Acasă > BISERICA ELADEI > MII DE PELERINI LA MAICA DOMNULUI DIN INSULA TINOS – ELADA (PHOTO)

MII DE PELERINI LA MAICA DOMNULUI DIN INSULA TINOS – ELADA (PHOTO)

Mii de pelerini la Maica Domnului din Tinos 

Duminică, 9 septembrie 2012

DSC06674

Mii de pelerini de toate vârstele, dar mai ales tineri, din toate zonele patriei noastre, dar şi din străinătate, au umplut de ieri dimineaţă Preasfânta Biserică a Celei-pline-de-Har din sfânta insulă Tinos, pentru a venera sfânta icoană, să se mărturisească, să ceară binecuvântarea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi să-i încredinţeze Acesteia mulţumirile, rugăciunile şi speranţele lor.

Înaltpreasfinţitul Mitropolit de Syros şi preşedintele Comisiei de Conducere a Sfântului Aşezământ al Buneivestiri, kyr Dorotheos al II – lea, sensibil îndeosebi în slujirea credincioşilor şi a sufletelor îndurerate, care caută binecuvântarea Preasfintei noastre Născătoare de Dumnezeu, atât personal, cât şi prin intermediul Epitropului Arhieresc al sfintei insule, protopresbiterul Gheorgheos Faneros, preoţii Sfântului Aşezământ, dar şi cei din întreaga insulă şi lucrătorii de pe aceasta, cu multă iubire şi fără să cruţe nici un efort şi timp, i-au slujit pe pelerini şi au încercat în toate modurile posibile să împlinească toate nevoile acestora.        

Sfintele slujbe ale Utreniei şi Dumnezeieştii Liturghii, sfintele paraclise care se cântă la fiecare oră şi slujba vecerniei se slujesc în fiecare zi şi fără întrerupere tot timpul anului şi au ca scop alinarea pelerinilor Sfintei şi Făcătoarei-de-minuni Icoane a Celei pline de Har.

DSC06693

tinos pistoi

tinos pistoi3

Traducere: http://acvila30.ro/; sursa: ROMFEA.GR

Copyright
Această traducere ne aparţine şi este protejată de Legea Drepturilor de Autor, legea nr. 8/1996. Ea poate fi citată parţial [fragmentar] pe alte bloguri sau site-uri cu precizarea sursei sau link către pagina de unde provine [http://acvila30.ro], dar nu poate fi preluată de mass-media fără un acord scris.
Nu aveţi voie să copiaţi această traducere fără voia sau ştirea http://acvila30.ro.
Dacă aveţi nevoie sau vreţi să folosiţi în scopuri proprii această traducere, vă rugăm să ne contactaţi şi vom stabili atunci condiţiile.

Categories: BISERICA ELADEI Tags:
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.