Următoarea întâlnire va avea loc peste doi ani, încă nu s-a stabilit cu exactitate locul în care se va desfăşura şi nici perioada exactă de timp în care va avea loc această întâlnire. Ne-am bucurat cu toţii pentru că s-a ajuns la un consens asupra acestui document, chiar dacă la început existau şi opinii diferite, în final s-a ajuns la un punct comun. În general, întâlnirea a fost marcată de un spirit de respect, un spirit de colaborare, cu dorinţa de a spune mereu mai mult lucrurilor pe nume, fără a forţa sau fără a ascunde dificultăţile pe care fiecare parte le-ar putea avea în situaţia în care nu ar fi sinceră sau credincioasă propriei comunităţi pe care o reprezintă. De aceea, atât din partea catolică, cât şi din partea ortodoxă, s-a încercat să se înţeleagă situaţia celeilalte comunităţi, pentru că nu ar avea nici un rost un document în care numai teologii, sau numai reprezentanţii prezenţi ar cădea la o înţelegere, dar documentul ar putea să fie refuzat de către comunităţile sau Bisericile locale. De aceea, s-a rămas la soluţia pe care am amintit-o mai înainte.

Pe lângă lucrările acestei comisii pentru care suntem de fapt la Viena, a mai existat un moment interesant, de comuniune: recepţia oferită de către Consiliul Ecumenic al Bisericilor din Austria la casa Cardianlului König. Am cunoscut diferitele Biserici din Austria şi am avut, de asemenea, bucuria să aflăm că preşedintele acestui Consiliu Ecumenic este pr. Dura, parohul ortodox român al parohiei din Viena din partea Patriarhiei Ortodoxe din Bucureşti. De asemenea, chiar dacă astăzi, sâmbătă 25 septembrie, întâlnirile au durat mult mai mult decât era programat, totuşi s-a reuşit ceea ce se propusese, respectiv parcurgerea documentului şi parcurgerea comunicatului de presă care va fi dat în următoarele zile publicităţii.

În continuare, am fost conduşi în centrul Vienei pentru o vizită ghidată la Stephan’s Dom, biserica catedrală a oraşului Viena în care celebrează Cardinalul Schönborn, una dintre clădirile cele mai impunătoare ale centrului istoric al Vienei şi una dintre clădirile simbol ale Vienei. De fapt ne aflăm în faţa unui monument de artă, un memorial, care conţine mai multe monumente. Construcţia are o structură ce pleacă de la 1195 şi apoi continuă până în sec. al XVII-lea şi mai târziu cu anumite adăugiri sau restaurări. Am avut ocazia să fim conduşi la acest tur de către d-na Fenzl, care a fost secretara Cardinalului König timp de peste 20 de ani şi care, cu mare competenţă, ne-a condus mai întâi în jurul bisericii Catedrale pentru a ne arăta turnul principal al Catedralei şi apoi, împreună, am pătruns prin poarta gigantică, poarta principală de intrare, admirând sculpturile din acest portal început în sec. XIII, şi care are multe aspecte gotice. În această biserică se îmbină goticul cu neo-goticul şi cu barocul în anumite detalii ale unor altare interioare laterale. De asemenea, este şi un monument de sculptură, sunt numeroase dantelării, mai ales cele remarcabile de la amvonul Catedralei, care se află situat undeva în partea centrală. În zona absidei s-au păstrat relicvele Sfântului Ştefan şi există un tablou mare care reprezintă momentul martiriului Sfântului Ştefan.

Desigur se pot spune foarte multe detalii despre această Catedrală, vizita noastră s-a făcut începând din afară, apoi am pătruns înăuntru, unde, pentru câteva explicaţii ne-am oprit în zona balconului central. Aici ni s-au arătat anumite elemente romanice existente în partea veche a construcţiei şi chiar şi o frescă de artă romanică veche. Apoi, pe o scară în spirală, am urcat spre o parte din tezaurul Catedralei (se spunea că este doar a 10-a parte din tezaur), unde se aflau relicve ale sfinţilor – foarte multe relicvare care conţin cranii şi alte relicve. Remarcabil este trupul Sfântului Valentin, care se află într-un sarcofag de sticlă şi de asemenea, craniul Sfântului Grigorie Teologul care se află tot în această încăpere. Sunt şi multe alte oseminte de sfinţi mai mult sau mai puţin cunoscuţi din lumea catolică orientală şi occidentală. De aici, am coborât din nou în naveta principală, pentru a admira dantelăria de la amvonul care este făcut din trei blocuri mari din piatră, foarte frumos sculptate cu o dantelărie gotică iar de acolo am coborât în cripta Domului unde se află o capelă iar lateral se află mormintele Episcopilor. Acolo am petrecut un moment de reculegere în faţa mormântului Cardinalului König, artizanul atmosferei ecumenice şi nu numai, din Viena, un mare om al Bisericii Catolice al timpurilor moderne. Am rugat-o acolo pe secretara Cardinalului să ne spună câteva cuvinte despre Cardinal, ea ne-a spus doar atât: “Cu cât Eminenţa Sa înainta în vârstă, cu atât devenea mai lucid, mai profund. Pentru el moartea nu a fost nici o clipă un moment de înspăimântare, el a murit chiar cu o zi înainte de Sărbătoarea Învierii Domnului. Era un om modest, un om care avea conştiinţa propriei valori în limitele necesare smereniei şi un om care mereu îşi punea problema: ce mai avea de studiat, ce să mai citească – cunoştea foarte mult despre religiile întregii lumi şi a înţeles cu adevărat cât de mare este importanţa rugăciunii, rugăciunea pe care a făcut-o până în ultimele sale zile l-a apropiat mai mult de Dumnezeu în momentul trecerii spre cele veşnice”.

După acel scurt moment de rugăciune şi rememorare a personalităţii Cardinalului König, ne-am îndreptat spre sacristia principală a Catedralei şi ne-am pregătit pentru Jertfa Sfintei Liturghii. La Sfânta Liturghie, celebrantul principal a fost Cardinalul Christoph Schönborn, Arhiepiscopul Vienei, având alături de el pe Cardinalul Leonardo Sandri, prefectul Congregaţiei pentru Bisericile Orientale şi Arhiepiscopul Kurt Koch, co-preşedintele Comisiei Catolice. De asemenea, la celebrare au mai luat parte 14 preoţi şi 12 Episcopi. Comisia Ortodoxă, în marea ei majoritate, a asistat la această celebrare liturgică, făcând împreună cu noi procesiunea, dar rămânând în cele două strane laterale din altar. A fost o celebrare foarte frumoasă, însoţită de cântece de orgă, în prezenţa Corului Catedralei Sfântul Ştefan, cu dl. Ernst Wally la orgă şi avându-l ca dirijor pe Markus Lenderer. Au fost interpretate atât piese clasice, cât şi piese moderne la orgă. Celebrarea a început cu un Cantate Domino a lui Marco Enrico Bossi iar apoi Crezul a fost cântat după o compoziţie a marelui compozitor Franz Liszt. Din nou putem spune că a fost un foarte frumos concert care a delectat întreaga asistenţă prin interpretare, prin armoniile create de îmbinarea dintre orgă şi cor.

În cuvântul pe care l-a prezentat în Stephan’s Dom Eminenţa Sa, Cardinalul Schönborn, a amintit mai întâi prezenţa Comisiei Mixte de Dialog, a salutat pe cei prezenţi şi în mod particular prelaţii catolici şi ortodocşi, apoi a amintit despre întâlnirea de la Paphos din Cipru (16-23 oct. 2009) şi despre tema primatului care a fost aprofundată în aceste zile, o temă foarte dificilă. A amintit în continuare şi despre faptul că, în general, în regiunile ecleziastice trebuie să existe un protos, adică o persoană care să fie “prima” (protos în limba greacă înseamnă “întâiul”). Cardinalul şi-a exersat, la această celebrare, funcţia de protos pentru noul Episcop de Eigenstart. A amintit apoi, că funcţiunea pe care o are nu este numai o funcţiune regională ci este o funcţiune supra-regională, aceea de Mitropolit, dar există deasupra acestei funcţiuni şi aceea de Patriarh. Se pune problema, care este primatul între Patriarhi? Este un Patriarh care să fie primul, deasupra celorlalţi? “Iată – a spus Cardinalul – este ceea ce am încercat să vedem noi pentru primul mileniu”. Într-adevăr, în primul mileniu, Episcopul Romei era primul în ordinea Patriarhatelor, dar pentru a putea defini concret aceasta, trebuie ţinut cont de foarte mulţi factori culturali, sociali, istorici, tradiţionali. Drumul istoriei a fost destul de sinuos, a avut multe momente de opoziţie între cele două mari confesiuni creştine. Se poate spune că după Conciliul Vatican II, Documentul Unitatis Redintegratio încearcă să deschidă un nou drum apropierii dintre cele două mari Biserici. Cardinalul a mai subliniat şi faptul că trebuie să existe o structură în Biserică. Domnul nostru Isus Hristos, în momentul în care i-a chemat pe apostoli, a dat între ei o ordine şi această ordine a fost marcată de primatul iubirii. De aici rezultă importanţa pe care trebuie să o acordăm primatului iubirii. Pentru că la Liturghie s-a citit Evanghelia cu bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr (Lc 16, 19-31), Cardinalul a spus: “Bogatul nu poate să fie primul chiar dacă avea de toate şi nu ducea lipsă de nimic, pentru că el nu are primatul iubirii. Săracul care se hrănea cu credinţa în Dumnezeu şi cu cuvântul Domnului este de fapt cel cu care Hristos s-a identificat, aşa cum a spus şi în Evanghelia de la Matei: am fost flămând şi nu mi-aţi dat de mâncare, am fost însetat şi nu mi-aţi dat să beau” (Mt 25, 35). În finalul cuvântului său, Cardinalul Schönborn a amintit din nou personalitatea marelui Cardinal König, cel care a fost un mare luptător pentru unitate. Motoul episcopal, deviza Eminenţei Sale, era veritatem in caritate (adevăr în caritate). Cardinalul Schönborn a încheiat spunând: “Să nu uităm că dialogul iubirii trebuie să ne conducă să înţelegem ce înseamnă primatul iubirii, să putem găsi adevărul iubirii între noi şi să putem împlini voinţa Domnului”. Sunt doar câteva idei selective din cuvântul pe care Cardinalul l-a spus cu această ocazie.

După frumosul moment celebrativ care a fost un adevărat concert spiritual, la care a participat o mare mulţime de credincioşi veniţi din toate părţile lumii, a urmat Recepţia în Palatul Arhiepiscopal al Cardinalului, la care am fost invitaţi cu toţii. Acolo s-au mai rostit câteva alocuţiuni. Cardinalul Schönborn a spus şi în acest cadru cuvinte foarte frumoase şi anume: “În asemenea acţiuni ca şi cea pe care am săvârşit-o în această săptămână, nu este important succesul, ci importantă este fidelitatea la propria credinţă. Cuvântul ‘fidelitate’ mi se pare sugestiv şi ne arată că de multe ori, poate nu ni se pare că am avut un succes răsunător în ceea ce am făcut, dar faptul că în pofida dificultăţilor am reuşit să rămânem fideli credinţei noastre, să ne păstrăm fidelitatea, identitatea, verticalitatea, este ceea ce într-adevăr contează în viaţă. Succesele sunt de multe ori trecătoare şi ne lasă cu gustul ne-permanenţei.”

S-au mai spus cuvinte frumoase de mulţumire, adresate în mod particular Cardinalului care a organizat această întâlnire şi Asociaţiei Pro Oriente, dr. Marte, preşedintele acestei asociaţii. De asemenea, la încheierea momentului de recepţie, Mitropolitul Staikos grec-ortodox, a invitat întreaga asistenţă la celebrarea din ziua de duminică, 26 sept., în Biserica greacă ortodoxă din Viena.

Acestea sunt câteva dintre ideile acestei zile de sâmbătă, 25 sept. 2010, momentul de încheiere a lucrărilor celei de-a XII-a Întâlniri Plenare a Comisiei Internaţionale Mixte de Dialogul Teologic între Biserica Romano-Catolică şi Biserica Ortodoxă.

Închei cu un cuvânt din meditaţia Cardinalului Thomas Spidlik de binecuvântată memorie, care ne spune: “Oare este drept să dorim succesul? Un răspuns înţelept poate fi: să accepţi succesul atunci când vine, însă ca pe un imbold pentru a face bine, fără să îl cauţi ca scop în sine. Este un sfat spiritual profund pentru că – spune Cardinalul – succesele vin de la Tatăl Ceresc pentru că sunt daruri pentru fiii Lui slabi” – mi s-a părut foarte frumoasă această aserţiune. Într-adevăr, cine învaţă să vadă succesele în această lumină, mai devreme sau mai târziu va şti să accepte cu aceeaşi încredere şi darurile mai amare. Poate că aceasta este şi lecţia celei de-a XII-a Întâlniri Plenare pe care am avut-o aici, la Viena: să ştim că succesele sunt daruri pentru fiii slabi, pentru cei care au nevoie de consolare. De multe ori o astfel de întâlnire care pare că nu are un rezultat concret, în timp se poate dovedi ca fiind mult mai roditoare decât multe alte întâlniri care au avut rezultate palpabile directe. De aceea, să ne amintim cu toţii faptul că succesul este un dar al lui Dumnezeu, un dar pe care trebuie să ştim să-l acceptăm atunci când vine, dar să nu ne întristăm atunci când Dumnezeu consideră că nu îl merităm.

Să ne ajute bunul Dumnezeu ca să putem continua acest dialog în primul rând al iubirii, al păcii şi al bunei-înţelegeri în adevăr, caritate şi dreptate pentru mântuirea sufletelor noastre şi pentru binele poporului drept-măritor creştin din întreaga Biserică. Amin.

+ Florentin Crihălmeanu,
Episcop de Cluj-Gherla