Acasă > Cuvinte de folos, Mari duhovnici > Întâlnirea părinților Nicolae Steinhardt și Cleopa Ilie în anii ’70

Întâlnirea părinților Nicolae Steinhardt și Cleopa Ilie în anii ’70

Întâlnirea părinților Nicolae Steinhardt și Cleopa Ilie în anii ’70

Mai toţi cei ce-l ascultau pe cuviosul Cleopa la Schitul Maicilor au trecut în răstimp prin închisoare ori măcar pe la Securitate. Părintele Mihai constituie o excepţie. Alţii au murit.

 

August 1970

Mai toţi cei ce-l ascultau pe cuviosul Cleopa la Schitul Maicilor au trecut în răstimp prin închisoare ori măcar pe la Securitate. Părintele Mihai constituie o excepţie. Alţii au murit.

Părintele Cleopa – după ce a trăit vreo patru ani în pădure (mîncînd mai mult rădăcini, neavînd posibilitatea să aprindă focul – fumul ar fi fost reperat -, susţinut de cîţiva ţărani, dar nu pe vreme de zăpadă – urma paşilor ar fi pus organele de represiune pe drumul cel bun -, vieţuind în bună vecinătate cu fiarele) — e acum la Sihăstria, ca simplu călugăr.

Dinu Pillat şi cu mine, plecînd de la Văratec, ajungem la Sihăstria pe la ora prînzului. O zi măreaţă de August: lumina şi peisajul aparţin lumii nestricăcioase de după învierea de obşte. Neprihănirea, din toate părţile, te izbeşte, te ia de gît, te învinge.

La căsuţa de pe măgură a părintelui Cleopa ajungem cu greu. Se vede că fostul prigonit se fereşte ori e supravegheat, ori amîndouă. Izbutim, prin intervenţia unor monahi cărora le explicăm ce-i cu noi (şi partea asta ia mult timp), a fi primiţi. Călugărul cu părul şi barba de-un negru intens, care se ţinea atît de drept, e cărunt acum şi împuţinat la trup. Ne opreşte cu bucurie mai bine de trei ceasuri la el, a rămas acelaşi vorbitor fluent. Ne învaţă despre ispite şi distincţia ce trebuie făcută între ispitele din stînga şi cele din dreapta. Ispita din stînga, o ştim cu toţii: e a patimilor, a viciului, a răului. Dar se mai află şi una din dreapta, e mai surprinzătoare, provine din virtuţi şi calităţi, din dorinţa de a face binele. (Evlavia satisfăcută de sine. Binele impus cu sila. Dumnezeu e sus în cer, toate-s bune pe pămînt. Am har, ce-mi pasă, mă duc să-mi rod osul în colţişorul meu. Literatura pilduitoare, mieroasă. Moralitatea osînditoare.) Putem cădea şi, prin aceasta, siguranţa nu încape nicăieri. Vivere pericolosamente. Monahul cunoaşte lozinca nietzscheeană la fel de bine ca Mussolini. Viaţa monastică e tot atît de plină de greutăţi, hîrtoape, viroage, coclauri şi deznădejdi ca cel mai negru roman existenţialist. Unde te-ntorci, numai capcane. Parois, zic existenţialiştii francezi. Ce salt se cere!

(Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii, Editura Mănăstirii Rohia, Rohia, 2005, pp. 157-158)

Sursa: doxologia.ro

  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.