Acasă > Cuvinte de folos, Mari duhovnici > DIN JURNALUL UNUI EPISCOP-ASCET: GHERASIM PUTNEANUL, VICAR AL ARHIEPISCOPIEI SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR (+ 2004) (V)

DIN JURNALUL UNUI EPISCOP-ASCET: GHERASIM PUTNEANUL, VICAR AL ARHIEPISCOPIEI SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR (+ 2004) (V)

ps-gherasim

 

Marţi, 16 martie 1993

            Cît de încurcat este omul! Una zice, alta face şi tot aşa. Sînt momente în viaţă cînd nu mai ştii ce-i cu tine. Atunci nu poţi să fii treaz în gîndire, ci devii haotic. Nu înţelegi nimic şi parcă n-ai rost în lume. Dispar şi bucuriile, dar şi necazurile. Eşti indiferent la ceea ce se întîmplă în jurul tău. Starea aceasta de moleşeală, indiferenţă, nu e bună. Diavolul contribuie la aşa ceva. De aceea, Sf. Părinţi mereu ne îndeamnă la trezvie şi nu numai atît, ne şi ajută, ne trezesc din somnul de moarte. Cînd sîntem la o vîrstă oarecare parcă ne cuminţim. Ne aducem mereu aminte de moarte. Moartea pentru un bun creştin este o binecuvîntare. Cînd trecem la cele veşnice ştim că trebuie să ne prezentăm în faţa Dreptului Judecător. De avem fapte bune, adunate în viaţă, avem şi îndrăzneală la Mîntuitorul Hristos. Din păcate, noi nu preţuim viaţa la stadiul ei. Ne petrecem viaţa fără să medităm prea mult la ea şi totuşi, fără voia noastră – inconştient – vremea trece. 

Sîmbătă, 20 martie 1993

            Nu ştiu dacă cele consemnate aici au vreo valoare. S-ar putea să fie o pierdere de timp şi atîta tot. Poate cînd voi trage pe dreapta şi voi avea timp să le recitesc, cîte am consemnat, şi să-mi amintesc cu bucurie sau tristeţe de cele  petrecute în viaţă. În orişice caz, cît voi putea, voi mai scrie aici cîte ceva din cele întîmplate sau activitatea mea zilnică. Faptul că-i nor afară, parcă şi în suflet îi tot aşa. Ce coincidenţă? Starea vremii influenţează foarte mult şi starea sufletească. Ne găsim la Duminica a treia din Postul Mare. Închinarea Sf. Cruci. Doamne, cînd eram tînăr pe toate le trăiam în mine. Acum, cînd vîrsta este înaintată, parcă nu mai poţi înţelege bucuria, vioiciunea firească! Toate-s încremenite pe loc şi tu cu ele. Rămîne singura nădejde: viaţa veşnică. Oare se ajunge uşor aici? Nu cumva ne înşelăm şi nu ne dăm seama că pentru a ajunge trebuie depus efort? Ne cam place să credem că trebuie să ne mîntuim numaidecît.

%d bloggers like this: