EPISCOPIA SLATINEI ŞI ROMANAŢILOR: Praznicul Înălţării Domnului la Paraclisul Episcopal

EPISCOPIA SLATINEI ŞI ROMANAŢILOR:

Praznicul Înălţării Domnului la Paraclisul Episcopal 

 *

Joi 13 iunie, de ziua Praznicului Înălţării Domnului la cer, Preasfinţitul Părinte Sebastian a săvârşit Sfânta Liturghie în Paraclisul Episcopal “Sfânta Treime” din Mun. Slatina, hirotonind la final întru diacon pe teologul Eugen Durac pe seama Parohiei Slătioara II

În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a tâlcuit evanghelia zilei, arătând că „Hristos nu a plecat de pe pământ asemenea nouă, ci El, Dumnezeu fiind, s-a suit la cer, de unde şi venise. Noi din pământ suntem zidiţi şi în acelaşi pământ mergem. El, însă, din ceruri a venit şi tot acolo trebuia să se întoarcă. Mormântul de acum 40 de zile nu L-a putut ţine pe Hristos, ci L-a dat afară; Hristos a înviat, biruind moartea. S-a suit la cer ca să ne arate nouă că El este Dumnezeu adevărat şi nu un muritor oarecare.

De asemenea, trebuie menţionat şi faptul că până la Înălţarea Sa la ceruri Hristos a rămas pe pământ timp 40 de zile, căci nimeni − nici măcar ucenicii Lui − nu a putut să creadă că El a înviat. Astfel, a mai zăbovit pe pământ încă 40 de zile, ca prin arătările Sale şi prin prezenţa în mijlocul ucenicilor Săi să convingă lumea că a înviat cu adevărat”.

Sursa: http://www.episcopiaslatinei.ro/2013/06/14/praznicul-inaltarii-domnului-la-paraclisul-episcopal/