Acasă > Cuvinte de folos > Despre sfinţenie, în 30 de paşi

Despre sfinţenie, în 30 de paşi

Despre sfinţenie, în 30 de paşi

 
 

Cu privirea aţintită în pământ, cu buzele crăpate şi sandalele scofâlcite de nisipul încins, secătuit de oboseală şi de lipsa apei, un adolescent de 16 ani păşea istovit, urcând pantele Muntelui Sinai, către mănăstirea din vârf.

 
 
„Scara dumnezeiescului urcuş” – Mănăstirea Suceviţa
 

Hainele, deşi prăfuite, îi trădau originea nobilă, iar faptul că nu era însoţit de nimeni ar fi putut face pe unii să creadă că era unul dintre acei tineri rebeli care, din când în când, fugeau la mănăstirile din pustiu din cauza neînţelegerilor cu părinţii. Aşa au gândit şi monahii de la Mănăstirea „Sfânta Ecaterina“ de pe Muntele Sinai. L-au primit cu bucurie, i-au dat să mănânce şi să bea, dar, din vorbă în vorbă, au înţeles că era vorba de un caz aparte. Tânărul nu venise în pustiu ca să atragă atenţia asupra lui, să dea o lecţie părinţilor, aşa cum urmăreau ceilalţi, dinaintea sa. Era anul 595, iar pe tânăr îl chema Ioan, supranumit mai apoi „Scărarul“ sau „Sinaitul“. Un nume pe care Biserica nu avea să-l mai uite vreodată.

Primele forme ale unui monahism semiorganizat au apărut spre sfârşitul secolului al III-lea, în rândul creştinilor din Egipt, concretizându-se în comunităţile de la estul Deltei Nilului, de la Nitria, Kelia şi Sketis, comunităţi care au fost, de fapt, creatoarele Patericului egiptean.

După câteva generaţii de monahi, către anul 450, comunităţile monahale devin ţinta unor invazii migratoare, motiv pentru care foarte mulţi îşi părăsesc chiliile, căutând refugiu în Delta Nilului, în Palestina sau în Muntele Sinai.

Aşadar, pe Sinai exista viaţă monahală de măcar 100 ani atunci când Ioan, într-una din zilele anului 595, a ajuns la Mănăstirea „Sfânta Ecaterina“. Ce l-a îndemnat pe tânărul de numai 16 ani să renunţe la familie şi perspectivele oferite de societate, preferând, în schimb, viaţa ascetică, nu se poate spune. Poate i-a mărturisit doar bătrânului Martirie, care i-a devenit îndrumător pe calea către sfinţenie. Totuşi, putem bănui că Ioan provenea dintr-o familie nobilă din Siria sau Palestina, unde, cu siguranţă, a primit cea mai bună educaţie posibilă în acele vremuri.

De la bătrânul Martirie, Ioan a învăţat că pentru a obţine sfinţenia nu e de ajuns doar să ţi-o doreşti, ci e nevoie şi de foarte mult efort, ca în orice lucru bine făcut.

După patru ani de noviciat, tânărul este primit în rândul călugărilor, hotărât mai mult ca oricând că viaţa sa nu valorează nimic dacă nu o va dedica exclusiv lui Hristos.

În anii de ucenicie petrecuţi lângă experimentatul Martirie, Ioan a învăţat toate „secretele“ călugăriei. Îndârjirea care-l determinase să-şi îndrepte paşii către Sinai, muntele unde Moise stătuse odinioară de vorbă cu Dumnezeu şi unde primise Tablele Legii, nu l-a părăsit vreodată, învăţând tacticile „războiului nevăzut“, în care tu însuţi îţi eşti şi prieten şi duşman.

Faima „Sfântului din Sinai“ ajunge până la Roma

După moartea călugărului Martirie, petrecută după 19 ani de la venirea sa în mănăstire, Ioan hotărăşte să se dedice şi mai mult rugăciunii şi contemplaţiei, retrăgându-se într-o chilie săpată în munte, la o distanţă de câţiva kilometri de mănăstire. Despre această perioadă din viaţa sfântului nu ştie nimeni detalii. Deşi era ultimul lucru pe care şi l-ar fi dorit, faima lui Ioan a crescut într-atât, încât a devenit o adevărată autoritate duhovncească în timpul său.

După 40 ani de viaţă în singurătate, întreruptă doar de călătoriile la mănăstire, pentru primirea Sfintei Împărtăşanii, şi de vizitele unor monahi care căutau sfat şi lămurire, Ioan a fost ales de călugării de la mănăstirea din vârful Muntelui Sinai şi de sihaştrii care trăiau prin împrejurimi, să le fie întâistătător. Avea atunci 75 ani.

Se spune că în unul din anii când Sfântul Ioan era stareţ la „Sfânta Ecaterina“ s-ar fi abătut o secetă teribilă în împrejurimi, în Palestina şi Arabia, pericolul foametei devenind tot mai ameninţător. Cum toată lumea auzise despre „Sfântul din Sinai“, au trimis soli până la el la mănăstire, să-l întrebe ce-i de făcut. Ioan i-a îndemnat să se roage cu credinţă lui Dumnezeu căci, cu siguranţă, nu vor fi trecuţi cu vederea. Şi, spun aceleaşi izvoare, că, într-adevăr, nu după multă vreme a plouat.

Ioan Scărarul, deşi era o persoană modestă, căreia nu-i plăcea să vorbească prea mult despre sine, trezise atâta admiraţie, încât se auzise despre el până la Roma. Aşa se face că însuşi papa i-a trimis o mare sumă de bani, pentru a-i folosi la întreţinerea spitalului mănăstirii sau pentru a ajuta pelerinii veniţi de departe.

Necesitatea unui tratat de îndrumare a vieţii duhovniceşti

Idealul ascetic monahal se bucura în acele vremuri de atâta cinste în rândul creştinilor mireni, încât mulţi dintre ei se hotărau să renunţe la viaţa din lume şi să-şi dedice restul zilelor doar lui Hristos. Totuşi, afluxul mare de novici a fost însoţit şi de unele complicaţii.

Dacă după modelul vechi, fiecare monah bătrân avea câte un tânăr învăţăcel pe care-l deprindea cu tainele ascezei, înmulţirea numărului tinerilor în mănăstiri a ridicat problema unei noi maniere de educare a acestora, mai sistematice. Din acest motiv s-a simţit nevoia compunerii unui „tratat de îndrumare a vieţii duhovniceşti“, un manual care să-i ajute mai ales pe stareţii de mănăstiri cu mulţi călugări tineri. Cu alte cuvinte, era necesară o teoretizare a experienţei dobândite de monahi în cele câteva secole de „atletism duhovnicesc“.

Ideea alcătuirii unui îndrumar pentru tinerii novici i-a venit stareţului Mănăstirii Raithu, situată pe ţărmul Mării Roşii, la distanţă nu foarte mare de Mănăstirea Sinai. Şi-a dat seama, însă, că o asemenea operă nu putea fi scrisă de oricine, ci doar de un monah înţelept şi cu experienţă ascetică, dar, totodată, şi bun cunoscător al psihologiei şi firii omeneşti. De departe, cel mai capabil în epocă pentru un astfel de demers era Sfântul Ioan, stareţul Mănăstirii Sinai.

Despre sfinţenie, în 30 de paşi

Primind scrisoarea stareţului de la Raithu, Ioan a răspuns cu modestie că se va strădui să împlinească porunca primită, deşi el nu este în stare să înveţe pe alţii, aflându-se încă la vârsta la care el însuşi învaţă de la alţii.

Pentru a se face cât mai bine înţeles în explicarea complexului drum spre dobândirea sfinţeniei, Ioan a imaginat progresul duhovnicesc ca pe o scară, iar fiecare treaptă reprezenta o virtute. În total, a imaginat 30 de trepte, după numărul anilor pe care Mântuitorul îi avea atunci când a început propovăduirea Evangheliei. Din acest motiv, cartea scrisă de Ioan, stareţul Mănăstirii Sinai, s-a numit „Scara“, iar autorul ei a rămas cunoscut în veacurile ce au urmat ca „Ioan Scărarul“.

Acurateţea cu care sunt prezentate ispitele întâmpinate de cei angajaţi în drumul spre desăvârşire, cât şi remediile propuse de Sfântul Ioan în „Scara“ au provocat un extraordinar interes pentru această lucrare, nu doar în epocă, ci până în zilele noastre. „Scara“ a devenit o fascinantă lectură nu numai pentru călugări, dar şi pentru creştinii interesaţi de creşterea duhovnicească şi de mai buna înţelegere a complexului peisaj sufleteşti. Tot datorită succesului de care s-a bucurat, „Scara“ a fost introdusă şi în slujbele Bisericii, la mănăstiri citindu-se în întregime, pe durata Postului Mare.

(În limba română, Scara sau Cartea despre nevoinţe, a fost tradusă de părintele Dumitru Stăniloae şi acoperă volumul al IX-lea al colecţiei Filocalia.)

Sfântul Ioan, la capătul „scării“

Apăsat de povara bătrâneţilor, după patru ani de stăreţie la mănăstirea de pe Muntele Sinai, Sfântul Ioan Scărarul, în vârstă de aproape 80 ani, hotărăşte să plece din nou în singurătate la chilia sa, unde îşi petrecuse cea mai mare parte a vieţii sale, pentru a aştepta chemarea la Hristos.

Biografia Sfântului Ioan Scărarul, scrisă după câţiva ani de la trecerea sa la Hristos, de monahul Daniel de la Mănăstirea Raithu, nu conţine foarte multe amănunte despre viaţa sa sfântă. Cu toate acestea, posteritatea l-a considerat pe autorul „Scării“ ca pe unul dintre cei mai mari sfinţi ai Bisericii, pomenindu-l, an de an, la data de 30 martie. Pe lângă această zi, Sfântului Ioan Scărarul îi este dedicată şi duminica a IV-a a Postului Mare.(N.P.)

Sursa: http://www.doxologia.ro/vietile-sfintilor/documentar/despre-sfintenie-30-de-pasi

Categories: Cuvinte de folos Tags:
  1. aprilie 15th, 2013 la 00:20 | #1

    Doamne- cât sunt de frumoase și înălțătoare pentru orice creștin sfaturile si viețuirea Sfinților noștri Părinți ai BISERICII ORTODOXE DE RĂSĂRIT.
    Dar mă întristează mulțimea preoților ce se dau Ortodocși astăzi – Laudând trăirile și învățăturile Sfinților — dar ei calcă mai toți în picioare chiar Hotărârile Sinoadelor Apostolice, Ecumenice și locale a ultimilor 2000 de ani.
    Oare ce au în mintea lor marea majoritate a acestor falși preoți ortodocși sau stiliști de stilul nou creat – care se laudă cu trăirile altora pentru a prosti lumea și pe creștini- CUM DE NU LE ESTE FRICĂ DE DUMNEZEU???
    Doamne- Tu i-ai numit vipere viclene și învățători mincinoși – Care (ei preoții) știu că vor merge la iad și de ce inceracă să tragă după ei și pe restul lumii : cum fac catolicii și toate sectele, mințind lumea- doar pentru a trăi ei îndestulați…! Fapt pentru care aș încheia cu imensa fățărniciei preoților – care frumos dezvoltă ”Pilda Fiului Risipitor”, dar ei nu se văd pe ei, cât de îndepărtați de Adevăr și de DUMNEZEU sunt – ce au dus lumea cu erezia și schizma pe cele mai greșite trăiri, dogme și practici. Sincer creștinilor nu ne face plăcere a vorbii preoții de rău. însă nu-i creștinește a le acoperii la nesfârșit ereziile și schizmele lor bonlave după putere și bani…! Fapt pentru care mă adresez tuturor preoților ortodocși, catolici …, singuri vă semnați= pecetluiți viața de slujitori vicleni și mincinoși și vă întreb: DE CE VĂ ATRAGEȚI BLESTEMELE ÎNAINTAȘILOR FĂCÂNDU-O PE NAIVII. Sunteți foate cunoscători ale celor cu adevărat mântuitoare pentru voi și cei ce îi păstoriți plus că DUMNEZEU vă arata întruna minuni multiple, iar inimile voastre tot la pântece, furăciuni și viață de lux tânjizi…, Deșteptați-vă și cinstiți curata Ortodoxie că veți plătii cu pedeapsa vejnică a muncilor iadului pentru prostia unor conducători bolnavi și eretici ca Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului Meletie Metaxakis care a stricat Toată Ortodoxia.!.
    Uitați adrsa și lincul Fundației BORNA – Adresa de e-mail : [email protected] și a blogului : http://fundatia-borna.blogspot.ro/2009/06/cartea-scara-sfintelor-pasti-o-gasiti.html

  1. Nici un trackbacks momentan.