Acasă > Diverse > Micul dumnezeu al scenei politice din provincie. Despre dreptul la exprimare și anihilarea oricărei voci critice

Micul dumnezeu al scenei politice din provincie. Despre dreptul la exprimare și anihilarea oricărei voci critice

Micul dumnezeu al scenei politice din provincie. Despre dreptul la exprimare și anihilarea oricărei voci critice

.

Trăim într-o țară în care interesul personal al celor din clasa politică primează în fața oricărui principiu democratic. Fie că vorbim la nivel de provincie,  județ, oraș, comună sau sat, situația este cam aceeași. Promovarea valorilor și investițiile în cultură sunt obiective ce apar doar în promisiunile electorale și adesea în dosarele de atragere a unor fonduri locale.

Mai jos redau două articole (în ordine cronologică a apariției) foarte interesante despre abuzul de putere pe plan local al unui cunoscut președinte de Consiliu Județean. Un ”baron” din clasa binecunoscută a politicienilor fără viziune, fără pregătire, fără proiecte pentru comunităţile lor, implicați în afaceri prin care se fură bugetele publice. Nu-mi permit să adaug prea multe, cu toate că nu mi-e străină situația de acolo, însă atât spun: trăim într-o țară democratică, iar dreptul la liberă exprimare nu ni-l poate lua cineva!!

Felicitări și toată susținerea în această luptă de a demasca astfel de oameni, doamna Emilia Corbu!
(MM – ACVILA30)
index
Sursa:   http://emiliacorbu.ro/
.

NU PUN IN DISCUŢIE DREPTUL MEU LA EXPRIMARE

Posted on
.

Azi, 8 ianuarie,  după–amiază am fost anunţată de secretariatul muzeului  că sunt convocată mâine la 9,30 de Consiliul Judeţean Ialomiţa în sala de ședință. În mod normal convocarea la o ședință presupune un convocator cu semnătură și o ordine de zi, absolut necesară, deoarece în baza ei participanții  își pregătesc materialele ce urmează a fi discutate în ședință. Cum aveam experiența nefericită a ședinței din 5 august 2013 și a altor zeci de ședințe convocate de directorul muzeului de-a lungul anilor, în care eram chemați cu cinci minute înainte și în care  ascultam niște decizii și  semnam un proces verbal, am considerat că ședința CJI trebuie să fie altceva. Aşa că am sunat la expeditorul invitaţiei, domnul Ilie Cioacă, director în cadrul instituţiei  şi l-am rugat să îmi spună scopul convocării sau ordinea de zi a şedinţei, pentru a mă pregăti corespunzător. A avut loc o discuţie care, cel puţin pe mine, m-a bulversat.

După prezentările de rigoare l-am  întrebat despre scopul convocării mele la CJI.

I.C. (îmi trânteşte direct ) că ,,în legătură cu ce aţi  scris pe blog”.

Eu mă arăt mirată: „Ce am scris pe blog?! Am sute de postări, la care vă referiţi?”   I.C. izbucneşte într-un potop de fraze, cuvinte etc.: „Aceea în care atacaţi instituţia….nu se poate…!”

Il întrerup, ridic tonul şi îi amintesc că de şase luni aştept un răspuns la un memoriu referitor la situaţia MJI şi la care CJI nu a dat nici un răspuns până acum. Astea sunt problemele reale, un muzeu adus de râpă de un director incompetent  şi  nu anume ce scriu eu pe blog.

I.C. îşi continuă tirada, că nu pot spune ce îmi trece prin cap.  Ii răspund că exact asta înseamnă dreptul la exprimare. Imi zice că am călcat în picioare CJI.  Ii replic că şi directorul pus de ei, mă calcă de 12 ani în picioare şi …am răbdat. I.C. lasă tonul şi îmi vorbeşte ca între oameni: „Emilia, ne cunoaştem de atâţia ani!” I-am răspuns adevărul gol-goluţ: ,,Nu ne cunoaştem, domnule Cioacă! Aaaa…că m-aţi văzut pe la vernisaje, am mai schimbat formalităţi…asta nu e cunoaştere. Eu nu vă cunosc! Nu ştiu ce interese aveţi.,, La cuvântul ,,interese,, I.C. sare ars ,,ce interese să aibă,,? Cu această instituţie, precizez eu, şi cu situaţia de aici care nu mai poate continua.

Nu ştiu de ce I.C a pus capăt discuţiei şi mi-a repetat autoritar: ,,Mâine, la ora 9 la consiliu,,. I-am răspuns sec: Bună ziua!.

Mâine, 9 ianuarie, nu voi merge la nici o convocare la consiliu. Refuz să îmi pun în discuţie dreptul  constituţional la exprimare.

Pentru instituția Consiliului Județean Ialomița și funcționarii onești din cadrul acesteia am tot respectul. Dar, îi amintesc domnului Cioacă şi aleşilor vremelnici din fruntea CJI că rolul lor este să asigure administrarea corectă, în limitele legii, a acestui judeţ, inclusiv a domeniului cultural. Iar cultura, în ziua de azi, nu înseamnă doar cântece şi poezii, ci mult profesionalism. Cultura are profesionişii ei.  Iar când unul dintre ei îţi semnalează o situaţie gravă într-o instituţie, rolul CJI este să apeleze la comisii de profesionişti din cultură, la oameni obiectivi, acreditaţi în anumite domenii, oameni în măsură să verifice situaţia. Şi, în situaţia dată, aş adăuga eu, oameni care nici nu au mâncat, nici nu au băut cu directorul MJI sau cu cei de la CJI. Ei trebuiau să se adreseze Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor pentru verificarea celor arătate de mine în memoriul din 22 iulie 2013.  De ce nu au procedat aşa? Au făcut o şedinţă pe 5 august şi acum mă invită la a doua. Este inadmisibil să fiu convocată pentru a discuta dreptul meu la exprimare pe blog. Dar i-a interesat ce s-a întâmplat în muzeu în cele șase luni de cînd în loc să dea un răspuns direct se învârt în ședințe? Le voi spune eu. Pe Popina Blagodeasca am lucrat tot singură. Colegului care se oferise să mă ajute nu i-au dat voie să vină, așa că la Orașul de Floci au fost patru arheologi, iar eu singură la Blagodeasca cu 17 lucrători. Este drept că doi dintre arheologii de la Floci nu prea serveau șantierul. Ia ghiciți, cine era unul dintre ei? Apoi cartea mea publicată în 2013 nu are nici acum recepția, deși au trecut cinci luni de la publicare. Prin urmare nu este publică, ci ascunsă în depozit, deși colegii de la alte muzee mi-au solicitat-o deja. Reamintesc că la monografia arheologică Vlădeni-Popina Blagodeasca am lucrat singură totul, de la munca de teren, la desene, fotografii, documentare, texte, redactări și tehnoredactări, corecturi. Oamenii directorului Vlad Florin și-au văzut liniștiți de programul lor de lux, dus copii la școală, adus copii la muzeu, făcut temele cu ei, ascultat muzică, plimbat prin curtea muzeului, etc. ,,Trai nene pe banii babacii”. După care Florin Vlad îi promovează pe funcții de specialitate. Cum vi se pare?! La sesiunea internațională din Bulgaria am participat pe banii mei, ca de obicei,  iar în Rusia, unde eram trecută în program am trimis comunicarea rugând pe altcineva să o susțină. Doar 400 de arheologi are România, dintre care circa 100 activi. Ce contează!? CJI are omul lor, nu-i interesează specialiștii și nici opiniile lor.

Și, după 12 ani în care muzeul a ajuns la pământ sub ochii binevoitori ai CJI, domnul Cioacă are curajul să mă convoace pentru a-mi cere explicații, nu la ceea ce am scris în memoriu, ci la ceea ce scriu pe blog.  Este mult prea mult!

P.S. Oricum, în ultimul timp pe blog am scris mai multe articole din categoria creștine, pentru a mă destresa de situația din muzeu.

 

***

LIPICIUL DE CIUPERCĂ

Posted on 

Cum arătam în postarea de mai sus, directorul MJI e lipit de Ciupercă, preşedintele CJI, ca marca de scrisoare. Şi, după mintea mea marcată de naivitate și frustrare (conform duetului Ciupercă-Cioacă) lipiciul lumii ăsteia  sunt banii. Dar nu mă pot gândi la ei pentru că de altceva mă doare-n cot. De opiniile  lui Ciupercă.

In cadrul ,,întâlnirii cu Ciupercă,, în realitate o şedinţă în care am fost beştelită mi s-au adus mai multe acuzaţii dintre care două sunt foarte grave.  Mă opresc asupra lor.

1. Mi s-a reproşat că nu am rezultate profesionale, acuzaţie la care mi s-a urcat sângele la cap. Activitatea mea înseamnă peste 30 de expoziţii din care unele făcute de la idee la exponat, două cărţi şi aproape 50 de articole de specialitate publicate în  mare parte în ţară dar şi în străinătate, cercetarea într-un  sit arheologic important, multe chestii mărunte de muzeu de la inventare până la păzit telefonul în secretariat. Este drept că nu am făcut şmotru în muzeu şi nu am spălat WC-uri şi probabil Ciupercă la aceste lucruri s-a referit. În viziunea lui inedită specialiştii sunt cei care fac şmotru după el.

2. Mi s-a reproşat că nu am sprijinit managementul muzeului. Dar oare rezultatele mele profesionale cui au folosit, nu acestui muzeu? La zecile de conferinţe, congrese, sesiuni naţionale şi internaţionale a fost prezent Muzeul Judeţean Ialomiţa prin Emilia Corbu. Cui au folosit toate astea? Mie în bucătărie sau imaginii muzeului reprezentată de alt director?  Nu e de mirare că Ministerul Culturii a ţinut pe site-ul oficial prezentarea mea ca director al MJI, deşi nu mai eram director de aproape 10 ani.

Dar recunosc în faţa lui Dumnezeu şi a  întregii lumii că au fost proiecte ale muzeului pe care nu le-am susţinut şi pe care le-am criticat în faţa directorului şi a altora. Aici, Ciupercă are dreptate! Nu am susţinut  proiecte mari pentru ei şi  pasiuni devastatoare cum e pasiunea lui Ciupercă pentru Oraşul de Floci sau pentru proiecte progagandistice.  Le enumăr pe scurt:

  1. Statuia lui Mihai Viteazul de la Oraşul de Floci ridicată în 2001-2002. Bustul voievodului  a înghiţit la acea dată cu avize, proiecte, lucrare în sine mult peste două miliarde de lei vechi din bugetul local. Era vehiculată suma de 2,8 miliarde lei vechi, o sumă imensă la acea dată. Am respins acest proiect. M-au chemat la o şedinţă şi m-au destituit din funcţia de director. Nu mi s-a adus la cunoştinţă nici o acuzaţie nici până în ziua de azi. Ciupercă ştie, era în prezidiu. Aş fi putut să protestez. Nu am făcut-o! Am preferat să am zile grele, dar nopţi liniştite.
  2. Baza de şantier de la Oraşul de Floci. Casa compusă din parter şi subsol, cu patru încăperi de circa 15-20 mp fiecare şi un subsol nici acum pus în valoare cum trebuie a înghiţit 11 miliarde de lei vechi alocaţi în plină criză (2009-2010) din bugetul local. Am criticat şi cheltuiala şi rezultatul. In consecinţă, am fost primită la bază un singur an. In anul următor făceam naveta 60 km pe  zi cu scuterul personal, în plin sezon pe o şosea naţională Bucureşti-Constanţa aglomerată, plecând în zori şi întorcându-mă la amiază. Deşi mă pasionează scuterele mari, mă gândesc să trec la o motocicletă hidramată. Il las pe Ciupercă  la Floci. Să steie  cât pofteşte. Uitasem să spun că din sacul acela de bani s-a făcut şi un WC public pentru vizitatori, de toată ,,isprava,,. E vorba de o gheretă din lemn acoperită cu stuf, cu un tron înalt şi împuţit, pe care nici eu, fată de la ţară nu l-am putut folosi niciodată. Aşa i-am înţeles pe vizitatorii care preferă să facă pipi în spatele statuii lui Mihai Viteazul, după care se şterg şi lasă şerveţelul jos. Apoi  merg şi se spală la izvorul cu apă caldă şi sulfuroasă, o bogăţie a zonei, irosită în câmp.  Pentru punerea lui în valoare Ciupercă nu a avut nici ochi şi nici bani.
  3. Acoperișul muzeului era din țiglă și apa se infiltra pe alocuri. Acoperișul  vechi de 40 de ani trebuia doar izolat interior. S-a optat pentru un acoperiș nou. Le-am cerut să îl facă tot din țiglă pentru a păstra condițiile legale de conservare pentru depozitul aflat în pod. Directorul a vrut acoperiș din tablă. Urmarea a fost răscoacerea colecției de icoane pe lemn aflată nerestaurată în pod. Tabla nu are calități termoizolante asemenea țiglei. In anul următor, în muzeu ploua mai rău. Afacerea a costat trei miliarde lei vechi. Ridicarea unei vile țigănești  cu două nivele și 16 camere costa anul trecut trei miliarde lei. Pe noi ne-a ajuns atăt doar un acoperiș. De unde reiese că  și niște băieți fără școală fac afaceri mai eficiente decât duetul Ciupercă-Vlad.
  4. Restaurarea fundaţiilor bisericii nr. 1 de la, aţi ghicit,  Oraşul de Floci. A ieşit o lucrare cu  fundaţiile dezvelite ceea ce ridică probleme de conservare şi un martor aplicat direct pe ele. Adică au ridicat un zid de aproape 1 m înălțime. Fiind biserică de secol XVI cu siguranţă a avut ziduri interioare. Pe acelea nu le-au mai înălţat, deşi proiectul a înghiţit trei miliarde lei vechi în anul 2012. Am criticat şi lucrarea şi cheltuiala.
  5. Festivalul de artă culinară desfăşurat, evident, la Oraşul de Floci. Inventat în urmă cu trei ani  festivalul înghite bani de la buget pentru organizare şi premii. Dacă ar fi un festival de bucătărie tradiţională ar mai avea o noimă, dar se vine cu reţete din cartea de bucate. Organizarea lui la 70 km de Slobozia este un adevărat efort logistic în care sunt implicaţi colaboratori, o bună parte parte dintre angajaţii muzeului, personal din aproape toate instituţiile de cultură. In fapt iese un fel de festival propagandistic în care Ciupercă se plimbă, mănâncă şi bea cu electoratul din sud-estul judeţului. Fasole cu ciolan.  Foarte igienic totul. Au o pompă în curte şi WC-ul public minunat de care v-am spus mai sus. Este drept că pentru doamne se mai deschide şi unul dintre dormitoarele bazei unde se află o mică baie cu duş şi toaletă. Dar şi acolo este coadă şi instalaţiile de la bun început au fost cu probleme. Aşa că, mai bine după fasole cu ciolan este cazul să vizitezi situl, unde exact în anii ăştia arheologii au găsit nişte morminte pe care făloşi le arată la toată lumea.  Lumea curioasă se pozează cu scheletele. Uită de toate necesităţile! Aleşii locali dau premii la toată lumea. Evident, bani! Tot din bugetul judeţului. Doar pe premii s-au cheltuit anul acesta circa 100 milioane lei vechi. Au fost și amintiri de neuitat.  La primul festival, entuziasmul era atât de mare încât atunci când au ajuns la premiere nu mai aveau exponate. După juriu venea un roi de oameni care adunau totul de pe tarabe şi băgau în sacoşe. După care s-au urcat într-un autobuz şi s-au întors la Slobozia. Bănuiala unora a fost că era un autobuz pus de PSD. Participanții au rămas fără exponate. Slavă Domnului că pregătise primăria Giurgeni un borş de peşte pentru cei care erau să moară de foame cu banii în buzunare, ca mine, de pildă. Ciupercă s-a retras cu primari şi oficialităţi la o masă lungă. In treacăt, m-au invitat şi pe mine. Prevăzătoare mi-am luat borşul de peşte şi l-am mâncat singură în subsolul bazei. Exista riscul să scuip oasele în faţa cui nu tebuie.

5. Concursul de istorie locală ,, Barbu Catargiu,, adresat elevilor de liceu. La prima ediţie m-am implicat cu bucurie. Am făcut subiecte, am fost în comisie, am vorbit în deschidere alături de Ciupercă şi suita lui. Dar nu ştiam toate datele problemei. La sfârşit toţi participanţii au primit premii în bani. La fel, 100 milioane doar premii înmânate în plic de Ciupercă personal, asta după un discurs cu privire la grija lui faţă de tineri.  In realitate, Ialomiţa nu oferă şanse  nici adulţilor darămite tineretului. Aşa se face că tinere din Ialomiţa au ajuns pradă celei mai mari reţele de prostituţie din România şi fetele de la ţară sunt traficate pe autostrăzile din Spania. Chiar aşa, domnul Ciupercă! Cu ce tupeu înmânai plicuri cu bani unor copii? Mi s-a făcut greaţă şi am refuzat să mai particip şi la acest proiect.

Și astea au fost toate  proiectele pe care le-am criticat în 12 ani de zile și pentru care  cred că  am fost acuzată că nu am atitudine constructivă. Păi, la prețurile astea domn Ciupercă!? Așa umflate!

In imagine există un indicator din placaj spre ,,grupurile sanitare,,.

 ,,Grupul sanitar,, pentru vizitatori din baza  de șantier de la Orașul de Floci în care s-au investit 11 miliarde lei vechi.

 

***

INTOXICAŢIA CU CIUPERCI

 

O ŞEDINŢĂ DE POMINĂ

Aşa cum spuneam în postarea de ieri noapte, eram hotărâtă să nu merg la şedinţa CJI referitoare la dreptul meu de exprimare. Pe deasupra îmi dăruise Dumnezeu o gripă, riscând un acces de tuse.

La ora 10 însă, mă sună Vasile Ciupercă, preşedintele CJI, şi îmi zice: Emilia, vino până la Consiliu! Eu, prudentă, întreb: De ce? Omul repetă ca după patul de moarte: Emilia, vino la Consiliu, te rog. Hai, că te aşteptăm! Sunt răcită, tuşesc, dar să încerc, zic eu. Şi, mă pune aghiuţă  şi un motiv secundar pe care îl dau  în post-scriptum, să mă duc. Ii găsesc pe toţi în sala de şedinţe, adică preşedintele CJI şi cei doi vicepreşedinţi, plus Ilie Cioacă, Vlad Florin (director MJI) şi membrii comisiei  constituită de Ciupercă pentru analizarea memoriului meu și care anchetaseră pesonalul muzeului în şedinţa din 5 august.

Vasile Ciupercă ia cuvântul şi începe pe un ton tăios un şir de acuzaţii la adresa mea, atât pe linie profesională, umană, comportamentală, disciplinară pe care susţine el le are dintr-un dosar gros rezultat în urma cercetărilor comisiei minune.  După care, regretând că mă cunoaşte de mică, pe  mine şi familia mea, trânteşte că va fi la latitudinea directorului muzeului sancţionarea mea. L-am ascultat până la sfârşit după care am cerut să iau cuvântul. Ciupercă s-a înfuriat, mi-a refuzat dreptul la cuvânt  după care m-a dat afară, repetând asta de două sau trei ori. In acel moment am ridicat tonul şi am cerut să mi se respecte drepturile constituţionale, dreptul la cuvânt şi dreptul la apărare. O parte din cei prezenţi au aprobat cu jumătate de gură. Aşa că le-am spus:

  1. Că întrunirea lor era şedinţă şi nu întâlnire cum susţine Ciupercă. În consecinţă trebuia să fiu anunţată din vreme cu privire la ordinea de zi  pentru a mă pregăti corespunzător.
  2. Că nu aveau de ce să îşi piardă timpul cu memoriul meu, ci în calitate de administratori ai acestui judeţ trebuiau să solicite o comisie de specialişti de la Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor care ar fi dat rapid un verdict. Nu era cazul să se frământe ei şase luni ca să mai scoată o şedinţă.
  3. Că activitatea mea în cadrul muzeului înseamnă printre multe  altele şi  două cărţi  publicate + circa  cincizeci de articole de specialitate, expoziţii şi participări la sesiuni, ceea ce mi-a adus o recunoaştere naţională şi internaţională în domeniu şi că această recunoaştere se revarsă implicit asupra instituţiei.
  4. I-am precizat răspicat că nu mă cunoaşte. Faptul că m-a văzut de 2-3 ori în şcoala generală şi că am vorbit de 4 ori în 12 ani, nu înseamnă că mă cunoaşte.

Ca să împace atmosfera, câteva cuvinte a spus şi vicepreşedintele Martin începând prevăzător cu: Eu nu vă cunosc, am vorbit o singură dată în patru ani. Ilie Cioacă nu s-a putut abţine și a mai sforăit o psihologeală, aceea că sunt o frustată. I-am îndesat în urechi replica: personal sunt o femeie împlinită şi  profesional mă bucur de recunoaştere. De unde scoţi dumneata frustarea? In fine, şedinţa s-a închis la fel de abrupt cum a început cu ameninţările domnului Ciupercă că sunt o naivă şi că  se va proceda legal şi că n-am decât să mă duc şi la CEDO.

CELE ŞAPTE ÎNTREBĂRI

Am aşteptat şase luni ca să mi se răspundă la un memoriu, am avut parte de un circ și am ajuns în situaţia de a fi sancţionată. In capul meu sunt zeci de întrebări dintre care selectez şapte.

  1. Cum au ajuns înalţii de la CJI să facă o greşeală atât de absurdă în rezolvarea unui memoriu banal referitor la situaţia unui muzeu?
  2. De ce s-au complicat cu două şedinţe pentru intimidarea mea? Eu nu aveam nevoie decât de un răspuns scris.
  3. De ce în loc să analizeze cele arătate de mine au procedat la căutarea de probe împotriva mea în cadrul şedinţei din 5 august, punând toţi angajaţii instituţiei, de la tâmplar până la colaboratori să scrie despre mine?
  4. De ce Ciupercă insistă să trateze un memoriu despre situaţia muzeului ca un conflict de muncă?
  5. De ce nu mi-a fost aprobat accesul la dosarele în care se aflau argumentele în sprijinul celor afirmate de mine?
  6. De ce s-a hazardat Ciupercă să mă acuze de lipsă de rezultate, incoerenţă (provocată poate de boală), resentimente, neimplicare în managementul instituţiei, lipsa capacităţii mele de a mă integra (nu a precizat şi unde).
  7. De ce îl apără Vasile Ciupercă cu atâta ardoare pe Florin Vlad,  directorul MJI? Ce poate uni atât de mult doi bărbaţi? Singurele răspunsuri sunt dragostea sau banii. Din înţelepciunea populară știm  că:,,Două suferinţi pe lume sunt cu osebire grele/ Iubirea cea înfocată şi durerea de măsele,,

In cazul dat excludem dragostea. Cei doi sunt heterosexuali şi au neveste acasă. Rămân banii! Adică aceia pe care eu i-am menţionat în treacăt în memoriu, când am vorbit de folosirea nepotrivită a fondurilor generoase  primite de muzeu pentru anumite proiecte. Dacă ştiam că acolo e cheia rezolvării memoriului, aruncată aşa în momente cruciale, doar pe ei construiam totul. Dar, naivă cum sunt, vorba lui Ciupercă, nu mi-am dat seama unde e lipiciul ce-l ţine pe director în scaun.

UN SFAT INTELEPT

Acum sunt în aşteptatea sancţiunii  ce urmează a fi emanată de Florin Vlad, directorul MJI, individ care de şase luni nu a mai schimbat nici o vorbă cu mine şi nu m-a invitat la nici o discuţie,  aşa că îi transmit pe această cale un mesaj important pentru sănătatea lui. Să fie și el o dată în viață un om cu o singură față, nu mielușel în fața CJI și căine turbat în fața angajaților. Decât să mă sancţioneze pe mine, mai bine şi-ar da demisia. Să fie băiat deştept. Să iasă din scenă frumos şi întreg, cu toate stenturile în inimă. Poporul s-a săturat de veșnica austeritate ialomițeană. Poftește cap de ciupercă pe tigaie. De ce să stea el lipit de cine nu trebuie și să ajungă sos? Cei trebuie lui compania lui Ciupercă? Dacă se întîmplă ceva, pe mine să nu conteze. Și chiftie să ajungă și nu îmi pasă. Sunt vegetariană. Prefer  cap de ciupercă pe tigaie.

P.S.

Prin mintea mea naivă a trecut bănuiala că Ciupercă, vulpe bătrână,  va fi aflat că emisiunea Dosar de politician. Ghici Ciupercă, ce-i? a fost difuzată din pură coincidenţă exact de ziua mea de naştere. Cum nu mă uit la  televizor, am aflat de acest dar îngeresc  doar de ziua internaţională împotriva corupţiei, când am făcut referire la emisiune.  Aşa s-ar explica şi acuzaţiile lui Cioacă la adresa dreptului meu de exprimare. Că de ziua mea l-a lovit strechea pe Ciupercă.  Nu am apucat să le spun  că nu am nici o legătură cu emisiunea împricinată, deși le mulțumesc din suflet realizatorilor.  Aşa îmi dă Dumnezeu daruri bogate şi zile frumoase!

Categories: Diverse Tags:
  1. Ana Elisabeta
    ianuarie 15th, 2014 la 11:57 | #1

    Nu mai stiu cine a zis, dar a zis bine ca poporul fara patrimoniu este ca omul fara memorie: nu mai stie cine este, de unde vine, si unde se duce. Acum nu mai avem „carmaci” care sa distruga patrimoniul cu buna stiinta, pentru spalarea pe creier a poporului, ci numai „mici intreprinzatori” (mici la suflet, in primul rand) care pentru interesele lor de afaceri sunt gata sa distruga direct sau indirect patrimoniul, adica mostenirea noastra. Nu conteaza, bani sa iasa!

    Felicitari doamnei Emilia Corbu!

  2. Tiberiu G
    ianuarie 15th, 2014 la 18:48 | #2

    Toata simpatia pt doamna Emilia Corbu. Stim cine este Ciuperca(pistolul). Iata cine este(turcul) seful sau, zugravit atat de bine de Andrei Plesu:”Nimic din alcătuirea sa nu l-ar fi calificat, într-o ţară normală, pentru funcţia de prim-ministru. Necopt („cîrlan” după vorba lui Ion Iliescu), fără nicio performanţă profesională anterioară, obrăznicuţ fără strălucire, necinstit în evoluţia sa academică, lipsit de competenţă şi viziune financiar-economică, educat frugal şi adesea prost-crescut, pe scurt un carierist oarecare care a ajuns, brusc, în copac… Fericit să apară la televizor şi să se tragă în poză cu „înalţi reprezentanţi” ai forurilor planetare care, formal, sunt obligaţi să-l ia în serios, Victor Ponta a pierdut, în mod vădit, simţul orientării, iar despre răspundere personală şi instituţională, despre priorităţile ţării (distincte, totuşi, de imaturul lui joc de glezne) nu pare să aibă nici cea mai mică idee.”

  3. Emilia
    ianuarie 16th, 2014 la 10:03 | #3

    Doamne ajută!
    Le mulţumesc Pelerinilor care au preluat micul meu război cu nemernicia.
    Mulţumesc şi comentariilor încurajatoare.
    Slavă Domnului că m-a făcut aşa cum sunt!
    Emilia

  4. Acvila
    ianuarie 16th, 2014 la 10:11 | #4

    @Emilia
    Doamna Emilia,

    Vă încurajăm și vă susținem în toată această demascare a celor ce ne conduc pe plan local. Personal, cunosc situația din județ și nădăjduiesc ca exemplul dumneavoastră să fie urmat și de alți concetățeni. Astfel de oameni trebuie înlăturați de la conducere, nu e locul lor acolo.

  1. Nici un trackbacks momentan.