Acasă > ECUMENISM > Ecumenism și Ortodoxie Ecumenică

Ecumenism și Ortodoxie Ecumenică

Ecumenism și Ortodoxie Ecumenică

[Interviu cu Prea Cuviosul Arhimandrit Dr. Gheorghios Kapsanis, Egumenul Sfintei Mãnãstiri Grigoriu din Sfîntul Munte Athos]

Întrebare: Prea Cuvioase Pãrinte Egumen, cum priviti Sfintia Voastrã miscarea de apropiere interreligioasã la care iau parte si reprezentanti ai Bisericii Ortodoxe ?

Rãspuns: Din capul locului se vede cã aceastã miscare este dirijatã de romano-catolici. Începe cu declaratiile de la Assisi si se sfîrseste la Roma. Întrevãd aici o încercare a Papei de a se impune nu numai ca si conducãtor al tuturor crestinilor, ci si al tuturor religiilor. Aceastã afirmatie a mea este întãritã dacã luãm în considerare si alte actiuni asemãnãtoare ale Vaticanului cum ar fi pozitia dominantã pe care si-o asumã Papa în negocierile crestinilor cu Vaticanul, sau în cele cu evreii legate de situatia Locurilor Sfinte. Este clar cã Papa încearcã sã preia conducerea spiritualã a Europei Unite, nu doar a tuturor “bisericilor si confesiunilor crestine” (lucru cu neputintã deocamdatã astãzi), sã-si asigure primatul într-o Europã polimorfã religios. 

Sunt caracteristice în acest sens si declaratiile pe care le-au fãcut conducãtorii Uniunii Europene, Jaques Santer si Romano Prodi, vorbind despre “un cîmp comun de colaborare al cultelor cu societatea civilã” pentru întruparea ideilor unei Europe noi “atît în viata politicã cît si în laturile ei religioase”.

Vaticanul încearcã sã cîstige de fiecare datã cît poate mai mult:
prin uniatie: atragerea nemijlocitã a ortodocsilor si a altor crestini rãsãriteni (monofiziti, anticalcedonieni);
prin dialogul cu ortodocsii: recunoasterea Bisericii Romano-Catolice de cãtre ortodocsi drept Bisericã sorã avînd credintã apostolicã, Taine valide si succesiune apostolicã;
prin participarea si organizarea, la Vatican, a declaratiilor si rugãciunilor interreligioase pentru pace: urmãreste primatul între toate religiile.

Roma întrevede cã, datoritã înfrumusetãrii si aggiornament-ului crestinismului apusean, romano-catolicismul poate iesi din dificultãtile în care se aflã, instituind un soi de ideologie panreligioasã cu colorit crestin. În acest scop papa încearcã sã se impunã ca si conducãtor al noilor structuri politico-religioase ale Europei. Aceasta este în conformitate cu pozitia teologicã a Vaticanului conform cãreia “orice bun care existã în afara Bisericii Romano-Catolice îi apartine virtual”.

Întrebare: Nu credeti cã în aceastã miscare generalã este necesarã si prezenta Ortodoxiei, astfel încît evolutia aceasta sã nu fie monopolizatã de romano-catolici?

Rãspuns: Biserica nu este un sistem ideologico-politic. Mai cu seamã Biserica noastrã Ortodoxã care niciodatã nu înceteazã a fi una, sfîntã, soborniceascã (adicã universalã, ecumenicã, n.n.) si apostoleascã, singura cale sigurã spre mîntuire. Din aceastã cauzã astfel de “necesitãti” sunt de neînteles. Credinta noastrã purã se înstrãineazã atunci cînd este folositã în spatele acestor declaratii pe care conducãtorii ortodocsi n-ar trebui sã le sustinã nici mãcar cu prezenta lor.

Întrebare: Sfintia Voastrã, în special, ca si cleric ortodox si cunoscãtor al Dreptului Canonic, cum vedeti împreunã-rugãciunea cu reprezentantii altor religii? Este permisã de cãtre Sfintele Canoane si de traditia Bisericii noastre?

Rãspuns: În cazul acesta nu avem de-a face cu o împreunã-rugãciune în sensul participãrii tuturor la o rugãciune comunã, deoarece fiecare reprezentant religios se roagã pe rînd la Dumnezeul sãu. Împreunã-rugãciune sãvîrsesc ierarhii ortodocsi cu romano-catolicii si cu alti crestini eterodocsi. Desigur cã si aceastã împreunã-rugãciune este interzisã de cãtre Sfintele Canoane din motive ecleziologice serioase. Dar nici rugãciunea reprezentantilor diferitelor religii în acelasi loc, cu rîndul si pentru acelasi scop nu poate fi acceptatã de cãtre constiinta crestinã ortodoxã din mai multe motive:
Deoarece dumnezeii cãtre care se roagã reprezentantii celorlalte religii sunt mincinosi. Profetul David spune cã “toti dumnezeii neamurilor sunt draci” (Psalm 95, 5 – traducere dupã Septuaginta) si cã “urechi au si nu vor auzi” (Psalm 113, 14). Hindusii, de exemplu, cred într-o sumedenie de zeitãti. Sintoistii cred în sufletele înaintasilor si cinstesc zidirea în locul Ziditorului (soarele, luna, etc). Budistii au un dumnezeu impersonal. Iudeii si musulmanii cred într-un dumnezeu monopersonal, considerînd ca blasfemie credinta în Dumnezeul Treime si în dumnezeirea lui Hristos. Cum putem noi, crestinii ortodocsi, sã luãm parte la rugãciuni acolo unde nu se dã nici o importantã Celui cãtre care se îndreaptã rugãciunea, considerîndu-se suficient faptul cã te rogi la un oarecare dumnezeu? Astfel de situatii amintesc de “New Age” si de duhul masonic sincretist. Iar aceastã situatie nu este numai împotriva Sfintelor Canoane, ci si a Vechiului Testament.
Ar fi acceptat vreodatã profetul Ilie sau altul dintre profeti sã ia parte la asa ceva? Este cunoscut faptul cã profetii au propovãduit lupta neîncetatã împotriva oricãrui fel de sincretism religios si cei mai multi dintre acestia au fost alungati si ucisi din acest motiv.
Ar fi acceptat vreodatã Sfintii Apostoli si nenumãratii Sfinti Martiri si Mãrturisitori ai credintei noastre o astfel de participare? Cum îndrãznim noi astãzi sã actionãm împotriva lor, a Profetilor, a Apostolilor, a Martirilor si a Sfintilor nostri Pãrinti?

Întrebare: Multi teologi accentueazã cã Ortodoxia este ecumenicã (i.e. universalã). Nu credeti cã a sosit timpul ca în zilele noastre sã se impunã aceastã dimensiune a Ortodoxiei?

Rãspuns: Cu certitudine, Biserica Ortodoxã este ecumenicã (i.e. universalã). Una este, însã, ecumenicitatea (i.e. universalismul, sobornicitatea) si alta este ecumenismul. Biserica Ortodoxã este ecumenicã, dar nu ecumenistã. Si rãmîne ecumenicã, cîtã vreme nu cade în ispita ecumenismului. Ecumenicitatea constituie expresia deplinãtãtii Bisericii si se propune si celorlalti, fãrã sã se împartã sau sã se ajusteze dupã conceptiile omenesti. Deoarece, asadar, Biserica noastrã Ortodoxã este ecumenicã si deoarece întreaga lume are cu adevãrat nevoie de ecumenicitatea ei, este necesar ca ea sã se mentinã ecumenicã si sã nu cadã în ecumenism. Iar aceasta nu numai pentru a-si pãstra identitatea ei, ci si pentru a ajuta cu adevãrat lumea.

Întrebare: Care credeti cã sunt consecintele probabile ale ecumenismului în sînul poporului credincios?

Rãspuns: Consecintele unor astfel de manifestãri si declaratii sunt numeroase si neplãcute, nu numai pentru credinciosii Bisericii ci si pentru ai celorlalte culte. Astãzi, prin folosirea mijloacelor de informare în masã toate informatiile din lume pot ajunge si în cel mai îndepãrtat colt. Credinciosii ortodocsi practicanti si cu cunostintã bisericeascã vie care urmeazã hotãrît “credinta încredintatã odatã pentru totdeauna sfintilor” (Iuda 3), aceste manifestãri si declaratii le produc indignare, întristare si gînduri de a pãrãsi o Bisericã ce îngãduie asa ceva, cu intentia de a mãri numãrul credinciosilor schismatici zelotisti si sã loveascã astfel si mai mult Sfînta noastrã Bisericã Ortodoxã.

Celor credinciosi doar cu numele, ecumenismul le produce slãbirea si diluarea constiintei dogmatice si un si mai mare dezinteres pentru credinta si viata ortodoxã, cîtã vreme toate religiile sunt la fel. În plus, pe cei care nu cunosc Ortodoxia, dar cautã un rãspuns la diferite probleme, îi încurajeazã sã accepte solutii de la diferite eresuri si religii. Se stie cã în Grecia existã mai mult de 500 de astfel de miscãri religioase si crestine si cã tot mai multi ortodocsi le devin adepti. Ca sã nu amintesc decît de miscãrile religioase extrem orientale si de penticostalii la a cãror adunare în Atena vin pentru a asculta predica cam 500-600 de ortodocsi sau fost-ortodocsi. Cum vor putea duhovnicii si preotii sã interzicã credinciosilor ortodocsi sã meargã la astfel de adunãri cîtã vreme ierarhi ortodocsi iau parte nu doar la rugãciuni intercrestine, ci si interreligioase?

Un cunoscut profesor universitar de la Universitatea din Atena, aratã în articolul sãu “Liturghia comunã ecumenistã” din ziarul “Elefhterotupia” (25.X.1995) cã aceste miscãri ridicã o serioasã problemã pastoralã. Aceastã parodie de liturghie a avut loc în insula Sinos, la biserica episcopiei romano-catolice unde au cîntat ortodocsii, au slujit latinii, si au fost împãrtãsiti toti, inclusiv protestantii prezenti, cu ostia de cãtre episcopul romano-catolic al Sinos-ului.

Sã vã mai citez si un pasaj care vizeazã direct subiectul nostru:

Cu evlavie treceau prin fata icoanei Maicii Domnului, multi aprinzînd chiar lumînãri: ortodocsi, catolici, protestanti, musulmani, budisti, sintoisti, cîtiva cu religie nedeclaratã, dupã cum si atei convinsi.(…) Atmosfera din bisericã era “ca un pod ce ducea de la pãmînt la cer” desi unul se închina la Hristos, alul la Mahomed, altul la Buda s.a.m.d.(…) Aceeasi senzatie am mai avut-o acum trei ani înainte, într-un centru budist din Kioto… Tot asa si acolo, budistii, localnicii se prosternau în fata unei statui, aprindeau tãmîie, identicã cu cea folositã de cresinii apuseni, ardeau lumînãri fiecare la Dumnezeul sãu….

Încheind rãspunsul meu vreau sã subliniez faptul cã prin astfel de actiuni, dãm senzatia necrestinilor cã suntem unul si acelasi lucru cu ei, cã nu are importantã cã ei nu sunt crestini si cã mîntuirea se aflã si în alte religii. Cum vor mai cãuta credinciosii altor religii mîntuirea în Hristos sau ce înteles va mai avea pentru ei propovãduirea ortodoxã a Evangheliei?

Întrebare: Într-un text al P.S.Damaschin al Elvetiei se face referintã la dialogul ortodocsi-musulmani. Citez: “O bisericã sau o moschee – locul în care omul îsi cunoaste nimicnicia sa – tintesc ambele spre aceeasi valorizare spiritualã a omului” (Epistepsis, m.494, p.23). Aceastã frazã ne-a socat si ne intereseazã opinia Sfintiei Voastre.

Rãspuns: Din pãcate, aceastã frazã, ca si altele de altfel ale P.S. Damaschinos sau ale altor teologi ortodocsi si eterodocsi care se ocupã cu musulmanii, exprimã spiritul sincretist în care se tine dialogul. Eu personal mã îndoiesc profund cã o bisericã si o geamie (sau o sinagogã sau orice alt locas religios monoteist) pot conduce pe om la aceeasi stare duhovniceascã. Vreau sã cred cã astfel de fraze s-au rostit din gresealã si cã nu exprimã convingerile profunde ale acestor teologi, deoarece dacã ar exprima credinta celor care le publicã, îmi pare rãu sã o spun, au cãzut din credinta crestinã. Dar este nepermis sã fie rostite astfel de cuvinte chiar din gresealã. Cu credinta Bisericii nu ne jucãm. Cum este posibil ca într-o geamie unde se propovãduieste Coranul cu toate rãtãcirile lui, unde nu se cinsteste si nu se propovãduieste credinta în Dumnezeu Treimic, unde “credinciosii” nu se împãrtãsesc cu Sfintele Taine si nu primesc harul dumnezeiesc prin ele si nu devin mãdulare ale trupului lui Hristos, cum pot ei sã aibã aceeasi stare duhovniceascã cu ortodocsii dintr-o bisericã în care se cinsteste Sfînta Treime? Dacã am lua în serios chiar si numai cuvintele slujbei ce se zice la înnoirea unei biserici ortodoxe n-am putea sã mai spunem asa ceva.

Deoarece problema dialogului acestuia este gravã trebuie sã ne strãduim sã pãzim sistematic si cu grijã credinta noastrã. Dacã astfel de conceptii domnesc înseamnã cã se propovãduieste “o altã evanghelie”, deoarece în Evanghelia lui Hristos se spune cã “cel ce va crede si se va boteza se va mîntui iar cel ce nu va crede se va osîndi” (Marcu 16,16) si cã “nu este în altcineva mîntuirea (decît în Iisus Hristos) cãci nu este sub cer nici un alt nume, dat între oameni, în care trebuie sã ne mîntuim noi” (Fapte 4,12).

Întrebare: Ati atins deja tema dialogului si as vrea sã vã întreb ce credeti despre dialogurile intercrestine?

Rãspuns: Tema este foarte largã iar rãspunsul ar trebui sã fie o carte întreagã. Pe scurt vã rãspund cã nu putem, ca ortodocsi, sã acceptãm concluziile dialogului cu romano-catolicii deoarece documentul de la Balamand, care deocamdatã este considerat “de lucru”, e utilizat în practicã drept întelegere încheiatã, si care recunoaste Biserica Romano-Catolicã ca avînd credintã apostolicã, participare la aceleasi taine cu ortodocsii, aceeasi preotie si succesiune apostolicã a episcopilor.

Nu putem accepta nici concluziile dialogului cu anticalcedonienii deoarece asa cum s-a arãtat în lucrarea Observatii cu privire la dialogul Ortodocsilor cu Anticalcedonienii al Sfintei Comunitãti a Sfîntului Munte Athos, ortodocsii au acceptat abia acum pentru prima datã în istorie faptul cã anticalcedonienii au hristologie ortodoxã în ciuda hotãrîrilor sinoadelor IV, V, VI si VII Ecumenice si a scrierilor celor mai mari de Dumnezeu purtãtori Pãrinti ai Bisericii: Fotie, Ioan Damaschin, Maxim Mãrturisitorul, Sofronie al Ierusalimului s.a.

Între altele: ce noimã mai poate avea dialogul cu anglicanii, cînd pe lîngã celelalte rãtãciri hirotonesc femei ca episcop si preot? Sau cînd binecuvînteazã cãsãtorii homosexuale si alte fapte imorale? Dupã cum se stie, chiar în sînul cercurilor anglicane aceste situatii au declansat miscãri si nemultumiri.

Întrebare: Nu credeti cã ar fi bine sã se facã concesii acolo unde existã diferente mari?

Rãspuns: Dintru început în domeniul credintei chiar si diferentele mici sunt mari. Concesiile amintite mai sus fatã de catolici si fatã de anticalcedonieni, nu reprezintã oare un minimalism dogmatic?
Mã tem cã cea mai mare concesie a ortodocsilor fãcutã în aceste dialoguri este recunoasterea fie directã, fie implicitã a faptului cã nu doar Biserica Ortodoxã este una sfîntã, soborniceascã si apostoleascã, ci ea constituie o astfel de bisericã împreunã cu catolicii, protestantii si anticalcedonienii. Mã tem cã pe aceastã erezie eclesiologicã se bazeazã dialogurile.

Nu e lipsit de importantã faptul cã anticalcedonienii au încetat sã mai fie caracterizati drept monofiziti, sau anticalcedonieni sau precalcedonieni sau crestini vechi-orientali ci sunt recunoscuti ca si ortodocsi orientali, iar Biserica noastrã drept una din cele douã familii de ortodocsi, cealaltã familie fiind anticalcedonienii.

Cu smerenie considerãm cã aceastã erezie eclesiologicã trebuie sã fie condamnatã sinodal pentru ca mireasa lui Hristos sã rãmînã neatinsã si fãrã patã, Una, Sfîntã, Soborniceascã si Apostoleascã. Noi rãmînem mereu credinciosi hotãrîrilor sinodalilor din Constantinopol care în 1895 au declarat cã Biserica Papalã a cãzut din credinta evanghelicã pe care o pãstrezã Biserica Ortodoxã care singurã este Una, Sfîntã, Soborniceascã si Apostolicã.

Întrebare: Nu cumva acesta este doar punctul dumneavoastrã de vedere?

Rãspuns: Critica fãcutã de Biserica Greciei documentului de la Balamand […] si observatiile Sfîntului Sinod legate de dialogul cu anticalcedonienii ca si alte texte ale ierarhilor si profesorilor de teologie mã îndreptãtesc sã spun cã acest punct de vedere nu este numai al meu sau al cãlugãrilor atoniti.

Întrebare: O altã temã gravã care intereseazã pe multi ortodocsi este participarea ortodocsilor la Consiliul Mondial al Bisericilor. Ce credeti despre aceasta?

Rãspuns: Pe drept cuvînt aceastã temã nelinisteste pe multi ortodocsi. Consiliul Mondial al Bisericilor este condus, cum se stie, dupã conceptii necrestine, chiar pãgîne, cum s-a vãzut si la Adunarea Generalã de la Cambera, unde Duhul Sfînt a fost înfãtisat într-un chip animist idolatru.

Ortodocsii nu au posibilitatea sã-si facã cunoscutã pozitia, asa cum au fãcut-o pînã la Adunarea Generalã de la Delhi din 1961, unde din nefericire au renuntat la acest drept pentru cã ecumenistii ortodocsi sã fie mai plãcuti protestantilor. Pînã în 1961 a avut sens participarea ortodocsilor la C.M.B., cîtã vreme au vorbit acolo nu ca reprezentanti ai unei fractiuni a crestinismului divizat, ci ca reprezentanti ai Bisericii celei Una, Sfîntã, Soborniceascã si Apostoleascã.

Textele reprezentantei ortodoxe, alcãtuite de venerabilul teolog George Florovski, citite si publicate la aceste adunãri, exprimau constiinta de sine ortodoxã. Astãzi vocea ortodocsilor se pierde în ghiveciul protestant. Protestantii, consecventi eclesiologiei lor, conform cãreia existã Biserica vãzutã (nedesãvîrsitã si fragmentatã) si cea nevãzutã (unitã si desãvîrsitã), vin la C.M.B. pentru a-si aduce fiecare pãrticica lui de adevãr, astfel încît toti la un loc sã desãvîrseascã Biserica cea nevãzutã.

Ce sens are participarea ortodocsilor la acest Consiliu aproape exclusiv protestant, unde glasul nostru rãsunã ca într-un Babel al ereziilor protestante, cîtã vreme eclesiologia noastrã este radical diferitã? Nu cumva acceptînd participarea la C.M.B. cãdem indirect de la eclesiologia noastrã ortodoxã?

Multi ecumenisti ortodocsi cred cã dacã creste numãrul reprezentantilor ortodocsi în Birourile C.M.B., hotãrîrile si textele sale ar fi mai ortodoxe. Cunoscînd însã marea crizã a credintei prin care trece întreg protestantismul, crizã care conduce tot mai mult spre liberã cugetare si necredintã, o astfel de supozitie mi se pare absolut nefondatã.

Dacã vrem sã fim consecventi cu credinta si cu eclesiologia noastrã si sã nu scandalizãm poporul credincios ortodox, consider cã Biserica Ortodoxã poate participa la C.M.B. doar dacã vorbeste ca Una Sfîntã Soborniceascã si Apostoleascã Bisericã si cu conditia ca ierarhii si ceilalti clerici sã nu se roage împreunã cu protestantii de diferite nuante (între care destui neagã toate elementele Traditiei Bisericii noastre) si mai ales cu femei episcop sau preot.

Întrebare: Unii ortodocsi sustin cã Traditia moare si omoarã dacã nu se înnoieste si cã traditia purã nu se concepe fãrã înnoire. Ce credeti?

Rãspuns: Existã diferente între înnoire si înnoire. Înnoirea autenticã a Traditiei s-a fãcut de cãtre sfinti, de cãtre de Dumnezeu insuflatii Pãrinti ai Bisericii noastre si de cãtre sfintele ei Sinoade Ecumenice si locale. Toti acestia rãmînînd înrãdãcinati în Adevãrul Evangheliei au purces la tîlcuirea lui în limba accesibilã si înteleasã de oamenii epocii lor. Nu au alterat deloc esenta Evangheliei si a învãtãturii apostolice ci au îmbinat-o organic în epoca lor. Încercãri de înnoire au fãcut si ereticii care însã, dezlipiti de Trupul Bisericii si lipsiti de dumnezeiescul har s-au rãtãcit de la Adevãrul credintei. Acest tip de “înnoire” Biserica l-a îndepãrtat ca pe un cancer de pe trupul ei sfînt si sãnãtos.

Vã dau un exemplu: folosirea termenului filosofic “de o fiintã” de cãtre Sfintii Pãrinti ai primului Sinod Ecumenic a fost primitã de cãtre Bisericã, ca exprimînd adevãrul vesnic si ca o înnoire pozitivã. Pe de altã parte, înnoirile filosofice necrestine ale lui Arie au fost condamnate si îndepãrtate ca neconforme cu credinta Bisericii si ca o înnoire rea. Judecînd dupã ceea ce se întelege astãzi prin înnoire, considerãm cã aceasta vizeazã elementele esentiale ale Traditiei si alterarea lor.

Îmi amintesc o frazã scrisã de cuviosul, înteleptul si sfîntul arhimandrit Iustin Popovici cãtre ucenicii sãi care studiau în Atena (ajunsi acum episcopi ai Bisericii Sîrbe):

Orice vã scriu sã judecati si sã analizati în functie de ceea ce spun Sfintii Pãrinti si dacã concordã atunci sã-mi primiti îndrumãrile; aceasta este mucenicia ortodoxã care atrage harul lui Dumnezeu si care-i deosebeste pe martirii sfintei noastre credinte si Traditii.

Întrebare: Cei mai multi dintre crestini asteaptã mãrturia Sfîntului Munte si a monahilor si o primesc cu bucurie. Sunt însã unii (putini) care spun cã atonitii si în genere, monahii, trebuie sã se ocupe doar de rugãciune si nu de chestiuni de credintã. Nu cumva au dreptate?

Rãspuns: Bineînteles cã principala ocupatie a monahului este rugãciunea. Dar cînd credinta este pusã în pericol, monahii trebuie sã se implice în problemele bisericesti, mai ales cei instruiti pentru dreapta îndrumare a credinciosilor atît în viata duhovniceascã cît si în problemele dogmatice si e de folos ca ei sã vorbeascã, nu ca sã învete Biserica, ci ca sã mãrturiseascã credinta lor dupã porunca Domnului: “cine va mãrturisi întru Mine înaintea oamenilor, mãrturisi-voi si Eu pentru el înaintea Tatãlui Meu Care este în ceruri”(Matei 10,32). Mãrturisirea lui Hristos nu este o obligatie de seviciu, ci o expresie a vietii. Mai precis este expresia participãrii la viata lui Hristos. Hristos nu spune “oricine Mã va mãrturisi” ci “oricine va mãrturisi întru Mine“. Mãrturisirea lui Hristos este deci expresie a împãrtãsirii cu Hristos sau a vietii în Hristos. Viata în Hristos are ca si urmare fireascã mãrturisirea lui Hristos. Monahii trãind în Hristos mãrturisesc si astfel îi învatã pe crestini. O fac smerit, nu ca sã învete, ci pentru a mãrturisi. Aceasta este traditia în monahismul ortodox si aghioritic.

Astãzi (21 ianuarie) sãrbãtorim doi sfinti cãlugãri, dascãli si mãrturisitori. Pe Sf. Maxim Mãrturisitorul si pe Sf. Maxim Grecul, luminãtorul Rusiei. Ce ar fi fost rãsãritul ortodox si universal fãrã mãrturisirea si învãtãtura Sf. Maxim Mãrturisitorul? Si ce ar fi ajuns Rusia ortodoxã fãrã învãtãtura Sf. Maxim Grecul?

Nu cumva au gresit în aceastã privintã toti sfintii aghioriti printre care Sf. Grigorie Palama si cei împreunã cu el semnatari ai Tomului Aghioritic în care sunt condamnate erori catolice, sau sfinti ca Nicodim Aghioritul sau Cosma Etolianul si atîtia altii?

În fiecare zi citim si auzim vietile sfintilor si ale mãrturisitorilor credintei. Putem oare sã ne astupãm urechile? Putem sã spunem cã credem cele contrare Traditiei Bisericii noastre? O asemenea pozitie ar însemna un soi de schizofrenie duhovniceascã.

Întrebare: Nu cumva mentiunea acestor elemente traditionale poate fi privitã astãzi ca o încremenire în niste extreme învechite?

Rãspuns: Hristos “ieri, azi si în veci este acelasi” iar mîntuirea pe care o aduce Biserica Lui este aceeasi de-a lungul secolelor. Constiinta noastrã ortodoxã este modelatã de cele învãtate de la pãrintii credinciosi, duhovnici, din scrierile Apostolilor, ale Pãrintilor, Martirilor, Mãrturisitorilor, Cuviosilor. Dacã credem cã toate cîte le-am primit si le-am învãtat sunt drepte si plãcute lui Dumnezeu, atunci trebuie sã avem curajul sã le si mãrturisim, chiar dacã ne-am pune în pericol viata sau am fi batjocoriti pentru aceasta. Nu se potriveste crestinilor si cãlugãrilor sã-si subordoneze credinta si teologia ideilor practice sau altor interese lumesti de moment.

Pentru noi au putere nepieritoare cuvintele Domnului: “veti cunoaste adevãrul si adevãrul vã va face liberi”(Ioan 9,32). De aceea ne este de folos sã “tinem adevãrul în iubire”(Efeseni 4,15) adicã cu îndrãznealã si discernãmînt. Aceastã nevoie o împlinim fatã de toti fratii nostri, mai cu seamã fatã de toti cei ce se scandalizeazã si cautã de la noi cuvinte de mîngîiere si de întãrire în credinta ortodoxã într-o epocã a ereziilor si de trãdare a Sfintei noatre Traditii Ortodoxe.

Vã multumesc.

Apãrut în periodicul Hristianike, 6 martie 1997, p. 1-4.
Traducere si prezentare
Ieroschimonah Agapie Corbu.

sursa: http://www.calauzaortodoxa.ro/calauza/mari-duhovnici/ecumenism-și-ortodoxie-ecumenica/

Categories: ECUMENISM Tags:
  1. Claudiu
    iunie 25th, 2010 la 14:26 | #1

    Stimati colegi ,

    Sinodalitatea nu anuleaza functia patriarhului . Structura piramidala este atestat neo-testamentar . Episcop , preoti , diaconi . Patriarhul este Intaistatorul BO . De ce Papa nu poate fi Intaistatorul Bisericii Universale ? Nu vad nici o contradictie . Evident nu in sensul unei dictaturi . Ci impreuna-slujind cu ceilalti patriarhi. Mi se pare simplu . Ca merita sau nu este o pista falsa . Spun asta pt. ca daca punem aceeasi intrebare in dreptul ortodoxiei noastre , ma intreb unde ajungem . Merita patriarhii comunisti , merita preotii simoniaci , merita mirenii care nu se impartasesc sa stea la Liturghia celor credinciosi ….mergand pe acest fir donatist nu ajungem nicaieri . Mie imi pare ca multi ortodocsi se folsoesc de o istorie tulbure in care imparatii bizantinii au vrut sa rastoarne lumea crestina cu susul in jos . Dovada ca au pierit la fel cum au aparut .

    Doamne ajuta !

  2. Claudiu
    iunie 27th, 2010 la 05:54 | #2

    A vorbi despre Apostoli prin lentila filozofiei grecesti de dupa sec. 4 sau mai trist , de dupa sec. 12 este a ne minti singuri . Nu o sa gasim nici macar o asemanare intre monahismul sinaitic si palestinian si cel athonit .In ceea ce priveste vestita rugaciune a inimii cu care se tot lauda ortodoxia . O sa gasim trezvie , rumegare de versete din psalm…in nici un caz repetarea mecanica de mai tarziu .

    Nu suntem in stare sa nastem o sinteza buna . Ne tot raportam la greci si la rusi ca la mesia crestinatatii . Doar ne-au supt sute de ani vlaga . Sindromul Stockolm .

    Cat despre icoane nici macar nu merita sa comentez . Cine crede in Domnul si respecta poruncile Lui are viata vesnica . restul e filozofie de 2 bani :

    Evrei 13, 9 Nu vă lăsaţi furaţi de învăţăturile străine cele de multe feluri; căci bine este să vă întăriţi prin har inima voastră, nu cu mâncăruri, de la care n-au avut nici un folos cei ce au umblat cu ele.

    2 Timotei 4,3 Căci va veni o vreme când nu vor mai suferi învăţătura sănătoasă, ci – dornici să-şi desfăteze auzul – îşi vor grămădi învăţători după poftele lor,

    Invatatura sanatoasa nu face filozofie din TAINA DE NEPATRUNS A TREIMII si nu incearca sa explice conceptul de persoana ( de altfel insondabil ) prin prisma unei arte : iconografia . Scriptura ar trebui sa fie baza oricarei discutii . Nicidecum , noi vb. de icoane , de acatiste , de mucenici . Nimic despre Cruce si intelesurile ei . Nimic despre proorociile VT . Nuuuuuuuuuuuu….acelea mai incolo….

    Doamne ajuta !

  3. Claudiu
    iunie 27th, 2010 la 13:44 | #3

    Maria ,

    Imi pare rau pt. tine ca ai preluat limbajul zelotilor . Si ei tot asa isi creasera zidurile mentale ale unei imparatii fizice , la fel cum multi ortodocsi isi creeaza falsa iluzie a unei ortodoxii unice , singulare fara de ale carei dogme „indispensabile” lumea nu se va mantui .Daca din toata teologia nu ai inteles esentialul si anume ca Mantuitorul a asumat INTREAGA umanitate degeaba scrii apologetic , confesional , fals in esenta .

    Sf.Parinti erau si bizantini si alexandrini si palestinieni si sirieni si latini . Ce nu intelegi tu , pt. ca cei care te-au catehizat nu au mai catadicsit sa-ti tina si cursuri de istorie bisericeasca . De unde si parerile care merg mereu pe langa , sfarsind in sfaturile deja consacrate in eclesia asa zis ortodoxa : ortodocsii tin credinta , restul sunt eretici . Nimic mai fals dar probabil ca va veni un timp in care sa intelegi asta .

    Nu cartea sau stiinta de carte era de dorit , desi fara carte Sinoadele Ecumenice probabil dogmatizau aerul , caci pustnicii sunt mai preocupati de asceza , ei NEAVAND DARUL INVATARII CREDINCIOSILOR . Asemenea daruri se pare ca nu sunt decat la indemana apostolilor , episcopilor , proorocilor . Sau ajungem sa credem eretic ca orice „conferentiar”modern cu sutana neagra automat poate invata boborul ?

    Luminarea vine prin Duhul Sfant si nu este apanajul grecilor sau romanilor . Apostolii erau iudei si nu aveau cum gandi in termenii filozofiei grecesti de care se fereau „pt. a nu fi vorbit in zadar ” .

    Altfel , iti doresc vesnicia din toata inima . Dialolgul nu este razboi , decat in mintea celor care nu suporta si alta parere si care cred ca au monopol in materie de inspiratie . INCREDINTAREA nu vine doar din auzire . Cum sa stiu daca o proorocie este adevarata sau nu ? Cum sa discern ? Ma poate ajuta cineva ? Evident nu . Nu un om . Doar Duhul Sfant . Iar o incredintare intelectuala este apa de ploaie . Cei care repeta papagaliceste fara sa fie incredintati sunt biete aparate de inregistrat . Vorbesc fara sa inteleaga , si apara ceea ce nu cunosc .

    Nici un Sinod nu poate anula euharistia bisericilor istorice a caror liturghie este asemenea in esenta si diversa ca manifestare culturala . Si nici nu a facut=o . Unde sunt 2, 3 adunati in numele Domnului acolo este si El . Oricat ati dori sa vorbiti despre eretici si alte bazaconii , crestinismul lasat de Domnul este simplu . Nu institutional asa cum a devenit din sec. 4 . Sau juridic . Ca e Papa sau Patriarhul Ecumenic conditia este simpla : nu functia te si face duhovnicesc , pt. ca Duhul sufla incotro vrea . Si nimeni nu poate sa-si dea cu parerea despre cum sufla duhul . Sau sa judece cine va fi sau nu mantuit .

    Doamne ajuta !

    • V
      iulie 1st, 2010 la 23:36 | #4

      liturghia „Bisericilor” este aceiasi esenta ???
      si eu care te credeam doar rau intentinat, dar bine pragatit teoretic. recunosc, m-am inselat in a doua privinta.

  4. Claudiu
    iunie 27th, 2010 la 20:39 | #5

    Maria ,

    Sinodul de la Florenta este un sinod in care Bizantul era ingenuchiat sub turci . Daca tagaduim acest aspect , putem sa preamarim in sus si in jos toti sfintii din ortodoxie . Nimeni nu neaga opinia unui episcop care nu a cazut de acord cu un alt episcop . Sigur ca in cartile confesionaliste o sa vedem continuata apologetica celor care au urmat un anumit drum dupa sec. 15 . Drumul separatiei . Se pune intrebarea : este ea obiectiva ? Am sa incerc sa vin si eu cu cateva citate – nu in spirit de cearta ci pt. a face un gest obiectiv , atata timp cat nu am gasit f.multi ortodocsi care sa prezintea si viziunea partii catolice vis-a -vis de acel Sinod Ecumenic , ceeea ce arata o lipsa in ceea ce priveste adevarul acelor zile . Cum te astepti sa creada un ortodox altceva atata timp cat citeste numai opinia unei parti ? In presa , deontologic este sa prezinti adevarul din ambele puncte de vedere si sa lasai cititorul sa concluzioneze .

    Uite cateva citate care nu se regasesc in blogosfera ortodoxa .

    Împăratul bizantin Manuil II (1391-1425) îi spune, pe patul de moarte, fiului şi moştenitorului său la tron, Ioan VIII Paleologul, în prezenţa generalului Phrantzes, care ne-a şi păstrat aceste cuvinte: „Fiul meu, noi, cunoscând bine sentimentele necredincioşilor (musulmani n.n.), ştim că ceea ce-i tulbură mai mult este spaima că vom ajunge vreodată la unire cu creştinii din Apus. Dacă această unire s-ar realiza, necredincioşii s-ar aştepta la toate relele pe care li le-ar face apusenii lucrând în favoarea noastră. De aceea, fii totodeauna cu gândul la un sinod de unire, pregăteşte-l mai ales când vrei să-i sperii pe necredincioşi, dar nu întreprinde nimic pentru a-L face să izbutească (sinodul) căci, aşa cum îi cunosc, ai noştri sunt incapabili de a ajunge la unire, la bună înţelegere, la pace şi armonie cu occidentalii. Mai mult, ei ar vrea ca aceia să adopte toate obiceiurile noastre vechi, ceea ce este cu neputinţă şi eu mă tem că între ei şi noi va urma o despărţire şi mai gravă”.( Phrantzes, Cronica Majus II, 178-179)

    dialog între Marcu din Efes şi Ioan de Montenero, superiorul provincial al dominicanilor din Lombardia, unul dintre delegaţii latini, acesta a încheiat cu următoarea declaraţie:

    „D-voastră, grecii, se pare că aveţi frică să primiţi învăţătura noastră, fiindcă credeţi că noi atribuim două cauze Sfântului Duh. Să nu vă fie teamă de aceasta. Biserica romană n-a greşit niciodată (în credinţă) şi nu greşeşte nici acum. Duhul Sfânt n-are decât o singură cauză. Tatăl este începutul Fiului şi al Duhului Sfânt, dar Fiul, având aceeaşi natură cu Tatăl, din cauza acestei naturi comune contribuie şi el la purcederea Duhului Sfânt, dar formează împreună cu Tatăl un singur principiu, o singură cauză a purcederii lui. Duhul Sfânt, deci, nu are două cauze ci numai una”” (PG, 161, 358)

    aprecierile lui Visarion al Niceei şi Gheorghe Scholarios.

    Visarion : „Latinii au produs nu numai texte ale Părinţilor apuseni, ci o sumedenie din Părinţii noştri răsăriteni, la care noi nu aveam nimic de răspuns decât că sunt alterate, falsificate de ei. Ei au produs pe Epifanie al nostru, care în mai multe rânduri a spus că Spiritul iese de la Tatăl şi de la Fiul. Textele sunt false, am răspuns. Ei ne-au citat textele lui Vasile către Eunomie, noi am răspuns: interpolate. Ei au adus mărturii pe Părinţii apuseni, noi, ca răspuns, aveam numai: falsificări. După mai multe zile de reflexii şi consfătuiri, noi nu găseam ce să le răspundem… cărţi sau Părinţi care să fie în contrazicere cu ce spuneau ei (latinii) nu puteam produce, nu ne rămânea decât să tăcem”.( PG, 161, 358)

    fragment din cuvântul lui Gheorghe Scholarios, ţinut grecilor la Florenţa, despre nevoia de a salva Constantinopolul:

    „Latinii au combătut minunat pentru credinţa lor. Ei au adus mărturia celor şase Părinţi comuni ai Bisericii, dintre cei mai învăţaţi şi mai sfinţi, cărora nimeni în lume nu li s-ar putea opune… Aceştia, în esenţă, spun acelaşi lucru, dacă li se consideră cuvintele cu spirit de adevăr şi de înţelepciune… Tot ce spuneau ei (latinii) era drept şi ca izvorît din Scriptură şi din Sfinţii Părinţi. Din partea noastră nu li s-a obiectat nimic la ce ei să nu fi răspuns cu înţelepciune, mărinimie şi adevăr; nici un sfânt nu li se opune în mod evident… Cine ar putea spune că latinii vreau să distrugă credinţa şi să corupă teologia Sfintei Treimi propusă de Sfinţii Părinţi? Ar fi ridicol a susţine aşa ceva”.( PG, 161, 358 ) Marcu din Efes, însă, a rămas neclintit: „Cuvintele Părinţilor latini şi ale marilor învăţători occidentali, care spun că Fiul e cauza Spiritului Sfânt, nu le voi recunoaşte niciodată, căci ele n-au fost traduse în limba noastră, nici n-au fost aprobate de sinoadele ecumenice; eu nu le admit şi presupun că ele sunt falsificate şi interpolate”( PG, 161, 358 ).

    Ura impotriva latinilor este veche :

    Ducele Lucas Notaras,remarca, facandu-se ecou al cuvintelor rostite de sora Imparatului bizantin dupa Conciliul din Lyon (1274): „Prefer sa vad in mijlocul orasului turbanul musulman, decat mitra papala.”

    Grecii de rand n-au uitat cruciadele si asta i-a influentat .

    Despre Marcu al Efesului am intalnit mai demult opinia unui domn care facea urmatoarele afirmatii :

    La insultat pe Papa .
    Confratii greci i-au imputat ca nu a fost in stare sa raspunda argumentelor calugarului dominican Ioan de Montenero, ba la un moment dat cativa au sarit sa-l bata , pentru ca respingea cuvintele Sfintilor Parinti Latini.Pana la urma a eschivat spunand ca el crede ca acele scrieri sunt falsificate, dar si aici a fost apostrofat de greci, fiind imposibil ca toate acelea sa fie false, ca sa nu mai spun ca in prezent aceste scrieri nu mai sunt contestate de ortodocsi.Textul grecesc al actelor Sinodului ar motiva aceste fraze .

    De exemplu, disputa prezentata cu mult triumfalism de Ostrumov
    (acesta copiind pe Syropoulos) despre manuscrisele „falsificate de latini” din
    lucrarea Sf. Vasile cel Mare impotriva lui Eunomius, a avut in cele din urma o
    alta finalitate: atat Visarion al Niceii a gasit copii grecesti
    falsificate vadit la Constantinopol (se vedea cum au fost sterse sau taiate
    cuvintele disputate), cat si cercetarile ulterioare au dovedit autenticitatea
    textelor aduse de latini. Iata marturia lui Visarion, in una din scrisorile sale
    catre Alexis Lascaris (o gasesti in PG 161, 319 sq., aceasta e traducerea dansului in engleza):

    Citat:
    Firstly five exemplars, then six, were found in this Council. Four were
    written on parchment and very ancient, two others on silk. From the two writings
    on silk, one was the property of our powerful Emperor, the other of the sacred
    Patriarch. Five of these six exemplars had the text as I quoted it, that is,
    they were affirming that the Holy Spirit takes His being from the Son, and that
    He depends on this same cause, that is, on the Son. But one only, the copy of
    the Patriarch, was different: someone had cut off the text and had afterwards
    added and retrenched certain things. Later, after the Council, after it was
    suggested to me that I should examine almost all the books of these monasteries,
    I found that in the most recent ones, that is, in those that were written after
    this great quarrel [dupa schisma, nota mea], the passage was cut out .
    By contrary, all those that were by a more ancient hand, and that were composed
    before the quarrel of the Greeks between them, all those ones have remained
    healthy and complete and they are, however, in the same great number as the
    corrupted texts… Meanwhile, I have found among other books, in the monastery
    of Christ-Saviour in Pantepoptos, two copies of Saint Basil, one, on a very
    ancient parchment, judging by the sight…, the other, on paper, that was dated
    at least three hundred years old, for the date was written at the end. These
    two copies have the passage of Saint Basil ; only these audacious men, and
    by an even more audacious hand, have cut out the passage. But the place has
    remained empty and half of the syllables subsists, which does not but betray the
    trickery and show forth even better the truth. In another book, an erasure
    was put on the phrase: „receiving being from Him and depending in a unique way
    on Him as on His cause.”

    Cat despre cercetarile ulterioare, ma refer la Alexander Alexakis „The
    Greek Patristic TESTIMONIA presented at the Council of Florence (1439) In
    Support of the Filioque Reconsidered.”) in Revue des Etudes Byzantines,
    Vol 58 (2000) , pp. 149-165). Acesta examineaza disputa despre
    textele controversate din Sf. Vasile (a fost dovedit de M. van Parys in
    IRENIKON, 40, 1967, pp.. 6-14)Â ca textele interpolate erau de fapt fraze din
    Eunomius!). El confirma faptul ca manuscrisele pro-latine datau cu mult inai nte
    de schisma si ca „One may safely conclude that much, (if not all) of the Greek
    patristic documentation prsented in Florence by the Latins in defenxe of the
    Filioque had already been assembled by the mid-seventh century.”
    Vezi de asemenea cartea lui „Codex Parisinus Graecus 1115 and its Archetype”
    (Dumbarton Oaks Studies XXXIV), Dumbarton Oaks Research Library and
    Collection, Washington, D.C. 1996, pp. VII +422 + 12 tavv.
    Asa ca daca te bazezi pe carti precum cea a lui Ostrumov…

    In ce priveste dogmele catolice ar fi bine sa luam aminte la cateva detalii extrem de importante :

    Conciliul al V-lea Ecumenic (Constantinopol II, sesiunea I):

    <>

    Si scrierile lor….vezi care parinti sunt latini si care au nascut teologic si filoque si primat si ce mai vrei , draga Maria . E simplu . Exista sustinere sinodala , teologica , in traditia Sf.Parinti . Dar ura e mai importanta se pare . Iar incultura bisericeasca naste opinii false .

    Sperand ca acum ai si un alt punct de vedere te las sa cantaresti si singura , avand speranta ca pe viitor nu vei mai face greseala de a inghiti pe nemestecate ceea ce ti se da . Eu , sunt circumspect fata de orice prezentare . Si de-o parte si de alta . Insa am bunul simt de a intelege ca adevarul este la mijloc si ca grecii au facut politica acolo . Este clar ca exista interese politice de amandoua partile dar asta e secundar . Nu primatul e deranjant , caci in iepoca bisericilor nationale este egal cu zero . Ci faptul ca Sf.Traditie , parintii latini au profesat filioque fara nici o problema . Ca o viziune locala . La fel cum locala este viziunea athonita privind energiile necreate referito la dogma Sf.Treimi . Ceea ce nu le invalideaza pe nici una din ele .

    Doamne ajuta !

  5. Claudiu
    iunie 27th, 2010 la 20:43 | #6

    Vad ca nu apare unul din texte . Am sa-l rescriu .

    Conciliul al V-lea Ecumenic (Constantinopol II, sesiunea I):

    Mai departe declarăm că urmăm decretele celor patru Concilii
    [Ecumenice], şi în toate urmăm pe Sfinţii Părinţi, Atanasie, Hilarie, Vasile,
    Grigore Teologul, Grigore de Nyssa, Ambrozie, Teofil, Ioan (Gură de Aur) al
    Constantinopolului, Chiril [Alexandrinul], Augustin, Proclus, Leon [Papa Romei] şi scrierile lor despre credinţa ortodoxă

  6. Claudiu
    iunie 27th, 2010 la 21:14 | #7

    Maria ,

    Esti f.mirata ca scriu intr-un loc ortodox . Si eu sunt ortodox ca si tine . Botezat . Sunt un spirit ecumenic in sensul in care consider Biserica Romei valida , in curata Sf.Traditie . Cu o mostenire colosala . Nu cred in unirea cu luterani , anglicani sau neo-protestanti care intr-adevar se abat de Sf.Traditie . Asta ca sa stii despre cum gandesc .

    Subiectul fiind despre ecumenism ma incurajeaza sa schimb opinii cu alti blogeri . Ma intereseaza unirea Bisericilor deoarece nu cred in schisma . Nu sunt propagandist , nu fac parte din cler , nu reprezint parerea oficiala a BC ( aici as vrea doar sa-ti spun ca teologii catolici sunt extrem de bine documentati si acuza ortodocsilor care isi acuza ierarhii de apotazie atunci cand cheama un Papa este nefondata ; dilaogurile de zeci de ani intre BO si BC au moderat gesturile ierarhilor deoarece textele Sf.Traditi sunt muuuuuuuuuult mai multe si mai diverse decat ce citesc romanii prin Filocalie si PSB ) . Sau citate superficiale din teologi greci . De ce nu citati Zizioulas ? Fiindca e INCONVENBIL , evident .

    Mult timp nu vom mai dialoga pt. ca pur si simplu orice subiect isi epuizeaza la un moment dat materialele . Ceea ce ma intristeaza este lipsa ta de bucurie in a dialoga . Cuvintele tale sunt sumbre , intunecate de teorii ale conspiratiei , de diavoli care fac si dreg . Asta e rodul unei ortodoxii predate din incultura teologica a unor oameni care par ca studiaza la f.frecventa . Probabil ca educatia completa si laica a unui Sf.Vasile , Grigorie nu este un model de urmat . Intre 2 ascultari si 3 obedinete fara de episcop , urcam si noi mai sus . Bieti calugari la munca campului nu este o stare de dorit . Nuuuuuuuu…dom”le …teologie , facultate , preot , episcop…cum se fac scolile nu mai conteaza . Si atunci ce ramane ? Vorbim de asceza , de mistica..sunt mai greu de combatut , fiind trairi subiective , de multe ori nici macar nefiind impropriate de catre cei care predica ca la UTC . Limbaj de lemn , o retorica slaba si mult circ gestual de proasta calitate . Iar cei care mai stiu sa vb. sunt cazuti in plasa nationalismului . Parinti ca Galeriu , Steinhardt , Teofil Paraian ( Dumnezeu sa-i odihneasca ) mai greu . La ei nu veti intalni limbajul de mahala sau apocaliptic care caracterizeaza sufeletele chinuite de prejudecati , nestiinta si ura . Insa , fiecare la ceata lui . Parca asa isi justfica nationalistii crestini …..

    Doamne ajuta !

    Doamne ajuta !

    • V
      iulie 1st, 2010 la 23:41 | #8

      Am o veste pentru tine. Cu ajutorul lui Dumnezeu, NICIODATA Biserica ortodoxa nu se va uni cu catolici sau protestanti, chiar daca unii membrii ai sai vor cadea.
      Cat despre „si eu sunt ortodox ca si tine ” – macar un pic de respect. ne jignesti inteligenta.

  1. Nici un trackbacks momentan.