Acasă > Cuvinte de folos, Predici > Părintele Constantin Sturzu: ÎN CINE CRED CEI CARE NU CRED

Părintele Constantin Sturzu: ÎN CINE CRED CEI CARE NU CRED

Părintele Constantin Sturzu:

ÎN CINE CRED CEI CARE NU CRED

d-tomei-1-4

 

Astazi insa mijloacele prin care se cauta a se zdruncina credinta in Inviere au devenit mai consistente, nu in substanta, pentru ca strategia este aceeasi, ci in capacitatea de a atrage atentia publicului larg (explicabil si prin impactul mass-media).

Reluam, dupa o necesara pauza, aceasta rubrica in care ne propunem o „traducere”, in contextul timpurilor noastre, a cuvintelor si faptelor scripturistice rostite acum aproximativ doua mii de ani. In tot acest interval bimilenar, de cind Invierea lui Hristos a inceput sa fie vestita la neamurile pamintului, ca si pe vremea apostolilor, si astazi se gasesc destui care sa contrazica acest fapt. Numai ca azi nu se mai cumpara garzile pentru a da marturie mincinoasa despre furtul trupului Sau (e bine sa ne reamintim si ca cel care era capetenia romanilor prezenti la rastignire si a celor care au pazit apoi mormintul, Longhin sutasul, a refuzat mita, s-a botezat si a preferat sa fie ucis, ulterior, decit sa minta cu privire la invierea lui Iisus). Ca nu puteau fura trupul unui mort o mina de oameni speriati, asa cum erau atunci ucenicii Domnului (si chiar Evangheliile nu se sfiesc sa-i prezinte ca atare), e un lucru intarit si de atitudinea lor ulterioara. Toti au suferit, iar cei mai multi au si fost ucisi, pentru credinta lor nestramutata in adevarul invierii cu trupul a lui Iisus Hristos. Cine ar fi atit de nebun incit sa-si dea viata pentru o minciuna? Si care ar fi fost cistigul?, caci acesti ucenici nu au avut nimic de cistigat pe pamint, decit, cum spuneam, doar si-au atras prigoniri si moarte martirica.

Astazi insa mijloacele prin care se cauta a se zdruncina credinta in Inviere au devenit mai consistente, nu in substanta, pentru ca strategia este aceeasi, ci in capacitatea de a atrage atentia publicului larg (explicabil si prin impactul mass-media). In primul rind este ales cu grija momentul difuzarii unor asa-zise descoperiri despre ceea ce s-a intimplat in Ierusalim dupa momentul Golgota, colportorii avind o slabiciune deosebita pentru perioada de dinainte de Sfintele Pasti. Nu cred ca, in ultimii ani, a fost vreo perioada a Postului Mare in care sa nu auzim despre vesti „senzationale” care „vor schimba tot ce stim despre crestinism”„vor zgudui din temelii credinta in Hristos”. Fie ca e vorba despre vreo noua „evanghelie”, fie ca s-a descoperit locul in care a fost ingropat de fapt Iisus (dimpreuna cu osemintele care contrazic actul invierii) sau ca e vorba despre faptul ca Baraba, nu Iisus ar fi fost cel rastignit, ideea raspindita cu viteza unui virus este, in fond, aceeasi: s-a dovedit in mod „stiintific” ca tot crestinismul este o minciuna. Asa s-a intimplat si anul acesta, cind cercetatorul James Tabor si realizatorul de filme documentare Simcha Jacobovici au descoperit o camera mortuara sub un turn de piatra din Ierusalim, pe peretii careia este un peste incrustat in zid si inscriptia „Divin Iehova, ridica-te, ridica-te”. Bineinteles, tot acolo s-au gasit si – sint sigur ca ati anticipat! – ramasite de oase umane, atribuite lui Iisus.

N-are importanta ca „descoperirea” s-a facut inca din 2010, dar s-a facut publica abia anul acesta, in perioada prepascala. Nici nu ne vom lega de faptul ca Iisus nu este numit Iehova nici macar in crestinismul primar si ca, oricum, inscriptia este scrisa in limba greaca, nu in aramaica, asa cum ar fi fost firesc pentru acele vremuri. Orice discutie cu argumente pro si contra nu poate sa fie decit cronofaga, nicicum edificatoare. In fond, avem o opinie exprimata de unii oameni, care se vrea ruinatoare pentru convingerile altor oameni. Sa nu ne amagim ca la mijloc sint niscaiva aspecte de ordin stiintific. La acest nivel, arheologia, cu stiintele conexe, nu poate sa ofere certitudini, ciinterpretari! Pe care le poti accepta sau respinge, ele nu se pot impune „de la sine”. Asa s-a intimplat si acum. Cei care nu sint dispusi sa creada adevarul Invierii au jubilat si s-au intarit in convingerile lor. Pe cei care sint credinciosi, in sensul autentic al cuvintului, nu i-a smintit nici o clipa „senzationala descoperire”. Pentru a intelege insa ce mecanism interior se pune in miscare in atari situatii, haideti sa facem un mic, dar necesar ocol scripturistic.

Toma, mai credincios decit ceilalti apostoli?

Sa ne indreptam putin privirile la ceea ce s-a intimplat in prima saptamina de dupa Invierea Domnului, asa cum reiese din Scripturi. Hristos se arata cu trupul inviat ucenicilor, dar nu la toti deodata, ci treptat, mai intii celor dispusi sa accepte aceasta minune (si aici primele au fost femeile mironosite), apoi apostolilor. Nu li s-a aratat celor care il rastignisera pentru a-i cruta de un soc: cine ar rezista sa se intilneasca cu o persoana in carne si oase dupa ce a ucis-o si s-a asigurat ca e ingropata? Cei mai multi ar risca sa-si iasa din minti dupa o astfel de intilnire. Intre cei carora nu li se arata inca de la inceput se numara si Toma, apostolul numit si Geamanul. Acestuia ii spun ceilalti ucenici ca L-au vazut pe Domnul, iar el isi exprima dorinta de a avea o dovada palpabila: „Daca nu voi vedea, in miinile Lui, semnul cuielor, si daca nu voi pune degetul meu in semnul cuielor, si daca nu voi pune mina mea in coasta Lui, nu voi crede” (Ioan 20, 25). Iar raspunsul lui Iisus n-a intirziat, caci la citeva zile li s-a aratat din nou, iar Toma a fost indemnat sa se incredinteze si singur ca are in fata un trup inviat. Patania lui Toma are un tilc cu mult peste nivelul la care il coboara eticheta de „necredinciosul”. Caci nu de necredinta este vorba aici sau, daca e sa o interpretam astfel, atunci toti ceilalti apostoli au fost necredinciosi, din acest punct de vedere. Caci si lor, cind L-au vazut prima oara, „le-a aratat miinile si coasta Sa” (Ioan 20, 20); ba, mai mult de atit, inca nefiind ei pe deplin convinsi de aceste dovezi, ca sa le arate ca nu e „duh”, a mai trebuit si sa manince in fata lor (desi trupul Sau inviat nu mai resimtea foame) „o bucata de peste fript si dintr-un fagure de miere” (Luca 24, 42). Lucru pe care nu a mai fost nevoie sa-l faca in fata lui Toma…

Atitudinea lui Toma as privi-o, totusi, dintr-o alta perspectiva. El a primit de la toti ceilalti (apostoli sau femei mironosite) vestea despre invierea lui Iisus, dar a refuzat sa-i creada pe ei. A refuzat sa se increada in alti oameni ca si el. Toma a ales sa-L creada doar pe Iisus, nu pe niste oameni, fie ei si ucenici ai Domnului! Aici este cheia care ne poate deschide si noua o altfel de perspectiva asupra capacitatii si posibilitatii omului de a crede. In fond, a crede este o chestiune de alegere, de optiune. Eu pot sa aleg sa-L cred pe Iisus, sa-l cred pe un altul (sau pe alti oameni) sau, in ultima instanta, sa ma cred doar pe mine. Aceasta din urma situatie este extrem de rara in stare pura, pentru ca atunci cind aleg sa cred in mine, aleg o educatie primita, o suma de cunostinte sau de credinte, de frustrari sau de reusite etc., toate primite tot de la (sau mijlocite de) alti oameni. Si sint multe idei sadite in noi fara ca noi sa constientizam acest lucru, dar pe care noi ni le impropriem ca fiind ale noastre. Chiar si cind credem ca am ales sa credem o idee (sau intr-o idee), de fapt alegem, implicit, sa credem persoana care a emis-o (acest lucru este valabil, la limita, si in cazul adevarurilor stiintifice; daca mi se spune ca s-a mai descoperit, cu ajutorul tehnologiei de azi, o noua galaxie, eu nu cer sa o vad sau ma duc s-o vizitez pentru a crede ca exista, ci ma uit la cel care emite informatia si, daca mi se pare de incredere, iau de bun ce sustine el.) In orice caz, indiferent de persoana in care credem, in cineva tot alegem sa credem.

Cei care nu cred in Dumnezeu, aleg, cel mai adesea, sa creada in asa-zise descoperiri stiintifice, in fapt o serie de fapte explicate, interpretate, de alti oameni ca si mine, dupa tot felul de paradigme, cum este evolutionismul lui Darwin (un alt om in care unii aleg sa creada!). Asadar, in spatele unei parute libertati a noastra in gindire se afla de fapt o serie nedeslusita, dar reala, de credinte in alte persoane. „Boala” aceasta este veche, inca de la Adam si Eva, care au ales, la un anumit moment, sa-l creada pe sarpe (adica pe satana), nu pe Dumnezeu care-i avertizase ca vor muri daca vor minca din pomul cunostintei binelui si raului. In concluzie, pe cine alegeti sa credeti: pe Iisus Hristos cel inviat din morti sau cuplul Tabor/Jacobovici? Dar orice am alege, sa fim constienti ca in cineva tot ne punem nadejdea (a se citi „il investim cu increderea noastra”). Eu sper ca inca mai avem intelepciunea de a alege pe acel Cineva care sa fie demn de toatanadejdea noastra.

Sursa: http://ziaruldeiasi.ro/opinii/in-cine-cred-cei-care-nu-cred~ni8dvh via doxologia.ro

Categories: Cuvinte de folos, Predici Tags: