ÎPS Ierotheos Vlachos: SFÂNTUL VASILE CEL MARE ŞI VIAŢA ISIHASTĂ

Sfântul Vasile cel Mare şi viaţa isihastă

Înaltpreasfinţitul Ierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos şi Sfântul Vlasie 

Sfântul Vasilie cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei a excelat în multe domenii bisericeşti, în pastorală, în învăţătura ortodoxă, în luptele anti-eretice, în filantropie, în liturgică, în asceză şi altele. Era un om cu mulţi talanţi şi cu multe harisme care a lăsat urme statornice şi de neşters ale trecerii lui prin această viaţă. Şi dacă ne-ar fi lăsat doar sfânta liturghie care îi poartă numele şi care reprezintă o prezenţă vie a sa şi ne hrăneşte duhovniceşte de fiecare dată când o săvârşim, şi tot ar fi mare şi minunată opera lui.

Cu toate acestea, influenţa pe care a exercitat-o asupra contemporanilor săi şi asupra generaţiilor ulterioare lui se datorează experienţei personale a lui Dumnezeu pe care o dobândise, lucru care se surprinde în toate textele sale. Când cineva deţine o asemenea experienţă duhovnicească, teologia lui are stabilitate şi exactitate, dacă se întrunesc desigur şi alţi factori, precum învăţarea şi cunoaşterea obiectului. Din această perspectivă se explică atributul de „arătător al celor cereşti” (ουρανοφάντωρ) pe care i l-a conferit tradiţia bisericească.

Marele Vasilie a cunoscut personal viaţa isihastă atunci când a vieţuit în Pont, aproape de râul Irin, iar această viaţă isihastă a trecut în toate textele în care vorbeşte despre viaţa monahală[1].

***

1. Corespondenţa cu Grigorie Teologul

Marele Vasilie, aşa cum s-a menţionat, a ales să se nevoiască pe proprietatea sa din Pont, de lângă râul Irin. De cealaltă parte a dealului trăiau mama sa, Emelia, cu sora sa, Macrina, şi cu alte nevoitoare. Locul acesta avea ο semnificaţie specială, deoarece, potrivit unei tradiţii familiale, acolo s-au refugiat şi s-au ascuns bunica sa Macrina şi bunicul său, în timpul persecuţiei lui Diocleţian[2].

Marele Vasilie, după instalarea sa acolo, comunica prin scrisori cu Sfântul Grigorie Teologul, pe care îl chema să vină, să se nevoiască împreună în locul acela. Dintre scrisorile care s-au păstrat, St. Giet consideră că există următoarea serie: Vas. 14, Grig. 2, Vas. 2, Grig. 4, 5, 6. Există şi multe goluri între scrisori care se explică prin faptul că unele s-au pierdut şi nu se păstrează[3].

În prima sa scrisoare (nr. 14) Marele Vasilie descrie locul în care vieţuia după rătăcirea-peregrinarea sa (πλάνη-περπλάνηση). Face o minunată descriere a muntelui, a câmpiei de la poalele muntelui, a pădurii, a râului care se varsă cu putere şi a peştilor care trăiesc în el. Se referă la formele de relief ale zonei, la o trecătoare pe care o folosesc ca să comunice cu cei din exterior, la existenţa cerbilor, a căprioarelor, a iepurilor şi a altor asemenea animale, la mulţimea florilor şi a păsărilor cântătoare, la care însă nu avea vreme să se gândească. De asemenea, menţionează că locul dădea multe roade, însă, aşa cum mărturiseşte, cel mai mare şi mai dulce rod pe care îl oferea acel loc era liniştea, de vreme ce nu pătrundeau acolo zgomotele oraşului şi nici călătorii, ci doar vânătorii[4].

Sfântul Grigorie Teologul i-a răspuns (nr. 2) că frumuseţea locului nu constituie un imbold serios „care să-i provoace o astfel de stare sufletească” [încât să îl determine să vină], înainte de a afla modul de viaţă şi petrecerea vieţii lui[5]. Înţelegea că pe Marele Vasilie, care a părăsit toate şi a plecat în pustie, l-a stăpânit dorul de a-L cunoaşte pe Dumnezeu şi de a se uni cu El.

Astfel, Marele Vasilie în următoarea lui scrisoare (nr. 2) a simţit nevoia de a-i arăta prietenului său Grigorie programul zilnic al vieţii sale monahale, însă prezintă mai ales viaţa sa lăuntrică, care alcătuia baza întregii vieţuiri monahale. Când citeşte cineva această scrisoare, înţelege că este vorba de un program de viaţă monahală care aparţine tradiţiei isihaste a Bisericii.

Această a doua scrisoare a Marelui Vasilie este importantă şi constituie baza tradiţiei isihasto-neptice, care i-a influenţat şi pe părinţii neptici ulteriori şi arată că sfânta isihie este o metodă foarte veche a dobândirii experienţei lui Dumnezeu. Ceea ce este semnificativ este faptul că această scrisoare este dintre primele texte care au ieşit din mâna Marelui Vasilie şi a fost scrisă în 360-361 d.Hr., când Marele Vasilie avea 30-31 de ani şi trăia în atmosfera sfintei isihii[6].

***

2. Sfânta isihie şi templul lui Dumnezeu

Din această importantă scrisoare a Marelui Vasilie se vor desprinde câteva puncte caracteristice care arată modul de viaţă pe care l-a dus atunci în pustie la vârsta de aproape 30 de ani. Ceea ce este interesant este faptul că se referă la minte (νοῦς) şi la inimă, la modul cum se va elibera mintea (νοῦς) din rătăcirea sa şi cum se va curăţa inima de obişnuinţa ei anterioară. Viaţa ascetică, după Marele Vasilie, este legată de curăţirea minţii şi a inimii şi de întoarcerea minţii către vederea lui Dumnezeu, când omul devine templu al Preasfântului Duh.

Rătăcire

În prima scrisoare către Sfântul Grigorie Teologul relatează că a plecat în Pont, pentru că în sfârşit „dacă Dumnezeu va vrea-o, voi pune capăt peregrinărilor mele”[7].

Cuvântul rătăcire (πλάνη) are două semnificaţii: înşelare (παραπλάνηση) şi îndepărtare(απομάκρυνση) de Dumnezeu şi peregrinare (περιπλάνηση) în diferite locuri pentru găsirea condiţiilor potrivite în căutarea lui Dumnezeu. Şi acestea două se leagă în viaţa Marelui Vasilie, pentru că mintea s-a întunecat prin ocuparea ei cu alte lucruri, cu cunoaşterea umană, iar după studiile sale a colindat toate centrele monahale cunoscute pentru a găsi călăuzitori duhovniceşti care să-l ducă la viaţa autentică şi la întâlnirea cu Dumnezeu.

Plecarea din lume

Retragerea Marelui Vasilie în Pont s-a întâmplat pentru un scop mai înalt. A vrut să plece din lume, ca să smulgă mintea din grijile lumeşti şi să o întemeieze statornic în Dumnezeu. Când cineva trăieşte în lume, atunci, din grijile zilei, mintea se excită noaptea cu fantezii şi prin urmare, fiecare nouă zi aduce „întunecarea minţii”. Drept care, „să te desparţi cu totul de grijile lumeşti” este scăparea din toate acestea[8]. Sursa şi continuarea: pemptousia.ro