Acasă > Predici > ÎPS Ierotheos Vlachos: TĂIEREA ÎMPREJUR A LUI HRISTOS

ÎPS Ierotheos Vlachos: TĂIEREA ÎMPREJUR A LUI HRISTOS

Tăierea Împrejur a lui Hristos

 Înaltpreasfinţitul Ierotheos Vlachos

 

Într-a opta zi de la Naşterea Sa, Hristos a primit tăierea împrejur, aşa cum prevedea Legea Vechiului Testament. Şi, de vreme ce S-a născut şi a trăit într-un mediu anume, a ţinut toate rânduielile şi obişnuinţele acestuia. Tăierea împrejur se cuvine neapărat să o tâlcuim din perspectiva teologiei chenozei – a deşertării de Sine – pe care a primit-o pentru mântuirea neamului omenesc.

Deoarece Sfinţii Părinţi au stabilit ca Naşterea lui Hristos să fie prăznuită pe 25 decembrie, este firesc ca tăierea împrejur care are loc după opt zile, să fie prăznuită pe 1 ianuarie, la exact opt zile de la Naşterea Lui. De aceea, troparele acestei zile înfăţişează valoarea teologică a tăierii împrejur. Ne este cunoscută stihira aceasta: „Mântuitorul, pogorându-Se la neamul omenesc, a primit înfăşare în scutece… şi nu S-a ruşinat de trupeasca tăiere împrejur” [prima stihiră de la „Doamne, strigat-am…”, vecernia mare]. Hristos, aşa cum din iubire de oameni a primit înfăşarea în scutece, la fel a primit şi tăierea împrejur cea trupească. Aceasta extremă pogorâre şi chenoză a lui Hristos este socotită de Biserică drept un mare praznic împărătesc.

1. Tăierea împrejur înseamnă tăierea „circulară a părţii superioare a mădularului bărbătesc” şi fiecare copil de parte bărbătească era tăiat împrejur, deoarece acest lucru era prevăzut de porunca lui Dumnezeu care s-a dat la început lui Avraam. Pasajul corespunzător din Vechiul Testament este următorul: „toţi cei de parte bărbătească ai voştri să se taie împrejur. Să vă tăiaţi împrejur şi acesta va fi semnul legământului dintre Mine şi voi. În neamul vostru, tot pruncul de parte bărbătească… să se taie împrejur în ziua a opta” (Facere 17, 10-12). Aceeaşi poruncă este repetată şi lui Moise: „Iar în ziua a opta se va tăia pruncul împrejur” (Leviticul 12, 3). Hristos, într-un cuvânt al Său către iudei le aminteşte că tăierea împrejur s-a dat prin Moise, dar exista şi înainte de el: „Moise v-a dat tăierea împrejur, nu că este de la Moise, ci de la părinţi, şi sâmbăta tăiaţi împrejur pe om” (Ioan 7, 22).

Tăierea împrejur era strâns legată de evlavie, de cucernicia faţă de Dumnezeu şi de ţinerea Legii şi era semnul israeliteanului curat, câtă vreme cel spurcat şi necinstitor era desemnat prin cuvântul „prepuţ”, care era semnul celui netăiat împrejur. Aşadar, tăierea împrejur şi netăierea împrejur sunt noţiuni şi practici opuse, care îl desemnau pe iudeu, respectiv pe cel dintre neamuri, pe idolatru.

Ceremonia tăierii împrejur era o practică dureroasă, şi cu atât mai mult în epoca respectivă, cu instrumentele de atunci – cuţitul, briciul şi piatra ascuţită. De pildă, Sefora a folosit o piatră ascuţită ca să îşi taie împrejur copilul: „Sefora, luând un cuţit de piatră, a tăiat împrejur pe fiul ei” (Ieşirea 4, 25). De asemenea este cunoscut faptul că Iisus al lui Navi a făcut „cuţite ascuţite de cremene şi a tăiat împrejur pe fiii lui Israel” (Iosua Navi 5, 3).

După cum ne dăm seama, tăierea împrejur era o practică dureroasă, care provoca hemoragie. Şi dacă ne gândim că ea se făcea asupra unui prunc care abia se născuse, înţelegem durerea lui, dar şi a părinţilor lui care săvârşeau tăierea împrejur şi vedeau zbaterea copilului lor.

2. Însă practica tăierii împrejur nu urmărea doar curăţia omului, ci avea un profund conţinut teologic şi o importanţă esenţială. Şi în acest punct se deosebeşte de tăierea împrejur care se făcea şi altor neamuri, ca, de pildă, la egipteni, la arabi, la mahomedani etc. Unii dintre aceştia, precum mahomedanii, au preluat tăierea împrejur din Vechiul Testament şi din rânduielile lui Moise, dar această tăiere împrejur avea alt conţinut. Sfântul Epifanie al Ciprului va spune că şi alte neamuri aveau tăiere împrejur, cum ar fi idolatrii şi preoţii Egiptului, saracinii, ismaeliţii (mahomedanii), samaritenii, iudeii şi omiriţii, dar cei mai mulţi dintre aceştia nu o făceau pentru legea lui Dumnezeu, ci „fără un temei anume, din obicei”.

Cuvântul lui Dumnezeu către Avraam, prin care s-a consfinţit tăierea împrejur, arată şi motivul mai profund al acestei practici. Dumnezeu a spus: „şi acesta va fi semnul legământului dintre Mine şi voi” (Facere 17, 11). Aşadar, este vorba despre un legământ al lui Dumnezeu cu oamenii Lui, este un testament. Un asemenea legământ trebuie să fie întărit prin sânge, lucru întâlnit şi în Noul Testament, pentru că noul legământ al lui Dumnezeu cu oamenii se pecetluieşte cu sângele lui Hristos.

Tăierea împrejur era semnul recunoaşterii cuiva că aparţine poporului lui Dumnezeu, „încât poporul ales este însemnat”. Potrivit exegeţilor, tăierea împrejur prin ea însăşi nu era un legământ, ci semnul înţelegerii şi al legământului.

Această practică avea şi menirea de a reaminti israeliţilor că trebuie să rămână în cucernicie faţă de Dumnezeu pe care o avuseseră înaintaşii lor şi să nu se amestece trupeşte cu idolatrii şi cu alte neamuri. Astfel, se evitau amestecarea neamului şi, desigur, se evitau urmările acesteia, adică îndepărtarea de credinţa descoperită de Dumnezeu. Sfântul Epifanie ne va spune că tăierea împrejur era ca o pecete pe trupul lor, care să le reamintească şi să îi întărească în a rămâne „în cucernicia părinţilor lor”. Trebuia aşadar ca israeliţii, primind tăierea împrejur, să rămână în neamul lor şi în credinţa în adevăratul Dumnezeu.

În plus, tăierea împrejur era o preînchipuire a Botezului care avea să se dea la vremea potrivită, prin întruparea Fiului şi Cuvântului lui Dumnezeu, pentru că în realitate Botezul este tăierea împrejur a inimii, aşa cum vom vedea mai jos.

3. Această rânduială dureroasă a împlinit-o şi Hristos îndată după Naşterea Sa. În Evanghelia după Luca, se consemnează în puţine cuvinte ceremonia tăierii împrejur a lui Hristos: „Şi când s-au împlinit opt zile, ca să-L taie împrejur, I-au pus numele Iisus, cum a fost numit de înger, mai înainte de a se zămisli în pântece” (Luca 2, 21). Din această prezentare sumară a ceremoniei tăierii împrejur care a avut loc în viaţa lui Hristos, se vede clar că tăierea împrejur este strâns legată cu punerea numelui, pentru că atunci i S-a dat numele „Iisus”, care înseamnă „mântuitor”.

Este semnificativ în acest sens cuvântul Fericitului Teofilact  care spune că acea parte a trupului lui Hristos care a fost tăiată la circumcizie a fost păstrată [în chip tainic] nestricată de Însuşi Hristos şi a luat-o din nou la Învierea Sa. De altfel, acest lucru arată şi ceea ce se va întâmpla cu propriul nostru trup. Părinţii Bisericii învaţă că mădularele trupului omenesc care s-au supus stricăciunii în felurite chipuri se vor lega din nou de trup sau vor fi din nou plăsmuite de Dumnezeu, aşa încât omul întreg, alcătuit din suflet şi trup, să intre în Împărăţia lui Dumnezeu. Desigur, în Împărăţia lui Dumnezeu, trupul va fi duhovnicesc, iar nu psihologico-trupesc, aşa cum este astăzi.

Ceremonia tăierii împrejur care are loc în ziua a opta şi este legată şi de punerea numelui, a trecut în creştinism sub forma slujbei „pentru pecetluirea copilului şi punerea numelui în cea de-a opta zi de la naştere”. Miezul slujbei este o rugăciune minunată pe care preotul o citeşte pruncului în faţa uşilor bisericii, unde pruncul este adus de moaşă sau de vreo rudă, nu de către mamă, care va intra în biserică abia în a patruzecea zi de la naştere.

Cert este faptul că Hristos, om fiind, a încercat o mare durere la slujba tăierii împrejur. Aceasta arată pogorârea extremă a lui Dumnezeu către neamul omenesc. În troparul acestui praznic împărătesc cântăm: „şi Legea împlinind, de voie tăiere împrejur trupească primeşte, tăiere făcând iernii păcatelor şi dezvelind velniţa patimilor noastre”. Sursa şi continuarea: pemptousia.ro

Categories: Predici Tags:
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.