Dacă îmi vor vorbi de alţii, mă voi ridica să plec

*

Cunoașterea vicleniei oamenilor, adică a răului, mic sau mare, pe care îl fac alţii, ne schimonosește rațiunea, ne slăbește puterile, pentru că nu mărturisește împreună cu Dumnezeu, sfârşind, în cele din urmă, prin a ne pune neîncetat în fața noastră o ispită.

De aceea, nu trebuie să vrem să aflăm, să cunoaștem ce face celălalt. Dacă vin unii să-mi vorbească despre alţii, le voi închide gura sau mă voi ridica să plec. Iar dacă cineva vine să-mi spună durerea lui, îi voi zice: Nu ai părinte duhovnicesc? Cu Părintele tău să vorbești. Iar dacă îmi spune că nu are, îi voi zice: Să-ţi găsești! Eu nu sunt Duhovnic. Du-te să găsești un duhovnic care să te poată asculta. Ferește-te, adică, de păcatul celuilalt. Cu cât te menţii nevătămat de faptele rele ale celuilalt, [cu atât] îl ajuți.

Aceasta [se întâmplă] întrucât, de îndată ce celălalt îți spune ceva rău, imediat decade în ochii tăi și ți se micșorează dragostea, oricât ai crede că-l ajuți. Așa suntem noi oamenii, în momentul în care ne amestecăm în viața personală a celorlalți, ni se nimicește pe de-a-ntregul dragostea noastră și față de Dumnezeu și față de oameni. Aceasta este o chestiune care privește doar pe cel ce are căderea de a se ocupa de ea, în nici un caz pe monah sau pe mirean.

Facerea de bine celor care îmi fac rău mă conduce spre liniștire. Până la urmă, toți oamenii ne dau pricini de poticneală, printr-un cuvânt, printr-o privire, prin mersul lor, prin bucuria lor, prin tristețea lor, ei se amestecă în calea noastră. De aceea este nevoie de frică și cutremur, nu care cumva să răspundem la pricinile de poticneală pe care ni le dau și să ni se tulbure pacea minții și a inimii, iar astfel să pricinuim despărțirea noastră de Dumnezeu. Este nevoie de frică și cutremur ca nu cumva să se întâmple să-l disprețuiesc pe fratele meu, ca nu cumva să cred că el este răspunzător pentru necazurile mele, pentru că aceasta înseamnă căderea mea de la fața lui Dumnezeu. Sfântul Isaac întărește: „Niciodată nu este celălalt de vină pentru vreo greșeală, întotdeauna tu ești vinovat”. Nu este celălalt de vină pentru că tu ai obosit, că ai păcătuit, că n-ai avut credință, că ți-ai pervertit sufletul. Îl vezi pe unul mâncând cu mâinile și te cuprinde indignarea. Acest lucru arată limpede că nu ţi-ai început încă viața duhovnicească, iar nevoința ta este abia la început.

Ca să poți să treci peste aceste pricini de poticneală, să îi faci bine oricui îți face rău, răspândește, pe cât poți, bunătate. Ești în lume? Poți să-i găsești aceluia de lucru. Ești în mănăstire? Dacă te blesteamă, să-l binecuvintezi, dacă te lovește peste obrazul drept, să-i spui: Lovește-mă și peste celălalt. Arată-ți dragostea, aşa după cum te îndrumă Însuși Dumnezeu. Sursa şi continuarea: pemptousia.ro

Gheronda Emilianos Simonopetritul, Cuvinte ascetice – Despre virtuți

Legături: