Acasă > ORTODOXIE > Duminica zi de sărbătoare şi prima zi a săptămânii – Lămuriri privind calendarul creştin ortodox pe anul 2011

Duminica zi de sărbătoare şi prima zi a săptămânii – Lămuriri privind calendarul creştin ortodox pe anul 2011

Duminica zi de sărbătoare şi prima zi a săptămânii – Lămuriri privind calendarul creştin ortodox pe anul 2011


Biroul de presă al Patriarhiei Române ne informează:

În calendarul creştin – ortodox român pe anul 2011, duminica nu mai apare barată cu două linii roşii, ci există o continuitate între duminică şi luni, pentru a sublinia adevărul din Sfânta Evanghelie că Domnul nostru Iisus Hristos a înviat în prima zi a săptămânii, care urmează după sâmbătă (cf. Matei 28, 1; Marcu 16, 2, 9; Luca 24, 1; Ioan 20, 1). Deci, nu se schimbă nimic în calendarul creştin – ortodox pe anul 2011, ci doar se subliniază adevărul că duminica, ziua Domnului, adică ziua Învierii Lui din morţi, este ziua de sărbătoare care ne dăruieşte lumină pentru toată săptămâna, ca noi să trăim viaţa în lumina Învierii lui Hristos şi să ne pregătim pentru învierea noastră.

În calendarul creştin – ortodox al Bisericilor de limbă greacă, acesta fiind calendarul de bază al Ortodoxiei, duminica apare ca fiind prima zi a săptămânii, cum ne spune Sfânta Evanghelie, iar luni a doua zi, marţi a treia zi, miercuri a patra zi s.a., adică luni este ziua a doua după duminică, aceasta fiind ziua întâi a săptămânii.

În concluzie, calendarul creştin – ortodox român pe anul 2011 nu schimbă cu nimic ordinea zilelor, ci doar subliniază că săptămâna nu începe cu luni, zi de lucru, ci cu o zi duhovnicească şi anume duminica, zi de sărbătoare şi de odihnă. Pentru oamenii care nu cunosc suficient Sfânta Evanghelie şi înţelesul calendarului, ziua de luni este considerată prima zi a săptămânii, întrucât este prima zi de lucru din săptămână, dar pentru creştinii duhovniceşti şi cunoscători ai Sfintei Evanghelii şi ai Tradiţiei duhovniceşti a Bisericii, ziua întâi a săptămânii este ziua Învierii, adică duminica.

Prin urmare, nu trebuie să ne tulburăm şi nici să ne punem întrebări inutile, ci este nevoie de o înţelegere mai duhovnicească a calendarului şi a timpului vieţii noastre, ca timp al mântuirii care are în centrul lui adevărul Învierii lui Hristos, ca temelie a învierii noastre din păcat şi din moarte.

Sursa:http://www.basilica.ro

 

Categories: ORTODOXIE Tags:
  1. !
    ianuarie 5th, 2011 la 12:28 | #1

    ! :
    Ma gandesc cu groaza daca aceasta NOUA ORDONARE zilelor din calendar va fi adoptata si de celelalte institutii ale statului. Atunci ziua odihnei va fi sambata? Copiii nostri cand vor merge la scoala, de duminica pana joi, si vor fi liberi vineri si sambata ?
    Cred ca se incearca schimbarea ordinii zilelor din calendar ,la fel cum au schimbat si calendarul .Se spune ca patriarhul Meletie al Constantinopolului care a impus calendarul gregorian era mason,anticrestin si chiar satanist.Nu sunt foarte sigura, dar parintele Cleopa spunea ca trebuie sa tinem de calendarul vechi asa cum fac rusii, sarbii si bulgarii, pt ca acela este calendarul corect.
    Doamne randuieste-le tu toate sa fie spre binele oamenilor !

  1. Nici un trackbacks momentan.