Acasă > Predici > ÎPS Pantelimon despre munca omului – CHEMAREA UCENICILOR (Luca 5:1-11)

ÎPS Pantelimon despre munca omului – CHEMAREA UCENICILOR (Luca 5:1-11)

ÎNALTPREASFINŢITUL PANTELIMON,  MITROPOLIT DE ANTINOE[1]
(PATRIARHIA ALEXANDRIEI ŞI A TOATĂ AFRICA):

CHEMAREA UCENICILOR

 

(Luca 5: 1-11)

În pericopa evanghelică din duminica trecută, Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca ne-a prezentat chemarea la vrednicia apostolească a primilor ucenici ai Domnului nostru. Sfinţii Apostoli erau muncitori cinstiţi, simpli pescari, care se străduiau zi de zi în muncă şi osteneală ca să dobândească pâinea cea spre fiinţă. Au început din pescari de peşti necuvântători şi s-au dovedit pescari de oi cuvântătoare ca nişte Apostoli ai lui Dumnezeu.

Munca este dăruită de Dumnezeu. Însuşi Atotbunul Dumnezeu de la plăsmuirea celor întâi-zidiţi i-a pus în raiul din Eden „ca să-l lucreze şi să-l păzească” (Facere 2:15). Munca este o datorie sfântă a omului. Desigur, în starea paradisiacă a omului munca era plină de mulţumire (euharistică) şi eliberată de osteneli şi chinuri fizice. Munca avea ca scop dezvoltarea capacităţilor omului. Prin mijlocirea muncii poruncite de Dumnezeu omul trebuia să se zidească duhovniceşte şi să se desăvârşească moral. Din nefericire, omul a căzut prin neascultare din harul lui Dumnezeu atrăgând astfel în viaţa sa consecinţe dramatice.

Munca şi-a schimbat însuşirea. Omului căzut i s-au impus noi limite, noi convenţii. „Blestemat să fie pământul întru lucrurile tale; întru necazuri vei mânca dintr-însul în toate zilele vieţii tale. Spini şi pălămidă va răsări ţie şi vei mânca iarba pământului, întru sudoarea feţei tale vei mânca pâinea ta, până când te vei întoarce în pământ din care eşti luat” (Geneză 3: 17-19).

Munca omului după cădere devine obositoare şi în sudoarea feţii îşi dobândeşte hrana zilnică. În acest mod se aminteşte omului exilat consecinţele dezastruoase ale neascultării şi ale păcatului.

În cartea „Înţelepciunea lui Sirah” din Vechiul Testament, Dumnezeu ne învaţă: „Să nu urăşti lucrarea cea cu osteneală şi lucrarea pământului cea făcută de cel Preaînalt” (Înţelepciunea lui Isus Sirah 7: 16). Cu alte cuvinte, când vei fi supus la osteneli şi la munci să nu te revolţi, ci să-ţi aminteşti că osteneala este consecinţa păcatului.        Domnul şi Dumnezeul nostru în Psalmul 10 ne învaţă spunând: „Drept este Domnul şi dreptatea a iubit; îndreptări a văzut faţa Lui” (Psalmul 10:7). Dumnezeu este Dumnezeul dreptăţii şi acelaşi lucru îl pretinde de la cei care cred în numele Lui, adică să împlinească virtutea dreptăţii în viaţa lor zilnică. Dumnezeu vrea să lucrăm cu toată sinceritatea şi cinstea. Nu vrea măsuri şi greutăţi îndoite. Nu vrea două feţe. Nu vrea să înşeli şi să nedreptăţeşti pe semenii tăi cu care faci afaceri. Să profiţi de semenul tău aduce dezgustul şi mânia lui Dumnezeu împotriva celui nedrept şi adună pe capul lui urgie în „ziua mâniei”, ca şi cum ar aduna cineva cărbuni aprinşi şi i-ar aşeza pe capul său. Pe cel nedrept Dumnezeu nu-l binecuvintează. Niciodată să nu opreşti plata lucrătorului. Să nu-l lipseşti de plata ostenelii sale cinstite. Vrednic este de plata sa, atunci când lucrează cinstit şi cu mărinimie. Din nefericire, există oameni care sunt biruiţi de dorinţa unui câştig mai mare. Sufletul lor este dominat de dorinţa de a câştiga din ce în ce mai multe bunuri materiale şi orbiţi de patima iubirii de argint şi a iubirii de bani se dedau la fapte care sunt potrivnice voii celei sfinte a Dumnezeului nostru.

Omul care nu are sădită în inimă frica de Dumnezeu se dedă la acţiuni care îl vatămă  şi îl păgubesc pe semenul său. Unde domină interesul material, icoana lui Dumnezeu – omul – este călcată în picioare. Şi setea neostoită pentru îmbogăţirea rapidă îl ispiteşte pe nedreptul angajator să ia plata dreaptă de la muncitor, să falsifice mărfurile, să exagereze preţurile produselor, să primească bunuri furate, să folosească chitanţe false, să nu dea muncitorilor cărţi de asigurare legale şi, în general, să încalce legea lui Dumnezeu şi a oamenilor fără frică şi fără ruşine. Şi desigur mulţi consideră o inteligenţă să nedreptăţească pe altul. Dar se înşeală toţi cei care gândesc şi acţionează împotriva voii lui Dumnezeu. Nu trebuie să uităm parabola acelui bogat nebun care a adunat în hambarele sale bunuri materiale şi când a dobândit culturi îmbelşugate, în loc să se gândească la cei ce erau în nevoie, a hotărât să dărâme vechile hambare pentru a zidi altele noi şi mai mari, numai şi numai pentru a aduna el însuşi cât mai multe bunuri materiale.

Din lumea  cu mentalitate materialistă toţi admirau. Dumnezeu însă ce-i spune? „Nebune, în noaptea aceasta sufletul tău îl vor cere de la tine, iar cele pe care le-ai strâns ale cui vor mai fi?” (Luca 12:20). O, omule fără minte şi im prudent, astăzi, demonii vor cere să ia sufletul tău, iar cele pe care le-ai gătit ale cui vor fi?

Şi tu, omule, care ai câştigat bunuri materiale prin nedreptăţi, care va fi câştigul tău? Care este bucuria şi succesul tău? Poate că ai câştigat un pogon în plus prin acea nedreptate. Adică ai câştigat mai mulţi bani prin nedreptăţile şi hoţiile tale, dar în realitate n-ai câştigat nimic decât numai şi numai vătămarea sufletului. În loc de binecuvântare, blestem; în loc de bucurie, întristare; în loc de bun spor, nenorocire; în loc să câştigi viaţa, ai câştigat iadul sufletesc.

Doar omul care lucrează dreptatea lui Dumnezeu şi păşeşte pe drumul adevărului se desfătează de dumnezeieştile binecuvântări. De aceea şi profetul David, insuflat de Sfântul Duh, învaţă toate generaţiile de oameni, zicând: „Cel ce umblă fără prihană şi face dreptate, cel ce grăieşte adevăr în inima sa, care nu a viclenit cu limba lui, şi nu a făcut vecinului său rău…acesta va lua binecuvântare de la Domnul şi milostenie de la Dumnezeu, Mântuitorul său” (Psalmii 14: 2-3 şi 23:5). Profetul Solomon zice: „Binecuvântarea Domnului pe capul celui drept, aceasta îl îmbogăţeşte” (Pilde 10: 23). Bogăţia omului este binecuvântarea lui Dumnezeu; fără ea niciun bun nu aduce bucurie şi fericire.

„Bogaţii au sărăcit şi au flămânzit, iar cei ce-L caută pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele”. Cu alte cuvinte: Bogaţii au sărăcit şi au fost lipsiţi de orice bun şi au flămânzit, dar cei care Îl caută pe Domnul, nu se vor lipsi de bunurile trebuincioase.

Voiţi, iubiţii mei creştini, să aveţi binecuvântarea lui Dumnezeu cu voi, cu familiile voastre, să se binecuvânteze casele voastre şi lucrările voastre?!  Atunci căutaţi-L pe Domnul. Păşiţi pe drumul adevărului. Păziţi voia Lui dumnezeiască. Fericit este omul care nu a păşit în voia necredincioşilor şi a bărbaţilor nedrepţi, ci zi de zi s-a străduit spre păzirea voii lui Dumnezeu.

Observăm de multe ori că oameni nedrepţi, lacomi şi hoţi se procopsesc şi se îmbogăţesc. Oameni care nu se conformează voii lui Dumnezeu avansează economic şi în poziţii sociale înalte. Să nu invidiezi acea bogăţie, care se lucrează din fărădelege, pentru că „cei ce viclenesc de tot vor pieri” (Psalmul 36:9). Mulţi oameni nedrepţi şi nelegiuiţi au trecut prin viaţa aceasta, au dobândit bogăţii şi bunuri lumeşti şi trecătoare, dar toate rămân aici şi nu însoţesc sufletul în veşnicie. Urgia lui Dumnezeu vine asupra tuturor acelora care lucrează nedreptatea. Să nu ne rătăcim! Nimeni nu poate să ascundă faptele de fărădelege, pentru că toate faptele noastre, toate gândurile noastre, dorinţele sunt descoperite înaintea Dreptului Judecător şi sunt supuse judecăţii lui Dumnezeu. Mai bine puţin, dar cinstit, decât mult şi nedrept.

Cel care iubeşte nedreptatea îşi urăşte şi face un rău de moarte sufletului său.

Iubiţii mei creştini, munca  pe care o amestecăm cu nedreptăţi şi cu fapte fără de lege aduce mânia lui Dumnezeu. Dumnezeu dăruieşte binecuvântarea Sa celui ce lucrează dreptatea. Dumnezeu binecuvintează munca noastră, atunci când cu credinţă şi cu nădejde Îl rugăm să ne învrednicească mai întâi de Împărăţia Sa şi mai apoi să ne dăruiască toate câte ne sunt indispensabile pentru a petrece această mică distanţă de timp a acestei vieţi vremelnice.

Fraţii mei, să nu ne întinăm sufletul cu fapte fără de lege, ci să-l sfinţim prin munca noastră şi prin viaţa noastră cu binecuvântarea Sfântului nostru Dumnezeu. Astfel dobândim adevărata fericire şi adevărata bogăţie, care este binecuvântarea lui Dumnezeu.

[1] Unul din ierarhii semnatari ai „Mărturisirii de Credinţă împotriva ecumenismului”. Vrednic este!

(preluat de pe http://vatopaidi.wordpress.com şi tradus de FOMSTNI)

Categories: Predici Tags: