Acasă > Predici > „Fără de Mine nimic nu veţi putea face“ – Cuvânt la Duminica a XVIII-a după Rusalii (sau prima a lui Luca)

„Fără de Mine nimic nu veţi putea face“ – Cuvânt la Duminica a XVIII-a după Rusalii (sau prima a lui Luca)

    Să nu ne străduim în deşert, bizuindu-ne pe puterile noastre!

      Sfântul Teofan Zăvorâtul spunea: ” Atâta vreme cât omul se osteneşte de unul singur şi vrea să dobândească ceva numai prin propriile-i puteri, totul îi scapă din mâini; atunci când se apropie de el Domnul, curg bunătăţi după bunătăţi. In privinţa moral-duhovnicească, faptul că reuşita nu este cu putinţă fără Domnul este limpede: „Fără de Mine nimic nu veţi putea face“, a grăit Domnul. Şi această lege lucrează în oricine.

       De cele mai multe ori, ne străduim să dobândim un lucru şi nu-l obţinem. Căutăm diferite lucruri, încercăm să acumulăm bogăţii materiale, înţelepciune, dar ne dăm seama că, în final, nu am realizat nimic…Ambiţia stă în  natura omului. Dar atunci când ne bizuim doar pe puterile proprii, fără a cere ajutor şi sprijin Domnului în lucrarea noastră, nu obţinem nimic măreţ, satisfăcător, cu adevărat util. Ajungem să avem plasele goale la finalul vieţii…

Dar Dumnezeu este tot timpul alături de noi. Aşteaptă să ne dăm seama că fără a urma Cuvântul Său nu vom reuşi să obţinem nimic..Dar când totuşi vom realiza că fără El nu putem, va fi oare prea târziu? Ne va cere oare să aruncăm din nou plasa?

       Trebuie să fim conştienţi că fiecare reuşită a noastră vine datorită harului lui Hristos, dăruit celor harnici, smeriţi şi ascultători ai Cuvântului Său. Dacă ostenim cu smerenie şi lucrăm cu nădejde în Domnul, vom obţine ceea ce dorim.  Trebuie să ne smerim, fără să disperăm, atunci când nu am reuşit în ceea ce ne-am propus. Atunci când suntem la capătul puterilor, trebuie să cerem ajutor Domnului şi va veni la toţi cei care împlinesc voia Lui.
       Oamenii, dacă nu rămân în părtăşie vie cu Domnul, nu pot aduce roadele dreptăţii, atât de preţioase pentru viaţa veşnică.  Să luăm aminte la Evanghelia din această Duminică, a „Pescuirii minunate”.


Arhim. Ioil Konstantaros, Predicator al Sfintei Mitropolii de Driinoupolis, Pogoniani şi Koniţa:

Cuvânt la Duminica a XVIII-a după Rusalii (sau prima a lui Luca)

(Luca 5: 1-11)

Prin sfânta citire evanghelică din această duminică începe perioada citirilor din Evanghelia după Luca.

Fireşte, toţi creştinii, dar mai mult noi elinii, simţim o deosebită bucurie şi binecuvântare că acest evanghelist elin, medic şi istoric, ucenicul marelui apostol al neamurilor – Pavel, prin desăvârşita lui cunoaştere a limbii eline, a îmbogăţit Biserica şi oferă întregii lumi „cuvintele Vieţii”.

Această pericopă din Duminica I ne emoţionează în mod deosebit, deoarece, printre altele, ne arată că atunci când în viaţa noastră avem binecuvântarea şi ajutorul Domnului nostru Iisus Hristos, atunci toate se întâmplă în cel mai potrivit mod.

Iisus se afla lângă lacul Ghenizaret şi i-a văzut pe pescari că-şi aranjau mrejele de pescuit. Şi după cum cu orice prilej Dumnezeul-Om predica şi săvârşea minuni, aşa şi acum, după ce a intrat în corabia lui Simon (Petru), l-a rugat să tragă corabia câţiva metri de ţărm. De acolo, ca şi cum s-ar fi aflat într-un amvon, „învăţa mulţimile”.

10_pescuirea-minunata

Fraţii mei, nu există situaţie în care omul să ofere ceva lui Dumnezeu şi să nu primească în schimb „cu prisosinţă”. Tot aşa aici şi acum. După predică, Hristos dă porunca să mâne în larg şi să arunce din nou mrejele „la vânat”.

Fireşte, acest lucru era de neînţeles pentru experimentaţii pescari, de aceea şi Petru în timp ce la început pune înainte argumentul logicii şi experienţei meseriei „Învăţătorule, toată noaptea ne-am ostenit şi n-am prins nimic, dar la cuvântul Tău voi arunca mreaja” (Luca 5:5); deci după ce aduce înainte argumentul cu totul logic, în cele din urmă îşi supune părerea, cunoştinţa şi experienţa în ascultare faţă de porunca Învăţătorului!

Consecinţa? Atât de mulţi peşti încât cele două corăbii erau în pericol să se scufunde!

Iar Petru atât de mult s-a cutremurat –  şi cu el confraţii săi, de acest fapt cu adevărat minunat, încât conştiinţa sa l-a condus direct şi imediat întru frică şi minunare să-i ofere Dumnezeului-Om credinţă şi închinare. „Văzând Simon Petru a căzut în genunchi la picioarele lui Iisus zicându-i: Ieşi de la mine, Doamne, căci sunt om păcătos” (Luca 5:9).

pesc minunata f

Iubiţii mei, multe sunt minunile care ne dau învăţături. Noi să ne limităm la o concluzie generală şi la o învăţătură care are a face atât cu viaţa personală a fiecăruia dintre noi, cât şi cu toţi oamenii în genere. Şi aceasta este despre binecuvântarea care se revarsă atunci când arătăm ascultare faţă de voia lui Dumnezeu cea atotţiitoare şi mântuitoare.

Suntem chemaţi de multe ori să acţionăm conform cunoştinţelor noastre, conform experienţelor noastre, obiceiurilor noastre, crezând că „bătătorita cale” ne va aduce rezultatele dorite…

Şi totuşi, de câte ori în loc de rezultate pozitive ne pomenim în faţă tocmai cu contrarul, iar deznădejdea tinde să ne strivească inima…

Dimpotrivă, atunci când cu desăvârşire liber Îl aşezăm pe Iisus şi punem porunca Sa deasupra propriei noastre „logici înţelepte”, deasupra experienţei personale şi comune, când în mod simplu ne încredinţăm întru-totul poruncii lui Dumnezeu, atunci lucrurile se schimbă şi de acolo unde omul se aşteaptă la eşec, vine succesul, reuşita scopului şi răsplătirea acestei credinţe.

Credem că doar lui Petru i s-a întâmplat această minune cutremurătoare?  Doar lui Petru Dumnezeu i-a rezervat acest deosebit tratament plin de iubire? Dar Dumnezeu este „ieri şi azi şi în veci Acelaşi”. Întotdeauna înconjoară cu infinită iubire pe fiecare om şi vrea „ca tot omul să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină” (I Timotei 2:4). Dacă vom fi atenţi la viaţa noastră, dacă vom arunca o privire scrutătoare pentru a analiza zilele şi anii vieţii noastre, cu siguranţă ne vom încredinţa de minunata intervenţie a lui Dumnezeu! Vom vedea lămurit fapte pe care nu le putem  explica în niciun chip natural.

Şi prin urmare, în acest punct trebuie să accentuăm deosebita binecuvântare şi pronie, deosebitele intervenţii minunate ale purtării de grijă a lui Dumnezeu prin Doamna noastră Născătoare de Dumnezeu şi prin Sfinţii noştri, arătate neamului nostru necăjit, dar şi binecuvântat.

Nu avem decât să studiem împreună cu istoria noastră bisericească şi adevărata noastră istorie naţională. Nu istoria care a fost scrisă în laboratoarele „kissingeriene” – şi nu numai – care dezorientează, ci această istorie care a fost scrisă cu sângele de  neşters al martirilor şi al noilor martiri. Să studiem aceste pagini care ilustrează sacrificiul şi care au fost sfinţite de osemintele sfinte ale elinilor ortodocşi şi de moaştele pline de har ale marilor noştri Sfinţi!

Fraţii mei, studiind cineva această pericopă evanghelică pe care ne-o istoriseşte Luca, care a primit martiriul în regiunea Beoţiei, unde se află şi mormântul său, nu are decât să-L roage pe Mântuitorul şi Izbăvitorul nostru, pe Domnul Iisus, să ne dăruiască credinţă vie în inimi şi desăvârşită ascultare faţă de voia Sa. În acelaşi timp să ne rugăm toţi ca harul Său să ocrotească poporul nostru luminându-i pe conducători şi pe autorităţi, pentru că „înfricoşător lucru este a cădea în mâinile Dumnezeului celui viu” (Evrei 10: 31).

Amin.

pescuirea minunata

(traducere din greceşte:FOM „Sfinţii Trei Noi Ierarhi”; sursa: Arhim. Ioil Konstantaros)

Categories: Predici Tags:
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.