Acasă > Diverse > EPISCOPUL GHERASIM PUTNEANUL: „Am protestat că nu e canonic, nu sunt motive, dar n-am fost ascultat. Am consemnat aici, ca să se ştie de urmaşi” (PAGINI DE JURNAL)

EPISCOPUL GHERASIM PUTNEANUL: „Am protestat că nu e canonic, nu sunt motive, dar n-am fost ascultat. Am consemnat aici, ca să se ştie de urmaşi” (PAGINI DE JURNAL)

EPISCOPUL GHERASIM PUTNEANUL:

 „Am protestat că nu e canonic, nu sunt motive, dar n-am fost ascultat. Am consemnat aici, ca să se ştie de urmaşi” 

– PAGINI DE JURNAL.

„Luni, 15 decembrie 1997:

Nu ştiu cum s-a întâmplat de n-am mai notat nimic de două săptămâni. A, da, în lunea trecută eram în drum spre Bucureşti pentru a participa la Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. În afară de Sfântul Sinod Plenar, a mai fost o şedinţă a Comisiei pentru Canonizarea Sfinţilor Români. Şedinţa a avut loc la Mânăstirea Antim şi s-a lecturat Slujba Sfinţilor Români din Duminică şi Slujba Sfântului Niceta de Remesiana, cât şi Acatistul Sfintei Chiriachi-Huşi. La şedinţa Sfântului Sinod s-a ales Arhiepiscop pentru Franţa. Din punct de vedere canonic nu trebuia să numească sau să aleagă pentru Paris Arhiepiscop, pentru că titularul n-a decedat şi nici n-a fost judecat, ca postul să fie rămas vacant. Să se ştie că Patriarhul Teoctist cu Sinodul Permanent a luat această măsură din neştiinţă sau rea voinţă. Titular este Arhiepiscopul Adrian Hriţcu, care a fost chemat în ţară fără să se ţină cont de canoane. Va rămâne pentru viitorul Bisericii noastre Româneşti o pată neagră. Personal, în Sinod, când s-a pus problema Arhiepiscopului Adrian să vină în ţară, am protestat că nu e canonic, nu sunt motive, dar n-am fost ascultat. Am consemnat aici, ca să se ştie de urmaşi”.

  1. noiembrie 30th, 2010 la 16:59 | #1
  2. preotul superior al catedralei ortodoxe romane din Paris
    martie 3rd, 2012 la 19:02 | #2

    Arhiepiscopul Emerit Adrian Hritcu v-a fi in mijlocul nostru in acesta Sfanta dumineca a Ortodoxiei in acest an cand a implinit varsta de 86 de ani in Catedrala Mitropolitana din Paris, cu binecuvantarea IPS arhiep. si Mitrop. IOSIF. Ne bucuram de fiecare data cand Arhiep. Adrian este in mijlocul nostru, deoarece este uitat de fratii sai pentru care s-a rugat in cei peste 60de ani de activitate Ca orice batran, in tara nefiind dorit, in diaspora fiind iubit, a stiut sa se smereasca asteptand chemarea la slujire in 2003 in biserica pentru care a fost trimis sa o fure exilului romanesc, este Arhiereul caare a stiut sa respecte linistea comunitatii exilului romanesc din Paris. preot constantin tarziu

  1. Nici un trackbacks momentan.

%d bloggers like this: