Marţi, 2 martie 1993

  Iată-mă şi în martie, prima lună de primăvară din punct de vedere calendaristic, dar practic mai este frig. În ultima zi din luna februarie am slujit la Fălticeni, parohia Sf. Ilie. Am crezut că va avea sorţi de izbîndă cu preotul Nicolae Anastase, adică să-l împac cu toţi ceilalţi preoţi şi credincioşi, dar n-am avut ocazia să-l cunosc. Am slujit cu părintele protoiereu şi alţi 3 preoţi doi din parohie. Biserica – frumos îngrijită, un cor deosebit, condus de la început de un dirijor cîntăreţ. O surpriză mi-a făcut întîlnirea cu o colegă de clasă primară, pe care n-am mai văzut-o din 1938, de cînd am terminat 7 clase primare, deci 54 de ani – Lucreţia Strungan din Ciumuleşti şi un alt coleg de facultate D-l Turcu, care a fost profesor la Seminar la Neamţ. Om de mare omenie şi bun credincios. Aş fi dorit să mă întîlnesc şi cu acei oameni răzvrătiţi, care n-au vrut să-l primească pe al doilea preot (Axinia) la parohia ce i s-a dat în Fălticeni. Am toată încrederea că Dumnezeu va lumina pe fiecare în parte, ca să vadă adevărul.

Sîmbătă, 7 martie 1993

  Sfinte au fost zilele din săptămîna aceasta a Postului Mare. Cu ajutorul lui Dumnezeu am participat cu toţii la Canonul cel Mare din cele patru zile şi fiecare din noi ne-am ostenit pe cît s-a putut, ca să postim şi mai ales să ne rugăm. O, cîtă bucurie duhovnicească ne-a dăruit Dumnezeu în aceste zile sfinte! În ziua de miercuri am săvîrşit Liturghia Darurilor mai-nainte sfinţite la M-rea Putna, acolo unde cu 16 ani osteneam cu părinţii şi fraţii împreună. Mi se rupea inima cînd acea bolnavă cuprinsă de demon răcnea în biserică, cînd i se făcea Sf. Maslu de către preoţi. I-am citit moliftele Sf. Vasile cu nădejdea că vor fi izgoniţi diavolii, dar încă nu s-au dus, pentru smerenia noastră. Cînd le-am zis: Ieşiţi din roaba lui Dumnezeu Angela şi vă duceţi pe pustii!, ei au spus că nu se duc acum, ci mai tîrziu. I-am întrebat cîţi sînteţi? Şi au zis că 10 sînt. Ca şi Apostolii odinioară am rămas neputincioşi în faţa acestor mari necazuri. Acesta este adevărul. Din trei bolnave, una s-a făcut sănătoasă şi a plecat: Teodora. 

 Miercuri, 10 martie 1993

  Cît de şubrede sînt fiinţele umane, mai ales cele ce se dăruiesc lui Dumnezeu. În mănăstire, lupta cu diavolul, cu lumea şi mai ales cu trupul este foarte grea. Poţi să ai de toate, dacă conştiinţa ţi-i îngreuiată de patimi, la nimic nu-ţi foloseşte. Este mare nevoie de duhovnici buni în mănăstiri, care mai întîi s-au vindecat ei de patimi sau ştiu să se lupte cu trupul. Mai greu este într-o mănăstire cu personal tînăr. La maici este şi mai greu, că aici este nevoie de un duhovnic cu experienţă, îngăduitor, dar şi aspru: îngăduitor cu fiul sau fiica duhovnicească, dar aspru cu păcatul – patima. Numai rugăciunea ne mai poate salva. Dar şi rugăciunea trebuie să fie cu trezvie şi multă insistenţă asupra gîndurilor ce tulbură viaţa noastră. Este de nevoie să putem deosebi răul de bine. Vrăjmaşul foloseşte tot felul de curse, ca să poată înşela pe om şi încă pe cei mai buni. Singura mîngîiere ne rămîne ca să ne rugăm Maicii Domnului ca să nu ne lase pradă vrăjmaşului şi să avem milă.

va urma