Acasă > Diverse > Graiul Ortodox: ORDINUL MASONIC AL TEMPLIERILOR

Graiul Ortodox: ORDINUL MASONIC AL TEMPLIERILOR

Un Arhimandrit al Sfintei Arhiepiscopii a Atenei, care se declară preot al ordinului, afirmă că:

ORDINUL MASONIC AL TEMPLIERILOR FUNCȚIONEAZĂ CU BINECUVÂNTĂRILE PATRIARHULUI ECUMENIC

 de Gheorghios Zervós, Directorul ziarului Orthódoxos Týpos

imagesFEUO18YY

Arhimandritul se află evident într-o profundă înșelare, știut fiind că Ordinul Templierilor este strâns legat de ocultism, masonerie și satanolatrie. Arhimandritul dezvăluie că ordinul controlează instituții statale de interes public, ca de pildă organizația filantropică ”Arca Lumii”. Afirmă, de asemenea, că Mitropolitul Velestinului, kir Damaschin, este duhovnicul ordinului masonic și că ordinul nu acționează împotriva Bisericii.

Arhimandritul afirmă ceea ce afirmă și masonii declarați, care până la gradul 15 sau 16 nu știu căror cauze servesc. Date istorice arată că templierii au atât o organizare văzută, cât și una secretă. Servesc religia universală și Îl consideră pe Hristos drept un pseudo-profet. Au început ca creștini, însă ulterior s-au decreștinat. Controlează instituții, așa cum, de exemplu, masoni declarați controlau Spitalul de Oncologie din Nea Kifisiá. Au făcut aceste dezvăluiri mari Părinți duhovnicești trecuți la Domnul, precum Părintele Haralambos Vasilópoulos și alții. Este de datoria Arhiepiscopului Atenei și a Sfântului Sinod să denunțe masoneria. Același lucru este valabil și pentru Sfânta Mitropolie a Kifisiei, în cadrul căreia există un cleric membru al Ordinului Masonic al Templierilor. Sfânta Mitropolie a Kifisiei este datoare să verifice, dacă nu cumva și alți clerici ai ei sunt membrii unor ordine masonice și dacă este așa, să înceapă o lucrare de pastorație de combatere a masoneriei. Publicăm în întregime scrisoarea arhimandritului, care cu ”mândrie” declară că slujește Ordinul Templierilor. Vom înfățișa datele istorice care dovedesc că Ordinul Templierilor are legătură directă cu masoneria și cu intențiile de creare a religiei universale.

Masoneria a pătruns deja în conducerea Bisericii, dar și în rândurile sfințitului cler, după cum reiese dintr-o scrisoare a unui cleric publicată pe pagina de internet ”Engolpion antieretic”. Clericul dezvăluie că ordinul masonic al Templierilor funcționează cu binecuvântarea Patriarhului Ecumenic, kir Bartolomeu, și are drept duhovnic pe Înaltpreasfințitul Mitropolit al Velestinului, kir Damaschin, câtă vreme preotul respectiv afirmă că este preotul al ordinului. Clericul respectiv, provocat de anumite informații din ”Engolpionul antieretic”, potrivit cărora răposatul părinte Antonie Alevizópoulos, care ani la rând a fost responsabil al luptei antieretice în Biserica Greciei, a demonstrat că templierii au o legătură directă cu obscurantismul și masoneria, combate aceste informații despre templieri, evident, pentru că nu cunoaște opera părintelui Antonie Alevizópoulos. Același lucru face, însă în tăcere, și Mitropolitul Velestinului, kir Damaschin, care, prin tăcerea lui, zădărnicește lucrarea răposatului părinte Antonie.

Clericul, evident, nu cunoaște în profunzime relația masoneriei cu templierii și susține că ordinul acesta nu are legătură cu masoneria. Dacă însă întrebați orice mason, care a ajuns până la gradele 15 sau 16, vă va răspunde că nu și-a dat seama că masoneria, în lucrările și ceremoniile ei, la care participă săptămânal sau chiar și de două ori pe săptămână (dacă este un membru spiritual de marcă al acesteia), atacă Biserica Ortodoxă. Clericul dezvăluie de asemenea că ordinul Templierilor controlează diferite instituții de interes public în Grecia, cum este de pildă organizația filantropică ”Arca lumii” a Părintelui Antonie.

Ce coincidență! În deceniile trecute, răposatul întemeietor al Uniunii Ortodoxe Panelene și a periodicului Orthódoxos Týpos, Arhimandritul Haralambos Vasilopoulos, împreună cu alți ieromonahi au făcut public faptul că Spitalul de Oncologie ”Sfinții Doctori fără de Arginți” din cartierul Néa Kifisiá era controlat de Marea Lojă Masonică, cu sediul pe Strada Acharnón, colț cu Mérlin. În urma dezvăluirilor acestor părinți că masoneria este o religie care slujește diavolului și luptă împotriva Bisericii prin membrii ei de marcă (așa cum reiese chiar din periodicele masonice), Marea Lojă a răspuns, prin P. Graviger, Konstantinos Melissaropoúlou și alții, că Biserica ”nu știe ce spune”. Cu totul ”întâmplător”, răspunde și clericul în cauză, care aparține Sfintei Arhiepiscopii a Atenei. ”Engolpionul antieretic” îi răspunde și îi demonstrează că afirmațiile sale sunt străine de Tradiția Ortodoxă și de Sfintele Canoane ale Bisericii. Cel mai important lucru însă este faptul că oferă date și bibliografie, din care reiese că templierii au o relație nemijlocită cu masoneria.

Scrisoarea respectivului arhimandrit adresată ”Engolpionului antieretic” a provocat reacții mai ales în rândul tinerilor care urmăresc internetul, sunt extrem de bine informați și se află într-o permanentă navigare, ca să obțină o informare completă asupra diferitelor subiecte. Ar fi fost de așteptat din partea Sfântului Sinod și a Arhiepiscopului Atenei să ia poziție în această chestiune, să îl dezaprobe pe acest arhimandrit, dar și pe un alt cleric, de data aceasta al Sfintei Mitropolii a Kifisίei, care a făcut dezvăluiri, ca și pe Mitropolitului Velestinului, kir Damaschin, sau, dimpotrivă, să îi gratifice [pentru faptele lor, dacă acestea sunt conforme cugetului Bisericii]. Până în momentul de față avem doar tăcerea absolută. De altfel, Arhiepiscopul Atenei a primit de la Ordinul Templierilor un important ajutor economic în scopuri filantropice, așa cum primesc ajutor economic diferite mitropolii de la diferite loji masonice ale Greciei, iar mitropoliții respectivi publică scrisori de mulțumire în periodicele masonilor. Tăcerea va continua, pentru că, se pare, afirmațiile Marii Loje Masonice au ”o doză de adevăr”: anume, faptul că mitropoliți în funcție, atât din Grecia, cât și din alte două patriarhii, au o strânsă legătură cu masoneria elenă. Poziția Marii Loje este confirmată și de actuala conducere a Bisericii Greciei, care:

  1. A refuzat să reconfirme poziții mai vechi ale Sfântului Sinod al Bisericii Greciei împotriva masoneriei, în timp ce l-a lăsat fără sprijin și l-a etichetat drept extremist și pitoresc, pe Înaltpreasfințitul Mitropolit al Pireului, kir Serafim, care i-a cerut dlui Gheorghios Papakonstantinoú, Ministrul Economiei din Guvernul Papandréou, să dizolve toate ordinele masonice care funcționează pe teritoriul Greciei.
  2. A refuzat să reafirme aceste afurisiri împotriva masoneriei, atunci cândOrthódoxos Týpos l-a mustrat pe Mitropolitul Kerkirei, kir Nectarie, pentru un eveniment muzical organizat de masonerie în Sfânta Biserică a Vechii Fortărețe a Kerkirei. Atunci Înaltpreasfințitul Mitropolit a răspuns periodicului Orthódoxos Týpos că nu este mason și că biserica respectivă aparține Ministerului Culturii. A promis în scris că va propune discutarea acestui subiect în Sfântul Sinod și va cere Sinodului să reconfirme hotărârile Bisericii Greciei de condamnare a masoneriei. Până în ziua de azi nu s-a întâmplat nimic în acest sens. Probabil, pentru că, potrivit informațiilor unor teologi, un distins membru al Bisericii a participat în urmă cu niște la ani la ”sărbătoarea albă” a masonilor, în casa unui mare mason, îmbrăcat în costum, cu papion și pălărie și purtând un baston în mână. Informația a fost oferită și Părintelui Marcu Manólis, trecut la Domnul, conducătorul Uniunii Ortodoxe Panelene și al ziarului Orthódoxos Týpos, de către un respectabil teolog, care întreține relații bune cu Fanarul.
  3. A refuzat să reconfirme condamnarea masoneriei, când acest lucru i-a fost cerut recent de către sfințita Sinaxă a Clericilor, Monahilor și Teologilor, care într-o declarație a sa a subliniat că este nevoie nu doar de condamnarea masoneriei, ci și de desfășurarea unei activității pastorale de informare și combatere a masoneriei.

Gruparea politică ”Koinonίa”

Se subliniază că toate dezvăluirile despre participarea activă a unui mitropolit în funcție (al Velestinului) și al clericilor sus-menționați la Ordinul Masonic al Templierilor a provocat reacția imediată a grupării politice ”Koinonίa”, care a trimis o scrisoare Arhiepiscopului Atenei, kir Ieronim, cu privire la subiectul participării la Ordinul Templierilor al Mitropolitului Velestinului. După noile dezvăluiri ale clericului, care îl expun pe mitropolit, Președintele grupării ”Koinonίa”, domnul Mihail Iliádis, a revenit asupra acestui subiect. Într-un comunicat al ”Koinonίa” cu titlul ”Masoneria, în cele din urmă, a erodat și spațiul bisericesc”, se spune:

”Scrisoarea Președintelui grupării noastre, domnul Mihail Iliádis, cătrePreafericitul Arhiepiscop al Atenei, kir Ieronim, din 6 aprilie 2013, despre subiectul prezenței Înalpreasfințitului Mitropolit al Velestinului, kir Damaschin, la o ceremonie masonică, a provocat o amplă discuție pe internet.

Agenția Elenă de Știri Masonice a publicat scrisoarea domnului Iliádis pe 8 aprilie 2013, cu titlul: ”Formațiunea politică Koinonίa împotriva masoneriei”.

Subiectul s-a reaprins odată cu publicarea în Orthódoxos Týpos a scrisorii în cauză. În continuare, pagina de internet ”Engolpionul antieretic” a primit o scrisoare de la Arhimandritul Stáchyos Kapsίs, preotul responsabil alSfintei Biserici a Sfinților Rafail, Nicolae și Irina a Spitalului General de Copii din Pentéli, o scrisoare care este foarte revelatoare în ce privește acțiunea invizibilă, dar reală și eficace a masoneriei în spațiile bisericești!

În scrisoarea sa, Părintele Stáchys neagă că Ordinul Templierilor este masonic, însă înșiși masonii îl dezmint într-un articol, în care au postat scrisoarea președintelui nostru pe pagina lor de internet!

Informațiile noastre spun că al treilea preot în ordine, care apare în fotografiile ”controversate”, postate pe pagina de internet ierovima.gr, împreună cu Mitropolitul Velestinului, slujește ca preot într-o Sfântă Biserică închinată Sfinților Apostoli Petru și Pavel, din jurisdicția Mitropoliei Kifisίei. Așteptăm o dezmințire în acest sens din partea mitropolitului locului sau din partea clericilor Sfintelor Biserici, în numele Sfinților Apostoli”.

Scrisoare clericului

Redăm mai jos epistola clericului Stáchys Kapsίs, membru al Ordinului masonic al Templierilor, care neagă faptul că Ordinul Templierilor este masonic. Către ”Engolpionul antieretic”. Redăm mai jos scrisoarea în întregime:

”Hristos a înviat!

Am citit articolul dumneavoastră despre cavalerii templieri și aș dori să vă informez că cele ce scrieți nu sunt valabile, pentru că templierii au fost clerici și monahi și în paralel ostași și protejau Sfintele Locuri și pe pelerinii acestora de musulmani și alți barbari.

Nici nu erau masoni și nici făceau, după cum scrieți, sex ritual și totdeauna purtau la ei și foloseau simbolurile credinței, Crucea și Sfântul Disc și Potir. Nu strică să citiți puțină istorie, ca să vedeți care este adevărul.

Vă informez, așadar, că templierii de azi sau mai corect Ordinul Suveran al Cavalerilor Templului Ierusalimului este o organizație creștină mondială, recunoscută de ONU, al cărei scop este ajutorarea semenilor noștri care se află în nevoi, totdeauna în colaborare cu Crucea Roșie.

În Grecia, Ordinul Suveran al Cavalerilor Templului Ierusalimului are jurisdicții în toată Grecia și funcționează cu binecuvântarea Preafericitului Patriarh Ecumenic, kir Bartolomeu, iar cavalerii templieri greci sunt în majoritatea lor creștini ortodocși, crescuți și adăpați la izvoarele credinței noastre, al căror unic scop este ajutorarea semenilor noștri aflați în nevoi, și a instituțiilor care, de asemenea, au nevoie de ajutor.

În Atena, Ordinul Suveran al Cavalerilor Templului de la Ierusalim are în grijă Spitalul General de Copii din Pentéli, Fundația Pίkpa din Voúla, Arca Lumiia Părintelui Antonie și multe alte așezăminte, atât din Atena, cât și din Pireu.

Dacă ar fi valabile cele ce scrieți în josnicul dumneavoastră text, Patriarhul nostru Ecumenic nu și-ar fi dat binecuvântarea, nici Preafericitul Arhiepiscop al Atenei, kir Ieronim, nu ar fi acceptat bani din partea templierilor ca ajutor pentru restaurarea Sfintei Catedrale Mitropolitane a Atenei.

Ceremoniile pe care le celebrează Ordinul Suveran al Cavalerilor Templului Ierusalimului totdeauna încep cu rugăciune și se încheie cu rugăciune, după rânduiala bisericească ortodoxă și totdeauna cu simbolurile credinței noastre: Crucea, Sfântul Disc și cu Sfântul Potir și Sfânta Evanghelie. Unde ați văzut, așadar, cultul diavolului?

Ordinul Suveran al Cavalerilor Templului Ierusalimului din Grecia are ca duhovnic pe Înaltpreasfințitul Mitropolit al Velestinului, kir Damaschin.

Vă informez că și eu sunt membru al Ordinului Suveran al Cavalerilor Templului Ierusalimului dimpreună cu Înaltpreasfințitul Damaschin și sunt și preot slujitor al ordinului.

Încetați, finalmente, cu această beletristică despre masonerie și satanolatrie în ce-i privește pe cavalerii templieri și dacă doriți cu adevărat să vă informați, vizitați pagina de internet a ordinului, w.osmth-greece.org

Cu prețuire,

Arhimandritul Stáchys Kapsίs,

responsabil al Sfintei Biserici a Sfinților Rafail, Nicolae și Irina

din cadrul Spitalului General de Copii din Pentéli

și mare preot al Ordinului Suveran al Cavalerilor Templului Ierusalimului”.

Templierii, predecesorii spirituali ai masonilor

Credem că clericul de mai sus se află într-o mare înșelare când afirmă că templierii nu sunt masoni. La fel credem și despre Înaltpreasfințitul Mitropolit al Velestinului, kir Damaschin. Nu vom mai comenta poziția Patriarhului Ecumenic care își oferă binecuvântarea acestui ordin masonic, pentru că, iată!, va rămâne în istorie ca unul care nesocotește Sfintele Canoane și hotărârile Sinoadelor Ecumenice și Locale. De altfel, atunci când participă la rugăciunile în comun ecumeniste cu credincioșii altor religii și cu eterodocșii, de fapt îl cinstește pe Marele Arhitect al Universului în care cred masonii. Același lucru fac și templierii, care permit rugăciunea în comun a ortodocșilor, a papistașilor, a copților, a protestanților etc. în interiorul ”Templului” lor, în care își țin lucrările și ceremoniile, asemănătoare cu cele ale masoneriei. Masonii cunosc acest lucru și de aceea, atunci când fac referire la templieri (cavalerii Ordinului Templului), spun că aceștia sunt predecesorii lor spirituali. Ordinul Templierilor s-a înființat în anul 1118, în timpul cruciadelor, cu scopul de a-i proteja pe creștinii, care veneau la Sfintele Locuri să se închine. Regele Ierusalimului, Balduin al II-lea, le-a cedat ca reședință locul unde altădată se înălța Templul lui Solomon. Templierii au venit în contact cu idei orientale și au fost influențați de acestea. Au ajuns să aibă strânse legături cu musulmani, evrei și adepții multor religii orientale și au început să adopte părerile acestora, inventând un amalgam religios, un model incipient al religiei universale. Ca prim scop în această direcție au stabilit unirea în viziune sincretistă a celor trei religii monoteiste: creștină, musulmană și iudaică. Misticismul oriental a început să îi influențeze și au fost marcați în mod special de Cabala ebraică.

Hristos, Profet

Treptat, templierii au adoptat poziția evreiască potrivit căreia Iisus nu era Fiul lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu avea fii. Au adoptat de asemenea și poziția musulmană că Iisus era un profet, ca și Moise și Mohamed. Au ajuns astfel la concluzia, întruchipare a religie universale, că aceste trei credințe ar trebui cinstite în mod egal.

Înființează o bancă și ”instituie” cecurile

După alungarea papistașilor de la Sfintele Locuri, templierii s-au extins în Europa de Vest. În același timp, Sfintele Locuri au revenit sub stăpânirea musulmanilor. Pe durata expansiunii templierilor în Europa de Vest, aceștia au dobândit o mare putere militară, politică, spirituală și economică în Franța. Acolo au înființat primele bănci europene și au introdus sistemul cecurilor. Au organizat o rețea de hoteluri și popasuri, care le permitea călătorilor să circule în siguranță și să evite plata diferitelor taxe de călătorie către feudali.

Cum a fost desființat Ordinul

Puterea lor creștea și devenea primejdioasă pentru Biserică, pentru feudali, pentru regi și pentru burghezi. În 1314, Papa Clement al V-lea și Regele Franței Filip al IV-lea, cel Frumos, au dizolvat ordinul, au intrat în posesia averilor lor și i-au ars de vii pe destui dintre conducătorii lor, printre care Marele Magistru, Jacques de Molay. Pe acesta, masonii îl consideră ”sfânt” și în ritul masonic scoțian, gradul al 30-lea, numit ”al Cavalerului Kadoș”, este închinat memoriei sale.

Dubla lor organizare

Templierii aveau o organizație la vedere și una secretă. În spatele Marilor Magiștri oficiali se afla Marele Magistru Secret (așa cum în lojile masonice există Maiestatea Sa). Detaliu: Marele Magistru oficial al Templierilor, Jacques de Molay, a fost ars de viu și a fost ”sanctificat”, câtă vreme Marele Magistru Secret, Ronselin de For, nu doar că nu fost ”martirizat”, dar nici măcar nu a fost deranjat, ca unul ce părea neimportant. Ce înseamnă acest amănunt? Că în interiorul Ordinului exista o societate secretă, sub acoperirea ordinului, cu șefi secreți, doctrină secretă și multe scopuri necunoscute.

Religia universală

Scopul suprem al acestei societăți era unificarea lumii pe baza unei singure religii, având ca încununare un guvern mondial unic. Pentru atingerea acestui scop trebuie să lucreze o minoritate de inițiați aleși, care provenea din diferite popoare, culturi și religii. Societatea mistică lucra în multe moduri: concentra averi și putere, pătrundea peste tot, corupea Biserica, curțile imperiale și regale, administrația publică, armata. De aceea, în 1311, la Conciliul de la Viena, s-a decis dizolvarea ordinului. Iar pe 11 martie 1314 au fost urcați pe rug și arși de vii Marele Învățător al Templului, Jacques de Molay, administratorul provinciilor Rouatier și Aquitania – Gottfried de Gonville, administratorul Normandiei – Gottfried de Sarnay, și ”Marele Inspector” al ordinului, Hugo de Payranto. Ordinul a fost dizolvat, iar avuțiile acestuia au fostconfiscate.

Pentru templieri, Iisus este un pseudo-profet

Așa cum am spus și mai sus, templierii au fost influențați de religiile orientale și de Cabala evreiască și considerau că Hristos era unul dintre profeți, dintre care cel mai mare era considerat Mohamed. Nu s-au limitat însă la această opinie. Au mers încă mai departe. L-au caracterizat pe Hristos drept pseudo-profet, pentru că nu și-a împlinit promisiunea de a se întoarce în curând pe pământ. Astfel, în timp ce, inițial, templierii erau numiți ”Ordin al soldaților săraci ai lui Hristos și ai Templului lui Solomon”, sub influența misticismului iudaic (Cabala) și probabil, și a altor religii orientale și curente mistice, templierii au suferit o serioasă transformare spirituală. În cele din urmă au negat dumnezeirea lui Iisus și au adoptat un dumnezeu al sincretismului timpuriu: un amalgam de mahomedanism, iudaism și creștinism, plus alte elemente din alte curente mistice ale Orientului, de la evrei, hinduiști, budiști și zoroaștri. În bibliografia de specialitate se menționează chiar și influența orfismului. Se pare că templierii au sfârșit în a fi următori ai ”katharilor”, care negau întruparea lui Hristos, precum și Învierea Lui. ”Katharii” au apărut în secolul I, în continuarea gnosticilor, care recunoșteau doi dumnezei: pe dumnezeul binelui și pe dumnezeul răului, aflați într-un război continuu.

Justificare din partea Orthódoxos Týpos

Orthódoxos Týpos, la rubrica ”Observatorul Ortodox”, cu mult înainte să izbucnească scandalul provocat de fotografiile clericilor și ale Mitropolitului Velestinului din cadrul lucrărilor Ordinului Templierilor, precum și de scrisoarea Arhimandritului din Sfânta Mitropolie a Kifisiei, Amarousi-ului și Oropos-ului, a comentat nefavorabil faptul că Patriarhul Ecumenic, kir Bartolomeu, a acordat binecuvântare pentru diferite manifestări și conferințe, pe care templierii le organizează în Tesalonic și în alte orașe ale Greciei. Din păcate, nu a existat nici o reacție din partea factorilor bisericești. Este însă compatibilă calitatea de creștin ortodox cu aceea de mason? În trecut, conducerea bisericească a condamnat masoneria. Dar astăzi ce face?

Apel din partea Orthódoxos Týpos

Orthódoxos Týpos, după prezentarea datelor istorice de mai sus cu privire la evoluția și transformarea templierilor, adresează următorul apel:

  1. Clericilor în cauză și Mitropolitului Velestinului, kir Damaschin, de a-și recunoaște greșeala și înșelarea în ce privește scopurile reale pe care le servește Ordinul masonic Internațional al Templierilor și să se retragă din acesta.
  2. Arhiepiscopului Atenei, kir Ieronim, de a convoca Sfântul Sinod al Bisericii în vederea reiterării poziției Bisericii, potrivit căreia calitatea de mason este incompatibilă cu aceea de creștin ortodox, dat fiind că masoneria este o religie, iar membrii acesteia depun un anume jurământ, care este ”superior” pentru ei chiar și celui pe Constituție.
  3. Mitropolitului Kifisiei, Amarousi-ului și Oropos-ului, de a cerceta, dacă nu cumva și alți clerici ai sfintei sale mitropolii activează în ordine masonice și să întreprindă o lucrare de pastorație în scopul combaterii masoneriei.
  4. Patriarhului Ecumenic, de a înceta să mai dea binecuvântări masoneriei în spațiul Bisericii, servind astfel intereselor panereziei ecumenismului. Marele Arhitect al Universului este dumnezeul tuturor credincioșilor (eterodocși, de alte religii și idolatri) ai oricărei religii, în interiorul masoneriei. În noi, Biserica Ortodoxă, însă credem în Sfânta Treime.

Orthódoxos Týpos, 7 iunie 2013, nr. 1978, pp. 1, 7.

Traducere: Mihail Ilie (Sursa: Graiul Ortodox)

O.S.M.T.H.-ΜΗΤΡΟΠΟΛΙΤΗΣ-ΒΕΛΕΣΤΙΝΟΥ-ΔΑΜΑΣΚΗΝΟΣ-1[1]

Ce dezvăluie într-o epistolă a sa către starețul unei sfinte mănăstiri

MITROPOLITUL VELESTINULUI: CUM ȘI DE CE AM PARTICIPAT LA CEREMONIIALE ORDINULUI MASONIC AL TEMPLIERILOR

În interiorul lojei se spune că funcționează cu binecuvântarea Patriarhului Ecumenic, a Patriarhului Ierusalimului și a Arhiepiscopului Atenei. A fost trimisă o scrisoare Patriarhului Ecumenic și Arhiepiscopului Atenei despre cele ce se pun la cale în ordinul masonic. Ce anume afirmă Mitropolitul Velestinului despre aceste lucruri. Îl vor în ordin, pentru a-l înlocui pe răposatul Mitropolit al Khartoum-ului[1]. A fost tulburat de rugăciunea comună ecumenistă. Dezvăluie că există o lojă în zona Pireului cu denumirea ”Patriarhul Bartolomeu”.

În același timp, cei doi clerici care au participat la ceremonii ale Ordinului Templierilor dezmint față de ”Orthódoxos Týpos” că sunt membrii acestui ordin. Însă fotografiile care circulă pe internet îi contrazic. Fotografiile îi prezintă împreună cu oficialii ordinului. Părintele Stáchys dezminte toate informațiile despre participarea acestor clerici la activități ale ordinului, inclusiv cele despre Mitropolitul Velestinului. Mitropolitul însă dezvăluie în corespondența sa întregul adevăr. Ce menționează Mitropolitul Velestίnului în scrisoarea sa către Părintele Stáchys și către ”Orthódoxos Týpos”. Părintele Stáchys susține că este falsă informația publicată de ”Orthódoxos Týpos” potrivit căreia Arhiepiscopul Ieronim al Atenei a primit ajutor din partea templierilor. Însă periodicul templierilor scrie că Arhiepiscopul a primit ajutor din partea lor.

O.S.M.T.H.-ΜΗΤΡΟΠΟΛΙΤΗΣ-ΒΕΛΕΣΤΙΝΟΥ-ΔΑΜΑΣΚΗΝΟΣ-2-480x330[1]

Recent, Orthódoxos Týpos (nr. 1978) a dezvăluit într-un articol de primă pagină că doi clerici și un mitropolit titular al Bisericii Greciei au participat la lucrările Ordinului masonic al Templierilor, știre care a provocat reacții de împotrivire și neliniști în poporul credincios, dat fiind că ”demnitatea” masonului este incompatibilă cu identitatea de creștin ortodox. Titlul principal de pe prima pagină era: ”Ordinul masonic al Templierilor funcționează cu binecuvântarea Patriarhului Ecumenic”. Cei doi clerici dezmint că sunt membri ai ordinului, dar fotografiile (vezi mai sus) dezmint dezmințirea lor. Unul dintre aceștia afirmă că i-a fost furat codul de acces în calculator și astfel au fost posibile falsificările și dezminte că este membru al Ordinului masonic al Templierilor și mare preot al ordinului. Cât despre Mitropolitul Velestinului, subliniază Părintele Stáchyw, acesta nu are nici o legătură cu ordinul și nici nu este duhovnicul ordinului. Același lucru a afirmat despre Arhiepiscopul Atenei, arătând că Arhiepiscopul a refuzat ajutorul financiar din partea Ordinului Templierilor. (Notă ”O.T.”: Aici, respectivul preot, Părintele Stáchys, se comportă în mod neoficial ca… birou de presă care vorbește și despre alții dintre cei implicați). Din păcate pentru cleric (p. Stáchys), datele îl dezmint în ce privește Mitropolitul Velestinului, de vreme ce mitropolitul însuși a trimis o scrisoare către egumenul unei sfinte mănăstiri, în care îi menționează că a fost invitat în ordin pentru a-l înlocui pe răposatul Mitropolit al Khartoum-ului. Subliniază de asemenea că la lucrările ordinului, capii ordinului i-au spus că ordinul funcționează cu binecuvântarea Preafericitului Patriarh Ecumenic, a Patriarhului Ierusalimului și a Preafericitului Arhiepiscop al Atenei, kir Ieronim. Mitropolitul Velestinului susține că a trimis scrisori cu privire la această chestiune la Fanar, precum și Arhiepiscopului Atenei, ca să informeze în acest sens, dar nu a primit nici un răspuns. Dezvăluie chiar că Departamentul Templierilor din zona Pireului poartă numele de ”Patriarhul Bartolomeu”.

Așa cum am spus mai sus, cei doi clerici care au participat la ceremoniile ordinului, Părintele Ioannis Pandelίdis și Părintele Stáchys, dezmint prin scrisorile lor către ”O.T.” că ar fi membri ai Ordinului Templierilor și că participă la lucrările acestuia. Fotografiile însă îi contrazic, pentru că Părintele Stáchys poartă panglica de Mare Preot, câtă vreme Părintele Ioannis Pandelίdis poartă panglica Crucii de Clasa I. În altă fotografie părintele Stáchys este înfățișat în loja Templierilor cu epitrahil, citind rugăciuni. Dacă toate aceste lucruri prezentate în fotografii, ca și alte asemenea informații, sunt produsul interceptării de date și plastografierii, bine ar fi ca Părintele Stáchys să recurgă la Autoritatea pentru Delict Electronic, ca să-și demonstreze afirmațiile și să ne trimită concluziile autorității competente. De asemenea, părintele Stáchys susține că Arhiepiscopul Atenei a refuzat ajutorul din partea Templierilor. Însă periodicul Templierilor susține tocmai contrariul.

Scrisoarea deconspiratoare a Mitropolitului Velestinului

Mitropolitul Velestinului, Damaschin, care a fost prezentat ca duhovnic al Ordinului masonic al Templierilor a trecut la dezvăluiri cu privire la participarea sa la ordin (participare pe care părintele Stáchys o tăgăduiește) într-o scrisoare către egumenul unei sfinte mănăstiri, al cărei nume, ca și numele egumenului nu le dezvăluim din motive lesne de înțeles. Scrisoarea a fost dată publicității de gruparea politică ”Koinonia”. În comunicatul acestei grupări politice din data de 19 iunie 2013 se subliniază următoarele: ”Președintele grupării politice Koinonia, dl Mihail Iliádis, a trimis pe data de 6 aprilie 2013 o scrisoare către Preafericitul Arhiepiscop Ieronim prin care i-a cerut să precizeze dacă prezența Mitropolitului Velestinului, kir Damaschin, la ceremonia masonică a Ordinului Templierilor este aprobată de Conducerea Bisericii și, dacă nu, să dea explicații care să liniștească conștiințele ortodoxe ale credincioșilor, dat fiind că masoneria este o religie idolatră care are ca scop dominația mondială și confiscarea oricărei puteri. Până azi nu am primit nici un răspuns de la Preafericitul. S-au publicat unele dezmințiri cum că Ordinul Templierilor nu este masonic, dar aceste dezmințiri au fost contrazise de înșiși masonii, care au publicat în Buletinul lor Masonic de Știri scrisoarea președintelui formațiunii noastre către Arhiepiscop, sub titlul: Gruparea politică «Koinonia» împotriva masoneriei!

Printr-un alt comunicat, gruparea noastră ”Koinonia” l-a întrebat pe Mitropolitul Kifisiei cum abordează cazul unui cleric al său, care a fost prezent la ceremonia masonică a Ordinului Templierilor chiar purtând semnele distinctive ale masonilor! Nici de acolo nu am primit nici un răspuns. Azi publicăm chiar mărturia Mitropolitului Velestinului că nu doar a participat la ceremonia masonică, dar este și duhovnicul Ordinului (!) și urmașul pe această poziție al Mitropolitul Khartoum-ului, după moartea acestuia! De asemenea, menționează în scrisoarea sa că l-a informat pe Preafericitul Patriarh Ecumenic și pe Preafericitul Arhiepiscop Ieronim despre actele sale! Scrisoarea Mitropolitului Velestinului a fost trimisă egumenului unei sfinte mănăstiri și ne-a fost făcută cunoscută de niște colaboratori dintre ai noștri, care se luptă și caută Adevărul! Așteptăm ca după publicarea epistolelor să se sensibilizeze Cinstita Ierarhie a Bisericii noastre”.

Urmează scrisoarea de două pagini a Înaltpreasfințitului Mitropolit al Velestinului către acest egumen al unei sfinte mănăstiri. Iată care este conținutul scrisorii:

”MITROPOLITUL TITULAR

AL VELESTINULUI DAMASCHIN

Str. Agίa Irίni 14 Galátsi

Atena, 5 februarie 2013

Către Preacuviosul Părinte Egumen

Iubite al meu Sfințite Egumene,

Cu bucurie am primit scrisoarea Voastră de mulțumire și mai ales observația Voastră frățească referitoare la «Ordinul Cavalerilor Templieri».

Este adevărat că și eu am fost surprins prima data când i-am auzit și i-am văzut. Problema, și pentru mine, era coexistența unor credincioși de diferite credințe, «ortodocși, catolici și armeni» la programele lor, dar m-au asigurat că nu săvârșesc ceremonii religioase comune. Doar la începutul fiecărei adunări se face o rugăciune, pe care o săvârșesc eu.

130404232507109[1]

Un alt element era istoricul Ordinului Cavalerilor, care, după cum știm din istoria Bisericii, a fost condamnat de Sfânta noastră Biserică. Cu toate acestea, ei mi-au subliniat că au folosit titlul ordinului [Cavaleri ai Templului Ierusalimului, n.tr.], ca să arate că au o legătură cu Biserica, dar nu vor săvârși faptele pe care le-au săvârșit templierii condamndați la epoca respectivă de Biserică. Templierii de azi se ocupă doar cu opera socială, așa cum este, de pildă, aceea pe care am văzut-o prezentată în presă. La aceeași fundație a ”Chivotului”, în afară de caiete, au oferit recent și 1000 de euro pentru susținerea activității acestei fundații, care găzduiește permanent 80 copii nevoiași într-un mod admirabil, îngrijește medical alți400 care locuiesc în afară și distribuie săracilor în fiecare zi 1000 de pachete cu alimente.

Dincolo de toate acestea, la fiecare adunare templierii subliniază că funcționează cu binecuvântarea Preafericitului Patriarh Ecumenic, a Patriarhului Ierusalimului și a Arhiepicopului Atenei și al întregii Grecii, Ieronim. Filiala Templierilor din zona Pireului poartă chiar numele «Patriarhul Bartolomeu». Din aceste motive, din prima clipă m-am grăbit ca înainte de a primi vreun titlu din partea lor să am consimțământul atât din partea Preafericitului Patriarh Ecumenic, cât și a Preafericitului Arhiepiscop al Atenei și al întregii Grecii. Din acest motiv, le-am scris o scrisoare. Vă atașez copia scrisorii către Patriarhul Ecumenic. Identică este și scrisoarea către Arhiepiscop. Însă nu am primit nici un răspuns.

Sunt dator să menționez că toți membrii ordinului se poartă față de mine cu un respect desăvârșit. În duminica din 3 februarie 2013 am coliturghisit în Sfânta Biserică a Sfântului Dionisie împreună cu secretarul personal al Preafericitului Ieronim, Părintele Hrysostom Papathanasίou, și i-am vorbit despre acest lucru. Mi-a spus că nu a văzut documentul respectiv, așa că am trimis din nou documentul prin intermediul Părintelui Hrysostom Papathanasίou. Dacă îmi va spune să mă retrag, o voi face bucuros. De altfel, eu nu aștept cinstiri și onoruri. Pe 23 ianuarie 2013 am intrat în al 80-lea an de viață și singurul lucru pe care îl aștept este invitația de ieșire din această viață. Vă mulțumesc mult pentru această observație. Poate pe calea aceasta mă ajutați să mă retrag în vreun colț de lume.

Cu acestea, mulțumindu-vă din nou călduros pentru îndreptățita și frățeasca observație pe care ați adresat-o smereniei mele, mă rog cu umilință lui Dumnezeu, Întemeietorului Sfintei noastre Biserici, să binecuvânteze strădaniile voastre și ale fraților care se nevoiesc dimpreună cu Sfinția-Voastră, spre slava Sfintei noastre Biserici și spre mântuirea Voastră și a fiilor Voștri duhovnicești.

Vă îmbrățișez cu dragoste întru Hristos și cu prețuire,

† Mitropolitul Velestinului, Damaschin

Scrisoarea Mitropolitului Velestinului către Patriarhul Ecumenic

Mitropolitul Velestinului, kir Damaschin, a dezvăluit că a trimis o scrisoare de două pagini către Patriarhia Ecumenică, în care relatează cele ce se afirmă în interiorul lojii templierilor, anume că ordinul funcționează cu binecuvântarea Patriarhului Ecumenic, însă nu a primit nici un răspuns.

Scrisoarea de două pagini a Înaltpreasfințitului Velestinului către Preafericitul Patriarh Ecumenic este următoarea:

”MITROPOLITUL TITULAR

AL VELESTINULUI, DAMASCHIN

Str. Agίa Irίni 14 Galátsi

Atena, 21 octombrie 2012

Către Preafericirea Sa,

Arhiepiscopul Constantinopolului, Noii Rome și Patriarh Ecumenic, Bartolomeu,

Rum Patrikhanesi

Fener-Halic-Istanbul Turkey

Cu profund respect aduc la cunoștință Preafericirii Voastre următorul fapt:

În urmă cu câteva luni un consilier eclezial cunoscut mie de ani de zile, de la Biserica Sfântului Gheorghe din Kypséli, m-a invitat să particip la o manifestare a credincioșilor. Având încredere în acesta am mers cu el în sala hotelului din orașul nostru. Participanții la această manifestare erau membri unui ordin, pe atunci necunoscut mie, ”Ordinul Cavalerilor Templieri ai Ierusalimului”. Comandatul acestuia, dl Pavlos Tsolakián, armean de origine, a vorbit despre ordin și a menționat că o premisă necesară pentru înscrierea ca membru în acest ordin este calitatea de creștin. A subliniat chiar că ordinul funcționează cu binecuvântarea Preafericirii Voastre, precum și a Preafericitului Arhiepiscop al Atenei, a Patriarhului Alexandriei și a Patriarhului Ierusalimului. Atunci mi-a propus și mie să primesc să mă număr printre membrii ordinului. Pentru că nu am dat o importanță deosebită faptului, nu am adus atunci nici o obiecție în acest sens.

De atunci am uitat evenimentul, până când, din nou, în urmă cu câteva zile m-au invitat la o nouă manifestare a ordinului. De data aceasta, după ce s-au referit din nou la misiunea ordinului, au anunțat că anul viitor evenimentul principal al ordinului este vizita membrilor la Preafericitul Patriarh Ecumenic, adică la Preafericirea Voastră.

Mie, personal, mi-au propus să primesc demnitatea de mare Duhovnic al Ordinului, pe care trebuie să o dețină un episcop, pentru că a decedat Duhovnicul de până atunci, răposatul Mitropolit de Khartoum, kir Dionisie, al Patriarhiei Alexandriei. Și iarăși m-am trezit în fața neprevăzutului. Și nu am respins această demnitate, având însă în minte, ca înainte de a proceda la aceasta să mă asigur de consimțământul și de binecuvântarea Preafericirii-Voastre. În așteptarea acceptării definitive a acestui titlu, rog călduros pe Preafericirea-Voastră să aibă bunătatea și să transmită smereniei mele părerea și încuviințarea Voastră. Temerea mea personală stă în aceea că în cadrul acestui ordin activează împreună credincioși ai confesiunilor creștine ortodoxă, catolică și armeană.

Pentru acestea, cu smerenie vă cer iertare pentru acest deranj și, așteptând să îmi comunicați părerea și încuviințarea Voastră, vă mulțumesc călduros pentru dragostea părintească pe care ați arătat-o smereniei mele și mă rog cu umilință către dumnezeiescul Întemeietor al Sfintei noastre Biserici, ca să binecuvânteze strădaniile Voastre spre slava Sfintei lui Hristos Biserici și spre binele întregului nostru neam. Cu evlavie Vă sărut cinstita dreaptă,…

Scrisoarea Părintelui Stáchys către Orthódoxos Týpos

Părintele Stáchys, unul dintre preoții implicați în Ordinul Masonic al Templierilor, care se poartă ca ”preot” al ordinului, ne-a trimis o scrisoare cu data de 6 iunie în care dezminte toate acuzațiile, apărându-l pe Mitropolitul Velestinului, cum că nu ar avea nici o legătură cu ordinul. De asemenea, susține că Arhiepiscopul Atenei nu a primit ajutor financiar din partea templierilor, câtă vreme periodicul templierilor susține contrariul, anume că a primit ajutor. Iată care este conținutul scrisorii Părintelui Stáchys:

”Stimate domnule Director,

Cu tristețe am primit informația despre articolul dumneavoastră publicat în nr. 1978 din 7.06.2013 al ziarului ”Orthódoxos Týpos”, p. 7, și în care este publicată o presupusă scrisoare a mea și poartă numele meu, ca mare preot al Ordinului Templierilor. Mai întâi, vă informez că toate documentele mele poartă semnătura și ștampila mea pentru asigurarea autenticității acestora și orice document care nu are ștampila mea nu este autentic, ci falsificat având ca unic scop să se împroaște cu noroi asupra numelui meu.

Vă informez că mi-am ales codul de acces în poșta mea electronică, ca să nu se mai întâmple ceea ce s-a întâmplat. Vă informez, de asemenea, că de aproximativ trei săptămâni am lipsit din țară din pricina bolii și morții mamei mele, Maria Eires. Vă informez, așadar, că nici nu sunt membru al Ordinului Templierilor, nici mare preot al acestuia. Înaltpreasfințitul Mitropolit al Velestinului, kir Damaschin, nu are absolut nici o legătură cu ordinul și nici nu este duhovnicul ordinului menționat. Preafericitul nostru Arhiepiscop nu are absolut nici o legătură cu ordinul și spre cinstea lui a refuzat ajutorul bănesc din partea acestui ordin. Singurul adevăr din textul plastografiat este că ordinul menționat mai sus a oferit ajutor Spitalului General de Copii din Penteli, unde slujesc. Aș dori, de asemenea, să vă atrag atenția să verificați autenticitatea documentelor și corespondenței pe care le primiți. În ce mă privește, pentru lezarea morală pe care am suferit-o și pentru reabilitarea mea îmi rezerv orice drept prevăzut de lege.

Cu prețuire,

Arhimandritul Stáchys Kapsίs,

Parohul Sfintei Biserici a Sfinților Rafail, Nicolae și Irina

a Spitalului General de Copii din Pendeli”.

Scrisoarea Părintelui Stáchys către ”Engolpionul Antieretic”

Amintim că pe 14 mai 2013, Părintele Stáchys a trimis o scrisoare către ”Engolpionul Antieretic” (un website bisericesc), în care explică faptul că templierii de azi nu sunt masoni, ci o organizație creștină mondială, recunoscută mondial, care funcționează cu binecuvântarea Patriarhului Ecumenic, Bartolomeu. Textul complet al scrisorii este următorul:

”Către Engolpionul Antieretic

Atena, 14/05/2013

Iubite Părinte Vasilie,

Hristos a înviat!

Am citit articolul dumneavoastră despre cavalerii templieri și aș vrea să vă informez că cele ce scrieți nu sunt valabile, pentru că în trecut templierii erau clerici și monahi și în paralel soldați și apărau Sfintele Locuri și pe pelerinii acestora de musulmani și de alți barbari. Nici masoni nu erau și nici nu făceau, așa cum scrieți, sex ritualic și totdeauna avea ca simboluri de credință Crucea și Sfântul Potir și Sfântul Disc, citiți puțină istorie, ca să vedeți care este adevărul, v-ar prinde bine!

Vă informez, așadar, că templierii de azi sau, mai exact, Ordinul Cavaleresc Conducător al Templului Ierusalimului este o organizație creștină mondială recunoscută de ONU, cu scopul de a-i ajuta pe semenii noștri care au nevoie și fac această lucrare socială totdeauna în colaborare cu Crucea Roșie. În Grecia, Ordinul Cavaleresc al Templului Ierusalimului are jurisdicții în toată Grecia și funcționează cu binecuvântarea Patriarhului Ecumenic Bartolomeu, iar cavalerii templieri greci sunt în majoritate creștini ortodocși, crescuți și adăpați la izvoarele credinței noastre și nu au alt scop decât ajutorarea semenilor noștri aflați în nevoi, precum și ajutorarea instituțiilor care au nevoie. În Atena, Ordinul Cavaleresc Conducător al Templului Ierusalimului are în grijă Spitalul General de Copii din Penteli, Fundația Patriotică de Întrajutorare Socială din Vula, Arca Lumii a Părintelui Antonie și multe alte instituții atât din Atena, cât și din Pireu. Dacă ar fi fost valabile cele ce scrieți în textul Vostru josnic, Patriarhul nostru Ecumenic nu și-ar fi dat binecuvântarea și nici Preafericitul nostru Arhiepiscop, kir Ieronim, nu ar fi primit bani pentru restaurarea catedralei mitropolitane a Atenei.

Ceremoniile pe care le celebrează Ordinul Cavaleresc al Templului Ierusalimului încep totdeauna cu un rugăciune, care se face chiar după rânduiala ortodoxă, și totdeauna având simbolurile credinței noastre, Crucea, Sfântul Potir și Sfântul Disc și Sfânta Evanghelie. Unde ați văzut, așadar, cultul diavolului? Ordinul Cavaleresc al Templului Ierusalimului din Grecia are ca duhovnic pe Preasfințitul Mitropolit al Velestinului, kir Damaschin. Vă informez că și eu sunt membru al Ordinului Cavaleresc al Templului Ierusalimului, împreună cu Mitropolitul Velestinului, lucrând ca preot al ordinului.

Să încetați finalmente cu această beletristică despre masonerie și satanolatrie în cadrul Ordinului Cavaleresc al Templului Ierusalimului și, dacă doriți să vă informați în mod real, vizitați site-ul ordinului: w.osmth-greece.org

Cu considerație,

Arhimandritul Stáchys Kapsίs

Paroh al Sfintei Biserici a Sfinților Rafail, Nicolae și Irina

de la Spitalul General de Copii din Penteli

și mare preot al Ordinului Cavaleresc al Templului Ierusalimului”.

Observații din partea Orthódoxos Týpos

Când au avut loc toate aceste dezvăluiri pe internet, ”O.T.” a arătat rezervă și a așteptat, pentru că aceste evenimente au coincis cu perioada Paștelui și nu dorea să scandalizeze poporul ortodox. Ne-am ocupat de acest caz după Săptămâna Luminată, pentru că subiectul era foarte serios. Așadar, chestiunea aceasta apăruse cu multe săptămâni înainte de problema serioasă pe care o invocă Părintele Stáchys, care nu a răspuns la serioasele observații care i s-au făcut din partea site-ului ”Engolpionul Antieretic” în scrisoarea pe care acesta i-a trimis-o. Între altele, ”Engolpionul Antieretic” observă următoarele cu privire la scrisoarea Părintelui Stáchys:

”Ordinul are de asemenea anumite convingeri religioase, cum este de pildă creștinismul ecumenist. Să ne răspundă însă Părintele Stáchys de când noi, ortodocșii, acceptăm doctrina creștinismului ecumenist? De când tăgăduim credința noastră ortodoxă acceptând înșelările doctrinelorcreștine eretice? Când a avut loc unirea acestor confesiuni, așa încât să fie îndreptățit un cleric ortodox să se autodefinească drept mare preot al Ordinului Cavaleresc al Templului Ierusalimului”? Și dacă părințelul avea o asemenea dragoste pentru Sfintele Locuri și pentru Templul Ierusalimului nu ar fi fost firesc ca, în loc să devină membru al unui asemenea ordin, să se ducă să slujească acolo, în Țara Sfânta, unde lipsa de personal amenință cu pierderea preasfintelor locuri de pelerinaj? În ce privește binecuvântarea Patriarhului Ecumenic și gesturile de caritate față de Arhiepiscopia Atenei, în nici un caz acestea nu conferă o binecuvântarereală acestei organizații, de vreme ce este tuturor cunoscut că toate organizațiile masonice și sucursalele lor se ocupă cu lucrarea filantropică, dar că de multe ori binecuvântările acestea sunt efectiv smulse Bisericii sau sunt generalizate pentru întreaga funcționare a organizației, câtă vreme ele privesc doar anumite activități concrete.

Despre rugăciune

La fel de neinspirate sunt și ceea ce Părintele Stáchys menționează despre ”majoritatea” creștinilor ortodocși din rândul membrilor greci ai ordinului sau despre rugăciunea cu care încep ceremoniile și despre ”rânduiala bisericească ortodoxă, totdeauna cu simbolurile credinței noastre, Crucea, Sfântul Potir și Sfântul Disc și Sfânta Evanghelie”. Pentru început să îi explicăm Părintelui Stáchys că majoritatea nu înseamnă întregul și, prin urmare, el însuși mărturisește că din ordin fac parte și adepții altor confesiuni ”creștine”, cu care se laudă că se roagă în comun folosind chiar sfintele vase bisericești. De altfel, ne este foarte greu să credem că la Marile Consilii Generale ale ordinului, care de asemenea încep și se încheie cu rugăciun, rugăciunea se săvârșește după rânduiala bisericească ortodoxă. Desigur, chiar dacă acest lucru s-ar întâmpla, așa cum se pare că se întâmplă în țara noastră, aceasta nu doar că nu dovedește caracterul ortodox al ordinului, ci, dimpotrivă, este vrednic de mai mare critică această conotație sincretistă care se acordă rugăciunii ”ortodoxe”.Și, într-adevăr, ce rugăciune există în cărțile de cult pentru inaugurarea ceremoniilor ordinelor sincretiste și ecumeniste? La ce tipic anume se referă cinstitul cleric?

La fel de criticabilă și sincretistă este folosirea sfintelor obiecte de cult ale Bisericii noastre la ceremoniile ordinului. Din câte cunoaștem, Sfânta Evanghelie, Crucea și cu atât mai mult Sfântul Potir și Sfântul Disc se folosesc în cultul ortodox nu ca simboluri, ci ca obiecte liturgice și doar atunci când folosirea lor este necesară. Folosirea acestora ca simboluri reprezintă o practică profanatoare, care trimite chiar la teoriile de tip misticist despre ”Sfântul Graal”, pe care, evident, în zadar încearcă înșiși templierii să le elimine din ordinul lor. Să amintim Părintelui Stáchys că potrivit Sfintelor Canoane folosirea sfintelor vase pentru scopuri cotidiene reprezintă profanare și se pedepsește cu afurisirea conform Canonului 73 Apostolic, cu atât mai mult folosirea lor la ceremonii care vin în contradicție directă cu credința ortodoxă și contravin misiunii clericului, care este aceea de a propovădui Adevărul, nu de a-l zădărnici. Să îi amintim de asemenea că și la ceremoniile sataniste se dorește să se folosească sfinte vase, tocmai pentru că profanarea lor oferă mai multă satisfacție celui care le insuflă.

Nedumerește însă și faptul că Părintele Stáchys ne vorbește de un duhovnic al ordinului. Duhovnic al penticostalilor, al evangheliștilor, al papistașilor și al monofiziților? Și ce spovedesc oamenii aceștia? Și participă la tainele Bisericii noastre ereticii? Nu cumva primesc și permisiunea lui de a se împărtăși? Vedeți, iubite părinte, la ce speculații conduc afirmațiile ciudate pe care le faceți în scris și pe care este posibil să le trăiți și să se adeverească? Vedeți de ce clericii trebuie să urmeze cu credincioșie și să se conformeze Canoanelor și Tradițiilor Bisericii?

Alte aspecte interesante

Vizitând însă, la îndemnul Arhimandritului Stáchys, pagina de internet a ordinului am găsit și câteva alte elemente interesante, care dovedesc absurdul dublei calități, de membru al Bisericii, anume chiar de cleric, și, în același timp, de ”templier”, anume chiar de ”preot” al ordinului.

 În primul număr al periodicului ”Știri Templiere” (ianuarie-martie 2010) avem răspunsuri la întrebări frecvente, care prezintă un interes public deosebit:

  • Ordinul Templierilor este ordin al Bisericii Catolice? Nu, ne răspunde periodicul, este o ”organizație ecumenică”. Aceste aspecte le-am comentat deja, însă nu putem să nu ne referim la faptul că ordinul recunoaște ca mentor spiritual al său, potrivit declarației de la Bruxelles, pe pseudo-sfântul Bernard de Clairvaux, ale cărui idealuri, cod cavaleresc și rânduială creștină personală templierii de azi aspiră ”să le comunice în practică lumii contemporane. Duplicitate absolută! Nu este ordin catolic, însă promovează idealurile unui sfânt al papismului! Oare Părintele Stáchys a auzit vreodată că, potrivit Canonului 34 al Sinodului de la Laodiceea, sunt anatemizați cei care se închină la martirii ereticilor? Și dacă sunt anatemizați simplii închinători la pseudo-sfinți, care chiar au suferit martiriul pentru Hristos – așa cum credeau ei în Hristos – cu cât mai mult se autoanatemizează cei care fac parte din grupări care s-au înființat tocmai pentru a promova viețile și ”idealurile” pseudo-sfinților? Și e posibil ca un cleric ortodox să predea poporului asemenea ”idealuri”?Trebuie să luăm aminte și la faptul că ordinul, în ”tipicul de admitere a novicilor”, se referă limpede la dogma focului purgatoriu despre care, după cum se știe, mărturisesc că îl încuviințează toți cei ce participă prin prezența lor și în tăcere la ceremonii și prin calitatea de membru. Vom suferi focul purgatoriu, nu ca pedeapsă, (…), ca să devenim mai buni conform spiritului lui Dumnezeu”.Părintele Stáchys și ajutorul acordat de templieri Arhiepiscopiei AteneiPărintele Stáchys, în scrisoarea sa către ”O.T.” dezminte faptul că Arhiepiscopul Atenei a primit ajutor din partea templierilor. Însă periodicul ”Știri Templiere”, în numărul din ianuarie-martie 2010 susține exact contrariul. Prezentând o fotografie a Arhiepiscopului Ieronim cu reprezentanți ai templierilor, periodicul scrie următoarele:”Înainte de vizită a avut loc un scurt ghidaj în centrul Atenei și procesiunea s-a încheiat la catedrala mitropolitană a Atenei. În catedrala mitropolitană a Atenei Marele Maestru a fost întâmpinat de responsabilul bisericii, Părintele Dimitrios, care l-a informat despre istoricul bisericii, despre pictură, despre pagubele pe care le-a suferit biserica în urma cutremurelor și a construcțiilor pentru metroul Atenei, precum și despre lucrările care se desfășoară în momentul de față. Marele Maestru Militar a arătat un mare interes și în continuare toți au ajuns la Palatul Arhiepiscopiei Atenei, unde au fost primiți de Preafericitul Arhiepiscop al Atenei și al întregii Grecii, Ieronom al II-lea. Marele Maestru Militar l-a informat pe Preafericitul ieronim despre Ordinul Internațional al Cavalerilor Templului Ierusalimului, despre opera filantropică pe care o desfășoară și s-a vorbit despre necesitatea strângerii legăturilor dintre cele două părți. Finalmente, Marele Maestru Militar i-a oferit Preafericitului o sumă de 1000 de dolari, ca primă tranșă, drept contribuție personală la lucrările de restaurare a catedralei mitropolitane a Atenei. Preafericitul Arhiepiscop a mulțumit Marelui Maestru Militar pentru nobilul său dar. A arătat un interes deosebit față de ordin și a rânduit ca în timpul Ceremoniei Naționale de Primire a Tinerilor Cavaleri, din 28 noiembrie 2009, să participe prin reprezentantul său, Mitropolitul de Marathónas, kir Meliton. În continuare a avut loc acordarea Stelei Ordinului Templierilor Preafericitului Arhiepiscop al Atenei de către Marele Maestru Militar și a fost citită diploma respectivă de înmânare”.

    G.P.

    Orthódoxos Týpos, 28 iunie 2013, nr. 1981, pp. 1-7

Traducere: AnnaTheodoru, sursa: Graiul Ortodox

Categories: Diverse Tags:
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.