Acasă > Cuvinte de folos > Învăţăturile lui Gheron Iosif Isihastul – 7: NEPĂSAREA, CEL MAI MARE DUŞMAN

Învăţăturile lui Gheron Iosif Isihastul – 7: NEPĂSAREA, CEL MAI MARE DUŞMAN

 Alte articole: 

 

Învăţăturile lui Gheron Iosif Isihastul

 7: Nepăsarea, cel mai mare duşman


Nepăsarea este un duşman viclean şi înfricoşător al vieţii noastre. De multe ori am fost îndreptăţit să consider nepăsarea drept vrăjmaşul cel mai neînduplecat al nostru. Grija Stareţului de a ne feri de ea şi profunda lui experienţă în ce priveşte vicleniile şi modurile încâlcite prin care ea zăpăceşte şi îşi încurcă victimele, ne impune să spunem ceva şi despre acest duşman al nostru.

În limbajul Părinţilor, ea se numeşte acedie, dar şi nepăsare şi trândăvie, care toate înseamnă acelaşi lucru, adică moarte sufletească. Nu voi da aici definiţiile Părinţilor privitoare la această stricăciune, ci numai voi spune că ea este inclusă între cele opt gânduri ale răutăţii, ca o răutate mult cuprinzătoare. Vom cita numai câteva fragmente din experienţa Stareţului, folositoare mai ales pentru generaţia noastră.

La întrebările noastre, ne răspundea că nepăsarea este principala cauză a nereuşitei omului în scopul lui duhovnicesc. Odată l-am întrebat:

– Dar Sfinţii Părinţi spun că slava deşartă este pricina.

Iar el a răspuns:

– Da, şi aceasta unelteşte împotriva noastră, dar nu împotriva tuturor, ci numai împotriva acelora pe care-i poate înşela. Dar aceştia sunt puţini, pentru că slava deşartă prăpădeşte vistieriile ascunse, în timp ce nepăsarea nu te lasă nici măcar să le aduni. Nepăsarea seamănă cu seceta, din pricina căreia nu încolţeşte nimic. Slava deşartă îi vatămă pe cei ce au rod, pe cei ce au sporit, în timp ce nepăsarea îi păgubeşte pe toţi, pentru că pe cei ce vor să pornească, îi împiedică; pe cei sporiţi îi opreşte, iar pe cei neştiutori nu-i lasă să înveţe; pe cei înşelaţi îi împiedică să se întoarcă, iar pe cei căzuţi nu-i lasă să se ridice; în general, pentru toţi cei pe care-i robeşte, nepăsarea este distrugătoare.

Sub pretextul nevoilor fireşti şi al ostenelii ce provine din nevoinţă, înşelătoarea aceasta – acedia – se face crezută; ca un bun conductor, ea ne duce şi ne predă iubirii de sine, vrăjmaşul cel mare. Numai sufletul viteaz, ce are ca temelie credinţa şi nădejdea în Dumnezeu, răstoarnă această uneltire. De altfel, cel nepriceput cu greu se izbăveşte din aceste mreje. Aceasta îi chinuie mult pe cei ce stau singuri şi pe cei ce fug de viaţa programată, dar nu îi poate vătăma pe ascultători şi pe cei ce slujesc.

Continuarea şi sursa: pemptousia.ro

  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.