Acasă > Pagini de Sinaxar > NOUL MUCENIC DIMITRIE DIN PELOPONEZ (14 aprilie1803) (Ro, Gr)

NOUL MUCENIC DIMITRIE DIN PELOPONEZ (14 aprilie1803) (Ro, Gr)

dimitrios-peloponez

Sfântul Nou Mucenic Dimitrie din Peloponez a pătimit în orașul Tripoli din Arkadia

în ziua de 14 aprilie a anului 1803

Sfântul era de origine din satul Ligoúdista din Arkadia. A rămas orfan de mamă încă de prunc, împreună cu un frate mai mare, iar tatăl lor, Ilias, și-a luat altă femeie. Mama lor vitregă era cu adevărat vitregă, iar cei doi frați, îndată ce au crescut puțin, au părăsit casa părintească din pricina răului tratament din partea ei. Fratele mai mare a plecat în Tripolitsá și a devenit slugă la o casă de turci, iar fratele mai mic, Dimitrie, a intrat ajutor la o echipă constructori, care mergeau din loc în loc ca să lucreze. Așa au ajuns și în Tripoli, iar acolo Dimitrie s-a împrietenit cu niște copii de turci. Într-o zi, dintr-un motiv neînsemnat, i-a părăsit pe constructorii lui și a intrat slugă la o casă de turci. Treptat, din pricina naivității sale copilărești, stăpânii lui au reușit să îl facă musulman. Când a aflat aceasta fratele mai mare, în loc îi pară rău de el, în loc să îl sfătuiască și să îl mustre pentru marele rău pe care îl pățise, s-a făcut și el musulman.

Îndată ce a aflat tatăl lor că fiii săi s-au făcut musulmani, a venit la Tripoli, ca să-i găsească. Ce s-a întâmplat cu fratele mai mare nu știm. Cel mai mic, Dimitrie, îndată ce a aflat că a venit tatăl său, s-a ascuns și nu a îndrăznit să se înfățișeze înaintea tatălui său, fie de rușine, fie de frica stăpânului său turc. Astfel, la prima vedere, tatăl lor a plecat fără să fi rezolvat nimic, însă în realitate prezența lui a adus roade. Pentru că Dimitrie a început să se gândească la cât de mult s-a mâhnit tatăl său și cât de mare e răul pe care îl săvârșise, de vreme ce tatăl său a făcut un efort atât de mare ca să vină din sat și să-l întâlnească. A început, așadar, să îi pară rău, să se osândească pe sine și să se nască în el gânduri de pocăință și de întoarcere la Hristos.

Cu prima ocazie, a plecat de la casa turcilor cu scopul de a se întoarce la casa părintească. Însă nu cunoștea drumul și a ajuns în Stemnίtsa. Acolo l-a găzduit o creștină, care i-a explicat că a greșit drumul și că trebuie să se întoarcă și să pornească din nou, de data asta cu cineva care cunoaște drumul. S-a întors și aștepta un prilej să plece. Între timp se îndeletnicea cu meșteșugul de frizer, căci stăpânul la care lucrase era frizer și avea și o frizerie. Însă conștiința lui nu se putea liniști.

Într-o zi a întâlnit niște creștini care mergeau la Smýrni. Așa a hotărât să-și schimbe planul și să îi urmeze. Din Smýrni a ajuns în Magnisίa Asiei Mici, unde avea niște cunoscuți. Acolo s-a spovedit la un duhovnic, însă, pentru că acolo erau mulți turci, acest părinte duhovnic a dorit să îl trimită într-un loc mai sigur. Apăruse și o molimă în toată regiunea, așa că oricum a fost nevoit să plece.

Cu luminarea lui Dumnezeu și cu ajutorul unor creștini a ajuns la Mănăstirea Cinstitului Înaintemergător care se afla pe o insuliță din golf, între Aivali și Moshonisia. Acolo, în mediul sigur al mănăstirii, s-a spovedit la egumen și a fost reprimit în Biserică, potrivit rânduielii, prin taina Mirungerii. După ce i s-a mai liniștit cumva conștiința, a plecat de la mănăstire și la Moshonίsia a lucrat un an într-o cafenea, iar apoi la Kydoniés ca frizer și câștiga mulți bani. A făcut și un dar mănăstirii, o preafrumoasă candelă pentru icoana Cinstitului Înaintemergător.

Cu trecerea timpului însă s-a aprins în el dragostea de Hristos și dorința de martiriu. De când a auzit de Noul Martirologiu, care fusese tipărit de curând de Sfântul Nicodim Aghioritul, și a aflat despre noii mucenici, a crescut foarte mult în el dorul de mărturisire și martiriu. A mers, așadar, la egumenul mănăstirii Cinstitului Înaintemergător și i-a mărturisit dorința sa și l-a rugat să îl îndrume, ca să își atingă scopul.

Egumenul l-a trimis cu scrisoare de recomandare în insula Hios, unde se nevoia cu isihia Sfântul Macarie Notará, fostul Mitropolit al Corintului, cunoscut ”antrenor” și al altor noi mucenici. Sfântul l-a primit cu multă dragoste, l-a mângâiat, l-a lăudat pentru dragostea lui față de Hristos și pentru dorința lui de mărturisire. Îi spunea însă cu tărie că și prin pocăință se poate mântui omul, indiferent de câte și ce și cât de mari păcate ar fi făcut. Îl îndemna astfel să abandoneze gândul martiriului, ca nu cumva din pricina vârstei fragede să nu poată îndura chinurile și să săvârșească pentru a doua oară marele păcat al lepădării de Hristos. Cu multe argumente încerca să îl abată de la martiriu. Sfântul asculta cu respect cele ce spunea Sfântul Macarie, fără să răspundă, însă în inima lui dragostea de Hristos ardea ca o văpaie. Astfel a început să se nevoiască duhovnicește, cu rugăciune neîncetată, cu priveghere de toată noaptea, cu nenumărate îngenunchieri, cu postiri, cu rugăciuni către Preasfânta Născătoarea de Dumnezeu și cu plâns neîncetat. Plângea cu amar ca un alt Apostol Petru pentru că se lepădase și toate aceste nevoințe i se păreau prea mici pentru a i se ispăși păcatul. Ca să se nevoiască mai mult, mergea într-o peșteră din apropiere unde era și un izvor, unde se nevoia chiar și iarna, deși era foarte frig acolo, tăinuind astfel, pe cât putea, nevoința sa.

După ce s-a pregătit duhovnicește, după aprecierea ”antrenorului” său duhovnicesc, Sfântul Macarie Notara, și după ce s-a spovedit curat de toate păcatele săvârșite de la vârsta de la care își amintea, l-a sfătuit din nou duhovnicul să părăsească gândul martiriului. Acesta cu gura tăcea, însă inima lui tresălta de dorul mărturisirii. Astfel, nemaiputând să amâne, a cerut îngăduința duhovnicului de a merge în locul unde s-a lepădat de Hristos, să îl găsească pe fratele său, să îl sfătuiască să fugă din căderea în care se afla, să Îl mărturisească pe Hristos și să primească martiriul. Sfântul Macarie, văzând statornicia lui, după ce l-a sfătuit, s-a rugat și l-a lăsat să plece cu binecuvântare, dându-i și o scrisoare de recomandare către un cleric învățat și părinte duhovnicesc din Árgos, ca să îl sprijine. Mergând Dimitrie în Árgos nu l-a găsit pe acel părinte duhovnicesc, pentru că lipsea. Așa că a rămas aproape de un creștin iubitor de virtute, așteptând să se întoarcă părintele respectiv și continuându-și nevoința duhovnicească prin rugăciune, priveghere, post și lacrimi. Pe măsură ce zilele treceau, iar părintele întârzia să se întoarcă, Dimitrie, nemaiputând să înfrâneze flacăra inimii sale, a pornit către Tripoli împreună cu acel creștin de Dumnezeu iubitor. Clericii care au aflat scopul venirii lui în Tripoli încercau să îl oprească, punându-i înainte motivele cunoscute și temându-se la rândul lor de reacția turcilor. Sfântul însă, cu mare smerenie, i-a liniștit.

După ce s-a împărtășit cu Preacuratele Taine a venit în piața din Tripoli gândind că poate îl va recunoaște pe cineva. Dar nimeni nu l-a recunoscut. În cele din urmă, cu binecuvântarea preacucernicului preot Antonie s-a dus la fostul său stăpân, frizerul, și l-a salutat cu Hristos a înviat!, pentru că era în săptămâna de după Duminica Tomei. Când acela l-a întrebat cine e, el le-a răspuns:Eu sunt Dimitrie, care în această blestemată frizerie m-am lepădat de Hristos și am venit acum să îmi vărs sângele pentru El.

Creștinii, îndată ce au auzit cuvântul acesta, au fugit cu toții. Un ajutor al stăpânului, turc, i-a spus: Ce sunt acestea, Mehmét, vino-ți în fire, nu-ți pare rău de viața ta? Te vor omorî turcii.

Eu pentru aceasta am venit, îi spune Sfântul.

Ei, atunci vino în grădină, să îți tai eu gâtul cu briciul.

Îndată Sfântul a alergat și și-a pus gâtul spre tăiere, însă turcul s-a spăimântat și a fugit afară spunându-i: găsește-ți pe altul.

Între timp a venit fostul lui stăpân și a început cu amenințări și vorbe lingușitoare să îl facă să renunțe la gândul său, însă fără nici un rezultat. Îi propunea și bani, numai ca să plece departe și acolo să ducă o viață de creștin. Nici la asta nu a cedat.

Spune doar: Sunt creștin, nu plec. Am venit să mărturisesc credința mea și să îmi vărs sângele pentru Hristosul meu.

Între timp s-a răspândit vestea despre el, iar creștinii se rugau, oriunde se aflau, ca să îl întărească harul lui Dumnezeu și să-și încheie lupta în chip bineplăcut lui Dumnezeu, câtă vreme turcii l-au înșfăcat și l-au dus mai întâi la epitropul pașei. Acela l-a întrebat cine este și de ce a părăsit credința musulmană. Sfântul a răspuns pe grecește că: Am fost și sunt creștin și Hristosului meu mă închin ca Dumnezeu adevărat. Pentru că judecătorul nu știa grecește, a întrebat ce spune, iar un turc dintre cei de față i-a răspuns că spune: Turc am fost și turc sunt, urmărind să îl scape pe Sfântul de martiriu.

Auzind aceasta, Sfântul a făcut pe turcește aceeași mărturisire. Judecătorul a poruncit atunci să fie închis până când va fi înfățișat pașei. Când a fost dus înaintea pașei, fiind prezenți mulți oficiali turci, pașa a început cu vorbe lingușitoare, iar alții cu făgăduințele, după care au trecut la amenințările chinurilor, însă nu au putut să îl înduplece.

Sfântul, încă o dată, și-a mărturisit credința în Hristos, așa că pașa a poruncit decapitarea lui. Bucuros, Sfântul a fost dus legat în centrul pieței. Acolo, după ce a stat și s-a rugat, mulțumind lui Dumnezeu Care l-a învrednicit de martiriu, a îngenuncheat cu bunăvoință, însă călăul l-a ridicat și l-a dus la frizeria stăpânului său, unde a făcut același lucru, ca să-l înfricoșeze.

L-a ridicat din nou, bătându-l, și l-a dus în piața de pește, unde l-a decapitat din trei lovituri, în timp ce Sfântul spunea: Pomenește-mă, Doamne, când vei veni întru Împărăția Ta. Și, deși, era întors către apus, trupul lui s-a întors singur, după tăierea capului, către răsărit. La scurtă vreme de la executare, i s-au deschis ochii, iar capul lui tăiat părea ca viu, pricină de uimire pentru credincioși și mustrare pentru necredincioși.

Creștinii au alergat cu bucurie să ia ce puteau din sângele lui, din hainele lui sau din moaștele lui cele mucenicești, care scoteau o puternică bună mireasmă.

racla-sf-dimitrie-neos

Racla cu sfintele moaște ale Noului Mucenic Dimitrie se găsește la

Sfânta Mănăstire a Sfântului Nicolae Varsón

După trei zile, skara-a dat poruncă să fie arse sfintele lui moaște. Dar în cele din urmă, primind mulți bani de la creștini, turcii au hotărât să îl arunce în afara zidurilor, de unde l-au luat creștinii și l-au înmormântat cu evlavie. Au urmat multe minuni și multe tămăduiri minunate prin harul pe care l-a primit fericitul Dimitrie de la Domnul, Cel ce l-a întărit pe el în luptă.

Sfintele lui moaște se află astăzi în Sfânta Mănăstire a Sfântului Nicolae Varsón, iar sfântul lui cap se află în Sfânta Biserică a Sfântului Vasilie din Tripoli.

Pentru rugăciunile Noului Tău Mucenic Dimitrie, Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-ne!

***

Βιογραφία

Ο Άγιος Δημήτριος ο Πελοποννήσιος γεννήθηκε στο χωριό Λιγούδιστα της Αρκαδίας και σε μικρή ηλικία ήλθε μαζί με τον αδελφό του στην Τρίπολη, όπου εργαζόταν μαζί με κάποιους κτίστες. Επειδή όμως αυτοί τον βασάνιζαν, έφυγε από τη συντροφιά τους και πήγε στο σπίτι ενός Τούρκου κουρέα, ο οποίος και κατόρθωσε τον εξισλαμισμό του, ονομάζοντας τον Μεχμέτ.

Αργότερα ο Δημήτριος εγκατέλειψε την Τρίπολη, μετάνιωσε για την αποστασία του και ήλθε στο Άργος. Από το Άργος, για μεγαλύτερη ασφάλεια, πήγε στη Σμύρνη και από ‘κει στή Μονή του Προδρόμου κοντά στις Κυδωνιές, όπου βρήκε ευσεβή πνευματικό, εξομολογήθηκε και ζήτησε τις συμβουλές του. Με την προτροπή του πνευματικού αυτού ο Δημήτριος ήλθε στη Χίο, όπου έμεινε για αρκετό καιρό κοντά σε άλλο φημισμένο πνευματικό, με προσευχή και μετάνοια.

Προετοιμάσθηκε για το μαρτύριο και πήγε στο Άργος, όπου παρέμεινε κρυμμένος και χειραγωγούμενος από τον Ιερέα Αντώνιο Σακελάριο και από ‘κει έφτασε στην Τρίπολη. Παρουσιάστηκε μπροστά στον Τούρκο Διοικητή, δήλωσε ότι πιστεύει στον Χριστό και ότι είναι έτοιμος να χύσει και το αίμα του γι’ Αυτόν.

Τα βασανιστήρια πού ακολούθησαν ήταν φρικτά, αλλά ο Δημήτριος έμεινε αμετακίνητος στην πίστη του και έτσι στις 14 Απριλίου 1803 μ.Χ. τον αποκεφάλισαν στην Τρίπολη.

Το Ιερό του λείψανο διασώθηκε από τους χριστιανούς στον Ναό της Μονής του Αγ. Νικολάου Βαρσών. Στην κεντρική αγορά της Τρίπολης, μικρός ναός τιμάται στο όνομα του Νεομάρτυρα αυτού.

Σημείωση: Ο Άγιος Νικόδημος ο Αγιορείτης αναφέρει την μνήμη του στις 13 Απριλίου.

Surse: saint.grpemptousia.ro

Categories: Pagini de Sinaxar Tags:
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.