Acasă > Cuvinte de folos > MIERCURI ŞI VINERI ÎN SĂPTĂMÂNA ALBĂ: SĂ PĂŞIM ÎN PRONAOSUL POSTULUI MARE PRIN NEVOINŢĂ!

MIERCURI ŞI VINERI ÎN SĂPTĂMÂNA ALBĂ: SĂ PĂŞIM ÎN PRONAOSUL POSTULUI MARE PRIN NEVOINŢĂ!

CUVÂNT LA VECERNIA DIN MIERCUREA ALBĂ DIN

SĂPTĂMÂNA LĂSATULUI SEC DE BRÂNZĂ


MIERCURI ŞI VINERI ÎN SĂPTĂMÂNA ALBĂ:

SĂ PĂŞIM ÎN PRONAOSUL POSTULUI MARE

PRIN  NEVOINŢĂ!

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh!

Iubiţi credincioşi, adie a Postul Mare! Suntem în „Miercurea Brânzei”, în miercurea „Săptămânii Albe”. Şi Sfânta noastră Biserică, ca o adevărată mamă – care naşte nu numai pentru lumea aceasta, ci naşte şi pentru lume cealaltă, pentru Împărăţia cerurilor, pentru Veşnicie, pentru prea-frumosul Rai, ne pregăteşte din timp pentru nevoinţa postului.
Să nu credeţi că în miercurea şi în vinerea din Săptămâna Albă nu este post! Scrie Harţi în calendar, dar Harţi este abia după slujba Vecerniei. Miercuri şi vineri în Săptămâna Albă este post aspru. Se anticipează deja rânduielile de rugăciune pentru Laudele Bisericii în Postul Mare. De aceea astăzi, în Miercurea Albă – pentru că am săvârşit deja slujba Vecerniei şi am intrat în ziua de miercuri, aţi văzut că sfârşitul Vecerniei a fost altul decât la majoritatea vecerniilor din cursul Anului bisericesc. Am cântat troparele vecerniilor din Postul Mare: „Născătoare de Dumnezeu, Fecioară…”, „Botezătorule a lui Hristos…”, apoi „Rugaţi-vă pentru noi, Sfinţilor Apostoli…”, am citit „Sub milostivirea Ta…”, „Doamne miluieşte…” (de 40 de ori), „Ceea ce eşti mai cinstită…”, o binecuvântare, rugăciunea „Împărate Ceresc, pe binecredinciosul nostru popor ocroteşte-l, credinţa o întăreşte…” şi celelalte, şi rugăciunea de pocăinţă a Sfântului Efrem Sirul: „Doamne şi Stăpânul vieţii mele…” Şi mâine dimineaţă, rânduiala Utreniei este iarăşi cea pentru utreniile Postului Mare, iarăşi cu rugăciunea Sfântului Efrem Sirul.
Miercurea şi Vinerea Albă sunt zile aliturgice, adică fără Sfânta Liturghie, aşa cum nu avem Sfânta Liturghie nici în Postul Mare de luni până vineri – şi înţeleg aici Sfânta Liturghie deplină – pentru că orice Liturghie este un Paşti; împărtăşirea şi unirea cu Hristos nu poate fi o Sfântă şi Mare Vineri, pentru că noi nu ne împărtăşim doar cu Hristos Cel mort, noi ne împărtăşim cu Hristos Cel transfigurat prin Patimă şi Cruce şi înviat. De aceea, în Sfântul şi Marele Post, noi nu avem Liturghie deplină, nu avem Liturghia Sfântului Ioan Gură-de-Aur şi Liturghia Sfântului Vasile cel Mare de luni până vineri, ci avem doar Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite.

Aşadar, vom avea în fiecare sâmbătă a Postului Mare Liturghia Sfântului Ioan Gură-de-Aur, iar în fiecare duminică – mai puţin în Duminica Floriilor, care deja face legătura între Postul de 40 de zile şi postul distinct al Sfintelor Patimi -, vom avea Liturghia Sfântului Vasile cel Mare. Aceste două Liturghii sunt Liturghii depline. La aceste două Liturghii de sâmbătă şi duminică vom sfinţi Daruri – darurile de pâine şi darurile de vin, pentru împărtăşirea credincioşilor de luni până vineri, în Postul cel Mare, când nu avem Liturghii depline sau Liturghii cu epicleză, cu rugăciune de sfinţire. Ce e Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite dacă nu o Vecernie din Postul Mare, de luni pănă vineri, în cadrul căreia preotul se îmbracă în toate veşmintele şi scoate în procesiune Sfânta Împărtăşanie, pe care a pregătit-o încă de sâmbătă sau încă de duminică la o Liturghie deplină – a Sfântului Ioan Gură-de-Aur, respectiv a Sfântului Vasile cel Mare – spre împărtăşirea şi mângâierea credincioşilor; pentru că la un moment dat credincioşii au început să plângă, iar alţii poate că s-au şi revoltat, spunând: „Noi nu putem să trăim atâtea zile fără Sfânta Împărtăşanie!”. Aşa a apărut Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite! „Noi simţim nevoia să ne împărtăşim mai des în Postul Mare, nu doar sâmbătă şi duminică. Noi nu putem trăi cinci zile fără Hristos! Ni se pare foarte greu. Ni se pare mult.” Şi atunci, a apărut Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite. În sâmbete şi duminici, s-au adus mai multe daruri de pâine şi de vin – de pâine în special -, s-au scos mai multe Daruri (Sfinte Agneţe) din prescurile aduse de credincioşi, s-au pus pe Sfântul Disc, iar la imnul „Pre Tine Te lăudăm..” – sâmbătă sau duminică la Liturghia Sfântului Ioan sau a Sfântului Vasile – s-au sfinţit şi ele, pentru că aceste două Liturghii sunt Liturghiile la care avem Epicleză, avem invocarea Duhului Sfânt, rugăciunea de pogorâre a Duhului Sfânt, în urma căreia Dumnezeu-Tatăl trimite pe Duhul Sfânt să transforme darurile de pâine şi vin, sfinţindu-Le, în ce? În Trupul şi Sângele Fiului lui Dumnezeu, a Domnului nostru Iisus Hristos. Întreaga Treime este vie, de faţă şi lucrătoare în Sfânta Liturghie deplină, acolo unde există Epicleză, rugăciunile de invocare a Duhului Sfânt la „Pre Tine Te lăudăm…”. Vedeţi, de luni până vineri – în Postul Mare – n-avem cântarea „Pre Tine Te lăudăm…”, în timpul căreia are loc rugăciunea de invocare, de chemare, de pogorâre a Duhului Sfânt, Care sfinţeşte darurile. Şi Darurile sunt: Sfântul Trup şi Sfântul Sânge al Domnului.
Adie a Postul Mare! Astăzi, în Miercurea Albă, în care deja am intrat prin săvârşirea slujbei Vecerniei, nu ne împărtăşim. Trăim aproape ca în Postul Mare; dar postim până la Vecernie, chiar aspru. După Vecernie însă, mâncăm o singură dată în zi şi foarte puţin – dar nu este obligatoriu – lapte, brânză şi ouă. O asemenea rânduială de post este prevăzută şi pentru vinerea din această săptămână.
În Triod citim că „în Palestina, care este în părţile Ierusalimului, nu am apucat de la Sfinţii Părinţi să se facă nici Liturghie obişnuită, nici Liturghia mai înainte sfinţită, miercurea şi vinerea în Săptămână Brânzei; că în aceste două zile se cântă „Aliluia” în loc de „Dumnezeu este Domnul…” la Utrenie; cu metanii seara şi dimineaţa, precum s-a arătat mai sus. Iar după Vecernie, adică seara, după orele 17 – depinde acum la ce oră se săvârşeşte Vecernia la biserica la care mergem; la Patriarhie se săvârşeşte la orele 16, dar la noi se săvârşeşte mai târziu, la orele 18. Apoi, unii nu pot veni la Vecernie. Pot însă să citească Vecernia acasă, după rânduiala Postului din Ceaslov, şi după ce săvârşesc Vecernia pe la orele 16, la orele 16.30 – 17 pot să mănânce – iar după Vecernie, în aceste două zile, se mănâncă brânză şi ouă, păzind pravila celui între sfinţi, Părintelui nostru Nichifor Mărturisitorul, Patriarhul Constantinopolului”.
Deci, adie a Postul Mare! Şi Samoglasnica, cântarea de la Stihoavna din această seară ne-a îndemnat pe toţi: „Cu bucurie să primim, credincioşilor, vestirea postului cea insuflată de Dumnezeu, precum mai înainte ninivitenii, şi apoi desfrânatele şi vameşii au primit vestirea pocăinţei de la Ioan. Prin înfrânare să ne gătim spre împărtăşirea sfinţeniei celei stăpâneşti din Sion. Cu lacrimi să ne curăţim mai-nainte spre dumnezeiasca spălare cea din el (din Sion –n.n.). Să ne rugăm a vedea săvârşirea Paştilor celor ce se închipuiesc aici, şi arătarea celor adevărate. Să ne gătim spre închinarea Crucii şi a Învierii lui Hristos Dumnezeu, strigând către Dânsul: Nu ne ruşina pe noi din nădăjduirea noastră, Iubitorule de oameni!”
Dar astăzi dimineaţă, ce ne-a îndemnat Biserica?
Să primim popoarelor postul cu dragoste, că a sosit începutul duhovniceştilor nevoinţe. Să lăsăm dulcea patimă a trupului şi să creştem darurile sufletului. Să pătimim împreună ca nişte robi ai lui Hristos, ca să ne şi preaslăvim împreună ca şi nişte fii ai lui Dumnezeu, şi Duhul cel Sfânt sălăşluindu-se în noi, va lumina sufletele noastre.
Deci, „cu bucurie”, s-a cântat în seara aceasta; „cu dragoste” s-a zis de dimineaţă, să primim vestirea postului; că a sosit începutul duhovniceştilor nevoinţe.
În Constantinopol, spre deosebire de Tipicul Bisericii din Ierusalim, în aceste două zile de miercuri şi vineri, se săvârşeşa însă Liturghia Darurilor, adică se împărtăşeau credincioşii după toată rânduiala Liturghiilor din Postul cel Mare. Dar noi, pentru că ţinem Tipicul Sfântului Sava cel Sfinţit, cel din părţile Ierusalimului, nu vom săvârşi nici mâine dimineaţă, nici vineri  dimineaţă nici o Sfântă Liturghie – nici deplină, nici nedeplină, ci mâine dimineaţă şi vineri dimineaţă se va săvârşi slujba Utreniei, după rânduiala Postului Mare cu „Aliluia” în loc de „Dumnezeu este Domnul…” şi rugăciunea „Doamne şi Stăpânul vieţii mele…”.
„Cu bucurie să primim vestirea postului…”
Vedeţi, postul – ne spune această Samoglasnică, este insuflat de Dumnezeu. Când a insuflat Dumnezeu postul? Când a şoptit în urechile lui Adam şi Evei, în inima lor, în conştiinţa lor, „Din toţi pomii raiului poţi să mănânci. Dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului, care este în mijlocul Raiului, să nu mănânci. Căci în ziua în care vei mânca – şi nu vei respecta porunca postului – cu moarte vei muri”. Tu omule, Adame şi Eva; că amândoi sunteţi una. „Şi a făcut Dumnezeu pe om..,” unul singur, „după chipul Său l-a făcut: bărbat şi femeie”. Deci, atunci, în Raiul cel de pe pământ, în grădina Edenului, porunca postului se referea la un fruct. Nu e mărul cum zic unii. Sfinţii Părinţi susţin că e smochinul. Rodul smochinului e fructul care l-a omorât pe primul om, pentru că n-a postit, n-a respectat porunca postului. Adam şi Eva n-au făcut ascultare, de cine? De duhovnicul lor, de preotul lor paroh, de stareţul lor, Care era Dumnezeu! Ei – Adam şi Eva – erau primii enoriaşi ai primei parohii de pe pământ, în care preot paroh era Dumnezeu. Putem spune şi aşa: prima episcopie de pe pământ a fost Raiul protopărinţilor, în care Episcop era Dumnezeu. Ei n-au păzit postul; dar să ştiţi: Adam şi Eva, în Rai, nu mâncau carne, lapte, brânză şi ouă. De aceea, Dumnezeu nici nu le-a pus la încercare credincioşia şi dragostea faţă de El, spunându-le: „Să nu tăiaţi porc, ca să mâncaţi!”, sau „Să nu mâncaţi miel!”, ci i-a pus să postească, ocolind un singur pom: pomul cunoştinţei binelui şi răului din mijlocul Raiului, care era un smochin. Dar le-a spus: Din toţi ceilalţi smochini din Rai, puteţi să mâncaţi. Din acesta nu. Era greu? Nu era greu. Să evite doar un pom. Dar curiozitatea păcătoasă, dorinţa de slavă, de afirmare fără Dumnezeu şi împotriva lui Dumnezeu, ne-experienţa i-a făcut pe primii oameni să asculte mai mult de şarpe, de diavolul ce se ascunsese în şarpe, şi să dorească să fie dumnezei, fără Dumnezeu şi împotriva lui Dumnezeu – dacă s-ar putea. Şi ştiţi ce s-a întâmplat…
Pentru că Adam şi Eva n-au păzit postul şi n-au făcut ascultare de Părintele ceresc, au fost izgoniţi din Rai, şi MARE BINE! „Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh!”, Treimii celei deofiinţă şi nedespărţite, că ne-a izgonit din rai prin protopărinţii noştri. Că dacă ne lăsa acolo, iar Adam şi Eva gustau şi din pomul vieţii, se înveşnicea răul, păcatul, neascultarea, răzvrătirea şi neînfrânarea. Se înveşnicea răul. Porunca postului a fost insuflată sau inspirată, şoptită, decretată de Dumnezeu Tatăl. Dar şi pe noi, Biserica ne îndeamnă să primim vestirea postului cu bucurie. Să ne amintim cum au făcut ninivitenii, atunci când le-a propovăduit pocăinţa – cine? -, Profetul Iona. Şi s-a dus Iona şi a predicat „Trei zile, şi Ninive va fi dărâmată”, pentru păcatele ei. Pocăiţi-vă, schimbaţi-vă viaţa. Scoateţi vicleşugurile din inimile voastre, părăsiţi-vă de desfrânări, de dumnezeii cei mincinoşi, de ucideri, de nedreptăţi şi întoarceţi-vă la Dumnezeu. Şi ninivitenii au primit cu bucurie propovăduirea lui Iona despre post, despre pocăinţă.
Apoi, la fel au primit vestirea pocăinţei, cine? – desfrânatele şi vameşii. De la cine? De la Ioan Botezătorul. Ce predica Ioan? „Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia cerurilor…”. Sunt unii care bombănesc şi zic: „Ia uite-o şi pe asta! Acum a devenit bisericoasă! Ea, care a avut atâţia bărbaţi şi a trăit nu ştiu cum… Ce caută asta la biserică!…” Dar nimic mai nepotrivit, şi mai ilogic, şi mai anti-evanghelic decât a afirma aşa ceva, decât a judeca aşa… Hristos n-a venit decât pentru căutarea oii celei pierdute. A zis: „N-au trebuinţă cei sănătoşi de doctor, ci cei bolnavi”. Biserica este un spital de obşte, în care vin oameni mai buni şi mai puţin buni… Toţi vin la Hristos ca Domnul să-i facă bine, pentru că Hristos nu respinge pe nimeni: nici desfrânate, sau prostituate cum se numesc astăzi, nici vameşi, nici criminali, nici puşcăriaşi, nici nebuni; pe toţi îi primeşte. Hristos nu respinge pe nimeni. „Pe cel care vine la Mine, nu-L voi da afară”… Şi pe cel bogat, şi pe cel sărac, şi pe cel deştept şi cu doctorate şi pe cel prost şi analfabet, şi pe cel de la Capitală şi pe ţăran, şi pe cel cu butoni de aur, şi pe cel rupt în coate şi desculţ. Hristos îi primeşte pe toţi. Şi asemenea face, urmând Arhipăstorului Hristos, şi păstorul de suflete, oricare ar fi el: fie episcop sau preot; pe toţi îi primeşte, pe toţi îi îmbrăţişează şi îi trimite la Izvorul vieţii şi al dragostei adevărate, Care e Hristos. Şi ce le oferă? „Trupul lui Hristos primiţi şi din izvorul cel fără de moarte gustaţi”. El este izvorul vieţii, al nemuririi, al credinţei, al nădejdii, al dragostei, a toată darea cea bună şi a tot darul desăvârşit care vine de sus, de la Părintele Luminilor, prin Duhul Sfânt, Care sfinţeşte darurile şi ne oferă Trupul şi Sângele lui Hristos „spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci”.
În continuare, Triodul ne învaţă: „…Prin înfrânare să ne gătim spre împărtăşirea sfinţeniei celei stăpâneşti din Sion”. Opusul înfrânării sau antonimul ei este desfrânarea. Desfrânare nu înseamnă doar numai păcatul curviei. Desfrânare înseamnă a nu avea limită sau frână în ceea ce faci: când vorbeşti mult, fără măsură, nu ai frână la limbă, desfrânezi – în sensul larg al cuvântului. Când gândeşti vrute şi nevrute în timpul rugăciunii, când vagabondezi cu mintea în biserică în loc să fii fidel sau fidelă Mirelui sufletului tău, Care este Hristos, atunci iarăşi, desfrânezi. Nu-ţi ţii mintea în frâu. Mintea ta nu are frâu, şi-atunci e o minte desfrânată. Şi tot aşa…
Noi însă, prin înfrânare, adică punând strajă şi frâu gurii, urechilor, ochilor, mâinilor, picioarelor, tuturor simţurilor sufleteşti şi trupeşti, spunem: „Pune, Doamne, strajă gurii mele şi uşă de îngrădire împrejurul buzelor mele…”; asta înseamnă înfrânarea limbii, a gurii de la păcate. Limba este un mic mădular, dar cu mari răutăţi se făleşte. Şi potrivit este să spunem şi „Pune, Doamne, strajă şi urechilor mele..”, ca să nu ascultăm toate deşertăciunile, şi minciunile, şi hulele, şi blasfemiile, şi înjurăturile şi bârfele. Potrivit este să spunem cu Proorocul-împărat David şi: „Întoarce ochii mei ca să nu vadă deşertăciunea”. Şi câte deşertăciuni nu privesc ochii omului contemporan, ai creştinului zilelor noastre! Toată ziua stă pe internet. Şi dacă nu stă pe internet, la jocuri sau la filme, – gospodinele nu le prea au cu internetul, dar le au cu telenovelele – stă la televizor. Tu, creştine, în Postul Mare trebuie să sigilezi televizorul şi să zici închinându-te: „Întoarce ochii mei, ca să nu vadă deşertăciunea” în post; şi-ţi închini şi ochii… Ai sigilat televizorul şi nu mai desfrânezi cu ochii. Şi-atunci faci ascultare de ceea ce spune Triodul: „…Prin înfrânare să ne pregătim spre împărtăşirea sfinţeniei celei Stăpâneşti din Sion”.
Ce-i aceea „sfinţenia stăpânească din Sion”, pentru care Biserica ne pregăteşte să ne împărtăşim cu ea? Sfinţenie – creştinii mai evlavioşi, care se duc prin pelerinaje numesc – ce? – vata pe care o ating de sfintele moaşte, busuiocul, florile, iconiţele, miruri, cruciuliţe – toate acestea sunt sfinţenii – o bucăţică de veşmânt de la un sfânt – sfinţenie -, ei, „sfinţenia stăpânească din Sion”, care este? De ce-i zice „stăpânească”? Pentru că e sfinţenia Stăpânului Hristos din Sion. Ce-a fost pe Sion? Ei bine, pe muntele Sion era foişorul Cinei celei de Taină. Şi ce s-a întâmplat în foişor? Cina cea de Taină. Ce-a fost Cina cea de Taină? Prima Sfântă Liturghie. Ce s-a întâmplat la prima Sfântă Liturghie? A zis ceva Hristos. Ce-a zis? „Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu care se frânge pentru voi spre iertarea păcatelor”. Şi ce-a mai zis? „Beţi, dintru acesta toţi, acesta este sângele Meu al Legii celei Noi, care pentru voi şi pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor”, şi asta „să o faceţi spre pomenirea Mea”. „Căci ori de câte ori veţi mânca pâinea aceasta şi veţi bea paharul acesta, moartea Mea veţi vesti, Învierea Mea veţi mărturisi până la a doua Mea venire”. E poruncă! Aceasta să o faceţi spre pomenirea Mea”. Să participaţi la Sfânta Liturghie şi să vă împărtăşiţi! „Luaţi, mâncaţi…”, „Beţi dintru acesta toţi…”. Ne pregătim prin înfrânare, nu prin desfrânarea ochilor, urechilor, mâinilor, picioarelor, că şi picioarele te duc la desfrânare: în cazinouri, în bordeluri sau pe variantă sau în casă străină… Şi înseamnă că sunt şi picioare desfrânate… Picioarele, care nu se înfrânează prin metanii, prin a sta locului acasă, în familie, a sta la rugăciune, a face multe, multe metanii, a merge la biserică, a sta în picioare în biserică vreo două, trei, patru ceasuri, nemutându-te de pe un picior pe altul, asta înseamnă a exersa înfrânarea, asceza sau nevoinţa picioarelor. Şi cu mâinile, să nu mai spunem câte păcate nu se fac!… Deci există şi desfrânare a mâinilor, dar şi înfrânare a mâinilor. „Prin înfrânare să ne gătim spre împărtăşirea sfinţeniei celei Stăpâneşti din Sion”, pentru că Sfântul Altar este noul foişor, noul Sion. „Cu lacrimi să ne curăţim mai înainte” – cu lacrimi, cu lacrimi de pocăinţă pentru păcatele noastre -, „spre dumnezeiasca spălare cea din Sion. Să ne rugăm a vedea săvârşirea Paştilor celor ce se închipuiesc aici, dar şi pentru arătarea celor adevărate”. Cred că vă este cunoscut acest tropar pascal: „O, Paştile cele mari şi preasfinţite Hristoase/ O, înţelepciunea şi cuvântul lui Dumnezeu şi puterea,/ Dă-ne nouă mai adevărat să ne împărtăşim cu Tine în ziua cea neînserată a Împărăţiei Tale”. Aici trăim Paştile, pe Hristos, unirea sau nunta cu Dumnezeu în Sfintele Taine, atât cât este cu putinţă unei fiinţe pământeşti psiho-somatice – suflet şi trup, aşa încât sufletul să nu părăsească trupul. Însă această unire cu Hristos o vom trăi mai adevărat, mai deplin – pentru că la Înviere vom învia cu alte trupuri, spiritualizate – în Împărăţia Sfintei Treimi. Aici doar începem şi trăim ceea ce e cu putinţă firii noastre slabe, aşa cum apostolii s-au împărtăşit de slava Luminii Necreate pe Tabor, de slava lui Dumnezeu, atât cât au putut suporta, căci au căzut cu feţele la pământ, au căzut în extaz – nu mai ştiau de fericire ce vorbesc. Troparul spune: „Schimbatu-Te-ai la faţă în munte, Hristoase Dumnezeule, arătând ucenicilor Tăi slava Ta, pe cât li se putea”… atât cât erau capabili să primească prin ochii trupului şi cei ai sufletului, pentru că slava lui Dumnezeu, Lumina Necreată atinge şi luminează şi sufletul, şi inima.
„Să ne gătim spre închinarea Crucii şi a Învierii lui Hristos Dumnezeu”.
Vom avea închinarea Sfintei Cruci în Duminica a III-a din Postul Mare, în mijlocul postului, şi vom avea închinarea Sfintei Cruci şi în Sfânta şi Marea Vineri, adică joi seară la Denia celor douăsprezece Evanghelii.
„Să ne gătim spre închinarea Crucii şi a Învierii lui Hristos Dumnezeu”.
Când vom cânta noi „Învierea Ta, Hristoase Mântuitorule, îngerii o laudă în ceruri şi pe noi pe pământ ne învredniceşte cu inimă curată să Te slăvim”? În noaptea Învierii. Imediat după cuvintele: „Veniţi de primiţi lumină!”. Şi de nenumărate ori se repetă cuvintele: „Veniţi toţi credincioşii să ne închinăm Sfintei Învierii lui Hristos; că iată a venit prin cruce bucurie la toată lumea. Totdeauna binecuvântând pe Domnul, lăudăm Învierea Lui; că răstignire răbdând pentru noi, cu moarte pe moarte a stricat”.
Deci să ne gătim spre închinarea Crucii şi a Învierii lui Hristos Dumnezeu, strigând către Dânsul: „Nu ne ruşina pe noi din nădăjduirea noastră, Iubitorule de oameni”. Adică: Hristoase, Tu care iubeşti pe tot omul care vine în lume, pe noi, care nădăjduim să ajungem la Sfintele Paşti – că s-ar putea să nu le ajungem -, pe noi, care nădăjduim să ne curăţim de păcate, învredniceşte-ne „să vedem Paştile cele închipuite aici şi arătarea celor adevărate”. Să ne gătim spre închinarea Crucii şi a Învierii. Să nu ne ruşinezi în nădejdea noastră. Noi sperăm că vom ajunge. Ajută-ne să ne închinăm Crucii şi Învierii Tale!
Aşadar, cine are minte, să ia aminte!
În încheierea cuvântului vă voi citi câteva îndemnuri din Tricântarea lui Iosif:
„Vremea pocăinţei a sosit. Să ne grăbim, iubitorilor de Hristos, să ne curăţim de toate păcatele şi să ne arătăm înaintea Stăpânului fericiţi!”
„Postire curată, fără păcat, să ne sârguim să săvârşim acum neîncetat, ca să aflăm iertare greşelilor”.
„Strălucitu-ne-au nouă luminat ca nişte zori razele pocăinţei, adică înainte-intrările înfrânării”.
„Scoate-mă din foc şi de la viermele cel neadormit, Mântuitorule, cu nevoinţa pocăinţei, curăţindu-mă”.
„Vremea este de pocăinţă, grăbeşte-te a arăta lui Dumnezeu roade vrednice de pocăinţă, suflete al meu, scoală-te şi strigă îndelung prin posturi şi prin rugăciuni: Lăudaţi, binecuvântaţi şi preaînălţaţi pe Hristos în veci”. Amin.

[ROSTIT PE 1 MARTIE 2011]

Categories: Cuvinte de folos Tags:
  1. ilie radu
    martie 2nd, 2011 la 15:30 | #1

    am citit articolul si mie personal mi sa pare ca se exagereaza! mi se pare ca se trece in parte cea extrema pe cand calea de mijloc e cea imparateasca! daca sa hotarat harti in zilelea astea acum se cere post aspru! fiecare se nevoieste dupa puterile lui! sa nu uitam ca urmeaza in post lung! sa ma iertati ca am indraznit sa spun asta! e doar parerea mea personala! sper sa nu smintesc pe nimeni! sa ne ajute bunul DUMNEZEU sa ducem postul la bun sfarsit si sa ne bucuram de INVIEREA SA!

  2. Aetos33
    martie 2nd, 2011 la 17:54 | #2

    În Triod citim că „în Palestina, care este în părţile Ierusalimului, nu am apucat de la Sfinţii Părinţi să se facă nici Liturghie obişnuită, nici Liturghia mai înainte sfinţită, miercurea şi vinerea în Săptămână Brânzei; că în aceste două zile se cântă „Aliluia” în loc de „Dumnezeu este Domnul…” la Utrenie; cu metanii seara şi dimineaţa, precum s-a arătat mai sus. Iar după Vecernie, în aceste două zile, se mănâncă brânză şi ouă, păzind pravila celui între sfinţi, Părintelui nostru Nichifor Mărturisitorul, Patriarhul Constantinopolului”.

  3. Aetos33
    martie 2nd, 2011 la 17:57 | #3

    A mânca o dată în zi seara (orice ai mânca) seamănă cu un post aspru. Dar şi Triodul e tipărit cu binecuvântarea Sinodului, ca şi calendarul. Că nu conglăsuiesc e altă poveste…

  4. ilie radu
    martie 2nd, 2011 la 18:04 | #4

    imi retrag ce am scris mai devreme! sa ma ierte toti care iam smintit! a fost un comentariu deplasat! ma iertati inca odata!

  5. Aetos33
    martie 2nd, 2011 la 18:05 | #5

    În aceste zile de miercuri şi vineri în Săptămâna Albă se cântă slujba deplină din zilele de post, cu „Aliluia” în loc de „Dumnezeu este Domnul…”, cu un canon în trei cântări sau ode – de unde numele de Triod, cu luminânde, cu idiomele, cu lectură întreită şi toate celelalte elemente caracteristice ale slujbelor din Postul Mare; lectură întreită însemnând cele două catisme şi cuvântul Marelui Vasile despre post cu începutul „Mângâiaţi, mângâiaţi pe poporul meu…”. Cu alte cuvinte, este o zi de post aspru, în care se mănâncă o singură masă după vecernie. Acest lucru este hotărât de toate Tipicele vechi. Astăzi, însă, se face dezlegare în aceste două zile. Însă dezlegarea este clar inventată. La această masă de post monahii mâncau „puţină brânză”, spun manuscrisele de sute de ani, sau „foarte puţină brânză” şi aceasta, după vechile Tipice, „spre împiedicarea întinăciunii anumitor erezii” sau „pentru anumite erezii urâte de Dumnezeu”, adică a iacobiştilor şi a miercuriţilor sau tetradiţilor, conform Canonului 32 al Sfântului Nichifor al Constantinopolului.
    Cuviosul Nicodim Aghioritul, în „Pidalion”, comentând acest canon şi invocând şi alte mărturii, nu socoteşte îndreptăţită dezlegarea postului şi mâncarea de brânză decât în afara mănăstirilor şi în părţile unde există comunităţi ale ereticilor în discuţie. Ori noi, în România, nu avem eretici iacobiţi, nici miercuriţi sau tetradiţi, şi atunci nu mai este justificată dezlegarea la brânză, de fapt, la foarte puţină brânză după vecernie. Poziţia Sfântului Nicodim Aghioritul este aspră, dar corectă din punct de vedere logic şi istoric. Miercurea şi vinerea din săptămâna brânzei sunt într-un oarecare fel pridvorul Postului Mare, începutul Postului Mare.

  6. porfirie
    martie 2nd, 2011 la 20:34 | #6

    Intradevar postul saptamanii ce urmeaza Duminicii Vamesului si Fariseului si cel din Saptamana Branzei a fost usurat datorita practicilor armene, copte de a tine post aspru in aceste zile insa acesta dispensa ar fi fost fara sens pentru ortodocși daca nu ar fi avut alta conotatie.Pentru ca ortodocși nu ar fi dezlegat postul numai ca faca in ciuda celorlati(cum tind unii sa creada).Aceste dispense au fost pastrate de catre Parinti deoarece „permit atletilor(ascetilor) sa inmagazineze forțe pentru lupta si sa se simta in ei inșisi pentru a putea strabate cate cinci zile de post aspru in cele 6 saptamani ale Postului Mare.”

  7. martie 2nd, 2011 la 22:44 | #7
  8. Crenguta
    februarie 21st, 2012 la 16:26 | #8

    DUMNEZEU A LASAT LIBERUL ARBITRU OMULUI.

    DUMNEZEU ESTE ORTODOX si ESTE IUBIRE!!! CEI CARE VA VOR SMINTI – si ma refer aici la Preotii Ortodocsi, VOR PLATI!!!

    DUMNEZEU nu bate cu bota, ci cu CUVANTUL! TOT CE GRAIESC EI RAU IN FATA LUI DUMNEZEU CEL VIU, SA LI SE INTOARCA CA UN BUMERANG!!! POATE ASA VOR INTELEGE CA HRISTOS E VIU.

    AMIN!

    OARE degeaba am grait toate pana acum??? VOI VETI VEDEA. DUMNEZEU E BU, DAR E SI DREPT JUDECATOR!

    Treaba voastra, DAR nu duceti cu voi suflete in iad! CA VA BATE DUMNEZEU, VA SCOATE DIN RAI, AMIN!

    SI VINA CEA MAI MARE ESTE A ARHIEREILOR CARORA LI S-A REVELAT CUVANTUL!

  9. Crenguta
    februarie 21st, 2012 la 16:29 | #9

    BUN! AMIN! ALILUIA!

  10. ELENA
    februarie 21st, 2012 la 20:54 | #10

    Amin.Si multumim administratorilor blogului pentru predica atat de frumoasa si de folositoare. Asa e, adie a Postul Mare!Domnul sa ne ajute pe toti sa traim Canonul cel Mare si Postul cu frumoase slujbe, sa ne lumineze sa ne descoperim pacatele nemarturisite si sa ne pregatim temeinic pentru acel moment emotionant in care vom fi chemati”Veniti de luati lumina!” Si sa primim Lumina in suflet spre iertarea pacatelor si Inviere.

  11. februarie 23rd, 2014 la 18:58 | #11

    Slavit sa fie Dumnezeu ! Parinte George, e tare cuvantul „erezie „. Unii ne mai si pierdem cateodata , caci sunt sminteli multe , din cauza imputinarii credintei si mai ales a lipsei de iubire . Faceti sfintia voastra rugaciuni din iubire pentru oile ratacite , caci lipseste Duhul Sfant care ne leaga pe toti ! Doamne ajuta!

  1. Nici un trackbacks momentan.