Acasă > Cuvinte de folos, Mari duhovnici > ÎPS Ierotheos Vlachos: SFÂNTUL NECTARIE, EMIGRANTUL

ÎPS Ierotheos Vlachos: SFÂNTUL NECTARIE, EMIGRANTUL

SFÂNTUL NECTARIE, EMIGRANTUL

 Înaltpreasfinţitul Ierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos şi Sfântul Vlasie  

_DSC5114

Vrednicul de pomenire părinte Theoclit Dionisiatul, în foarte însemnata sa carte ”Sfântul Nectarie făcătorul de minuni”, scria: ”Sfântul vedea că se apropie de plecarea către adevărata lui patrie, în care îşi avea «vieţuirea» încă din curata sa tinereţe ca unul ce era «împreună-vorbitor cu Sfinţii şi casnicii lui Dumnezeu». De aceea şi-a petrecut viaţa cea de-Duh-purtătoare ca un emigrant, ca străin în această lume de care era înstrăinat. Nu era prieten al acestei lumi, nu era prieten al celor ce sunt prieteni cu lumea aceasta «care zace sub puterea celui viclean» (1 Ioan 5, 19). De aceea, cei care au fost ai lumii acesteia s-au luptat împotriva lui, l-au persecutat, l-au calomniat. Pentru că trecerea lui prin lume a fost trecere de Sfânt şi «căile lui sunt schimbate» (Înţelepciunea lui Solomon, 2, 15), căi de străin şi de pribeag”.

Sfântul Nectarie a trăit ca un emigrant, din două puncte de vedere. Mai întâi, a trăit şi a murit departe de locul său natal şi, în al doilea rând, se simţea străin şi pribeag, departe de adevărata lui patrie, de patria cea cerească.

S-a născut în Silivria Thraciei de Est, a mers la Constantinopol, apoi în Chios, după care s-a dus la Atena, a călătorit până la Alexandria unde a şi rămas o vreme, a revenit apoi în Atena pentru studiile teologice şi din nou s-a întors în Alexandria, după care, în cele din urmă, a revenit în Grecia, ca să slujească în Halkída, în Fthiotída şi în Fokída, la Seminarul de la Rizario în Atena şi, în fine, la Eghina. Nu s-a născut în statul liber al Greciei, [ci în regiunea Thraciei care nu era încă eliberată], a trecut prin multe oraşe şi a trăit ca străin şi pribeag.

El însuşi în testamentul său, pe care l-a întocmit în Eghina, scrie între altele: ”Subsemnatul Arhireu Nectarie Kefalás, Mitropolitul Pentapolei, locuind ca străin în Grecia şi domiciliind în Eghina, în proprietatea aşezată pe locul Xántos, fiind în deplinătatea facultăţilor mentale, scriu astăzi, în Eghina, în ziua a doua a lunii ianuarie 1920…”.

În acest fragment ne atrage atenţia expresia ”locuind ca străin în Grecia”. Grecia l-a găzduit pe Sfântul Nectarie după necazurile pe care le-a suferit în viaţa lui, iar Sfântul a slăvit locul găzduirii sale şi l-a făcut cunoscut în toată lumea, pentru că mulţi creştini ortodocşi vin în Grecia de la marginile lumii, ca să îl cinstească pe Sfânt şi să îi ceară ajutorul, şi, mai mult încă, construiesc în toată lumea biserici închinate numelui său.

Aşadar, ca un ”emigrant” a venit Sfântul Nectarie în Grecia şi a trăit ca străin şi pribeag, pentru că adevărata lui patrie era cea cerească, știut fiind că Sfinţii trăiesc ca ”străini şi călători” (Evrei 11, 13). Apostolul Petru îi îndemna pe creştini: ”Iubiţilor, vă îndemn ca pe nişte străini ce sunteţi şi călători aici pe pământ…” (1 Petru 2, 11). Aşa vedea şi Sfântul Nectarie nu doar Grecia, ci întreaga lume.

Chiar şi în timpul ultimei sale încercări, a bolii care i-a adus moartea, în ciuda faptului că era arhiereu, a petrecut ca un străin, ca un necunoscut. Scrie Părintele Theoclit Dionisiatul: ”Aşadar, nevoitorul de-Dumnezeu-purtător şi arhiereul, «cel care sărac fiind, pe mulţi i-a îmbogăţit», a petrecut ca un necunoscut la spital, aşteptând voia lui Dumnezeu” (p. 148).

Aşadar, ”cel ce a locuit ca străin în Grecia”, ”emigrantul” şi ”străinul pentru această lume”, ”cel neînsemnat între neînsemnaţi”, a devenit Sfântul cunoscut de toată lumea, Sfântul ecumenic şi de minuni făcător care îi îmbogăţeşte pe aceia care aleargă la el cu credinţă şi evlavie.

Şi, pentru că în ultima vreme se vorbeşte mult despre emigranţi şi despre străini, despre rasism, va trebui să ne problematizăm avându-l înaintea ochilor pe Sfântul Nectarie, ”emigrantul”. Desigur, nimeni nu trece cu vederea problemele care se ivesc pentru stat, mai ales datorită emigraţiei clandestine, probleme care trebuie abordate cu discernământ, sensibilitate, cu respect faţă de diferitele tradiţii ale locului şi cu dreptate. Desigur, multe dintre aceste chestiuni ţin de responsabilitatea statului, dar cazul Sfântului Nectarie, ”emigrantul” şi cel ce a ”locuit ca străin în Grecia”, trebuie să ne facă atenţi. În fiecare emigrant să vedem durerea, rănile, suferinţele, încercările pe care le acumulează din pricina răutăţii şi problemelor provocate de oameni şi să avem sensibilitatea să îi oferim mângâiere. Aceasta este lucrarea Bisericii.

La urma urmei însă, toţi trebuie să simţim că suntem străini în această lume, pentru că patria noastră este în altă parte, ”cetatea noastră este în ceruri” (Filipeni 3, 20). Dacă trăim creștinește această înstrăinare, faptul că aici nu avem locuinţă stătătoare, atunci putem înţelege pe fiecare străin, pe fiecare pribeag, pe fiecare emigrant.

Sursa: pemptousia.ro

 

  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.

%d bloggers like this: