Acasă > Cuvinte de folos, PATRIARHIA ROMÂNIEI > MUZICA LITURGICĂ – LUCRARE MISIONARĂ A BISERICII

MUZICA LITURGICĂ – LUCRARE MISIONARĂ A BISERICII

 

MUZICA LITURGICĂ – LUCRARE MISIONARĂ A BISERICII

*

Cuvântul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la cea de a V-a ediție a Concursului Național de Muzică Bisericească „Lăudați pe Domnul”, 27 octombrie 2012: 

Muzica bisericească este parte integrantă a cultului liturgic creştin ortodox şi a culturii muzicale în general, cu rol deosebit de important în activitatea pastorală şi misionară a Bisericii.

Cântarea bisericească are darul de a revigora în Biserica lui Hristos conştiinţa misionară, întrucât misiunea de a vesti iubirea lui Dumnezeu pentru oameni, prin cuvânt şi faptă, este o vocaţie a tuturor creştinilor.

Ediţia a V-a a Concursului Naţional de Muzică Bisericească „Lăudaţi pe Domnul!” se înscrie între manifestările dedicate „Anului omagial al Tainei Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor în Patriarhia Română”. Astfel, în mod special, acest concurs a cuprins la secţiunea compoziţie un text impus din slujba Tainei Sfântului Maslu. În plus, toate grupurile corale participante la această ediţie sunt formate din preoţi şi diaconi, slujitori ai Sfintelor Altare şi ai Sfintelor Taine.

Muzica bisericească interpretată de grupurile corale ale preoţilor slujitori are, pe lângă frumuseţea intonaţiei artistice, un duh profund de liturghisire, deoarece această vocaţie se manifestă atât la Sfântul Altar, cât şi în cântarea misionară şi pastorală, creând o atmosferă de o sobrietate mistică deosebită.

Promovând muzica bisericească de valoare, Concursul Naţional de Muzică Bisericească „Lăudaţi pe Domnul!” contribuie la păstrarea şi cultivarea tezaurului muzicii bisericeşti naţionale şi universale şi încurajează tinerii preoţi și diaconi să participe la coralele protopopiatelor, întărind comuniunea, cultivând simţul artistic şi înnoind spiritul misionar

În acelaşi timp, secţiunea de compoziţie din cadrul acestui concurs naţional are darul de a îmbogăţi repertoriul liturgic românesc şi de a stimula creativitatea compozitorilor de muzică eclezială din ţară.

Totodată, acest concurs are rolul de a împărtăşi publicului larg şi credincioşilor, mai ales prin intermediul radioului şi televiziunii TRINITAS, frumuseţile şi tainele muzicii bisericeşti de inspiraţie bizantină, arătând că armonia dintre cuvânt şi melos, dintre profunzimea învăţăturilor teologice şi bucuria elevaţiei spirituale este ofrandă de mulţumire şi laudă adusă lui Dumnezeu şi izvor de alinare duhovnicească pentru pelerinii veniţi în aceste zile la Bucureşti să se închine la moaştelesfinţilor vindecători de boli sufleteşti şi trupeşti: Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor şi Nectarie de la Eghina.

Se cunoaşte faptul că muzica, în general, şi muzica sacră în special, este izvor de pace profundă, de bucurie sfântă, dar şi de sănătate sufletească şi trupească. Ascultată în stare de rugăciune muzica liturgică devine terapie, contribuie la alinarea suferinţei sufletului şi a trupului

Activitatea de cultivare a muzicii liturgice autentice este pentru Biserică o lucrare misionară, de sensibilizare a sufletelor pentru a recepta Evanghelia lui Hristos şi pentru a se împărtăşi de prezenţa lui Hristos. De aceea, cuvântul sacru cântat, în Ortodoxie, are ca scop realizarea comuniunii cu Cel Unul Sfânt. Astfel, cântarea sacră sfinţeşte mintea şi limba, auzul şi simţirile. Ea ne ajută „să lepădăm toată grija cea lumească”, mai ales când ne întâlnim liturgic cu „Împăratul tuturor Cel nevăzut înconjurat de cetele îngereşti”. Mai precis, în muzica sacră sau liturgică este cântată prezenţa harică a lui Dumnezeu în Biserică şi în creaţie, dar şi prezenţa Bisericii şi a creaţiei în iubirea milostivă a lui Dumnezeu. 

Această muzică este permanent misionară pentru că ea cheamă „să se veselească cele cereşti şi să se bucure cele pământeşti!” în bucuria, iubirea şi pacea lui Hristos Cel înviat din morţi şi în lumina Preasfintei Treimi. 

Mulţumim pentru prezenţă Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Efrem de Ydra, Spetses şi Eghina, din Grecia, corului de psalţi „Melozii ciprioţi” al Sfintei Mitropolii a Trimitundei, din Cipru, precum şi tuturor participanţilor la acest eveniment devenit deja tradiţie! 

Felicităm totodată pe organizatorii acestui Concurs Naţional de Muzică Bisericească „Lăudaţi pe Domnul”, pe onoraţii membrii ai juriului, pe toţi premianţii, pe toţi participanţii la concurs şi pe toţi cei prezenţi la acest eveniment muzical.

Bunul Dumnezeu, pentru rugăciunile sfinţilor aflaţi în aceste zile în comuniune sfântă pe Colina Bucuriei a Catedralei Patriarhale: Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina şi Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena să vă binecuvinteze pe toţi şi să vă dăruiască bucuria îngerilor din ceruri, care neîncetat aduc laudă Preasfintei Treimi!

† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.