Acasă > ORTODOXIE > Duminica Sfântului Grigorie Palama

Duminica Sfântului Grigorie Palama

Duminica Sfântului Grigorie Palama

144180_palama
ORNAM1
Creştinii Ortodocşi se vor afla la 12 martie 2017 în Duminica Sfântului Grigorie Palama, a doua duminică a Postului Mare. Duminica aceasta a fost instituită odată cu canonizarea oficială a Sfântului Grigorie Palama în 1368 (Tomos sinodal din 1368- PG 151, 711D- Cf. J. Meyndorff,Introduction a L’etude de Grigorie Palamas). Ca text imnografic s-a utilizat oficiul redactat de patriarhul Filotei, prieten al lui Palama şi autor al Vieţii sale (Filotei al Constantinopolului, Lauda Sf. Grigore Palama), completat de canonul unui anume Gheorghe, necunoscut altfel. Pe lângă acest oficiu liturgic tot atunci s-a adăugat Synodikon-ului Ortodoxiei proclamarea „veşnicei pomeniri” a fericitului Grigorie, arhiepiscopul Tesalonicului, care venea să completeze numeroasele adaosuri ale formulelor palamite privitoare la distincţia dintre fiinţa şi energiile lui Dumnezeu, şi condamnările lui Varlaam, Achindin şi ale celorlalţi adversari ai isihasmului.

Canonizarea Sfântului Grigorie Palama şi instituirea, sărbătorii sale în a doua duminică a Postului Mare, îndată după Duminica Ortodoxiei, consacrau deciziile celor două Sinoade isihaste de la Constantinopol, din anii 1341 şi 1351, drept însăşi expresia Ortodoxiei şi a marii tradiţii dogmatice bizantine. Sărbătoarea Sfântului Grigorie era rânduită astfel alături de cel al restaurării sfintelor icoane, ocupând împreună cu el un loc privilegiat şi semnificativ în cursul anului liturgic. 

„Biserica a rânduit ca în această a doua duminică a Sfântului şi Marelui Post să fie pomenit Sfântul Grigorie Palama pentru a ne arăta că dreapta credinţă, prăznuită în mod deosebit în prima duminică a Postului Paştilor, nu este o credinţă teoretică, ci este credinţa prin care dobândim lumina şi viaţa veşnică din Împărăţia Cerurilor. Numai dacă avem dreaptă credinţă şi dreaptă vieţuire, prin rugăciune şi pocăinţă necontenită, ne luminăm sufletul şi trupul, împărtăşindu-ne de harul dumnezeiesc sfinţitor şi mântuitor, pentru a dobândi slava cerească a Împărăţiei Preasfintei Treimi”, precizează Părintele Patriarh Daniel într-unul din cuvintele Sale (Predica Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române la Duminica a II-a din Postul Mare – a Sfântului Grigorie Palama).

Acest praznic venea, aşadar, să desăvârşească în chip potrivit structura Triodului, completând tematic pe cel al Ortodoxiei prin rânduirea Sfântului Grigorie Palama între Părinţii Bisericii şi marii apărători ai învăţăturii ortodoxe. Acestuia i se aplică aceleaşi calificative în cadrul textelor liturgice ca şi acelora: el este „sfeşnicul ortodoxiei”, „trâmbiţa teologiei”, „lira Duhului”, „stâlpul Bisericii”, „al doilea Teolog”, „gura de foc a harului”, „râul înţelepciunii”, „oglinda lui Dumnezeu”, care iniţiază pe credincioşi în cunoaşterea Sa, „slava monahilor” etc. Scrierile sale sunt rouă cerească, miere, pâinea îngerilor, nectar şi izvor de apă vie, scară care duce de la pământ la cer.

Canonul închinat Sfântului Grigorie, ca şi celelalte tropare ale oficiului său, îşi propun mai cu seamă să preamărească apărarea Ortodoxiei în general, fără a face multe aluzii la învăţătura sa duhovnicească (la fel ca la sărbătorirea celorlalţi Sfinţi Părinţi, se insistă aici pe curăţia personală a lui Grigorie care i-a îngăduit să înveţe cum se cuvine învăţătura ortodoxă făcând di el un model pentru Postul Mare.) sau la aspectele speciale învăţăturii sale, cum e distincţia între fiinţa şi energiile lui Dumnezeu. Se pare că scopul ei e mai puţin de a arăta originalitatea dascălului isihast, cât conformitatea sa cu tradiţia ascetică şi dogmatică. E ceea ce sugerează şi locul său alături de o sărbătoare transformată dintr-o o comemorare particulară a icoanelor într-un praznic general al Ortodoxiei.

Asocierea acestor două sărbători nu se datorează doar „hazardurilor” istoriei liturgice, ci şi pentru că între aceste două aspecte ale tradiţiei poate fi detectată o relaţie subtilă. Schematizând lucrurile, putem socoti că victoria asupra iconoclaştilor în secolul IX, ca şi cea asupra umaniştilor bizantini în secolul XIV (reprezentantul cel mai caracteristic fiind aici Varlaam), e în definitiv triumful învăţătorii ortodoxe a îndumnezeirii omului moştenită de la Părinţi asupra raţionalismului elenistic latent dintotdeauna din mediile cultivate din Bizanţ şi care şi-a găsit noi susţinători în scolastica occidentală şi în precursorii Renaşterii. 

Sfântul Grigorie Palama, în disputa cu Varlaam, denunţa la acesta, şi în mişcarea intelectuală pe care o reprezenta, nostalgia după înţelepciunea profană, o abordare raţionalistă a învăţăturii patristice despre cunoaştere şi poate, mai cu seamă, o ură faţă de practica poruncilor şi asceză. El scrie, de exemplu, următoarele:

„A dobândi pe Dumnezeu în noi şi a petrece întru curăţenie cu El, şi a ne amesteca, pe cât e cu putinţă firii omeneşti, cu lumina cea preacurată e cu neputinţă dacă, pe lângă curăţirea în virtute nu ieşim din noi înşine sau, mai bine zis, nu ne ridicăm deasupra noastră; aşa ca, părăsind tot ce e sensibil împreună cu sfinţirea şi înălţându-ne deasupra cugetărilor, a gândurilor şi cunoaşterii ce vine din acestea, să fim absorbiţi întregi în lucrarea imaterială şi mentală a rugăciunii, ca astfel să intrăm în neştiinţa cea mai presus de cunoştinţă şi să ne umplem de ea în strălucirea atotstrălucită a Duhului, aşa încât să privim nevăzut bunurile lumii viitoare. Observi ce jos au rămas cele ce ţin de filozofia mult trâmbiţată a raţionamentelor, care-şi ia începuturile din senzaţie şi a cărei ţintă, pentru toate ramurile, e cunoştinţa — o cunoştinţă aflată nu prin curăţie şi nu curăţitoare de patimi? Începutul vederii duhovniceşti însă este binele dobândit prin curăţirea vieţii şi cunoştinţa adevărată şi autentică a lucrurilor, ca una ce nu vine din fiinţă ci din curăţie şi e singură în stare să deosebească ce este cu adevărat bun şi folositor şi ce nu; iar ţinta ei este arvuna veacului viitor, neştiinţa mai presus de cunoştinţă şi cunoştinţa mai presus de înţelegere, împărtăşirea ascunsă de Cel Ascuns, şi privirea negrăită a Lui, vederea şi gustarea Luminii veşnice”(Grigorie Palama, Triade I, 3, 42)

Pentru Sfântul Grigorie Palama şi întreaga tradiţie monahală pe care o reprezintă, asceza şi practica virtuţilor sunt în definitiv singura cale de a atinge adevărata cunoaştere a lui Dumnezeu, adică împărtăşirea reală a trupului şi sufletului, unite în inimă de Lumina necreată. 

Aşa cum a scris V. Lossky, învăţătura Sfântului Grigorie Palama e punctul final al „unei îndelungate tradiţii de luptă pentru depăşirea dualismului platonic, între sensibil şi inteligibil, simţuri şi minte, materie şi spirit” (V. Lossky, La vision de Dieu, p. 135). 

Problema locului trupului în viaţa duhovnicească se afla în inima disputelor iconoclaste şi isihaste, găsindu-şi expresia ortodoxă tocmai în timpul Postului Mare; în asceza şi rugăciunea ce preced iniţierea pascală, învăţătura duhovnicească a Triodului poate fi privită drept aplicarea ne-mijlocită şi practică a dogmei ortodoxe a Întrupării, aşa cum a fost precizată în cele din urmă de apărătorii icoanelor şi isihaşti, astfel că aceste două praznice îşi găsesc un loc justificat la începutul Postului Mare, nu numai prin importanţa lor istorică, dar şi pentru că simbolizează condiţiile fără de care postul şi căinţa practicate în timpul Postului Mare n-ar putea ajunge aievea la „viaţa în Hristos” şi la pătrunderea sufletului şi trupului în misterul Său divino-uman. În timpul acestei prime perioade definite de aceste două duminici, viaţa ascetică apare astfel drept o adevărată mărturisire dogmatică (Makarios Simonopetritul, Triodul explicat – mistagogia timpului liturgic, Ed. III, trad. Diac. Ioan. I. Ică jr., Deisis, Sibiu, 2008).

Viaţa Sfântului Grigorie Palama

Sfântul Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, s-a născut în anul 1296 în Constantinopol. Tatăl Sfântului Grigorie a devenit un important demnitar la curtea lui Andronicus al II-lea Paleologul (1282-1328), dar a murit la scurt timp, Andronicus devenind tutorele copilului Grigorie rămas orfan. Înzestrat cu abilităţi intelectuale şi ambiţie, Grigorie a stăpânit toate subiectele de studiu care făceau parte la vremea aceea din cursul complet de educaţie superioară medievală. 

Împlinind 20 de ani, Grigorie s-a retras în Muntele Athos în anul 1316 (după unele surse 1318) devenind novice la Mănăstirea Vatoped, sub îndrumarea monahicească a Părintelui Nicodim de la Vatoped (prăznuit în 11 iulie). Acolo a fost tuns şi a pornit pe calea sfinţeniei. Mama şi surorile lui Grigorie au devenit şi ele călugăriţe. După săvârşirea Părintelui Nicodim, Sfântul Grigorie a stat opt ani sub îndrumarea duhovnicească a Părintelui Nichifor, iar după moartea Părintelui Nichifor, Grigorie s-a transferat la Lavra Sfântul Atanasie Athonitul (prăznuit în 5 iulie). Aici a slujit la trapeză şi apoi a devenit cântăreţ în biserică. După trei ani s-a mutat la schitul Glossia. În timpul şederii sale aici, viitorul ierarh Grigorie a fost complet absorbit de spiritul isihast (de la grecescul ‘hesychia’ care înseamnă calm şi linişte şi reprezintă practicarea rugăciunii minţii sau a inimii pentru care este nevoie de solitudine şi linişte) acesta devenind noul său mod de viaţă. În anul 1326, datorită ameninţării invaziei turce, el împreună cu ceilalţi fraţi ai schitului s-au retras în Tesalonic, unde a fost hirotonit ca preot. Sfântul Grigorie a combinat îndatoririle sale preoţeşti cu viaţa de pustnic. Cinci zile pe săptămână le petrecea în linişte şi rugăciune, iar sâmbăta şi duminica venea în mijlocul oamenilor, slujind sfintele slujbe şi predicând. 

După reîntoarcerea din Constantinopol, Sfântul Grigorie a găsit un loc potrivit în care să vieţuiască în solitudine, lângă Tesalonic, la Bereia. Aici a adunat în jurul lui în timp scurt mai mulţi călugări, pe care i-a îndrumat timp de cinci ani. Prin 1330 învăţatul călugăr Varlaam sosea în Constantinopol din Calabria, Italia. La scurt timp, Varlaam a călătorit la Muntele Athos, unde s-a familiarizat cu viaţa spirituală a isihaştilor, însă susţinea că rugăciunea minţii era o eroare eretică. În călătoriile sale la Constantinopol şi Tesalonic, călugărul Varlaam a intrat în dispute cu călugării, încercând să demonstreze natura materială creată a luminii din timpul Schimbării la faţă a Mântuitorului de pe Muntele Tabor. Sfântul Grigorie, la rugămintea călugărilor athoniţi, a răspuns prin admonestări verbale la început, dar văzând că nu au nici un rezultat, a început să aştearnă pe hârtie argumentele sale teologice. Astfel, s-a pus început „luptei isihaste”, în care Sfântul Grigorie Palama a apărat cu mult curaj Ortodoxia în faţa ereticilor şi a dat dovadă de o teologie profundă şi originală. 

În 1347 Sfântul Grigorie este numit Arhiepiscop al Tesalonicului. În cei trei ani dinaintea morţii sale Sfântul Grigorie a făcut multe minuni, vindecând mulţi bolnavi. În ajunul morţii sale, Sfântul Ioan Hrisostom i-a apărut într-o viziune, adresându-i cuvintele: „Spre înălţimi! Spre înălţimi!”. Sfântul Grigorie Palama a adormit întru Domnul în 14 noiembrie 1359. În 1368 Sfântul Grigorie Palama a fost canonizat la Sinodul din Constantinopol. La câţiva ani după moartea lui, în anul 1386, a fost proclamat sfânt de către un sinod în Constantinopol sub Patriarhul Filotei (1354-1355, 1364-1376), care a scris viaţa sfântului şi slujbele adresate acestuia, iar pomenirea lui se face în chip aparte în a doua Duminică din Postul Mare.

Cinstitele moaște ale Sfântului Grigorie Palama se află în Catedrala din Tesalonic.

Sursa: basilica.ro

Categories: ORTODOXIE Tags:
  1. Anton Ina
    martie 30th, 2013 la 21:38 | #1

    Dupa masura multimii durerilor si a intristarilor celor din inima mea,veseleasca mangaierile tale,Sfinte al lui Dumnezeu,ticalosul meu suflet cel nemangaiat.
    Nicidecum nu este mantuire in trupul,o,intelepte GRIGORIE,nici intru oasele mele,ale celui de pretutindeni impresurat foarte de dureri amare;ci tu intampinandu-ma,mantuieste-ma.
    O picatura de milostivire din izvoarele bunatatii picurand,prin rugaciunile tale,peste cuptorul ispitelor mele,stinge-l pe acesta si da-mi mie tihna,
    o,intelepte!
    (din Canonul de tamaduire al Sfantului Grigorie Palama…)

  2. martie 14th, 2014 la 18:44 | #2

    Amin!

  1. Nici un trackbacks momentan.

%d bloggers like this: