Acasă > BISERICA UCRAINEI, ŞTIRI > Mitropolitul VLADIMIR, starețul Lavrei POCEAEV către Poroșenko: ”DE CE V-AȚI SCHIMBAT, DOMNULE PREȘEDINTE?”

Mitropolitul VLADIMIR, starețul Lavrei POCEAEV către Poroșenko: ”DE CE V-AȚI SCHIMBAT, DOMNULE PREȘEDINTE?”

pochaev poroshenko

Egumenul Lavrei Poceaev către Poroşenko:

 „De ce v-aţi schimbat, domnule preşedinte?”

Sâmbătă, 8 decembrie 2018

Autor: Emilios Polyghenis

O scrisoare Preşedintelui Ucrainei, Petru Poroşenko, a trimis Egumenul Lavrei Poceaev, Mitropolitul Vladimir.

Menţionăm că, potrivit informaţiilor Romfea.gr, Mitropolitul Vladimir îl cunoaşte personal pe preşedinte, precum şi pe familia acestuia.

În scrisoarea sa, Mitropolitul spune că „trăim într-o ţară cu toţii. Toţi suntem compatrioţi, şi dumneavoastră şi noi, dar dumneavoastră sunteţi garantul drepturilor şi libertăţii noastre”.

În alt punct, Egumenul Lavrei Poceaev îi aminteşte preşedintelui de credinţa sa ortodoxă anterioară, precum şi de vizitele sale în Lavră şi de discuţiile duhovniceşti purtate împreună.

„Îmi amintesc de frumoasele noastre întâlniri şi discuţii despre valorile eterne, când dumneavoastră şi soţia dumneavoastră participaţi la slujbe în Lavră. Și de multe ori rămâneam uimit când vorbeaţi de Evanghelie şi de cuvântul lui Dumnezeu” – subliniază Mitropolitul Vladimir.

În continuare, Înaltpreasfinţitul se întreabă: „Am rămas surprins! Vă întreb, domnule Preşedinte, ce s-a întâmplat? De ce v-aţi schimbat atitudinea faţă de Biserica Ortodoxă a Ucrainei şi faţă de Lavra noastră?”.

„Mai presus de toate suntem creştini ortodocşi, care încercăm să împlinim legea lui Hristos în viaţa noastră şi să ne pregătim pentru veşnicie” – adaugă Mitropolitul Vladimir.

De asemenea, Înaltpreasfinţitul Vladimir subliniază că după eşecul întâlnirii Preşedintelui cu Episcopii Bisericii Ortodoxe Ucrainene (13 noiembrie), „Sfânta Lavră „Adormirea Maicii Domnului” din Poceaev s-a trezit sub presiunea diferitelor organe de stat. Spuneţi-mi, vă rog, cine le-a dat un asemenea ordin?”.

„În anii ’50 şi ‘60, obştea Lavrei Poceaev a fost alungată, a intrat în închisoare, a fost dispreţuită şi calomniată. Au fost confiscate sfintele locașuri ale Bisericii, averea ei, precum şi terenurile ei. Ne numeau „naţionalişti”, deoarece vorbeam limba ucraineană. Şi acum ne numesc „moscoviţi”, deoarece suntem ortodocşi şi apărăm credinţa noastră ortodoxă” – subliniază cu înțeles Mitropolitul Vladimir.

Înaltpreasfinţitul, în continuarea scrisorii, accentuează: „Să aveţi însă în vedere, domnule Preşedinte, că toate vor trece şi într-o zi vom ajunge la sfârşitul vieţii noastre. Şi nu vom putea să corectăm atunci nimic în ceea ce priveşte locul nostru în veşnicie, dacă aici facem greșeli şi nu ne corectăm atitudinea faţă de Sfânta noastră Biserică”.

Egumenul Lavrei Poceaev mai cere de la Preşedintele Poroşenko să arate înţelegere credincioşilor, cu care a trăit, precum şi dragoste şi respect faţă de cele sfinte ale Bisericii. 

La final, Mitropolitul Vladimir îl roagă pe Preşedinte să intervină personal pentru Lavra Poceaev, ca să înceteze presiunea din partea organelor statului şi să împărăţească pacea şi dragostea”.

Legături: 

 

Traducere: www.acvila30.ro; sursa: romfea.gr

Categories: BISERICA UCRAINEI, ŞTIRI Tags:
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.