folosul pentru amândouă părţile: şi pentru cei buni şi pentru cei răi, întărind comparaţia:
Că mai de folos îţi este să piară unul din mădularele tale şi nu tot trupul să fie aruncat în gheenă (Matei 5, 30).
Când prietenul tău nu se mântuie, ba te mai duce şi pe tine la pieire, ce fel de dragoste de prieten este aceea să pieriţi amândoi, când e cu putinţă să se mântuie unul dacă sunteţi despărţiţi?
– Atunci pentru ce Pavel dorea să fie anatema? (Rom., 9, 3).
– Nu dorea să fie anatema pentru ca să nu câştige nimic, ci ca să mântuie pe alţii. Aici, însă, paguba este pentru amândoi. De aceea n-a spus: Scoate-l, ci şi: Aruncă-1 de la tine!, pentru ca să nu-l mai poţi lua înapoi dacă rămâne aşa. Făcând aceasta îl scapi şi pe el de păcat mai mare şi te scapi şi pe tine de pieire.
Dar ca să vezi mai bine folosul acestei porunci, să cercetăm, dacă vrei, spusele Domnului, aplicându-le chiar la mădularele trupului. Dacă ar fi vorba de ales şi ai fi silit sau să rămâi cu ochii teferi, dar să te arunce într-o groapă şi să pieri, sau să ţi se scoată ochii şi să-ţi mântui sufletul, oare n-ai alege a doua cale? Negreşit! N-ai făcut asta pentru că ţi-ai urât ochii, ci pentru că ţi-ai iubit întregul trup. Tot aşa trebuie să gândeşti şi de bărbaţii şi de femeile care-ţi sunt prieteni. Dacă tai orice legătură de prietenie cu acela care te vatămă sufleteşte cu prietenia lui, dar nu şi tămăduieşte boala, atunci te scapi şi pe tine de orice vătămare, dar şi pe el de un mare păcat, că nu va mai da socoteală, în afară de păcatele lui, şi de pierderea ta. Ai văzut de câta blândeţe şi de câta purtare de grija este plină această poruncă? Ai văzut câta iubire de oameni arată chiar aşa păruta multora asprime?”. (Omilii la Matei, omilia XVII, III, în col. PSB, vol. 23, pp. 222-223)

„Dacă mâna ta sau piciorul tău te sminteşte, taie-le şi aruncă-le de la tine. Că mai bine îţi este să intri în viaţă şchiop sau ciung, decât să ai amândouă mâinile sau picioarele şi să fii aruncat în foc. Şi dacă ochiul tău cel drept te sminteşte, scoate-l. Că mai bine îţi este să intri în viaţă cu un singur ochi, decât să ai doi ochi şi să fii aruncat în gheena focului (Matei 18, 8-9).
Hristos nu vorbeşte aici de mădularele trupului – Doamne fereşte! -, ci de prieteni, de cunoscuţi, de cei pe care-i socotim nişte mădulare de neapărată trebuinţă. Aceasta a spus-o şi mai înainte şi o spune şi acum. Că nimic nu este atât de vătămător ca prieteniile rele. Ce nu poate constrângerea, poate de multe ori prietenia, fie spre paguba, fie spre folosul nostru. De aceea Domnul ne porunceşte, cu toată asprimea, să îndepărtăm de lângă noi pe cei ce ne vatămă, lăsând să se înţeleagă că aceştia sunt cei care ne smintesc”. (Omilii la Matei, omilia LIX, IV, în col. PSB, vol. 23, p. 688)

„Curmă, spune Hristos, prietenia cu cei răi, chiar dacă ţi-ar fi cei mai buni prieteni! Şi dă şi un argument ce nu poate fi combătut: Dacă ţi-i păstrezi ca prieteni, nici pe ei nu-i câştigi şi te pierzi şi pe tine; dar de curmi prietenia cu ei, îţi câştigi mântuirea. Prin urmare, dacă cineva te vatămă cu prietenia lui, rupe orice legătură cu el. Dacă ne tăiem de multe ori unele din mădularele noastre, când nu mai pot fi vindecate şi mai îmbolnăvesc şi pe celelalte, apoi cu mult mai mult trebuie să facem aceasta cu prietenii”. (Omilii la Matei, omilia LIX, IV, în col. PSB, vol. 23, p. 689)

„Dacă te sminteşte ochiul tău, scoate-l şi dacă piciorul tău te sminteşte, taie-l (Mt., 5, 29; 18, 9). Dacă trebuie să tăiem membrele rele de la trupul din care fac parte, cu atât mai mult trebuie să ne ferim de prietenii a căror însoţire ne pierde sufletul.” (Comentar la Evanghelia de la Ioan, omilia LVII, 2, p. 283)

„Dacă tăiem membrele cu cangrenă care sunt de nevindecat, de teamă ca să nu strice şi restul trupului, dacă tăiem una din membrele noastre, nu din dispreţ, ci în interesul celorlalte, cu cât mai mult trebuie să facem noi la fel privitor la cei a căror însoţire ne este dăunătore? Că dacă putem să-i vindecăm fără nici un risc, trebuie să facem tot efortul nostru pentru aceea. Dar dacă sunt de necorectat şi dacă ne sunt o ocazie de cădere, trebuie să-i tăiem şi să-i aruncăm de la noi. Adesea aceasta va fi un mare câştig. Pentru aceasta le dă acest aviz Pavel corintenilor: Ridicaţi răul din mijlocul vostru (I Cor., 5, 13). Şi iarăşi: … pentru a-l scoate din mijlocul vostru pe cel care a  făcut o asemenea faptă atât de urâtă (Ibid. 2). Căci însoţirea cu cei răi este periculoasă şi fatală. Ciuma nu face aşa de mari ravagii şi boala nu-i strică aşa de repede pe cei ce sunt infectaţi, ca nedreptatea prietenilor; în sfârşit, însoţirile rele strică obiceiurile bune (I Cor., 15, 33). Un prooroc zice iarăşi: Fugi din mijlocul lor şi te depărtează de ei (Ier., 51, 6). Deci nimeni să nu-şi facă prieten din cel ce este rău. Dacă, atunci când copii noştri sunt răi îi dezmoştenim, fără a privi atunci nici la natură, nici la legile ei, nici la legăturile pe care o formează ea, noi trebuie cu atât mai mult, să fugim de cunoştinţele noastre şi de prietenii noştri, dacă sunt răi; căci, când nu ne-ar face nici un rău, cu toate acestea, nu ne putem feri ca ei să nu ne producă o faimă rea, fiindcă străinii nu cercetează viaţa noastră, ci judecă despre noi prin cei ce ne cercetează.” (Comentar la Evanghelia de la Ioan, omilia LVII, 2, p. 284)

,,Ce să mai spunem despre porunca ce o dă (…) despre prietenia necugetată şi păgubitoare de suflet (Matei 5, 29-30)? Prin ochiul drept şi prin mâna dreaptă, Hristos n-a lăsat să se înţeleagă altceva decât pe cei ce ne iubesc spre paguba noastră sufletească.” (Despre căinţă (I), 3, în vol. Despre mărginita putere a diavolului. Despre căinţă…, p. 64)

,,Dacă ochiul tău cel drept te sminteşte pe tine, scoate-l şi aruncă-l de la tine (Matei 5, 29); deci porunca este ca şi acei prieteni, care ne sunt la fel de scumpi ca lumina ochilor şi de mare trebuinţă pentru nevoile vieţii, să-i îndepărtăm de la noi, să-i alungăm dacă ne primejduiesc mântuirea sufletului nostru.” (Cuvânt la calende, în vol. Omilii la săracul Lazăr. Despre soartă şi Providenţă…, p. 16)

,,Dacă prietenia unora te-ar vătăma şi te-ar atrage către împărtăşirea lipsei de evlavie, îndepărtează-te de aceştia, chiar de ţi-ar fi prieteni. Iar de-ar fi unul din ochii tăi, scoate-l. Căci este scris: dacă ochiul tău te sminteşte, scoate-l (Mat. 5, 29), fără să se aibă în vedere corpul. Cum altfel? Căci dacă se referea la natura corpului, am fi avut de-a face cu o acuzaţie care îl privea în cele din urmă pe creatorul acestei naturi. De altminteri, nu se impune scoaterea unui ochi, indiferent care dintre ei, căci dacă cineva s-ar fi lipsit de ochiul stâng, tot s-ar fi găsit în sminteală. Dar tocmai pentru a pricepe că nu despre ochi este cuvântul, a adăugat că-i vorba de ochiul drept, spre a arăta că de ţi-ar fi cineva un prieten atât de apropiat pe cât de apropiată ţi-e folosirea ochiului drept, să-l alungi chiar şi pe acesta şi să-l desprinzi din legătura de prietenie pe care o are cu tine, dacă s-ar întâmpla să te smintească. Într-adevăr, la ce foloseşte să ai un ochi care duce la ruinarea restului corpului?
Aşadar, dacă, aşa cum spuneam, prieteniile avute ne-ar dăuna, să fugim de acestea şi să ne lipsim de ele. În situaţia în care pe oricare dintre asemenea prieteni nici nu-l ajuţi şi capeţi în schimb din partea lui numai pagubă, câştigă putinţa de a rămâne fără pierdere în urma destrămării prieteniei; să fugi de prieteniile acestora, dacă îţi sunt dăunătoare. Doar fugi, nu te certa, nici nu purta război. La fel îndeamnă şi Pavel când spune: dacă se poate, pe cât stă  în puterea voastră, trăiţi în pace cu toţi oamenii (Rom. 12, 18).” (Despre necunoaşterea lui Dumnezeu, cuvântarea I, pp. 30-31)

Dacă ai vreun prieten şi cunoşti vreo vătămare sufletească de la el, lipseşte-te de prietenul acela, că dacă ne doare vreun mădular noi îl tăiem ca să nu le strice şi pe celelalte; deci cu mult mai vârtos se cade să facem pentru sufletele noastre, că nu este alt lucru mai rău decât dragostea şi unirea cea vicleană, că rele ce nu poate să le facă nevoia poate să le strice prietenia. (Din vol. Mărgăritarele Sfântului Ioan Gură de Aur, p. 64)

***

Sursa:  http://tainacasatoriei.wordpress.com

 

2 comentarii la „DESPRE PRIETENIE ȘI FALSA PRIETENIE – DIN “LUMINA SFINTELOR SCRIPTURI – ANTOLOGIE TEMATICĂ DIN OPERA SFÂNTULUI IOAN GURĂ DE AUR”

  1. antuza

    Am ajuns sa traim vremurile in care din ce in ce mai multi crestini au ajuns sa priveasca prietenia prin prisma avantajelor de tot felul, fie materiale, fie sufletesti. Vor ajutor, vor intelegere, vor acceptare, vor lauda, vor atentie, vor sa le fi alaturi la greu, dar cand e vorba sa faca si ei ceea ce cer altora, se schimba situatia. Nu mai sunt deloc binevoitori si saritori. Iti intorc spatele si tot pe tine arunca vina. Sa ne ferim daca putem de crestinii care una se arata a fi, si in realitate sunt cu totul altceva, si care cauta prietenia doar daca au un interes anume, inclusiv cel financiar. Fraieri e gasesc garla.

  2. dorian

    Daca ne temem din start ca orice om ce se afirma prieten cu noi, poate fi viclean si prefacut doar din interese diverse in raport cu noi, vom ramane singuri , singuri. Trebuie sa ne aratam deschisi spre comunicare si prietenie, pana vom constata clar si fara echivoc eventuale derapari ale prietenilor nostri. Si daca suntem siguri ca am supraestimat insusirile prietenilor, sau siguri ca sunt vatamatori pentru noi, atunci intrerupem orice relatie cu acestia.

Comentariile sunt închise.