Acasă > Mari duhovnici > ÎN AMINTIREA PĂRINTELUI IOANICHIE BĂLAN († 22 noiembrie 2007)

ÎN AMINTIREA PĂRINTELUI IOANICHIE BĂLAN († 22 noiembrie 2007)

ÎN AMINTIREA PĂRINTELUI IOANICHIE BĂLAN

(† 22 noiembrie 2007)

 (Interviu preluat din arhiva revistei „FORMULA AS”)

 paul_mecet_26Protosinghelul Ioanichie Bălan, portret realizat de Paul Mecet, Manastirea Sihăstria, pictura pe lemn în ulei 1999, 35 x 60 cm.

Alte articole:
O viata pentru Hristos Barbat din stirpea aleasa a „soldatilor” lui Hristos, Parintele Ioanichie respira prin toti porii forta duhovniceasca si blandete. Chipul sau, parca cioplit in piatra, si cuvantul sau hotarat si transant, te intimidau daca nu-l cunosteai. Dar, pe masura ce patrundeai intelesul adanc al vorbelor sale, te invaluia o blandete asemeni unei seri de vara tarzie. Parintele era un moldovean sfatos, pe care stiinta inalta de carte nu-l clintise o iota din plamada sa de taran. N-a facut niciodata figura de profesor pedant ci, mai ales in ultimii ani, parea un bunic care ti-l aducea aievea de mana pe Hristos, langa tine. Impreuna cu Parintele Cleopa era stalp de foc al Bisericii, in creierul Muntilor Neamtului. A fost iubit si cautat de mii de romani, care luau drumul Sihastriei, daca nu sa i se spovedeasca, macar sa-l vada si sa-i ceara cuvant de folos. In ultimul timp, Avva Ioanichie nu i-a mai putut primi. Il lovise o boala grea, Dumnezeu facand din sfintia sa vasul in care a mai ars din pacatele noastre, ale tuturor.
S-a nascut la 10 februarie 1930, in Stanita, judetul Neamt, primind la Botez numele de Ioan. Parintii s-au gandit sa-l formeze intr-o meserie banoasa si l-au trimis la Liceul Comercial din Roman, pe care l-a absolvit in anul 1949. Dar tanarul Ioan era cuprins de dorul pentru Imparatul vietii vesnice, caruia ascultandu-I indemnul: „Daca vrea cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie” (Matei 16, 24), I s-a dedicat, intrand in manastirea Sihastria la varsta de 19 ani. A fost tuns in monahism si a urmat Institutul Teologic Universitar din Bucuresti (1971 – 1975), apoi a fost hirotonit ieromonah (1979), opt ani mai tarziu protosinghel, iar in anul 1992 a devenit arhimandrit. Si-a inmultit talantii daruiti de la Domnul, impletind armonios slujirea in altar cu lucrarea scriitoriceasca. A scris carti fundamentale pentru ortodoxie, care au fost traduse in mai multe limbi: „Patericul romanesc” (Bucuresti, 1980), „Vetre de sihastrie romaneasca” (Bucuresti, 1981), „Convorbiri duhovnicesti” (vol. I, Ed. Episcopiei Romanului, 1984; vol. II, aceeasi editura, 1988), „Marturii romanesti la locurile Sfinte” (Ed. Episcopiei Romanului, 1986), „Calauza ortodoxa in biserica” (Iasi, 1992), „Calauza ortodoxa in familie” (Iasi, 1993), „Randuiala Sfintei Spovedanii si a Sfintei Impartasanii” (Iasi, 1993), „Parintele Paisie duhovnicul” (Iasi, 1993), „Parintele Cleopa duhovnicul” (Iasi, 1994), „Convorbiri cu teologi ortodocsi straini” (Iasi, 1994).
Parintele Ioanichie avea si darul de a predica pe intelesul tuturor, convingator si cald. Si-a ascuns acest dar pana cand, din porunca staretului sau, Parintele Cleopa Ilie, a fost nevoit sa iasa dinaintea credinciosilor. Ani multi dupa aceea, a incalzit sufletele crestinilor la flacara dumnezeiestii invataturi, dovedindu-se un marturisitor netemator, desi era in vremea comunismului. Insa nici o izbanda, nici o dovada de dragoste de la credinciosi nu l-au scos din smerenie. A trait si a plecat dintre noi cu aceeasi modestie proprie adevaratilor calugari.
Parintele Ioanichie a fost inmormantat sambata, 24 noiembrie, la manastirea Sihastria, cu o slujba oficiata de un sobor de preoti, in frunte cu trei ierarhi: PS Casian, episcopul Dunarii de Jos, PS Calinic Botosaneanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iasilor, si PS Ioachim Bacaoanul, arhiereu vicar al Episcopiei Romanului. Prea Fericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, care l-a cunoscut bine, si-a exprimat tristetea pentru trecerea Parintelui Ioanichie la cele vesnice, intr-o scrisoare adresata obstii de la Sihastria.
Vesnica sa-i fie pomenirea, din neam in neam!
CLAUDIU TARZIU

„Cred in reinvierea Romaniei”

Biserica ortodoxa a mai pierdut un mare carturar si duhovnic. Dupa o lunga si grea suferinta, in noaptea de 21 spre 22 noiembrie, a trecut la Domnul si Parintele Arhimandrit Ioanichie Balan, de la Sihastria. Stalp de foc al Bisericii, la fel ca parintele Cleopa, aduna in jurul lui mii de romani credinciosi care mergeau sa-l vada la chilia lui ascunsa in Muntii Neamtului. Cu siguranta ca parintele Ioanichie va fi primit intre sfinti, unde se va ruga pentru iertarea pacatelor noastre

– Dupa 1989, viata monahala din Romania a cunoscut o explozie. Se spune ca sunt peste 5000 de calugari si maici in aproape 400 de schituri si manastiri. E normala si necesara aceasta stare de lucruri?

– Cred ca n-ar interesa cantitatea, ci mai degraba calitatea, desi cantitatea spune, si ea, ceva. In manastiri, suferim dupa calitate, calugarii batrani sunt prea batrani, generatia de mijloc a fost sacrificata de comunisti – acestia aproape ca nu mai sunt -, cei tineri vin ca de-acasa, unii mai buni, altii mai putin buni, dar aproape toti sunt marcati de tristete. Datorita societatii in mijlocul careia traiesc, ei nu au siguranta viitorului apropiat. Nici unul din ei nu este senin. Ei vin cu o speranta, ca ultimul si cel mai linistit loc pentru sufletul lor ramane manastirea.

– Cum va explicati marea afluenta de dupa 1989?

– Inainte nu li se dadea voie sa vina.

– A existat acel decret de „curatire” a manastirilor de calugari. Amintiti cate ceva despre aceste lucruri, care nu sunt cunoscute pe cat ar merita.

– Da, este vorba despre Decretul dat in 1959, la porunca Moscovei. Hrusciov a venit la Bucuresti in data de 26 octombrie si a plecat pe 27 octombrie, si de cum a plecat, in chiar aceeasi zi, s-a dat publicitatii decretul ce a distrus, practic, tineretul din manastiri. Acesta prevedea „pensionarea” calugarilor in varsta de mai putin de 60 de ani si a maicilor sub 55 de ani. Drept urmare, din cei 7500 de calugari si maici ce existau pe atunci, aproximativ 5500 au fost obligati sa se retraga. Nu au ramas decat batranii si batranele care depasisera varsta-limita prevazuta in Decret. Operatia de „curatire” a manastirilor de calugari si maici era controlata de Securitate, cu sprijinul unor fete bisericesti de pe atunci, care au acceptat compromisul, probabil de frica, nu ii judecam. In perioada 1959-1961, s-a ajuns de la 7500-7600 de calugari si maici, la circa 1600-1700. S-a avut in vizor Moldova.

– De ce? 

– Pentru ca in Moldova este cea mai mare concentratie de schituri si manastiri din tara si chiar din lume, existand si o viata mistica mai profunda decat in majoritatea celorlalte asemenea zone din Balcani si din Europa. O zona densa de viata spirituala, ce a fost mostenita, transmisa din generatie in generatie. Din pacate, ea s-a distrus intre timp. Asistam la o deteriorare a vietii spirituale mistico-ortodoxe din zona Moldovei. Aici, aceasta viata era foarte intensa, aici se afla si moaste mai multe, si pelerinaje mai multe la locuri sfinte, manastiri foarte apropiate unele de altele, cu o veche traditie monahala, care patrunde si in sate. Majoritatea taranilor se spovedesc la calugari, si aceasta conteaza extraordinar de mult… Ei sunt „induhovniciti” de acasa, duc si o viata de mireni, dar si o viata spirituala semimonahala. Stiu ce inseamna fiecare sarbatoare, stiu ce este Sfanta Liturghie, Sfanta Spovedanie, Sfanta Impartasanie, toate cele sfinte; ei postesc de-a valma cu calugarii. In zonele noastre, exista oameni care postesc zile intregi, nu mananca de dulce lunea, miercurea si vinerea, altii nu mananca nimic pana seara, in aceste trei zile. Sunt devotati bisericii. Moldova este un colt de romanism ortodox care nu a fost si nu poate fi suportat de dusmanii nostri de ieri si de azi. De aceea, in vremuri de restriste, mai intai „au tras tunurile” in manastirile din Moldova. Nu trebuie sa uitam ca trei sferturi din calugarii din Romania provin din Moldova… Pentru impresionarea Moscovei, au fost la jumatate desfiintate schiturile si manastirile din aceasta zona.

– Reinvierea monahala de dupa 1989 este un program sau o revenire normala la traditie?

– Din 1990, chiar de la inceput de an, s-a initiat o campanie puternica de redeschidere a manastirilor vechi, care fusesera inchise sau transformate in parohii, si de construire a altora noi. Aceasta campanie a continuat pana astazi. Este, poate, o campanie unica in lume, in Europa, de construire de biserici, de manastiri, de schituri. Uneori, mi se pare ca acest fenomen reprezinta mai mult decat ar avea nevoie poporul roman, el poate sa devina un risc, se investeste prea mult in constructia materiala si prea putin in formarea de oameni, care sunt Biserica vie, oameni care sa reziste si sa slujeasca Biserica de azi pentru ziua de maine. Dar, neavand cadre (la facultatea de Teologie si in seminariile teologice) potrivite si capabile sa predea o doctrina teologica inalta, pura, s-ar putea intampla ca o generatie, doua, sa fie semisacrificate, printr-o teologie mai superficiala, predata mai in graba…

– Ce credeti despre secte, parinte? Cum explicati apatia Bisericii Ortodoxe Romane, fata de ofensiva lor?

– Religia este sufletul acestui neam. Trebuie sa avem din nou religia in scoli, religia in licee, nu facultativ, ci cum a fost pana acum 45 de ani, si apoi sa stam de vorba cu cei care mai sunt inca comunisti sau care cocheteaza cu sectele, cu indiferentismul sau cu liber-cugetatorii. Sa vedem cat mai rezista ei in fata Bisericii. Dar sa ne dea voie sa intram si noi in scoli si in licee si chiar in facultati asa, in mod deschis. Or, neocomunistii de azi cunosc puterea religiei ortodoxe, taria traditiei noastre strabune, de aceea nu dau voie sa se faca religia in licee. Ei nu doresc sa se faca religie, nici conferinte duhovnicesti la facultati, in schimb, dau voie sectelor care platesc in valuta sa organizeze conferinte sectare. Rusine sa ne fie! Noua, care tacem, si celor care au facut aceasta Constitutie. Rusine sa ne fie! Fiind o tara ortodoxa – una din primele si, poate, cea care se afla azi in avangarda Ortodoxiei – este de neconceput cum, in pofida acestui comunism, extrem de satanic, Romania a iesit cel mai bine din ghearele lui. Este o tara inca extrem de puternica in ortodoxia sa, cu toate caderile noastre. Si iata, iar se incearca acum sa fie rastignita si de catre neocomunisti. Unii reactioneaza – pe de o parte – prin nepasare, altii – pe de alta – prin deturnare, prin transferarea noastra in mainile sectelor. Noi nu avem nici painea cea de toate zilele, iar ei au bani si cu acestia ne pun pumnul in gura. Rusine! Aceasta durere nu este numai a mea. Este durerea neamului. Existau secte pe vremea lui Stefan cel Mare? Cand suna el din bucium, toata tara era in jurul lui, un moldovean se lupta cu 10-20 de turci. Acum, am ajuns niste mamaligi, niste oameni fara vointa. Tineretul de azi a ajuns ca „puii de la Avicola”, anemiati, slabi moral, fara preocupare spirituala, usor de manevrat, prin goana dupa castig. Toti acesti sectanti, platiti cu bani grei, au un singur scop: sa atraga tineretul de partea lor, sa distruga natia si ortodoxia; sa distruga sufletul neamului, sentimentul national religios, pentru a implanta acel sincretism salbatic, de jungla… Ei nu vin pentru ca vor bani, ci pentru ca au interesul sa vina, iar acest interes este spiritual, nu material. Ei vin sa distruga o natie.

– Cum il pot gasi tinerii pe Dumnezeu? Drumul credintei poate fi invatat?

– Noi ajungem la Hristos prin munca cinstita, prin rugaciune, prin milostenie catre aproapele, prin legatura aceasta stransa cu Hristos si cu Biserica. Duhovnicul are la noi un rol extraordinar. Romanul care nu are un duhovnic al lui nu este roman, este un roman handicapat. Cine nu are duhovnic sa nu mai vorbeasca cu calugarii!

– Ce inseamna sa ai un duhovnic? Sa te duci saptamanal la preot?

– Saptamanal, la trei saptamani sau mai des, sa ceri sfat: si spovedanie macar la trei saptamani, o luna; intalniri, discutii – dar nu asa, multe si banale. Sa te duci cu intrebari cum ar fi: „Ce sa fac sa ma mantuiesc?”, intalniri scurte si concise. Aceasta este: sa faci totul in viata prin sfatul unui preot batran. Si vei vedea dupa un an-doi unde vei ajunge: sa crezi in tot ceea ce spune el, sa crezi ca Dumnezeu graieste prin el. Numai asa se poate intelege ce inseamna un duhovnic in viata unui neam, in viata unui crestin.

– Cum este viata la manastire, parinte? Va ajuta izolarea la marginea padurii?

– Dar noi nu suntem izolati, sufleteste suntem mai apropiati de lume ca dvs. Tot timpul ne rugam pentru toata lumea, pentru toti bolnavii, handicapatii, pentru vii, pentru morti, pentru sanatate. Padurea nu te izoleaza de oameni, ci doar te protejeaza de radiatiile satanice din zilele noastre. Manastirile sunt singurele rezervatii unde se mai poate omul reface spiritual; unde se poate intalni cu el insusi, pe orizontala, in interior si cu Dumnezeu si pe verticala, prin rugaciune. Manastirile sunt singurele locuri mai linistite si mai pure din tara, din sufletul neamului romanesc.

– V-am ruga sa interpretati starea actuala a lumii, care seamana tot mai mult cu Apocalipsa lui Ioan. Credinta crestina mai poate fi o salvare din haosul general?

– Lucrurile trebuie vazute realist. Lumea, fara sa vrem noi, se pregateste pentru un sfarsit apocaliptic, care nu este maine, poate sa fie si peste alti o mie de ani, dar lumea se indreapta sigur catre un sfarsit. Acum se va face alegerea – o parte, o mica parte, opteaza pentru credinta, si eu cred ca se mareste aceasta mica parte; cea mai mare parte, insa, merge tot spre castig de bani, spre tarile occidentale. Omul este superficial. Daca tot te duci acolo, mai bine este sa vii cu un ban sa cumperi o paine mai buna copiilor tai, sa-ti faci o casa in care sa nu te ploua. Dar ei vin si cu alte obiceiuri, cu mode, vin cu firea schimbata, nu le mai place satul din care-au plecat, nici traditia, cateodata nici biserica in care au fost botezati. Asta arata cat suntem de superficiali, cat de naivi.

– Este tineretul mai aproape de Dumnezeu, dupa 1989?

– Tinerii se intorc spre Hristos din ce in ce mai mult, cel putin in ultimii doi ani, din ce in ce mai mult. (Referirea era la anii 1999. Azi, numarul celor ce vor sa ia drumul manastirilor a scazut – n.red.). Si anume, chiar tineri de liceu, tineri de la oras se indreapta spre manastiri. De 4-5 ani incoace, se mareste mereu numarul vietuitorilor din manastiri; uneori, nu mai sunt locuri. A devenit o problema sa gasesti un loc pentru un tanar sau o tanara intr-o manastire. Cu toate ca avem vreo 360 si ceva de manastiri in aceasta republica romaneasca, care nu vrea sa fie regat, nu mai avem suficiente locuri pentru tineretul care se intoarce spre Biserica. Ei vin si cer sa devina calugari, vor sa duca o viata curata. Unii incep sa planga: tinerii au chinuri de constiinta, si acestea constituie un semn al redesteptarii, al reinvierii Romaniei. O buna parte din ei se salveaza, indreptandu-se spre Biserica, au mila pentru saraci, respect pentru parinti, sunt inclinati catre a merge la manastiri, in pelerinaje, vin in numar din ce in ce mai mare in biserici. Tinerii vin sa se caiasca, vin la spovedanie, vor viata monahala, vor Filocaliile sfinte. Acest lucru ne bucura extraordinar de mult. Oamenii incep sa-si dea seama ca toate aceste practici importate din afara in ultimii patru-cinci ani sunt o otrava pentru sufletul acestui popor. Cand romanii se vor destepta si vor reveni cu totii in biserici, la viata crestina, la o familie cinstita, avand grija de copilasi, la o munca cinstita – cat ar fi de putin pamantul si banul in tara aceasta -, Romania nu va pieri. Romania se numara printre tarile cele mai frumoase din lume. Si eu am vazut multe tari. Noi vrem ca prin ortodoxia in care am trait de aproape doua mii de ani sa vindecam, pe cat ne va fi posibil, si sufletele noastre, si sufletul neamului nostru – si in special pe cel al tineretului, care reprezinta viitorul acestui neam romanesc.

– In incheiere, am dori sa adresati un gand tinerilor si tuturor cititorilor revistei noastre.

 
– Ce sa spun eu tineretului acestuia? Sa ne iubeasca si ei pe noi, cum ii iubim si noi pe ei; sa se roage si ei pentru noi, cum ne rugam si noi pentru ei, cu toate ca nu-i stim pe nume pe toti, ca sunt atatea milioane! Sa se roage pentru noi si pentru manastiri, pentru preoti, pentru tatii si pentru mamele lor, cum ne rugam si noi pentru ei. Si sa mearga, acolo unde exista, la orele de religie, care sunt cele mai sfinte ore din viata lor. Sa asculte de sfaturile religiei, sa asculte de cuvantul lui Dumnezeu, sa se roage mai mult, sa mearga in pelerinaje pe la biserici, pe la manastiri. Duminicile sa nu lipseasca din biserici, sa se spovedeasca neaparat pe la preoti buni si sa se impartaseasca cu trupul si sangele Domnului. Sa se intoarca copiii la credinta in Hristos si astfel se vor intoarce si parintii lor. Este acesta un fenomen extraordinar: copiii crescuti sub comunism sunt mai credinciosi decat tatii lor, copiii ii aduc la Hristos pe parintii lor. Se intampla si invers. Este un fenomen extraordinar. Cred in reinvierea Romaniei, cred in puterea harica a ortodoxiei, cred in eroismul si in sfintenia inaintasilor nostri care ne-au lasat o tara mica, dar plina de sfintenie si de frumusete. Cred ca maine si tara noastra se va destepta din aceasta letargie si nu va mai cauta fericirea, nici pe la Rasaritul inca ateu, nici pe la Apusul care este cel mai ateu, ci va cauta fericirea in inima, in pamantul strabun si-n credinta.– Sa ne ajute Dumnezeu! Va multumesc, parinte. Sarut mana!
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.